Trezirea demonilor Rusiei („Tomis” 1990)

<
2. Trezirea demonilor Rusiei
Va merge Gorbaciov până la capăt? Moștenitorii țarilor vor fi oare tentați să salveze imperiul cu orice preț, chiar întorcînd spatele Europei și frîngînd elanul democratic?

LESZEK KOLAKOWSKI:
- Asistăm la cea de a patra tentativă de modernizare a Rusiei. Prima a fost cea a lui Petru cel Mare. A doua, cea a lui Alexandru al II lea, iar a treia, cea lui Lenin și Stalin. Încercarea de modernizare prin comunism s-a făcut cu mijloace barbare, fapt pe care însuși Lenin l-a recunoscut în mod expres: trebuie să ne modernizăm, să ne civilizăm, prin metode la fel de barbare ca cele ale lui Petru cel Mare, spunea el. Modernizarea întreprinsă de Alexandru al II lea a fost o modernizare de tip occidental: o mișcare lentă care s-a accelerat sub Nicolae al II lea și care, dacă n-ar fi fost revoluția, ar fi dus la un fel de monarhie constituțională. În schimb comunismul, într-un anumit sens, a reintrodus sclavia și șerbia, procedînd la o modernizare de tip barbar. Astăzi, acest proces a ajuns la un impas, iar conducătorii se străduie să salveze comunismul, sau cel puțin instituțiile sale de bază, să păstreze statutul mondial de mare putere al Uniunii Sovietice încercînd în același timp să modernizeze țara. E ceva ce seamănă cu cuadratura cercului. Imperiul se năruie dar nimeni nu știe ce va ieși de aici. Va fi Rusia europeană?

CORNELIUS CASTORIADIS:
- În Uniunea Sovietică se poate vedea că, în afară de transparență, glasnost nimic nu merge. Nu există perestroika, restructurare. Regimul nu e în stare să se reformeze, situația rămîne aceeași. Nu apare nici o idee nouă, nici un proiect, ci doar încercări de a inocula doze homeopatice de capitalism într-o economie și o societate incapabile să le asimileze. Gorbaciov și grupul său au pierdut inițiativa: ei aleargă în urma evenimentelor cu care sînt siliți să se acomodeze. Naționalitățile se trezesc, ceea ce e foarte normal pentru că U.R.S.S. a fost o închisoare a popoarelor și aceste popoare au dreptul să fie libere. În același timp, naționalismul se dezlănțuie în șovinism, ură etnică, rasială, religioasă fără ca regimul să poată găsi o soluție acestei probleme. Ce se petrece în Rusia însăși, în chiar ochiul ciclonului? Ce se va întîmpla dacă poporul va începe să miște? Aceasta e marea necunoscută.

BERNARD HENRI LEVY:
- Una din mizele partidei care se joacă în Uniunea Sovietică e legată de problema Europei.
În această dezbatere care scindează intelectualitatea rusă de azi, în polemicile purtate în marile ziare ale perestroicii, disputa politică izbucnită în jurul mișcării Pamiat și a straniilor sale apariții, ideea Europei, reintegrarea Rusiei în spațiul cultural european sau refuzul ei reprezintă o problemă majoră.
Numeroși intelectuali pe care i-am întîlnit  Uniunea Sovietică mi-au spus că problema comunismului era desigur esențială, dar că problema de a ști cine va cîștiga, moștenirea lui Pușkin sau cea lui Dostoievski era cel puțin la fel de importantă. Așadar Rusia aparține Europei sau nu? Într-un text în care își punea această întrebare, Milan Kundera era mai degrabă înclinat să răspundă negativ. El prevedea izbucnirea unei explozii antitotalitare în toate țările din Est cu excepția, spunea el, a Bulgariei și a Rusiei. Parțial, el s-a înșelat. Problema însă rămîne. Cît din Rusia aparține Europei? Acesta e subiectul unei dezbateri care se poartă la Moscova în legătură cu Soljenițîn: ce va spune acesta cînd se va întoarce în Rusia, care va fi părerea lui despre ideea europeană și în ce măsură se cuvin făcute referiri la aceasta. Dacă noi, occidentul, considerăm că avem de jucat un rol în această dezbatere. Noi trebuie să-i ajutăm pe moștenitorii lui Pușkin împotriva moștenitorilor lui Dostoievski.

WILLIAM PFAFF:
- În trecut, toate încercările de reformă în Rusia au eșuat sistematic ori s-au arătat a fi puțin concludente. „Occidentaliștii” au fost întotdeauna înfrînți. Gorbaciov se așează pe linia intelectualilor occidentali și țarilor reformatori, dar nici unul dintre predecesorii lui nu a putut da Rusiei acel guvern democratic, legal, deschis, pe care spune că-l dorește.
Ceea ce el intenționează să facă azi nu are nici un precedent în istoria Rusiei. Schimbarea pe care Gorbaciov și partizanii o propun are la bază un sistem care s-a soldat cu un eșec și s-a discreditat pe plan intelectual. Rupînd însă cu acest sistem, Gorbaciov și reformatorii s-ar trezi fără nici un punct de sprijin. Gorbaciov e pe cale de a desprinde Uniunea Sovietică de vechile puncte de sprijin. În istoria ei nu există nici un model de ordine socială bazată pe principii constituționale. Avem totuși temeiuri să credem că pînă la urmă în Rusia sovietică se va produce o ruptură a continuității istorice, asemănătoare cu cea pe care Rusia imperială a cunoscut-o în 1917.
>

SURSA
***, Cinci capcane pentru cealaltă Europa, „Tomis”, Constanța, ?.06.1990, p.?.

Nimic despre pudibonderia comunistă („TOMIS” 199?)

Țarul Nicolae II se purta ca un bolșevic când, îndrăgostit de celebra balerină Maria Ksesinskaia de la teatrul imperial din Petersburg, îi făcea cadouri exorbitante plătite cu bani adunați din impozitele plătite de mujici. Lenin proceda ca un țar cînd, vreo 20 de ani mai târziu, îi făcea aceleeași amante, acum abandonată de dușmanul său de clasă, cadouri nu mai puțin exorbitante din banii împrumutați (5 milioane mărci aur) de Banca imperială a Germaniei pentru finanțarea unui puci care să-i permită preluarea puterii și încheierea rapidă a păcii. Împăratul Lenin, spre deosebire de „țarul bolșevic” Nicolae II, era bisexual și, în afară de cele două femei de care se simțea legat (dacă o socotim și pe Nadejda Krupskaia) avea relații sexuale în calitate de parteneră cu Zinoviev, primul președinte al Kominternului. Acesta i se adresa lui Lenin, în corespondența amoroasă devoalată din arhivele KGB în 1996, în acest fel: „Te aștept, floricica mea, și te pup pe fundulețul tău marxist. Al tău Gherșele.” Toate aceste uluitoare informații, împreună cu alte detalii la fel de picante, le puteți găsi în numărul pe iulie a. c. în Hustler, revistă despre sex, politică și dispute, pentru care, ca să scriu această notă plătită cu 10 mii (impozabili 18%) am plătit 50.000 de lei.

„Tomis”, Constanța, 199?