FOTO Nicula lui Bartolomeu Anania. Povestea casei unde fostul mitropolit a terminat de tradus Biblia

Adevărul 1 martie 2014

„Moscova nu crede în lacrimile altora” (ARACHELIAN 2001)

 Vartan Arachelian, Moscova nu crede în lacrimile altora, „Tomis”, Constanța, iunie 2001

Incredibila rezolvare a „cazului Ilașcu” ne întoarce privirile, din nou, spre Rusia. Chiar dacă politicienii noștri, prin tămbălăul făcut, ar fi vrut să le cădem în admirație. Președinții Voronin și Iliescu au dat dovadă de decență și pentru că sunt în intimitatea deciziei: directiva de eliberare a lui Ilașcu a aparținut exclusiv omului forte de la Kremlin. Șeful secesioniștilor de la Tiraspol, Smirnov, pripășit aici tocmai din Kamciatka, a încercat o cacealma și anume să obțină un troc: Ilașcu pentru „scuze de la stat la stat”, dar ministrul de externe al lui Putin, Ivanov, i-a dat peste mână; Ilașcu a fost eliberat necondiționat. Cei care continuă captivitatea transnistreană sunt ofrandele unui alt „cadou”.Și, totuși, la București, percepția a fost cu totul alta, nu că Moscova s-ar fi îndurat de lacrimile românilor, ci pentru că agitația politicienilor români (inclusiv spectacolul liderilor PNȚCD + Alianța Civică, care, cu ani în urmă, au oferit străzii bucureștene o defilare în cuști cu zăbrele, în semn de solidaritate cu cel condamnat la moarte la Tiraspol) ar fi indus organismelor europene de apărare a drepturilor omului hotărârea de eliberare a lui Ilașcu. Culmea e că ficțiunea aceasta a putut fi vândută, deși se vedea din avion divorțul dintre imagine și realitate. E atât de plăcut să te lași păcălit de iluzia că, până la urmă, întotdeauna, binele învinge diavolul! Cunoscându-ne atât de bine inocența, Vadim Tudor, prolific amator de povești cusute cu ață albă, ne și pregătea un spectacol de basm cu Ilașcu trecând pe sub Arcul de Triumf, călare pe calul alb al Căpitanului. N-a fost să fie așa, dar timpul nu e trecut. Numai că dacă vom continua să rămânem sub vraja poveștilor de adormit copii, riscăm să ne trezim în alt timp istoric. Rusia, în orice caz, nu mai e cea de acum un deceniu, de pe vremea lui Gorbaciov, pe care Occidentul, supunându-l unor teste succesive și din ce în ce mai pretențioase pentru a-i verifica sinceritatea în schimbarea sistemului, a sfîrșit prin a-i trata pe ruși ca pe niște milogi, semn că se dezobișnuiseră de respectul pe care-l purtaseră Rusiei ca superputere. Nu cred însă că Occidentul trebuie făcut vinovat de direcția în care se mișcă Rusia lui Putin, SUA și-au făcut datoria față de propria lor securitate, ca și pentru cea europeană, plătind cu vârf și îndesat dezarmarea atomică a URSS, iar dacă sute de miliarde dolari au luat drumul unor conturi particulare, vinovată e mentalitatea moscovită și nu unchiul Sam! Cu acești bani, dar și cu jefuirea bogățiilor naturale cu care Dumnezeu a blagoslovit Maica Rusia, au prins puteri discreționare oligarhii postsovietici. Și dacă Rusia, de după Elțân, este cu totul altceva decât cea visată de Gorbaciov, cauza trebuie căutată în natura eternei Rusii, tranziția se face nu de la comunism la capitalism, ci în sens invers, spre oligarhia/oligarhii patronată de Țar. Nici nu se putea ca un popor despuiat de atributele măreției sale, frustrat de iluziile colectivismului sovietic, umilit, prin retrogradarea sa în lumea a treia, să aleagă altă cale decât cea spre un stat autoritar și naționalist. Învinsă în războiul rece, speranța sa e revanșa. Noul / vechiul program antirachetă repus în stare de urgenț de nou administrație republicană precipită revenirea la vechea politică externă a Rusiei, una prepuelnică la adresa angajamentelor occidentale și pragmatică în vecinătatea imediată. Îndepărtarea de granițele fostului imperiu a extinderii NATO e o prioritate, federalizarea Republicii Moldova, pentru a da un statut legal enclavei transnistrene, e o altă țintă ce se înscrie în această logică. Dacă renașterea, cel puțin formală, a comunismului de stat în Republica Moldova, nu e agreată de președintele Putin, deoarece ea oferă un balon de oxigen comuniștilor ruși aflați în opoziție la Moscova, orientarea pro-rusească a președintelui Voronin trebuie încurajată. Cum Mocova nu (mai) crede în lacrimile altora, în locul transfuziei de petrol și gaze pe daiboji cerute de Voronin, Putin l-a oferit pe Ilașcu. Schimbul a fost foarte avantajos: a flatat autoritatea, cam găunoasă, a organismelor europene, care cred că apără drepturile omului, cultivă din nou iluzia Europei  că ea, Rusia, poate fi o alternativă la hegemonia nord-americană și, în plus, îl acomodează pe nostalgicul Voronin cu regimul de la București; un pion otrăvit poate face minuni în vremuri tulburi în tabăra adversarului natural al Rusiei. Cum altfel ar trebui „citită” povestea reîntoarcerii eroului românității și nu ca un exercițiu reușit al unor debile politici de instaurare a justiției internaționale în zona noastră geografică. Din păcate, narcisismul politicianului român a găsit cu cale să dea din nou în clocot. Poate și pentru că era de Ziua Victoriei. O zi în care România, pe nedrept, a fost țintuită în tabăra învinșilor. Poate și pentru că Moscova nu crede în moralitatea politică!

„Colocvii măcinene” (DUNĂREANU 1996)

 Ov. D., Colocvii măcinene, „Tomis”, 1996, noiembrie

Sub genericul de mai sus, între 9-10 noiembrie, s-a desfășurat în orașul Măcin a patra ediție a unei manifestări culturale care începe să-și consolideze o tradiție și un profil relevant în viața spirituală a spațiului nord-dobrogean.

Depășind toate vicisitudinile, un nucleu de oameni entuziaști, călăuziți de sentimentul propășirii culturale a urbei natale, adunați în jurul Casei de Cultură, avându-i în frunte pe Keazim Baeard, directorul acesteia, și pe profesorul Sorin Mureșnu, sprijinit de Consiliul Local și Inspectoratul pentru Cultură Tulcea, a asigurat o bună ținută acestor colocvii. În primul rând, prin conceperea unui program cu o tematică incitantă deschisă spre probleme precum: Românii în context european, Cultură și societate, Literatură și artă plastică contemporană. În al doilea rând, prin personalitățile invitate din București, Iași, Constanța, Tulcea.

Au susținut (...) cu publicul: conf. dr. Gh. Iacob - Integrarea României în Europa, conf. dr. Luminița Iacob - Românii despre ei înșiși, dr. Radu Ciuceanu - Totalitarism și democrație la români, Mariana Cris - Renașterea prin cultură, prof. Vladimir Ivanov - Cultura sub impactul informatizării societății, prof. Nicolae Buiculescu - Contribuții la monografia orașului Măcin.

Au dialogat cu publicul scriitorii Constantin Novac, Nicolae Motoc, Ernesto Mihăilescu, Ovidiu Dunăreanu.

Artistul plastic Paula Toader și-a vernisat o expoziție personală de pictură. 

Au fost lansate cărțile: Modernism și europenism. Românii de la Cuza Vodă până la Carol al II lea, Percepții, trăire și identitate etnică, de Gh. Iacob și L. Iacob; Fragilități - poeme de N. Motoc; Punctul mort - roman de C. Novac.

Fără anvergura pe care și-au dorit-o inimoșii și oneștii lor organizatori, Colocviile măcinene s-au dovedit, în cele din urmă, nu o reuniune de dragul reuniunii, ci una de calitate.

„Breviar tulcean” („TOMIS” 1996)

 O. V., Breviar tulcean, „Tomis”, Constanța, mai 1996

*

Salutăm apariția, la Măcin, a primului număr din „Mesagerul Măcinean”, periodic local de informație și cultură, care continuă, peste ani, activitatea ziarului „Gazeta Măcinului” (1930).

Am reținut, dintr-un sumar divers, „Mărturiile unui veteran”, „O idee veche ca neamul însuși”, Fundația „Armonia” (cadrul organizatoric pentru familiile etnic mixte din România), versuri de C. Buruiană, un interviu cu primarul orașului, Lucian Matei, precum și rubricile de larg interes cetățenesc și divertisment.

Sincere felicitări pentru această inițiativă, deschisă către dialog, implicare și responsabilitate, redactorilor Sorin Mureșanu, Baear Chiazim și Vladimir Ivanov (tehnoredactare computerizată), alături de tradiționala urare Vivat, Cresceat, Floreat!

*

Pe simezele Muzeului de Artă din Tulcea a avut loc vernisajul expoziției de grafică, pictură și obiecte (lemn pictat, metal, semințe, mărgele, ace gămălie, materiale diverse) semnată de Teodor Hrib.

Recunoscut ca un „sihastru” în sensul unicității și interiorizării actului de creație, laureat al Premiului UAP și participant la numeroase expoziții internaționale (Spania, Franța, Germania, Norvegia, Japonia, Iugoslavia, Brazilia), T. H. se prezintă iubitorilor de artă tulceni ca o personalitate deosebită în modalitățile de realizare a unor teme plastice.

Ne-au reținut interesul câteva titluri: „Unduire”, „Câmp semănat și miriște”, „Revărsare”, „Obiect inutil” etc.

Poeții M. Korne și I. Ivanov din secolul XIX

 (...)

Alți poeți

Neglijabili sunt „franțuzitul” Mihail Korne (M. D. Cornea: n. Iași, 13 oct.1844 - m. Bușteni, 26 iul. 1901), fiu al paharnicului Dimitrie Cornea, mort rentier la București, str. Mercur, la 18 aprilie 1881, și al Mariei Veisa; căsătorit întâi cu Aglae Strat și divorțat la cererea soției la 26 martie 1883, recăsătorit cu Libertate Sofia, fata lui C. A. Rosetti, divorțată de colonelul C. Pillat; recăsătorit la 8 ianuarie 1895 cu Ecaterina Pleniceanu, care muri în 1947; deputat, dar absent în ședința din 15 ianuarie 1875, jurist, autor de versuri române și franceze, licențiat în litere la Paris, pretinzând în 1865 a concura pentru catedra de literatura franceză de la Universitatea din Iași.

Ioan Ivanov (n. Iași, 24 iun. 1836 - m. 23 feb. 1903), fiul spătarului Evdochiu Ivanov și al unei Isăcești, văr primar prin mamă cu T. Burada, căsătorit cu Artemiza Plitos, supleant la Tribunalul din Iași în 1866, vicepreședinte al Senatului, producător, după V. Alecsandri, de „cântecele” Pareatcă sau asesorul Schiverniseală, Rugină Șmichirescu alegător, Von Kalikenberg concesionar, Eclisiarhul Colivărescu, Advocatul Cîrciocărescu, Stosachi, Moș Ion Zurba, cu aluzii la moravuri locale și evenimente politice: (...).