Romulus Bucur, Cartea sau discheta?, „Tomis”, Constanța, XXX, 298, mai 1995, p. 1, 6
Un prieten (persoană însemnată, coordonator de programe Soros în domeniul artelor plastice), văzîndu-mă la lucru în fața calculatorului, m-a întrebat, un pic malițios: „Romulus, spune drept, ce iubești tu mai mult, cartea sau discheta?” „CD-ROM-ul”, i-am răspuns fără să clipesc.
După care am căzut pe gânduri. CD-ROM standard poate conține o enciclopedie. Encyclopedia Britannica ocupă un corp de bibliotecă. Deci, pereții mei tapetați cu cărți ar încăpea într-un buzunar și, dacă aș vrea, aș putea avea asupră-mi întreaga bibliotecă (spre deosebire de Kien, personajul lui Canetti, care și-o plimba pe rând în servietă). Cu condiția să am dotarea tehnică necesară (calculator suficient de puternic și CD-ROM), să nu-mi pese de eventualele consecințe asupra sănătății mele și să fiu gata să renunț la mici plăceri cum ar fi acea de a citi în pat, de a pune cartea jos pentru a lua alta, eventual încă una, de a răsfoi la întâmplare.
Sau de a sta la masă, în sala de lectură, de a face fișe conspecte etc. (Mai de curând, Eco, nostalgic față de acel moment al tehnologiei, povestea de fotocopiile pe care le face în bibliotecă, cu scopul de a le citi comod acasă, și care sfârșesc depozitate în dosare și, bineînțeles, necitite).
În fond, problema se reduce la plăcerea lecturii versus utilitatea ei. La a considera sau nu cartea drept un simplu suport, un modest vehicul al informației. Aceeași informație pe care ne-o putem pune și în cazul altor lucruri utile: hainele, care ne protejează împotriva adversității mediului, locuința, care, pe scară mai mare, îndeplinește același rol, hrana, care ne menține în viață etc. Nu intră în discuție acum faptul că această plăcere este sau nu de domeniul esteticului.
Revenind la carte, că de acolo am pornit, cartea utilă - enciclopedii, manuale, tratate etc - mi se pare condamnată. De multă vreme nu mai putem ține pasul cu ritmul de apariție al noutăților și, probabil, va trebui să ne lăsăm pe seama calculatoarelor care să rezume, să indexeze, să alcătuiască bibliografii de specialitate. sau să ne resemnăm să citim la întâmplare, conștienți de exhaustivul, chiar într-un domeniu hiperspecializat, e de domeniul utopiei. Și să ne bazăm și pe alte metode de asimilare a cunoștințelor decât lectura.
Când ajungem la literatura beletristică, însă, e greu, dacă nu imposibil, de făcut previziuni. Există convenții strict literare, atât în poezie, cât și în proză. Lucruri pe care ochiul le preia pentru a le restitui urechii sau ochiului imaginativ, interior.
Lucruri pe care nici o imagine cinematografică, acum, în plină invazie a audiovizualului, nu le poate traduce fără rest - să zicem, titlurile de copertă sau comentariile auctoriale sau monologul interior.
pe care nici o imagine (pictorială, fotografică) și nici o muzică nu le pot exprima, pentru că doar limbajul este, în același timp, suficient de precis și de imprecis.
Vor rămâne acestea apanajul cărții - atât de fragilă la intemperii și la acțiunea distrugătoare a omului, atât de voluminoasă și incomodă ca spațiul de depozitare, sau se va inventa un alt suport capabil, totodată, să nu ne șocheze prea tare habitudinile dobândite în câteva sute de ani? Sau, totuși, va intra literatura în desuetudine (împreună, repet, cu celelalte arte tradiționale), așa cum au intrat - pe moment? - segmente ale ei? Nicolae Manolescu, referindu-se la serialul SF Star Trek, făcea remarca inapetenței pentru artă a echipajului navei Enterprise. Între timp. filmul însuși l-a dezmințit - nu dau decât un singur exemplu: comandantul navei Picard, plecând într-o vacanță, își ia cu sine cărți, între care, nu altceva decât Ulysses. Ceea ce, pentru un simbol al agresiunii aproape victorioase a mass-mediei de consum, e un gest nemaipomenit. Și care ar trebui să inspire optimism.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu