Lupta de clasă în URSS în anii 20 și în 1972 (TRIFONOV 1978)

<
(...) El unul știe ce înseamnă să seceri dușmanii. Nu i-a tremurat mîna cînd i s-a poruncit - căsăpește! La Cernigov, înainte de a pleca la studii, a lucrat într-un detașament cu destinația specială din „Gubcek”*. Ganciuk era un cuvînt care-i speria pe dușmani. pentru că el nu știa ce-i șovăiala, nici ce-i mila. Și cînd, odată, tatăl lui, pe atunci foarte bolnav, l-a rugat pentru un popă - acela era bănuit pentru legături cu o bandă - Ganciuk l-a refuzat; dușmanul - un lup în blană de oaie, a fost strivit o dată cu bandiții, căci avea pe conștiință sîngele unor soldați din Armata Roșie, iar cu propriul său tată s-a certat de moarte și nu s-au mai împăcat niciodată. Iată cum se rezolvau pe atunci problemele. Iar acum? Pe cine are intenția să-l distrugă tovarășul Dorodnov? Află deci: cauzele sînt cu mult mai profunde. Și din nou rămîi în admirația lui Marx, care cu geniul său știa să vadă în fiecare fenomen, în fiecar fapt de viață esența dialectică deși de clasă. Tocmai acest lucru, dragă Dima, trebuie să ți-l însușești, ca să stai bine înfipt pe picioarele tale. În anii douăzeci, Dorodnov a încasat-o zdravăn, el era „tovarăș de drum”**, deci, bineînțeles, fără de partid, scria niște aiureli în spiritul smenovenovost, într-un cuvînt un element mic-burghez, tipic, care se camuflase în spiritul acelei epoci cînd se organizau numeroase edituri-cooperative și particulare, existau grupulețe și revistuțe cu programe dubioase; păcat că nu i-am dat atunci la cap. Ne-a scăpat, s-a strecurat, s-a vopsit în altă culoare, s-a dat la fund, ca mulți alții, pentru ca acum să iasă la suprafață într-o nouă calitate. Îți vine să rîzi, el să mă învețe pe mine ce este marxismul! Un licean nesiprăvit cu mentalitate ascunsă de cadet, sau de colaborator al ziarului „Novoe Vremea”, auzi! mă acuză pe mine că subapreciez rolul luptei de clasă... Păi să se roage domnului că nu mi-a căzut în mînă anii douăzeci, L-aș fi  împușcat ca pe un dușman! Aici e greșeala fundamentală: stihia mic-burgheză nu a fost distrusă pînă la capăt. Acum cînd orînduirea socialistă s-a consolidat, cînd marile încercări au rămas în urmă și a venit vremea să culegem roadele, au ieșit la iveală din diferite vizuini, mascîndu-se în fel și chip, cei ce n-au fost stîrpiți în anii aceia... E adevărat, se prefac a fi ultrarevoluționari, au în gură numai citate din Marx, din Vladimir Ilici, se dau constructori ai lumii noi, dar esența lor - caracterul lor burghez împuțit - iese la suprafață. Apucă, înghit, se îndoapă, se îmbuibă și apoi se mai și răfuiesc cu cei care le dădeau la cap în anii douăzeci. Ticăloșii ăștia speră să-și ia revanșa. Dar sînt lipsiți de har, niște ignoranți. Nu înțeleg un adevăr cît se poate de ismplu, că burghezia este lichidată ca clasă, că nu mai are și și nu-și va mai găsi niciodată loc pe pămîntul rusesc. Apropo, Sonia ne-a comunicat ceva cu privire la hotărîre importantă. Într-adevăr e așa? Planul transformării revoluționare a familiei Ganciuk? Dacă așa stau lucrurile, să mai bem un păhărel pentru acest plan minunat...

* Gubcek = Gubernskaia Cerezvîcianaia Komissia = Organele de Securitate ale Guberniei. (n. tr.)
** „Tovarăși de drum”, conform Hotărîrii de partid în probleme de literatură din 1945, erau numai scriitorii fără de partid care colaborau cu Puterea Sovietică și nu erau ostili ideilor revoluției (n. tr.).
(...)
>

SURSA
Iuri Trifinov, Casa de pe chei: Iuri Trifonov, Casa de  pe chei & Altă viață, trad. A. Nicolescu, ed. Eminescu, colecția Romanul de dragoste nr. 228, București, 1989, pp. 112-113.

Secolul egalităţii între femei şi bărbaţi: Lenin, unul dintre primii lideri care să recunoască importanţa socială a femeii

Adevărul 8 martie 2014

Ucrainenii au dărâmat statuia lui Lenin

„Jos, parazit comunist!“

Cuget Liber 10 decembrie 2013

Când va controla Fiscul averile miliardarilor de carton?

Cuget Liber 28 august 2013

Trezirea demonilor Rusiei („Tomis” 1990)

<
2. Trezirea demonilor Rusiei
Va merge Gorbaciov până la capăt? Moștenitorii țarilor vor fi oare tentați să salveze imperiul cu orice preț, chiar întorcînd spatele Europei și frîngînd elanul democratic?

LESZEK KOLAKOWSKI:
- Asistăm la cea de a patra tentativă de modernizare a Rusiei. Prima a fost cea a lui Petru cel Mare. A doua, cea a lui Alexandru al II lea, iar a treia, cea lui Lenin și Stalin. Încercarea de modernizare prin comunism s-a făcut cu mijloace barbare, fapt pe care însuși Lenin l-a recunoscut în mod expres: trebuie să ne modernizăm, să ne civilizăm, prin metode la fel de barbare ca cele ale lui Petru cel Mare, spunea el. Modernizarea întreprinsă de Alexandru al II lea a fost o modernizare de tip occidental: o mișcare lentă care s-a accelerat sub Nicolae al II lea și care, dacă n-ar fi fost revoluția, ar fi dus la un fel de monarhie constituțională. În schimb comunismul, într-un anumit sens, a reintrodus sclavia și șerbia, procedînd la o modernizare de tip barbar. Astăzi, acest proces a ajuns la un impas, iar conducătorii se străduie să salveze comunismul, sau cel puțin instituțiile sale de bază, să păstreze statutul mondial de mare putere al Uniunii Sovietice încercînd în același timp să modernizeze țara. E ceva ce seamănă cu cuadratura cercului. Imperiul se năruie dar nimeni nu știe ce va ieși de aici. Va fi Rusia europeană?

CORNELIUS CASTORIADIS:
- În Uniunea Sovietică se poate vedea că, în afară de transparență, glasnost nimic nu merge. Nu există perestroika, restructurare. Regimul nu e în stare să se reformeze, situația rămîne aceeași. Nu apare nici o idee nouă, nici un proiect, ci doar încercări de a inocula doze homeopatice de capitalism într-o economie și o societate incapabile să le asimileze. Gorbaciov și grupul său au pierdut inițiativa: ei aleargă în urma evenimentelor cu care sînt siliți să se acomodeze. Naționalitățile se trezesc, ceea ce e foarte normal pentru că U.R.S.S. a fost o închisoare a popoarelor și aceste popoare au dreptul să fie libere. În același timp, naționalismul se dezlănțuie în șovinism, ură etnică, rasială, religioasă fără ca regimul să poată găsi o soluție acestei probleme. Ce se petrece în Rusia însăși, în chiar ochiul ciclonului? Ce se va întîmpla dacă poporul va începe să miște? Aceasta e marea necunoscută.

BERNARD HENRI LEVY:
- Una din mizele partidei care se joacă în Uniunea Sovietică e legată de problema Europei.
În această dezbatere care scindează intelectualitatea rusă de azi, în polemicile purtate în marile ziare ale perestroicii, disputa politică izbucnită în jurul mișcării Pamiat și a straniilor sale apariții, ideea Europei, reintegrarea Rusiei în spațiul cultural european sau refuzul ei reprezintă o problemă majoră.
Numeroși intelectuali pe care i-am întîlnit  Uniunea Sovietică mi-au spus că problema comunismului era desigur esențială, dar că problema de a ști cine va cîștiga, moștenirea lui Pușkin sau cea lui Dostoievski era cel puțin la fel de importantă. Așadar Rusia aparține Europei sau nu? Într-un text în care își punea această întrebare, Milan Kundera era mai degrabă înclinat să răspundă negativ. El prevedea izbucnirea unei explozii antitotalitare în toate țările din Est cu excepția, spunea el, a Bulgariei și a Rusiei. Parțial, el s-a înșelat. Problema însă rămîne. Cît din Rusia aparține Europei? Acesta e subiectul unei dezbateri care se poartă la Moscova în legătură cu Soljenițîn: ce va spune acesta cînd se va întoarce în Rusia, care va fi părerea lui despre ideea europeană și în ce măsură se cuvin făcute referiri la aceasta. Dacă noi, occidentul, considerăm că avem de jucat un rol în această dezbatere. Noi trebuie să-i ajutăm pe moștenitorii lui Pușkin împotriva moștenitorilor lui Dostoievski.

WILLIAM PFAFF:
- În trecut, toate încercările de reformă în Rusia au eșuat sistematic ori s-au arătat a fi puțin concludente. „Occidentaliștii” au fost întotdeauna înfrînți. Gorbaciov se așează pe linia intelectualilor occidentali și țarilor reformatori, dar nici unul dintre predecesorii lui nu a putut da Rusiei acel guvern democratic, legal, deschis, pe care spune că-l dorește.
Ceea ce el intenționează să facă azi nu are nici un precedent în istoria Rusiei. Schimbarea pe care Gorbaciov și partizanii o propun are la bază un sistem care s-a soldat cu un eșec și s-a discreditat pe plan intelectual. Rupînd însă cu acest sistem, Gorbaciov și reformatorii s-ar trezi fără nici un punct de sprijin. Gorbaciov e pe cale de a desprinde Uniunea Sovietică de vechile puncte de sprijin. În istoria ei nu există nici un model de ordine socială bazată pe principii constituționale. Avem totuși temeiuri să credem că pînă la urmă în Rusia sovietică se va produce o ruptură a continuității istorice, asemănătoare cu cea pe care Rusia imperială a cunoscut-o în 1917.
>

SURSA
***, Cinci capcane pentru cealaltă Europa, „Tomis”, Constanța, ?.06.1990, p.?.

Cenzura comunistă în Dobrogea (I - 1967) (COMAN 2007)

Virgil Coman, Cenzura în Dobrogea (I), „Tomis”, Constanța, XLII, feburarie 2007, nr. 443, p. 81-83.

La 20 mai 1949, Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române avea să emită Decretul nr. 218 pentru organizarea Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor. Acest organism funcționa pe lângă Consiliul de Miniștri  și avea ca atribuții: redactarea Buletinului Oficial; autorizarea apariției tipăriturilor (ziare, reviste, afișe etc) și luarea de măsuri pentru respectarea condițiilor legale de imprimare; autorizarea tipăririi cărților; redactarea și difuzarea către presă a comunicărilor oficiale transmise de CM; coordonarea activității serviciilor de presă ale ministerelor, departamentelor și instituțiilor publice.
Acest organism avea să-și desfășoare activitatea până la 30 mai 1975 când, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 531, ia ființă Comitetul pentru Presă și Tipărituri, sub conducerea PCR și a CM. Principalele atribuții erau: prevenirea publicării și difuzării materialelor care încălcau legislația din acea perioadă, cât și sesizarea redactorului-șef al publicației, conducătorului  instituției de presă, al editurii ori a înlocuitorului ei; controlul modului de aplicare a normelor legale privind imprimarea mijloacelor de informare publică în tipografii și în unitățile socialiste dotate cu mijloace de multiplicare, precum și difuzarea imprimatelor ce nu au caracter intern și de serviciu; înregistrarea autorizației de editare a ziarelor, revistelor și a altor periodice, tipărite sau multiplicate, emise de editori; urmărirea respectării condițiilor de apariție aprobate și avizarea modificării acestora.
Potrivit expunerii de motive ce au stat la baza  promulgării acelui decret, CPT avea sarcina de a contribui la înfăptuirea politicii partidului și statului în domeniul presei, emisiunilor radioulului și televiziunii, lucrărilor editoriale, spectacolelor, filmelor și al altor forme de imprimare sau înregistrare grafică, fonică sau vizuală, destinate și folosite ca mijloace de exprimare și informare în conformitate cu legislația. Funcționarea sa va fi de scurtă durată, după numai doi ani de activitate fiind desființat, ca urmare a Hotărârii CC al PCR din 29 iunie 1977.
Documentele păstrate în arhivele constănțene relevă atât aspecte din activitatea vechiului organism, cât și din cea a CPT la nivel județean, care odată scoase la lumină, oferă posibilitatea celor interesați de a cunoaște mai bine faptele cenzurii, în concordanță cu politica partidului și statului din acea perioadă.
Acesta este principalul motiv pentru care ne propunem să vă prezentăm o serie de documente inedite, la 30 de ani de la desființarea sus-numitei instituții, în acord cu obsesiva, dar nedreapta acuză adusă de un segment al intelectualității românești contemporane, și anume că nu se permite, încă, accesul la cercetarea unor astfel de documente. În ceea ce ne privește, cu certitudine putem afirma că nu s-a pus niciodată problema restricționării accesului cercetătorilor la documente de acest gen. Realitatea este cu totul alta, și anume interesul scăzut pentru cercetarea lor.
Încercând să deslușim acest „mister” am ajuns la concluzia că generația cercetătorilor formați înainte de 1989 a cunoscut mai bine fațetele cenzurii și, probabil, că nu toate aceste documente sunt foarte importante, în timp ce tânăra generație presupune că sunt mai utile în nuanțarea istoriei ultimei jumătăți de secol. De ce presupune? Pentru că, pe de o parte, nu le-a consultat (am constatat că la Constanța am fost cel dintâi și singurul, până în prezent, dintre cei tineri), cunoscând perioada, mai mult prin prisma descrierilor părinților și bunicilor, nu întotdeauna dintre cele mai obiective, ele variind în funcția de originea lor „burghezo-moșierească” sau proletară, dar și prin intermediul literaturii de specialitate, apărută sub impulsul restaurării regimului democratic din România, care s-a dovedit a fi, pe alocuri, mai pătimașă. Fără îndoială, o astfel de atitudine, acum, este de înțeles, însă nu peste multă vreme și această istorie a ultimelor decenii va trebui scrisă sine ira et studio. Prin urmare, nu ne rămâne, nouă, celor mai tineri de astăzi, decât să avem capacitatea de a aborda, într-un mod cât mai științific cu putință, această problemă.
Studierea fondului CPT Constanța mi-a permis posibilitatea conturării une imagini generale asupra cenzurii presei și tipăriturilor din județul nostru. Textele erau „exorcizate” de ideile ce intrau în contradicție cu politica de partid și de stat sau care ar fi putut da naștere unor „interpretări” în același sens. Nu este mai puțin adevărat faptul că o serie de intervenții asupra unor producții editoriale  erau pe deplin justificate, din punctul de vedere al corectitudinii informației. În multe situații, lectorii/împuternicții au dat dovadă de spirit critic, strict științific, eliminând sau corectând o serie de afirmați inexacte. Și pentru a nu fi catalogat un nostalgic al regimului de până în 1989, de altfel nici nu pot fi, având în vedere vârsta pe care o aveam în momentul reinstaurării regimului democratic în România, voi încerca să vă supun atenției o serie de documente elaborate de personalul specializat în această privință,  menite a ilustra, într-un mod cât mai limpede, fațetele cenzurii în județul nostru, între 1967 și 1977, perioadă pentru care arhivele constănțene dețin note de lectură și rapoarte cu privire la producția editorială.
Pentru o mai bună înțelegere a demersului nostru, vom apela, din nou, la banala întrebare, de ce din 1967? Cu sinceritate vă mărturisesc că nu îmi explicam din ce motive acest fond arhivistc cuprinde note și rapoarte  de lectură / intervenții ale împuterniciților/lectorilor începând cu 1967. Răspunsul la această întrebare l-am găsit tot în documente. Astfel, în ședința de analiză a activității semestriale desfășurată de DGPT Constanța în 13 decembrie 1966, se aducea la cunoștința membrilor acestui colectiv, că, potrivit Ordinului  113 al directorului general al DGPT, începând cu 1 ianuarie 1967, toate publicațiile social-politice-culturale ce apăreau în provincie urmau a fi lecturate pe proprie răspundere de împuterniciții din teritoriu. Odată lămurit și acest „mister”, nu ne rămâne decât să lecturăm documentele ce urmează.

1967 februarie 20, Constanța
Extras din Nota de intervenții pentru perioada 20 ianuarie - 20 februarie a împuterniciților DGPT Constanța
<Nu s- a dat bun de tipar unui program al teatrului de stat pentru piesa „Scaunul fără picioare”, deoarece conținea unele afirmații interpretabile. Se spunea, de exemplu, că astăzi la noi au succese numai cei șmecheri, oamenii cinstiți având de înfruntat greutăți pentru a dobândi o situație. A fost consultat organul regional de partid, carea hotărât modificarea materialului.>
DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 34

1967 iulie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 iunie - 20 iulie a împuterniciților DGPT Constanța
<Tipografie
La Buletinul nr. 5 al ONT Mamaia - în materialul „Cu mașina prin România” s-a modificat următoarea afirmație: „Prin Timișoara și Subcarpații meridionali am plecat la Porțile de Fier pentru a vizita vestita insulă Adamklisi.” A apărut „insula Adakaleh”.
În materialul „Forfoteală” lectorul s-a oprit asupra următoarelor: „Am condus multe mile pe valea Prahovei cu pădurile sale de fag și brad, m-am bucurat cu o vizită la atrăgătoarea stațiune Sinaia și am luat telefericul până la vârful unui munte lângă vechiul oraș Brașov, de unde este o superbă privire asupra țării transilvane.”
Pentru a se evita disocierea Transilvaniei de restul teritoriului nostru, s-a cerut modificarea acestei părți, apărând „o superbă privire asupra Transilvaniei”.
Tov. Ghiuvelechian Clara>
DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 18-19

1967 septembrie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 august - 20 septembrie a împuterniciților DGPT Constanța
<În această perioadă s-a efectuat o  isngură intervenție și anume la publicația „Vacanțe însorite”, nr. 3, ediția română. Redând impresiil eunor vizitatori români p elitoral, s epublica decșlarația unui tehnician care arăta că amers în excurise la Adamclisi și acolo „a privit cu emoție basoreliefurile de pe cele 54 de metope ale monumentului triumfal.” S-a făcut modificarea, apărând corect 48 de metope. 54 au fost inițial, pe parcurs s-au pierdut 6, așa cum apare în toate publicațiile de specialitate.
Nu am avut probleme deosebite la PTTR-Vamă și nici la revista Tomis.>

DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 13

1967 noiembrie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 octombrie - 20 noiembrie a împuterniciților DGPT Constanța
<1/Tipografie
În programul de teatru pentru piesa „Azilul de noapte”,a cărei premieră a avut loc în cinstea  semicentenarului Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, se publica o relatare a vieții pe ani și activității lui Maxim Gorki. La anul 1917 apărea:
„1917 - unele acte de tâlhărie și banditism săvârșite după Victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie îl fac să ia atitudine împotriva partidului bolșevic, considerându-l vinovat de aceasta. Are divergențe cu Lenin.”
Lectorul a solicitat ca inoportun să se specifice aceste lucru mai ales cu prilejul sărbătorii; consultându-se organul regional de partid, a fost de aceeași părere.
Intervenția aparține tov. Ghiuvelechian.>

DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 5.

1967 noiembrie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 noiembrie - 20 decembrie a împuterniciților DGPT Constanța
< Producție editorială
La tipografie s-a primit pentru tipărire broșura dedicată aniversării liceului din Medgdia care poartă numele lui Nicolae Bălcescu. Printre alte materiale urma să apară și cel intitulat „Bălcescu și prizma”. S-a apreciat ca necorespunzător acest material, care făcea unele comparații destul de fanteziste în legătură cu Bălcescu și corpuri geometrice. Relatând vizita lui Bălcescu la Tuilleries, perioada de așteptare până la deschiderea ușii muzeului, se spunea că Bălcescu se bucura la fel ca un copil când cineva îi spunea că îi va aduce o ciocolată, o păpușă.
Materialul conținea și o afirmație care putea da naștere la interpretări: „Prizma aceasta/Bălcescu/ți-a iubit poporul, a căutat să-l lumineze, nu ca acuma, cu ajutorul curentului electic, ci vorbindu-i despre istorie.”
Odată cu acest material, s-a sesizat la organul de partid că broșura nu conținea nicio apreciere a partidului asupra lui Bălcescu și a revoluției de la 1848, ci se începea cu o apreciere a lui Jules Michelet care scotea în evidență numai erudiția lui Bălcescu.
Comitetul Regional PCR a hotărât ca această broșură să nu mai fie tipărită.
Lector tov. Mihăescu>

DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 3.

Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin (WERTH 1998)

Nicolas Werth, Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin, trad. & cuvânt înainte & note F. Constantiniu (ed. II, Paris, 1998), Corint/Istorie universală – Microsinteze – 3, București, 2000, 143 p.

5 Prefață - Florin Constantiniu

9 Introducere

11 Capitolul I Anii de supraviețuire și de formare (1918-1921)
I. Instituționalizarea bolșevismului

1. Primele decrete

2. Dictatura politică, dizolvarea Adunării Constituante și slăbirea sovietelor
II. De la Brest-Litovsk la războiul civil

1. Brest-Litovsk: iluzia unei păci

2. Desfășurarea războiului civil
III. „Comunismul de război”

1. O economie etatizată, o societate mobilizată

2. Dictatura politică, militarizarea, teroarea

3. Comunismul de război și victoria regimului

IV. Criza „comunismului de război” și cotitura din martie 1921

1. Răscoale țărănești, regresiune economică, arhaizare socială

2. Schimbări în Partid și criza acestuia

3. Insurecția de la Kronstadt (februarie-martie 1921)

4. Congresul al X lea: o cotitură decisivă

36 Capitolul II Anii NEP-ului (1921-1928)
I. Dezbaterea asupra federalismului și formarea URSS

II. „Alianța muncitoresc-țărănească”: dezbateri teoretice și realități economice
1. Premisele teoretice și dezbaterile privind căile de dezvoltare

2. Ambiguitatea și incoerența NEP-ului

III. Luptele politice pentru putere (1922-1927)
1. „Ultima bătălie a lui Lenin” (1922-1923)

2. Primele lupte pentru putere (1923- ianuarie 1924) 

3. Moartea lui Lenin, începuturile cultului, însușirea moștenirii (1924)

4. A doua înfrângere a lui Troțki și ruptura „troikăi” (1924-1925)

5. „Opoziția unificată” și înfrângerea politică a lui Troțki (1926-1927) 

IV. Sfârșitul NEP-ului (sfârșitul lui 1927 - sfârșitul lui 1929)

1. „Criza colectărilor” din iarna 1927-1928

2. Înfrângerea „opoziției de dreapta”

3. Fuga înainte

59 Capitolul III Anii 1930, un deceniu hotărâtor
I.„Marea cotitură” (1929-1933)

1. Colectivizarea agriculturii

2. Primul plan cincinal: industrializarea, revoluția culturală și socială

3. Partidul în fața „Marii cotituri”
II. Ruptura și complotul (1934-1939)

1. De la Congresul al XVII lea la asasinarea lui Kirov 

2. Creșterea tensiunilor (începutul lui 1935-septembrie 1936)

3. „Ejovșcina” (sfârșitul lui 1936- sfârșitul lui 1938)

III. Bilanțul unui deceniu decisiv

1. Crearea unu model de dezvoltare

2. O societate destructurată

3. Stalinismul 

84 Capitolul IV URSS în relațiile internaționale (1921-1941)
I. Marile orientări ale politicii externe sovietice în timpul NEP-ului

1. Germania, un partener privilegiat în Europa

2. Relații dificile cu Marea Britanie și Franța

3. China, un partener privilegiat în Asia
II. Lupta împotriva „social-fascismului” și „agravarea contradicțiilor interimperialiste” (1928-1933)

1. Congresul al VI lea al Kominternului: o cotitură majoră

2. Mitul „agravării contradicțiilor interimperialiste” (1928-1933)

3. Spre o diversificare a relațiilor diplomatice

III. URSS în jocul „securității colective” (1934-1939)

1. „Noul curs” al diplomației sovietice 

2. URSS și războiul din Spania 

3. Falimentul „securității colective”
IV. Pactul germano-sovietic și expansionismul sovietic

1. Pactul germano-sovietic

2. „Protocolul secret” în aplicare

3. Degradarea relațiilor germano-sovietice

100 Capitolul V URSS în război (1941-1945)
I. Invazia nazistă

1. Planul „Barbarossa”, succesul și limitele „Blitzkrieg”-ului

2. „Armata Roșie asasinată”

3. Evacuare, reconversiune și solidaritate aliată
II. Cotitura în război (vara 1942 - vara 1943)

1. Înfrângerile sovietice din vara lui 1942

2. Stalingrad și Kursk: două victorii sovietice decisive
III. Pentru a înțelege revirimentul sovietic

1. Reconversiunea economiei sovietice și consecințele sale

2. Rolul ajutorului aliat

3. Barbaria nazistă și eșecul „Ostpolitik”-ului

4. Patriotism, slăbirea controalelor și consens social
IV. Spre victorie (vara 1943 - mai 1945)

1. Conferința de la Teheran

2. Ofensiva sovietică în anul 1944

3. Conferința de la Ialta și victoria

117 Capitolul VI Stalinismul desăvârșit
I. Revenirea la modelul antebelic și întărirea controalelor

1. Revenirea la modelul antebelic

2. Întărirea controalelor și represiunea

II. URSS în relațiile internaționale postabelice

1. Noul climat din Europa: de la Potsdam la conferința de la Paris (iulie 1945-iulie 1947)

2. Bipolarizarea și războiul rece

3. Ruptura sovieto-iugoslavă și consecințele ei

4. Războiul rece la apogeu

III. Stalinismul desăvârșit

1. Trăsăturile specifice ale structurilor de putere

2. Conflicte și alternative politice

3. Ultimul complot

134 Concluzii

137 Bibliografie

coperta IV

Apariția Istoriei Uniunii Sovietice a lui Nicholas Werth în versiune românească reprezintă, în egală măsură, un eveniment științific și cultural: științific, întrucât oferă, într-o lucrare de sinteză, „ultimul cuvânt” al cercetărilor de sovietologie; cultural, întrucât pune la îndemâna publicului cititor din țara noastră - într-o expunere de mare accesibilitate - elementele absolut necesare culturii politice a celui ce dorește să înțeleagă ce a fost regimul comunist, de a cărui moștenire - judecând după dificultățile tranziției - ne separăm atât de încet și de anevoie.

Nimic despre pudibonderia comunistă („TOMIS” 199?)

Țarul Nicolae II se purta ca un bolșevic când, îndrăgostit de celebra balerină Maria Ksesinskaia de la teatrul imperial din Petersburg, îi făcea cadouri exorbitante plătite cu bani adunați din impozitele plătite de mujici. Lenin proceda ca un țar cînd, vreo 20 de ani mai târziu, îi făcea aceleeași amante, acum abandonată de dușmanul său de clasă, cadouri nu mai puțin exorbitante din banii împrumutați (5 milioane mărci aur) de Banca imperială a Germaniei pentru finanțarea unui puci care să-i permită preluarea puterii și încheierea rapidă a păcii. Împăratul Lenin, spre deosebire de „țarul bolșevic” Nicolae II, era bisexual și, în afară de cele două femei de care se simțea legat (dacă o socotim și pe Nadejda Krupskaia) avea relații sexuale în calitate de parteneră cu Zinoviev, primul președinte al Kominternului. Acesta i se adresa lui Lenin, în corespondența amoroasă devoalată din arhivele KGB în 1996, în acest fel: „Te aștept, floricica mea, și te pup pe fundulețul tău marxist. Al tău Gherșele.” Toate aceste uluitoare informații, împreună cu alte detalii la fel de picante, le puteți găsi în numărul pe iulie a. c. în Hustler, revistă despre sex, politică și dispute, pentru care, ca să scriu această notă plătită cu 10 mii (impozabili 18%) am plătit 50.000 de lei.

„Tomis”, Constanța, 199?

„Mărgărit” (DEȘLIU)

 Boris Deșliu, Mărgărit, „Tomis”, Constanța

Cam prin 1950 apare la Tribunalul Popular Nicolae Bălcescu din Capitală un ins, Mărgărit, judecător, care intră de îndată și hotărât în anchetele penale: „sabotorii economiei naționale” erau de acum oamenii cărora Mărgărit le hotăra soarta.

Despre Mărgărit cei mai mulți spuneau că e bulgar, alții că e rus, câțiva că e ungur; cred că era ucrainean sau rutean, mai degrabă, nu știa românește cum se cere și avea un accent incert de rutean, cum zic, sau poate de bulgar, rus sau ungur, cum zic ceilalți, dar oricum, fizicul lui te izbea din primul moment: era scurt, îndesat ca un fișic de monezi, bătrân mai degrabă decât matur, tuns mereu nr. 1, nu purta niciodată decât o flanea lucrată rudimentar, groasă, pe gât și nu cred că avea pe dedesubt o cămașă, haina îi era de vigonie, țeapănă, dar mototolită în același timp, pe puncte, cenușie, iar pantalonii, care purtau cu sfințenie urmele vechii lui meserii, de canalagiu, cum știau oamenii, nu văzuseră niciodată un fier de călcat, fiind un model perfect de burlan, iar în picioare cizme scurte de cătană veche, încrețite de drumuri lungi și decolorate de zeama canalelor pe unde Mărgărit își făcuse veacul.

Era, cu o față rotundă și umflată ca un dovleac, sculptată adânc și statornic de vărsat, și avea un fel de buze fosilizate pe obraz, un fel de noduri vechi și iremediabile, iar ochii erau mijiți, un fel de crăpături în obraz pentru puțină lumină; era mereu ras mare, cum se spune; mereu foarte grav, nu vorbea cu nimeni, era mereu tăcut, supărat, nu manifesta niciodată vreun sentiment, era impasibil, vorbind ca și cum ar fi tăcut totuși, vorbind încet și greoi și șoptea mai degrabă decât vorbea; nu cred că știa carte mai mult decât o clasă elementară (poate neterminată) pentru că nu am putut vedea niciodată mai mult scris de el decât iscălitura sa, care semăna cu urma unei ciori murdare pe un câmp de zăpadă. Unii afirmau că scria și citea numai cu majuscule.

Intră, așadar, Mărgărit, care făcuse cursul scurt de 6 luni de judecător (într-o meserie, cum e cea de magistrat, unde ucenicia nu poate fi mai mică de 10 ani în normalitate) într-o ședință penală unde figura un dosar cu 24 de arestați, sabotori, cum îi numea Mărgărit, ascunși, mai zicea, în cooperativă: era vorba de muncitorii unui atelier primitiv de frânghii, care, se vede, erau pe cale să ruineze statul socialist cu sabotajul lor în producție... Pe unul din aceștia îl apăram eu.

Se judeca  procesul; se ascultă cam o sută de martori, după interogatoriile inculpaților, care își recunoșteau monstruoasa lor vină: nu avuseseră cânepă îndestul uneori și trecuseră la o producție fină de plase de borangic, anihilând partea lor de plan cincinal și așa mai departe - și Mărgărit declară procesul terminat și se retrage în deliberare, de unde vine după un sfert de ceas, dovadă că soluția era dată înainte de a se judeca procesul, și Mărgărit începe, în timp ce toată lumea se ridică în picioare, citirea minutei, din care nu prind începutul: „... mica producție... este sortită pieirii... Dependentă de marele capital și înapoiată în comparație cu marea producție... se menține numai printr-o scădere dezastruoasă a cerințelor și printr-o muncă încordată... Fărâmițarea și risipa muncii umane, cele mai îngrozitoare forme de dependență a producătorului, vlăguirea forțelor... a vitelor... a pământului... adepții ei se străduiesc să demonstreze că mica producție este viabilă... să tindă spre burghezie... exploatarea muncii femeilor atinge proporțiile cel ma mari.. rămâne în urma industriei... cu cât producția este mai mică, cu atât mai proastă este componența forțelor de muncă...”.

Și Mărgărit o ține așa, vorbind ca pentru sine, în barbă, preț de două ore, două ore și ceva... Din când în când, ridică puțin vocea și se aude „Lenin a zis” și pe urmă vocea iar cade și nu se mai aude decât mormăiala lui Mărgărit despre Lenin.

Procesul începuse la 8 dimineața și acum era trecut de 8 seara; gardienii, ca și arestații, erau în picioare de la 4 dimineața și, pentru că Mărgărit obliga pe cei din boxă să stea în picioare, acum arestații erau atât de epuizați încât dormeau cu ochii deschiși și se rezemau unul de altul să nu cadă de nesomn; familiile celor arestați, din sală, abia mai puteau urmări desfășurările și din cauza marelui număr de oameni, sala de ședință mirosea acum ca un coteț; noi, avocații, cu un exercițiu îndelung al așteptării în sălile de ședință, stăm pe poziție, ieșind din când în când, totuși, din sală, pentru una sau alta din treburi... Precum se știe, pragul psihic de atenție pentru un intelectual este de două ore, iar pentru un om cu pregătire mediocră, cum erau cei din sală, este de o oră și jumătate - prag ce fusese trecut de mul,t și nimeni nu mai reușea să-l urmărească pe insolitul vorbitor. Sala era, din motive de economie, luminată de doar becuri chioare și o ceață parcă pusese stăpânire peste oameni, în timp ce un miros de sudoare veche, poate de mulțime care-și ținea nevoile, ne anestezia.

(...)

„Istoria secretă a Cominternului” (LAUNAY 1990)

 Jacques de Launay, Istoria decretă a Cominternului. 1919-1943. Eșecul unei speranțe, Venus/Negru pe alb, București, 1993

7 Cuvânt înainte

13 Revoluția mondială

36 Troica victorioasă

50 Nașterea Stalinternului

70 Marile procese de la Moscova

102 Fronturile populare

121 Marele război patriotic

153 Hotărârea de dizolvare a Cominternului

173 Reflecții

Anexe
177 1.Cele 21 de propuneri ale lui Zinoviev
170 2.Primele victime ale bolșevismului 
180 3.Manifestul Comunist din 1848, operă a unor burghezi înstăriți
183 4.Originile zilei de 1 Mai
185 5.Originea lioneză a Internaționalei
187 6.Lenin și Kșesinskaia
188 7.Portretul grafologic al lui Stalin
189 8.Victimele stalinismului 1924-1927
193 9.Diviziunea muncii în cadrul secretariatului Cominternului
195 10.Protocoalele secrete ale Pactului de neagresiune germano-sovietic 23 august 1939
197 11.Troțki și NKVD
199 12.Moartea Generalului Vatutin
200 13.Părerile lui Willy Brandt în 1945
202 14.Rolul lui Togliatti în dizolvarea Cominternului
204 15.Arhivele Cominternului
205 16.Mausoleul lui Lenin
206 17.Stalin și munca forțată
208 18.Întoarcerea din URSS
210 19.Comunismul și războiul din Spania

214 Note

Artiști amatori sovietici la Constanța („TOMIS” 19??)

<
În cadrul relațiilor și schimburilor culturale dintre orașele înfrățite Constanța și Odesa, cu prilejul aniversării Marii Revoluții din Octombrie, Galeriile de artă au fost sediul expoziției „Uniunea Sovietică în creația artiștilor amatori din Odesa”.
Aproape două sute de obiecte, rod al muncii și fanteziei unor oameni cu profesii variate din regiunea Odesa, au făcut cunoscută publicului nostru o pasiune comună pentru un meșteșug de calitate, diversificat în tehnici artizanale, cu un conținut tematic omogen, care conturează istoria veche și nouă a unui spațiu cultural de marcă.
Eroi intrați în istorie și legendă: Bogdan Hmelnițchi, Taras Șevcenko; tipologii: „Bătrînul zaporojan”, „Cazacul Mamai”, „Cobzarul Verezai”; evenimente: „Unirea Ucrainei cu Rusia”, Întrevedere în Cosmos”; portrete: V. I. Lenin, Lev Tolstoi; compoziții simbolice: „Opriți-vă, tunuri!”, „Călăreții revoluției”; peisaje, aspecte de viață și de muncă din Odesa și orașele ținutului, sînt cîteva direcții tematice în cadrul cărora oamenii își re-creează amintirile luptei pentru libertate, împletindu-le cu evenimente prezente și viitoare ale științei și progresului.
(...)
>
SURSA
Alice Fărcașu, Artiști amatori din Odesa, „Tomis”, Constanța, 19??, p. ?.

Interviu cu Alexandru Ivasiuc (ARION 1979)

 George Arion, Interviuri, Eminescu, București, 1979

A. I. -(...) În toamna lui 1975 am fost prin părțile acelea cu un prieten. străin. Pe Valea Cosăului el se entuziasma cît de autentică este acea civilizație a lemnului, neatinsă decît foarte puțin de relele civilizației contemporane. (...)

-(...) Nu știu cum ar fi arătat ist. dacă ar fi câștigat de la început cuminții girondini și n-ar fi fost Robespierre și Saint-Just. Istoria a fost făcută de oameni cu pasiunea ideilor până la obsesie.

-(...) Lenin era o personalitate care îmbina pasiunea cu calculul lucidității. Cînd s-a dus la Paris, acest oraș plin de monumente, L. a vizitat la început doar micul muzeu consacrat revoluției. (...) O lume a tehnocrației absolute reci este coșmarescă.

G. A. - Ce credeți că poate condiționa participarea omului la făurirea istoriei?

A. I.- Două lucruri care sînt contrare. Prin asta îmi fac mărturisirea de dialectician. Primul este utopia, al doilea este luciditatea. Un om care nu are nici o urmă de utopie în inima lui este sărac sufletește. Un om care trăiește utopia pură nu va putea influența obiectivitatea. De fier a realului. (...) Adeseori utopia te împinge la o putere vizionară mai mare decît a simplului calcul. Este rolul artistului de a se bate pentru păstrarea acestui inefabil raport dintre utopie și luciditate. Însăși existența lui este o contestare a lumii așa cum este în favoarea unei lumi așa cum „trebuie” să fie. Dar acest „trebuie” nu e decît un orizont pentru că el se mișcă înainte.

-(...) Vezi, arta se ocupă cu imaginea, care împlinește realul și asigură posibilitatea de mișcare.

-(...) Eu nu sunt din acei care cred că lumea, chiar și lumea umană, nu este mai plină la originea ei, ci se îmbogățește pe parcurs. Îmi place o definiție a lui Mikel Dufrenne: „A fi la stânga se recunoaște după trăsături bine reperabile; un anumit refuz al nedreptății, a tot ceea ce oprimă, disprețuiește o anumită prietenie cu lumea ,,o anumită de exigență de libertate, un anumit gust al dansului în ceea ce are el generos și fără grijă.” (...)

-(...) Uneori vorbim atît de mult de patriotism ca și cum ne-ar lipsi. Cea mai înaltă faptă de patriotism este fapta, inclusiv fapta literară. (...)

-(...) Dar să ne înțelegem, și noi sîntem istoria. Ea nu este un lucru al trecutului, pentru că poporul român există și noi  facem parte din el. Ce se întîmplă acum este tot de istoric ca și bătălia de la Călugăreni.

-(...) Cred că la sfârșitul deceniului trecut am făcut o eroare: este bine că am preluat moștenirea literară a trecutului, tratată simplificat în anii de dinainte. (...) Am discutat despre personalități și nu despre instituții și principii, și au reapărut – (...) – vechi curente și teze, chiar dacă altfel formulate, care nu a stîrnit din partea unor scriitori reacțiile necesare.

- Ca să fac o comparație, au apărut numeroși V. A. Urechia, dar unde este Maiorescu al epocii noastre? (...) O dimensiune a adevăratului patriotism este de a-ți dori mai mult, nu de a te încînta cu ce ai. (...) Ne-am intoxicat uneori, fără un fundament solid, cu umbrele ultimelor teorii și acest fenomen nu este străin de galimatiasul care există în numeroase articole de critică literară (...) Nu există întotdeauna o ierarhie a evenimentelor culturale (..) N-am mai citit de nu mai țin minte polemici, dialectică adevărată. Se fac mese rotunde în care o biată idee este cîntată ca într-un canon. (...)

- (...) Poporul nostru este un popor bătrîn și înțelept, are drept. G. Călinescu. (...) Uneori, am impresia că volumele noastre trăiesc într-o lume de semne. Un cuvânt care duce la alt cuvânt și acesta la altul, și nu la realitate. Trebuie să luptăm împotriva limbajului ritualizat, pentru cuvintele care desenează obiecte.

-(...) Însă o artă sănătoasă este o artă ofensivă. Ea tinde să fie profeție și faptă. Ea își propune să modifice, nu numai să încînte. (...)

-Trebuie să fim atenți atunci cînd repetăm că „libertatea este o necesitate înțeleasă”. Ea arată doar că nu este posibil liberul arbitru. Mai ales în socialism, libertatea unuia nu trebuie să împiedice libertatea celorlalți. Însă ca să înțeleg necesitatea trebuie s-o gîndesc liber. Deci, fără prejudecăți și tabuuri. Socialismul implică o creștere reală a libertății, a inițiativei, a posibilității de afirmare. Orice alterare a acestei esențe aduce prejudicii socialismului. (...).

G. A. - Acest interviu apare în revista Flacăra. Dar prozatorul A. I. și poetul A. Păunescu n-au mai vorbit de multă vreme unul cu altul.

A. I. -(...) Cînd era foarte tânăr nu avea doar recunoscuta lui energie, dar și o curiozitate intelectuală pentru idei, de care știa să se încînte. Ambiția unui poet de cetate trebuie să depășească semănarea entuziasmului. (...)

„Imperiul Spulberat” (CARRERE 1978)

 Helene Carrere d`Encausse (membră a Academiei Franceze), Imperiul spulberat. Revolta națiunilor în URSS, trad. A. Ungureanu (Paris, 1978), Remember - SIC PRESS Group/Politica la zid 1, București, 1993, 316 p.

5 „Uzbecii, la fel ca toate popoarele noastre, egale între ele, au un frate mai mare - este marele popor rus.” Șaraf Rașidov (Congresul XXV al PCUS) Pravda, 27 februarie 1976

„Tovarăși, numim Georgia țara soarelui. Dar, pentru noi, adevăratul soare nu a răsărit la est, ci la nord, în Rusia: este soarele ideilor lui Lenin.” Eduard Șevarnadze (Congresul XXV al PCUS) Pravda, 27 februarie 1976 

Cuprins 

7 [Introducere]

9 Capitolul I Când „Închisoarea popoarelor” a fost deschisă
De la națiunile dispersate în Uniunea de națiuni
Revizuirea leninistă și elaborarea unui veritabil proiect federal
Dialectica egalității și controlului
Federalismul stalinist: controlul fără egalitate
Reabilitarea „fratelui mai mare”: un nou sistem imperial
După Stalin: întoarcerea la utopie

41 Capitolul II Un popor sovietic? Sau popoare sovietice? Revoluția demografică 
Populația URSS-ului de la un recensământ la altul
Tendințe prezente ale demografiei sovietice
Două lumi demografice: europenii din URSS și „ceilalți”
Răspândirea rușilor și curentele migratoare
Populația sovietică a anului 2000

86 Capitolul III Schimbări demografice și conflicte economice
De la risipă la penurie: forța de muncă sovietică  la sfârșitul secolului
Civilizații refractare la migrații
Redistribuirea populației sau redistribuirea resurselor?
Migrații și stimulente materiale

119 Capitolul IV Forțele de integrare: puterea politică și militară
Viitorul în chestiune: federalismul sovietic
Realitatea federalismului
Partidul: partid al întregului popor sovietic?
Armata: instrument de integrare?

163 Capitolul V Limbile în URSS: Instrument de integrare sau de consolidare a națiunilor?
Egalitatea națiunilor printr-o egală dezvoltare a limbilor naționale
Limbile naționale aflate în progres
Educație și integrare națională
Rusificarea acceptată ca răul cel mai mic

188 Capitolul VI Integrarea în criză
„Apatrizii” în URSS
Rebelii
„Frații inamici”

217 Capitolul VII Religie și sentiment național
Catolicism și identitate națională
Islamul, ciment al organizării politice și sociale 
Cum poți fi astăzi musulman în URSS?
Islamul, un alt sistem de valori în societatea sovietică
Când comunismul devine un „sub-produs” al islamului

Capitolul VIII Homo Islamicus în societatea sovietică
Refuzul de a ieși din grup prin căsătorie
Coeziunea grupului prin modul de viață
Un nou conținut prin sărbătorile tradiționale
Un model particular de organizare socială

263 Concluzii

273 Note

305 Bibliografie sumară

309 Postfață: Helene trecând de rama oglinzii (Alina Ungureanu) 

De aceeași autoare
L-Empire eclate, Paris, Flammarion, 1978
Lenine, la revolution et le pouvoir, Paris, Flammarion, 1979
Staline, ordre par la terreur, Paris, Flammarion, 1979
Le Pouvoir confisque, Paris, Flammarion, 1980
Le Grand Frere, Paris, Flammarion, 1983
Le Destalinisation commence, Paris-Bruxelles, Complexe, 1986
Ni paix ni guerre, Paris, Flammarion, 1986
Le Grand Defi, Paris, Flammarion, 1987
Le Malheur russe, Essai sur le meutre politique,  Paris, Fayard, 1988
La Gloire des nations, Paris, Fayard, 1990; ed. II, adăugită, 1991
Victorieuse Russie, Paris, Fayard, 1992
L-URSS de la Revolution a la morte de Staline. 1917-1953, Paris, Seuil, 1993

Premii
„Aujourd-hui”, 1978

„Louise Weiss”, 1988

Investigarea comparată a politicii comuniste (IONESCU 1972)

Ghiță Ionescu, Investigarea comparată a politicii comuniste, trad. R. Paraschivescu (Londra, 1972), Humanitas / Politologie – Repere – 2, București, 1992, 125 p.

2 Ghiță Ionescu este un faimos politolog britanic de origine română, profesor la Universitatea din Manchester. 
Profesorul Ionescu a publicat, în 1968, împreună cu Isabel de Madariaga, cartea intitulată Opposition, în care studiază sistematic opoziția ca instituție caracteristică unei democrații constituționale. În 1965, el a întemeiat revista de studii politice Government and Opposition. S-a creat astfel o adevărată școală de gândire politologică, axată pe ideea că trăsătura distinctivă dintre regimurile politice constituțional-pluraliste și cele autoritar-dictatoriale este furnizată de prezența și rolul opoziției politice.
Tot profesorul Ionescu a inițiat și editat o serie de monografii și studii comparative ale sistemelor politice. Prezenta trecere în revistă a politicii comuniste a apărut inițial în această serie.
Ghiță Ionescu este și autorul a numeroase analize consacrate fenomenului comunismului. Ar fi în special de menționat clasica lucrare Communism in Romania (Londra, Oxford University Press, 1964), care prezintă istoria mișcării comuniste în România. De asemenea, foarte importantă, prin viziunea ei și prin sesizarea corectă a destinului final al statelor comuniste din Europa de Est, este The Politics of the European Communist States (Londra, Weidenfeld & Nicolson, 1967). 
În iulie 1991, editura Longman publică Leadership in an Interdependent World, o carte în care Ghiță Ionescu analizează acțiunea politică a cinci cunoscuți politicieni, Adenauer, de Gaulle, Thatcher, Reagan, Gorbaciov, într-o lume caracterizată tot mai mult de interdependență.

7 Pseudo-prefață
Statul constituțional-pluralist și societatea revoluției informaționale
Statul marxist-leninist-stalinist și revoluția informațională

37 1. O recapitulare

Metoda noncomparativă
Modelul totalitar
Îndemnurile

A. Abordările empirice
Uzurile și abuzurile cuantificării

B. Reconceptualizarea
Studiul dezvoltării politice în cazul comunismului
Studierea grupurilor
Birocrația

83 2. Studiul comparativ al statului socialist

Prezența conceptului
Tripla justificare a folosirii conceptului de stat în compararea politicilor comuniste

A. Comparabilitatea statelor socialiste

a)Interzonală
Suveranitatea
Guvernul reprezentativ
Partidele

b)Intrazonală
Apariția în urma războiului
Abolirea proprietății private a mijloacelor de producție
State bazate pe aparat
State teleologice
State fără opoziție

B. Studiul comparativ al statului socialist ca formă de tranziție și ca anomalie ideologică

C. Studiul comparativ al statului socialist în era industrial-tehnologică
a)Intrazonal
b)Interzonal

119 Note

coperta IV
Cartea înlesnește cititorilor o primă întâlnire cu un autor care ar fi trebuit să fie de mult la îndemâna tuturor românilor.
Renumitul politolog britanic de origine română. Ghiță Ionescu, trece în revistă metodele și conceptele folosite pentru a găsi trăsături comune diferitelor sisteme politice comuniste și diferențele dintre aceste sisteme și sistemele necomuniste.
Într-un stil clar, accesibil, se oferă o primă introducere în abordarea profesională a politicii comuniste.
Interesul pentru această carte este sporit de prefața amplă scrisă special pentru ediția românească, veritabilă încercare de explicare a prăbușirii comunismului în Europa de Est.