Secretele Celei mai spectaculoase Căi Ferate din România, de îngrijire leagă Oltenia de Ardeal cu 39 de tuneluri, 35 de Poduri ȘI viaducte, pe o Lungime de 31 de kilometri
ADEVĂRUL 15 februarie 2015
Se afișează postările cu eticheta convenție. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta convenție. Afișați toate postările
sâmbătă, 14 februarie 2015
marți, 30 aprilie 2013
marți, 2 noiembrie 1999
„Educația copy-right-ului” (NOVAC 1999)
Constantin Novac, Educația copy-right-ului, „Tomis”, noi. 1999
Imperativul actual al societății românești, reluat obsesiv în literă și spirit de către politicienii vremii și nu numai de ei, este alinierea la standardele europene. Întârziați cu câteva decenii de socialism multilateral dezvoltat, căruia îi adăugăm fără entuziasm și parte din deceniul aflat pe sfârșit, ne opintim să ne edificăm reperele unui viitor fără viza Schengen. Este cert că, fără reconsiderarea dreptului de proprietate (garantat sau numai protejat), nu putem accede la o societate liberă și prosperă. După cum ne pare la fel de cert că garantarea sau protecția proprietății private presupune o amplă campanie educativă (fără a-i elimina latura coercitivă) în spațiul mentalităților. Există deja semne îmbucurătoare de ordin legislativ, instituțional, organizatoric și moral că, din acest punct de vedere, nu mai suntem cei de ieri. Ciudat mi se pare însă faptul că toate disputele, înverșunările, patimile se învârt în jurul proprietății materiale - pământ, păduri, case, fabrici - acordând un minim interes problemelor legate de proprietatea intelectuală, cu atât mai ciudat și mai păgubitor cu cât civilizația postindustrială către care tindem socotește ideea ca fiind primordială, atâta vreme cât aceasta se pretinde, în ordinea progresului, singura capabilă de a transcende făcutul, oricât de valoros ar fi el.
Există, ce-i drept, o legislație în domeniu care ne instalează în rândul țărilor preocupate de recunoașterea și protejarea operei de creație intelectuală. Au fost inițiate organisme precum Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu unitățile sale asociate de gestiune colectivă a acestor drepturi, printre care și Fondul Literar, organisme menite să aplice prevederile legislative în varii domenii de activitatea creatoare spirituală. Afiliată la instituții internaționale de profil, cosemnatară a unor convenții sau documente emanate de uniuni mondiale prestigioase, România dovedește faptul că e capabilă să evalueze consecințele pozitive sau negative ale globalizării informației cu vocație de protecție. Nu sunt de ignorat nici cele câteva tentative românești de a glosa pe marginea subiectului în cauză, cu meritul de a fi demonstrat complexitatea fenomenului. Practic însă, toate aceste demersuri nu sunt dublate de interesul activ pentru edificarea unei mentalități, a unui respect general față de bunul încorporat într-o carte, într-un CD sau într-un proiect științific. În umbra acestui dezinteres, creatorii tratează cu o reticență inexplicabilă oferta de protecție a organismelor internaționale specializate, spațiu în care profitorii își exersează cu folos inteligența nativă, iar beneficiarii actului intelectual-cultural puțin se sinchisesc dacă se apleacă asupra originalului sau a unei copii banale. În concepția celor mai mulți dintre noi, sfera infracționalității se limitează la aspectele concrete de vătămare socială. E un handicap serios pe care îl vom resimți tot mai mult pe măsură ce evoluăm spre o societate complexă, întemeiată pe o tehnologie sofisticată, pe conștiința acută a dreptului individual și pe principiile unei economii de piață care tinde să umbrească acest drept în beneficiul întreprinzătorilor comanditari. mai simplu spus, în țările civilizate extensia copierii aflate în creștere în toate domeniile este însoțită de crearea unei infrastructuri care, fără a ignora legea profitului, ba dimpotrivă, promovează, alături de celelalte tipuri educaționale instituționalizate (estetică, ecologică etc) educația copy-right-ului. Se pornește de la premisa aparent paradoxală că actul de copiere ilegală reprezintă o amenințare a fluxului informațional și nicidecum o optimizare a acestuia prin multiplicarea ofertei. Sigur că pentru orice societate este foarte important accesul rapid, în termeni nebirocratici, la operele literare și științifice. Dar copierea ilegală poate afecta serios aspectul creativ al vieții intelectuale și culturale. Creativitatea intelectuală fiind considerată așadar de o importanță vitală pentru progresul unei națiuni, copy-right-ul îi asigură nu numai conservarea paternității, ci și baza ei financiară. Ceea ce vrea să releve că respectul pentru copy-right, dincolo sau împreună cu aspectul său moral, înseamnă încurajarea creativității. Specialiști într-un domeniu aflat la noi abia în față, inși care au edificat organisme miliardare (în dolari) transnaționale, însărcinate de organismele asociate să vegheze asupra operelor cu vocație de protecție avertizează asupra pericolului de a confunda liberul acces la informație, principiu unanim acceptat de autori, cu ideea „cursului liberei informații”. Deosebirea stă în profit, sâmburele, pentru noi, încă tare al economiei de piață.
Se impune, așadar, o accentuare a interesului pentru dreptul la proprietatea intelectuală, drept pe care, deși îl stăpânim noțional, nu-l conștientizăm pe de-a întregul. Ne lipsesc mentalitatea și, deopotrivă, terminologia accesibilă celor care au idei, dar nu știu să le valorifice cu folos. Regimul juridic confruntat cu asaltul noilor tehnologii apte să afecteze procesul de creație și să submineze astfel structurile tradiționale ale dreptului de autor, o dată devenit mai flexibil, va putea sluji supraviețuirii culturii prin protejarea adevăraților ei promotori. Și, în fine, relevarea sistematică și nuanțată a motivației economice în măsură să nască și la noi capitaliști ai copy-right-ului, cu toate consecințele benefice pentru societate.
marți, 1 aprilie 1997
„Tratat practic de editare” (SCHUWER 1999)
Philippe Schuwer, Tratat practic de editare, ed. nouă, revăzută, întregită și adusă la zi, trad. D. Lică & B. Stanciu (fr. 1997), Amarcord, Timișoara, 1999
Cuprins
13 Prefață
15. I. Cele 5 funcții principale ale editorului
15 Descoperirea autorilor, a temelor și a formulelor de editare
21 Asigurarea și finanțarea realizării lucrărilor
23 Asumarea difuzării și distribuirii cărții
27 Promovarea fondului de carte al editurii
29 Obligativitatea unui rezultat
30 Situația în activitatea de editare
39 II. Dreptul de autor
39 De la convențiile internaționale la Codul proprietății intelectuale
39 Scurt istoric
41 Convenția de la Berna
44 Convenția universală privind dreptul de autor
46 „Revizuirile de la Paris 1971”
50 Concluziii provizorii privind jurisprudența internațională
51 De la „fotoplagiat” la dezvoltarea de noi tehnici
51 Codul proprietății intelectuale, 1992
53 Legea franceză privind reprografia
55 III. Principalele contracte cu autorii și colaboratorii
57 Contractul de editare. Principalele condiții negociabile
60 Durata proprietății literare și artistice
61 Opere ce țin de dispoziții speciale: opera de colaborare 62; opera colectivă 62; opera sub pseudonim sau anonimă 63; opera compozită 63; opera postumă 63; opera audiovizuală 64; contractul nui tîn regi autorului 65; contractul nuit pe din două 67; autorii salariați 67
68 Autorul editor
69 Despre negocierile contractului și relațiile autor-editor
75 Transferarea contractului de editare
(...)
514 Contractr cu cesiune a unei lucrări ilustrate sau contract de coeditare
524 Coeditarea cu cesiunea filemlor ilustrației
524 Pro sau contra coeditărilor?
527 3. Coproducțiile de lucrări ilustrate
527 Definiția și caracteristicile coproducției
529 Contract de coproducție internațională
534 Forme și împărțiri ale responsabilităților
535 Promovarea unei politici de coproducție
536 4. Târgurile internaționale de carte
537 Târgul de carte de la Frankfurt
540 Alte târguri internaționale de carte importante: Londra 540; Bologna 540; ABA și ALA 541; Libor 542; francofonie - Geneva, Bruxelles, Paris 543
545 XII. Cesiunile pentru editările în limba franceză
545 Ediția de buzunar. Cluburile și vânzarea prin corespondență. Curtajul
545 1. Cesiunile de cărți în format de buzunar
547 2. Cesiunile către cluburile cărții / vânzarea prin corespondență
550 Contract de cesiune al unui editor către un club al cărții
552 Cesiunile către un club sau ca vânzare prin corespondență a coeditărilor cumpărate în străinătate
553 3. Curtajul sau vânzarea la domiciliu
13 Prefață
15. I. Cele 5 funcții principale ale editorului
15 Descoperirea autorilor, a temelor și a formulelor de editare
21 Asigurarea și finanțarea realizării lucrărilor
23 Asumarea difuzării și distribuirii cărții
27 Promovarea fondului de carte al editurii
29 Obligativitatea unui rezultat
30 Situația în activitatea de editare
39 II. Dreptul de autor
39 De la convențiile internaționale la Codul proprietății intelectuale
39 Scurt istoric
41 Convenția de la Berna
44 Convenția universală privind dreptul de autor
46 „Revizuirile de la Paris 1971”
50 Concluziii provizorii privind jurisprudența internațională
51 De la „fotoplagiat” la dezvoltarea de noi tehnici
51 Codul proprietății intelectuale, 1992
53 Legea franceză privind reprografia
55 III. Principalele contracte cu autorii și colaboratorii
57 Contractul de editare. Principalele condiții negociabile
60 Durata proprietății literare și artistice
61 Opere ce țin de dispoziții speciale: opera de colaborare 62; opera colectivă 62; opera sub pseudonim sau anonimă 63; opera compozită 63; opera postumă 63; opera audiovizuală 64; contractul nui tîn regi autorului 65; contractul nuit pe din două 67; autorii salariați 67
68 Autorul editor
69 Despre negocierile contractului și relațiile autor-editor
75 Transferarea contractului de editare
(...)
514 Contractr cu cesiune a unei lucrări ilustrate sau contract de coeditare
524 Coeditarea cu cesiunea filemlor ilustrației
524 Pro sau contra coeditărilor?
527 3. Coproducțiile de lucrări ilustrate
527 Definiția și caracteristicile coproducției
529 Contract de coproducție internațională
534 Forme și împărțiri ale responsabilităților
535 Promovarea unei politici de coproducție
536 4. Târgurile internaționale de carte
537 Târgul de carte de la Frankfurt
540 Alte târguri internaționale de carte importante: Londra 540; Bologna 540; ABA și ALA 541; Libor 542; francofonie - Geneva, Bruxelles, Paris 543
545 XII. Cesiunile pentru editările în limba franceză
545 Ediția de buzunar. Cluburile și vânzarea prin corespondență. Curtajul
545 1. Cesiunile de cărți în format de buzunar
547 2. Cesiunile către cluburile cărții / vânzarea prin corespondență
550 Contract de cesiune al unui editor către un club al cărții
552 Cesiunile către un club sau ca vânzare prin corespondență a coeditărilor cumpărate în străinătate
553 3. Curtajul sau vânzarea la domiciliu
miercuri, 1 ianuarie 1997
Editare modernă (SCHUWER 1997)
Philippe Schuwer, Tratat practic de editare, trad. (1997) D. Lică & B. Stanciu, Amarcaord, Timișoara, 1999.
(13) Prefață (B. S.)
(15) I. Cele cinci funcții principale ale editorului
(15) Descoperirea autorilor, a temelor și a formulelor de editare
(21) Asigurarea și finanțarea realizării lucrărilor
(23) Asumarea difuzării și distribuirii cărții
(27) Promovarea fondului de carte al editurii
(29) Obligativitatea unui rezultat
(30) Situația în activitatea de editare
(39) II. Dreptul de autor (B. S.)
(39) De la convențiile internaționale la Codul proprietății intelectuale
(39) Scurt istoric
(41) Convenția de la Berna
(44) Convenția universală privind dreptul de autor
(46) „Revizuirile de la Paris 1971”
(50) Concluzii provizorii privind jurisprudența internațională
(51) De la „fotoplagiat” la dezvoltarea de noi tehnici
(51) Codul proprietății intelectuale, 1992
(53) Legea franceză privind reprografia
(55) III. Principalele contracte cu autorii și colaboratorii (B. S.)
(57) Contractul de editare. Principalele condiții negociabile
(60) Durata proprietății literare și artistice
(61) Opere ce țin de dispoziții speciale. Opera de colaborare. Opera colectivă. Opera sub pseudonim sau colectivă. Opera compozită. Opera postumă. Opera audiovizuală. Contractul numit în regia autorului. Contractul numit pe din două. Autorii salariați
(68) Autorul-editor
(69) Despre negocierile contractului și relațiile autor-editor
(75) Transferarea contractului de editare
(76) Propuneri de contracte tip
(77) Cerere de încheiere de contract
(79) 1. Contract de editare a unei opere de literatură generală
(91) Ediția a doua. Drept de preempțiune
(99) 2. Contract pentru crearea și editarea unei opere științifice, tehnice sau juridice (Contract de comandă)
(105) Drept de preempțiune
(106) 3. Contract de cesiune a drepturilor de adaptare audiovizuală a unei lucrări
(109) 4. Contract cu coordonatorul de colecție
(109) Contract nr. 1: colecție din inițiativa coordonatorului
(115) Contract cu un coordonator de colecție, autor al lucrărilor din colecția sa
(116) Contract nr. 2: colecție aparținând editorului, reluată de coordonatorul de colecție
(119) Contract nr. 3: colecție creată la inițiativa editorului
(121) 5. Contract pentru redactarea unei contribuții la o operă colectivă
(124) 6. Contract pentru traducerea unei opere de literatură generală
(136) 7. Contract încheiat cu un packager
(141) 8. Contract cu ilustratorul
(147) 9. Scrisoare-contract cu ilustratorul (contribuție la ilustrarea unei lucrări)
(149) Drepturi de reproducere pentru operele muzicale și multimedia
(151) Sancțiuni pentru atingerile aduse dreptului de autor
(152) Despre contrafacere și despre plagiat
(153) Piratarea la scară internațională
(154) Fotocopierea
(155) Împrumutul cu plată sau fără plată?
(157) Dreptul de informare: limite și sancțiuni
(157) Atingerea adusă (intimității) vieții private
(157) Deciziile Ministerului de Interne
(158) Provocările, defăimarea, injuria, ofensele și ultrajele
(159) Alte obligații ale editorului
(159) Depozitul legal sau Agenția Bibliografică Națională (1994)
(161) Menționarea ISBN sau ISSN
(161) Prețul unic (legea Lang)
(163) IV. Operele editate (B. S.)
(163) De la manuscrise propuse din proprie inițiativă la opere comandate.
Romanele contemporane. Romanele polițiste. Romanele sentimentale. Poezia. Operele teatrale și cinematografice. Novelizarea. Lucrările de critică și eseurile. Științele umane și sociale. Istoria și geografia. Religia. reportaje, documente și eseuri asupra realității. Cărțile științifice, tehnice, medicale și profesionale. Economia și gestiunea. Enciclopediile. Atlasele. Dicționarele. Operele de popularizarea. Lucrările școlare, extrașcolare și universitare. Cărțile practice. Ghidurile turistice. Albumele și cărțile pentru tineret. Benzile desenate. Albumele fotografice. Textele clasice și operele complete. Cărțile în format de buzunar. Traducerile. Agendele. Bibliofilia. Fasciculele.
(213) V. Personajele cheie ale editării (B. S.)
(214) Autorul
(218) Directorul literar sau directorul colecțiilor literare (redactorul-șef)
(221) Lectorul
(222) Traducătorul
(224) De la tehnoredactor la lectorul-corector
(226) Directorul editorial
(228) Responsabilul de ediție sau redactorul (editor)
(230) Secretarul de ediție
(230) Directorul artistic și asistenții săi
(233) De la iconografi la documentariști
(236) Ilustratorul
(238) Cartograful
(238) Fotograful
(239) Directorul tehnic, șeful de producție și tehnicienii
(242) Directorul de editare electronică și multimedia
(243) Packagerul
(247) Consultantul
(248) Relațiile sectorului editorial cu celelalte personaje cheie
(248) Președintele-director general (de la microfirmă la grup)
(255) Noua hartă strategică acelor două grupuri franceze
(258) De la directorul financiar la controlorul de gestiune
(259) Marketingul și serviciul comercial
(262) Serviciul de publicitate
(265) Serviciul de presă
(268) Serviciul de cesiuni de drepturi
(270) Juristul
(271) Direcția resurselor umane
(272) De la agentul literar la agenția pentru drepturi
(274) De la agentul artistic la agenția de ilustrație
(274) Agenți fotografică
(276) Producătorii de imagini în mișcare
(277) Muzeele, instituțiile și organismele culturale
(279) VI. De la devize la calculele de exploatare estimative
(279) Cererea de deviz
(281) Cereri de deviz (cărți cu text/ilustrate)
(285) Costurile de concepție și de realizare
(293) De la devizele estimative la cererile de ofertă
(294) Costurile fixe și costurile variabile
(294) Devizul definitiv
(299) Stabilirea prețului de cost
(300) De la contul de exploatare estimativ la prețul de vânzare estimat
(307) Contul de exploatare estimativ
(309) Contul „punctului mort”
(310) Prețul de vânzare public
(311) De la distrugere la vânzare cu preț redus
(313) VII. Noțiuni de fabricație
(313) O instruire continuă și permanentă
(316) Hârtia
(316) De ce atâtea formate de cărți?
(317) Aprovizionarea cu hârtie
(318) Principalele formate de hârtie disponibile
(319) Ce reprezintă formatul util?
(321) Alegerea hârtiei: ce criterii și ce sortimente?
(328) Comanda de hârtie
(331) Culegerea
(331) De la plumb la film
(332) Culegerea cărților
(333) Utilizarea cărților
(335) PAO
(340) Culegerea integrată la editor?
(341) De la bazele de date la culegere/gravură
(344) Fotogravura
(344) Clișeele de tipar înalt
(344) Clișeele de tipar adânc
(345) Filmele offset
(349) Scannerele
(350) Duplicarea filmelor pentru ilustrații
(352) Tipărirea
(352) I. Tipărirea offset
(353) Așezarea paginilor sau montajul, schema de așezare
(353) Ozalidul. Transferul sau copierea
(355) De pe calculator pe placă. Montajul plăcilor și tipărirea
(356) Presele offset
(357) Calități și limite ale offset-ului color
(358) II. Tiparul înalt
(358) Mașinile rotative de tipar înalt cu hârtia în bobine. Cameron sau presele rotative cu curele
(359) III. Microtirajele sau tirajele speciale
(360) Transmisia digitală
(361) Facsimilele sau reprinturile
(361) IV. Tiparul adânc
(362) Controlul tirajului pe prese
(362) Defectele de imprimare
(364) Stocarea unei părți a tirajului
(365) V. Domeniul bibliofiliei: tirajul gravurilor originale.
Serigrafia și șablonul. Stampa originală. Gravuri în lemn sau xilografia. Gravura în cupru. Litografia
(370) Finisarea
(370) Broșarea
(370) Fălțuirea, adunarea. colaționarea și alte operațiuni
(372) Broșarea cu cotor lipit
(373) Legarea
(373) Executarea copertelor (cărți cartonate sau legate)
(373) Legarea cu cotor lipit
(374) Poleirea copertelor, materialele de îmbrăcare a copertelor
(377) Introducerea blocului în scoarță
(377) Lăcuirea sau celofonarea
(378) Legarea cu inele sau spirale
(378) De la încărcarea pe sănii la livrarea volumelor finisate
(379) Costurile și condițiile de transport
(381) VIII. De la reimprimări la noile ediții
(381) Reimprimarea
(384) Economia reimprimării în alb-negru și în culori
(387) Noile ediții. Constrângerile tehnice
(391) IX. Preocupare și concepție tipografică
(391) Timp de mai multe secole a prevalat priceperea tipografilor
(393) Carta grafică
(394) Preliminarii la orice concepție grafică
(397) Tehnoredactarea și spațiul ei
(411) Linii, vignete și ornamente
(412) Colontitluri și coloncifre
(413) Notele
(413) Paginile liminare și paginile finale
(414) Variante de paginare a cărților ilustrate
(416) Coperta sau imaginea unei politici
(419) Legătura și ornamentarea
(423) X. Realizarea cărții
(423) Alegerea titlului sau al colecției
(424) Protejarea titlurilor. Cercetări și formalități prealabile
(426) „Fișa cărții”
(429) Textul
(429) Prezentarea manuscrisului. Lectura și revizuirea manuscrisului
(432) Tehnoredactarea manuscrisului și protocolul de culegere
(439) De la determinarea volumului la estimarea numărului de pagini
(440) Fișa de catalog
(441) Lectura tiparelor de probă și semnele de corectură
(447) Termene și întârzieri. Planning-ul editorial. Ședința de producție
(452) Ilustrațiile
(452) 1. Cărți ilustrate cu documente și fotografii
(452) Iconografia: alegerea autorului sau a editorului?
(453) Primele intervenții ale iconografului
(453) Economia iconografiei. Diverse etape și obligații ale căutării
(454) Riscurile deteriorării sau pierderii originalelor
(455) Măsuri de precauție pentru legendele ilustrațiilor: atingere la viața privată
(456) Administrarea dosarelor
(458) Realizarea documentelor gravate
(459) Codul uzanțelor în materie de ilustrare fotografică
(474) 2. Drepturi de reproducere a operelor de artă preexistente (ADAGP, SPADEM)
(476) 3. Comanda de ilustrații originale
Desene, scheme, diagrame în alb-negru/color. Scara de mărire/micșorare și micșorarea de grup. Amplasarea textelor pe desenele tehnice. Hărți geografice. Desene documentare în alb-negru și color. Noi concepții grafice. Desenele din cărțile de de ficțiune: de la albume la operele de ficțiune. Fotografiile și reportajele la comandă.
(489) Paginarea cărții ilustrate.
(489) Paginarea în PAO
(490) Paginarea „tradițională”
(491) De la gravare la bun de tipar
(494) Bunul de gravat al copertei/supracopertei
(494) Ultimele verificări
(495) Timpul de realizare a cărților
(496) Înainte și după lansarea cărții
(499) XI. Editările în limbi străine
(499) Traduceri, coeditări și coproducții. Târgurile internaționale de carte
(501) 1. Traducerile lucrărilor cu text
(503) Contract de cesiune a drepturilor de publicare în limbă străină
(507) 2. Coeditările de lucrări ilustrate
(508) Definiția și caracteristicile coeditării
(509) Co-tipărirea. Obligațiile coeditorului
(510) Economia coeditării
(514) Contract de cesiune a unei lucrări ilustrate sau contract de coeditare
(524) Coeditarea cu cesiunea filmelor ilustrației
(524) Pro sau contra coeditărilor?
(527) 3. Coproducțiile de lucrări ilustrate
(527) Definiția și caracteristicile coproducției
(529) Contract de coproducție internațională
(534) Forme și împărțiri ale responsabilităților
(535) Promovarea unei politici de coproducție
(536) 4. Târgurile internaționale de carte
(537) Târgul de carte de la Frankfurt
(540) Alte târguri internaționale de carte importante
Londra. Bologna. ABA și ALA. Liber. De partea francofonilor: Geneva, Bruxelles, Paris.
(545) XII. Cesiunile pentru editările în limba franceză
(545) Ediția de buzunar. Cluburile și vânzarea prin corespondență. Curtajul
(545) I. Cesiunile de cărți în format de buzunar
(547) II. Cesiunile către cluburile cărții / vânzarea prin corespondență
(550) Contract de cesiune al unui editor către un club al cărții
(552) Cesiunile către un club sau ca vânzare prin corespondență a coeditărilor cumpărate în străinătate
(553) III. Curtajul sau vânzare la domiciliu
(555) XIII. De la editarea electronică la multimedia
(555) Apariția unei memorii electronice
(556) De la bazele de date la CD-ROM și CD-I
(561) Ce parteneri și ce colaboratori?
(562) Difuzarea / distribuția
(563) Informații on-line
(564) Internet
(566) Cartea față în față cu noile media
(569) XIV. Instituții, organisme, societăți, asociații, sindicate, învățământ și instruire
(591) Principalele periodice de specialitate
(595) Indexul Codului proprietății intelectuale
(607) Indexul general al lucrării
(13) Prefață (B. S.)
(15) I. Cele cinci funcții principale ale editorului
(15) Descoperirea autorilor, a temelor și a formulelor de editare
(21) Asigurarea și finanțarea realizării lucrărilor
(23) Asumarea difuzării și distribuirii cărții
(27) Promovarea fondului de carte al editurii
(29) Obligativitatea unui rezultat
(30) Situația în activitatea de editare
(39) II. Dreptul de autor (B. S.)
(39) De la convențiile internaționale la Codul proprietății intelectuale
(39) Scurt istoric
(41) Convenția de la Berna
(44) Convenția universală privind dreptul de autor
(46) „Revizuirile de la Paris 1971”
(50) Concluzii provizorii privind jurisprudența internațională
(51) De la „fotoplagiat” la dezvoltarea de noi tehnici
(51) Codul proprietății intelectuale, 1992
(53) Legea franceză privind reprografia
(55) III. Principalele contracte cu autorii și colaboratorii (B. S.)
(57) Contractul de editare. Principalele condiții negociabile
(60) Durata proprietății literare și artistice
(61) Opere ce țin de dispoziții speciale. Opera de colaborare. Opera colectivă. Opera sub pseudonim sau colectivă. Opera compozită. Opera postumă. Opera audiovizuală. Contractul numit în regia autorului. Contractul numit pe din două. Autorii salariați
(68) Autorul-editor
(69) Despre negocierile contractului și relațiile autor-editor
(75) Transferarea contractului de editare
(76) Propuneri de contracte tip
(77) Cerere de încheiere de contract
(79) 1. Contract de editare a unei opere de literatură generală
(91) Ediția a doua. Drept de preempțiune
(99) 2. Contract pentru crearea și editarea unei opere științifice, tehnice sau juridice (Contract de comandă)
(105) Drept de preempțiune
(106) 3. Contract de cesiune a drepturilor de adaptare audiovizuală a unei lucrări
(109) 4. Contract cu coordonatorul de colecție
(109) Contract nr. 1: colecție din inițiativa coordonatorului
(115) Contract cu un coordonator de colecție, autor al lucrărilor din colecția sa
(116) Contract nr. 2: colecție aparținând editorului, reluată de coordonatorul de colecție
(119) Contract nr. 3: colecție creată la inițiativa editorului
(121) 5. Contract pentru redactarea unei contribuții la o operă colectivă
(124) 6. Contract pentru traducerea unei opere de literatură generală
(136) 7. Contract încheiat cu un packager
(141) 8. Contract cu ilustratorul
(147) 9. Scrisoare-contract cu ilustratorul (contribuție la ilustrarea unei lucrări)
(149) Drepturi de reproducere pentru operele muzicale și multimedia
(151) Sancțiuni pentru atingerile aduse dreptului de autor
(152) Despre contrafacere și despre plagiat
(153) Piratarea la scară internațională
(154) Fotocopierea
(155) Împrumutul cu plată sau fără plată?
(157) Dreptul de informare: limite și sancțiuni
(157) Atingerea adusă (intimității) vieții private
(157) Deciziile Ministerului de Interne
(158) Provocările, defăimarea, injuria, ofensele și ultrajele
(159) Alte obligații ale editorului
(159) Depozitul legal sau Agenția Bibliografică Națională (1994)
(161) Menționarea ISBN sau ISSN
(161) Prețul unic (legea Lang)
(163) IV. Operele editate (B. S.)
(163) De la manuscrise propuse din proprie inițiativă la opere comandate.
Romanele contemporane. Romanele polițiste. Romanele sentimentale. Poezia. Operele teatrale și cinematografice. Novelizarea. Lucrările de critică și eseurile. Științele umane și sociale. Istoria și geografia. Religia. reportaje, documente și eseuri asupra realității. Cărțile științifice, tehnice, medicale și profesionale. Economia și gestiunea. Enciclopediile. Atlasele. Dicționarele. Operele de popularizarea. Lucrările școlare, extrașcolare și universitare. Cărțile practice. Ghidurile turistice. Albumele și cărțile pentru tineret. Benzile desenate. Albumele fotografice. Textele clasice și operele complete. Cărțile în format de buzunar. Traducerile. Agendele. Bibliofilia. Fasciculele.
(213) V. Personajele cheie ale editării (B. S.)
(214) Autorul
(218) Directorul literar sau directorul colecțiilor literare (redactorul-șef)
(221) Lectorul
(222) Traducătorul
(224) De la tehnoredactor la lectorul-corector
(226) Directorul editorial
(228) Responsabilul de ediție sau redactorul (editor)
(230) Secretarul de ediție
(230) Directorul artistic și asistenții săi
(233) De la iconografi la documentariști
(236) Ilustratorul
(238) Cartograful
(238) Fotograful
(239) Directorul tehnic, șeful de producție și tehnicienii
(242) Directorul de editare electronică și multimedia
(243) Packagerul
(247) Consultantul
(248) Relațiile sectorului editorial cu celelalte personaje cheie
(248) Președintele-director general (de la microfirmă la grup)
(255) Noua hartă strategică acelor două grupuri franceze
(258) De la directorul financiar la controlorul de gestiune
(259) Marketingul și serviciul comercial
(262) Serviciul de publicitate
(265) Serviciul de presă
(268) Serviciul de cesiuni de drepturi
(270) Juristul
(271) Direcția resurselor umane
(272) De la agentul literar la agenția pentru drepturi
(274) De la agentul artistic la agenția de ilustrație
(274) Agenți fotografică
(276) Producătorii de imagini în mișcare
(277) Muzeele, instituțiile și organismele culturale
(279) VI. De la devize la calculele de exploatare estimative
(279) Cererea de deviz
(281) Cereri de deviz (cărți cu text/ilustrate)
(285) Costurile de concepție și de realizare
(293) De la devizele estimative la cererile de ofertă
(294) Costurile fixe și costurile variabile
(294) Devizul definitiv
(299) Stabilirea prețului de cost
(300) De la contul de exploatare estimativ la prețul de vânzare estimat
(307) Contul de exploatare estimativ
(309) Contul „punctului mort”
(310) Prețul de vânzare public
(311) De la distrugere la vânzare cu preț redus
(313) VII. Noțiuni de fabricație
(313) O instruire continuă și permanentă
(316) Hârtia
(316) De ce atâtea formate de cărți?
(317) Aprovizionarea cu hârtie
(318) Principalele formate de hârtie disponibile
(319) Ce reprezintă formatul util?
(321) Alegerea hârtiei: ce criterii și ce sortimente?
(328) Comanda de hârtie
(331) Culegerea
(331) De la plumb la film
(332) Culegerea cărților
(333) Utilizarea cărților
(335) PAO
(340) Culegerea integrată la editor?
(341) De la bazele de date la culegere/gravură
(344) Fotogravura
(344) Clișeele de tipar înalt
(344) Clișeele de tipar adânc
(345) Filmele offset
(349) Scannerele
(350) Duplicarea filmelor pentru ilustrații
(352) Tipărirea
(352) I. Tipărirea offset
(353) Așezarea paginilor sau montajul, schema de așezare
(353) Ozalidul. Transferul sau copierea
(355) De pe calculator pe placă. Montajul plăcilor și tipărirea
(356) Presele offset
(357) Calități și limite ale offset-ului color
(358) II. Tiparul înalt
(358) Mașinile rotative de tipar înalt cu hârtia în bobine. Cameron sau presele rotative cu curele
(359) III. Microtirajele sau tirajele speciale
(360) Transmisia digitală
(361) Facsimilele sau reprinturile
(361) IV. Tiparul adânc
(362) Controlul tirajului pe prese
(362) Defectele de imprimare
(364) Stocarea unei părți a tirajului
(365) V. Domeniul bibliofiliei: tirajul gravurilor originale.
Serigrafia și șablonul. Stampa originală. Gravuri în lemn sau xilografia. Gravura în cupru. Litografia
(370) Finisarea
(370) Broșarea
(370) Fălțuirea, adunarea. colaționarea și alte operațiuni
(372) Broșarea cu cotor lipit
(373) Legarea
(373) Executarea copertelor (cărți cartonate sau legate)
(373) Legarea cu cotor lipit
(374) Poleirea copertelor, materialele de îmbrăcare a copertelor
(377) Introducerea blocului în scoarță
(377) Lăcuirea sau celofonarea
(378) Legarea cu inele sau spirale
(378) De la încărcarea pe sănii la livrarea volumelor finisate
(379) Costurile și condițiile de transport
(381) VIII. De la reimprimări la noile ediții
(381) Reimprimarea
(384) Economia reimprimării în alb-negru și în culori
(387) Noile ediții. Constrângerile tehnice
(391) IX. Preocupare și concepție tipografică
(391) Timp de mai multe secole a prevalat priceperea tipografilor
(393) Carta grafică
(394) Preliminarii la orice concepție grafică
(397) Tehnoredactarea și spațiul ei
(411) Linii, vignete și ornamente
(412) Colontitluri și coloncifre
(413) Notele
(413) Paginile liminare și paginile finale
(414) Variante de paginare a cărților ilustrate
(416) Coperta sau imaginea unei politici
(419) Legătura și ornamentarea
(423) X. Realizarea cărții
(423) Alegerea titlului sau al colecției
(424) Protejarea titlurilor. Cercetări și formalități prealabile
(426) „Fișa cărții”
(429) Textul
(429) Prezentarea manuscrisului. Lectura și revizuirea manuscrisului
(432) Tehnoredactarea manuscrisului și protocolul de culegere
(439) De la determinarea volumului la estimarea numărului de pagini
(440) Fișa de catalog
(441) Lectura tiparelor de probă și semnele de corectură
(447) Termene și întârzieri. Planning-ul editorial. Ședința de producție
(452) Ilustrațiile
(452) 1. Cărți ilustrate cu documente și fotografii
(452) Iconografia: alegerea autorului sau a editorului?
(453) Primele intervenții ale iconografului
(453) Economia iconografiei. Diverse etape și obligații ale căutării
(454) Riscurile deteriorării sau pierderii originalelor
(455) Măsuri de precauție pentru legendele ilustrațiilor: atingere la viața privată
(456) Administrarea dosarelor
(458) Realizarea documentelor gravate
(459) Codul uzanțelor în materie de ilustrare fotografică
(474) 2. Drepturi de reproducere a operelor de artă preexistente (ADAGP, SPADEM)
(476) 3. Comanda de ilustrații originale
Desene, scheme, diagrame în alb-negru/color. Scara de mărire/micșorare și micșorarea de grup. Amplasarea textelor pe desenele tehnice. Hărți geografice. Desene documentare în alb-negru și color. Noi concepții grafice. Desenele din cărțile de de ficțiune: de la albume la operele de ficțiune. Fotografiile și reportajele la comandă.
(489) Paginarea cărții ilustrate.
(489) Paginarea în PAO
(490) Paginarea „tradițională”
(491) De la gravare la bun de tipar
(494) Bunul de gravat al copertei/supracopertei
(494) Ultimele verificări
(495) Timpul de realizare a cărților
(496) Înainte și după lansarea cărții
(499) XI. Editările în limbi străine
(499) Traduceri, coeditări și coproducții. Târgurile internaționale de carte
(501) 1. Traducerile lucrărilor cu text
(503) Contract de cesiune a drepturilor de publicare în limbă străină
(507) 2. Coeditările de lucrări ilustrate
(508) Definiția și caracteristicile coeditării
(509) Co-tipărirea. Obligațiile coeditorului
(510) Economia coeditării
(514) Contract de cesiune a unei lucrări ilustrate sau contract de coeditare
(524) Coeditarea cu cesiunea filmelor ilustrației
(524) Pro sau contra coeditărilor?
(527) 3. Coproducțiile de lucrări ilustrate
(527) Definiția și caracteristicile coproducției
(529) Contract de coproducție internațională
(534) Forme și împărțiri ale responsabilităților
(535) Promovarea unei politici de coproducție
(536) 4. Târgurile internaționale de carte
(537) Târgul de carte de la Frankfurt
(540) Alte târguri internaționale de carte importante
Londra. Bologna. ABA și ALA. Liber. De partea francofonilor: Geneva, Bruxelles, Paris.
(545) XII. Cesiunile pentru editările în limba franceză
(545) Ediția de buzunar. Cluburile și vânzarea prin corespondență. Curtajul
(545) I. Cesiunile de cărți în format de buzunar
(547) II. Cesiunile către cluburile cărții / vânzarea prin corespondență
(550) Contract de cesiune al unui editor către un club al cărții
(552) Cesiunile către un club sau ca vânzare prin corespondență a coeditărilor cumpărate în străinătate
(553) III. Curtajul sau vânzare la domiciliu
(555) XIII. De la editarea electronică la multimedia
(555) Apariția unei memorii electronice
(556) De la bazele de date la CD-ROM și CD-I
(561) Ce parteneri și ce colaboratori?
(562) Difuzarea / distribuția
(563) Informații on-line
(564) Internet
(566) Cartea față în față cu noile media
(569) XIV. Instituții, organisme, societăți, asociații, sindicate, învățământ și instruire
(591) Principalele periodice de specialitate
(595) Indexul Codului proprietății intelectuale
(607) Indexul general al lucrării
duminică, 15 ianuarie 1995
Doina Jela - Constanța Moisescu („TOMIS” 1995)
Doina Jela, Convorbire cu Constanța Moisescu, director adjunct al Agenției Române pentru Protejarea Drepturilor de Autor, „Tomis”, Constanța, XXX, 294, ian. 1995, p. 14
Ce se înțelege prin „autor” în terminologia dv.?
Prin „autor” legea înțelege orice persoană care a creat o operă, aceasta nefiind numai o operă literară. Poate fi vorba de o operă muzicală, plastică, cu toate variantele respective, poate să fie un program de calculator, poate să fie o operă științifică. Și autorul licențelor și inovațiilor este tot un autor, dar de el se ocupă un organism similar nouă, întrucât intră la proprietatea industrială. Dreptul de autor asupra operei există ca atare din momentul în care opera există, fie sub formă de schiță, neterminată, fie că este o conferință, o operă orală. Adică ea este protejată ca atare, nu este nevoie ca autorul ei să întreprindă anumite formalități, de pildă s-o înregistreze undeva.
Nu cred că vă spun o noutate: în jurnalistică astăzi, la noi, există atâtea modalități ingenioase și inocente de încălcare a proprietății intelectuale, încât nu prea mai știe nimeni care sunt, ca să zic așa, permise, și care nepermise. Vă expun una: vine în oraș, în campanie electorală, un scriitor, azi politician. Ține un discurs, în piața mare a orașulu . Trimisul special al ziarulu local înregistrează discursul și titrează „Interviu în exclusivitate cu...”. Sau un altul, citește într-o revistă străină un articol al lui, să spunem Fukuyama, îl traduce, îl „sparge” din loc în loc cu întrebările potrivite și îl prezintă ca interviu, eventual tot în exclusivitate.
Situațiile acestea sunt frecvente și flagrante din punct de vedere al legii. Deși ambigue, primul cel puțin. Dacă publici, fără asentimentul autorului, o conferință publică, nu e ilegal, fiindcă autorul a ținut acea conferință. Dar dacă titrezi „interviu” sau „interviu în exclusivitate”, nu, pentru că autorul ar putea spune „eu, acestui ziar n-am dat și n-aș da interviuri în exclusivitate”. Situația seamănă cu ce s-a întâmplat la „Evenimentul zilei” cu tableta lui Paul Everac. Vrea să nu bănuiți de simpatie față de Everac, mi-a fost antipatic și abia am așteptat să plece, dar atunci când cineva i-a furat tableta și a publicat-o cu câteva zile înainte a fost vorba de o încălcare gravă a dreptului autor. Chiar dacă reglementările cuprinse în lege sunt vechi - din 1956, deși toată lumea se facă că, legea fiind veche, nu mai există, ea există și autorul tabletei, Everac, este așa cum este, grav din punct de vedere legal și revoltător este că acest lucru s-a putut întâmpla, ca un ziarist să publice o lucrare a unui autor fără acordul lui. Am spus „lucrare”, pentru că legal era vorba de așa ceva, el, Everac, putea să vrea să o publice în volum, putea să facă orice cu ea și era singurul în măsură să decidă asupra felului în care urma să fie folosită opera lui, indiferent de valoarea ei și indiferent că e vorba de operă literară, plastică etc, numai autorul poate să hotărască cui o vinde, în ce condiții o expune, cum și cine poate să o reproducă, sub ce formă ș.a.m.d. Mai mult chiar, dreptul de autor, adică niște prerogative își păstrează autorul și după înstrăinarea operei sale. Vreau să să spun că proprietarul tabloului a cumpărat doar suportul material al operei, posesia lui nu-i dă dreptul să expună într-un gang decât cu acordul autorului. Fără acest acord acord, autorul are dreptul să-l acționeze în justiție pe proprietarul cumpărător, dacă tablou este, în baza acestei legi neabrogate, Decretul 321 din 1956. Că acest lucru nu se întâmplă, în această atmosferă de anomie generată, este rău, fiindcă situația se perpetuează și oricine poate să creadă că poate face orice. Și asta nu-i adevărat.
Multe dintre acest norme juridice ar fi trebuit de mult însușite, interiorizate, devenind principii deontologice. Lucrul nu s-a întâmplat din păcate, așa că deși pare superfluu să vă întreb, totuși vă întreb - reglementările legale, ele însele, au și niște puncte slabe?
Vreți să să spuneți că măcar așa cum e legea, dacă ar fi respectată și tot ar fi bine, să nu ne mai gândim la îmbunătățirea ei? La ora actuală punctul slab privește garantarea protecției efective a dreptului de autor. legea nu trebuie să se limiteze la a anunța că îl protejează pe autor și opera sa, ci să garanteze efectiv protecția, adică să specifice pedeapsa pentru cazul în care drepturile autorului sunt încălcate. Or la această oră, deși autorul are la îndemână mijloace de drept civil (poate să se judece cu oricine crede că i-a folosit opera necorespunzător sau fără a-i cere consimțământul sau fără a-l remunera cum se cuvine și poate câștiga o asemenea confruntare), nu există, ca în alte țări, lege a dreptului de autor cu garanții ferme, unde încălcările de mai sus sunt socotite infracțiuni cu pedepse specificate.
Ce-mi puteți spune despre reproducerea lucrărilor de catalog ale unui plastician, fără acordul acestuia, sau chiar împotriva voinței?
Pot să spun că așa ceva nu este posibil și nu este permis de lege. Nici măcar o fotografie nu ai voie să reproduci în ziar la ora actuală, fără consimțământul autorului ei, dacă are o vechime mai mică de 5 ani (după actuala reglementare și dacă e o fotografie artistică). Autorul sau publicația care a primit de la el dreptul de a o reproduce poate da în judecată pe cel ce și-a însușit și a publicat respectiva operă și poate cere despăgubiri. Spuneam că aici e punctul slab al legii, fiindcă face trimiteri la codul penal, dar nu spune clar, acest act reprezintă infracțiune și se pedepsește așa și așa. Actualul proiect de lege are în vedere acest neajuns. El spune așa: autorul are următoarele drepturi (de a fi recunoscut ca autor, de a hotărî când îi apare opera, de a hotărî când, cum și de cine îi va fi utilizată opera). Pentru aceste drepturi sunt prevăzute sancțiuni corespunzând încălcărilor, sancțiuni dacă i se difuzează opera la radio, TV sau prin orice înregistrare/multiplicare, sancțiuni alternative constând în amenzi sau închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Să ne oprim la dreptul de a traduce în românește o operă literară străină, ori dreptul de a reproduce fără asentimentul autorului sau moștenitorilor săi legali, o traducere dintre cele două războaie de exemplu. Aveți, în această direcție, vreo atribuție și vreo putere legală?
Atribuții și puteri legale nu avem, pentru că nu ne putem substitui titularului dreptului încălcat. Noi nu putem acționa în locul nimănui. Putem cel mult, la sesizare, sau dacă observăm o încălcare a legii să atragem atenția oficial. Pot să dau cazul cu punerea în scenă a romanului lui Umberto Eco fără acordul autorului. Cei care au comis această încălcare erau convinși că Eco trebuie să le și mulțumească, ceea ce nu era nici pe departe așa. Trebuie să deții dreptul de adaptare, adaptare scenică, audiovizuală, trebuie să tratezi cu deținătorul acestor drepturi și numai după acea traduci în română, te apuci de repetiții etc. La noi se face invers, iar autorul abia dacă e chemat la premieră. Și asta o fac multe teatre din România. Traduc piesa nu se știe cum, încep repetiții și uită să facă contractul cu autorul, cu traducătorul, uită să pună numele acestuia pe afiș. Apare afișul cu „Pescărușul ” de Cehov de parcă s-ar reprezenta în limba rusă. Traducătorul este și el autor și are dreptul să-și vadă numele pe afiș, așa cum are dreptu să și-l vadă pe o carte tradusă. Și dacă tot are dreptu să-și vadă numele, trebuie să-l întrebi înainte: pot să-și folosesc traducerea? Iar dacă e la murit, îi întrebi pe moștenitori și, firește, îi plătești (dacă aceștia nu spun că nu trebuie să-i plătești), după principiul libertății contractuale și negocierii sumelor respective. Ceea ce însă se face înainte, nu se pune autorul în fața faptului împlinit.
Există excepții, care sunt prevăzute în toate legile dreptului de autor și sunt prevăzute și în proiectul de lege. De exemplu, textele folosite pentru manifestările școlare, unde nu se percepe bilet de intrare. Spun texte, dar se subînțelege orice fel de drepturi de autor. În Occident restricțiile sunt severe. Poți să folosește opera autorului, fără să-i plătești drepturi, cu condiția să n-ai profit. La noi însă, nu se ține seama de nici o lege.
Un alt caz de liberă folosire a operei, fără consimțământul autorului și fără a plăti, este citarea. Numai că citarea se face între anumite limite cantitative și în anumite condiții. În documentele Convenției de la Berna, organismul internațional cel mai puternic, la care sunt afiliate cam 100 de țări, sunt înscrise, la acest punct, prevederi precise, putând părea și ridicole, fiindcă instanțele din alte țări au avut de făcut față la nenumărate procese pe această temă...
Ce mă întristează pe mine este ideea că există oameni în România care au jucat la „Caritas” sau și-au vândut certificatele de proprietate sau pământul sau casa pentru ca să-și poată edita o carte... Cum vi se pare treaba asta, cu cărți scoase în regia autorului?
Procedeul acesta există și în Occident. Adică autorul, pe banii lui, deși probabil, nu așa de mulți, încheie un contract, nu de editare propriu-zisă, ci unul de prestare servicii. Deci editura face doar serviciul de a-i prelua cartea, de a încheia un contract cu tipografia. În cazul acesta drepturile rămân toate la autor, pentru că el plătește tot, cheltuieli de tipografie, cheltuieli de redactare, tehnoredactare etc. El poate să-și scoată cartea colaborând direct cu tipografia. Și poate să dea oricâți bani dorește ca să-și vadă opera tipărită și adusă la cunoștință publică. Este o operație pe care o poate face oricine, dacă are bani. Dacă nu are bani, atunci drepturile altcuiva, care are bani, respectiv unei edituri, însă trebuie să încheie un contract de editare. Atunci drepturile de reproducere și alte drepturi se pot ceda editurii. Pe durate determinate sau nedeterminate.
Când o să fi gata proiectul de lege a dreptului de autor și a drepturilor conexe?
Proiectul este gata. L-am întocmit mai demult, l-am înaintat spre aprobare forurilor legale.
Cine anume l-a întocmit?
Noi, specialiștii Agenției române pentru protejarea drepturilor de autor, consultându-ne cu o mulțime de oameni competenți, de pildă cu doamna Iolanda Eminescu, specialist în proprietate intelectuală, profesor la Strasbourg, autor de tratate în domeniu, cu uniunile de creație, cu Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, cu experți dela Comisia Comunității Europene. Am studiat cele mai noi legi în domeniu, cea belgiană din 92, cea elvețiană tot din 92, cea spaniolă, care este foarte bună, deși ceva mai veche din 1987, am participat la seminarii, colocvii internaționale. Acum așteptăm validarea de către parlament.
Prin „autor” legea înțelege orice persoană care a creat o operă, aceasta nefiind numai o operă literară. Poate fi vorba de o operă muzicală, plastică, cu toate variantele respective, poate să fie un program de calculator, poate să fie o operă științifică. Și autorul licențelor și inovațiilor este tot un autor, dar de el se ocupă un organism similar nouă, întrucât intră la proprietatea industrială. Dreptul de autor asupra operei există ca atare din momentul în care opera există, fie sub formă de schiță, neterminată, fie că este o conferință, o operă orală. Adică ea este protejată ca atare, nu este nevoie ca autorul ei să întreprindă anumite formalități, de pildă s-o înregistreze undeva.
Nu cred că vă spun o noutate: în jurnalistică astăzi, la noi, există atâtea modalități ingenioase și inocente de încălcare a proprietății intelectuale, încât nu prea mai știe nimeni care sunt, ca să zic așa, permise, și care nepermise. Vă expun una: vine în oraș, în campanie electorală, un scriitor, azi politician. Ține un discurs, în piața mare a orașulu . Trimisul special al ziarulu local înregistrează discursul și titrează „Interviu în exclusivitate cu...”. Sau un altul, citește într-o revistă străină un articol al lui, să spunem Fukuyama, îl traduce, îl „sparge” din loc în loc cu întrebările potrivite și îl prezintă ca interviu, eventual tot în exclusivitate.
Situațiile acestea sunt frecvente și flagrante din punct de vedere al legii. Deși ambigue, primul cel puțin. Dacă publici, fără asentimentul autorului, o conferință publică, nu e ilegal, fiindcă autorul a ținut acea conferință. Dar dacă titrezi „interviu” sau „interviu în exclusivitate”, nu, pentru că autorul ar putea spune „eu, acestui ziar n-am dat și n-aș da interviuri în exclusivitate”. Situația seamănă cu ce s-a întâmplat la „Evenimentul zilei” cu tableta lui Paul Everac. Vrea să nu bănuiți de simpatie față de Everac, mi-a fost antipatic și abia am așteptat să plece, dar atunci când cineva i-a furat tableta și a publicat-o cu câteva zile înainte a fost vorba de o încălcare gravă a dreptului autor. Chiar dacă reglementările cuprinse în lege sunt vechi - din 1956, deși toată lumea se facă că, legea fiind veche, nu mai există, ea există și autorul tabletei, Everac, este așa cum este, grav din punct de vedere legal și revoltător este că acest lucru s-a putut întâmpla, ca un ziarist să publice o lucrare a unui autor fără acordul lui. Am spus „lucrare”, pentru că legal era vorba de așa ceva, el, Everac, putea să vrea să o publice în volum, putea să facă orice cu ea și era singurul în măsură să decidă asupra felului în care urma să fie folosită opera lui, indiferent de valoarea ei și indiferent că e vorba de operă literară, plastică etc, numai autorul poate să hotărască cui o vinde, în ce condiții o expune, cum și cine poate să o reproducă, sub ce formă ș.a.m.d. Mai mult chiar, dreptul de autor, adică niște prerogative își păstrează autorul și după înstrăinarea operei sale. Vreau să să spun că proprietarul tabloului a cumpărat doar suportul material al operei, posesia lui nu-i dă dreptul să expună într-un gang decât cu acordul autorului. Fără acest acord acord, autorul are dreptul să-l acționeze în justiție pe proprietarul cumpărător, dacă tablou este, în baza acestei legi neabrogate, Decretul 321 din 1956. Că acest lucru nu se întâmplă, în această atmosferă de anomie generată, este rău, fiindcă situația se perpetuează și oricine poate să creadă că poate face orice. Și asta nu-i adevărat.
Multe dintre acest norme juridice ar fi trebuit de mult însușite, interiorizate, devenind principii deontologice. Lucrul nu s-a întâmplat din păcate, așa că deși pare superfluu să vă întreb, totuși vă întreb - reglementările legale, ele însele, au și niște puncte slabe?
Vreți să să spuneți că măcar așa cum e legea, dacă ar fi respectată și tot ar fi bine, să nu ne mai gândim la îmbunătățirea ei? La ora actuală punctul slab privește garantarea protecției efective a dreptului de autor. legea nu trebuie să se limiteze la a anunța că îl protejează pe autor și opera sa, ci să garanteze efectiv protecția, adică să specifice pedeapsa pentru cazul în care drepturile autorului sunt încălcate. Or la această oră, deși autorul are la îndemână mijloace de drept civil (poate să se judece cu oricine crede că i-a folosit opera necorespunzător sau fără a-i cere consimțământul sau fără a-l remunera cum se cuvine și poate câștiga o asemenea confruntare), nu există, ca în alte țări, lege a dreptului de autor cu garanții ferme, unde încălcările de mai sus sunt socotite infracțiuni cu pedepse specificate.
Ce-mi puteți spune despre reproducerea lucrărilor de catalog ale unui plastician, fără acordul acestuia, sau chiar împotriva voinței?
Pot să spun că așa ceva nu este posibil și nu este permis de lege. Nici măcar o fotografie nu ai voie să reproduci în ziar la ora actuală, fără consimțământul autorului ei, dacă are o vechime mai mică de 5 ani (după actuala reglementare și dacă e o fotografie artistică). Autorul sau publicația care a primit de la el dreptul de a o reproduce poate da în judecată pe cel ce și-a însușit și a publicat respectiva operă și poate cere despăgubiri. Spuneam că aici e punctul slab al legii, fiindcă face trimiteri la codul penal, dar nu spune clar, acest act reprezintă infracțiune și se pedepsește așa și așa. Actualul proiect de lege are în vedere acest neajuns. El spune așa: autorul are următoarele drepturi (de a fi recunoscut ca autor, de a hotărî când îi apare opera, de a hotărî când, cum și de cine îi va fi utilizată opera). Pentru aceste drepturi sunt prevăzute sancțiuni corespunzând încălcărilor, sancțiuni dacă i se difuzează opera la radio, TV sau prin orice înregistrare/multiplicare, sancțiuni alternative constând în amenzi sau închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Să ne oprim la dreptul de a traduce în românește o operă literară străină, ori dreptul de a reproduce fără asentimentul autorului sau moștenitorilor săi legali, o traducere dintre cele două războaie de exemplu. Aveți, în această direcție, vreo atribuție și vreo putere legală?
Atribuții și puteri legale nu avem, pentru că nu ne putem substitui titularului dreptului încălcat. Noi nu putem acționa în locul nimănui. Putem cel mult, la sesizare, sau dacă observăm o încălcare a legii să atragem atenția oficial. Pot să dau cazul cu punerea în scenă a romanului lui Umberto Eco fără acordul autorului. Cei care au comis această încălcare erau convinși că Eco trebuie să le și mulțumească, ceea ce nu era nici pe departe așa. Trebuie să deții dreptul de adaptare, adaptare scenică, audiovizuală, trebuie să tratezi cu deținătorul acestor drepturi și numai după acea traduci în română, te apuci de repetiții etc. La noi se face invers, iar autorul abia dacă e chemat la premieră. Și asta o fac multe teatre din România. Traduc piesa nu se știe cum, încep repetiții și uită să facă contractul cu autorul, cu traducătorul, uită să pună numele acestuia pe afiș. Apare afișul cu „Pescărușul ” de Cehov de parcă s-ar reprezenta în limba rusă. Traducătorul este și el autor și are dreptul să-și vadă numele pe afiș, așa cum are dreptu să și-l vadă pe o carte tradusă. Și dacă tot are dreptu să-și vadă numele, trebuie să-l întrebi înainte: pot să-și folosesc traducerea? Iar dacă e la murit, îi întrebi pe moștenitori și, firește, îi plătești (dacă aceștia nu spun că nu trebuie să-i plătești), după principiul libertății contractuale și negocierii sumelor respective. Ceea ce însă se face înainte, nu se pune autorul în fața faptului împlinit.
Există excepții, care sunt prevăzute în toate legile dreptului de autor și sunt prevăzute și în proiectul de lege. De exemplu, textele folosite pentru manifestările școlare, unde nu se percepe bilet de intrare. Spun texte, dar se subînțelege orice fel de drepturi de autor. În Occident restricțiile sunt severe. Poți să folosește opera autorului, fără să-i plătești drepturi, cu condiția să n-ai profit. La noi însă, nu se ține seama de nici o lege.
Un alt caz de liberă folosire a operei, fără consimțământul autorului și fără a plăti, este citarea. Numai că citarea se face între anumite limite cantitative și în anumite condiții. În documentele Convenției de la Berna, organismul internațional cel mai puternic, la care sunt afiliate cam 100 de țări, sunt înscrise, la acest punct, prevederi precise, putând părea și ridicole, fiindcă instanțele din alte țări au avut de făcut față la nenumărate procese pe această temă...
Ce mă întristează pe mine este ideea că există oameni în România care au jucat la „Caritas” sau și-au vândut certificatele de proprietate sau pământul sau casa pentru ca să-și poată edita o carte... Cum vi se pare treaba asta, cu cărți scoase în regia autorului?
Procedeul acesta există și în Occident. Adică autorul, pe banii lui, deși probabil, nu așa de mulți, încheie un contract, nu de editare propriu-zisă, ci unul de prestare servicii. Deci editura face doar serviciul de a-i prelua cartea, de a încheia un contract cu tipografia. În cazul acesta drepturile rămân toate la autor, pentru că el plătește tot, cheltuieli de tipografie, cheltuieli de redactare, tehnoredactare etc. El poate să-și scoată cartea colaborând direct cu tipografia. Și poate să dea oricâți bani dorește ca să-și vadă opera tipărită și adusă la cunoștință publică. Este o operație pe care o poate face oricine, dacă are bani. Dacă nu are bani, atunci drepturile altcuiva, care are bani, respectiv unei edituri, însă trebuie să încheie un contract de editare. Atunci drepturile de reproducere și alte drepturi se pot ceda editurii. Pe durate determinate sau nedeterminate.
Când o să fi gata proiectul de lege a dreptului de autor și a drepturilor conexe?
Proiectul este gata. L-am întocmit mai demult, l-am înaintat spre aprobare forurilor legale.
Cine anume l-a întocmit?
Noi, specialiștii Agenției române pentru protejarea drepturilor de autor, consultându-ne cu o mulțime de oameni competenți, de pildă cu doamna Iolanda Eminescu, specialist în proprietate intelectuală, profesor la Strasbourg, autor de tratate în domeniu, cu uniunile de creație, cu Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, cu experți dela Comisia Comunității Europene. Am studiat cele mai noi legi în domeniu, cea belgiană din 92, cea elvețiană tot din 92, cea spaniolă, care este foarte bună, deși ceva mai veche din 1987, am participat la seminarii, colocvii internaționale. Acum așteptăm validarea de către parlament.
duminică, 1 august 1993
„Prof. dr. Nicolae Panin: Oferim specialiștilor ultimele cunoștințe asupra domeniului marin” (ȘLAPAC 1993)
Florin Șlapac, Prof. dr. Nicolae Panin: Oferim specialiștilor ultimele cunoștințe asupra domeniului marin, „Tomis”, Constanța, aug. 1993
- Universitatea Mării Negre a organizat în primul ei an de activitate aproximativ 30 de școli de vară, urmărind diverse domenii de mare interes științific, cultural, social, economic etc.
Fiind vorba de o efervescență intelectuală cu totul inedită pentru acest colț de țară, benefică fără doar și poate, am încercat să aflăm amănunte, discutând cu o serie de personalități prezente la Costinești.
+ Universitatea Mării Negre a fost creată ca o inițiativă a României în cadrul convenției economice pentru Marea Neagră. Este o propunere care a fost acceptată în convenție, emanată de la profesorul Malița și acceptată de autoritățile române și apoi acceptată de statele riverane Mării Negre. Universitatea Mării Negre este deci o instituție neguvernamentală și non-profit care își propune ca obiectiv o legătură mai strânsă între culturile, economiile și știința țărilor riverane, în general o legătură internațională științifică și culturală cât mai largă.
Sunt patru cursuri de orientare științifică marină și anume: cursul de resurse marine, cursul de biologie marină, ecologie și dezvoltare a societății și cursul referitor la Delta Dunării. Primul curs, referitor la resursele marine, a avut loc între 13 și 26 iunie, fiind primul din această serie marină, celelalte urmând să se desfășoare la sfârșitul lui august - septembrie. În încheierea cursurilor de vară mai există planificat un curs, care se numește „Proiecte majore pentru Marea Neagră”, care va avea loc în ultima serie a școlii de vară.
Fiecare curs are un director de curs și un număr de lectori, dintre specialiștii cei mai calificați în domeniile respective, proveniți din țară sau străinătate. Din păcate, condițiile au fost de așa natură încât primul curs despre resursele marine, care a fost un curs de mare interes, a fost plasat prea devreme și prin asta s-a exclus participarea tineretului, o categorie foarte dorită. Studenții erau în sesiune. Totuși, la acest curs participă specialiști din cadrul institutelor de profil (Institutul de Cercetări Marine, Institutul de Geologie și Geofizică - laboratorul de geologie marină, Direcția hidrografică a marinei și alte câteva instituții cu preocupări marine). Cursul urmărește să facă în timp record cunoscute informațiile actuale, cele mai moderne, despre resurse minerale, resurse vii, resurse energetice și ecologice. Se are în vedere ca aceste cunoștințe să ajungă la oameni care se formează în domeniul cercetării marine, la specialiști, la oameni care sunt abilitați să ia decizii la nivel guvernamental sau neguvernamental, lărgind sfera de cunoștințe pentru ca aceste decizii, activitatea acestor categorii, să fie la nivel profesional cât mai ridicat. Programul este structurat pe 12 cursuri, a fost o prelegere la început privind geneza și evoluția Mării Negre și influențelor acestor condiții asupra productivității biologice; o altă prelegere despre pescuitul în Marea Neagră, evoluția productivității în decursul timpului, tehnologiile de pescuit și repercusiunile crizei ecologice prin care trece Marea Neagră asupra productivității piscicole. Un curs se referă la substanțele chimice active, principiile active din organismele marine. Câteva aplicații pe teren vizează cunoașterea mai în detaliu a platformelor de foraj marin, a situației litoralului românesc, în zona de la nord de Capul Midia, de la Chituc și Istria.
O serie de cursuri sunt consacrate prezentării platoului continental românesc d. p. v. morfologic, al constituției geologice, al proceselor de sedimentare și al substanțelor minerale solide care există pe platoul continental românesc; zăcămintele de hidrocarburi în domeniul marin, o privire de ansamblu asupra oceanului mondial, cu rezerve, cu perspective de valorificare a acestor rezerve, tehnologii de exploatare, apoi zăcămintele de hidrocarburi existente pe platoul continental românesc și activitatea dusă de întreprinderile românești în acest domeniu; avem și un curs rezervat substanțelor minerale solide în domeniul marin, mai ales în oceanul mondial, cu referiri și la zona românească a Mării Negre și aici se vor aborda în mod special problemele nodulilor metalici cu conținut exploatabil de nichel, cobalt, cupru, mangan. Apoi depozitele hidrotermale de adâncime cu conținut foarte ridicat de zinc, plumb, cupru, argint și încă foarte multe metale - în genere toate obiectivele de interes economic care au rezultat de pe urma unei îndelungate cercetări internaționale în domeniul marin. Ca încheiere, se vor trece în revistă toate aspectele juridice, ale dreptului mării, privind accesul la substanțele minerale utile, la resursele vii, în ocean și în zonele de jurisdicție națională. După cum se vede, este sunt probleme de interes general foarte acut în momentul de față.
- Bănuiesc că participarea este internațională?
+ Din păcate, trebuiau să participe lectori din Suedia, Statele Unite și Franța, dar s-au decomandat în ultima clipă, din motive obiective. La anul, însă, vor fi contacte mult mai strânse cu lectori din Franța, care s-au angajat să vină chiar cu studenți, cu niște cursuri foarte precise și de mare interes.
- Perspectivele?
+ Sun încurajatoare. Pe lângă această acțiune generoasă de punere la dispoziția specialiștilor a ultimelor cunoștințe a domeniului marin, din toate punctele de vedere, se va organiza în cadrul universității un centru de studii marine care va exista ca structură de bază cele două instituții de cercetare majore (IRCM și IGG) și deja se conturează un program al acestui centru, prin care sperăm, începând din toamnă, să aducem o contribuție importantă în elucidarea unor probleme. În noiembrie, probabil, sub egida celor trei instituții (UMN, IRCM și IGG) se va organiza o masă rotundă cu specialiști în domeniul eroziunii litorale și probabil că această chestiune va putea oferi celor care iau decizii niște soluții pentru limitarea distrugerilor litoralului românesc, niște soluții tehnice pentru limitarea acestor procese de eroziune.
marți, 28 martie 1989
„Terorismul” (MAXIM 1989)
Ioan V. maxim, Terorismul. Cauze, efecte și măsuri de combatere, Ed. Politică, București, 1989, 237 p. ISBN 973-28-0016-X
Cuprins
5 Introducere
13 I.Terorismul. Fapte care acuză!
34 II.Ce este terorismul?
64 III.Despre cauzele terorismului
78 IV.Terorismul în doctrina occidentală
89 V.Mișcările de eliberare națională și terorismul
112 VI.Terorismul în dreptul internațional
165 VII.Terorismul internațional în dezbaterile ONU
177 VIII.Poziția României cu privire la terorism
191 Anexe
1.Principalele organizații, mișcări și grupuri care au desfășurat sau desfășoară activități teroriste (Edward Micklus, Trends in International Terrorism)
2.Rezoluția 3034 (XXVII) a Adunării Generale a ONU, 18 decembrie 1972
3.Convenția pentru prevenirea și reprimarea terorismului, Geneva, 16 noiembrie 1937
4.Răspunsul guvernului RSR în problema terorismului internațional, 16 august 1973
5.Convenția de la Geneva (IV) privind protecția populației civile pe timp de război, 12 august 1949
6.Protocol Adițional la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecția victimelor conflictelor armate care nu au caracter internațional (Protocolul II), 8 iulie 1977
7.Convenție privind prevenirea și reprimarea actelor teroriste, Washington, 2 februarie 1971
8.Convenție asupra prevenirii și reprimării infracțiunilor contra persoanelor care se bucură de o protecție internațională, inclusiv agenții diplomatici, adoptată de Adunarea Generală a ONU, New York, 14 decembrie 1973
9.Convenție privind și reprimării infracțiunile și alte anumite acte ce survin la bordul aeronavelor, Tokyo, 14 septembrie 1963
10.Convenția pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor, Haga, 16 decembrie 1970
11.Convenția pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securității aviației civile, Montreal, 23 septembrie 1971
12.Convenția internațională împotriva luării de ostatici, 13 decembrie 1979
13.Convenția europeană pentru reprimarea terorismului, Strasbourg, 27 ianuarie 1977
14.Convenție privind statutul refugiaților, Geneva, 28 iuie 1951
15.Convenție referitoare la statutul de apatrid, New York, 28 septembrie 1954
16.Declarația privind azilul teritorial adoptată de Adunarea Generală a ONU, 14 decembrie 1967
1.Principalele organizații, mișcări și grupuri care au desfășurat sau desfășoară activități teroriste (Edward Micklus, Trends in International Terrorism)
2.Rezoluția 3034 (XXVII) a Adunării Generale a ONU, 18 decembrie 1972
3.Convenția pentru prevenirea și reprimarea terorismului, Geneva, 16 noiembrie 1937
4.Răspunsul guvernului RSR în problema terorismului internațional, 16 august 1973
5.Convenția de la Geneva (IV) privind protecția populației civile pe timp de război, 12 august 1949
6.Protocol Adițional la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecția victimelor conflictelor armate care nu au caracter internațional (Protocolul II), 8 iulie 1977
7.Convenție privind prevenirea și reprimarea actelor teroriste, Washington, 2 februarie 1971
8.Convenție asupra prevenirii și reprimării infracțiunilor contra persoanelor care se bucură de o protecție internațională, inclusiv agenții diplomatici, adoptată de Adunarea Generală a ONU, New York, 14 decembrie 1973
9.Convenție privind și reprimării infracțiunile și alte anumite acte ce survin la bordul aeronavelor, Tokyo, 14 septembrie 1963
10.Convenția pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor, Haga, 16 decembrie 1970
11.Convenția pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securității aviației civile, Montreal, 23 septembrie 1971
12.Convenția internațională împotriva luării de ostatici, 13 decembrie 1979
13.Convenția europeană pentru reprimarea terorismului, Strasbourg, 27 ianuarie 1977
14.Convenție privind statutul refugiaților, Geneva, 28 iuie 1951
15.Convenție referitoare la statutul de apatrid, New York, 28 septembrie 1954
16.Declarația privind azilul teritorial adoptată de Adunarea Generală a ONU, 14 decembrie 1967
Abonați-vă la:
Postări (Atom)