Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 30 mai 1992

„Parlamentari constănțeni: Nicolae Rahău senator” (TOMIS 1992)

 ***, Parlamentari constănțeni: Nicolae Rahău senator, „Tomis”, Constanța, 1992

Într-o perioadă de doi ani de activitate, primul parlament al României a reușit să realizeze un număr impresionant de legi, aproximativ 130, dintre care cea mai importantă este, bineînțeles, Constituția. În ciuda criticilor aduse, aceasta este o constituție modernă, apreciată în mod foarte favorabil pe plan internațional și dată drept model țărilor care-și elaborează o nouă constituție. Legile vizând restructurarea întregii vieți economice a țării sunt legi bune, în ciuda carențelor și criticilor referitoare la Legea 18, spre exemplu, Legea fondului funciar, din păcate mai puțin corect înțelese și aplicate.

Sunt lucruri pe care Parlamentul nu a reușit să le facă și, din păcate, nu sunt puține. Nu e suficient să faci legi, trebuie să vezi și cum se aplică. Unul dintre organele care trebuia să vegheze la respectarea legilor e tocmai poliția. N-am reușit să stabilim un statut al polițistului. Legea este lege și ea trebuie respectată, iar cel care o aplică, polițistul, trebuie apărat. La ora actuală poliția are încă rezerve față de aplicarea legilor pentru că poate să-și spună: „dacă se schimbă legea, mâine mă condamnă pentru că am aplicat-o”. Nu este singurul exemplu de neîmplinire. În ansamblu, cred totuși că am făcut mai multe lucruri bune decât rele.

Grupul parlamentar FSN a fost motorul acestei activități legislative, deși nu s-a realizat un consens în toate problemele care s-au discutat, membrii acestui grup nefiind obligați să adopte o atitudine comună, unitară, totalitaristă, dacă vreți. 

(...)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu