Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
miercuri, 1 august 2012
joi, 24 martie 2011
Institutul Pedagogic Constanța în 1971 (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)
Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011, p. 134
(...) Mircea Alexandu Ieniștea, Nistor Ignat, Ioan Vladimir Iliescu, Margareta Iordan, Ion Lungu, Dumitru Lupu, Victor Mageru, Vasile Manea, Vasilica Mănescu, Arie Matache Grumberg, Faruc Mememt, Nicolae Șt. Mihăilescu, Marin Mincu, Vasile Mîrza, Adriana Moldoveanu, Dumitru Mondescu, Maria Munteanu, Virgil Nicolae, Gheorghe Niculescu, Mirela Niculescu, Alexandrina Novac, Maria Pascu, Mircea Peahă, Petre Petculescu, Ion Petrescu Burloiu, Dumitru Popescu, Enache Puiu, Valeria Petrescu, Nicolae Rășanu, Cornel Regman, Vladimir Robu, Gheorghe Rotariu, Anișoara Sălăgeanu Lupoi, Gheorghe Sălăgeanu, Gheorghe Saricu, Lucius Săveanu, Oltenia Skolka, Emilian Ștefănescu, Diomod Strungariu, Nadejda Talpă, Dem. Teodorescu, Ana Toșa-Turdeanu, Vasile Tutoveanu, Maria Vanță, Rodica Vasilescu Ureche, Gheorghe Vericeanu, Ștefan Zisulescu(135).
Cu prilejul aniversării este editată lucrarea Un deceniu de activitate. 1961-1971, sub egida Institutului pedagogic Constanța, volum redactat de lect. univ. Vladimir Robu, conf. univ. N. Mihăilescu, secretar șef A. Blaga. Printre alte raportări, se prezenta faptul că „institutul se află instalat cu spațiul de învățământ, cu serviciile administrative și cu unele ateliere în două localuri, dispune de două cămine, o cantină, două săli amenajate pentru educație fizică, un teren de sport și o bază nautică de yachting pe malul lacului Siut-Ghiol(136). Dispunea de 14 săli de cursuri și seminarii, repartizate, în general, pe facultăți. Pentru facultățile de fizică-chimie și științe naturale erau amenajate 20 de laboratoare. Biblioteca institutului, un punct de referință pentru cercetare, dispunea nu doar de un important fond de cărți și publicații, ci și de sute de documente microfilmate, fotocopiate sau xerocopii, „unele lucrări de materiale documentare de primă importanță nemaifiind în celelalte biblioteci din Constanța”(137).
Institutul pedagogic de 3 ani Constanța avea, la acea dată, 5 facultăți, 940 de studenți, din care 656 la fără frecvență, 600 de bursieri, (...) căminiști, 750 abonați la cantină. Suprafața utilă a institutului era de 6.066 mp, a dormitoarelor 6.614 mp. Numărul cadrelor didactice - 75. Pe această bază au fost posibile realizările din anii ce vor urma.
Cercetarea științifică se efectua multidisciplinar, fiind axată pe teme majore, precum studiul sistematic și ecologic al faunei litorale din sectorul românesc al Mării Negre, cercetări asupra florei și vegetației din Dobrogea, contribuțiile productivității culturilor irigate din Dobrogea etc(139).
Se află în România și vizitează și Constanța în zilele de 8-11 august 1972, prof. dr. Charles Mercieca din SUA, secretarul general al Asociației Internaționale a Educatorilor pentru Pacea Lumii (IAEWP) și președinte al Comitetului Internațional pentru Crearea Universității Mondiale(140). „Scopul vizitei lui Charles Mercieca era acela de a cunoaște învățământul românesc și a se ocupa împreună cu prof. George Văideanu, directorul Institutului de științe pedagogice, cancelar pentru Europa de est a proiectatei universității mondiale a Europei, de pregătirea Convenției europene a IAEWP ce putea avea loc în România sau în Olanda(141). Membrii secretariatului asociației doreau ca România să devină centrul pentru Europa de est, oferindu-se fonduri de cercetare și pentru susținerea unei publicații, Educația pentru pace, difuzată în mai multe țări.
3.4. „Ovidianum” - asociație internațională dedicată poetului
În perioada 25-31 august 1972, se desfășoară la Constanța ample manifestări prilejuite de primul Congres internațional al Asociației științifice internaționale pentru cultivarea studiilor ovidiene numită „Ovidianum”. Asociația a fost întemeiată din inițiatică românească pentru intensificarea studiului (...).
135 = Bibliografia lucrărilor științifice ale cadrelor didactice din Institutul Pedagogic Constanța, realizată în cadrul serviciului bibliografic de Iona Popișteanu, Gabriela Comîrzan și Ana Popișteanu.
136 = Un deceniu de activitate. 1961-1971, Institutul Pedagogic Constanța, 1971.
137 = Un deceniu de activitate. 1961-1971, Institutul Pedagogic Constanța, 1971.
138 = Arhiva MECST, dosar 261, 1971, f. 61.
139 = G. Octavian, Aspecte ale cercetării științifice la Institutul pedagogic din Constanța, „Tomis”, VIII, nr. 22, 25 noiembrie 1973, p. 15.
140 = Asociației Educatorilor pentru Pacea Mondială era o asociație neguvernamentală cu caracter internațional, înființată în 1969, condusă de prof. C. Marcieca de la Universitatea din Alabama, SUA, cu 500 de membri, având scop promovarea înțelegerii internaționale și a păcii mondiale prin intermediul educației. Publicație proprie: „Educația pentru pace”.
joi, 27 mai 1999
„Comunicările Hyperion” (VIȘINESCU 1999)
Victor Vișinescu (ed.)/Universitatea Hyperion/Facultatea de Ziaristică, Comunicările Hyperion, sesiunea III, Ed. Hyperion XXI, București, 1999
5 prof. univ. dr. Ion Spânulescu, Cuvânt de salut
6 conf. dr. Victor Vișinescu, Cuvânt la a 3 a Sesiune
9 acad. Dan Berindei, Periodicele cultural-științifice în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza
13 prof. dr. Marin Voiculescu, Drepturile omului
21 ambas. Mircea Mitran, Frontierele în relațiile internaționale
29 conf. dr. Daniela Rovența-Frumușani, Comunicarea mediatică în România postcomunistă
41 conf. dr. Maria Moldoveanu, Cultură. Viață culturală. Viață culturală rurală
53 conf. dr. Victor Vișinescu, Jurnalismul românesc contemporan în fața cercetărilor moderne mass-media străine
65 conf. dr. Ion Zară, Credibilitatea în mediile românești de informare
83 conf. dr. Dan Dobre, Jacques Barrat. Geografia economică a mediilor. Medii și dezvoltare
89 conf. dr. Ion Haineș, Opinii privind rolul și funcțiile mass-media în societate
107 lector dr. Miruna Runcan, Instituția teatrală în perioada interbelică
121 lector dr. Cristian Florin Popescu, Realitatea artei, „arta” jurnalistului
129 lector Costin Nastac, Idee și mesaj în emisiunile radiofonice naționale și alternativa dezinformării prin subcultură
143 lector Ion Bucheru, Poate fi stopată manipularea prin audiovizual?
147 prep. Octavian Gabor, Iubire și agresivitate în relația maestru-discipol
151 prep. Liliana Purcărea, Locul și rolul României în noul context geopolitic al Europei Centrale și de Est
155 prep. Ștefan Cojocaru, Corupția: moduri de expunere
165 prep. Cristina Gălbenuș, Ce este cultura? Omul este o ființă care vorbește
173 prep. Valeria Toma, Manipulare și agresivitate în mass media
177 prep. Sanda Fărcaș, Imaginea celuilalt în prea română
181 stud. Bulugea Mihaela, Violența rasială. Forme elementare ale rasismului
185 stud. Anghel Sorin, Despre națiune
189 stud. Ana Plăcintă, Publicitatea în televiziune
193 stud. Spătăreanu Ruxandra, Cartea de cultură și cuvântul cărții în vremea interdisciplinarității
197 stud. Ilie Ioana, Progresul în om. Bertrand Juvenal
201 stud. Lazăr Petruța, Știrea de presă. Caracteristici
205 stud. Nedelcu Alexandra, Valoarea informației ca presă
209 stud. Andreica Otilia, Cunoștințe și deprinderi ale jurnalistului
211 stud. Drumea Teodor, Predocumentarea și postdocumentarea
213 stud. Dane Ioana, Transformarea informației brute în eveniment de presă
marți, 28 martie 1995
„Periscop” (ROȘCA 1995)
Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1995
*
La „Casa Presei Libere” din București, directori și redactori șefi de al majoritatea publicațiilor centrale și locale, posturi de radio și tv, agenții de presă, organizații profesionale și sindicate ale jurnaliștilor și editorilor de presă au hotărât constituirea unui organism reprezentativ și unanim recunoscut, care să fie partenerul de dialog unic cu Puterea. Acest organism va avea menirea de a apăra interesele profesionale, juridice și economice ale presei în raport cu marile dificultăți cu care se confruntă: monopolul hârtiei, difuzare, fiscalitate etc. De la Constanța, semnatarii comunicatului de constituire, doar Arcadie Strahilevici de la „Cuget Liber”. Să fie într-un ceas bun!
*
Deși de profesie asistent medical, Ilie Popescu din Constanța este posesorul unei impresionante sculpturi realizate în piatră de un autor mai puțin cunoscut prin sălile de expoziție: Marea Neagră! Ineditele opere de artă pot face cu prisosință obiectul unei expoziții: dar cine-l ajută pe Ilie Popescu?
*
La Teatrul Dramatic din Constanța o nouă premieră: excelenta piesă a lui Miguel Mihura „Trei jobene”, în regia artistică a lui Andrei Mihalache. În distribuție: Nina Udrescu, Diana Cheregi, Vasile Cojocaru, Titus Gurgulescu, Emil Bârlădeanu și alții. Vom reveni în numărul viitor cu o amplă cronică.
*
Cercul Militar Constanța a găzduit expoziția de pictură „Femeia și marea”, care a reunit lucrări semnate de Rodica Mazilu, Gabriela Dima, Anca Donici, Jeni Mazilu și Sonia Machei. Despre lucrările expuse și despre autoare a vorbit Valentin Donici.
*
Au apărut primele trei numere ale unei noi publicații școlari: „Zări albastre”, editată de Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Beneficiind de tehnoredactare computerizată computerizată, de condiții grafice excelente, noua revistă este rodul pasiunii unui grup de adolescenți de profesorul Florin Pietreanu. Succes și zbor înalt spre... zări albastre!
*
Elevii școlii nr. 16 din Constanța sunt autorii unei admirabile expoziții de colaje grafică, intitulată cum nu se poate mai potrivit „Atitudini”. Reunind peste 300 de lucrări, inspirat alese de profesorul Adrian Drăguț, expoziția a fost găzduit de Muzeul Marinei Române.
*
Asociația Filatelică „Tomis” din Constanța a editat cel de-al treilea număr al revistei „Magazin Filatelic”, care se remarcă prin valoarea deosebită a colaborărilor incluse în sumar, prin diversitatea problematicii specifice puse în sumar. Reținem editorialul „Ce ne dorim în 1995”, semnat de Simion Tavitian, redactor șef, „Levantul filatelic”, de Valentin Avramescu, corespondența din Germania, de la dr. Liviu N. Cristea, „Moneda română” de Gheorghe Moldoveanu.
*
Dovedind că este la curent cu ce se mai întâmplă prin țară, neînfricatul revoluționar local Lazăr Cercel a creat mare supărare forțelor de ordine și locatarilor din imobilul situat pe bulevardul Tomis, la parterul căruia a fost înființat „Clubul 22”. După explozia bombei de la Suceava, după alarmele false de la Otopeni și Iași, hazliul nostru luptător, aflat în conflict cu aripa Metin Cerchez și amenințat cu evacuarea forțată, a trâmbițat scutierilor că, la nevoie, va detona o butelie românească de aragaz. Spre marele noroc al vecinilor de la etaj, butelia s-a dovedit a fi defectă. Alea normale iau foc și explodează și singure! Mascarada a luat sfârșit cu sprayuri paralizante, răcnete, cocteiluri Molotov și tradiționale înjurături mioritice, dar serialul „Lazăr și ai lui” va continua cu episodul „Revanșa temutului Parpanghel”!