A cincea generație de calculatoare se mai numește și generația inteligenței artificiale, deoarece corespunde perioadei în care calculatorul începe să gândească. Această perioadă a început în anul 1990 având la bază un proiect japonez. Dacă generațiile anterioare s-au caracterizat printr-o evoluție continuă a echipamentului prin miniaturizare, integrarea componentelor și creștere în putere a mașinilor și printr-o perfecționare a sistemului de operare, generația a cincea va produce schimbări majore în tehnica de calcul. Se poate spune că primele patru generații au produs acumulări cantitative pentru a-i permite generației a cincea să facă saltul calitativ, salt prin care calculatorul va putea să efectueze raționamente.
Schimbările importante se vor produce:
- La nivelul circuitelor electronice. Se vor folosi circuite integrate VLS (cu 10 milioane de componente - tranzistoare, diode, condensatoare, rezistoare - într-un cip), circuitele tridimensionale, superdiscurile (cu capacități de ordinul Tocteților), care vor permite calculatorului să execute miliarde de instrucțiuni pe secundă.
- La nivelul rețelelor de calculatoare. Sistemul informatic va fi o rețea de transmisiuni la care se vor lega calculatoare în locul unui calculator la care se leagă terminale.
- La nivelul echipamentelor de intrare-ieșire. Vor apărea echipamente periferice inteligente care vor prelua din funcțiile microprocesorului și echipamente care permit lucrul în realitatea virtuală.
- La nivelul comunicării cu calculatorul. Se va folosi limbajul natural. Dialogul (interogare și răspuns) se va face prin voce, iar calculatorul va putea să recunoască formele.
- La nivelul limbajelor de programare. Apar limbajele de programare de tip non Von Neumann folosite în programarea logică a inteligenței artificiale și a sistemelor expert evoluate. Aceste limbaje neprocedurale nu dau ordine calculatorului, ci îi cer să dezvolte raționamente.
- La nivelul posibilităților de raționament ale calculatorului. Calculatorul va fi capabil să-și înregistreze propriile acțiuni și rezultatul lor, pe care să și le amintească, încât pe parcursul funcționării sale el va căpăta experiență. Calculatorul va putea să dezvolte raționamente pornind de la relațiile care sunt stabilite între entități. Calculatorului i se dă o bază de cunoștințe (reguli care definesc obiecte, concepte, relații, strategii, modul în care trebuie să trateze datele și să le înțeleagă etc) și o bază de informații (fapte și date), iar legătura între cele două baze o stabilește un sistem de deducție construit cu ajutorul unui limbaj neprocedural.
(...)
Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, p. 286.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu