23 aprilie - Ziua bibliotecii - Ziua bibliotecarului („Pro Unione” 2000)

MARIA GÂRBE, 23 aprilie, Ziua bibliotecii și a bibliotecarului, „Pro Unione”, Baia Mare, III, 1-2 (5-6), august 2000, 201-3.

Noi, bibliotecarii, avem puține evenimente care să fie numai ale noastre. De cele mai multe ori suntem creatori și participăm la evenimentele altora, suntem colecționari și furnizori de informații pentru micile sau marile întâmplări intelectuale din jurul nostru. De aceea, la Conferința Asociației Naționale a Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România (ANBPR) din 24-26 septembrie 1998 la Piatra Neamț, Filiala ANBPR Maramureș a propus ZIUA BIBLIOTECII și A BIBLIOTECARULUI la 23 aprilie. Nu chiar întâmplător a fost aleasă această zi. Din 1995, prin rezoluție UNESCO - 23 aprilie este ZIUA MONDIALĂ A CĂRȚII ȘI A DREPTULUI DE AUTOR. Sunt sărbători a căror semnificații e greu să fie cuprinse în vorbe puține și separate.
Gândirea materializată, mesajul scris au avut suporturi diferite și forme de prezentare în funcție de nivelul tehnic al societăților: tăblițe de lut, lemn, gresie, fildeș sau metal (acoperite uneori cu ceară), coji de ou, carapace de raci, de stridii, de scoici, piei și intestine de animale, pergament (piele de oaie, măgar sau vițel preparate), frunze de palmier sau măslin, scoarță de copac, pânză, papirus, hârtie, dischete și microfilme.
Cele mai vechi cărți sunt considerate tabletele cuneiforme din Mesopotamia și sulurile de papirus din Egipt. Scrierea cuneiformă este scrierea prin semne imprimate în plăci de argilă și cuprinde anii 3500-100 î. Ch.
Indiferent de înfățișare, conținut material, tehnologie de confecționare și multiplicare, felul alfabetului folosit, CARTEA este o formă de transmitere a tezaurului de cunoștințe generațiilor următoare. Cartea conține informație, iar informația este putere.
BIBLIOTECILE s-au născut odată cu cărțile, fie că erau codexuri și tipărituri, fie că erau colecții de tăblițe și suluri. De exemplu, tăblițele de lut erau păstrate pe polițe în adâncituri de ziduri sau atârnate pe pereți asemenea tablourilor. Romanii își depozitau manuscrisele rulate în cutii cilindrice, librarii englezi aveau să transporte tipăriturile în butoaie de lemn. În unele biblioteci volumele erau prinse în lanțuri de pupitru pentru a le feri de răufăcători.
La această sărbătoare se cade pomenit cel care a inventat în Europa tiparul cu litere mobile din plumb, germanul Johann Gutenberg (1400-1468), de la a cărui naștere sărbătorim 600 de ani.prima lui carte, faimoasa lui „Biblie cu 42 de rânduri” tipărită în latină. a fost redată în 200 de exemplare, dintre care 35 pe pergament, iar restul pe hârtie.
Mult timp bibliotecile erau numai proprietăți private sau mănăstirești, cu circuit închis. Medicul parizian Gabriel Naude (1600-1653) este printre primii care au oprit embargoul din biblioteci, deschizându-le și pentru alți oameni în afară de regi, principi și cardinali. Așa s-a ajuns în zilele noastre la biblioteci cu pereți de sticlă, în aer liber sau pe calculator, constituind adevărate bănci de date.
Cu gândul la cele mai vechi biblioteci am reținut pentru dv. că faraonul Ramses II (1290-1224 î. ch.) a organizat la palatul din Teba o bibliotecă, iar pe frontispiciul clădirii stătea scris LEAC PENTRU SUFLET, ceea ce ne lasă să înțelegem prețuirea de care se bucura lectura cărților încă de pe atunci. Nu este mai puțin adevărat că în lietura de specialitate întâlnim „biblioterapie” (Biblion= carte+terapie), adică tratarea anumitor boli cu ajutorul unor lecturi adecvate.
Un motiv în plus de a-l numi pe BIBLIOTECAR medic de suflet.
Activitatea într- bibliotecă înseamnă colectare, conservare, organizare și difuzare de carte și informații. Iată ce se întâmplă într-o bibliotecă în spatele ușilor închise. După înregistratrea în scriptele contabile, se face clasificarea cărții pe baza conținutului ei, ceea ce presupune o citire „în diagonală”,  sau mai insistentă uneori. urmează întocmirea fișelor pentru cataloagele de lucru ale bibliotecarilor și altele pentru cititori. Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” are următoarele cataloage: alfabetic/pe autori, alfabetic/pe titluri, sistematic/pe domenii. Aceste fișe dau posibilitatea beneficiarilor să găsească informațiile de care au nevoie.
Exemplific cu volumul Convorbiri cu Ion Săcăleanu sau O viață pentru muzică a scriitorului V. R. Ghenceanu, ed. Proema, 1999 și redau un minimum de fișe care se întocmesc pentru acest exemplar:1 fișă la Ghenceanu V. R. (autor), 1 fișă la Săcăleanu N. (despre) (apare în carte), 1 fișă la Băințan Valentin (despre) (apare în carte), 1 fișă la Convorbiri cu Ion Săcăleanu... (titlu), 1 fișă la O viață pentru muzică (titlu).
Cartea are un singur titlu, dar pentru că pare fragmentat și cititorul poate să rețină în grabă numai o parte, facem 2 fișe pentru a facilita găsirea informației: 1 fișă la Istoria muzicii, 1 fișă la Biografii/personalități MM.
Introducerea în baza de date pe calculator a tuturor volumelor existente în bibliotecă ne va permite și alte chei de regăsire a informației: pe subiecte, la cuvinte cheie etc.
Urmează apoi acțiunile de valorificare a fondului acumulat. Iar bibliotecarul de la relații cu publicul trebuie să aibă solide cunoștințe în toate domeniile, intuiție, perspicacitate pentru a răspunde prompt că , de exemplu, despre Big Ben-ul Londrei sunt cărțile „cutare”, iar despre Bing Bang (Marea Explozie Inițială) sunt cărțile „cutare”.
Ducându-și fără paradă, în demnitate, destinul, slujitorii cărții au făcut din biblioteci un spațiu al încrederii în cultură, ca liant vital pentu ziua ce vine. Beneficiarii serviciilor de la bibliotecă trec pragul acestor instituții pentru informare, documentare, cercetare, petrecerea timpului liber. Bibliotecarii sunt cei care îi ajută să găsească răspunsurile căutate. Iar dacă cineva i-a numit pe aceștia (pe ele bibliotecarele, penelopele): profesori de fericire - n-a greșit. Multe pagini ar putea consuma cu scrisul fără a epuiza relatarea activității dintr-o bibliotecă și profilul unui bibliotecar. Am convingerea că vor încerca să-și păstreze „titlurile” primite și în biblioteca electronică respectând legile lui S. Ranganathan: 1.Cărțile sunt destinate utilizatorilor, 2.Fiecărui cititor, propria carte, 3.Fiecărei cărți, propriul cititor., 4.Să economisim timpul cititorului, 5.Biblioteca este un organism care crește și evoluează.
Iar sărbătorile primăverii continuă cu ZIUA MONDIALĂ A DEZVOLTĂRII CULTURALE la 31 mai. Fiecare eveniment va fi marcat de colectivul B. J. „P. D.” Maramureș, dar și de alți colegi și colaboratori prin vitrine și expoziții de cărți sau alte întâlniri specifice.

Cartea versus dischetă în anii 90 (BUCUR 1995)

Romulus Bucur, Cartea sau discheta?, „Tomis”, Constanța, XXX, 298, mai 1995, p. 1, 6

Un prieten (persoană însemnată, coordonator de programe Soros în domeniul artelor plastice), văzîndu-mă la lucru în fața calculatorului, m-a întrebat, un pic malițios: „Romulus, spune drept, ce iubești  tu mai mult, cartea sau discheta?” „CD-ROM-ul”, i-am răspuns fără să clipesc.
După care am căzut pe gânduri. CD-ROM standard poate conține o enciclopedie. Encyclopedia Britannica ocupă un corp de bibliotecă. Deci, pereții mei tapetați cu cărți ar încăpea într-un buzunar și, dacă aș vrea, aș putea avea asupră-mi întreaga bibliotecă (spre deosebire de Kien, personajul lui Canetti, care și-o plimba pe rând în servietă). Cu condiția să am dotarea tehnică necesară (calculator suficient de puternic și CD-ROM), să nu-mi pese de eventualele consecințe asupra sănătății mele și să fiu gata să renunț la mici plăceri cum ar fi acea de a citi în pat, de a pune cartea jos pentru a lua alta, eventual încă una, de a răsfoi la întâmplare.
Sau de a sta la masă, în sala de lectură, de a face fișe conspecte etc. (Mai de curând, Eco, nostalgic față de acel moment al tehnologiei, povestea de fotocopiile pe care le face în bibliotecă, cu scopul de a le citi comod acasă, și care sfârșesc depozitate în dosare și, bineînțeles, necitite).
În fond, problema se reduce la plăcerea lecturii versus utilitatea ei. La a considera sau nu cartea drept un simplu suport, un modest vehicul al informației. Aceeași informație pe care ne-o putem pune și în cazul altor lucruri utile: hainele, care ne protejează împotriva adversității mediului, locuința, care, pe scară mai mare, îndeplinește același rol, hrana, care ne menține în viață etc. Nu intră în discuție acum faptul că această plăcere este sau nu de domeniul esteticului.
Revenind la carte, că de acolo am pornit, cartea utilă - enciclopedii, manuale, tratate etc - mi se pare condamnată. De multă vreme nu mai putem ține pasul cu ritmul de apariție al noutăților și, probabil, va trebui să ne lăsăm pe seama calculatoarelor care să rezume, să indexeze, să alcătuiască bibliografii de specialitate. sau să ne resemnăm să citim la întâmplare, conștienți de exhaustivul, chiar într-un domeniu hiperspecializat, e de domeniul utopiei. Și să ne bazăm și pe alte metode de asimilare a cunoștințelor decât lectura.
Când ajungem la literatura beletristică, însă, e greu, dacă nu imposibil, de făcut previziuni. Există convenții strict literare, atât în poezie, cât și în proză. Lucruri pe care ochiul le preia pentru a le restitui urechii sau ochiului imaginativ, interior.
Lucruri pe care nici o imagine cinematografică, acum, în plină invazie a audiovizualului, nu le poate traduce fără rest - să zicem, titlurile de copertă sau comentariile auctoriale sau monologul interior.
pe care nici o imagine (pictorială, fotografică) și nici o muzică nu le pot exprima, pentru că doar limbajul este, în același timp, suficient de precis și de imprecis.
Vor rămâne acestea apanajul cărții - atât de fragilă la intemperii și la acțiunea distrugătoare a omului, atât de voluminoasă și incomodă ca spațiul de depozitare, sau se va inventa un alt suport capabil, totodată, să nu ne șocheze prea tare habitudinile dobândite în câteva sute de ani? Sau, totuși, va intra literatura  în desuetudine (împreună, repet, cu celelalte arte tradiționale), așa cum au intrat - pe moment? - segmente ale ei? Nicolae Manolescu, referindu-se la serialul SF Star Trek, făcea remarca inapetenței pentru artă a echipajului navei Enterprise. Între timp. filmul însuși l-a dezmințit - nu dau decât un singur exemplu: comandantul navei Picard, plecând într-o vacanță, își ia cu sine cărți, între care, nu altceva decât Ulysses. Ceea ce, pentru un simbol al agresiunii aproape victorioase a mass-mediei de consum, e un gest nemaipomenit. Și care ar trebui să inspire optimism.