„Operațiunea Steagul Alb și Revoluția Albă”

(Facebook Marius Teja 22 aprilie 2020)

La 21 aprilie 2020, am primit de la două persoane din lunga mea listă de contacte Facebook (5000) următorul text: „OPERATIUNEA STEAGUL ALB (timp de 6 luni) APOI DECLANSAM "REVOLUTIA ALBA"!

Noi, o parte a poporului român, din România și din afara României, am hotărât ca începand de astazi 19.04.2020, timp de 30 de zile, pana în data de 18.05.2020, sa informăm zilnic cât mai mulți oameni din acest popor, prin postarea de mesaje de mobilizare, și începând cu data de 19.05.2020 să arborăm un Semn Distinctiv Alb (drapel alb, cearșaf alb, față de pernă albă, tricou alb. etc.) în locațiile în care ne aflăm, ca semn de protest față de sistemul de conducere al României creat după anul 1989. Considerâm că acest sistem nu ne reprezintă și a fost și este condus de structuri de tip mafiot, infiltrate în instituțiile statului, care conduc Romania în interes de grup și nu în interesul poporului roman. Constituția României este folosită doar de fațadă, în interes de grup și nu în interesul poporului român. Actele normative emise ulterior anului 1989 au avut ca scop subjugarea poporului român și distrugerea sistematică a tot ce era românesc. Această inițiativă are ca scop mobilizarea acelei părți a poporului român care consideră câ le-au fost îngradite și încălcate drepturi fundamentale garantate de Constituția României și de către Declarația Universală a Drepturilor Omului prin oamenii corupți din toate sistemele de conducere și de protecție a poporului român. Semnul distinctiv alb a fost ales, deoarece acesta garanteaza un act pașnic de mobilizare din partea poporului român, care dorește să tragă un semnal de alarmă despre încălcarea drepturilor și libertăților fiecărui om!!! Daca sunteti de acord, distribuiti masiv si informati romanii de acest demers (protest pasnic) impotriva ”sistemului”.”

Primul aspect suspect al textului este caracterul anonim, tipic mișcărilor subversive de tip comunist.

Al doilea aspect suspect este cuvântul „operațiune”, caracteristic unor persoane obișnuite cu „munca ilegală” a organizației de tip comunist.

Al treilea aspect suspect este termenul ideologic „revoluție”, tipic acțiunilor violente de tip comunist care vizează răsturnarea prin forță a ordinii constituționale și legale.

Al patrulea aspect suspect este sintagma „noi, o parte a poporului român”, care se dorește o autolegitimare colectivă tipică mișcărilor comuniste, care își arogă reprezentativitate fără a fi alese liber concurențial.

Al cincilea aspect suspect este sintagma „protest față de sistemul de conducere al României creat după anul 1989”. Trebuie remarcat că nu se menționează că la 22 decembrie 1989 noul sistem democratic a înlocuit sistemul comunist. Unii din cetățenii care aveau buletin la 22 decembrie 1989 au conștientizat până la alegerile din 20 mai 1990 că FSN-ul condus de politrucul Ion Iliescu era un partid criptocomunist subordonat total URSS. Conceptul miltar de „front” era folosit în URSS pentru grupul de armate și a fost transferat de Stalin în politică pentru asocierea partidelor comuniste din Europa cu organizații-satelit pentru a le scoate din izolarea politică. În România a fost folosit și de Ceaușescu ca Frontul Democrației și Unității Socialiste și a reapărut în 1989 în republicile sovietice. I. I. a fost singurul șef de stat din fostul Tratat de la Varșovia care a semnat, în aprilie 1991 la Moscova, un tratat cu URSS, prin care României i se interzicea aderarea la o alianță militară, adică la NATO. Ca urmare, situația României postdecembriste a fost aceeași cu a Ucrainei, Belarusului, Moldovei și Georgiei. Norocul României a fost că la 11 septembrie 2001, 20 de arabi au deturnat 4 avioane de pasageri și s-au aruncat cu ele în turnurile gemene din New York și în Pentagon. Așa au intrat în NATO, și apoi și în UE, România și alte 6 state foste comuniste. Dar de atunci statul român luptă cu trompetele KGB-ului din partidele politice și mass-media aservite acestora (https://adevarul.ro/.../prietenii-rusiei.../index.html)

Al șaselea aspect suspect este reprezentat de sintagma „subjugarea poporului român și distrugerea sistematică a tot ce-i românesc”. Trebuie remarcat că nu se menționează că poporul român era subjugat de PCR de la 6 martie 1945, când armata sovietică a impus guvernul criptocomunist al lui P. Groza. Trebuie remarcat că nu se menționează că această subjugare a continuat după 22 decembrie 1989 prin subjugarea de către criptocomuniștii FSN și sateliți. În 1990, comuniștii au inventat, cu informatorii Securității, peste 100 de partide cu dublu scop: de a suprasatura NATO-UE și poporul român cu imaginea unui fals pluralism și de a izola cele 3 partide istorice renăscute, singurele cu vocație democratică prin idelogiile lor și cei 17 ani de închisoare comunistă (1947-1964). Referențial pentru importanța partidelor-satelit a fost chiar cazul FSN. În septembrie 1991, prin lovitura de stat a celei de 4 a mineriade, clanul Iliescu a alungat de la guvern clanul Roman. Dar la Convenția FSN din mai 1992, clanul Roman și-a luat revanșa. Ca urmare, famiglia Iliescu a părăsit FSN fondând FDSN. După ce a câștigat alegerile din toamna lui 1992 cu o majoritate relativă, FDSN s-a transformat în PDSR și împreună cu sateliții PRM, PSM și PUNR a format „patrulaterul roșu”, care i-a asigurat mandatul de guvernare de 4 ani. Pe de altă parte, FSN a fuzionat cu obscurul Partid Democrat, purtând o scurtă perioadă numele PD-FSN, iar în 1993 a renunțat și el la numele FSN, uzat politic după 4 ani. După 11 septembrie 2001, T. Băsescu, exponentul ceaușișmului antiKGB, a schimbat orientarea externă a partidului, venind în întâmpinarea NATO-UE, care nu mai aveau interlocutori organizați prooccidentali autentici în România.

După 1989, informatorii Securității apăreau în spațiul public ca „oameni noi”, deoarece ei nu erau membri de partid. În 1973, pentru a împiedica controlul Securității asupra Partidului, Ceaușescu a ordonat distrugerea dosarelor de informator ale membrilor de partid și a permis racolarea acestora doar cu aprobarea conducerii de partid. (https://evenimentulistoric.ro/pacientul-nicolae-ceausescu...)Singurii informatori care au avut curajul în 1990 să-și asume public colaborarea cu poliția secretă au fost scriitorul Alexandru Paleologu (1919-2005) (https://www.europafm.ro/alexandru-paleologu-unul-dintre.../) și mitropolitul Banatului N. Corneanu (1923-2014) (https://www.gandul.ro/.../focus-ips-nicolae-mitropolit-42...)., poate și datorită vârstei înaintate. După 30 de ani de dezvăluiri în mass-media, istoriografie și CNSAS este foarte greu de crezut că un cetățean al unui stat comunist putea deveni colaborator al poliției secrete de bunăvoie și din proprie inițiativă. PNȚCD, PSDR și PNL au fost infiltrate cu informatori ai Securității, care au destabilizat aceste partide inclusiv prin sciziuni. Un exemplu referențial: legendarul lider țărănist Corneliu Coposu (17 ani de închisoare) a fost urmărit și după 22 decembrie 1989 de aceiași securiști și aceiași informatori. (https://www.stareapresei.ro/corneliu-coposu-a-fost.../) În contextul în care controlau sistemul politico-administrativ, criptocomuniștii și-au permis luxul de a pierde alegerile din 1996 și au sabotat reforma economică a administrației E. Constantinescu și politica externă pro NATO-UE. În acest sens trebuie amintite mineriadele 5 și 6 din ianuarie și februarie 1999, tentative de lovitură de stat criptocomuniste anihilate cu mari dificultăți. PNȚCD a fost distrus deoarece a luptat cu informatorii infiltrați, un exemplu al subversiunii fiind mutilarea proiectului legii privind arhivele Securității, inițiat de legendarul deținut politic Constantin Ticu Dumitrescu (1928-2008). Infiltrații din PSDR au unit partidul cu PDSR formând PSD în 2001, la fel cum au manevrat și în 1948. Pentru a nu fi distrus și el, PNL a acceptat infiltrații, ieșind din Convenția Democratică de guvernare înainte de alegerile din toamna lui 2000, iar în 2016 a fost infiltrat oficial cu PDL. E. Constantinescu nici nu a mai candidat în 2000, rămânând controversată afirmația sa de atunci că a fost învins de Securitate sau de presa securiștilor concediați de el din serviciile secrete. (http://www.ziare.com/.../emil-constantinescu-m-a-invins...).

În domeniul economic, criptocomuniștii au fost primii care au inventat firme private prin foștii activiști de partid, foștii securiști și informatorii Securității. Referențial este cazul arhitectului Dinu Patriciu(https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinu_Patriciu..., fondatorul primei firme private înregistrate la Registrul Comerțului în februarie 1990 și lider al PNL-AT, aliat la guvernare cu FSN), după ce în anii 80 lucrase în Emiratele Arabe Unite. Tot criptocomuniștii au devenit proprietarii întreprinderilor de stat privatizate, speculând pozițiile de conducere ocupate și beneficiind preferențial de informații confidențiale . Apoi, firmele lor au fost favorizate de „partidele” politice și de administrația centrală și locală, controlate tot de ei, mergând până la evaziune fiscală, în timp ce micile firme înființate cu dificultate de cetățeni obișnuiți erau „călcate” sistematic de aceste instituții și de „partidele” politice. Corupția nu a fost inventată la 22 decembrie 1989, ea fiind endemică în orice regim comunist din cauza economiei de stat nerentabile și a incompatibilității politice a partidului cu meritocrația.

Al șaptelea aspect suspect este reprezentat de sintagma „oamenii corupți din toate sistemele de conducere și de protecție”. Trebuie remarcat că nu se spune nimic despre lupta anticorupție care a început după integrarea României în NATO-UE și care a fost stopată de guvernarea criptocomuniștilor PSD-ALDE. Trebuie precizat că UE a fost nevoită să inventeze Mecanismul de Control și Verificare (MCV), deoarece la momentul integrării României, la 1 ianuarie 2007, justiția rămăsese o restanță nerezolvată din Tratatul de aderare! Cripotocomuniști, vizați de lupta anticorupție, pozează în apărători ai drepurilor omului, tot așa cum autorii anonimi se folosesc demagogic de Constituție și Declarația Universală a Drepturilor Omului în timp ce instigă la revoluție. De fapt, sintagma vizează subminarea sistemului de securitate natională a României, care a contribuit la lupta anticorupție. Trebuie subliniat că prin invadarea Crimeii în martie 2014, KGB-ul a oficializat al Doilea Război Rece împotriva NATO-UE, deoarece integritatea teritorială a Ucrainei a fost garantată de Rusia, SUA, Marea Britanie, Franța și China prin tratatul de la Budapesta din 1994, prin care Kievul ceda Moscovei armele nucleare aflate pe teritoriul său din epoca sovietică. (http://www.ziare.com/.../documentul-care-permite-o...)

Prin poziția sa strategică, România se află în prima linie a frontului a acestui nou conflict rece, declanșat de KGB prin aducerea la putere a lui V. Putin în 1999, pentru a-și lua revanșa pentru înfrângerea suferită în Primul Război Rece (1945-1991), soldată cu destrămarea URSS. (https://www.hotnews.ro/stiri-international-10726616...). În războiul virtual împotriva României, KGB concentrează în saitul „Vești din Rusia” „știri” din 8 canale subversive: RIA Novosti, TASS, Interfax, Lenta, Sputnik International, RTB, Rosbalt, RT.

Așa cum explica la o emisiune televizată din 1985 Iuri Bezmenov (1939-1993), ofițer superior KGB refugiat în Canada în 1970, doar 15% din activitatea KGB este consacrată spionajului, restul de 85% fiind concentrată pe „subversiune ideologică”/„măsuri active” sau, pe înțelesul tuturor, război psihologic (https://www.youtube.com/watch?v=iXR6vMOao-o). Pentru a înțelege mai bine importanța dezvăluirilor lui I. B., trebuie precizat că el a lucrat la agenția RIA Novosti, evident acoperit.

Care este diferența între URSS și Rusia neocomunistă? În URSS, KGB-ul era instrumentul Partidului Comunist, iar în Rusia neocomunistă, Partidul Comunist este instrumentul KGB-ului. Care este asemănarea dintre URSS și Rusia neocomunistă? Biserica Ortodoxă Rusă este în continuare sub controlul KGB-ului. https://giphy.com/gifs/VvmgEi6rubt3G De aceea, propaganda pseudoconservatoare a KGB speculează la maximum ideologia globalismului progresist, vulnerabilitatea majoră a democrațiilor euroatlantice („călcâiul lui Ahile”), deoarece KGB știe că înfrângerea în cel de Al Doilea Război Rece va fi urmată de dispariția sa.

KGB este o organizație de gangsteri, deoarece Partidul Comunist este o organizație de gangsteri politici. Gangsterii clasici trăiesc din „lovituri”, dar asta înseamnă că trăiesc cu riscul de a fi arestați de poliție, condamnați de tribunal și închiși în pușcărie. Gangsterii clasici sunt niște periferici sau marginali ai societății, deoarece nu respectă normele legale și încearcă să trăiască conform propriilor lor reguli. Comuniștii sunt și ei niște periferici sau marginali ai societății dintr-o varietate de motive: politice, economice, sociale, culturale. Ceea ce îi unește pe comuniști în această diversitate de motive este că ei urăsc meritocrația și iubesc parvenitismul. De aceea, ei sunt dispuși „să facă totul” pentru „o lume mai bună și mai dreaptă”, dar pentru ei. Cu alte cuvinte, „utopia” comunistă nu este decât o răsturnare pragmatic a societății cu susul în jos, prin răsturnarea valorilor și promovarea anormalității. Pentru succesul acestei operațiuni de amploare societală, comuniștii au redus la zero riscurile cu care trăiesc gangsterii clasici și în acest scop au furat mai întâi statul printr-o lovitură la scară națională căreia i-au spus revoluție. Astfel, ei au devenit și poliție și tribunal și închisoare și puteau să sfârșească acolo doar dacă se luptau între ei, așa cum s-a întâmplat în faza inițială stalinistă. Din postura de stăpâni ai statului, comuniștii au furat proprietățile economice ale cetățenilor cu o lege pe care au numit-o naționalizare. Deoarece teoretic proprietatea devenise comună și ei erau singurul partid politic legal, comuniștii au devenit administratori ai proprietății de stat, având grijă să înființeze gospodăria de partid, o firmă privată destinată asigurării nivelului lor de trai. În acest context politico-economic, cetățenii de rând puteau depăși stadiul sărăciei doar în măsura în care acceptau de bună voie să urce pe scara ierarhică a unui regim mafiot, alternativa fiind fuga din țară, sancționată ca trădare.

Circulația virtuală a scrierii „Operațiunea…” nu este surprinzătoare. Pentru trompetele criptocomuniste anti NATO-UE și pro Rusia-China din politică și mass-media, răspândirea coronavirusului în România nu este o drama, ci o oportunitate pentru amplificarea acțiunilor de sabotare a interesului național și a securității naționale. Aceste trompete își concentrează acum eforturile împotriva stării de urgență, încercând să răspândească panică și neîncredere în activitatea autorităților, care trebuie să gestioneze criza cu un sistem medical sabotat permanent de gangsterii politici criptocomuniști după 22 decembrie 1989. Dacă la început se arunca în spatele actualului guvern slaba dotare a sistemului de medical, pe măsură ce acesta a început să reacționeze, atacul s-a orientat asupra restricțiilor, ajungând azi până la negarea existenței coronavirusului ca pretext pentru instaurarea dictaturii. Spre deosebire de perioada critică 1996-2000, gangsterii politici criptocomuniști folosesc și rețelele sociale virtuale, unde propaganda individuală simplistă țintește emoționalul pentru a facilita distribuirea voluntară, iar saiturile „de știri” cu „jurnaliști” anonimi au proliferat. Dacă ministerele Justiției, Muncii și Internelor ar introduce obligația declarării identității acestor „lucrători”, s-ar face descoperiri ușor de intuit.

După ce UE a înființat în 2015 „EU vs DISINFO” (www.euvsdisinfo.eu) destinat contracarării KGB-ului în războiul informational, în România a fost înființat, în 2017, Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (www.larics.ro), în cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.

LIDERI PCR

Emil Bobu (1927-2014)

În 1981, Emil Bobu, membru reprezentativ al ‘’familiei’’ clienterale a Elenei Ceauşescu, a fost eliberat din funcţiile sale de ministru al Muncii şi de preşedinte al organizaţiei naţionale sindicale, pentru a fi numit secretar al CC (poziţie pe care o va deţine apoi, pentru un timp, paralel cu cea de vice-prim-ministru al guvernului). Acesta era un exemplu că între posturile din guvernul ţării şi cele din diferite sectoare ale conducerii de partid nu mai era o diferenţă semnificativă. În perioada august 1981- decembrie 1989, face parte din CPEx, fiind un exponent al nucleului dur al acestui organ al partidului.

(Dumitru Popescu, Am fost şi cioplitor de himere)

Miron Constantinescu (1917-1974)

Discursul său din perioada acaparării puterii totale de către comunişti a excelat prin duritate. El a instigat la violenţă şi s-a caracterizat prin maxima slugărnicie faţă de diriguitorii de la Kremlin. Figurează printre membrii CC ai PMR în perioada de vîrf a sovietizării României şi a terorii. După unele surse, el ar fi fost alături  de Iosif Chişinevschi în înscenarea judiciară contra lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Probabil drept răsplată, la Congresul al II-lea al PMR este promovat în Biroul Politic. El ajunge peste un an şi membru al guvernului prezidat în acea vreme de Chivu Stoica. La finele anului 1956 e numit ministru al Învăţămîntului, pentru a-i ţine pe elevi şi studenţi sub un sever control politic, timp în care Securitatea opera numeroase arestări.

A ajuns ulterior în dizgraţia lui Gheorghiu-Dej, ca şi Chişinevschi. Constantinescu e înlăturat din toate funcţiile înalte pe care le deţinea (1957) pentru a reveni în nomenclatura de prim rang în timpul lui Nicolae Ceauşescu. Mai întîi ministru adjunct, apoi ministru plin al Învăţămîntului, el revine la Congresul al X-lea (1969). Fostul stalinism înflăcărat ajunge unul dintre ideologii ceauşismului, controlînd, în noua sa funcţie de preşedinte al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (1969-1972) activitatea institutelor de cercetare cu profil umanistic. În 1972 devine vicepreşedinte al Consiliului de Stat.

La 18 iulie 1974, a încetat din viaţă.

(Şerban Rădulescu-Zoner, Instaurarea totalitarismului comunist în România)

Ştefan (Istvan) Foriş (1892-1946)

S-a născut în 1892, la Tîrlungeni, jud. Braşov. A frecventat Liceul Real din Braţov şi Facultatea de fizică şi matematică, din Budapesta. Cunoştea bine limbile maghiară, română, germană, franceză. A revenit la Braşov, a practicat gazetăria în presa de stînga. A intrat în partidul comunist încă de la înfiinţarea acestuia, a fost secretar al conducerii centrale a Ajutorului Roşu și membru în CC al Blocului Muncitoresc-Ţărănesc. Pentru colaborare la presa comunistă, pentru agitaţie şi propagandă în mediile studenţeşti, Foriş a fost arestat, la Cluj, în toamna lui 1927. Cominternul i-a aranjat, însă, trecerea clandestină în URSS. Condamnat în contumancie la 10 ani de închisoare, Foriş, revenit, de asemnea, ilegal în ţară, va fi închis, în 1931-1935, la Văcăreşti şi Doftana. În împrejurări neelucidate, Foriş pleacă din nou în URSS, de unde revine prin “canalul sovietic” de la Tulcea, la sfîrşitul lui decembrie 1940, pentru a prelua conducerea PCdR (locul fiind vacant prin moartea lui Bela Breiner).

La 4 aprilie 1944, a fost înlăturat din funcţie de triumviratul Emil Bodnăraş-Constantin Pîrvulescu-Iosif Rangheţ, iar în 1946 a fost asasinat. Oficial, în chiar versiunea lui Nicolae Ceauşescu (Cuvîntare la Plenara CC al PMR, din 30 noiembrie-5 decembrie 1961), personajul Foriş este prezentat   ca un trădător şi este subliniat meritul lui Dej în înlăturarea lui. Aflat în lagăr, el a întocmit planul pus la îndeplinire de tovarăşii de afară.

Lui Foriş i se reproşa şi faptul că, aflat la Doftana, a dat o declaraţie de renunţare la covingerile sala politice.

(Dosarele istoriei, an II, nr. 4, 1998).

Manea Mănescu (1916-2009)

A fost agitator în rîndul studenţimii in perioada sovietizării României. A fost promovat pentrul zelul  său din perioada cea mai neagră a totalitarismului comunist.  Membru al CC al PMR, la al III- Congres al acestuia (1960). De atunci începe rapida sa ascensiune politică: secretar al CC al PCR (1965), membru al Comitetului Executiv al PCR (1969), vicepreşedinte al Consiliului de Stat pînă în 1972, cînd este numit vicepresedinte al Consiliului de Ministri şi pînă la urmă, prim ministru al guvernului (1974) odată cu pensionarea lui I.Gh. Maurer. În 1979, Manea Mănescu este înlocuit din fruntea guvernului cu Ilie Verdeţ, fostul său adjunct, adică viceprim ministru, un activist de prim rang în perioada terorii şi sovietizării României.

(Şerban Rădulescu-Zoner, Instaurarea totalitarismului comunist în România)

Marcel Pauker (1896-1938)

S-a născut la 6 decembrie 1896, la Bucureşti. A a absolvit liceul cu diploma de bacalaureat în anul 1914, în 1915 plecînd la studii (politehnice) la Zurich. În 1916, a revenit în România, a urmat (două luni) Şcoala de ofiţeri de Artilerie, fiind avansat sublocotenent. A obţinut diploma de inginer, în 1921.

A fost desemnat ca membru al Comitetului Provizoriu al Partidului Comunist din România în decembrie 1921. La Congresul al II-lea al Partidului Comunist din România, a fost ales membru al Comitetului Central şi al Biroului Politic. A participat la conferinţele Federaţiei Comuniste Balcanice, de la Sofia ( iunie 1922) şi Berlin (1923).

Reţinut pentru activitatea sa cu caracter antistatal, a evadat din închisoare, fiind condamnat în contumancie de Consiliul de Război al Corpului II  armată la 10 ani de închisoare, ulterior la muncă silnică pe viaţă, de Consiliul de Război al Diviziei 4 infanterie. A purtat o serie de nume conspirative, între care: Luximin, Stepan, Semionovici Marin, Paul Lampart, Burghezul, Puiu, Herman Gugenheim, Paul Weiss, Priu, Ion ş.a. După evadarea din 1925, a revenit în România, în 1929, fiind prins şi întemniţat, dar în iunie acelaşi an a fost amnistiat şi pus în libertate; în august 1929 a fost din nou arestat la Petroşani, pentru participarea la greava generală aminerilor. În anul 1935, era membru secretariatului CC al PCR.

A plecat în anul 1937 prin Praga în URSS. A participat ca delegat al Partidului Socialist-Comunist din România la Congresele IV şi VII ale Internaţionalei Comuniste şi la unele plenare ale Cimitetului Executiv al acesteia. A fost amestecat în luptele fracţioniste din cadrul PCR, izbucnite între liderii de partid. În perioada cînd s-a aflat în URSS, a fost sancţionat de Comintern cu interdicţia de a activa o vreme în România, fiind trimis la “munca de jos”(august 1930-ianuarie 1932), ca inginer ajutor al conducătorului şantierului, conducător, şi apoi conducător şef al şantierului. A fost raportor la Congresul al II-lea al partidului privind activitatea Partidului Socialist-Comunist din România pentru perioada 1921-1922.

Marcel Pauker a avut patru copii, dintre care trei cu Ana Pauker (Tanio, n. 1921-m. 1922; Vlad, n. 1926, la Viena; Tatiana, n. 1928, la Moscova) şi unul Iakov (Iaşa), născut în februarie 1921, din legăturile cu basarabeanca Roza Elbert, activistă a PCdR.

A trăit cu Vanda Nicolski şi cu Elena Filipovici. În străinătate a locuit în Elveţia, la Zurich, între anii 1915-1916 şi 1919-1921, apoi a fost în Germania, Austria, Cehoslovacia, Franţa, Bulgaria.

A fost arestat de NKVD, la 21 martie 1937, şi întemniţat în închisorea Taganka din Moscova, fiind anchetat de două ori. La ultima anchetă, din 31 martie 1938, semnată în fals cu nunele lui Marin Stepan Stepanovici prin care “Recunoaşte că a făcut spionaj în URSS în favoarea României” etc. A fost condamnat la moarte şi executat la 16 august 1938.

A fost reabilitat  la Plenara CC al PCR din aprilie 1968. Cu toate acestea, numele său a continuat să fie ţinut la index fără a se cunoaşte activitatea sa.

 (Dosarele istoriei, an III, nr. 10, 1998).

Dumitru Popescu ''Dumnezeu''

S-a născut în 1928.

A activat la Contemporanul ca secretar adjunct de redacţie. Curs de un an la “Jdanov”, şcoala superioară a Comitetului Central (1957). “Jdanov” perfecţiona în sfera ideologică. În 1958, redactor şef la Scînteia Tineretului, apoi  redactor şef la Scînteia și director la Agerpress (1960-1962).

În 1962 a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Culturii. În 1968, a fost ales secretar al Comitetului Central.

(Dumitru Popescu, Am fost şi cioplitor de himere, 1993)

Gheorghe (Gogu) Rădulescu (1914-1991)

În perioada august 1981- decembrie 1989, Gogu Rădulescu face parte neîncetat din CPEx. El face parte din nucleul dur al CPEx. Se pare că el a beneficiat de sprijinul lui Nicolae Ceauşescu, nefiind totuşi (şi) un client al Elenei Ceauşescu.

(Dumitru Popescu, Am fost şi cioplitor de himere)

Aniversarea a 70 de ani de la apariția cotidianului „Cuget Liber” din Constanța („Cuget Liber” 2014)

Simona ANGHEL, „Cuget Liber“ - 70 de ani de la primul număr

„Cuget Liber”; Constanța, 27 septembrie 2014

Mircea Lucescu a preluat naţionala obligat de comunişti? Dezvăluirile antrenorului după trei decenii

Adevărul 22 mai 2014

Secolul egalităţii între femei şi bărbaţi: Lenin, unul dintre primii lideri care să recunoască importanţa socială a femeii

Adevărul 8 martie 2014

De la România regală la ţara tovarăşilor: 6 martie 1945, ziua instaurării comunismului. Guvernul lui Petru Groza

Digi24 6 martie 2014

„Radio Europa Liberă și exilul românesc. O istorie încă nescrisă” (De Flers 2004 & 2005)

Rene Alecu de Flers a fost angajat al postului de radio american Europa Liberă timp de aproape trei decenii. În 2004 a publicat cartea memorialistică Radio Europa Liberă și exilul românesc. O istorie încă nescrisă la editura americană Criterion Publishing (390 pagini), reeditată în 2005 la editura românească Vestala (527 pagini). Autorul dă o explicație surprinzătoare privind geneza cărții și prezența sa la R. E. L.:  „În 1987, când pregăteam să termin activitatea pe care o aveam la Radio Europa Liberă, fusesem rugat de colegi, nu numai de români, să scriu o carte despre acest post de radio. Rămăsesem oarecum stupefiat, deoarece, în realitate, eram bucuros că, în sfârșit, închideam un capitol din viață, care îmi fusese impus fără să mi se dea dreptul la refuz”*.
Fragmente din volum au apărut în serial și în revista americană de literatură și artă „Origini”, realizată de români din SUA (editor Gabriel Stănescu) și sponsorizată de editura Criterion Publishing.
Numărul din mai-iunie 2005 începe cu discuțiile autorului cu trei colegi de la secția română a R. E. L. despre viitorul reginului comunist din România după preluarea puterii de către N. Ceaușescu în martie 1965, la moartea lui Gheorghiu-Dej. El îi avertiza pe colegii săi neîncrezători că „de un an de zile Ceaușescu și-a pus peste tot numai oamenii lui de încredere în punctele cheie”.
Apoi, după Congresul al IX lea al PCR din iulie 1965, care l-a confirmat pe Ceaușescu în funcția de sceretar general, Flers a făcut următoarea constatare: „Ca să fie și mai sigur că toată puterea rămânea cu adevărat în mâna lui, începuseră să apară pe firmamentul conducerii de stat și de partid, unul după altul, frații, surorile și toate rubedeniile lui, plus cele din partea Elenei”.
Confirmarea predicțiilor sale l-a îndepărtat de colegi, dar munca lui Flers era din ce în ce mai acaparată de evoluția României ceaușiste. În plus era responsabil cu „Guildul”**, „DAG”*** și „Consiliul pe Întreprindere”****. Pauza nu și-o mai petrecea cu colegii Wassilko și Gheorghe, ci mergea la Monitoring sau la „cei de sus”.
Al treilea coleg venit după angajarea sa la postul din Munchen a fost Aurora Leicand  ca traducătoare. După ce termina traducerea în engleză a lucrărilor superiorul care avea grad de comandor, aceasta redacta și Revista Presei. Aflând de pasiunea pentru fotografie a lui Flers, Leicand l-a rugat să-i dea lecții în acest domeniu. Deoarece autorul nu se descurca foarte bine în românește, a întrerupt lecțiile cu acesta pentru a le continua cu Robert Lackenbach, un coleg american de la Departamentul de Știri. Apoi s-a înscris la un club fotografic din capitala Bavariei și toată pregătirea ei s-a concretizat cu o expoziție la Haus der Begegnung, unde fusese prezentată însă ca absolventă a unui curs fotografic la Universitatea București. Ceea ce l-a făcut pe Flers să concluzioneze cu regret: „Mă obișnuisem cu caracterul românului, dar când vedeam cât de departe se mergea, am rămas uluit. Știam adevărul și puteam interveni. (...) Dacă aș fi întrevăzut că îmi va da o lovitură pe la spate, poate aș fi făcut-o.”
Apoi, Gheorghe i-a prezentat-o pe Anca Moschuna-Sion, pe care o zărise anterior în biroul comandorului împreună cu mama ei, Irina Moschuna-Sion. Fiica a fost instalată la F-10, iar mama ca secretară la Departamentul Român de Emisiuni.
Între timp superiorul care avea grad de amiral și care se apropia de 90 de ani a ieșit la pensie și comandorul a fost promovat în funcția sa. Colegul Gheorghe dorea să fie promovat în funcția avută pînă atunci de comandor și încerca să-l propună pe Wassilko ca evaluator. Deși Flers s-a opus acestei manevre pe baza vechimii sale, Gheorghe a pus la cale alta: „Era numai nevoie să știi unde și cum să faci plecăciuni. Nepotismul avea precădere. Cu poziția inventată special pentru el, d-ul von* **** Wassilko fusese ridicat în grupa IX, superioară mie. (...) Conducerea postului de radio nu era interesată cum se ajungea la astfel de hotărâri. Bine sau nu, pentru ei, singurul lucru important era ca organizația să funcționeze.” Noua poziție a lui Wassilko a făcut ca atmosfera în biroul împărțit cu autorul să fie tensionată. Dar abia după trei ani Wassilko a fost mutat la F-8, împreună cu comandorul, cu care împărtășea specialitatea relațiilor internaționale și viciul fumatului, neacceptat în biroul lui Flers.
Pe la jumătatea lui 1965, texanul Paul Collins, director al Departamentului de Cercetări, l-a angajat pe Robert Edgar Rafael la Secția Română de Documentare, în pofida opoziției lui Gheorghe, care nu dorea colegi evrei în secție. Gheorghe a încercat totuși ceva: le-a amintit superiorilor că Rafael nu putea fi angajat din cauza lui Flers, care făcuse parte dintr-o unitate specială. Când a trebuit să pună în practică decizia superiorului american, Gheorghe l-a prezentat pe Rafael lui  Flers în biroul pe care urmau să-l împartă până la găsirea altei soluții, așteptându-se ca în scurt timp să aibe loc dispute între cei doi. De la prima întâlnire Flers i-a dezvăluit lui Rafael că a fost locotenent în Sturmbrigade Frankreich******: „Nu sunt rasist, dar când sunt călcat pe bătături, sunt obișnuit să mă apăr. Cum te vei comporta așa mă voi comporta și eu. Mi-a dat de înțeles că era de aceeași părere.” Flers l-a inițiat pe Rafael în abecedarul secției, dar mai târziu a aflat că acesta era specialist și că prelua poziția eliberată de comandor. Flers a bănuit că Gheorghe mizase probabil pe o rezistență din partea sa, dar Gheorghe nu știa că el nu se putea opune la o angajare din afară. O divergență tacită între cei doi colegi de birou a apărut însă în ceea ce o privea pe soția româncă a lui Rafael, cu care Flers a făcut cunoștință cu ocazia petrecerii de Revelion organizată de R. E. L., prima și ultima la care a participat autorul.

SURSA
„Origini”, Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 96-97 (www.origini.uv.ro)

NOTE M. T.
* http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html
**Guildul=Newspaper guild (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
***DAG= Deutsche Angestellten Gewerkschaft (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
****Consiliul pe Întreprindere=Consiliul Naționalităților R.E.L. (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
*****von=din; de la (limba germană). Parte de vorbire care indica un titlul nobiliar în spațiul german.
******Sturmbrigade Frankreich=Brigada de asalt Franța. Unitate SS formată în 1943 din voluntari francezi și care a luptat de partea Germaniei naziste pe frontul antisovietic în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din 16 septembrie 1944

''România Liberă'', Bucureşti, 23 august 1994

(”Fan-Page Corneliu Coposu”)

Florin Mihai, VIDEO Rolul Regelui în lovitura de palat din 23 august 1944

''ADEVĂRUL'', Bucureşti, 19 octombrie 2011

Ciprian Plăiașu & Sorin Oane & Oana Ilie & Gheorghe Buzatu
23 august 1944 - O trădare naţională?

''HISTORIA'', Bucureşti, 14 martie 2011

Cristian Scăiceanu, Poșta Română în campanie electorală

MAGAZIN ISTORIC, Bucureşti, noiembrie 2010, pp. 24-25.

Cenzura comunistă în Dobrogea (XI - 1977) (COMAN)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (XI), „Tomis”, Constanța,  XLII, 453, decembrie 2007, p. 91-93.

Funcționarea Comitetului pentru Presă și Tipărituri avea să fie de scurtă durată încât, după numai doi ani de activitate, noua instituție a cenzurii este desființată, ca urmare a adoptării Hotărârii Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 29 iunie 1977 cu privire la creșterea rolului și răspunderii organizațiilor de partid și de stat, de masă și obștești, a uniunilor de creație, a conducerilor colective ale redacțiilor, Radioteleviziunii, editurilor, caselor de filme, instituțiilor de spectacole, în activitatea de informare și educare a oamenilor muncii, respectiv a Decretului Consiliului de stat nr. 472 din 24 decembrie 1977 cu privire la încetarea activității Comitetului pentru presă și Tipărituri.
Practic, prin reorganizarea din vara lui 1977, Comitetul pentru Presă și Tipărituri  era, practic, dizolvat dispărând încă, ca instituție de sine stătătoare, oficial, abia la finele anului. Membrii săi urmau a exercita de acum înainte controlul de stat asupra realizării programului de tipărituri, aplicării legilor din domeniul presei și tipăriturilor, de respectarea condițiilor de apariție și de difuzare a ziarelor și periodicelor. În același timp, ei trebuiau să participe la activitatea de atestare a ziariștilor și să urmărească aplicarea legislației în vigoare privitoare la lucrătorii din presă.
Renunțarea în mod oficial la cenzură nu a însemnat și eliminarea ei ci, mai cu seamă, generalizarea autocenzurii. Edificatoare în acest sens sunt următoarele argumente invocate în sus numita hotărâre: „ținînd seama de amploarea activității politico-ideologice și cultural-educative, de sarcinile tot mai complexe ce se pun în fața instituțiilor și organismelor cu acest profil, se impune ridicarea spiritului de răspundere al comuniștilor, al cadrelor ce lucrează în acest domeniu, iar în conducerea organismelor respective un rol tot mai important trebuie să capete formele de conducere colectivă, colectivele înseși, masele largi de oameni ai muncii, adevărații beneficiari ai artei, științei, culturii, ai activității publicistice. În aceste condiții sunt necesare reorganizarea și modificarea atribuțiilor Comitetului pentru Presă și Tipărituri, care exercită controlul preventiv în aceste domenii, întreaga răspundere a controlului revenind instituțiilor respective, conducerii colective a acestora, organelor însărcinate de partid și de stat să îndrume munca ideologică și cultural-educativă” (Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr. 57, 1 iulie 1977, p. 2.)
În esență, prin desființarea instituției cenzurii, creștea responsabilitatea individuală și, implicit, coeficientul de autocenzură astfel încât nivelul de creativitate trebuia adaptat condițiilor impuse de instituțiile și organizarea activităților politico-ideologice și cultural-educative.
Încheiem „incursiunea” printre notele/rapoartele de intervenții/sesizări  create de Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor Constanța în 1967-1977, cu un alt extras dintr-un document elaborat cu puțin timp înainte de apariția legislației privind reorganizarea instituției cenzurii.

1977 mai 26, Constanța
Extras din Nota de intervenții a împuterniciților Comitetului pentru Presă și Tipărituri Constanța din perioada  25 aprilie - 25 mai 1977

PONTICA XI - 1977
Revista muzeului de arheologie Constanța

Articolul „Cîteva observații pe marginea unor toponimice din dreapta Dunării de jos” de Petre Diaconu, referindu-se la oiconimele dintre comuna Ostrov și Cochirleni distingea două mari categorii: unele de origine turcă  veche și turcă osmanlîe, iar altele de origine românească, ordine în care de fapt se făcea comentariul respectiv. S-a indicat să se inverseze ordinea prezentării, adică să se înceapă cu prezentare a cuvintelor de origine românească.
S-a atenuat colonizarea satelor (Beilic și Cochirleni) cu populație venită din Buzău, indicându-se să se precizeze că aceștia au venit fără ordin și s-au așezat pe aceste meleaguri.

În articolul „Zeii Sabazios și Zbelsurdos la Drobeta” autorul D. Tudor vorbind de descoperirea unui fragment al unui mare basorelief, denumit „Fragmentul Pârvan”, spunea că această prețioasă piesă a fost furată din muzeul de la T. Severin”. S-a eliminat.

Materialul „Informații engleze” din 1839 despre extremitatea estică a „Valului lui Traian din Dobrogea”, de Sergiu Iosifescu, vorbind de erodare treptată a contururilor „Valului lui Traian” autorul spunea că fenomenul s-a accentuat după 1857, anul acordării de către Poarta Otomană a concesiunii construcției căii ferate Cernavodă-Constanța (Kustendje). Părțile subliniate au fost eliminate.

Articolul „Unele reflecții în legătură cu regatul lui Burebista” - de Al. Suceveanu a fost oprit de la publicare datorită caracterului său polemic.

În materialul „Les roumains et la mer” (Românii și marea) au fost efectuate unele modificări de text. De semnalat că în Dobrogea „elementul românesc a fost sport (sporit - nota n. n. V. C.) prin colonizări” după 1878 fiind „lipsită de locuitori până atunci”.

În articolul „Dobrogea lui Burebista”, dr. A. Rădulescu prezintă acțiunea regelui Burebista de „închegare pentru prima oară a unui mare și puternic stat geto-dac”. În incursiunea sa în Dobrogea, Burebista este prezentat ca un mare războinic, care „a declanșat între anii 55-48 î. H. un năpraznic atac asupra orașelor pontice, în urma căruia o întreagă suită de orașe sînt integrate cu forța sau în chip pașnic protectoratului său”. Acțiunea lui Burebista este dominată de caracterul distrugător „orașele sînt crunt lovite și distruse, ca în cazul Histriei de pe malul lacului Sinoe”. Se relatează „starea de jale a locuitorilor, cruntele realități al evenimentului de la mijlocul sec. I î. e. n.”, precum „și eforturile pentru refacerea orașului distrus din temelii”.
Justificînd incursiunea lui Burebista în Dobrogea, autorul afirma: „Se știe că între anii 71-61 î. e. n., orașele vest-pontice au încercat opresiunea romană; la acea vreme însă, o vor încerca și pe cea dacică...” „Pe de altă parte, suveranul geto-dac pentru a-și consolida puterea la țărmul mării și rîvnind la bogățiile orașelor grecești procedează la cucerirea lor”. Articolul se încheia cu precizarea că la „data cînd s-a produs bătălia de lîngă Histria din 62-61 î. e. n., întregul teritoriu al Dobrogei făcea deja parte din regatul geto-dac, cu excepția litoralului...”. În încheiere, autorul concluzionează: „Iată d ce se cuvine reconsideră mai atent politica lui Burebista în această parte a țării - acum în curînd, cu prilejul împlinirii a 2500 de ani de la întemeierea sa, se conturează mai precis locul Dobrogei în cadrul hotarelor regatului daco-get de la mijlocul sec. I. î. e.n.”

În articolul „Unele reflecții în legătură cu regatul lui Burebista” - de Al. Suceveanu pune în discuție pe un ton polemic localizarea Arcidavei. După unii arheologi, printre care și Hadrian Daicoviciu, Arcidava s-ar fi aflat pe Argeși (sic!) sau în zona Histriei, după părerea acad. Emil Condurachi. Pentru caracterul său polemic articolul a fost eliminat.

Materialele au fost rezolvate împreună cu direcția de specialitate de la CPT București.

Tov. Clara G.
DJAN Constanța, fond Comitetului pentru presă și Tipărituri Constanța, dosar 12/1973-1977, f. 3-4

*Virgil Coman (1973-2016 Constanța) = Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Ovidius Constanța. Director al Direcției Județene Constanța al Arhivelor Naționale.

Cenzura comunistă în Dobrogea (VII - 1973) (COMAN 2007)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (VII), „Tomis”, Constanța, XLII, 449, august 2007, p. 90-91.

Anul 1973 nu a adus mari schimbări în activitatea cenzorilor constănțeni. Aceleași direcții de acțiune, același mod, aceeași mentalitate închistată, dominată de ideile desprinse din directivele organelor centrale și locale de partid și de stat.
La 15 noiembrie, ca urmare a indicațiilor forului ierarhic superior, împuterniciții din Constanța aveau să înainteze o serie de propuneri  privind perfecționarea activității, pentru a fi dezbătute la întâlnirea pe centre interjudețene a lectorilor Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor. pentru o mai bună informare, aceștia aveau să solicite prezentarea de către direcțiile de specialitate a problemelor mai deosebite desprinse pe parcursul desfășurării procesului de lectură a materialelor cu caracter istoric și literar-artistic. Ei mai propuneau: „o expunere pe teme internaționale de actualitate”, noul Caiet de dispoziții să fie înaintat și redacțiilor, să se facă precizarea  dacă toate dispozițiile transmise prin Buletinul informativ-operativ se pot comunica și redactorilor-șefi, să se analizeze posibilitatea ca ziarul local să fie lecturat paralel cu capul limpede, iar „lectorii din provincie să fie prinși în sistemul de reciclare de la Academia Ștefan Gheorghiu.”
Dat fiind faptul că de la 1 ianuarie 1974 revista „Tomis” urma a deveni publicație lunară editată de ziarul județean, lectorii DGPT solicitau lămuriri privitoare la modul de lecturare și „rezolvare” a revistei:
„-se va lectura în paralel cu Bucureștiul?
- se va lectura o dată cu deplasarea lunară a instructorului?
- ori se va rezolva de către lectori  pre plan local prin consultarea organului de partid?” (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 11/1973, f. 10.)
Studierea documentelor emise de împuterniciții constănțeni în 1973 ne oferă posibilitatea de a cunoaște mai bine activitatea pe linia cenzurii presei și tipăriturilor. În cele urmează, vă propunem spre studiu câteva extrase.

1973 mai 2, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 26 martie-30 aprilie 1973.
Producție editorială
În broșura „Operativitate, combativitate, eficiență”, editată de Comitetul județean PCR Constanța, s-au eliminat referirile la îndeplinirea planului minimal și maximal. Aceeași intervenție s-a efectuat în broșura „1973 - an hotărîtor al îndeplinirii cincinalului în patru ani și jumătate”. În plus în această ultimă broșură s-a mai intervenit în materialul „Creșterea și îngrășarea tăurașilor în gospodăriile membrilor cooperatori” în care se spunea: „.. la baza inițiativei stau o serie de obligații atît ale CAP cît și ale cooperatorilor care se angajează să crească în gospodăria personală 1-2 tovarăși.” Cuvîntul subliniat a fost înlocuit cu ... tăurași.
[Clara G.; Peteanu T.]
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 11/1973, f. 52.


1973 iunie 1, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din luna mai 1973.
Expoziții
S-a vizionat expoziția Revoluția de la 1848 în țările române”, organizată de Muzeul de arheologie și Arhivele statului din Constanța, ilustrată prin fotocopii, texte, citate istorice, cărți, facsimiluri. Printre evenimentele politice contemporane ilustrate era și cel privind adoptarea de către MAN a Constituției RSR în 1965. Aceste eveniment era ilustrat prin două fotocopii din ziarul Scînteia: una avea titlul Constituția RSR și sub el se prezentau componența Consiliului de Stat, în care președinte era Chivu Stoica, iar cealaltă fotocopie avea același titlu cu un text din Constituție și cu o fotografie a tov. Nicolae Ceaușescu. S-a discutat cu organizatorii să se renunțe la prima fotocopie întrucît componența Consiliului de Stat s-a modificat, iar evenimentul era foarte bine ilustrat prin a doua fotocopie. S-a modificat.
Tov. Clara G.
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 11/1973, f. 44-45.

1973 octombrie 31, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din luna octombrie 1973.
Producție editorială
În lucrarea „Bibliofilie la Pontul Euxin” a Bibliotecii municipiului Constanța au fost efectuate următoarele observații:
1. Despre o ediție veche a operei lui Ovidiu se spunea că făcea parte din Arhiva Societății Junimea din Cernăuți-Bucovina; (S-a eliminat).
2. În materialul „Probleme actuale ale documentării iconografice” de dr. Adrian Corbu de la Muzeul Universității București, se criticau unele lipsuri din acest domeniu iar partea finală a materialului avea un ton revindecativ (revendicativ n. ns. C. V.). S-a atenuat, prin eliminarea aspectelor negative privind situația cadrelor și instituțiilor pe profil, renumerarea (remunerarea n. ns. C. V.) specialiștilor (necorespunzătoare) precum și propunerea de înființare a a unui institut de stat de pregătire a cadrelor din domeniul respectiv. În orientarea noastră s-a ținut cont de ținuta deschisă a lucrării care are un cu totul alt caracter.
3. În materialul „Fragmente din istoria necunoscută a revistei Tomis” se spunea că în 1966 Geo Dumitrescu (redactor șef al revistei) a fost „izgonit de atitudinea mai puțin reverențioasă a unor funcționari local de cultură care nu i-au înțeles intențiile”.
Tov. Clara G.
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 11/1973, f. 13.


*Virgil Coman (1973-2016) = Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Ovidius Constanța. Director al Direcției Județene Constanța a Arhivelor Naționale.

Cenzura comunistă în Dobrogea (V - 1971) (COMAN 2007)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (V), „Tomis”, Constanța, XLII, 447, iunie 2007, p. 91-92

Călăuziți de principiile desprinse din expunerea lui N. Ceaușescu la Consfătuirea de lucru a activului de partid din domeniul ideologiei și al activității politice și cultural-educative, împuternicții Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor Constanța au controlat în 1971 peste 4300 de pagini. Potrivit aprecierilor acestora, volumul de muncă s-a datorat în primul rând, vastei activități de propagandă desfășurată de organul județean de partid, cele mai multe lucrări având caracter politico-ideologic , economic, social, literar și artistic. Firesc, toate acestea trebuie văzute prin prisma evenimentelor desfășurate în 1917, cel mai important fiind sărbătorirea împlinirii a 50 de ani de la crearea PCR.
În acest context „Conștiința noastră de comuniști ne-a obligat să ne consacrăm cu toată răspunderea misiunii de cenzor și să servim instituția cu întreg devotamentul nostru. Rezultatele muncii noastre sunt caracterizate prin spiritul partinic, ferm și combativ, în care a acționat fiecare dintre noi, oprind de la publicare sau solicitând redacțiilor și colaboratorilor noștri unele modificări de structură în materialele ce contraveneau, sub o formă sau alta, liniei politice a partidului nostru. De asemenea, am barat căile de propagare a concepțiilor ideologice străine marxism-leninismului”. (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 9/1969-1971, f. 2-3). Aceste opinii ne scutesc de orice comentariu, deoarece redau clar, atât „devotamentul” cenzorilor constănțeni, cât și nodul în care au acționat în vederea obținerii rezultatelor dorite.
După cum precizau în Raportul privind activitatea colectivului de împuterniciți pe anul 1971, intervențiile cenzorilor au avut în vedere, între altele, materiale literare cu conținut denigrator sau nonconformist, de generalizare a unor aspecte negative, de prezentare a unei atmosfere morbide, apăsătoare sau plină de vulgarități a literaturii absurde, confuze, apocaliptice ori religioase ș. a. Alte au avut menirea de a preîntâmpina divulgarea secretului de stat și militar sau accesului la unele lucrări care oglindeau un mod de viață străin societății socialiste, a materialelor de cult religios sau a unor poezii de inspirație biblică, toate având drept scop „apărarea purității liniei politice a partidului”. (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 9/1969-1971, f. 12).
Prin urmare, având în vedere faptul că ne aflăm la începutul sezonului estival, ne-am gândit că ar fi interesant să vă prezentăm în acest număr câteva materiale cenzurate ce urmau a fi difuzate la Radio -Vacanța.

1971 iulie 25, Constanța.
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 19-25 iulie 1971
Radio-vacanța
În emisiunea din 21 iulie urma să se difuzeze o fabulă a lui Aurel Baranga „Fabula orgoliului” în care „un fabulist trist adresându-se propriilor sale animale” le critică și le consideră nerecunoscătoare pentru că „Sunteți niște ființe profund imorale, / Lei, tigri, oi sau zebre, / V-am scos din tenebre, / V-am făcut celebre, /și voi nici mersi”.
Dintre toți aceștia „are curajul” iepurașul „lașul” să ridice glasul și să ceară „reducerea din nou la anonimat”. Întrucât și morala este echivocă iar textul dă loc, evident, la interpretări, s-a cerut scoaterea ei.
După două zile urma să se difuzeze o altă fabulă tot de același autor „Microfabula disperării” pe care o cităm în întregime:
„Plânge salcia plângătoare:
Noaptea lună, ziua soare,
Vara cald, toamna răcoare,
Asta-i climă
De creat”
Originală această condiție
Să faci din disperare
MORALA
și o poziție.
Tendința de a critica ultimele măsuri luate de partid în domeniul artei și literaturii este deosebit de evidentă, fapt pentru care a fost scos de la difuzat. pentru ambele fabule s-a discutat cu conducerea postului care a fost de acord cu observația noastră.
Tov. Clara
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 8/1971, f. 40.

1971 august, Constanța.
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 26 iulie-8 august 1971
Radio-vacanța
S-a adus la viză „Fabula carității” ce urma să intre în emisie pe data de 6 august , autor fiind A. Baranga. Fabula avea un caracter aluziv prin „gestul inutil de protest” al unui „biet miel” care a fost „înghițit de lup”. Morala e de asemenea semnificativă: „morala a divulgat-o mielul cu glas tare / Degeaba orișice ai face / Nu poți mulțumi pe fiecare”.
Tov. Peteanu T.
În interviul cu dl. Sam Yorty, primarul orașului Los Angeles ce s-a difuzat pe dat de 8 august, s-a intervenit asupra unei declarații făcute de acesta. la întrebarea pusă de reporter privind proiectele de dezvoltare ale relațiilor prietenești dintre orașele Los Angeles și Constanța, dl. Sam Yorty a spus: „În jurul lui 1 octombrie voi trimite o misiune comercială în România pentru a purta discuții cu omologii români despre dezvoltarea comerțului și a investițiilor americane în România”. Partea subliniată a fost sesizată redactorului șef care a dispus scoaterea întregului paragraf.
Tov. Peteanu T.
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 8/1971, f. 43-44.


*Virgil Coman (1973-2016) = Absolvent al Facultății de Istorie al Universității Ovidius Constanța. Director al Direcției Județene Constanța a Arhivelor Naționale.

Cenzura comunistă în Dobrogea (IV - 1970) (COMAN 2007)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (IV), „Tomis”, Constanța, XLII, 446, p. 88-89.

Potrivit împuterniciților Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor Constanța, 1970 „a fost anul în care afluxul de idei adus de Congresul X al PCR și-a pus pecetea asupra întregului sistem de comunicare a cunoștințelor în mase, presă, producție editorială, radio, televiziune. Ca lectori ai DGPT, ne-am considerat mai mult ca oricînd parte componentă a acestui sistem și (...) în întreaga noastră activitate  (...) am urmărit ca prin ziarele și revistele locale, publicațiile ocazionale, radio să se transmită numai concepțiile, tezele și soluțiile aduse de Congresul X”. (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 9/1969-1971, f. 19)
În consonanță cu „principiile călăuzitoare” sus menționate, cenzorii constănțeni aveau să combată prin intervențiile lor, în primul rând, apolitismul manifestat în unele publicații locale, apoi nelipsitele referiri cu tentă revendicativă la teritorii anexate de statele vecine, apariția unor informații considerate secrete de stat, onirismul, misticismul, și, nu în ultimul rând, circulația tipăriturilor cu caracter religios și cele erotice.
Realizărilor aveau să li se adauge și câteva insatisfacții în plan profesional. Între acestea, cea care avea să-i nemulțumească cel mai mult aducea în prim plan o dispută cu redacțiile din aria de competență și organele județene de partid, care le reproșau că la nivel local se respectă cu strictețe o serie de dispoziții perimate, în timp cel la București cenzorii sunt mult mai raționali, astfel încât subiecte ce abordează, în esență, aceleași probleme la Constanța nu sunt date publicității, iar în presa centrală apar fără prea mari dificultăți.
Din varietatea materialelor cenzurate în 1970, vă prezentăm câteva care, în opinia noastră, sunt mai captivante.

1970 iulie 3, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 1 iunie - 1 iulie 1970.
Volumul PONTICE pe 1970 editat de Muzeul de Arheologie - conținea articolul „Amintirea lui Ovidiu la Tomis” semnat de N. Lascu. Autorul, care a participat la serbările dedicate lui Ovidiu la Sulmona  - arăta că a transmis organelor de stat române dorința sulmonezilor de a se „înfrăți” cu orașul Constanța. N. Lascu făcea unele aprecieri care puneau într-o lumină proastă organele noastre de stat care aveau datoria să se ocupe de acestă „înfrățire”, cităm: „Din păcate însă cei chemați să coordoneze relațiile de această natură nu s-au dovedit a fi la înălțimea semnificației pe care o avea înfrățirea dintre Sulmona și Constanța - tratînd-o ca pe o înfrățire oarecare”. Se arăta că solemnitatea de înfrățire s-a făcut într-un cadru restrîns și că delegația orașului Sulmona nu a avut posibilitatea să ia legătura cu populația orașului Constanța, contactul fiind stabilit numai cu președintele Comitetului Executiv și cu alte cîteva persoane oficiale. Reieșea amărăciunea autorului pentru nereușita sărbătoririi din cauza „îngustimii de vederi a organelor de stat”.
S-a semnalat întregul paragraf la organul local de partid care a dispus eliminarea din material, cu atît mai mult cu cît modul de desfășurare a solemnității fusese stabilit de organele superioare ținîndu-se seama de unele situații de conjunctură.
Lector Mihăescu El.
DJAN, fond CPT Constanța, dosar 7/1970, f. 25-26.

1970 septembrie 1, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 1- 31 august 1970.
Cu prilejul vizionării spectacolului de revistă „N-aveți un cap în plus”, au fost făcute unele observații la text, observații care au au fost găsite juste de către organul de partid, cerîndu-se conducerii teatrului să facă modificări.
Astfel în sceneta „Domnul cu cățelul” exista următoare strofă:
„Mai deunăzi plecat-am
Cu-n vapor și eu, ham
Să văd lumea
Că-n concediu pot să fac ce vreau - han, ham
Și-au pornit atunci hapsînii
Ca să latre precum cîinii
Cic-aș fi rămas pe la ... Ciceu, ham, ham , ham”.
S-a apreciat ca inoportună referirea la zvonurile care circulă cu privire la rămînerea în străinătate a unor cetățeni români. În discuția sa cățelul, domnul îi destăinuia acestuia că a încerca să-l angajeze într-un serviciu dar că nu s-a putut deoarece: „N-ai derogare de la hingheri. Nu ești de rasă pură. O fi maică-ta Ciobănesc dar dacă taică-tu este pechinez?”
În spectacol e prezintă și un moment „L eternel retour” - doi dintre comicii teatrului prezentînd aspecte din turneele făcute de teatru în străinătate.
La un moment dat, replica sună astfel:  „Apropo, cum se chema restaurantul din Tel-Aviv unde am mîncat specialități arabo-israeliene?”
Referindu-se la turneul de la Moscova, cei doi afirmau că s-au înțeles foarte bine cu gazdele. Astfel ei se adresau gazdelor cu: „davai vino, davai berea, davai votca” - iar gazdele le spuneau: „davai fîșul, davai cravata, davai rubașca”.
Conducerea teatrului a operat în textul spectacolului la cererea organului de partid, pe baza observațiilor noastre.
A participat la vizionare tov. Mihăescu El.
DJAN, fond CPT Constanța, dosar 7/1970, f. 33-34.

1970 noiembrie 1, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 1 octombrie - 1 noiembrie 1970.
Ziarul „Portul”
Nr. din 20 octombrie 1970 - publica un material despre alegerile de partid de la o navă. În cuvântul unui marinar figura și următoarea frază: „Cînd venim spre Constanța simțim marea bucurie a ajungerii din nou pe pămîntul țării, a revederi celor dragi dar simțim și stare asemănătoare cu groaza care ți-o dă cînd nu știi ce se va întîmpla, ce-o mai fi de tras.”
S-a sesizat redacția asupra alarmismului exagerat al citatului, interpretarea tendențioasă ce se putea da cu atît mai mult cu cît era vorba de niște amenzi care se dau în port în mod nejustificat.
S-a modificat în sensul că la înapoiere, bucuria marinarilor este umbrită de unele neplăceri pe care le au de întâmpinat în port.
Lector Mihăescu El.
DJAN, fond CPT Constanța, dosar 7/1970, f. 39-40.


*Virgil Coman (1973-2016) = Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Ovidius Constanța. Directorul Direcției Județene Constanța a Arhivelor Naționale.

Cenzura comunistă în Dobrogea (I - 1967) (COMAN 2007)

Virgil Coman, Cenzura în Dobrogea (I), „Tomis”, Constanța, XLII, feburarie 2007, nr. 443, p. 81-83.

La 20 mai 1949, Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române avea să emită Decretul nr. 218 pentru organizarea Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor. Acest organism funcționa pe lângă Consiliul de Miniștri  și avea ca atribuții: redactarea Buletinului Oficial; autorizarea apariției tipăriturilor (ziare, reviste, afișe etc) și luarea de măsuri pentru respectarea condițiilor legale de imprimare; autorizarea tipăririi cărților; redactarea și difuzarea către presă a comunicărilor oficiale transmise de CM; coordonarea activității serviciilor de presă ale ministerelor, departamentelor și instituțiilor publice.
Acest organism avea să-și desfășoare activitatea până la 30 mai 1975 când, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 531, ia ființă Comitetul pentru Presă și Tipărituri, sub conducerea PCR și a CM. Principalele atribuții erau: prevenirea publicării și difuzării materialelor care încălcau legislația din acea perioadă, cât și sesizarea redactorului-șef al publicației, conducătorului  instituției de presă, al editurii ori a înlocuitorului ei; controlul modului de aplicare a normelor legale privind imprimarea mijloacelor de informare publică în tipografii și în unitățile socialiste dotate cu mijloace de multiplicare, precum și difuzarea imprimatelor ce nu au caracter intern și de serviciu; înregistrarea autorizației de editare a ziarelor, revistelor și a altor periodice, tipărite sau multiplicate, emise de editori; urmărirea respectării condițiilor de apariție aprobate și avizarea modificării acestora.
Potrivit expunerii de motive ce au stat la baza  promulgării acelui decret, CPT avea sarcina de a contribui la înfăptuirea politicii partidului și statului în domeniul presei, emisiunilor radioulului și televiziunii, lucrărilor editoriale, spectacolelor, filmelor și al altor forme de imprimare sau înregistrare grafică, fonică sau vizuală, destinate și folosite ca mijloace de exprimare și informare în conformitate cu legislația. Funcționarea sa va fi de scurtă durată, după numai doi ani de activitate fiind desființat, ca urmare a Hotărârii CC al PCR din 29 iunie 1977.
Documentele păstrate în arhivele constănțene relevă atât aspecte din activitatea vechiului organism, cât și din cea a CPT la nivel județean, care odată scoase la lumină, oferă posibilitatea celor interesați de a cunoaște mai bine faptele cenzurii, în concordanță cu politica partidului și statului din acea perioadă.
Acesta este principalul motiv pentru care ne propunem să vă prezentăm o serie de documente inedite, la 30 de ani de la desființarea sus-numitei instituții, în acord cu obsesiva, dar nedreapta acuză adusă de un segment al intelectualității românești contemporane, și anume că nu se permite, încă, accesul la cercetarea unor astfel de documente. În ceea ce ne privește, cu certitudine putem afirma că nu s-a pus niciodată problema restricționării accesului cercetătorilor la documente de acest gen. Realitatea este cu totul alta, și anume interesul scăzut pentru cercetarea lor.
Încercând să deslușim acest „mister” am ajuns la concluzia că generația cercetătorilor formați înainte de 1989 a cunoscut mai bine fațetele cenzurii și, probabil, că nu toate aceste documente sunt foarte importante, în timp ce tânăra generație presupune că sunt mai utile în nuanțarea istoriei ultimei jumătăți de secol. De ce presupune? Pentru că, pe de o parte, nu le-a consultat (am constatat că la Constanța am fost cel dintâi și singurul, până în prezent, dintre cei tineri), cunoscând perioada, mai mult prin prisma descrierilor părinților și bunicilor, nu întotdeauna dintre cele mai obiective, ele variind în funcția de originea lor „burghezo-moșierească” sau proletară, dar și prin intermediul literaturii de specialitate, apărută sub impulsul restaurării regimului democratic din România, care s-a dovedit a fi, pe alocuri, mai pătimașă. Fără îndoială, o astfel de atitudine, acum, este de înțeles, însă nu peste multă vreme și această istorie a ultimelor decenii va trebui scrisă sine ira et studio. Prin urmare, nu ne rămâne, nouă, celor mai tineri de astăzi, decât să avem capacitatea de a aborda, într-un mod cât mai științific cu putință, această problemă.
Studierea fondului CPT Constanța mi-a permis posibilitatea conturării une imagini generale asupra cenzurii presei și tipăriturilor din județul nostru. Textele erau „exorcizate” de ideile ce intrau în contradicție cu politica de partid și de stat sau care ar fi putut da naștere unor „interpretări” în același sens. Nu este mai puțin adevărat faptul că o serie de intervenții asupra unor producții editoriale  erau pe deplin justificate, din punctul de vedere al corectitudinii informației. În multe situații, lectorii/împuternicții au dat dovadă de spirit critic, strict științific, eliminând sau corectând o serie de afirmați inexacte. Și pentru a nu fi catalogat un nostalgic al regimului de până în 1989, de altfel nici nu pot fi, având în vedere vârsta pe care o aveam în momentul reinstaurării regimului democratic în România, voi încerca să vă supun atenției o serie de documente elaborate de personalul specializat în această privință,  menite a ilustra, într-un mod cât mai limpede, fațetele cenzurii în județul nostru, între 1967 și 1977, perioadă pentru care arhivele constănțene dețin note de lectură și rapoarte cu privire la producția editorială.
Pentru o mai bună înțelegere a demersului nostru, vom apela, din nou, la banala întrebare, de ce din 1967? Cu sinceritate vă mărturisesc că nu îmi explicam din ce motive acest fond arhivistc cuprinde note și rapoarte  de lectură / intervenții ale împuterniciților/lectorilor începând cu 1967. Răspunsul la această întrebare l-am găsit tot în documente. Astfel, în ședința de analiză a activității semestriale desfășurată de DGPT Constanța în 13 decembrie 1966, se aducea la cunoștința membrilor acestui colectiv, că, potrivit Ordinului  113 al directorului general al DGPT, începând cu 1 ianuarie 1967, toate publicațiile social-politice-culturale ce apăreau în provincie urmau a fi lecturate pe proprie răspundere de împuterniciții din teritoriu. Odată lămurit și acest „mister”, nu ne rămâne decât să lecturăm documentele ce urmează.

1967 februarie 20, Constanța
Extras din Nota de intervenții pentru perioada 20 ianuarie - 20 februarie a împuterniciților DGPT Constanța
<Nu s- a dat bun de tipar unui program al teatrului de stat pentru piesa „Scaunul fără picioare”, deoarece conținea unele afirmații interpretabile. Se spunea, de exemplu, că astăzi la noi au succese numai cei șmecheri, oamenii cinstiți având de înfruntat greutăți pentru a dobândi o situație. A fost consultat organul regional de partid, carea hotărât modificarea materialului.>
DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 34

1967 iulie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 iunie - 20 iulie a împuterniciților DGPT Constanța
<Tipografie
La Buletinul nr. 5 al ONT Mamaia - în materialul „Cu mașina prin România” s-a modificat următoarea afirmație: „Prin Timișoara și Subcarpații meridionali am plecat la Porțile de Fier pentru a vizita vestita insulă Adamklisi.” A apărut „insula Adakaleh”.
În materialul „Forfoteală” lectorul s-a oprit asupra următoarelor: „Am condus multe mile pe valea Prahovei cu pădurile sale de fag și brad, m-am bucurat cu o vizită la atrăgătoarea stațiune Sinaia și am luat telefericul până la vârful unui munte lângă vechiul oraș Brașov, de unde este o superbă privire asupra țării transilvane.”
Pentru a se evita disocierea Transilvaniei de restul teritoriului nostru, s-a cerut modificarea acestei părți, apărând „o superbă privire asupra Transilvaniei”.
Tov. Ghiuvelechian Clara>
DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 18-19

1967 septembrie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 august - 20 septembrie a împuterniciților DGPT Constanța
<În această perioadă s-a efectuat o  isngură intervenție și anume la publicația „Vacanțe însorite”, nr. 3, ediția română. Redând impresiil eunor vizitatori români p elitoral, s epublica decșlarația unui tehnician care arăta că amers în excurise la Adamclisi și acolo „a privit cu emoție basoreliefurile de pe cele 54 de metope ale monumentului triumfal.” S-a făcut modificarea, apărând corect 48 de metope. 54 au fost inițial, pe parcurs s-au pierdut 6, așa cum apare în toate publicațiile de specialitate.
Nu am avut probleme deosebite la PTTR-Vamă și nici la revista Tomis.>

DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 13

1967 noiembrie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 octombrie - 20 noiembrie a împuterniciților DGPT Constanța
<1/Tipografie
În programul de teatru pentru piesa „Azilul de noapte”,a cărei premieră a avut loc în cinstea  semicentenarului Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, se publica o relatare a vieții pe ani și activității lui Maxim Gorki. La anul 1917 apărea:
„1917 - unele acte de tâlhărie și banditism săvârșite după Victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie îl fac să ia atitudine împotriva partidului bolșevic, considerându-l vinovat de aceasta. Are divergențe cu Lenin.”
Lectorul a solicitat ca inoportun să se specifice aceste lucru mai ales cu prilejul sărbătorii; consultându-se organul regional de partid, a fost de aceeași părere.
Intervenția aparține tov. Ghiuvelechian.>

DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 5.

1967 noiembrie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 noiembrie - 20 decembrie a împuterniciților DGPT Constanța
< Producție editorială
La tipografie s-a primit pentru tipărire broșura dedicată aniversării liceului din Medgdia care poartă numele lui Nicolae Bălcescu. Printre alte materiale urma să apară și cel intitulat „Bălcescu și prizma”. S-a apreciat ca necorespunzător acest material, care făcea unele comparații destul de fanteziste în legătură cu Bălcescu și corpuri geometrice. Relatând vizita lui Bălcescu la Tuilleries, perioada de așteptare până la deschiderea ușii muzeului, se spunea că Bălcescu se bucura la fel ca un copil când cineva îi spunea că îi va aduce o ciocolată, o păpușă.
Materialul conținea și o afirmație care putea da naștere la interpretări: „Prizma aceasta/Bălcescu/ți-a iubit poporul, a căutat să-l lumineze, nu ca acuma, cu ajutorul curentului electic, ci vorbindu-i despre istorie.”
Odată cu acest material, s-a sesizat la organul de partid că broșura nu conținea nicio apreciere a partidului asupra lui Bălcescu și a revoluției de la 1848, ci se începea cu o apreciere a lui Jules Michelet care scotea în evidență numai erudiția lui Bălcescu.
Comitetul Regional PCR a hotărât ca această broșură să nu mai fie tipărită.
Lector tov. Mihăescu>

DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 3.