Istoria Internetului între anii '60 și 1997 (MILOȘESCU 2000)

(...)
Prin anii 1960, în cadrul Departamentului pentru apărare al SUA (Department of Defence) a apărut și s-a dezvoltat rețeaua (1) ARPANET (Advanced Research Project Agency Network). Rețeaua era concepută astfel încât, dacă o parte din rețea era distrusă, informațiile puteau fi transmise pe alte rute. În anul 1973 rețeaua ARPANET a stabilit legături și cu calculatoarele din Anglia și Norvegia, devenind o rețea internațională.  Tot în această perioadă, în scopul unor schimburi de informații științifice, au fost conectate și supercalculatoarele din universitățile și companiile mari. În 1977, la rețeaua ARPANET s-a adăugat serviciul de poștă electronică, iar în anul 1983 protocolul (2) NCP (Network Control Protocol) a fost înlocuit cu protocolul TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) care permite interconectarea unor rețele diferite, atât de tip LAN (3) cât și de tip WAN (4). În anul 1983, din rețeaua ARPANET s-a desprins rețeaua militară Milnet. Partea care a rămas din ARPANET a fost destinată cercetării și învățământului. Ea a stat la baza rețelei Internet de astăzi. La ea s-au conectat și celelalte rețele comerciale și necomerciale care se dezvoltaseră până atunci. Începând din 1990, rețeaua obținută prin interconectarea mai multor rețele de tipuri diferite a fost deschisă pentru toată lumea, atât pentru companiile comerciale și universități, cât și pentru. persoanele particulare care folosesc calculatoarele acasă. Rețelei i s-au adăgat noi servicii, ca de exemplu, serviciile de informare Gopher și Worl Wide Web în 1992. În 1994, a fost lansat un nou protocol de rețea Ipng (IP new generation) pentru transmisia de date, voce și imagini care asigură securitatea informației. Rețeaua Internet s-a dezvoltat foarte rapid, ajungând ca în 1997 peste 134 de țări să fie conectate la ea. Dacă în anul 1983 erau conectate la rețea doar 562 de calculatoare, în 1994 erau 221.700 de calculatoare, iar în 1997 s-a ajuns la 16.146.000 de calculatoare.
(...)

(1) O rețea de calculatoare este formată dintr- un ansamblu de calculatoare conectate între ele. Calculatoarele pot face schimb de date și își pot folosi în comun resursele (imprimantele și unitățile de discuri). Fiecare calculator își păstrează independența.

(2) Protocolul de comunicație reprezintă un set de reguli prin care se asigură schimbul de date și de mesaje între două calculatoare între care s- a stabilit o legătură fizică prin modemuri și linii de comunicație.

(3) Acronim pentru Local Area Networks care înseamnă rețele locale, adică rețele în care calculatoarele au o arie mică de răspândire (până la 2 km). Aceste rețele sunt formate de obicei din calculatoarele care se găsesc în aceeași clădire sau în același grup de clădiri.

(4) Acronim pentru Wide Area Networks care înseamnă rețele globale, adică rețele în care calculatoarele au o arie de răspândire geografică foarte mare (suprafața unei țări, a unui continent).

(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Manual pentru clasa a IX a. Tehnologia informației, ed. Teora, București, 2000, pp. 238-239.

Problema slujbei pentru o tânără dintr-o veche familie nobiliară englezească în timpul marii crize economice din 1929 (GALSWORTHY 1933)

<
(...) Dar avea nevoie de bani. Tremura, deși era învelită în blană. Clarul de lună părea s-o pătrundă pînă la os. Ah, casele astea vechi, fără încălzire centrală, pentru că nu le dădea mîna s-o instaleze. În momentul cînd se va termina cu alegerile o să plece la Londra, să facă investigații. S-ar putea ca Fleur să-i recomande ceva. Dacă modistele nu prea aveau perspective, ar putea să-și ia o slujbă ca secretară a unui om politic. Știa să bată la mașină, cunoștea bine limba franceză, avea un scris citeț. Putea să conducă mașina, să stăpînească un cal. Știa tot ce-i nevoie în legătură cu viața la țară, cu manierele, cu protocolul. Trebuie să existe o sumedenie de membri ai Parlamentului care să aibă nevoie de cineva de felul ei, cineva care să-i învețe cum să se îmbrace, cum să refuze un cutare sau cutare lucru fără să supere pe nimeni, și care, în general, să le rezolve toate dilemele. Și mai avea destulă experiență în creșterea cîinilor, și oarecare experiență în ce privește florile, se pricepe mai ales la aranjarea lor în vaze și cupe. Și dacă se punea problema unor noțiuni politice, le putea toci și pe acelea.
Și așa, în acel efemer clar de lună glacial, Clare nu-și imagina cum s-ar putea cineva dispensa de serviciile ei. Cu un salariu și cu venitul ei de două sute de lire pe an, s-ar descurca foarte bine. (...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 123-124.

NOTĂ M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi si noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

„Politică și ficțiune” (ARACHELIAN 2002)

 Vartan Arachelian, Politică și ficțiune, „Tomis”, februarie 2002

Sunt cei doi termeni compatibili? În viziunea domnului Viorel Hrebenciuc, da. „România-Armonia” e titlul pe care inventivul om de afaceri și vicepreședinte al PSD l-a dictat ziariștilor prezenți la lansarea protocolului de guvernare încheiat între PSD și UDMR. Un titlu de cea mai pură speță ficționară, trebuie să recunoaștem. Ce minune s-o fi produs la Cluj, duminică, 17 februarie, ora 13, în orașul în care, de trei legislaturi, e ales același Ghiță Funar, încât, vorba aceluiași guru al partidului de guvernământ, la Washington și în alte mari cancelarii trebuie să se studieze documentul? Dacă n-a fost o ironie bine mascată, atunci am avea de a face cu un simptom care reclamă psihiatrii și nu analiștii politici. „Dosarul” româno-maghiar, e adevărat, a cunoscut sub dictatură iluzii și mai gogonate, dar în nici un caz n-a fost vândută gogoașa încă din faza elaborării, când documentul era în studiu în cancelariile de aiurea! Ce mai: SF și parapsihologie, Mironov și Țugui! 

Cu o săptămână mai devreme, la București, forul suprem al PSD, fusese cutia de rezonanță a unui discurs rostit pe un ton vehement de liderul aripii naționaliste împotriva unor promisiuni făcute UDMR ca preț al sprijinirii guvernului. Dacă Dumnezeu a făcut lumea în șase zile, de ce n-ar fi reușit PSD să stingă conflictul istoric româno-maghiar în timpul acesta? Pentru că unii cârtitori zic că problema apartenenței Transilvaniei nu se va rezolva decât la Judecata de Apoi? Și chiar sunt piramidale pretențiile udemeriste? E vorba doar de locul de plasare a unui grup statuar de eroi ai Ungariei și, apoi, de înființarea de facultăți în limba maghiară la universități de stat. Apoi dacă sunt eroi unguri, iar arădenii (și nu numai!) îi percep ca ucigași, la 1848, ai românilor din Apuseni, de ce generalii de granit nu sunt duși în Ungaria? Și a doua întrebare care a reverberat în amintitul CC pesedist: „legitimația de maghiar” acordă doar privilegiul (prin naștere / maghiarizare voluntară) de a fi bursier în Ungaria vecină și prietenă. Da, ar răspunde dl. Hrebenciuc, dar ce-ar mai consuma cercurile de lectură aflate în funcțiune la Departamentul de Stat, Foreign Office ș. a.? Dacă lectura acestui document va produce sau nu delicii în străinătate o chestie de gust, dar că reacțiile la prevederile tainice ale acestui protocol vor nutri antimaghiarismul e aproape o certitudine. Va fi, în primul rând, tărăboiul cu statuia. Aflați, pe rând, în SUA, premierul și președintele au promis că vor fi „talibanii” statuilor (două, după știința mea) lui Antonescu, în timp ce PSD dă verde scoaterii din „consemn în garnizoana arădeană” a generalilor care au omorât revoluționari de-ai lui Avram Iancu și plantarea lor în grădina publică pentru a fi expuși obscenităților / vandalizării? Și asta tocmai în anul când vrem în NATO, ca pruncul la sânul mamei, să avem parte de un „război al statuilor”? Apoi, la CC, doamna cu învățământul i-a liniștit pe colegii de partid că, totuși, partidul nu e în toate (ca pe timpuri) și că existând o autonomie universitară, senatele nu înghit gălușca promisă... Alt prilej de gâlceavă, deci. Una peste alta, se vede bine, una au vorbit și Kent au fumat. O fi înghițit udemeriștii și alte fumuri, nu numai cele povestite aici, inclusiv afirmația mai marilor pesediști cum că „Transilvania este o locomotivă geografică”. Ba gălușca din urmă chiar cu plăcere, din moment ce românii pun pe roate Transilvania! Cum vesticii - e afirmația aceluiași domn inventiv Hrebenciuc, „nu înțeleg cum e posibilă armonia interetnică în România”, aceste recent ficționar de partid și de stat se pregătește pentru un turneu în sus-amintitele cercuri de lectură pentru a ține lecții de politologie, adică despre efectele soporifice ale ficțiunii în politică...

Recomandarea 1201/1993 a APCE

Recomandarea 1201 (1993*) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind un Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind Drepturile Minorităților Naționale

1. Adunarea reamintește recomandările ei 1134 (1990) și 1177 (1992) și Ordinele ei nr. 456 (1990) și nr. 474 (1992) privind drepturile minorităților. În textele adoptate la 5 februarie 1992 ea a cerut Comitetului de Miniștri:

I. să încheie cît mai curînd posibil lucrările în curs de desfășurare pentru elaborarea unei carte pentru limbile regionale sau minoritare și să facă tot posibilul pentru a asigura aplicarea rapidă a acestei carte; 

II. să elaboreze un protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind drepturile minorităților naționale;

III. să înzestreze Consiliul Europei cu un instrument de mediere corespunzător.

2. Prin adoptarea Cartei Europene pentru Limbile Regionale sau Minoritare - o Convenție a Consiliului Europei - la 22 iunie 1992, Comitetul de Miniștri a dat satisfacție Adunării asupra primului punct. Carta, pe care va trebui să se bazeze legislația din statele noastre membre, va fi, de asemenea, în stare să ofere călăuzire multor altor state într-o problemă atît de dificilă și de sensibilă.

3. Rămîne ca această cartă să fie aplicată rapid. Este încurajator faptul că atunci cînd a fost deschisă pentru semnare, la 5 noiembrie 1992, unsprezece state membre ale Consiliul Europei au semnat-o imediat. dar trebuie mers mai departe.

4. Adunarea apelează, prin urmare, la statele membre care nu au semnat carta încă, să facă acest lucru și le îndemnă pe toate să o ratifice rapid acceptînd pe cît posibil cît mai multe din clauzele ei.

5. Adunarea își rezervă dreptul de a reveni, la o dată ulterioară la (...).

* Text adoptat de către Adunare la 1 februarie 1993 (ședința a 22 a)

Ion Vulpe, Românii de dinainte de Christos. Un popor, mai multe patrii, Editura Fundației Culturale Aromâne „Dimîndarea Părintească”, 1996, p. 305

„Terorismul” (MAXIM 1989)

Ioan V. maxim, Terorismul. Cauze, efecte și măsuri de combatere, Ed. Politică, București, 1989, 237 p. ISBN 973-28-0016-X

Cuprins

5 Introducere

13 I.Terorismul. Fapte care acuză!

34 II.Ce este terorismul?

64 III.Despre cauzele terorismului

78 IV.Terorismul în doctrina occidentală

89 V.Mișcările de eliberare națională și terorismul

112 VI.Terorismul în dreptul internațional

165 VII.Terorismul internațional în dezbaterile ONU

177 VIII.Poziția României cu privire la terorism

191 Anexe
1.Principalele organizații, mișcări și grupuri care au desfășurat sau desfășoară activități teroriste (Edward Micklus, Trends in International Terrorism)
2.Rezoluția 3034 (XXVII) a Adunării Generale a ONU, 18 decembrie 1972
3.Convenția pentru prevenirea și reprimarea terorismului, Geneva, 16 noiembrie 1937
4.Răspunsul guvernului RSR în problema terorismului internațional, 16 august 1973
5.Convenția de la Geneva (IV) privind protecția populației civile pe timp de război, 12 august 1949
6.Protocol Adițional la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecția victimelor conflictelor armate care nu au caracter internațional (Protocolul II), 8 iulie 1977
7.Convenție privind prevenirea și reprimarea actelor teroriste, Washington, 2 februarie 1971
8.Convenție asupra prevenirii și reprimării infracțiunilor contra persoanelor care se bucură de o protecție internațională, inclusiv agenții diplomatici, adoptată de Adunarea Generală a ONU, New York, 14 decembrie 1973
9.Convenție privind și reprimării infracțiunile și alte anumite acte ce survin la bordul aeronavelor, Tokyo, 14 septembrie 1963 
10.Convenția pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor, Haga, 16 decembrie 1970
11.Convenția pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securității aviației civile, Montreal, 23 septembrie 1971 
12.Convenția internațională împotriva luării de ostatici, 13 decembrie 1979
13.Convenția europeană pentru reprimarea terorismului, Strasbourg, 27 ianuarie 1977
14.Convenție privind statutul refugiaților, Geneva, 28 iuie 1951
15.Convenție referitoare la statutul de apatrid, New York, 28 septembrie 1954
16.Declarația privind azilul teritorial adoptată de Adunarea Generală a ONU, 14 decembrie 1967

„Consiliul Național Român din Blaj. 1918-1919” (LASCU & ȘTIRBAN 1978)

 Viorica Lascu & Marcel Știrban (ed.), Consiliul Național Român din Blaj. noiembrie 1918-ianuarie 1919. Protocoale și acte, vol. I. , Dacia/Testimonia, Cluj-Napoca, 1978, 

5 Introducere - M. Ș.

41 Notă asupra ediției - V. L. & M. Ș.

43 1.Protocol ședințelor plenare

149 2.Protocolul agendelor CNR din Blaj. Volumele I și II („Cronica revoluției din Blaj”)

193 3.Documente

214 Glosar

217 Localități cu nume schimbate

218 Indice de persoane

Fotografii

CNR Blaj s-a constituit la 4 noi. 1918, a doua zi după ce Austro-Ungaria a semnat armistițiul cu Antanta, linia de demarcație stabilită între armata română și cea maghiară lăsând Blajul în zona maghiară. Cele cinci ședințe plenare s-au desfășurat în zilele de 4 noi., 11 noi. 23 noi., 12 dec și 26 dec. 1918, procesele verbale fiind semnate de notarul Al. Borza.

Procesul verbal din 24 noi. a fost redactat de Al. Borza la ședința filialei din Blaj a Partidului Național Român, care a a avut ca scop desemnarea candidaților pentru Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie.

La ședința de constituire din piața orașului a participat și căpitanul I. Munteanu, delegat al Consiliului Militar Român din Arad. După cântarea imnului „Deșteaptă-te române”, se formează un comitet ad-hoc și se citește o Proclamație.

CNR Blaj, în calitate de CNR al comitatului Alba, se subordona Consiliului Național Român Central de la Arad, format din șase membri ai Partidului Social Democrat și șase membri ai PNR, și care se formase la 31 octombrie.

La ședința din 11 noiembrie, cei peste 50 de membri ai CNR Blaj aleg un Comitet Executiv: dr. V. Suciu, prezident, dr. D. Sabo, dr. Al. Nicolescu, G. Precup, dr. a. Chețianu, dr. V. Macavei, dr. I. Pop, Ș. Roșianu. Căpitanul V. Pop devine șeful Gărzii Naționale Române din Blaj.

La ședința din 23 noi. sunt numiți trei secretari executivi: notarul Al. Borza. dr. I. Pop și dr. Z. Pâclișanu. 

Agendele CNR Blaj acoperă perioada 6 noiembrie 1918 - 17 ianuarie 1919 și prezintă cronologic, pe ore și minute, activitatea Consiliului și Comitetului Executiv. Alături se secretarii executivi aleși, mai semnează agendele și alți secretari care lucrează câte doi în ture de șase ore: Flaviu Domșa, Al. Lupeanu, I. Pop, Al. Rusu, Iuliu Maior, Iuniu Micu, Șt. Pop, O. Hulea, Aurel Domșa, George Borșan, Ioan Fodor, Grigore Pădurean, Augustin Popa. De remarcat folosirea în câteva rânduri a termenului „revoluție” pentru mișcarea națională unionistă română.

În etapa  se raportează la sate unele jafuri asupra fostelor oficialități ale regatului maghiar, indiferent de naționalitate, și asupra proprietarilor, în primul rând maghiari (lemne din pădure și animale). În mare parte, bunurile sunt înapoiate la cererea CNR Blaj.

În satele din comitat se înființează sfaturi (consilii) și gărzi naționale românești, unele din inițiativă locală, altele la inițiativa delegaților CNR Blaj. Membrii acestor organisme purtau tricolorul românesc la butonieră sau pălărie, gărzile depunând și un jurământ de credință stabilit de CNR Blaj.

După formarea la 2 decembrie a Consiliului Dirigent, CNR se subordonează acestui organism cu rol de guvern provizoriu. Printre probleme gestionate sunt retragerea armatei germane, care a încheiat armistițiul cu Antanta la 11 noiembrie, dotarea și soldele gărzilor românești, relațiile cu consiliile din localitățile maghiare și săsești, preluarea armelor  jandarmilor maghiari de către gărzile românești, aprovizionarea populației cu alimente.

Documentele militare includ un ordin de zi al Sfatului Militar Român din Blaj (14 noi.) și 4 ale Batalionului Blaj al Legiunii Române din Alba Iulia (18 noi., 27 noi., 4 dec., 31 dec.), legiunile (regimentele) românești fiind înființate la 18 noiembrie. Gărzile naționale române s-au desființat la 31 decembrie 1918, ca urmare a înființării jandarmeriei

Cele 10 documente civile: 
Chemarea CNR Blaj,  text bazat pe principiul „libertății popoarelor”(4 noi. 1918); 
Ordinul CNR Blaj dat delegaților pentru organizarea consiliilor locale (5 noi.); 
Adresa CNR Blaj către preoți din 23 de comune pentru organizarea consiliilor locale (7 noi.); 
Circulara vicarului capitular V. Suciu către preoții greco-catolici pentru constituirea consiliilor locale (19 noi.); 
Scrisoarea din Iași a lui N. Bălan către V. Suciu (20 noi.); 
Apelul CNR Blaj adresat românilor de a participa la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, text încheiat cu urarea „Trăiască România Mare!” (24 noi.); 
Raport de activitate al CNR Blaj către Consiliul Dirigent (9 feb. 1919); 
Situația consiliilor locale organizate de CNR Blaj, în număr de 67 (9 feb.); 
Conspectul gărzilor din 32 de comune din comitatele Alba, Târnava Mare și Târnava Mică (noi. 1918); Anunțul Prefectului Comitatului Alba privind încetarea activității consiliilor naționale de la 2/15 feb. (1 feb.), ca urmare a instalării administrației românești.