Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta FSN. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta FSN. Afișați toate postările

miercuri, 22 aprilie 2020

„Operațiunea Steagul Alb și Revoluția Albă”

(Facebook Marius Teja 22 aprilie 2020)

La 21 aprilie 2020, am primit de la două persoane din lunga mea listă de contacte Facebook (5000) următorul text: „OPERATIUNEA STEAGUL ALB (timp de 6 luni) APOI DECLANSAM "REVOLUTIA ALBA"!
Noi, o parte a poporului român, din România și din afara României, am hotărât ca începand de astazi 19.04.2020, timp de 30 de zile, pana în data de 18.05.2020, sa informăm zilnic cât mai mulți oameni din acest popor, prin postarea de mesaje de mobilizare, și începând cu data de 19.05.2020 să arborăm un Semn Distinctiv Alb (drapel alb, cearșaf alb, față de pernă albă, tricou alb. etc.) în locațiile în care ne aflăm, ca semn de protest față de sistemul de conducere al României creat după anul 1989. Considerâm că acest sistem nu ne reprezintă și a fost și este condus de structuri de tip mafiot, infiltrate în instituțiile statului, care conduc Romania în interes de grup și nu în interesul poporului roman. Constituția României este folosită doar de fațadă, în interes de grup și nu în interesul poporului român. Actele normative emise ulterior anului 1989 au avut ca scop subjugarea poporului român și distrugerea sistematică a tot ce era românesc. Această inițiativă are ca scop mobilizarea acelei părți a poporului român care consideră câ le-au fost îngradite și încălcate drepturi fundamentale garantate de Constituția României și de către Declarația Universală a Drepturilor Omului prin oamenii corupți din toate sistemele de conducere și de protecție a poporului român. Semnul distinctiv alb a fost ales, deoarece acesta garanteaza un act pașnic de mobilizare din partea poporului român, care dorește să tragă un semnal de alarmă despre încălcarea drepturilor și libertăților fiecărui om!!! Daca sunteti de acord, distribuiti masiv si informati romanii de acest demers (protest pasnic) impotriva ”sistemului”.”
Primul aspect suspect al textului este caracterul anonim, tipic mișcărilor subversive de tip comunist.
Al doilea aspect suspect este cuvântul „operațiune”, caracteristic unor persoane obișnuite cu „munca ilegală” a organizației de tip comunist.
Al treilea aspect suspect este termenul ideologic „revoluție”, tipic acțiunilor violente de tip comunist care vizează răsturnarea prin forță a ordinii constituționale și legale.
Al patrulea aspect suspect este sintagma „noi, o parte a poporului român”, care se dorește o autolegitimare colectivă tipică mișcărilor comuniste, care își arogă reprezentativitate fără a fi alese liber concurențial.
Al cincilea aspect suspect este sintagma „protest față de sistemul de conducere al României creat după anul 1989”. Trebuie remarcat că nu se menționează că la 22 decembrie 1989 noul sistem democratic a înlocuit sistemul comunist. Unii din cetățenii care aveau buletin la 22 decembrie 1989 au conștientizat până la alegerile din 20 mai 1990 că FSN-ul condus de politrucul Ion Iliescu era un partid criptocomunist subordonat total URSS. Conceptul miltar de „front” era folosit în URSS pentru grupul de armate și a fost transferat de Stalin în politică pentru asocierea partidelor comuniste din Europa cu organizații-satelit pentru a le scoate din izolarea politică. În România a fost folosit și de Ceaușescu ca Frontul Democrației și Unității Socialiste și a reapărut în 1989 în republicile sovietice. I. I. a fost singurul șef de stat din fostul Tratat de la Varșovia care a semnat, în aprilie 1991 la Moscova, un tratat cu URSS, prin care României i se interzicea aderarea la o alianță militară, adică la NATO. Ca urmare, situația României postdecembriste a fost aceeași cu a Ucrainei, Belarusului, Moldovei și Georgiei. Norocul României a fost că la 11 septembrie 2001, 20 de arabi au deturnat 4 avioane de pasageri și s-au aruncat cu ele în turnurile gemene din New York și în Pentagon. Așa au intrat în NATO, și apoi și în UE, România și alte 6 state foste comuniste. Dar de atunci statul român luptă cu trompetele KGB-ului din partidele politice și mass-media aservite acestora (https://adevarul.ro/.../prietenii-rusiei.../index.html)
Al șaselea aspect suspect este reprezentat de sintagma „subjugarea poporului român și distrugerea sistematică a tot ce-i românesc”. Trebuie remarcat că nu se menționează că poporul român era subjugat de PCR de la 6 martie 1945, când armata sovietică a impus guvernul criptocomunist al lui P. Groza. Trebuie remarcat că nu se menționează că această subjugare a continuat după 22 decembrie 1989 prin subjugarea de către criptocomuniștii FSN și sateliți. În 1990, comuniștii au inventat, cu informatorii Securității, peste 100 de partide cu dublu scop: de a suprasatura NATO-UE și poporul român cu imaginea unui fals pluralism și de a izola cele 3 partide istorice renăscute, singurele cu vocație democratică prin idelogiile lor și cei 17 ani de închisoare comunistă (1947-1964). Referențial pentru importanța partidelor-satelit a fost chiar cazul FSN. În septembrie 1991, prin lovitura de stat a celei de 4 a mineriade, clanul Iliescu a alungat de la guvern clanul Roman. Dar la Convenția FSN din mai 1992, clanul Roman și-a luat revanșa. Ca urmare, famiglia Iliescu a părăsit FSN fondând FDSN. După ce a câștigat alegerile din toamna lui 1992 cu o majoritate relativă, FDSN s-a transformat în PDSR și împreună cu sateliții PRM, PSM și PUNR a format „patrulaterul roșu”, care i-a asigurat mandatul de guvernare de 4 ani. Pe de altă parte, FSN a fuzionat cu obscurul Partid Democrat, purtând o scurtă perioadă numele PD-FSN, iar în 1993 a renunțat și el la numele FSN, uzat politic după 4 ani. După 11 septembrie 2001, T. Băsescu, exponentul ceaușișmului antiKGB, a schimbat orientarea externă a partidului, venind în întâmpinarea NATO-UE, care nu mai aveau interlocutori organizați prooccidentali autentici în România.
După 1989, informatorii Securității apăreau în spațiul public ca „oameni noi”, deoarece ei nu erau membri de partid. În 1973, pentru a împiedica controlul Securității asupra Partidului, Ceaușescu a ordonat distrugerea dosarelor de informator ale membrilor de partid și a permis racolarea acestora doar cu aprobarea conducerii de partid. (https://evenimentulistoric.ro/pacientul-nicolae-ceausescu...)Singurii informatori care au avut curajul în 1990 să-și asume public colaborarea cu poliția secretă au fost scriitorul Alexandru Paleologu (1919-2005) (https://www.europafm.ro/alexandru-paleologu-unul-dintre.../) și mitropolitul Banatului N. Corneanu (1923-2014) (https://www.gandul.ro/.../focus-ips-nicolae-mitropolit-42...)., poate și datorită vârstei înaintate. După 30 de ani de dezvăluiri în mass-media, istoriografie și CNSAS este foarte greu de crezut că un cetățean al unui stat comunist putea deveni colaborator al poliției secrete de bunăvoie și din proprie inițiativă. PNȚCD, PSDR și PNL au fost infiltrate cu informatori ai Securității, care au destabilizat aceste partide inclusiv prin sciziuni. Un exemplu referențial: legendarul lider țărănist Corneliu Coposu (17 ani de închisoare) a fost urmărit și după 22 decembrie 1989 de aceiași securiști și aceiași informatori. (https://www.stareapresei.ro/corneliu-coposu-a-fost.../) În contextul în care controlau sistemul politico-administrativ, criptocomuniștii și-au permis luxul de a pierde alegerile din 1996 și au sabotat reforma economică a administrației E. Constantinescu și politica externă pro NATO-UE. În acest sens trebuie amintite mineriadele 5 și 6 din ianuarie și februarie 1999, tentative de lovitură de stat criptocomuniste anihilate cu mari dificultăți. PNȚCD a fost distrus deoarece a luptat cu informatorii infiltrați, un exemplu al subversiunii fiind mutilarea proiectului legii privind arhivele Securității, inițiat de legendarul deținut politic Constantin Ticu Dumitrescu (1928-2008). Infiltrații din PSDR au unit partidul cu PDSR formând PSD în 2001, la fel cum au manevrat și în 1948. Pentru a nu fi distrus și el, PNL a acceptat infiltrații, ieșind din Convenția Democratică de guvernare înainte de alegerile din toamna lui 2000, iar în 2016 a fost infiltrat oficial cu PDL. E. Constantinescu nici nu a mai candidat în 2000, rămânând controversată afirmația sa de atunci că a fost învins de Securitate sau de presa securiștilor concediați de el din serviciile secrete. (http://www.ziare.com/.../emil-constantinescu-m-a-invins...).
În domeniul economic, criptocomuniștii au fost primii care au inventat firme private prin foștii activiști de partid, foștii securiști și informatorii Securității. Referențial este cazul arhitectului Dinu Patriciu(https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinu_Patriciu..., fondatorul primei firme private înregistrate la Registrul Comerțului în februarie 1990 și lider al PNL-AT, aliat la guvernare cu FSN), după ce în anii 80 lucrase în Emiratele Arabe Unite. Tot criptocomuniștii au devenit proprietarii întreprinderilor de stat privatizate, speculând pozițiile de conducere ocupate și beneficiind preferențial de informații confidențiale . Apoi, firmele lor au fost favorizate de „partidele” politice și de administrația centrală și locală, controlate tot de ei, mergând până la evaziune fiscală, în timp ce micile firme înființate cu dificultate de cetățeni obișnuiți erau „călcate” sistematic de aceste instituții și de „partidele” politice. Corupția nu a fost inventată la 22 decembrie 1989, ea fiind endemică în orice regim comunist din cauza economiei de stat nerentabile și a incompatibilității politice a partidului cu meritocrația.
Al șaptelea aspect suspect este reprezentat de sintagma „oamenii corupți din toate sistemele de conducere și de protecție”. Trebuie remarcat că nu se spune nimic despre lupta anticorupție care a început după integrarea României în NATO-UE și care a fost stopată de guvernarea criptocomuniștilor PSD-ALDE. Trebuie precizat că UE a fost nevoită să inventeze Mecanismul de Control și Verificare (MCV), deoarece la momentul integrării României, la 1 ianuarie 2007, justiția rămăsese o restanță nerezolvată din Tratatul de aderare! Cripotocomuniști, vizați de lupta anticorupție, pozează în apărători ai drepurilor omului, tot așa cum autorii anonimi se folosesc demagogic de Constituție și Declarația Universală a Drepturilor Omului în timp ce instigă la revoluție. De fapt, sintagma vizează subminarea sistemului de securitate natională a României, care a contribuit la lupta anticorupție. Trebuie subliniat că prin invadarea Crimeii în martie 2014, KGB-ul a oficializat al Doilea Război Rece împotriva NATO-UE, deoarece integritatea teritorială a Ucrainei a fost garantată de Rusia, SUA, Marea Britanie, Franța și China prin tratatul de la Budapesta din 1994, prin care Kievul ceda Moscovei armele nucleare aflate pe teritoriul său din epoca sovietică. (http://www.ziare.com/.../documentul-care-permite-o...)
Prin poziția sa strategică, România se află în prima linie a frontului a acestui nou conflict rece, declanșat de KGB prin aducerea la putere a lui V. Putin în 1999, pentru a-și lua revanșa pentru înfrângerea suferită în Primul Război Rece (1945-1991), soldată cu destrămarea URSS. (https://www.hotnews.ro/stiri-international-10726616...). În războiul virtual împotriva României, KGB concentrează în saitul „Vești din Rusia” „știri” din 8 canale subversive: RIA Novosti, TASS, Interfax, Lenta, Sputnik International, RTB, Rosbalt, RT.
Așa cum explica la o emisiune televizată din 1985 Iuri Bezmenov (1939-1993), ofițer superior KGB refugiat în Canada în 1970, doar 15% din activitatea KGB este consacrată spionajului, restul de 85% fiind concentrată pe „subversiune ideologică”/„măsuri active” sau, pe înțelesul tuturor, război psihologic (https://www.youtube.com/watch?v=iXR6vMOao-o). Pentru a înțelege mai bine importanța dezvăluirilor lui I. B., trebuie precizat că el a lucrat la agenția RIA Novosti, evident acoperit.
Care este diferența între URSS și Rusia neocomunistă? În URSS, KGB-ul era instrumentul Partidului Comunist, iar în Rusia neocomunistă, Partidul Comunist este instrumentul KGB-ului. Care este asemănarea dintre URSS și Rusia neocomunistă? Biserica Ortodoxă Rusă este în continuare sub controlul KGB-ului. https://giphy.com/gifs/VvmgEi6rubt3G De aceea, propaganda pseudoconservatoare a KGB speculează la maximum ideologia globalismului progresist, vulnerabilitatea majoră a democrațiilor euroatlantice („călcâiul lui Ahile”), deoarece KGB știe că înfrângerea în cel de Al Doilea Război Rece va fi urmată de dispariția sa.
KGB este o organizație de gangsteri, deoarece Partidul Comunist este o organizație de gangsteri politici. Gangsterii clasici trăiesc din „lovituri”, dar asta înseamnă că trăiesc cu riscul de a fi arestați de poliție, condamnați de tribunal și închiși în pușcărie. Gangsterii clasici sunt niște periferici sau marginali ai societății, deoarece nu respectă normele legale și încearcă să trăiască conform propriilor lor reguli. Comuniștii sunt și ei niște periferici sau marginali ai societății dintr-o varietate de motive: politice, economice, sociale, culturale. Ceea ce îi unește pe comuniști în această diversitate de motive este că ei urăsc meritocrația și iubesc parvenitismul. De aceea, ei sunt dispuși „să facă totul” pentru „o lume mai bună și mai dreaptă”, dar pentru ei. Cu alte cuvinte, „utopia” comunistă nu este decât o răsturnare pragmatic a societății cu susul în jos, prin răsturnarea valorilor și promovarea anormalității. Pentru succesul acestei operațiuni de amploare societală, comuniștii au redus la zero riscurile cu care trăiesc gangsterii clasici și în acest scop au furat mai întâi statul printr-o lovitură la scară națională căreia i-au spus revoluție. Astfel, ei au devenit și poliție și tribunal și închisoare și puteau să sfârșească acolo doar dacă se luptau între ei, așa cum s-a întâmplat în faza inițială stalinistă. Din postura de stăpâni ai statului, comuniștii au furat proprietățile economice ale cetățenilor cu o lege pe care au numit-o naționalizare. Deoarece teoretic proprietatea devenise comună și ei erau singurul partid politic legal, comuniștii au devenit administratori ai proprietății de stat, având grijă să înființeze gospodăria de partid, o firmă privată destinată asigurării nivelului lor de trai. În acest context politico-economic, cetățenii de rând puteau depăși stadiul sărăciei doar în măsura în care acceptau de bună voie să urce pe scara ierarhică a unui regim mafiot, alternativa fiind fuga din țară, sancționată ca trădare.
Circulația virtuală a scrierii „Operațiunea…” nu este surprinzătoare. Pentru trompetele criptocomuniste anti NATO-UE și pro Rusia-China din politică și mass-media, răspândirea coronavirusului în România nu este o drama, ci o oportunitate pentru amplificarea acțiunilor de sabotare a interesului național și a securității naționale. Aceste trompete își concentrează acum eforturile împotriva stării de urgență, încercând să răspândească panică și neîncredere în activitatea autorităților, care trebuie să gestioneze criza cu un sistem medical sabotat permanent de gangsterii politici criptocomuniști după 22 decembrie 1989. Dacă la început se arunca în spatele actualului guvern slaba dotare a sistemului de medical, pe măsură ce acesta a început să reacționeze, atacul s-a orientat asupra restricțiilor, ajungând azi până la negarea existenței coronavirusului ca pretext pentru instaurarea dictaturii. Spre deosebire de perioada critică 1996-2000, gangsterii politici criptocomuniști folosesc și rețelele sociale virtuale, unde propaganda individuală simplistă țintește emoționalul pentru a facilita distribuirea voluntară, iar saiturile „de știri” cu „jurnaliști” anonimi au proliferat. Dacă ministerele Justiției, Muncii și Internelor ar introduce obligația declarării identității acestor „lucrători”, s-ar face descoperiri ușor de intuit.
După ce UE a înființat în 2015 „EU vs DISINFO” (www.euvsdisinfo.eu) destinat contracarării KGB-ului în războiul informational, în România a fost înființat, în 2017, Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (www.larics.ro), în cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.

vineri, 7 ianuarie 1994

„Revoluție și reformă” (ILIESCU 1994)

 Ion Iliescu, Revoluție și reformă, Editura Enciclopedică, București, 1994, 279 p.

7 Cuvânt către cititor

11 I.Revoluția din decembrie 1989 și nașterea noii puteri
11 Revoluția ca explozie
14 Mașinațiuni, scenarii, complot?
19 Descompunerea puterii
27 O biografie aproape obișnuită
45 Revolta din Timișoara
53 Vremea acțiunii
58 Primele focuri de armă
64 O nouă putere se înfiripă
70 O situație confuză și periculoasă
79 Procesul lui Ceaușescu
82 Fantasma securității

87 II.Instaurarea democrației
87 Recuperarea istoriei
92 Convulsiile începutului
97 O putere lipsită de mijloace de apărare
100 28 ianuarie
104 Consiliul Provizoriu de Uniune Națională
110 Evenimentele de la Târgu Mureș
122 Piața Universității
129 Alegeri libere și contestare violentă
134 Intervenția minerilor

141 III.În căutarea echilibrului și stabilității. Structurarea statului de drept
141 Depășirea provizoratului politic
147 Guvernarea și noi tensiuni sociale
160 Noua Constituție a țării
166 Alegeri locale, scindarea FSN și un divorț nu tocmai „de catifea”
170 Alegerile parlamentare și prezidențiale
185 Dialoguri și negocieri politice

191 IV.Reforma economică
191 O moștenire grea
197 Și, totuși, ce putem reconsidera
206 Dilemele tranziției
210 Nevoia unei viziuni strategice asupra tranziției
215 Cum am pornit și care erau motivațiile
223 De fapt, s-a urnit sau nu reforma?
233 Mersul reformei și unele presiuni
243 Cum stăm și ce avem de făcut

259 V.România - factor european de stabilitate

273 VI.Omul politic și sfidările lumii de azi


duminică, 15 noiembrie 1992

„Generația irosită” (BRUCAN 1992)

Silviu Brucan, Generația irosită. Memorii, ed. II, Universul & Calistrat Hogaș, 1992, 288 p.


„Silviu Brucan, a 74 ans, est le principale tete pensee du Conseil du Front de Salut Nationale”. (Liberation, 30 dec. 1989)
„Silviu Brucan ist der geistige Fuhrer der Revolution in Rumanien”. (Bild am Sonntag, 7 ian. 1990)
„De fiecare dată cînd Brucan apare la televiziunea română, întreaga suflare a țării își ține respirația: milioane de oameni îl urmăresc și-l ascultă pe acest bătrîn, fascinați de măiestria discursului politic”. (Die Welt, 8 ian. 1990)
„Siviu Brucan a fost creierul Revoluției Române”. (Yomiuri Shimbun, 20 ian. 1990)
„The guiding force of the Council appears to be Mr. Brucan”. (The New York Times, 26 ian. 1990)
„Silviu Brucan a fost figura-cheie a mișcării care a dus la răsturnarea lui Ceaușescu de la putere”. (Dagens Nyheter).

Cuprins
5 Introducere
11 I. Ce l-a făcut pe Ceaușescu să fugă?
17 II. Originea revoltei sociale: tatăl falit
19 Meditator al unor progenituri de oameni bogați
20 Creșterea fascismului
23 Primii pași în „Mișcare”
25 Ucenic la un ziar de seară
28 III. Un act istoric: Regele în conspirație cu Partidul Comunist
30 Pătrășcanu și Bodnăraș
35 În Palatul Regal prin ușa din dos
36 Arestarea Conducătorului
40 Baronul Killinger intră în scenă
43 Ora 23: Regele cheamă la arme
45 IV. Credință în Stalin
49 Un ziar făcut ca „sarcină de partid”
54 Coloana a Cincea Sovietică în Partid
58 Stalin decide între Ana și Dej
62 Vîșinski și Guvernul Petru Groza
64 Războiul Rece și Democrațiile Populare
68 Epurarea Agenturii Sovietice
69 Sentimentul „Celovek”
72 V. Revirimentul național
72 Totul a început la Budapesta
75 Cînd ursul lasă să-i scape prada
76 Desatelizare Stalinistă
77 Balansoarul între Ideologie de Clasă și Național-Strategic
81 Jos cu Integrarea Economică și Militară!
85 Nichita Hrușciov: Deștept, dar Bădăran!
87 Big Brother la ananghie
88 În intimitate cu Dej
94 Momentul meu de cotitură
98 VI. Cele două fețe ale societății comuniste
99 Fața cea bună și frumoasă
103 Segregația politică
106 Stilul activiștilor de partid
108 Cealaltă față
112 VII. Diplomat roșu la Washington
112 Numit de un fermier american
114 A doua descoperire a Americii
119 Scurtă întîlnire cu Senatorul McCarthy
122 Catalizatorul de platină prin curier diplomatic
127 VIII. Cuplul agramat: Ceaușescu
128 Pe el l-am cunoscut bine
132 Am cunoscut-o și pe ea
134 A crește copiii cu ajutorul Securității
135 Prima doamnă în blană de nurcă
138 Lovitura de Partid
141 Cele patru faze ale lui Ceaușescu
143 Revoluția mini-culturală
145 Datoria externă mai întâi de toate
149 Eu decid ce este științific
151 Cultul orchestrat
152 Relațiile mele cu Ceaușescu
157 De ce a durat atît de mult?
161 Cum și de ce s-a prăbușit comunismul?
165 IX. Revoluția română din interior
166 Preludiul din Brașov
174 Complotul militar eșuat
178 Dizidența în partid
181 Călătoria la Washington, Londra și Moscova
186 Întîlnirea cu Gorbaciov
190 Scrisoarea celor 6
196 Securitatea: Garda Pretoriană a lui Ceaușescu
205 Adevăratul spion american
208 Timișoara - scînteia care a aprins vîlvătaia
211 Revoluția la și prin Televiziune
217 Frontul Salvării Naționale
219 Războiul de guerilă urbană
222 Noaptea Generalilor
226 Procesul de Crăciun
228 Cine au fost teroriștii și  de ce nu mai sînt?
231 Sarcina nerezolvată a Revoluției
337 X. Cazna lui Sisif
239 Cei 20 de ani pînă la democrație
240 Alegerile din 20 mai 1990 și Frontul
243 Dacă nu, va cădea un cap!
244 Teroriștii, enigma cea mare
246 Terapia de șoc n-are șanse în România
248 De ce centru-dreapta?
252 Epilog
257 Anexe (Interviu la „Vocea Americii” - New York - octombrie 1988)

coperta 4: Silviu Brucan: „Ți-a rămas vreodată un os de pește în gît? Nu poți să-l scuipi afară, nici să-l înghiți. Ei bine, eu am fost un os de pește în gîtul lui Ceașescu”. The Boston Globe, 25 iunie 1988

sâmbătă, 30 mai 1992

„Parlamentari constănțeni: Nicolae Rahău senator” (TOMIS 1992)

 ***, Parlamentari constănțeni: Nicolae Rahău senator, „Tomis”, Constanța, 1992

Într-o perioadă de doi ani de activitate, primul parlament al României a reușit să realizeze un număr impresionant de legi, aproximativ 130, dintre care cea mai importantă este, bineînțeles, Constituția. În ciuda criticilor aduse, aceasta este o constituție modernă, apreciată în mod foarte favorabil pe plan internațional și dată drept model țărilor care-și elaborează o nouă constituție. Legile vizând restructurarea întregii vieți economice a țării sunt legi bune, în ciuda carențelor și criticilor referitoare la Legea 18, spre exemplu, Legea fondului funciar, din păcate mai puțin corect înțelese și aplicate.

Sunt lucruri pe care Parlamentul nu a reușit să le facă și, din păcate, nu sunt puține. Nu e suficient să faci legi, trebuie să vezi și cum se aplică. Unul dintre organele care trebuia să vegheze la respectarea legilor e tocmai poliția. N-am reușit să stabilim un statut al polițistului. Legea este lege și ea trebuie respectată, iar cel care o aplică, polițistul, trebuie apărat. La ora actuală poliția are încă rezerve față de aplicarea legilor pentru că poate să-și spună: „dacă se schimbă legea, mâine mă condamnă pentru că am aplicat-o”. Nu este singurul exemplu de neîmplinire. În ansamblu, cred totuși că am făcut mai multe lucruri bune decât rele.

Grupul parlamentar FSN a fost motorul acestei activități legislative, deși nu s-a realizat un consens în toate problemele care s-au discutat, membrii acestui grup nefiind obligați să adopte o atitudine comună, unitară, totalitaristă, dacă vreți. 

(...)