Doctorat în istorie despre poliția secretă țarisă în URSS (TRIFONOV 1978)

<
(...) I se părea că tatăl său fusese un excepțional, ceea  ce era probabil o exagerare și-ntr-un anume sens un orgoliu neîntemeiat. Era în bună  parte influența Aleksandrei Prokofievna care-și idolatriza soțul și pentru care ordinea era cam aceasta: Gorki (1), Lunacearșki (2), Nadejda Konstantinova și Afanasi Dementievici Troițki. După războiul civil (3), tatăl lui Serioja lucrase în domeniul învățământului. Iar în nouă sute șaptesprezece, după revoluția din februarie (4), fiind student al universității din Moscova, făcuse parte din comisia ce inventariase arhiva direcției Jandarmeriei. Comisia căuta să identifice pe colaboratorii secreți ai fostei Ohrana* (5). Cînd Serioja a aflat acest lucru - colaborare tatălui său la această comisie- s-a apucat să cerceteze, s-a înfundat în arhive, toată povestea a devenit o pasiune pentru el.
(...)
I se părea că firul ce leagă generațiile e asemenea unui sistem de vase prin care trec elemente ce nu dispar. Era mai curînd o viziune biologică decît istorică. S-a apucat cu sîrg de studierea poliției secrete țariste, în specia celei din Moscova în ajunul revoluției din februarie și, în baza documentelor, a făcut liste de colaboratori indicînd toate „succesele” lor în servici și toate „meritele” lor în fața patriei - muncă migăloasă ce i-a luat nu mai puțin de doi ani, find însă numai o parte din teză - (...)
(...) dar în acea noapte el era tulburat, simțea nevoia să stea de vorbă; i-a spus că Klimuk a căutat să-l convingă să-i dea lui Kislovski niște materiale de care acesta avea nevoie pentru teza de doctor docent. Serioja a refuzat. I-a spus că nu vrea să se lipsească de materiale atît de prețioase, care nu se găsesc nici în arhive, pe care numai el le are. Klimuk i-a spus că e mai bine să se lipsească de niște materiale decît să rămînă fără teză. Și de aic a pornit cearta. A ieșit la iveală că este o poveste veche. Klimuk l-a făcut idiot, iar el i-a spus lui Klimuk: „Ești un rahat!”
Despre ce anume era vorba? Ce materiale? Își amintea doar că Serioja s-a bucurat nemaipomenit atunci cînd a făcut rost de ele, ceea ce s-a petrecut întîmplător și pe neașteptate. Listele cu colaboratorii secreți ai poliției țariste din Moscova de la o mie nouă sute zece pînă la revoluția din februarie 1917. Erau desigur niște materiale foarte prețioase pentru că arhivele poliției țariste fuseseră distruse, arse. El a făcut rost de undeva de listele astea. A găsit un individ, sau un bețiv, sau un pungaș, sau pur șis implu un coate goale nenorocit, un decăzut - ea nu-l văzuse niciodată, avea un nume ciudat, Selifon sau Selivan, ceva de genul acesta - care i-a vîndut aceste liste contra treizeci de ruble. Se pare că bunicul aceluia avusese legături cu poliția secretă țaristă, fusese pe acolo un funcționar mărunt și păstrase listele ca să șantajeze oamenii și să să stoarcă de la ei bani. Un timp, Serioja fusese înnnebunit de toată această poveste, absolut fantastică. Unii nu-l credeau și-i spuneau că Selifon l-a tras pe sfoară,că listele sunt false, contrafăcute, dacă nu acum, atunci în anii douăzeci, și e posibil să fi servit la șantaj. La institut, îndeosebi un profesor, Viatkin, era împotrivă. Discuția cu Viatkin l-a făcut pe Serioja să se hotărască să plece la Gorodeț. Firește, la liste - în dosarul cu șireturi rozalii - se referise Beziazîcinîi, pe ele voi să pună mîna Klimuk.
Pentru ce? Kiskovski nu mai e la institut. N-o să lea dea nimic. Ar fi chiar ciudat să-l ajute cu ceva pe Klimuk.
(...) Și tocmai atunci a venit o scrisoare cu ștampila institutului, o comunicare oficială din partea sectorului: avusese loc discutarea tezei, se făcuseră următoarele observații, - o listă lungă - data susținerii se amînă pînă în luna cutare a anului viitor.
(...)
- Ce tot vreți să scoateți de la bunicul?
- Bunicul dumitale a avut o viață foarte bogată, i-a spus Serioja. Discutam despre viață...
- De ce notați?
- Sînt istoric, pentru mine asta e important pentru istorie.
- Care istorie?
- Istoria din Februarie nouă sute șaptesprezece. A revoluției din februarie și a tot ce e legat de
ea. este o perioadă complexă care nu a fost studiată încă pe deplin și fiecare nouă mărturie este valoroasă pentru noi. Așa că vă rog să ne scuzați că vă sîcîim, plecăm imediat.
Serioja vorbea liniștit, răbdător, da celălalt avea chef de ceartă. A început deodată să urle:
- La nabai cu interogatoriile! Marș! Istoricilor, duceți-vă... acolo cu voi! (...)
(...) Pantiușa asculta ironic și dușmănos, agitîndu-și degetul:
- Da, am citit istoria asta în școală.Ști-i-im! Ce-mi tot împuiați capul? Istoria, istoria... Ajunge, există o istorie, de mai mult nu e nevoie.
- Ascultă, Pantelei, dumneata de fapt ce meserie ai?
Cînd Serioja stătea de vorbă cu oameni simpli, mai ales cînd isca cu ei o discuție în contradictoriu, fără să vrea, lua un ton neplăcut de superioritate, lucru care îi enerva pe oameni.
(...)
- La naiba am eu nevoie de istoria ta! Nu trebuie să trageți  oamenii de limbă!
- Istoria nu e a mea, e și a voastră, și a bunicului vostru. Ea aparține tuturor. Iată, de exemplu, satul Gorodeț este foarte vechi...
Infirmiera îi șoptea Olgăi Vasilievna să nu se supere pe bărbatul ei, e cam înapoiat, e slab la minte și dacă bea pe dată i se năzare ceva și se agață de oameni, de aia îl și bat îngrozitor, iar de lucrat lucrează ca mecanic pe elevator și în general e om bun. Bătrînelul Koșelkov, fostul colaborator al poliției secrete - pentru  care totul fusese atît de demult, încît nu mai avea nici o mireasmă și nici o culoare, totul pierise și se evapoorase - dormita acum linițștit  cu capul în piept, încununat de un perișos albicios ca de copil.

* Ohrana - poliția secretă țaristă (n. tr.).
(...)
>

SURSA
Iuri Trifonov, Altă viață: Iuri Truifonov, Casa de pe chei & Altă viață, trad. A. Nicolescu, ed. Eminescu / colecția Romanul de dragoste nr. 228, București, 1989, pp. 246, 248, 254-255, 273-275.

NOTE M.T:
(1) Alexei Maximovici Peșkov / Maxim Gorki (1868-1936) = Celebru scriitor rus și apoi sovietic. Pionier al realismului socialist. (http://www.imagi-nation.com/moonstruck/clsc73.html)
(2) Anatoli Vasilievici Lunaceraski (1875 Imperiul Rus-1933 Franța) = Critic de artă și jurnalist rus. Revoluționar marxist și primul comisar sovietic al învățământului. (https://www.marxists.org/romana/lenin/bio/amintiri/lunacearski/index.htm)
(3) Războiul civil din Rusia (1918-1921) = S-a încheiat prin victoria comuniștilor (bolșevicilor), veniți la putere prin lovitura de stat din 25 octombrie/ 7 noiembrie 1917, împotriva unor forțe politico-militare rusești disparate, susținute de marile puteri.
(http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/rusia-ntre-r-zboi-i-revolu-ie-1914-1921)
(4) Revoluția din februarie 1917 din Rusia = Revoltă sângeroasă în capitala Sankt-Petrsburg, care a dus la abdicarea țarului. (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-19464777-revolutia-rusa-din-februarie-1917-origini-semnificatii-implicatii.htm)
(5) Ohrana = Pază, apărare, protecție în limba rusă. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/426484/Okhranka#275729.hook)

Cenzura comunistă în Dobrogea (I - 1967) (COMAN 2007)

Virgil Coman, Cenzura în Dobrogea (I), „Tomis”, Constanța, XLII, feburarie 2007, nr. 443, p. 81-83.

La 20 mai 1949, Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române avea să emită Decretul nr. 218 pentru organizarea Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor. Acest organism funcționa pe lângă Consiliul de Miniștri  și avea ca atribuții: redactarea Buletinului Oficial; autorizarea apariției tipăriturilor (ziare, reviste, afișe etc) și luarea de măsuri pentru respectarea condițiilor legale de imprimare; autorizarea tipăririi cărților; redactarea și difuzarea către presă a comunicărilor oficiale transmise de CM; coordonarea activității serviciilor de presă ale ministerelor, departamentelor și instituțiilor publice.
Acest organism avea să-și desfășoare activitatea până la 30 mai 1975 când, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 531, ia ființă Comitetul pentru Presă și Tipărituri, sub conducerea PCR și a CM. Principalele atribuții erau: prevenirea publicării și difuzării materialelor care încălcau legislația din acea perioadă, cât și sesizarea redactorului-șef al publicației, conducătorului  instituției de presă, al editurii ori a înlocuitorului ei; controlul modului de aplicare a normelor legale privind imprimarea mijloacelor de informare publică în tipografii și în unitățile socialiste dotate cu mijloace de multiplicare, precum și difuzarea imprimatelor ce nu au caracter intern și de serviciu; înregistrarea autorizației de editare a ziarelor, revistelor și a altor periodice, tipărite sau multiplicate, emise de editori; urmărirea respectării condițiilor de apariție aprobate și avizarea modificării acestora.
Potrivit expunerii de motive ce au stat la baza  promulgării acelui decret, CPT avea sarcina de a contribui la înfăptuirea politicii partidului și statului în domeniul presei, emisiunilor radioulului și televiziunii, lucrărilor editoriale, spectacolelor, filmelor și al altor forme de imprimare sau înregistrare grafică, fonică sau vizuală, destinate și folosite ca mijloace de exprimare și informare în conformitate cu legislația. Funcționarea sa va fi de scurtă durată, după numai doi ani de activitate fiind desființat, ca urmare a Hotărârii CC al PCR din 29 iunie 1977.
Documentele păstrate în arhivele constănțene relevă atât aspecte din activitatea vechiului organism, cât și din cea a CPT la nivel județean, care odată scoase la lumină, oferă posibilitatea celor interesați de a cunoaște mai bine faptele cenzurii, în concordanță cu politica partidului și statului din acea perioadă.
Acesta este principalul motiv pentru care ne propunem să vă prezentăm o serie de documente inedite, la 30 de ani de la desființarea sus-numitei instituții, în acord cu obsesiva, dar nedreapta acuză adusă de un segment al intelectualității românești contemporane, și anume că nu se permite, încă, accesul la cercetarea unor astfel de documente. În ceea ce ne privește, cu certitudine putem afirma că nu s-a pus niciodată problema restricționării accesului cercetătorilor la documente de acest gen. Realitatea este cu totul alta, și anume interesul scăzut pentru cercetarea lor.
Încercând să deslușim acest „mister” am ajuns la concluzia că generația cercetătorilor formați înainte de 1989 a cunoscut mai bine fațetele cenzurii și, probabil, că nu toate aceste documente sunt foarte importante, în timp ce tânăra generație presupune că sunt mai utile în nuanțarea istoriei ultimei jumătăți de secol. De ce presupune? Pentru că, pe de o parte, nu le-a consultat (am constatat că la Constanța am fost cel dintâi și singurul, până în prezent, dintre cei tineri), cunoscând perioada, mai mult prin prisma descrierilor părinților și bunicilor, nu întotdeauna dintre cele mai obiective, ele variind în funcția de originea lor „burghezo-moșierească” sau proletară, dar și prin intermediul literaturii de specialitate, apărută sub impulsul restaurării regimului democratic din România, care s-a dovedit a fi, pe alocuri, mai pătimașă. Fără îndoială, o astfel de atitudine, acum, este de înțeles, însă nu peste multă vreme și această istorie a ultimelor decenii va trebui scrisă sine ira et studio. Prin urmare, nu ne rămâne, nouă, celor mai tineri de astăzi, decât să avem capacitatea de a aborda, într-un mod cât mai științific cu putință, această problemă.
Studierea fondului CPT Constanța mi-a permis posibilitatea conturării une imagini generale asupra cenzurii presei și tipăriturilor din județul nostru. Textele erau „exorcizate” de ideile ce intrau în contradicție cu politica de partid și de stat sau care ar fi putut da naștere unor „interpretări” în același sens. Nu este mai puțin adevărat faptul că o serie de intervenții asupra unor producții editoriale  erau pe deplin justificate, din punctul de vedere al corectitudinii informației. În multe situații, lectorii/împuternicții au dat dovadă de spirit critic, strict științific, eliminând sau corectând o serie de afirmați inexacte. Și pentru a nu fi catalogat un nostalgic al regimului de până în 1989, de altfel nici nu pot fi, având în vedere vârsta pe care o aveam în momentul reinstaurării regimului democratic în România, voi încerca să vă supun atenției o serie de documente elaborate de personalul specializat în această privință,  menite a ilustra, într-un mod cât mai limpede, fațetele cenzurii în județul nostru, între 1967 și 1977, perioadă pentru care arhivele constănțene dețin note de lectură și rapoarte cu privire la producția editorială.
Pentru o mai bună înțelegere a demersului nostru, vom apela, din nou, la banala întrebare, de ce din 1967? Cu sinceritate vă mărturisesc că nu îmi explicam din ce motive acest fond arhivistc cuprinde note și rapoarte  de lectură / intervenții ale împuterniciților/lectorilor începând cu 1967. Răspunsul la această întrebare l-am găsit tot în documente. Astfel, în ședința de analiză a activității semestriale desfășurată de DGPT Constanța în 13 decembrie 1966, se aducea la cunoștința membrilor acestui colectiv, că, potrivit Ordinului  113 al directorului general al DGPT, începând cu 1 ianuarie 1967, toate publicațiile social-politice-culturale ce apăreau în provincie urmau a fi lecturate pe proprie răspundere de împuterniciții din teritoriu. Odată lămurit și acest „mister”, nu ne rămâne decât să lecturăm documentele ce urmează.

1967 februarie 20, Constanța
Extras din Nota de intervenții pentru perioada 20 ianuarie - 20 februarie a împuterniciților DGPT Constanța
<Nu s- a dat bun de tipar unui program al teatrului de stat pentru piesa „Scaunul fără picioare”, deoarece conținea unele afirmații interpretabile. Se spunea, de exemplu, că astăzi la noi au succese numai cei șmecheri, oamenii cinstiți având de înfruntat greutăți pentru a dobândi o situație. A fost consultat organul regional de partid, carea hotărât modificarea materialului.>
DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 34

1967 iulie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 iunie - 20 iulie a împuterniciților DGPT Constanța
<Tipografie
La Buletinul nr. 5 al ONT Mamaia - în materialul „Cu mașina prin România” s-a modificat următoarea afirmație: „Prin Timișoara și Subcarpații meridionali am plecat la Porțile de Fier pentru a vizita vestita insulă Adamklisi.” A apărut „insula Adakaleh”.
În materialul „Forfoteală” lectorul s-a oprit asupra următoarelor: „Am condus multe mile pe valea Prahovei cu pădurile sale de fag și brad, m-am bucurat cu o vizită la atrăgătoarea stațiune Sinaia și am luat telefericul până la vârful unui munte lângă vechiul oraș Brașov, de unde este o superbă privire asupra țării transilvane.”
Pentru a se evita disocierea Transilvaniei de restul teritoriului nostru, s-a cerut modificarea acestei părți, apărând „o superbă privire asupra Transilvaniei”.
Tov. Ghiuvelechian Clara>
DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 18-19

1967 septembrie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 august - 20 septembrie a împuterniciților DGPT Constanța
<În această perioadă s-a efectuat o  isngură intervenție și anume la publicația „Vacanțe însorite”, nr. 3, ediția română. Redând impresiil eunor vizitatori români p elitoral, s epublica decșlarația unui tehnician care arăta că amers în excurise la Adamclisi și acolo „a privit cu emoție basoreliefurile de pe cele 54 de metope ale monumentului triumfal.” S-a făcut modificarea, apărând corect 48 de metope. 54 au fost inițial, pe parcurs s-au pierdut 6, așa cum apare în toate publicațiile de specialitate.
Nu am avut probleme deosebite la PTTR-Vamă și nici la revista Tomis.>

DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 13

1967 noiembrie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 octombrie - 20 noiembrie a împuterniciților DGPT Constanța
<1/Tipografie
În programul de teatru pentru piesa „Azilul de noapte”,a cărei premieră a avut loc în cinstea  semicentenarului Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, se publica o relatare a vieții pe ani și activității lui Maxim Gorki. La anul 1917 apărea:
„1917 - unele acte de tâlhărie și banditism săvârșite după Victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie îl fac să ia atitudine împotriva partidului bolșevic, considerându-l vinovat de aceasta. Are divergențe cu Lenin.”
Lectorul a solicitat ca inoportun să se specifice aceste lucru mai ales cu prilejul sărbătorii; consultându-se organul regional de partid, a fost de aceeași părere.
Intervenția aparține tov. Ghiuvelechian.>

DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 5.

1967 noiembrie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 noiembrie - 20 decembrie a împuterniciților DGPT Constanța
< Producție editorială
La tipografie s-a primit pentru tipărire broșura dedicată aniversării liceului din Medgdia care poartă numele lui Nicolae Bălcescu. Printre alte materiale urma să apară și cel intitulat „Bălcescu și prizma”. S-a apreciat ca necorespunzător acest material, care făcea unele comparații destul de fanteziste în legătură cu Bălcescu și corpuri geometrice. Relatând vizita lui Bălcescu la Tuilleries, perioada de așteptare până la deschiderea ușii muzeului, se spunea că Bălcescu se bucura la fel ca un copil când cineva îi spunea că îi va aduce o ciocolată, o păpușă.
Materialul conținea și o afirmație care putea da naștere la interpretări: „Prizma aceasta/Bălcescu/ți-a iubit poporul, a căutat să-l lumineze, nu ca acuma, cu ajutorul curentului electic, ci vorbindu-i despre istorie.”
Odată cu acest material, s-a sesizat la organul de partid că broșura nu conținea nicio apreciere a partidului asupra lui Bălcescu și a revoluției de la 1848, ci se începea cu o apreciere a lui Jules Michelet care scotea în evidență numai erudiția lui Bălcescu.
Comitetul Regional PCR a hotărât ca această broșură să nu mai fie tipărită.
Lector tov. Mihăescu>

DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 3.

„Genul scurt” (ȘTEFĂNESCU 1990)

 Alex. Ștefănescu, Genul scurt, „Tomis”, Constanța, februarie 1990?

Ne asociem opiniei lui Leon Baconsky din articolul Pledoarie pentru proza scurtă („Steaua”, nr. 2, serie nouă). Într-adevăr, se constată în momentul de față o inexplicabilă neglijare a schiței, povestirii, nuvelei în favoarea romanului. Critica încurajează această disproporție prin considerarea genului scurt ca o simplă etapă în drumul spre construcții mai ample. Caragiale, Maupassant, Cehov, Gorki, Twain vin în sprijinul pledoariei lui L. Baconsky. Dar argumentarea poate fi făcută nu numai pe baza unor exemple din istoria genului. Proza scurtă prezintă, teoretic vorbind, avantaje pe care romanul nu le va oferi niciodată. În cadrul ei se pot izola detalii care a căror semnificație s-ar estompa în roman. Romanul trăiește prin cuprindere, iar genul scurt prin punerea în prim-plan. Situația este similară în plastică. Fresca nu poate fi definită printr-o sumă eterogenă de portrete, de atitudini, ci ca un complex de relații ale acestora. la rândul său, portretul nu este o porțiune de frescă, ci o categorie estetică diferită, în care semnificația aparține detaliului. Nu este vorba, deci, de a privi cu îngăduință genul scurt, ci de a recunoaște că acesta își aduce partea sa în echilibrul genurilor literare. În acest sens, putem relua considerația lui Al. Philippide cu care L. B. își încheie interesantul articol: „a judeca importanța operei literare după numărul de pagini este o absurditate ridiculă”.

Cugetare a lui Maxim Gorki (1868 Rusia - 1936 URSS) despre individualitate

Individualitatea în sine, fără nici o legătură cu colectivitatea, fără nici o idee vastă care să îmbrățișeze întreaga umanitate, este inertă, conservatoare și potrivnică evoluției.