„Operațiunea Steagul Alb și Revoluția Albă”

(Facebook Marius Teja 22 aprilie 2020)

La 21 aprilie 2020, am primit de la două persoane din lunga mea listă de contacte Facebook (5000) următorul text: „OPERATIUNEA STEAGUL ALB (timp de 6 luni) APOI DECLANSAM "REVOLUTIA ALBA"!

Noi, o parte a poporului român, din România și din afara României, am hotărât ca începand de astazi 19.04.2020, timp de 30 de zile, pana în data de 18.05.2020, sa informăm zilnic cât mai mulți oameni din acest popor, prin postarea de mesaje de mobilizare, și începând cu data de 19.05.2020 să arborăm un Semn Distinctiv Alb (drapel alb, cearșaf alb, față de pernă albă, tricou alb. etc.) în locațiile în care ne aflăm, ca semn de protest față de sistemul de conducere al României creat după anul 1989. Considerâm că acest sistem nu ne reprezintă și a fost și este condus de structuri de tip mafiot, infiltrate în instituțiile statului, care conduc Romania în interes de grup și nu în interesul poporului roman. Constituția României este folosită doar de fațadă, în interes de grup și nu în interesul poporului român. Actele normative emise ulterior anului 1989 au avut ca scop subjugarea poporului român și distrugerea sistematică a tot ce era românesc. Această inițiativă are ca scop mobilizarea acelei părți a poporului român care consideră câ le-au fost îngradite și încălcate drepturi fundamentale garantate de Constituția României și de către Declarația Universală a Drepturilor Omului prin oamenii corupți din toate sistemele de conducere și de protecție a poporului român. Semnul distinctiv alb a fost ales, deoarece acesta garanteaza un act pașnic de mobilizare din partea poporului român, care dorește să tragă un semnal de alarmă despre încălcarea drepturilor și libertăților fiecărui om!!! Daca sunteti de acord, distribuiti masiv si informati romanii de acest demers (protest pasnic) impotriva ”sistemului”.”

Primul aspect suspect al textului este caracterul anonim, tipic mișcărilor subversive de tip comunist.

Al doilea aspect suspect este cuvântul „operațiune”, caracteristic unor persoane obișnuite cu „munca ilegală” a organizației de tip comunist.

Al treilea aspect suspect este termenul ideologic „revoluție”, tipic acțiunilor violente de tip comunist care vizează răsturnarea prin forță a ordinii constituționale și legale.

Al patrulea aspect suspect este sintagma „noi, o parte a poporului român”, care se dorește o autolegitimare colectivă tipică mișcărilor comuniste, care își arogă reprezentativitate fără a fi alese liber concurențial.

Al cincilea aspect suspect este sintagma „protest față de sistemul de conducere al României creat după anul 1989”. Trebuie remarcat că nu se menționează că la 22 decembrie 1989 noul sistem democratic a înlocuit sistemul comunist. Unii din cetățenii care aveau buletin la 22 decembrie 1989 au conștientizat până la alegerile din 20 mai 1990 că FSN-ul condus de politrucul Ion Iliescu era un partid criptocomunist subordonat total URSS. Conceptul miltar de „front” era folosit în URSS pentru grupul de armate și a fost transferat de Stalin în politică pentru asocierea partidelor comuniste din Europa cu organizații-satelit pentru a le scoate din izolarea politică. În România a fost folosit și de Ceaușescu ca Frontul Democrației și Unității Socialiste și a reapărut în 1989 în republicile sovietice. I. I. a fost singurul șef de stat din fostul Tratat de la Varșovia care a semnat, în aprilie 1991 la Moscova, un tratat cu URSS, prin care României i se interzicea aderarea la o alianță militară, adică la NATO. Ca urmare, situația României postdecembriste a fost aceeași cu a Ucrainei, Belarusului, Moldovei și Georgiei. Norocul României a fost că la 11 septembrie 2001, 20 de arabi au deturnat 4 avioane de pasageri și s-au aruncat cu ele în turnurile gemene din New York și în Pentagon. Așa au intrat în NATO, și apoi și în UE, România și alte 6 state foste comuniste. Dar de atunci statul român luptă cu trompetele KGB-ului din partidele politice și mass-media aservite acestora (https://adevarul.ro/.../prietenii-rusiei.../index.html)

Al șaselea aspect suspect este reprezentat de sintagma „subjugarea poporului român și distrugerea sistematică a tot ce-i românesc”. Trebuie remarcat că nu se menționează că poporul român era subjugat de PCR de la 6 martie 1945, când armata sovietică a impus guvernul criptocomunist al lui P. Groza. Trebuie remarcat că nu se menționează că această subjugare a continuat după 22 decembrie 1989 prin subjugarea de către criptocomuniștii FSN și sateliți. În 1990, comuniștii au inventat, cu informatorii Securității, peste 100 de partide cu dublu scop: de a suprasatura NATO-UE și poporul român cu imaginea unui fals pluralism și de a izola cele 3 partide istorice renăscute, singurele cu vocație democratică prin idelogiile lor și cei 17 ani de închisoare comunistă (1947-1964). Referențial pentru importanța partidelor-satelit a fost chiar cazul FSN. În septembrie 1991, prin lovitura de stat a celei de 4 a mineriade, clanul Iliescu a alungat de la guvern clanul Roman. Dar la Convenția FSN din mai 1992, clanul Roman și-a luat revanșa. Ca urmare, famiglia Iliescu a părăsit FSN fondând FDSN. După ce a câștigat alegerile din toamna lui 1992 cu o majoritate relativă, FDSN s-a transformat în PDSR și împreună cu sateliții PRM, PSM și PUNR a format „patrulaterul roșu”, care i-a asigurat mandatul de guvernare de 4 ani. Pe de altă parte, FSN a fuzionat cu obscurul Partid Democrat, purtând o scurtă perioadă numele PD-FSN, iar în 1993 a renunțat și el la numele FSN, uzat politic după 4 ani. După 11 septembrie 2001, T. Băsescu, exponentul ceaușișmului antiKGB, a schimbat orientarea externă a partidului, venind în întâmpinarea NATO-UE, care nu mai aveau interlocutori organizați prooccidentali autentici în România.

După 1989, informatorii Securității apăreau în spațiul public ca „oameni noi”, deoarece ei nu erau membri de partid. În 1973, pentru a împiedica controlul Securității asupra Partidului, Ceaușescu a ordonat distrugerea dosarelor de informator ale membrilor de partid și a permis racolarea acestora doar cu aprobarea conducerii de partid. (https://evenimentulistoric.ro/pacientul-nicolae-ceausescu...)Singurii informatori care au avut curajul în 1990 să-și asume public colaborarea cu poliția secretă au fost scriitorul Alexandru Paleologu (1919-2005) (https://www.europafm.ro/alexandru-paleologu-unul-dintre.../) și mitropolitul Banatului N. Corneanu (1923-2014) (https://www.gandul.ro/.../focus-ips-nicolae-mitropolit-42...)., poate și datorită vârstei înaintate. După 30 de ani de dezvăluiri în mass-media, istoriografie și CNSAS este foarte greu de crezut că un cetățean al unui stat comunist putea deveni colaborator al poliției secrete de bunăvoie și din proprie inițiativă. PNȚCD, PSDR și PNL au fost infiltrate cu informatori ai Securității, care au destabilizat aceste partide inclusiv prin sciziuni. Un exemplu referențial: legendarul lider țărănist Corneliu Coposu (17 ani de închisoare) a fost urmărit și după 22 decembrie 1989 de aceiași securiști și aceiași informatori. (https://www.stareapresei.ro/corneliu-coposu-a-fost.../) În contextul în care controlau sistemul politico-administrativ, criptocomuniștii și-au permis luxul de a pierde alegerile din 1996 și au sabotat reforma economică a administrației E. Constantinescu și politica externă pro NATO-UE. În acest sens trebuie amintite mineriadele 5 și 6 din ianuarie și februarie 1999, tentative de lovitură de stat criptocomuniste anihilate cu mari dificultăți. PNȚCD a fost distrus deoarece a luptat cu informatorii infiltrați, un exemplu al subversiunii fiind mutilarea proiectului legii privind arhivele Securității, inițiat de legendarul deținut politic Constantin Ticu Dumitrescu (1928-2008). Infiltrații din PSDR au unit partidul cu PDSR formând PSD în 2001, la fel cum au manevrat și în 1948. Pentru a nu fi distrus și el, PNL a acceptat infiltrații, ieșind din Convenția Democratică de guvernare înainte de alegerile din toamna lui 2000, iar în 2016 a fost infiltrat oficial cu PDL. E. Constantinescu nici nu a mai candidat în 2000, rămânând controversată afirmația sa de atunci că a fost învins de Securitate sau de presa securiștilor concediați de el din serviciile secrete. (http://www.ziare.com/.../emil-constantinescu-m-a-invins...).

În domeniul economic, criptocomuniștii au fost primii care au inventat firme private prin foștii activiști de partid, foștii securiști și informatorii Securității. Referențial este cazul arhitectului Dinu Patriciu(https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinu_Patriciu..., fondatorul primei firme private înregistrate la Registrul Comerțului în februarie 1990 și lider al PNL-AT, aliat la guvernare cu FSN), după ce în anii 80 lucrase în Emiratele Arabe Unite. Tot criptocomuniștii au devenit proprietarii întreprinderilor de stat privatizate, speculând pozițiile de conducere ocupate și beneficiind preferențial de informații confidențiale . Apoi, firmele lor au fost favorizate de „partidele” politice și de administrația centrală și locală, controlate tot de ei, mergând până la evaziune fiscală, în timp ce micile firme înființate cu dificultate de cetățeni obișnuiți erau „călcate” sistematic de aceste instituții și de „partidele” politice. Corupția nu a fost inventată la 22 decembrie 1989, ea fiind endemică în orice regim comunist din cauza economiei de stat nerentabile și a incompatibilității politice a partidului cu meritocrația.

Al șaptelea aspect suspect este reprezentat de sintagma „oamenii corupți din toate sistemele de conducere și de protecție”. Trebuie remarcat că nu se spune nimic despre lupta anticorupție care a început după integrarea României în NATO-UE și care a fost stopată de guvernarea criptocomuniștilor PSD-ALDE. Trebuie precizat că UE a fost nevoită să inventeze Mecanismul de Control și Verificare (MCV), deoarece la momentul integrării României, la 1 ianuarie 2007, justiția rămăsese o restanță nerezolvată din Tratatul de aderare! Cripotocomuniști, vizați de lupta anticorupție, pozează în apărători ai drepurilor omului, tot așa cum autorii anonimi se folosesc demagogic de Constituție și Declarația Universală a Drepturilor Omului în timp ce instigă la revoluție. De fapt, sintagma vizează subminarea sistemului de securitate natională a României, care a contribuit la lupta anticorupție. Trebuie subliniat că prin invadarea Crimeii în martie 2014, KGB-ul a oficializat al Doilea Război Rece împotriva NATO-UE, deoarece integritatea teritorială a Ucrainei a fost garantată de Rusia, SUA, Marea Britanie, Franța și China prin tratatul de la Budapesta din 1994, prin care Kievul ceda Moscovei armele nucleare aflate pe teritoriul său din epoca sovietică. (http://www.ziare.com/.../documentul-care-permite-o...)

Prin poziția sa strategică, România se află în prima linie a frontului a acestui nou conflict rece, declanșat de KGB prin aducerea la putere a lui V. Putin în 1999, pentru a-și lua revanșa pentru înfrângerea suferită în Primul Război Rece (1945-1991), soldată cu destrămarea URSS. (https://www.hotnews.ro/stiri-international-10726616...). În războiul virtual împotriva României, KGB concentrează în saitul „Vești din Rusia” „știri” din 8 canale subversive: RIA Novosti, TASS, Interfax, Lenta, Sputnik International, RTB, Rosbalt, RT.

Așa cum explica la o emisiune televizată din 1985 Iuri Bezmenov (1939-1993), ofițer superior KGB refugiat în Canada în 1970, doar 15% din activitatea KGB este consacrată spionajului, restul de 85% fiind concentrată pe „subversiune ideologică”/„măsuri active” sau, pe înțelesul tuturor, război psihologic (https://www.youtube.com/watch?v=iXR6vMOao-o). Pentru a înțelege mai bine importanța dezvăluirilor lui I. B., trebuie precizat că el a lucrat la agenția RIA Novosti, evident acoperit.

Care este diferența între URSS și Rusia neocomunistă? În URSS, KGB-ul era instrumentul Partidului Comunist, iar în Rusia neocomunistă, Partidul Comunist este instrumentul KGB-ului. Care este asemănarea dintre URSS și Rusia neocomunistă? Biserica Ortodoxă Rusă este în continuare sub controlul KGB-ului. https://giphy.com/gifs/VvmgEi6rubt3G De aceea, propaganda pseudoconservatoare a KGB speculează la maximum ideologia globalismului progresist, vulnerabilitatea majoră a democrațiilor euroatlantice („călcâiul lui Ahile”), deoarece KGB știe că înfrângerea în cel de Al Doilea Război Rece va fi urmată de dispariția sa.

KGB este o organizație de gangsteri, deoarece Partidul Comunist este o organizație de gangsteri politici. Gangsterii clasici trăiesc din „lovituri”, dar asta înseamnă că trăiesc cu riscul de a fi arestați de poliție, condamnați de tribunal și închiși în pușcărie. Gangsterii clasici sunt niște periferici sau marginali ai societății, deoarece nu respectă normele legale și încearcă să trăiască conform propriilor lor reguli. Comuniștii sunt și ei niște periferici sau marginali ai societății dintr-o varietate de motive: politice, economice, sociale, culturale. Ceea ce îi unește pe comuniști în această diversitate de motive este că ei urăsc meritocrația și iubesc parvenitismul. De aceea, ei sunt dispuși „să facă totul” pentru „o lume mai bună și mai dreaptă”, dar pentru ei. Cu alte cuvinte, „utopia” comunistă nu este decât o răsturnare pragmatic a societății cu susul în jos, prin răsturnarea valorilor și promovarea anormalității. Pentru succesul acestei operațiuni de amploare societală, comuniștii au redus la zero riscurile cu care trăiesc gangsterii clasici și în acest scop au furat mai întâi statul printr-o lovitură la scară națională căreia i-au spus revoluție. Astfel, ei au devenit și poliție și tribunal și închisoare și puteau să sfârșească acolo doar dacă se luptau între ei, așa cum s-a întâmplat în faza inițială stalinistă. Din postura de stăpâni ai statului, comuniștii au furat proprietățile economice ale cetățenilor cu o lege pe care au numit-o naționalizare. Deoarece teoretic proprietatea devenise comună și ei erau singurul partid politic legal, comuniștii au devenit administratori ai proprietății de stat, având grijă să înființeze gospodăria de partid, o firmă privată destinată asigurării nivelului lor de trai. În acest context politico-economic, cetățenii de rând puteau depăși stadiul sărăciei doar în măsura în care acceptau de bună voie să urce pe scara ierarhică a unui regim mafiot, alternativa fiind fuga din țară, sancționată ca trădare.

Circulația virtuală a scrierii „Operațiunea…” nu este surprinzătoare. Pentru trompetele criptocomuniste anti NATO-UE și pro Rusia-China din politică și mass-media, răspândirea coronavirusului în România nu este o drama, ci o oportunitate pentru amplificarea acțiunilor de sabotare a interesului național și a securității naționale. Aceste trompete își concentrează acum eforturile împotriva stării de urgență, încercând să răspândească panică și neîncredere în activitatea autorităților, care trebuie să gestioneze criza cu un sistem medical sabotat permanent de gangsterii politici criptocomuniști după 22 decembrie 1989. Dacă la început se arunca în spatele actualului guvern slaba dotare a sistemului de medical, pe măsură ce acesta a început să reacționeze, atacul s-a orientat asupra restricțiilor, ajungând azi până la negarea existenței coronavirusului ca pretext pentru instaurarea dictaturii. Spre deosebire de perioada critică 1996-2000, gangsterii politici criptocomuniști folosesc și rețelele sociale virtuale, unde propaganda individuală simplistă țintește emoționalul pentru a facilita distribuirea voluntară, iar saiturile „de știri” cu „jurnaliști” anonimi au proliferat. Dacă ministerele Justiției, Muncii și Internelor ar introduce obligația declarării identității acestor „lucrători”, s-ar face descoperiri ușor de intuit.

După ce UE a înființat în 2015 „EU vs DISINFO” (www.euvsdisinfo.eu) destinat contracarării KGB-ului în războiul informational, în România a fost înființat, în 2017, Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (www.larics.ro), în cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.

Absolut toate glumele despre războiul cu Rusia

• Singurul mod să cucerim Rusia ar fi să mai scoată O-Zone un hit.
• Cu cine se învecinează România? Cu cine vrea Rusia.
• România ar declara război Rusiei pentru că nişte radiaţii atomice ar fi singura şansă pentru ca milioanele de pensionari şi copii să se încălzească la iarnă.
• Prizonierii de război ruşi vor fi deportaţi fără milă în Simeria.
• Prima măsură pe care o va lua Traian Băsescu înaintea războiului va fi să-l facă pe Gabriel Oprea din ministru al Apărării în ministru al Atacului.
• Aşa cum despre George W. Bush se spune că a atacat ţările arabe pentru rezervele lor de petrol, despre Traian Băsescu se va spune că a atacat Rusia pentru rezervele ei de gheaţă.
• În războiul cu Rusia, vameşii români vor continua deviza strămoşească de la Mărăşeşti: ''Pe aici nu se trece fără 500 de euro de căciulă''.
• Traian Băsescu a anunţat că nu-i putem ataca pe ruşi pînă cînd nu ne scot vizele.
• După cucerirea Rusiei, România va demara şi acolo programul rubla. La fiecar două ruble predate de către ruşi, noi le vom spune în schimb cît mai e ceasul.
• Pentru că ruşii au ceva experienţă cu războiul rece, e indicat ca România să atace vara.
• Pentru a mări şansele ca armamentul din dotare să fie în posesia armatei române şi după trecerea graniţei,ar trebui închise toate centrele de colectare a fierului vechi de pe traseu.
• După ce-i vom cuceri, ruşii ne vor da, în sfîrşit, ceasurile înapoi. Cu cîteva ore.
• Şansele de a-i surprinde pe ruşi cu manevrele flotei noastre navale sînt practic nule. Cotele apelor Dunării se transmit, din păcate, şi în limba rusă.
• Singura parte pozitivă a unui conflict cu Rusia ar fi că vom afla, în sfîrşit, cu cine ţine Ion Iliescu.
• Nu e o idee bună să intrăm singuri în război cu Rusia, pentru că nu mai avem apoi împotriva cui întoarce armele.

SURSA:
***, Absolut toate glumele despre războiul cu Rusia, ''Kamikaze'', Bucureşti, 1 mai 2014

Ion Iliescu: Monarhistii in Romania au fost o minoritate si asa sunt si acum

HotNews.ro 9 mai 2013

Un tabou semnat de Grigorescu, pierdut in urma cu sapte decenii, descoperit in Franta

PROTV 25 februarie 2013,

Vladimir Tismăneanu, Revolutia Maghiara, Imre Nagy si deloc “renegatul” Ion Iliescu

”Contributors”, 21 octombrie 2011

Institutul Pedagogic Constanța în 1971 (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

 Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011, p. 134

(...) Mircea Alexandu Ieniștea, Nistor Ignat, Ioan Vladimir Iliescu, Margareta Iordan, Ion Lungu, Dumitru Lupu, Victor Mageru, Vasile Manea, Vasilica Mănescu, Arie Matache Grumberg, Faruc Mememt, Nicolae Șt. Mihăilescu, Marin Mincu, Vasile Mîrza, Adriana Moldoveanu, Dumitru Mondescu, Maria Munteanu, Virgil Nicolae, Gheorghe Niculescu, Mirela Niculescu, Alexandrina Novac, Maria Pascu, Mircea Peahă, Petre Petculescu, Ion Petrescu Burloiu, Dumitru Popescu, Enache Puiu, Valeria Petrescu, Nicolae Rășanu, Cornel Regman, Vladimir Robu, Gheorghe Rotariu, Anișoara Sălăgeanu Lupoi, Gheorghe Sălăgeanu, Gheorghe Saricu, Lucius Săveanu, Oltenia Skolka, Emilian Ștefănescu, Diomod Strungariu, Nadejda Talpă, Dem. Teodorescu, Ana Toșa-Turdeanu, Vasile Tutoveanu, Maria Vanță, Rodica Vasilescu Ureche, Gheorghe Vericeanu, Ștefan Zisulescu(135).

Cu prilejul aniversării este editată lucrarea Un deceniu de activitate. 1961-1971, sub egida Institutului pedagogic Constanța, volum redactat de lect. univ. Vladimir Robu, conf. univ. N. Mihăilescu, secretar șef A. Blaga. Printre alte raportări, se prezenta faptul că „institutul se află instalat cu spațiul de învățământ, cu serviciile administrative și cu unele ateliere în două localuri, dispune de două cămine, o cantină, două săli amenajate pentru educație fizică, un teren de sport și o bază nautică de yachting pe malul lacului Siut-Ghiol(136). Dispunea de 14 săli de cursuri și seminarii, repartizate, în general, pe facultăți. Pentru facultățile de fizică-chimie și științe naturale erau amenajate 20 de laboratoare. Biblioteca institutului, un punct de referință pentru cercetare, dispunea nu doar de un important fond de cărți și publicații, ci și de sute de documente microfilmate, fotocopiate sau xerocopii, „unele lucrări de materiale documentare de primă importanță nemaifiind în celelalte biblioteci din Constanța”(137).

Institutul pedagogic de 3 ani Constanța avea, la acea dată, 5 facultăți, 940 de studenți, din care 656 la fără frecvență, 600 de bursieri, (...) căminiști, 750 abonați la cantină. Suprafața utilă a institutului era de 6.066 mp, a dormitoarelor 6.614 mp. Numărul cadrelor didactice - 75. Pe această bază au fost posibile realizările din anii ce vor urma.

Cercetarea științifică se efectua multidisciplinar, fiind axată pe teme majore, precum studiul sistematic și ecologic al faunei litorale din sectorul românesc al Mării Negre, cercetări asupra florei și vegetației din Dobrogea, contribuțiile productivității culturilor irigate din Dobrogea etc(139).  

Se află în România și vizitează și Constanța în zilele de 8-11 august 1972, prof. dr. Charles Mercieca din SUA, secretarul general al Asociației Internaționale a Educatorilor pentru Pacea Lumii (IAEWP) și președinte al Comitetului Internațional pentru Crearea Universității Mondiale(140). „Scopul vizitei lui Charles Mercieca era acela de a cunoaște învățământul românesc și a se ocupa împreună cu prof. George Văideanu, directorul Institutului de științe pedagogice, cancelar pentru Europa de est a proiectatei universității mondiale a Europei, de pregătirea Convenției europene a IAEWP ce putea avea loc în România sau în Olanda(141). Membrii secretariatului asociației doreau ca România să devină centrul pentru Europa de est, oferindu-se fonduri de cercetare și pentru susținerea unei publicații, Educația pentru pace, difuzată în mai multe țări.

3.4. „Ovidianum” - asociație internațională dedicată poetului

În perioada 25-31 august 1972, se desfășoară la Constanța ample manifestări prilejuite de primul Congres internațional al Asociației științifice internaționale pentru cultivarea studiilor ovidiene numită „Ovidianum”. Asociația a fost întemeiată din inițiatică românească pentru intensificarea studiului (...).   

 

135 = Bibliografia lucrărilor științifice ale cadrelor didactice din Institutul Pedagogic Constanța, realizată în cadrul serviciului bibliografic de Iona Popișteanu, Gabriela Comîrzan și Ana Popișteanu.  

136 = Un deceniu de activitate. 1961-1971, Institutul Pedagogic Constanța, 1971.

137 =  Un deceniu de activitate. 1961-1971, Institutul Pedagogic Constanța, 1971.

138 = Arhiva MECST, dosar 261, 1971, f. 61.

139 = G. Octavian, Aspecte ale cercetării științifice la Institutul pedagogic din Constanța, „Tomis”, VIII, nr. 22, 25 noiembrie 1973, p. 15.

140 = Asociației Educatorilor pentru Pacea Mondială era o asociație neguvernamentală cu caracter internațional, înființată în 1969, condusă de prof. C. Marcieca de la Universitatea din Alabama, SUA, cu 500 de membri, având scop promovarea înțelegerii internaționale și a păcii mondiale prin intermediul educației. Publicație proprie: „Educația pentru pace”.

„Tragica neputință” (ILIESCU 2010)

 Elvira Iliescu, Tragica neputință, „Ex Ponto”, Constanța, 1/2010, p. 141

Prințul captiv (Ex Ponto, Constanța, 2006), volumul lui Arthur Porumboiu, debutează sub un motto din Eclesiastul: „Totul e deșertăciune și goană după vânt”, fixând din capul locului perimetrul în care se clădește destinul uman: zădărnicia. Ei îi este deferit, fără drept de apel, de la naștere, întregul zbucium, tragica alergare spre inexorabil, în vacarmul înșelătoarelor iluzii. Zadarnică zbaterea Căutătorului, întru aflarea salvării..., zădărnicie a zădărniciilor..., „totuși El continuă să caute, / să caute!”, chiar dacă „Dincolo deșertul poate fi - / singurătate de gheață / sau un tunel ce nu mai duce la zi”. 

Ca în Micul Prinț, se declanșează întâlnirile providențiale („Poate un crin va zări / să-i vorbească, / cu privirile-lucrătoare / de altă zare”), ce instigă nevoia aflării altor dimensiuni ale cunoașterii. Dar Micul Prinț este însăși expresia speranței, cunoașterilor incitante, în vreme ce Căutătorul a aflat din plin gustul încercărilor zadarnice, eșecul, în pofida tragicei zbateri.

Când inspirația îl captează, „Ceva se rupe în el, / însă viziunea îl absoarbe!” Ceea îl obligă să persevereze, chiar dacă „se arde pe sine”, continuă căutarea, deși „... mâinile-i sunt oarbe / pipăind piatră cu piatră -/ și găsesc numai cuțite de frig!” Splendidă imagine sugerând cruzimea, neîndurarea căutării!... Iar revelațiile sunt „florile devoratoare” ce se hrănesc „din ultimele-i forțe...”, îi sorb energiile împuținate. Aidoma Emirului macedonskian prin ardență, aleargă spre flacăra Lui, știind că n-are cum abandona, nu poate, „întoarcere nu-i!” Nu se poate dezice de sine însuși, e condamnat la Căutare, ca-n arghezianul - „în genunchi, pe coate / târâș, pe patru labe.” Absorbția totală, până la anihilare, Iar de atinge „porțile Limitei”, totul se preschimbă în ardere de tot, ca fulgerat de „vitriol”! În zadar, de-a dreptul „Orbește s-aruncă și-n forță, / dar dincolo sticlește deșertul / și nădejdea nu-i procură o torță.” Și cum să n-ajungi nebun? „... cu un forceps încearcă El / să extragă lumina din fulger” Dar va fi hăcuit, pedeapsă pentru cutezanță, pentru marele exces, de o cruzime greu imaginabilă: „... i se taie brațele-n zimți de oțel, / i se îndeasă ochii în ger, / și pentru o secundă / e tras cu teribilă forță / în Necunoscuta Undă, / și-aude, însă nu poate / să transmită clar ce-a cunoscut: / i se retează sunetul la jumătate!”

Dobândește doar convingerea. ca o fulgerare de ghilotină, că: „... nu poate pătrunde, / nu poate pătrunde, / acolo unde lumina își are  / eternele-i (...)”.

„Premiile Academiei de Științe, Literatură și Arte și Premiile Ediției a X a a Salonului Internațional de Carte de la Oradea”

 ***, Premiile Academiei de Științe, Literatură și Arte și Premiile Ediției a X a a Salonului Internațional de Carte de la Oradea, „Tomis”, Constanța, 2002, iulie

Înaltul titlu de Cavaler al Științei: prof. emeritus C-tin Corduneanu (SUA); acad. prof. Mircea Malița; prof. univ. dr. Ovidiu Drâmba; prof. univ. Adriana Năstase (Germania); prof. univ. Florin Ionescu (Germania); prof. univ. Nicolae Pavel (SUA).

Înaltul titlu de Cavaler al Literaturii: post mortem Gellu Naum, poet; Premiul special al Primăriei Oradea Liggia Naum, soția marelui poet dispărut; Marin Mincu, critic și istoric literar.

Înaltul titlu de Cavaler al Artelor: Lory Wallfisch, pianistă, clavecinistă (SUA); Radu Anton Mayer, pictor (Germania); Ioan Șofron, pictor (Germania).

Premiile Academiei Româno-Americane de Arte și Științe: Honorary Members: prof. univ. dr. Ovidiu Drâmba; acad. prof. Mircea Malița; acad. prof. Gabriel Țepelea; prof. univ. dr. ing. Teodor Maghiar; prof. univ. dr. Florea Oprea; The American Romanian Academy Award: dr. ing. Cornel Antal; dr. Ioan Țepelea.

Premiile ASLA de excelență: prof. dr. Claudia Mătasă (SUA); acad. prof. Gabriel Țepelea; prof. univ. dr. ing. Teodor Maghiar.

Premiul Anual ASLA: prof. dr. Ion Paraschivoiu (Canada); Dumitru M. Ion, scriitor.

Premii speciale ale Salonului Internațional de Carte:

Carolina Ilica pentru volumul antologic plurilingv Poemul scurt al lungii mele vieți (Editura Academiei Internaționale Orient Occident, București, 2001);

Bogdan Valentin Lepădatu  pentru volumul de poezie Dialogica. Coridele inorogului (Editura C2 Design, Brașov, 2002);

Victoria Milescu pentru volumul de poezie Zâmbet de tigru (Editura Odeon, București, 2002);

Elena Vulcănescu pentru volumul Poemul din călcâi (Editura Cartea Românească, 2002);

Ovidiu Dunăreanu și Victor Corcheș pentru volumul Corabia de fildeș. Antologie a Poeților uitați (Editura Ex Ponto, Constanța, 2002);

George Mirea pentru volumul Perenitatea culturii... perenitatea lecturii... perenitatea criticii (Editura Almarom, Râmnicu Vâlcea, 2002)

Ștefania Mincu pentru volumul Miorița, o hermeneutică ontologică (Editura Pontica 2002); 

Mariana Istrate pentru volumul Sculptor in Fabula (Editura Napoca, București, 2002); 

Geo Vasile pentru versiunea italiană, selecția bibliografică și note critice la volumul George Bacovia. Poeme alese / Poemi scelti (Editura Fundației Culturale Române, 2002);

Liana Cozea pentru volumul Exerciții de admirație și reproș. Hortensia Papadat Bengescu (Editura Paralela 45, Pitești, 2002); 

Ioan Derșidan pentru volumul Monologul dramatic eminescian (Editura Dacia, 2002);

Marius Porumb și Aurel Chiriac

Gh. I. Florescu pentru contribuția substanțială la editarea volumului Interferențe româno-americane. Politică. Cultură. Diplomație (Editura Cogito și Universitatea din Oradea);

Mircea Pricăjan pentru debut cu romanul În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea); 

Eugen Evu pentru volumul Tresărirea focului (Editura Signata, Timișoara, 2002);

Ioan Horga pentru volumul Europa luminilor (Editura Universității din Oradea, 2002); 

Gheorghe Victor Lazăr pentru lucrarea Ghid astronomic pentru unitățile de agroturism; 

George Roca pentru originalitatea și calitatea prezenței pe Internet a revistei „Reylibris” (Sydney, Australia)

Ioan Ovidiu Muntean pentru lucrarea Câmpul electric intens, factor ecologic (Editura Emis, Deva, 2002);

Teodor Maghiar și Teodor Leuca și Ștefan Naghi pentru lucrarea Modelarea numerică a fenomenelor electromagnetice în procese de turnare cu schimbare de fază (Editura Universității din Oradea, 2002);

Liliana Surugiu pentru contribuția esențială la volumul Per aspera ad adstra (Editura Signata, Timișoara, 2002); 

Luminița Șoproni pentru lucrarea Comunicarea și Negociere în afaceri (Editura Universității din Oradea, 2002); 

Diplome pentru merite editoriale deosebite: 

Vasile Iliescu (Munchen) pentru editarea volumului Dinastia de Hohenzollern-Zigmaringen de Pamfil Șeicaru (Biblioteca revistei Aletheia, Oradea, 2002); 

Ion Istrate pentru volumul Ultimul Occident, Editura Paralela 45, 2001; 

Editurii Polytechnic International Press (Montreal) pentru culegerea Proceedings de dr. Liliana Surugiu și Farcoq Saeed (lucrări ale participanților la Congresul 26 ARA din Montreal); 

Editurii Universității din Oradea pentru calitatea actului editorial; 

Editurii Timpul din Iași pentru promovarea cu prioritate a cărții de istorie; 

Editurii Emis din Deva pentru reușita graficii cărților; 

Editurii Dacia din Cluj Napoca pentru colecția  Poeții Urbei; 

Editurii Libris din București pentru eficienta popularizare a cărții și publicațiilor literare în lume, prin intermediul Târgurilor Internaționale cu participare românească; 

Sorin Roșca și revistei „Tomis” pentru programul coerent de promovare a tinerilor autori.

„Moscova nu crede în lacrimile altora” (ARACHELIAN 2001)

 Vartan Arachelian, Moscova nu crede în lacrimile altora, „Tomis”, Constanța, iunie 2001

Incredibila rezolvare a „cazului Ilașcu” ne întoarce privirile, din nou, spre Rusia. Chiar dacă politicienii noștri, prin tămbălăul făcut, ar fi vrut să le cădem în admirație. Președinții Voronin și Iliescu au dat dovadă de decență și pentru că sunt în intimitatea deciziei: directiva de eliberare a lui Ilașcu a aparținut exclusiv omului forte de la Kremlin. Șeful secesioniștilor de la Tiraspol, Smirnov, pripășit aici tocmai din Kamciatka, a încercat o cacealma și anume să obțină un troc: Ilașcu pentru „scuze de la stat la stat”, dar ministrul de externe al lui Putin, Ivanov, i-a dat peste mână; Ilașcu a fost eliberat necondiționat. Cei care continuă captivitatea transnistreană sunt ofrandele unui alt „cadou”.Și, totuși, la București, percepția a fost cu totul alta, nu că Moscova s-ar fi îndurat de lacrimile românilor, ci pentru că agitația politicienilor români (inclusiv spectacolul liderilor PNȚCD + Alianța Civică, care, cu ani în urmă, au oferit străzii bucureștene o defilare în cuști cu zăbrele, în semn de solidaritate cu cel condamnat la moarte la Tiraspol) ar fi indus organismelor europene de apărare a drepturilor omului hotărârea de eliberare a lui Ilașcu. Culmea e că ficțiunea aceasta a putut fi vândută, deși se vedea din avion divorțul dintre imagine și realitate. E atât de plăcut să te lași păcălit de iluzia că, până la urmă, întotdeauna, binele învinge diavolul! Cunoscându-ne atât de bine inocența, Vadim Tudor, prolific amator de povești cusute cu ață albă, ne și pregătea un spectacol de basm cu Ilașcu trecând pe sub Arcul de Triumf, călare pe calul alb al Căpitanului. N-a fost să fie așa, dar timpul nu e trecut. Numai că dacă vom continua să rămânem sub vraja poveștilor de adormit copii, riscăm să ne trezim în alt timp istoric. Rusia, în orice caz, nu mai e cea de acum un deceniu, de pe vremea lui Gorbaciov, pe care Occidentul, supunându-l unor teste succesive și din ce în ce mai pretențioase pentru a-i verifica sinceritatea în schimbarea sistemului, a sfîrșit prin a-i trata pe ruși ca pe niște milogi, semn că se dezobișnuiseră de respectul pe care-l purtaseră Rusiei ca superputere. Nu cred însă că Occidentul trebuie făcut vinovat de direcția în care se mișcă Rusia lui Putin, SUA și-au făcut datoria față de propria lor securitate, ca și pentru cea europeană, plătind cu vârf și îndesat dezarmarea atomică a URSS, iar dacă sute de miliarde dolari au luat drumul unor conturi particulare, vinovată e mentalitatea moscovită și nu unchiul Sam! Cu acești bani, dar și cu jefuirea bogățiilor naturale cu care Dumnezeu a blagoslovit Maica Rusia, au prins puteri discreționare oligarhii postsovietici. Și dacă Rusia, de după Elțân, este cu totul altceva decât cea visată de Gorbaciov, cauza trebuie căutată în natura eternei Rusii, tranziția se face nu de la comunism la capitalism, ci în sens invers, spre oligarhia/oligarhii patronată de Țar. Nici nu se putea ca un popor despuiat de atributele măreției sale, frustrat de iluziile colectivismului sovietic, umilit, prin retrogradarea sa în lumea a treia, să aleagă altă cale decât cea spre un stat autoritar și naționalist. Învinsă în războiul rece, speranța sa e revanșa. Noul / vechiul program antirachetă repus în stare de urgenț de nou administrație republicană precipită revenirea la vechea politică externă a Rusiei, una prepuelnică la adresa angajamentelor occidentale și pragmatică în vecinătatea imediată. Îndepărtarea de granițele fostului imperiu a extinderii NATO e o prioritate, federalizarea Republicii Moldova, pentru a da un statut legal enclavei transnistrene, e o altă țintă ce se înscrie în această logică. Dacă renașterea, cel puțin formală, a comunismului de stat în Republica Moldova, nu e agreată de președintele Putin, deoarece ea oferă un balon de oxigen comuniștilor ruși aflați în opoziție la Moscova, orientarea pro-rusească a președintelui Voronin trebuie încurajată. Cum Mocova nu (mai) crede în lacrimile altora, în locul transfuziei de petrol și gaze pe daiboji cerute de Voronin, Putin l-a oferit pe Ilașcu. Schimbul a fost foarte avantajos: a flatat autoritatea, cam găunoasă, a organismelor europene, care cred că apără drepturile omului, cultivă din nou iluzia Europei  că ea, Rusia, poate fi o alternativă la hegemonia nord-americană și, în plus, îl acomodează pe nostalgicul Voronin cu regimul de la București; un pion otrăvit poate face minuni în vremuri tulburi în tabăra adversarului natural al Rusiei. Cum altfel ar trebui „citită” povestea reîntoarcerii eroului românității și nu ca un exercițiu reușit al unor debile politici de instaurare a justiției internaționale în zona noastră geografică. Din păcate, narcisismul politicianului român a găsit cu cale să dea din nou în clocot. Poate și pentru că era de Ziua Victoriei. O zi în care România, pe nedrept, a fost țintuită în tabăra învinșilor. Poate și pentru că Moscova nu crede în moralitatea politică!

„Aghiotant la trei miniștri ai Apărării: Milea, Militaru, Stănculescu” (BARBU 2000)

Alexandru Barbu, Aghiotant la trei miniștri ai Apărării: Milea, Militaru, Stănculescu, Ion Cristoiu, București, 2000, 173 p.

Cuprins
7 I.„Tu ești la ușă, nu înăuntru”
24 II.Umorul lui Milea
38 III.G-ralul Stănculescu: un portret de „lord”
52 IV.„Aventuri” africane
61 V.În preajma Revoluției
68 VI.Desfășurarea evenimentelor
82 VII.Ultima convorbire telefonică înainte de sinucidere
99 VIII. Ion Iliescu îmi datorează... o pereche de izmene
122 IX.„Nu te pune cu prostul că are mintea odihnită...”!
138 X.După 89, s-au luat grade... cu brațul!
151 XI.„Piața Universității” m-a prins la Berlin

167 Ilustrații

coperta 4: În această carte-mărturie, autorul (artilerist-topograf, ofițer activ în armata română pînă în 1995, fost, în perioada martie 1986 - martie 1990, aghiotant al ministrului Apărării Naționale) dezvăluie, cu sinceritate și onestitate, aspecte mai puțin sau deloc știute din viața celor care s-au aflat la conducerea MApN, în ultimii ani ai regimului ceaușist și primii ani care au urmat după prăbușirea  acestuia. Parcurgînd pasionantele pagini ale cărții, cititorul are ocazia unică de a afla ce se ascundea în spatele „ușilor închise” la cel mai înalt nivel al ierarhiei militare românești.

„Dialoguri româno--americane” (ILIESCU 1996)

 Ion Iliescu, Dialoguri româno-americane, Nemira, București, 1996, 351 p.

Cuprins

5 1. De ce Statele Unite?
17 2.Washington
19 La Casa Albă
35 La Departamentul de Stat
41 La Departamentul Apărării
47 La Congres
61 Întâlniri consacrate relațiilor economice
83 La Centrul pentru Studii Strategice Internaționale și la Institutul pentru Veghea Mondială
113 La Clubul Național al Presei
131 La organisme financiare internaționale
141 La Muzeul Memorial al Holocaustului
143 Întâlnire cu reprezentanții presei române
161 3. Coasta de Vest
163 Seattle
181 Los Angeles. Studiuorile „Universal”
218 Dialog cu ziariștii
251 4. ONU - Semicentar
253 Șansa unui nou început
259 Întâlniri cu șefi de stat și de guvern
265 Discuții cu parteneri americani
293 Gânduri la încheierea Sesiunii jubiliare
301 5. Din Texas în Massachusetts
303 Houston
325 Boston

349 Lista ilustrațiilor

coperta 4: Volumul reunește  documente - declarații, alocuțiuni, convorbiri - și relatări referitoare la cele două vizite efectuate în SUA de delegația oficială în toamna anului trecut: o vizită oficială la invitația președintelui Clinton și o vizită prilejuit de participarea la sesiunea aniversară cu ocazia împlinirii a 50 de la crearea ONU.
Astăzi devine de neconceput dezvoltarea într-o viziune modernă a unei țări fără o relație strânsă cu statele dezvoltate și mai ales cu SUA, care dețin ponderea esențială în viața politică, precum și pozițiile cele mai avansate în domenii cheie ale progresului contemporan: electronica, informatica, aviația, biotehnologiile, industria extractivă și prelucrătoare.  Este nu numa ilegitim, este și necesar ca în cadrul orientării spre Occident a politicii externe românești, relațiile cu SUA, amplificarea, diversificare și consolidare acestora, să reprezinte o prioritate strategică, un obiectiv de importanță vitală.

Lacrimile dimineții (SEVERIN 1995)

 Adrian Severin, Lacrimile dimineții. Slăbiciunile Guvernului Roman, Scripta, București, 1995, 414 p.

7 Prefață: Despărțirea de Pigafetta - Octavian Știreanu

15 Cuvânt către cititori

17 I. Punerea problemei - Adevărul ca datorie

21 II. Guvernarea: stil și caracter
Legalismul
Pașoptismul
Antipopulismul
Intelectualismul
Elitismul 
Istorismul
Compromisul

57 III. Jumătățile de măsură
Politica prețurilor
Rolul statului în economie
Convertibilitatea leului
Cursul leului
Liberalizarea dobânzilor
Eliminarea subvențiilor
Dramatica restructurare
Reforma fiscală
Reforma agrară

111 IV. Naivitatea - Candoarea păsării de laț

121 V. Politica națională
Națiune și naționalism
Politica reîntregirii
Unitatea națională

143 VI. Politica externă
O țară fără aliați
Quinta la două capete
Tratatul cu URSS
Războiul din Golf
Puciul de la Moscova
Falsa echidistanță

144 VII. Reacțiunea parlamentară
Monstruoasa coaliție
Parlamentarii
Parlamentul

265 VIII. Relația cu mass-media
Lupta cu mentalitățile
Obligația transparenței
Bătălia pentru presa liberă
Libertatea radio-televiziunii
Legea presei
Politica de imagine

337 IX. Guvernul - orgolii și sacrificii
Echipa 
Miniștrii

347 X. Nota de plată asumarea destinului
Aripi frânte cu bâta
Cuțitul în spate
Sfârșitul

389 XI. Epilog: Speranța ca datorie

398 Anexa I Legi propuse Guvernul Roman și adoptate în perioada sa de guvernare

407 Anexa II Legi propuse de Guvernul și adoptate în perioada Guvernului Stolojan

411 Anexa III Legi propuse de Guvernul Roman și rămase în portofoliul de proiecte legislative al Guvernului Văcăroiu

413 Anexa IV Hotărâri adoptate de Guvernul Roman

coperta IV
„Martirii Revoluției - indiferent dacă Revoluția a fost declanșată sau nu, acompaniată sau nu, urmată sau nu, deturnată sau nu, confiscată sau nu de vreun complot sau de vreo lovitură de palat - ne-au dictat tablele legii care sunt menite a jalona drumul de urmat. Și, în ciuda tuturor care vor să ne rătăcească și să ne piardă, în ciuda celor care vizează a ne aduce înapoi la lumea de la care am plecat, despărțirea noastră de trecut rămâne definitivă, iar țărmul la care, în cele din urmă, va acosta corabia noastră gonită de furtuni va fi același, țărmul pe care pâlpâie din timp în timp, fără a se opri însă vreodată cu totul, farul marilor noastre idealuri... Chiar dacă va trebui să mai facem încă o revoluție!
Că va fi astfel o cred cu toată puterea, așa cum cred că timpul merge înainte, iar nu înapoi, că apele curg la vale, iar nu la deal, că ziua urmează nopții și că lumina învinge întunericul.”

„Scrisori deschise și alte texte” (CORNEA 1991)

 Doina Cornea, Scrisori deschise și alte texte, Humanitas, București, 1991, 205 p.

Cuprins

Texte din perioada 1982-1989
7 În loc de prefață - Ariadna Combes: Implicații filozofice și morale în gîndirea Doinei Cornea
13 Scrisoare către cei ce n-au încetat să gîndească - Este primul text trimis la Radio Europa Liberă în 1982. Faptul că la sfîrșitul difuzării textului - în august 1982 - s-a dezvăluit numele autoarei s-a datorat unei neînțelegeri: D. C. își scrisese numele la sfîrșitul scrisorii numai și numai „pentru curierul ascultătorilor”, spre a arăta redactorilor emisiunii că este vorba de o scrisoare autentică. În urma difuzării textului, D. C. a fost interogată de Securitate, amendată, criticată într-o ședință a cadrelor didactice de  la Universitatea Cluj și, în 1983, destituită din postul de la universitate.
18 Scrisoare deschidă adresată rectorului Universității din Cluj (fragmente) - difuzată de Radio Europa Liberă în 1984
27 Meditație asupra posibilității unei renașteri spirituale - text difuzat de Radio Europa Liberă în 1984
Ciclu de texte adresate tinerilor - difuzate săptămînal de Radio Europa Liberă în 1985
31 I.Necesitatea întoarcerii la spiritual
32 II.Despre libertatea spirituală
33 III.Despre înstrăinarea de sine
35 IV.Despre adevăr
37 V.Despre creativitate
39 Despre machiavelism - text difuzat de Radio Europa Liberă în 1985
41 Despre adevăr sau cum să rezistăm „terorii istoriei” - text difuzat de Radio Europa Liberă în 1985 (*Fiind sinteza unor idei expuse anterior, textul conține formulări apropiate sau identice cu ale unor texte precedente)
45 Ce e de făcut? Sau: să nu dăm cezarului ce i se cuvine lui Dumnezeu - text difuzat de Radio Europa Liberă în 1986
53 Scrisoare deschisă adresată doamnei Raluca Petrulian - difuzată de Radio Europa Liberă în 1986
58  Scrisoare deschisă adresată Președintelui Consiliului de Stat (În legătură cu necesitatea unei reforme a învățămîntului) - Prima scrisoare deschisă adresată de D. C. lui Ceaușescu și difuzată, în 1987, de REL; al doilea text, scris în același an pe aceeași temă, nu a ajuns la REL. Toate scrisorile deschise au fost trimise de D. C. destinatarului.
63 Scrisoare adresată de D. C. tuturor celor care au sprijinit-o (1987)
65 Frați brașoveni...
67 Reflecții asupra problemei neamestecului în treburile interne ale unui stat - Textul, scris în 1988, a fost înmînat lui Joseph Voyame, raportor special pe lîngă Comisia Drepturilor Omului a ONU, însărcinat să ancheteze asupra încălcării drepturilor omului în România, care trebuia să prezinte Comisie un raport în februarie 1990. A fost difuzat de Radio Europa Liberă.
69 Scrisoare deschisă adresată Comitetului de organizare a Conferinței de la Cracovia din 25-28 august 1988 - Scrisoarea, prin care organizatorii Conferinței privind apărarea drepturilor omului o invitau pe D. C. să participe, este interceptată de Securitate, iar D. C. află că este așteptată la Cracovia prin REL.  text difuzat de REL.
74 Scrisoare deschisă adresată Președintelui Consiliului de Stat (În legătură cu necesitatea unei reforme) - septembrie 1988
82 Scrisoare deschisă adresată Președintelui Consiliului de Stat (cu privire la dărîmarea satelor) - iulie 1988
86 Scrisoare deschisă adresată Sanctității Sale, Papa Ioan Paul II - difuzată de Radio Europa Liberă în 1988
89 Scrisoare deschisă adresată unei prietene maghiare - difuzată de Radio Europa Liberă în 1989
95 În legătură cu Declarația comună redactată în 16 iunie 1989 la Budapesta - Precizările sînt o completare a poziției D. C. în problema minorităților, definită în scrisoarea precedentă
97 Scrisoare deschisă adresată Președintelui țării (I) - difuzată de Radio Europa Liberă în primăvara lui 1989 (martie)
101 Scrisoare adresată fiicei mele - Redactată de D. C. în momentele arestului la domiciliu din 1989, scrisoarea a difuzată în același an de Radio Europa Liberă 
105 Protest - scrisoare deschisă adresată de D. C. lui Ceaușescu în primăvara lui 1989 (17 martie)
108 Text adresat rectorului Universității Libere din Bruxelles - citit de Ariadna Combes, fiica D. C., cu prilejul ceremonie de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa mamei sale (1989)
109 Cu prilejul bicentenarului revoluției franceze - text citit, în absența D. C., la Conferința drepturilor omului, organizată cu prilejul bicentenarului revoluției franceze la 22-24 iunie 1989
113 Reflecții cu privire la „Interviul tovarășului Nicolae Ceaușescu” acordat revistei Newseek - text publicat în presa occidentală și difuzat de Radio Europa Liberă în 1989
118 Text adresat Consiliului Europei - În iulie 1989 se ținea la Strasbourg o reuniune - a Comisiei pentru relații c țările europene nemembre în Adunarea Parlamentară a C. E. - pe tema României, avînd drept scop pregătirea unui raport referitor la situația dreptului omului și minorităților sub dictatura lui Ceaușescu; raportul urma să fie înaintat în septembrie APCE. La reuniunea din iulie ar fi trebuit să fie audiată ca „expert” D. C., președintele Comisiei i-a transmis invitația de a participa prin ambasadorul român la Paris și la Președintelui Marii Adunări Naționale a RSR. D. C. nu a fost informată de autoritățile române. Abia în septembrie a reușit să transmită textul, care a fost difuzat de Radio Europa Liberă
121 Scrisoare deschisă adresată Președintelui țării (I) - difuzată de Radio Europa Liberă în toamna lui 1989
123 Apel adresat tuturor guvernelor țărilor civilizate - text difuzat de Radio Europa Liberă în toamna lui 1989
126 Statutul de intelectual - text difuzat de Radio Europa Liberă în toamna lui 1989
133 Apel adresat oamenilor de bună de credință din țară - Ultimul text redactat în 1989 (noiembrie), care nu a mai putut ajunge în străinătate. A fost publicat, în ianuarie 1990, de revista „Tribuna” din Cluj, cu o modificare în titlu, adăugiri și schimbări în cuprins pe care autoarea nu le autorizase. Textul este cel original.
140 În loc de încheiere

Texte de după 22 decembrie 1989

143 Intervenția de la televiziune din ziua de 26 decembrie 1989 - Textul este o relatare acelor spuse la TVRL, la scurtă vreme după Revoluție, redactată ulterior. În emisiune realizată de Mihaela Cristea, D. C. apărea alături de S. Brucan, Dumitru Mazilu și Petre Popescu. Înregistrarea video există în colecția Grupului pentru Dialog Social. S-a preferat acest text deoarece este mai coerent și lămurește anumite afirmații ale autoarei.

146 Pentru ziarul Liberation - text solicitat și publicat de ziarul Liberation, după demisia D. C. din Consiliul FSN, în ianuarie 1990

148 Scrisoare deschisă adresată domnului Ion Iliescu (I) - redactată în colaborare cu Ioan Boilă, în februarie 1990, difuzată de Radio Europa Liberă 

157 Text rostit la Televiziunea Română în 2 februarie 1990 - difuzat de Radio Europa Liberă și publicat în revista Dialog din Germania
162 Gînduri de Ziua Femeii - text rosti la Radio Cluj (1990)
163 Scrisoare deschisă adresată Parlamentului Europei - citită în mai în P. E. (10 mai, București)
165 Dezmințirea unui zvon... - Text înregistrat pe două casete și trimis în 13 mai 1990 Televiziunii Române prin doi reporteri occidentali și înmînat lui Răzvan Theodorescu în 14 mai; a mai fost expediat telegrafic aceleiași instituții; este urma de răspunsul lui R. T., expediat telegrafic în 19 mai.

167 Scrisoare deschisă adresată domnului Ion Iliescu (II) - publicată în ziarul „România liberă”
169 Conformism și ideologie - text citit la Conferința de  la Rimini din august 1990, Il meeting per amicizia fra populi, și publicat în revista 22
177 Drepturile omului în România - 1990 - raport destinat Consiliului Europei
183 Scrisoare deschisă adresată domnului Ion Iliescu (II) - publicată în ziarul Dreptatea și revista 22 în iulie 1990
187 Scrisoare deschisă adresată domnului Petre Roman - publicată în ziarul Dreptatea și revista 22 în iulie 1990 (12 iulie, Cluj) 
190 Sînt într-un fel de opoziție și acum - interviu luat D. C. de poeta Ana Blandiana, la 3 martie 1990, și publicat în aceeași lună în revista Phoenix
195 Demagogia etică (pe marginea interviului acordat de dl. Petre Roman Televiziunii Române la 28 decembrie 1990) - text publicat în ziarul România liberă la începutul lui ianuarie 1991
199 Sindicatele și politica - text publicat în ziarul România liberă în februarie 1991

coperta 4: În 1982, la Radio Europa Liberă se citea scrisoarea unei profesoare din Cluj, cărei ai se dezvăluia, din greșeală, numele: Doina Cornea. Un nume care avea să devină simbolul rezistenței anticomuniste românești din ultimul deceniu.

În anii care au urmat, a continuat să ni se adreseze prin intermediul aceluiași post de radio - cu prețul persecuției securității și al detenției.

Citite azi, textele ei clandestine din perioada 1982-1989 rămîn la fel de percutante, la fel de uluitoare - prin consecvență și curaj - ca altădată. Lor li se adaugă, în acest volum, texte scrise după 22 decembrie 1989.

O carte din care cititorul poate să-și formeze o imagine globală asupra ideilor fundamentale și activității de opozantă politică a Doinei Cornea - informîndu-se direct de la sursă, judecînd în cunoștință de cauză.

„Probleme globale ale omenirii” (BROWN 1988)

 Lester Brown (coord.), Probleme globale ale omenirii, texte selectate de Ion Iliescu, Adrian Gheorghe, Serghei Celac, traducere Serghei Celac, Editura Tehnică, București, 1988

6 Cuvânt înainte - Adrian Gheorghe

9 Probleme globale și Worldwatch Institute - Ion Iliescu

35 1. Pragurile schimbării - Lester Brown și Sandra Postel

54 2. Analiza capcanei demografice - Lester Brown

72 3. Reducerea dependenței de petrol - Lester Brown

113 4. Valorificarea energiei regenerabile -
I. Chr. Flavin și Cynthia Pollock 
II. Chr. Flavin și Sandra Postel

132 5. Creșterea eficienței energetice - William Chandler

158 6. Conservarea solului - Lester Brown

181 7. Conservarea diversității biologice - Edward Wolf

208 8. Gospodărirea surselor de apă - Sandra Postel

242 9. Evaluarea declinului ecologic - Lester Brown și Edward Wolf

259 10. Susținerea unui curs viabil - Lester Brown

279 Note

[Dicționar al scriitorilor dobrogeni contemporani] („TOMIS” 1985)

***, [Dicționar al scriitorilor dobrogeni contemporani], „Tomis”, Constanța, iulie 1985

Înființată în anul 1966, în climatul de largă deschidere politică, socială și culturală generat de Congresul IX al Partidului Comunist Român - eveniment crucial în istoria României socialiste - revista Tomis constituia o apariție necesară în spațiul pontic. Ea se înscria, pe de o parte, în seria eforturilor anterioare ale unor generoși intelectuali progresiști, care s-au străduit să mențină vie flacăra spiritualității românești pe pământul încărcat de istorie al Dobrogei, iar pe de altă parte, se definea ca o tribună a actualității socialiste fierbinți, dominată de spectaculoase transformări social-economice și politico-culturale.

De la primul număr, pe întreg parcursul celor 20 de ani de apariție, revista a căutat să-și îndeplinească menirea de martor al mutațiilor fundamentale petrecute în Dobrogea, în toate domeniile vieții, înregistrând, în manieră specifică, pulsația înnoirilor socialiste și, în același timp, a încercat să fie cutia de rezonanță a evenimentelor complexe petrecute pe plan național.

Desigur, în primul rând revista a năzuit să ofere creatorilor de literatură și artă prilejul unei vii confruntări cu publicul, iar tinerelor talente ocazia de a se exprima, afirma și pătrunde în circuitul național al valorilor. 

Faptul că, în cei aproape 20 de ani, „TOMIS” a format, a sprijinit și a impus poeți, prozatori, autori dramatici și critici literari care au exprimat plenar specificul spiritual emanând din noile realități de la țărmul românesc al Mării Negre este un adevăr incontestabil. Prezentul Dicționar al scriitorilor dobrogeni contemporani demonstrează cu prisosință că revista își împlinește menirea. Articolele apărute până în prezent în Dicționar... și cele ce vor urma alcătuiesc un summum de autori, titluri și alte date care constituie tot atâtea dovezi ale angajării scriitorilor dobrogeni în miezul fierbinte al epocii în care trăiesc.

Prozatori, reporteri și publiciști (unii dintre ei manifestându-se în mai multe genuri) cum sunt: Constantin Novac, Marin Porumbescu, Eugen Lumezianu, Nicoleta Voinescu, Nicolae Fătu, Eugen Acasandri, Jean Nedelcu, Simion Tavitian, Constantin Cioroiu, Ion Faiter, Hortensia Teodeorescu, Valentin Sgarcea, poeții Nicolae Motoc, Arthur Porumboiu, Carmen Tudora, Octavian Georgescu, Vasile Cojocaru, Sanda Ghinea, George Mihăescu, Cristian Pricop, Florin Pietreanu, Aurel Dumitrescu, Ileana Jean, Eugenia Vâjiac, criticii și istoricii literari Marin Mincu, Alex. Ștefănescu, Enache Puiu, Al. Protopopescu, Mirela Roznoveanu sunt astăzi nume care se bucură de recunoașterea publicului, mulți dintre aceștia dobândind sufragiile criticii.

Acestora le urmează o serie de tineri autori „crescuți” și afirmați la „școala” revistei „TOMIS”, pregătindu-se pentru debutul editorial, din care amintim pe Ovidiu Dunăreanu, Ion Roșioru, Nistor Bardu, Doina Jela, Gabriel Rusu, Vladimir Bălănică - prozatori, Sorin Roșca, Ion Dragomir, Mircea Lungu, Ioan Florin Stanciu, Ștefan Cucu, Radu Șoiu, Cătălin Crețu-Cucu, Ilie Marian - poeți ș. a. m. d.

Desigur, considerațiile despre neodihna oamenilor de litere dobrogeni de a surprinde „focul viu” al acestor ani eroici pot continua, dar nu avem acum spațiul necesar să o facem. Ceea ce trebuie remarcat, ca o constantă a muncii lor creatoare, este profunda lor implicare în efortul uriaș al poporului nostru de a construi cât mai durabil și mai frumos, pe pământul străbun al României socialiste, o epocă de progres și civilizație, cum n-a mai fost alta - EPOCA CEAUȘESCU.

RADU HOLBAN
Născut la 21 septembrie 1918 în localitatea Solești, județul Vaslui, într-o familie de medici. Rudă cu scriitorul Anton Holban. Urmează școala primară în Codăești-Vaslui și Liceul internat „C. Negruzzi” din Iași. Studiază trei ani la Facultatea de Electrotehnică din Iași. Licențiat al Facultății de Medicină din Iași. În prezent este medic radiolog la Policlinica nr. 1 Constanța. Își manifestă pasiunea pentru literatură în cenaclul liceului. Din acei ani datează un studiu asupra lui Luigi Pirandello și primele încercări lirice. Dar preocupările sale literare vor fi sporadice. De-abia din anul 1968 începe să scrie constant și să colaboreze la ziarele „Delta”, „Dobrogea nouă” și „Litoral” cu note și reportaje turistice. În 1972, revista „Tomis” îi publică prima proză, Pictorița, continuând în a-l menține printre colaboratorii apropiați. Ca medic, desfășoară din 1943 o laborioasă activitate științifică, semnând studii de specialitate în diferite reviste medicale.
Echilibrate, scrise într-un stil agreabil, îmbinând inspirat elementul fantastic cu cel realist, schițele, povestirile și reportajele sale turistice configurează o lume care stă sub zodia plasticității, a legendelor (reînviate sau pur și simplu inventate) și a unei frumuseți feerice.
Cărți publicate: Pe urmele solarienilor (proză), București, Cartea Românească, 1980.
„În afară de fluența narațiunii și de inventivitatea epică, există (în Pe urmele solarienilor - n. n.) și un filon julesvernian; reușita constă în realizarea unor plastice descrieri de natură. În limba sa plină de <dulceață>, prozatorul înfățișează un fel de diorame încântătoare”.
(Alex. Ștefănescu, „Tomis”, nr. 2, mai 1982)
Autograf
„Pășim pe dale de piatră, unele înclinate, altele perfect orizontale, ca tăbliile unor mese. În apropiere de Consulul Mare, urcușul e pieptiș. Ne strecurăm prin crăpături adânci, adevărate canioane miniaturale și, după un ultim efort, ajungem pe creastă. De aici ne rotim privirea de jur împrejur. Muntele, ridicat, stingher, domină toate înălțimile din preajmă. În vale, ca niște sate de păpuși, se văd localitățile Izvoarele și Iulia. Departe, spre nord, se zăresc satele ca de cretă ale satului Alba, dincolo de care se ridică alte pante hercinice împădurite. Spre apus tremură în zare un abur care ne lasă să ghicim că acolo, după dealuri, curg apele Dunării.”
Radu Holban

ELVIRA ILIESCU
Născută la 28 ianuarie 1937, în Constanța. Studii elementare și liceale terminate în orașul natal. Absolventă a Facultății de limbă și literatură română - Universitatea București. Profesoară la Liceul Economic și de Administrație Publică din Constanța.
Descoperită de Geo Dumitrescu, debutează cu versuri în revista „Luceafărul”. Ca membră a cenaclului „Poesis” al cadrelor didactice din oraș, este prezentă cu poeme în culegerea Reflexe marine, editată în anul 1979. Revista „Tomis” o publică și o susține cu consecvență, impunând-o în scurt timp ca pe o poetă cu o disponibilitate a spiritului deosebită, care scrie o poezie frustă, de un optimism contagios, bogată în metafore.
Cărți publicate: Steag de nesomn (versuri), București, Litera, 1980.
„Poezia la care, se pare, aspiră Elvira Iliescu (în Steag de nesomn - n. n.) poezie profund morală, deloc idilică, dar impregnată de un optimism robust, va fi totdeauna de partea vieții. Ea va trebui probabil să se constituie într-un centru energetic de unde pot fi declanșate, riguros controlate (...) tensiunile purificatoare. (...) Efectul unei astfel de poezii cu adevărat ar fi de a tempera viața reală, de a o pune la adăpost de banalitate..., de a schimba prejudecățile, de a o umaniza.”
(Nicolae Motoc, „Tomis”, nr. 4 dec. 1980)

ILEANA JEAN
Născută la 1 decembrie 1933, în comuna Cumpăna, județul Constanța. Studii liceale la Constanța (9153). Absolventă a Facultății de Filologie, Universitatea București (1958). Profesoară de limba și literatura română la Liceul „Mihai Eminescu” din Constanța.

Primele versuri le scrie la vârsta de 14 ani și sunt dedicate lui Mihai Eminescu, a cărui poezie îi va marca puternic devenirea lirică. Colega sa de liceu, Aurelia Batali, îi îndrumă pașii spre cel mai important cenaclu literar din acel moment al orașului - Cenaclul „Filimon Sârbu”. Dar pentru autoare poezia rămâne până azi un exercițiu intim, realizat cu dăruire constantă și multă discreție, rod al unei sensibilități fine, moderne, câteodată gravă, alteori lucidă și ironică, predispusă în permanență spre meditației.
Membră a cenaclului literar constănțean „Poesis”. Colaborează la caietele lirice scoase de acesta: „Reflexe marine” (1979) și „Solilocuri pontice” (1981).
CĂRȚI PUBLICATE: Vasul Danaidelor (versuri), București, Litera, 1982.

„Confesivă, înclinată spre reflexivitate (din păcate, predominant didacticistă) Ilenei Jean (în Vasul Danaidelor - n. r.) nu-i este, totuși, străin <tărâmul fragil al candorii>, tărâm pe cât de vulnerabil, pe atât de emblematic, cel puțin ca intenție. Discursul liric curge limpede, retoric-demonstrativ, mai tot timpul, parcimonios în metafore.(...)” (Petru Vălureanu,  „Tomis”, 3, mar. 1983)
AUTOGRAF
Corsi e ricorsi
Este o acvilă trecutul (...)