De la „NATO în moarte cerebrală” la „erbivori versus carnivori” (MARIUS TEJA)

Conceptul „autonomiei strategice a Europei” a fost formulat în „Strategia Globală a UE” din iunie 2016 și în Declarația Comună NATO-UE din iulie 2016, fiind insistent promovat de președintele francez Emmanuel Macron.

Dar, într-un interviu acordat cunoscutei reviste britanice „The Economist”, la 7 noiembrie 2019, în contextul primului mandat Trump, Macron își șoca aliații europeni cu avertismentul „What we are currently experiencing is the brain death of NATO”.

Imediat după câștigarea alegerilor prezidențiale din 5 noiembrie 2024 de către Trump, la summitul Comunității Politice Europene de la Budapesta din 7 noiembrie 2024, același Macron exprima foarte plastic consecința acestei victorii pentru UE: „Le monde est fait d'herbivores et de carnivores, si on décide de rester des herbivores, les carnivores gagneront".

Iată că prima convorbire telefonică oficială din 12 februarie 2025 dintre Trump și Satana KGB, i-a dat ocazia concretă lui Macron să preia inițiativa și să convoace într-o ședință informală, la 17 februarie 2025, la Paris, pe tema Ucrainei, șefi de guvern din alte șapte țări europene (Germania, Marea Britanie, Olanda, Spania, Italia, Polonia, Danemarca), președintele Comisiei Europene, președintele Consiliului European și secretarul general NATO.

După ședință, Mark Rutte, secretarul general NATO, concluziona: „Europa este pregătită și dispusă să facă un pas înainte. Să conducă în furnizarea de garanții de securitate pentru Ucraina. Gata și dispusă să investească mult mai mult în securitatea noastră. Detaliile vor trebui să fie stabilite, dar angajamentul este clar”.

 

 

Alegeri „corecte” sub semnul continuității (MARIUS TEJA)

În prima zi de mandat a președintelui interimar Ilie Bolojan, la 12 februarie 2025, președintele interimar al Senatului, liberalul Mircea Abrudean, ne asigura la Prima TV, referindu-se la anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024: „Aici cred că e problema şi aici sunt convins că domnul Bolojan, având la dispoziţie mult mai multe informaţii va analiza şi va încerca să facă lumină în acest subiect”.

Dar, chiar a doua zi, în mesajul către țară, președintele interimar nu făcea nici cea mai vagă referire la anularea alegerilor din 2024, asigurându-ne doar că, în mai 2025, vom avea alegeri „corecte”. Nici măcar declarația din 14 februarie 2025 a vicepreședintelui american Vance, la Conferința de securitate de la Munchen, referitoare la presiunea externă pentru anularea alegerilor din România, nu l-a făcut să reacționeze pe Bolojan pe acest subiect.

 Apoi prima decizie luată de președintele interimar Ilie Bolojan, la 13 februarie 2025, a fost numirea în funcția de consilier prezidențial a Luminiței Odobescu. Aceasta deținuse funcția și în  echipa lui Klaus Iohannis (noiembrie 2021-iunie 2023), în ale cărui mandate politica externă românească reactivă s-a remarcat prin pasivitate și votare în rând cu lumea a propunerilor altor parteneri europeni și aliați euroatlantici, în comparație cu politica externă proactivă a Poloniei și a statelor baltice.

Acest simbol al continuității ne amintește că tot prin alegeri „corecte” a ajuns președinte al României și politrucul kaghebist de 3 (trei) ori: în 1990, 1992 și 2000.

Între NATO și Dumnezeu (MARIUS TEJA)

 

De obicei, în declarațiile sale de politică externă, fostul președinte Klaus Iohannis repeta obsesiv: „România este membru respectat al NATO și al Uniunii Europene, statut care ne oferă garanții de securitate la cel mai înalt nivel, (...)” (10 mai 2024).  

 

Dar la încheierea mandatului a făcut, în mod neobișnuit, de două apel la divinitate pentru securitatea României, respectiv în discursul de anunțare a demisiei din 10 februarie 2025 și la ceremonia predării funcției către președintele interimar Ilie Bolojan din 12 februarie 2025: „Dumnezeu să binecuvânteze România!”.

 

În pofida repetării obsesive, de la aderarea din 2004 încoace, a principiului muschetarilor „Unul pentru toți, toți pentru unul”, simbolizat de fundamentalul articol 5 al Tratatului de la Washington din 4 aprilie 1949, care guvernează NATO, există însă și un prealabil articol 3 care prevede și asumarea apărării individuale: „Pentru a îndeplini mai eficient obiectivele acestui Tratat, Părțile, separat sau împreună, prin intermediul auto-ajutorării și al sprijinului reciproc continue, își vor menține și își vor dezvolta capacitatea individuală și cea colectivă de rezistență în fața unui atac armat.”  Cu alte cuvinte, înainte ca să ceri aliaților să moară pentru tine, trebuie să le demonstrezi că, în primul rând, vrei și ești capabil să te aperi și singur.

„Operațiunea Steagul Alb și Revoluția Albă”

(Facebook Marius Teja 22 aprilie 2020)

La 21 aprilie 2020, am primit de la două persoane din lunga mea listă de contacte Facebook (5000) următorul text: „OPERATIUNEA STEAGUL ALB (timp de 6 luni) APOI DECLANSAM "REVOLUTIA ALBA"!

Noi, o parte a poporului român, din România și din afara României, am hotărât ca începand de astazi 19.04.2020, timp de 30 de zile, pana în data de 18.05.2020, sa informăm zilnic cât mai mulți oameni din acest popor, prin postarea de mesaje de mobilizare, și începând cu data de 19.05.2020 să arborăm un Semn Distinctiv Alb (drapel alb, cearșaf alb, față de pernă albă, tricou alb. etc.) în locațiile în care ne aflăm, ca semn de protest față de sistemul de conducere al României creat după anul 1989. Considerâm că acest sistem nu ne reprezintă și a fost și este condus de structuri de tip mafiot, infiltrate în instituțiile statului, care conduc Romania în interes de grup și nu în interesul poporului roman. Constituția României este folosită doar de fațadă, în interes de grup și nu în interesul poporului român. Actele normative emise ulterior anului 1989 au avut ca scop subjugarea poporului român și distrugerea sistematică a tot ce era românesc. Această inițiativă are ca scop mobilizarea acelei părți a poporului român care consideră câ le-au fost îngradite și încălcate drepturi fundamentale garantate de Constituția României și de către Declarația Universală a Drepturilor Omului prin oamenii corupți din toate sistemele de conducere și de protecție a poporului român. Semnul distinctiv alb a fost ales, deoarece acesta garanteaza un act pașnic de mobilizare din partea poporului român, care dorește să tragă un semnal de alarmă despre încălcarea drepturilor și libertăților fiecărui om!!! Daca sunteti de acord, distribuiti masiv si informati romanii de acest demers (protest pasnic) impotriva ”sistemului”.”

Primul aspect suspect al textului este caracterul anonim, tipic mișcărilor subversive de tip comunist.

Al doilea aspect suspect este cuvântul „operațiune”, caracteristic unor persoane obișnuite cu „munca ilegală” a organizației de tip comunist.

Al treilea aspect suspect este termenul ideologic „revoluție”, tipic acțiunilor violente de tip comunist care vizează răsturnarea prin forță a ordinii constituționale și legale.

Al patrulea aspect suspect este sintagma „noi, o parte a poporului român”, care se dorește o autolegitimare colectivă tipică mișcărilor comuniste, care își arogă reprezentativitate fără a fi alese liber concurențial.

Al cincilea aspect suspect este sintagma „protest față de sistemul de conducere al României creat după anul 1989”. Trebuie remarcat că nu se menționează că la 22 decembrie 1989 noul sistem democratic a înlocuit sistemul comunist. Unii din cetățenii care aveau buletin la 22 decembrie 1989 au conștientizat până la alegerile din 20 mai 1990 că FSN-ul condus de politrucul Ion Iliescu era un partid criptocomunist subordonat total URSS. Conceptul miltar de „front” era folosit în URSS pentru grupul de armate și a fost transferat de Stalin în politică pentru asocierea partidelor comuniste din Europa cu organizații-satelit pentru a le scoate din izolarea politică. În România a fost folosit și de Ceaușescu ca Frontul Democrației și Unității Socialiste și a reapărut în 1989 în republicile sovietice. I. I. a fost singurul șef de stat din fostul Tratat de la Varșovia care a semnat, în aprilie 1991 la Moscova, un tratat cu URSS, prin care României i se interzicea aderarea la o alianță militară, adică la NATO. Ca urmare, situația României postdecembriste a fost aceeași cu a Ucrainei, Belarusului, Moldovei și Georgiei. Norocul României a fost că la 11 septembrie 2001, 20 de arabi au deturnat 4 avioane de pasageri și s-au aruncat cu ele în turnurile gemene din New York și în Pentagon. Așa au intrat în NATO, și apoi și în UE, România și alte 6 state foste comuniste. Dar de atunci statul român luptă cu trompetele KGB-ului din partidele politice și mass-media aservite acestora (https://adevarul.ro/.../prietenii-rusiei.../index.html)

Al șaselea aspect suspect este reprezentat de sintagma „subjugarea poporului român și distrugerea sistematică a tot ce-i românesc”. Trebuie remarcat că nu se menționează că poporul român era subjugat de PCR de la 6 martie 1945, când armata sovietică a impus guvernul criptocomunist al lui P. Groza. Trebuie remarcat că nu se menționează că această subjugare a continuat după 22 decembrie 1989 prin subjugarea de către criptocomuniștii FSN și sateliți. În 1990, comuniștii au inventat, cu informatorii Securității, peste 100 de partide cu dublu scop: de a suprasatura NATO-UE și poporul român cu imaginea unui fals pluralism și de a izola cele 3 partide istorice renăscute, singurele cu vocație democratică prin idelogiile lor și cei 17 ani de închisoare comunistă (1947-1964). Referențial pentru importanța partidelor-satelit a fost chiar cazul FSN. În septembrie 1991, prin lovitura de stat a celei de 4 a mineriade, clanul Iliescu a alungat de la guvern clanul Roman. Dar la Convenția FSN din mai 1992, clanul Roman și-a luat revanșa. Ca urmare, famiglia Iliescu a părăsit FSN fondând FDSN. După ce a câștigat alegerile din toamna lui 1992 cu o majoritate relativă, FDSN s-a transformat în PDSR și împreună cu sateliții PRM, PSM și PUNR a format „patrulaterul roșu”, care i-a asigurat mandatul de guvernare de 4 ani. Pe de altă parte, FSN a fuzionat cu obscurul Partid Democrat, purtând o scurtă perioadă numele PD-FSN, iar în 1993 a renunțat și el la numele FSN, uzat politic după 4 ani. După 11 septembrie 2001, T. Băsescu, exponentul ceaușișmului antiKGB, a schimbat orientarea externă a partidului, venind în întâmpinarea NATO-UE, care nu mai aveau interlocutori organizați prooccidentali autentici în România.

După 1989, informatorii Securității apăreau în spațiul public ca „oameni noi”, deoarece ei nu erau membri de partid. În 1973, pentru a împiedica controlul Securității asupra Partidului, Ceaușescu a ordonat distrugerea dosarelor de informator ale membrilor de partid și a permis racolarea acestora doar cu aprobarea conducerii de partid. (https://evenimentulistoric.ro/pacientul-nicolae-ceausescu...)Singurii informatori care au avut curajul în 1990 să-și asume public colaborarea cu poliția secretă au fost scriitorul Alexandru Paleologu (1919-2005) (https://www.europafm.ro/alexandru-paleologu-unul-dintre.../) și mitropolitul Banatului N. Corneanu (1923-2014) (https://www.gandul.ro/.../focus-ips-nicolae-mitropolit-42...)., poate și datorită vârstei înaintate. După 30 de ani de dezvăluiri în mass-media, istoriografie și CNSAS este foarte greu de crezut că un cetățean al unui stat comunist putea deveni colaborator al poliției secrete de bunăvoie și din proprie inițiativă. PNȚCD, PSDR și PNL au fost infiltrate cu informatori ai Securității, care au destabilizat aceste partide inclusiv prin sciziuni. Un exemplu referențial: legendarul lider țărănist Corneliu Coposu (17 ani de închisoare) a fost urmărit și după 22 decembrie 1989 de aceiași securiști și aceiași informatori. (https://www.stareapresei.ro/corneliu-coposu-a-fost.../) În contextul în care controlau sistemul politico-administrativ, criptocomuniștii și-au permis luxul de a pierde alegerile din 1996 și au sabotat reforma economică a administrației E. Constantinescu și politica externă pro NATO-UE. În acest sens trebuie amintite mineriadele 5 și 6 din ianuarie și februarie 1999, tentative de lovitură de stat criptocomuniste anihilate cu mari dificultăți. PNȚCD a fost distrus deoarece a luptat cu informatorii infiltrați, un exemplu al subversiunii fiind mutilarea proiectului legii privind arhivele Securității, inițiat de legendarul deținut politic Constantin Ticu Dumitrescu (1928-2008). Infiltrații din PSDR au unit partidul cu PDSR formând PSD în 2001, la fel cum au manevrat și în 1948. Pentru a nu fi distrus și el, PNL a acceptat infiltrații, ieșind din Convenția Democratică de guvernare înainte de alegerile din toamna lui 2000, iar în 2016 a fost infiltrat oficial cu PDL. E. Constantinescu nici nu a mai candidat în 2000, rămânând controversată afirmația sa de atunci că a fost învins de Securitate sau de presa securiștilor concediați de el din serviciile secrete. (http://www.ziare.com/.../emil-constantinescu-m-a-invins...).

În domeniul economic, criptocomuniștii au fost primii care au inventat firme private prin foștii activiști de partid, foștii securiști și informatorii Securității. Referențial este cazul arhitectului Dinu Patriciu(https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinu_Patriciu..., fondatorul primei firme private înregistrate la Registrul Comerțului în februarie 1990 și lider al PNL-AT, aliat la guvernare cu FSN), după ce în anii 80 lucrase în Emiratele Arabe Unite. Tot criptocomuniștii au devenit proprietarii întreprinderilor de stat privatizate, speculând pozițiile de conducere ocupate și beneficiind preferențial de informații confidențiale . Apoi, firmele lor au fost favorizate de „partidele” politice și de administrația centrală și locală, controlate tot de ei, mergând până la evaziune fiscală, în timp ce micile firme înființate cu dificultate de cetățeni obișnuiți erau „călcate” sistematic de aceste instituții și de „partidele” politice. Corupția nu a fost inventată la 22 decembrie 1989, ea fiind endemică în orice regim comunist din cauza economiei de stat nerentabile și a incompatibilității politice a partidului cu meritocrația.

Al șaptelea aspect suspect este reprezentat de sintagma „oamenii corupți din toate sistemele de conducere și de protecție”. Trebuie remarcat că nu se spune nimic despre lupta anticorupție care a început după integrarea României în NATO-UE și care a fost stopată de guvernarea criptocomuniștilor PSD-ALDE. Trebuie precizat că UE a fost nevoită să inventeze Mecanismul de Control și Verificare (MCV), deoarece la momentul integrării României, la 1 ianuarie 2007, justiția rămăsese o restanță nerezolvată din Tratatul de aderare! Cripotocomuniști, vizați de lupta anticorupție, pozează în apărători ai drepurilor omului, tot așa cum autorii anonimi se folosesc demagogic de Constituție și Declarația Universală a Drepturilor Omului în timp ce instigă la revoluție. De fapt, sintagma vizează subminarea sistemului de securitate natională a României, care a contribuit la lupta anticorupție. Trebuie subliniat că prin invadarea Crimeii în martie 2014, KGB-ul a oficializat al Doilea Război Rece împotriva NATO-UE, deoarece integritatea teritorială a Ucrainei a fost garantată de Rusia, SUA, Marea Britanie, Franța și China prin tratatul de la Budapesta din 1994, prin care Kievul ceda Moscovei armele nucleare aflate pe teritoriul său din epoca sovietică. (http://www.ziare.com/.../documentul-care-permite-o...)

Prin poziția sa strategică, România se află în prima linie a frontului a acestui nou conflict rece, declanșat de KGB prin aducerea la putere a lui V. Putin în 1999, pentru a-și lua revanșa pentru înfrângerea suferită în Primul Război Rece (1945-1991), soldată cu destrămarea URSS. (https://www.hotnews.ro/stiri-international-10726616...). În războiul virtual împotriva României, KGB concentrează în saitul „Vești din Rusia” „știri” din 8 canale subversive: RIA Novosti, TASS, Interfax, Lenta, Sputnik International, RTB, Rosbalt, RT.

Așa cum explica la o emisiune televizată din 1985 Iuri Bezmenov (1939-1993), ofițer superior KGB refugiat în Canada în 1970, doar 15% din activitatea KGB este consacrată spionajului, restul de 85% fiind concentrată pe „subversiune ideologică”/„măsuri active” sau, pe înțelesul tuturor, război psihologic (https://www.youtube.com/watch?v=iXR6vMOao-o). Pentru a înțelege mai bine importanța dezvăluirilor lui I. B., trebuie precizat că el a lucrat la agenția RIA Novosti, evident acoperit.

Care este diferența între URSS și Rusia neocomunistă? În URSS, KGB-ul era instrumentul Partidului Comunist, iar în Rusia neocomunistă, Partidul Comunist este instrumentul KGB-ului. Care este asemănarea dintre URSS și Rusia neocomunistă? Biserica Ortodoxă Rusă este în continuare sub controlul KGB-ului. https://giphy.com/gifs/VvmgEi6rubt3G De aceea, propaganda pseudoconservatoare a KGB speculează la maximum ideologia globalismului progresist, vulnerabilitatea majoră a democrațiilor euroatlantice („călcâiul lui Ahile”), deoarece KGB știe că înfrângerea în cel de Al Doilea Război Rece va fi urmată de dispariția sa.

KGB este o organizație de gangsteri, deoarece Partidul Comunist este o organizație de gangsteri politici. Gangsterii clasici trăiesc din „lovituri”, dar asta înseamnă că trăiesc cu riscul de a fi arestați de poliție, condamnați de tribunal și închiși în pușcărie. Gangsterii clasici sunt niște periferici sau marginali ai societății, deoarece nu respectă normele legale și încearcă să trăiască conform propriilor lor reguli. Comuniștii sunt și ei niște periferici sau marginali ai societății dintr-o varietate de motive: politice, economice, sociale, culturale. Ceea ce îi unește pe comuniști în această diversitate de motive este că ei urăsc meritocrația și iubesc parvenitismul. De aceea, ei sunt dispuși „să facă totul” pentru „o lume mai bună și mai dreaptă”, dar pentru ei. Cu alte cuvinte, „utopia” comunistă nu este decât o răsturnare pragmatic a societății cu susul în jos, prin răsturnarea valorilor și promovarea anormalității. Pentru succesul acestei operațiuni de amploare societală, comuniștii au redus la zero riscurile cu care trăiesc gangsterii clasici și în acest scop au furat mai întâi statul printr-o lovitură la scară națională căreia i-au spus revoluție. Astfel, ei au devenit și poliție și tribunal și închisoare și puteau să sfârșească acolo doar dacă se luptau între ei, așa cum s-a întâmplat în faza inițială stalinistă. Din postura de stăpâni ai statului, comuniștii au furat proprietățile economice ale cetățenilor cu o lege pe care au numit-o naționalizare. Deoarece teoretic proprietatea devenise comună și ei erau singurul partid politic legal, comuniștii au devenit administratori ai proprietății de stat, având grijă să înființeze gospodăria de partid, o firmă privată destinată asigurării nivelului lor de trai. În acest context politico-economic, cetățenii de rând puteau depăși stadiul sărăciei doar în măsura în care acceptau de bună voie să urce pe scara ierarhică a unui regim mafiot, alternativa fiind fuga din țară, sancționată ca trădare.

Circulația virtuală a scrierii „Operațiunea…” nu este surprinzătoare. Pentru trompetele criptocomuniste anti NATO-UE și pro Rusia-China din politică și mass-media, răspândirea coronavirusului în România nu este o drama, ci o oportunitate pentru amplificarea acțiunilor de sabotare a interesului național și a securității naționale. Aceste trompete își concentrează acum eforturile împotriva stării de urgență, încercând să răspândească panică și neîncredere în activitatea autorităților, care trebuie să gestioneze criza cu un sistem medical sabotat permanent de gangsterii politici criptocomuniști după 22 decembrie 1989. Dacă la început se arunca în spatele actualului guvern slaba dotare a sistemului de medical, pe măsură ce acesta a început să reacționeze, atacul s-a orientat asupra restricțiilor, ajungând azi până la negarea existenței coronavirusului ca pretext pentru instaurarea dictaturii. Spre deosebire de perioada critică 1996-2000, gangsterii politici criptocomuniști folosesc și rețelele sociale virtuale, unde propaganda individuală simplistă țintește emoționalul pentru a facilita distribuirea voluntară, iar saiturile „de știri” cu „jurnaliști” anonimi au proliferat. Dacă ministerele Justiției, Muncii și Internelor ar introduce obligația declarării identității acestor „lucrători”, s-ar face descoperiri ușor de intuit.

După ce UE a înființat în 2015 „EU vs DISINFO” (www.euvsdisinfo.eu) destinat contracarării KGB-ului în războiul informational, în România a fost înființat, în 2017, Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (www.larics.ro), în cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.

America şi Anglia, la un pas de a duce OMENIREA într-un RĂZBOI nuclear. Totul a fost ţinut SECRET până acum

Antena 3 4 noiembrie 2013

„Vladimir Putin. Un țar în căutarea unui nou imperiu” (ROXBURGH 2012)

 Angus Roxburgh, Vladimir Putin. Un țar în căutarea unui nou imperiu, trad. A. Ștefănescu, Litera, București, 2014 (2012)

Introducere

„(...) Ideea de a scrie această carte a pornit, în parte, de la munca desfășurată în calitate de consultant-șef pentru un documentar BBC în patru părți, intitulat „Putin, Rusia și Occidentul“ și realizat de compania de producție Brook Lapping. Am adunat, așadar, pentru aceste episoade, sute de ore de interviuri luate unor oficiali de rang înalt nu numai în Rusia, ci și în SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Ucraina și Georgia. Aceste interviuri inedite aruncă o lumină nouă asupra multora dintre evenimentele la care se face referire și stau la baza prezentei lucrări.

M-am mai inspirat, de asemenea, în special pentru capitolul 9, și din experiențele personale rezultate în urma celor trei ani în care am fost consilier pe lângă purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, Dmitri Peskov. În 2006, atunci când Kremlinul a hotărât să angajeze o companie de relații publice, Ketchum, din New York, și partenerul său, GPlus, cu sediul la Bruxelles, m-am văzut pus în situația de a face un ocol neașteptat de la cariera mea de jurnalist. Nici Ketchum și nici GPlus nu aveau nici un angajat care să aibă prea multe cunoștințe despre Rusia, așa că s-au trezit brusc că au nevoie de un om și mi-au oferit mie postul. După ce mă ocupasem timp de opt ani de Uniunea Europeană, ideea de a mă arunca din nou în chestiunile legate de Rusia mi s-a părut o provocare. La urma urmei, cea mai mare parte a carierei mele s-a desfășurat în jurul acestui stat: am studiat și predat limba rusă, am lucrat ca translator la Moscova și pentru Serviciul de Monitorizare al BBC, am fost corespondent la Moscova al publicației Sunday Times și ulterior al BBC.

A existat și un moment picant din biografia mea care a făcut ca oferta să pară cu atât mai tentantă. În 1989, pe când Putin era spion KGB la Dresda, șefii săi m-au expulzat din Moscova ca răspuns la acțiunea expulzării spionilor sovietici de către Margaret Thatcher. Eram, pe atunci, corespondent al Sunday Times și am fost unul dintre cei trei jurnaliști și opt diplomați dați afară în ultimul mare scandal de spionaj al Războiului Rece. Ce ironie, așadar, să mă întorc la Moscova în calitate de consilier al lui Putin! Am acceptat propunerea și am devenit consultant în relații publice la Kremlin, cu sediul la Bruxelles, având sarcina să mă deplasez periodic la Moscova. Făceam parte dintr-o echipă  internațională de circa 20–30 de oameni, dar eram singurul consultant cu normă întreagă. Am ajuns să-l cunosc foarte bine pe Peskov și echipa sa și, deși au ținut mereu garda sus, ajunsesem să fiu atât de apropiat de culoarele puterii, cât ar fi putut fi un străin în acei ani. Observațiile mele constituie baza multora dintre relatările despre perioada anilor 2006–2009. (...)”

1 BALUL SECRET AL POLIȚIȘTILOR
Un nou mileniu
Elțîn și Clinton
Rusia lui Elțîn
De la kommunalka la Kremlin

2 CURTAREA OCCIDENTULUI
„Vreau ca Rusia să facă parte din Europa“
O privire în sufletul lui Putin
Luptăm împreună împotriva talibanilor
Spectacol cu George și Vladimir

3 BĂTĂLIA PENTRU REFORMA ECONOMICĂ
Alcătuirea unei noi echipe
Privatizarea pământului poporului
Jos mâinile de pe Gazprom!
Viața bună

4 LATURA ÎNTUNECATĂ
Reducerea la tăcere a presei
Verticala puterii
Războiul din Cecenia și repercusiunile sale
Îmblânzirea oligarhilor
Afacerea Hodorkovski
Reacția
Cele două fețe ale lui Putin

5 EUROPA NOUĂ, EUROPA VECHE
Cu un picior în pragul NATO
Și ce părere avem mai exact despre Rusia?
Soarele NATO strălucește deasupra Europei de Est
Lui Putin limba îi joacă feste din nou
Aliați împotriva războiului din Irak
Umilința lui Putin

6 PUTIN II
Georgia privește către Occident
Noaptea alegerilor
Beslan și „lovitura constituțională“

7 DUȘMANI PRETUTINDENI
Revoluția Portocalie
Reacția negativă
Triumful tiranilor
Arma energetică

8 UN NOU RĂZBOI RECE
Echilibrul începe să se rupă
Asasinarea Annei Politkovskaia
E petrolul nostru
O întrevedere demnă de Războiul Rece
O crimă demnă de Războiul Rece
Dovada de inițiativă

9 PRESA, RACHETELE, MEDVEDEV
Un aparat occidental de PR
Alte abordări occidentale
München
Amenințarea venită dinspre Iran… sau Rusia
Blocaj la Kremlin
Moștenirea prezidențială a lui Putin

10 IZBUCNIREA RĂZBOIULUI
De la Kosovo la București
Originea problemei
Goana spre război
Războiul și consecințele sale

11 „RESETAREA“ RELAȚIILOR CU OCCIDENTUL
Repercusiunile războiului din Caucaz
Efectul Obama
Medvedev

12 TIRANUL ȘI PRIETENII SĂI
Depășirea crizei financiare mondiale
Nevoia de reformă
Escroci și hoți

13 TANDEMOLOGIE
O bicicletă construită pentru doi
2011: Blocaj din nou – campania falsă

14 PUTIN III
Regele, turnul și pionii
Poporul își găsește vocea
Tiranul se întoarce
Rusia și Occidentul

CONCLUZII

INDEX

„Securitatea energetică în contextul securității moderne” (BĂRBUȚ 2012)

 Dan Marcel Bărbuț, Securitatea energetică în contextul securității moderne, Top Forum, București, 2012, 

CUPRINS

Cuvânt înainte....................................................................... p. 07

Rezumat ............................................................................... p. 11

Abstract ................................................................................ p. 13

Zusammenfassung ............................................................... p. 15

Краткое представление....................................................... p. 17

Introducere ........................................................................... p. 19

Capitolul 1.

Securitatea modernă în primele decenii ale secolului XXI.... p. 21

1. Actualitatea şi perspectiva conceptului de securitate .... p. 21

2. Securitatea modernă. Concept dinamic şi complex....... p. 39

3. Securitatea modernă a secolului XXI ............................ p. 46

Capitolul 2.

Energetica între geoeconomie, geopolitică şi securitate.. p. 61

1. Mediul energetic internaţional....................................... p. 61

2. Securitatea energetică în viziunea diferitelor şcoli de

gândire din teoria relaţiilor internaţionale ..................... p. 88

3. Autonomia energetică .................................................. p. 95

4. Măsuri pentru salvgardarea securităţii energetice......... p. 101

5. Balanţa energetică mondială ........................................ p. 103

Capitolul 3.

Strategii energetice ale dezvoltării durabile ...................... p. 111

1. Dezvoltare durabilă ...................................................... p. 111

2. Strategia energetică..................................................... p. 113

3. Strategia energetică a UE ............................................ p. 116

4. Strategia energetică a NATO ....................................... p. 122

5. Strategia energetică a Marilor Puteri

(Rusia, SUA, China).................................................... p. 125

6. Strategia energetică a Statelor Emergente

(Brazilia, India Turcia) ................................................. p. 134

7. Strategia energetică naţională...................................... p. 142

Concluzii şi propuneri ........................................................ p. 157

Încheiere.............................................................................. p. 167

Postfaţa ............................................................................... p. 173

Termeni specifici ................................................................ p. 177

Listă Anexe ......................................................................... p. 179

Anexe .................................................................................. p. 181

Bibliografie selectivă .......................................................... p. 209

„Politică și ficțiune” (ARACHELIAN 2002)

 Vartan Arachelian, Politică și ficțiune, „Tomis”, februarie 2002

Sunt cei doi termeni compatibili? În viziunea domnului Viorel Hrebenciuc, da. „România-Armonia” e titlul pe care inventivul om de afaceri și vicepreședinte al PSD l-a dictat ziariștilor prezenți la lansarea protocolului de guvernare încheiat între PSD și UDMR. Un titlu de cea mai pură speță ficționară, trebuie să recunoaștem. Ce minune s-o fi produs la Cluj, duminică, 17 februarie, ora 13, în orașul în care, de trei legislaturi, e ales același Ghiță Funar, încât, vorba aceluiași guru al partidului de guvernământ, la Washington și în alte mari cancelarii trebuie să se studieze documentul? Dacă n-a fost o ironie bine mascată, atunci am avea de a face cu un simptom care reclamă psihiatrii și nu analiștii politici. „Dosarul” româno-maghiar, e adevărat, a cunoscut sub dictatură iluzii și mai gogonate, dar în nici un caz n-a fost vândută gogoașa încă din faza elaborării, când documentul era în studiu în cancelariile de aiurea! Ce mai: SF și parapsihologie, Mironov și Țugui! 

Cu o săptămână mai devreme, la București, forul suprem al PSD, fusese cutia de rezonanță a unui discurs rostit pe un ton vehement de liderul aripii naționaliste împotriva unor promisiuni făcute UDMR ca preț al sprijinirii guvernului. Dacă Dumnezeu a făcut lumea în șase zile, de ce n-ar fi reușit PSD să stingă conflictul istoric româno-maghiar în timpul acesta? Pentru că unii cârtitori zic că problema apartenenței Transilvaniei nu se va rezolva decât la Judecata de Apoi? Și chiar sunt piramidale pretențiile udemeriste? E vorba doar de locul de plasare a unui grup statuar de eroi ai Ungariei și, apoi, de înființarea de facultăți în limba maghiară la universități de stat. Apoi dacă sunt eroi unguri, iar arădenii (și nu numai!) îi percep ca ucigași, la 1848, ai românilor din Apuseni, de ce generalii de granit nu sunt duși în Ungaria? Și a doua întrebare care a reverberat în amintitul CC pesedist: „legitimația de maghiar” acordă doar privilegiul (prin naștere / maghiarizare voluntară) de a fi bursier în Ungaria vecină și prietenă. Da, ar răspunde dl. Hrebenciuc, dar ce-ar mai consuma cercurile de lectură aflate în funcțiune la Departamentul de Stat, Foreign Office ș. a.? Dacă lectura acestui document va produce sau nu delicii în străinătate o chestie de gust, dar că reacțiile la prevederile tainice ale acestui protocol vor nutri antimaghiarismul e aproape o certitudine. Va fi, în primul rând, tărăboiul cu statuia. Aflați, pe rând, în SUA, premierul și președintele au promis că vor fi „talibanii” statuilor (două, după știința mea) lui Antonescu, în timp ce PSD dă verde scoaterii din „consemn în garnizoana arădeană” a generalilor care au omorât revoluționari de-ai lui Avram Iancu și plantarea lor în grădina publică pentru a fi expuși obscenităților / vandalizării? Și asta tocmai în anul când vrem în NATO, ca pruncul la sânul mamei, să avem parte de un „război al statuilor”? Apoi, la CC, doamna cu învățământul i-a liniștit pe colegii de partid că, totuși, partidul nu e în toate (ca pe timpuri) și că existând o autonomie universitară, senatele nu înghit gălușca promisă... Alt prilej de gâlceavă, deci. Una peste alta, se vede bine, una au vorbit și Kent au fumat. O fi înghițit udemeriștii și alte fumuri, nu numai cele povestite aici, inclusiv afirmația mai marilor pesediști cum că „Transilvania este o locomotivă geografică”. Ba gălușca din urmă chiar cu plăcere, din moment ce românii pun pe roate Transilvania! Cum vesticii - e afirmația aceluiași domn inventiv Hrebenciuc, „nu înțeleg cum e posibilă armonia interetnică în România”, aceste recent ficționar de partid și de stat se pregătește pentru un turneu în sus-amintitele cercuri de lectură pentru a ține lecții de politologie, adică despre efectele soporifice ale ficțiunii în politică...

„Moscova nu crede în lacrimile altora” (ARACHELIAN 2001)

 Vartan Arachelian, Moscova nu crede în lacrimile altora, „Tomis”, Constanța, iunie 2001

Incredibila rezolvare a „cazului Ilașcu” ne întoarce privirile, din nou, spre Rusia. Chiar dacă politicienii noștri, prin tămbălăul făcut, ar fi vrut să le cădem în admirație. Președinții Voronin și Iliescu au dat dovadă de decență și pentru că sunt în intimitatea deciziei: directiva de eliberare a lui Ilașcu a aparținut exclusiv omului forte de la Kremlin. Șeful secesioniștilor de la Tiraspol, Smirnov, pripășit aici tocmai din Kamciatka, a încercat o cacealma și anume să obțină un troc: Ilașcu pentru „scuze de la stat la stat”, dar ministrul de externe al lui Putin, Ivanov, i-a dat peste mână; Ilașcu a fost eliberat necondiționat. Cei care continuă captivitatea transnistreană sunt ofrandele unui alt „cadou”.Și, totuși, la București, percepția a fost cu totul alta, nu că Moscova s-ar fi îndurat de lacrimile românilor, ci pentru că agitația politicienilor români (inclusiv spectacolul liderilor PNȚCD + Alianța Civică, care, cu ani în urmă, au oferit străzii bucureștene o defilare în cuști cu zăbrele, în semn de solidaritate cu cel condamnat la moarte la Tiraspol) ar fi indus organismelor europene de apărare a drepturilor omului hotărârea de eliberare a lui Ilașcu. Culmea e că ficțiunea aceasta a putut fi vândută, deși se vedea din avion divorțul dintre imagine și realitate. E atât de plăcut să te lași păcălit de iluzia că, până la urmă, întotdeauna, binele învinge diavolul! Cunoscându-ne atât de bine inocența, Vadim Tudor, prolific amator de povești cusute cu ață albă, ne și pregătea un spectacol de basm cu Ilașcu trecând pe sub Arcul de Triumf, călare pe calul alb al Căpitanului. N-a fost să fie așa, dar timpul nu e trecut. Numai că dacă vom continua să rămânem sub vraja poveștilor de adormit copii, riscăm să ne trezim în alt timp istoric. Rusia, în orice caz, nu mai e cea de acum un deceniu, de pe vremea lui Gorbaciov, pe care Occidentul, supunându-l unor teste succesive și din ce în ce mai pretențioase pentru a-i verifica sinceritatea în schimbarea sistemului, a sfîrșit prin a-i trata pe ruși ca pe niște milogi, semn că se dezobișnuiseră de respectul pe care-l purtaseră Rusiei ca superputere. Nu cred însă că Occidentul trebuie făcut vinovat de direcția în care se mișcă Rusia lui Putin, SUA și-au făcut datoria față de propria lor securitate, ca și pentru cea europeană, plătind cu vârf și îndesat dezarmarea atomică a URSS, iar dacă sute de miliarde dolari au luat drumul unor conturi particulare, vinovată e mentalitatea moscovită și nu unchiul Sam! Cu acești bani, dar și cu jefuirea bogățiilor naturale cu care Dumnezeu a blagoslovit Maica Rusia, au prins puteri discreționare oligarhii postsovietici. Și dacă Rusia, de după Elțân, este cu totul altceva decât cea visată de Gorbaciov, cauza trebuie căutată în natura eternei Rusii, tranziția se face nu de la comunism la capitalism, ci în sens invers, spre oligarhia/oligarhii patronată de Țar. Nici nu se putea ca un popor despuiat de atributele măreției sale, frustrat de iluziile colectivismului sovietic, umilit, prin retrogradarea sa în lumea a treia, să aleagă altă cale decât cea spre un stat autoritar și naționalist. Învinsă în războiul rece, speranța sa e revanșa. Noul / vechiul program antirachetă repus în stare de urgenț de nou administrație republicană precipită revenirea la vechea politică externă a Rusiei, una prepuelnică la adresa angajamentelor occidentale și pragmatică în vecinătatea imediată. Îndepărtarea de granițele fostului imperiu a extinderii NATO e o prioritate, federalizarea Republicii Moldova, pentru a da un statut legal enclavei transnistrene, e o altă țintă ce se înscrie în această logică. Dacă renașterea, cel puțin formală, a comunismului de stat în Republica Moldova, nu e agreată de președintele Putin, deoarece ea oferă un balon de oxigen comuniștilor ruși aflați în opoziție la Moscova, orientarea pro-rusească a președintelui Voronin trebuie încurajată. Cum Mocova nu (mai) crede în lacrimile altora, în locul transfuziei de petrol și gaze pe daiboji cerute de Voronin, Putin l-a oferit pe Ilașcu. Schimbul a fost foarte avantajos: a flatat autoritatea, cam găunoasă, a organismelor europene, care cred că apără drepturile omului, cultivă din nou iluzia Europei  că ea, Rusia, poate fi o alternativă la hegemonia nord-americană și, în plus, îl acomodează pe nostalgicul Voronin cu regimul de la București; un pion otrăvit poate face minuni în vremuri tulburi în tabăra adversarului natural al Rusiei. Cum altfel ar trebui „citită” povestea reîntoarcerii eroului românității și nu ca un exercițiu reușit al unor debile politici de instaurare a justiției internaționale în zona noastră geografică. Din păcate, narcisismul politicianului român a găsit cu cale să dea din nou în clocot. Poate și pentru că era de Ziua Victoriei. O zi în care România, pe nedrept, a fost țintuită în tabăra învinșilor. Poate și pentru că Moscova nu crede în moralitatea politică!

„Europa în balanță” (BERTRAM 1995)

Christoph Bertram, Europa în balanță, traducere Ioana Ieronim și Adriana Tudor (Washington 1995), Clavis, 1996

5 Prefață de Lawrence S. Eagleburger

7 Cuvânt înainte

9 Introducere 
14 Acționăm acum sau așteptăm să vedem ce se întâmplă?

19 1. Confruntarea cu incertitudinea
19 Pericole și reacții
22 Stabilitate prin stabilizarea instituțiilor
25 Alianța și Uniunea

29 2. O Alianță fără fond?
30 Criza existențială NATO
36 Abordarea minimalistă: muniție de rezervă
37 Tensiunile schimbării
41 Noua misiune: asigurarea păcii după războiul rece

45 3. Rusia și noul NATO
45 Ce fel de Rusie?
48 Ce loc va ocupa Rusia în Europa?
51 Un Forum NATO-Rusia
55 Și dacă Rusia spune „Niet”?

57 4. Europa de Est și noul NATO
57 De ce este necesară extinderea NATO
58 Limitele Parteneriatului pentru Pace
61 Definirea condiției de membru NATO
62 O chestiune de cronometrare
64 Implicații pentru Alianță
67 Țări care nu sunt încă membre și țări care nu vor fi niciodată

69 5. O Uniune cu probleme
70 Uniune incompletă
72 O comunitate pentru viitor?
74 Imperativul instituțional
79 Conferința interguvernamentală
80 O avangardă care împiedică regresul
81 Cuplul franco-german 
84 Un remediu riscant

85 6. Europa de Est și Uniunea Europeană
86 Parteneriatul pentru prosperitate
87 Piedici
90 Învingerea piedicilor

95 7. NATO și Uniunea Europeană
96 Identitatea de apărare a Europei
96 UEO: mai mult o problemă decât o soluție
99 Un NATO europenizat
101 Grupul central de apărare
102 Extinderea spre Est: separată, dar paralelă
104 Instrumente variate pentru variate probleme

107 8. Conexiunea atlantică
107 Interese fără structură
110 Numai lipsa conducerii?
111 Proiecte comune sau instituții comune?
113 Nici un test de urgență
114 De ce lipsa instituțiilor?
116 Nu monopol NATO, nu monopol UE
118 Acoperiș pentru mai multe case

121 Concluzie

124 Kenneth Murphy

coperta IV 

Europa în balanță este prima carte analiză care apare în România pe temele, azi fierbinți, NATO și Uniunea Europeană: secretele de funcționare și criza actuală din aceste două mari instituții; șansele țărilor din Europa Centrală și de Est, inclusiv ale României, pentru următorul deceniu; mai este Rusia un pericol pentru vecinii săi, în contextul dat?

Cartea lui C. Bertram este o pledoarie pentru extinderea NATO și lărgirea UE, ca soluție optimă pentru marile probleme ale momentului.

Christoph Bertram

Corespondent de politică externă la prestigiosul săptămânal german „Die Zeite”. A fost, din 1974, până în 1982, directorul Institutului Internațional de Studii Strategice de la Londra. Autorul unor lucrări substanțiale pe teme de securitate europeană și atlantică.

„Constituția României” (ed. revizuită 2003)

 Constituția României, ediție revizuită 2003, Steaua Nordului, București, 1992, 159 p.

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

TITLUL I - Principii generale

ARTICOLUL 1 - Statul român
ARTICOLUL 2 - Suveranitatea
ARTICOLUL 3 - Teritoriul
ARTICOLUL 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
ARTICOLUL 5 - Cetăţenia
ARTICOLUL 6 - Dreptul la identitate
ARTICOLUL 7 - Românii din străinătate
ARTICOLUL 8 - Pluralismul şi partidele politice
ARTICOLUL 9 - Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale
ARTICOLUL 10 - Relaţii internaţionale
ARTICOLUL 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern
ARTICOLUL 12 - Simboluri naţionale
ARTICOLUL 13 - Limba oficială
ARTICOLUL 14 - Capitala

TITLUL II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

CAPITOLUL I - Dispoziţii comune

ARTICOLUL 15 - Universalitatea
ARTICOLUL 16 - Egalitatea în drepturi
ARTICOLUL 17 - Cetăţenii români în străinătate
ARTICOLUL 18 - Cetăţenii străini şi apatrizii
ARTICOLUL 19 - Extrădarea şi expulzarea
ARTICOLUL 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului
ARTICOLUL 21 - Accesul liber la justiţie

CAPITOLUL II - Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
ARTICOLUL 23 - Libertatea individuală
ARTICOLUL 24 - Dreptul la apărare
ARTICOLUL 25 - Libera circulaţie
ARTICOLUL 26 - Viaţa intimă, familială şi privată
ARTICOLUL 27 - Inviolabilitatea domiciliului
ARTICOLUL 28 - Secretul corespondenţei
ARTICOLUL 29 - Libertatea conştiinţei
ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare
ARTICOLUL 31 - Dreptul la informaţie
ARTICOLUL 32 - Dreptul la învăţătură
ARTICOLUL 33 - Accesul la cultură
ARTICOLUL 34 - Dreptul la ocrotirea sănătăţii
ARTICOLUL 35 - Dreptul la mediu sănătos
ARTICOLUL 36 - Dreptul de vot
ARTICOLUL 37 - Dreptul de a fi ales
ARTICOLUL 38 - Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
ARTICOLUL 39 - Libertatea întrunirilor
ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere
ARTICOLUL 41 - Munca şi protecţia socială a muncii
ARTICOLUL 42 - Interzicerea muncii forţate
ARTICOLUL 43 - Dreptul la grevă
ARTICOLUL 44 - Dreptul de proprietate privată
ARTICOLUL 45 - Libertatea economică
ARTICOLUL 46 - Dreptul la moştenire
ARTICOLUL 47 - Nivelul de trai
ARTICOLUL 48 - Familia
ARTICOLUL 49 - Protecţia copiilor şi a tinerilor
ARTICOLUL 50 - Protecţia persoanelor cu handicap
ARTICOLUL 51 - Dreptul de petiţionare
ARTICOLUL 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
ARTICOLUL 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

CAPITOLUL III - Îndatoririle fundamentale

ARTICOLUL 54 - Fidelitatea faţă de ţară
ARTICOLUL 55 - Apărarea ţării
ARTICOLUL 56 - Contribuţii financiare
ARTICOLUL 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor

CAPITOLUL IV - Avocatul Poporului

ARTICOLUL 58 - Numirea şi rolul
ARTICOLUL 59 - Exercitarea atribuţiilor
ARTICOLUL 60 - Raportul în faţa Parlamentului

TITLUL III - Autorităţile publice

CAPITOLUL I - Parlamentul

SECŢIUNEA 1 - Organizare şi funcţionare

ARTICOLUL 61 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 62 - Alegerea Camerelor
ARTICOLUL 63 - Durata mandatului
ARTICOLUL 64 - Organizarea internă
ARTICOLUL 65 - Şedinţele Camerelor
ARTICOLUL 66 - Sesiuni
ARTICOLUL 67 - Actele juridice şi cvorumul legal
ARTICOLUL 68 - Caracterul public al şedinţelor

SECŢIUNEA a 2-a - Statutul deputaţilor şi al senatorilor

ARTICOLUL 69 - Mandatul reprezentativ
ARTICOLUL 70 - Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
ARTICOLUL 71 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 72 - Imunitatea parlamentară

SECŢIUNEA a 3-a - Legiferarea

ARTICOLUL 73 - Categorii de legi
ARTICOLUL 74 - Iniţiativa legislativă
ARTICOLUL 75 - Sesizarea Camerelor
ARTICOLUL 76 - Adoptarea legilor şi a hotărârilor
ARTICOLUL 77 - Promulgarea legii
ARTICOLUL 78 - Intrarea în vigoare a legii
ARTICOLUL 79 - Consiliul Legislativ

CAPITOLUL II - Preşedintele României

ARTICOLUL 80 - Rolul Preşedintelui
ARTICOLUL 81 - Alegerea Preşedintelui
ARTICOLUL 82 - Validarea mandatului şi depunerea jurământului
ARTICOLUL 83 - Durata mandatului
ARTICOLUL 84 - Incompatibilităţi şi imunităţi
ARTICOLUL 85 - Numirea Guvernului
ARTICOLUL 86 - Consultarea Guvernului
ARTICOLUL 87 - Participarea la şedinţele Guvernului
ARTICOLUL 88 - Mesaje
ARTICOLUL 89 - Dizolvarea Parlamentului
ARTICOLUL 90 - Referendumul
ARTICOLUL 91 - Atribuţii în domeniul politicii externe
ARTICOLUL 92 - Atribuţii în domeniul apărării
ARTICOLUL 93 - Măsuri excepţionale
ARTICOLUL 94 - Alte atribuţii
ARTICOLUL 95 - Suspendarea din funcţie
ARTICOLUL 96 - Punerea sub acuzare
ARTICOLUL 97 - Vacanţa funcţiei
ARTICOLUL 98 - Interimatul funcţiei
ARTICOLUL 99 - Răspunderea preşedintelui interimar
ARTICOLUL 100 - Actele Preşedintelui
ARTICOLUL 101 - Indemnizaţia şi celelalte drepturi

CAPITOLUL III - Guvernul

ARTICOLUL 102 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 103 - Investitura
ARTICOLUL 104 - Jurământul de credinţă
ARTICOLUL 105 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 106 - Încetarea funcţiei de membru
ARTICOLUL 107 - Primul-ministru
ARTICOLUL 108 - Actele Guvernului
ARTICOLUL 109 - Răspunderea membrilor Guvernului
ARTICOLUL 110 - Încetarea mandatului

CAPITOLUL IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul

ARTICOLUL 111 - Informarea Parlamentului
ARTICOLUL 112 - Întrebări, interpelări şi moţiuni simple
ARTICOLUL 113 - Moţiunea de cenzură
ARTICOLUL 114 - Angajarea răspunderii Guvernului
ARTICOLUL 115 - Delegarea legislativă

CAPITOLUL V - Administraţia publică

SECŢIUNEA 1 - Administraţia publică centrală de specialitate

ARTICOLUL 116 - Structura
ARTICOLUL 117 - Înfiinţarea
ARTICOLUL 118 - Forţele armate
ARTICOLUL 119 - Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

SECŢIUNEA a 2-a - Administraţia publică locală

ARTICOLUL 120 - Principii de bază
ARTICOLUL 121 - Autorităţi comunale şi orăşeneşti
ARTICOLUL 122 - Consiliul judeţean
ARTICOLUL 123 - Prefectul

CAPITOLUL VI - Autoritatea judecătorească

SECŢIUNEA 1 - Instanţele judecătoreşti

ARTICOLUL 124 - Înfăptuirea justiţiei
ARTICOLUL 125 - Statutul judecătorilor
ARTICOLUL 126 - Instanţele judecătoreşti
ARTICOLUL 127 - Caracterul public al dezbaterilor
ARTICOLUL 128 - Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie
ARTICOLUL 129 - Folosirea căilor de atac
ARTICOLUL 130 - Poliţia instanţelor

SECŢIUNEA a 2-a - Ministerul Public

ARTICOLUL 131 - Rolul Ministerului Public
ARTICOLUL 132 - Statutul procurorilor

SECŢIUNEA a 3-a - Consiliul Superior al Magistraturii

ARTICOLUL 133 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 134 - Atribuţii

TITLUL IV - Economia şi finanţele publice

ARTICOLUL 135 - Economia
ARTICOLUL 136 - Proprietatea
ARTICOLUL 137 - Sistemul financiar
ARTICOLUL 138 - Bugetul public naţional
ARTICOLUL 139 - Impozite, taxe şi alte contribuţii
ARTICOLUL 140 - Curtea de Conturi
ARTICOLUL 141 - Consiliul Economic şi Social

TITLUL V - Curtea Constituţională

ARTICOLUL 142 - Structura
ARTICOLUL 143 - Condiţii pentru numire
ARTICOLUL 144 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 145 - Independenţa şi inamovibilitatea
ARTICOLUL 146 - Atribuţii
ARTICOLUL 147 - Deciziile Curţii Constituţionale

TITLUL VI - Integrarea euroatlantică

ARTICOLUL 148 - Integrarea în Uniunea Europeană
ARTICOLUL 149 - Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord

TITLUL VII - Revizuirea Constituţiei

ARTICOLUL 150 - Iniţiativa revizuirii
ARTICOLUL 151 - Procedura de revizuire
ARTICOLUL 152 - Limitele revizuirii

TITLUL VIII - Dispoziţii finale şi tranzitorii

ARTICOLUL 153 - Intrarea în vigoare
ARTICOLUL 154 - Conflictul temporal de legi
ARTICOLUL 155 - Dispoziţii tranzitorii
ARTICOLUL 156 - Republicarea Constituţiei