Omul obișnuit versus personalitatea istorică (SADOVEANU 1936)

<
(...) Eugenița Costea a fost o persoană interesantă cât a strălucit tinerețea ei; voi veți fi oameni cumsecade: admit asta; nu aceste sînt criteriile istoriei și faimei. Pe lîngă asta, veți cunoaște mai tîrziu că chiar disciplina istoriei, la care faceți apel, e mai puțin serioasă decît se crede: pune importanță exagerată la stabilirea unei zile și a unui an, ceea ce mi-e indiferent; pe cînd probleme sufletești, evenimente culturale și sociale sînt în fucnție de părerile personale ale autorilor, care prezintă o comedie adecvate pasiunilor și intereselor lor de o clipă. Nu s-a văzut mai mult arbitrar decît în istorie. O istorie a unei copile, așa de simpatică și, dacă vreți,așa de excepțională, nu poate fi decît o intepretare a mea; fiecare dintre voi o vede în felul său, deși nimene nu a r fi mulțămit.
- Dacă nu sîntem mulțămiți noi, mi se răspunde, poate va fi mulțămită lumea cealaltă, care n-a cunoscut-o de aproape pe Eugenița Costea. Deci scrie pentru public. De vreme ce editorul cere și lumea cetește, înseamnă că genul e bun, chiar dacă unii și alții se îndoiesc de legitimitatea lui și nu vor să-i facă loc în săltărașele retoricei. Scrie o viață romanțată, dacă numai Ludovic al paisprezecelea* și Ghinghis-Han** au dreptul la istorie.
- Chiar și dreptul acesta e contestabil, răspund eu. Unii încearcă să-l scoată pe acesta din urmă din nisipurile negre ale Mongoliei, unde i s-a prăpădit mormîntul și unde-i piere amintirea. Viscolul uitărilor viitoare va troieni poate și pe cel dintîi. Cred că nu voi scrie ce-m cereți. Eugenița Costea a fost o cunoștință a noastră,o prietină  pe care am iubit-o, am apreciat-o și am socotit-o interesantă. Eugenița Costea înseamnă ceva pentru noi; nu înseamnă nimic pentru restul lumii, mai precis: pentru restul publicului cititor. Pentru ai mei nu e nevoie de o asemenea poveste scrisă, căci o avem în noi; pentru lumea cealaltă, nici atît. Lumea cealaltă se poate interesa de viața romanțată a unui Napoleon***, a unui Bismarck****, a lui Disraeli***** ori Benvenuto Cellini******; să zicem că publicul nostru patriot și binevoitor ar accepta un Mihai Viteazul******* ori domnul Tudor********, - însă Eugenița Costea nu-i spune nimic. Eugenița Costea a fost o fetiță oarecare; am admirat-o o clipă:
Et, rose, elle a vecu l`espuce d` un matin... 
În interesul meu de azi, criticii au demonstrat fragilitatea genului epic ce se chiamă viață romanțată. Dacă totuși editorii plătesc bine marfa, au grijă s-o și aleagă. Titlurile acestui soi de cărți trebuie să fie senzaționale: cuprinsul, de asemeni. Dacă nu e vorba de un erou al umanității, ceea ce e mai puțin interesant, să fie prezintat cel puțin un mare cuceritor, un mizerabil îmbrăcat în purpură**********, un mare criminal, ori o curtezană faimoasă. Cele mai mari tiraje sînt legate de asemenea tipuri.
- Ai dreptate în aparență, intervin iarăși prietinii mei. Oricum ar fi scrisă istoria, adevărul nu e decît unul, și el va trebui să se aleagă. Oricît ar fi de hibridă istoria romanțată și de ciudat gustul publicului, noi pretindem că poate interesape semenul nostru de azi, în orice caz trebuie să intereseze pe semenul nostru de azi viața romanțată a anonimului. Nu roman, ci viața romanțată, adică document istoric al epocii. Viața unui copil al vremii noastre, a tipului reprezentativ, nu excepțional, viața de toate zilele, viața noastră a tuturor, viața nenorociților de după război**********. Primăvara domniei-tale, domnule Sava Dumitrescu și respectate prietine, a înflorit într-un răstimp de tihnă și fericire, s-ar putea zice; domnia ta singur mărturisești asta; pe cînd viața noastră, a tinerilor de după război, e numai zbucium și tragedie. Această viață totdeauna de zbucium și ades de tragedie să ne-o descrii. Eugenița Costea e ceea ce sîntem noi întrucîtva. E romanul nostru și ne interesează mai mult decît orice; deci scrie-l pentru noi. Dacă nu pentru noi, scrie-l pentru alții de după noi, ca să cunoască tristețea în care viețuim.
(...)
 >

SURSA
Mihail Sadoveanu, Cazul Eugeniței Costea, ed. Eminescu / seria Romanul de dragoste - nr. 230, București, 1990, p. 246-247.

NOTE M.T.
* Ludovic de Bourbon (1638 Paris/Franța -1715 Paris/Franța) = Rege al Franței ca Ludovic XIV (1643-1715). Supranumit „Regele Soare”. (http://www.chateauversailles.fr/l-histoire/personnages-de-cour/epoque-louis-xiv/louis-xiv)
** Temugin (1162-1227) = Unificatorul mongolilor ca Ghinghis-Han (1206-1227) și fondatorul imperiului mongol în Asia. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/genghis-han-nascut-un-cheag-sange-mana-video)
*** Napoleon Bonaparte (1769 Corsica - 1821 ins. Sf. Elena / O. Atlantic) = General al Republicii Franceze. Prim-Consul al Republicii Franceze (1799-1804). Împărat al Franței ca Napoleon I (1804-1814; 1815) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/genghis-han-nascut-un-cheag-sange-mana-video)
**** Otto von Bismarck (1815-1898) = Conte prusac. Prim-Ministru al Prusiei (1862-1871). Cancelar al Imperiului federal German (1871-1890), creat în urma înfrângerii Franței în războiul din 1870-1871. Supranumit „Cancelarul de fier”. (ww.malc.eu/history/Bismarck-Schonhausen-Otto-Furst-von-Germany.biog.html)
***** Benjamin Disraeli (1804-1881 Londra/Marea Britanie) = Scriitor și polician conservator britanic. Prim-ministru în 1868 și 1874-1880. (http://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/disraeli_benjamin.shtml)
****** Benvenuto Cellini (1500 Florența - 1571 Florența) = Sculptor al Renașterii italiene. (http://www.scultura-italiana.com/Galleria/Cellini%20Benvenuto/)
******* Mihai Viteazul (1558 - 1601 Turda / Transilvania) = Domn al Țării Românești (1593-1601). Domn al Moldovei (1600-1601). Principe al Transilvaniei (1599-1601). (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/mitul-lui-mihai-viteazul-de-calin-hentea-7886986/)
******** Tudor Vladimirescu (1780 Vladimiri /Țara Românească - 1821 Târgoviște / Țara Românească) = Comandant militar unităților de panduri din Oltenia. Participant la războiul ruso-otoman din 1806-1812. Conducător al revoluției din 1821 din Țara Românească, în alianță cu exilații greci din organizația Eteria, de care a și a fost asasinat. Supranumit și „Domnul Tudor” în scurta perioadă în care a ocupat Bucureștiul. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/ce-stiati-ce-nu-tudor-vladimirescu-ce-fost-asasinat-domnul-tudor)
********** Purpură = 1. Culoare roșu-închis. 2. Materie colorată roșu-închis spre violet (extrasă în vechime dintr- moluscă, iar astăzi preparată pe cale sintetică). 3. Stofă scumpă 
vopsită cu purpură (2); haină (domnească) făcută dintr-un astfel de stofă; hlamidă. [Var.: (înv.) púrpur s.n.] - Din lat. purpura. Sursa : DEX '98 (http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=PURPUR%C4%82)
********* Primul Război Mondial (1914-1918)

Activitatea diplomatică lui M. Eliade în Portugalia (ALEXANDRESCU 2005)

În 2005, în paginile revistei ''Origini''*, editată de scriitorul Gabriel Stănescu** în SUA, a apărut un fragment dintr-o lucrare în curs de apariţie*** despre perioada portugheză a lui Mircea Eliade**** a filologului Sorin Alexandrescu*****, nepot al scriitorului şi istoricului religiilor român.
Mircea Eliade şi-a început activitatea diplomatică în timpul regimului autoritar al regelui Carol II****** (1938-1940), fiind numit la 1 aprilie 1940 la reprezentanţa română de la Londra. Postul oficial ocupat de el la 10 februarie 1941 în cadrul legaţiei României la Lisabona nu este prea clar. În Memorii, mai întâi menţionează că l-a înlocuit pe ataşatul de presă Aron Cotruş*******, mutat la Madrid, pentru ca în pagina următoare să precizeze că fusese numit ''ataşat cultural şi, provizoriu, ataşat de presă'', aspect confirmat într-un CV trimis în 1951 lui Vintilă Horia********. Pe de altă parte, în Jurnalul portughez********* notează la mai multe date că este doar ataşat de presă: 3 iulie 1942, septembrie 1942, 11 februarie 1945 şi 10 aprilie 1945, zi în care vorbeşte de încheierea carierei sale diplomatice. În plus, în aprilie 1944 când serviciul de presă a fost transferat la Ministerul de Externe, Eliade a fost retrogradat de la ''consilier'' la ''secretar''.
În dosarul de la Ministerul de Externe cu titlul ''Dosar Eliade Mircea, consilier cultural 1940-1944'', studiat de politologul Florin Ţurcanu**********, se află două documente relevante: numirea ca ataşat de presă şi recomandarea ambasadorului Dimitrie Iuraşcu*********** din 11 octombrie 1941 ca Eliade să-şi continue activitatea în domeniul cultural, pe care îl consideră la fel de important ca cel al presei.
Încă de la începutul misiunii sale în ţara de limbă romanică, Eliade a considerat că ''reprezintă'' cultura română şi, în consecinţă, a promovat realizările culturii româneşti în cotidianul Acção şi în volumul său Românii, latinii Orientului************.
Intelectualul Mircea Eliade este conştient de impactul celor 4 ani de activitate diplomatică în Portugalia, aşa după cum a notat la 9 martie 1944: ''Aflu că ministrul Victor Cădere************* m-a lucrat la Bucureşti. Vrea în orice chip să scape deşi îşi dă bine seama că dacă România există astăzi ca realitate în Portugalia, iar nu ca relaţii diplomatice, se datorează în primul rând muncii şi prezenţei mele''.
Relaţiile sale cu colegii din ambasadă nu erau prea cordiale, singura menţiune pozitivă pe care o face Eliade are loc în contextul expoziţiei ''Expansiunea portugheză în lume'', în cadrul căreia a fost expus tabloul întâlnirii domnului Dan II al Ţării Româneşti************** cu un principe cruciat portughez. În raportul său, scriitorul-diplomat remarcă această ''idee care se datoreşte însărcinatului nostru cu afaceri la Lisabona, d. M. Cămărăşescu'', despre care adaugă că l-a recomandat lui Antonio Ferro***************, ministrul portughez al propagandei.
Atitudinea faţă de Leontin  Constantinescu****************, şeful său la serviciul presă (9 octombrie 1941), oscilează între cea a unui subaltern şi cea a unui prieten, având în vedere că în 1945 vor pleca împreună la Paris, unde Eliade îl va ajuta. O atitudine opusă va avea Constantinescu într-o discuţie cu latinistul Nicolae Herescu*****************, un bun prieten al lui Eliade.
Despre Sergiu Lecca******************, care l-a înlocuit pe Constantinescu în 1942, Eliade ştie că este un agent secret care primeşte o leafă mare şi ''stă într-o singură cameră şi joacă tot timpul la ruletă la Estoril*******************''.
În legătură cu vizita oficială în Portugalia a celebrului ziarist Pamfil Şeicaru********************, Eliade notează cu amărăciune la 20 iulie 1941: ''Toate masacrele, toate lagărele, toate umilinţele... ca să ajungem din nou... la eternul nostru Pamfil care a terorizat toţi regii şi toate guvernele dar a căzut întotdeauna în picioare''.
O părere şi mai proastă are Eliade despre membrii Comisiei economice româneşti aflată în vizită în capitala Portugaliei. Aceştia se ocupau şi de afaceri personale cu lână, despre care se ştia în ţara gazdă, dar pe care ambasadorul Cădere se preface că nu le crede. Mai mult, aceste afaceri intră şi în domeniul wolframului, materie primă strategică pe care şi Germania o achiziţiona în secret din Portugalia. Ca urmare, Eliade a vrut să-şi dea demisia în semn de protest, dar a renunţat, deoarece era sigur că cei bănuiţi îşi şterseseră deja urmele şi se temea că, dezvăluind lucrurile, ar fi fost arestat în România ''ca legionar sau ca terorist''.
Cariera diplomatică a lui Eliade s-a încheiat brusc, la scurt timp după schimbarea de regim din România de la 23 august 1944. Când Constantin Vişoianu********************* preia de la Grigore Niculescu-Buzeşti********************** portofoliul externelor la 4 noiembrie, în al doilea guvern al generalului Constantin Sănătescu***********************, Eliade îşi pune întrebarea dacă noul ministru nu ''îşi va aduce aminte că sunt 'fascist' şi mă va tăia de pe listă''. La 20 decembrie 1944 Eliade află că ''sunt scos din cadre'', iar la 29 ianuarie 1945 ambasadorul Brutus Coste************************, succesorul lui Cădere, îi dă să citească telegrama oficială din 23 noiembrie 1944, care anunţa că fusese scos din minister la 1 noiembrie. Cum soţia sa Nina murise la 20 noiembrie, este posibil ca ambasadorul să-i fi tăinuit demiterea pentru a nu-i agrava durerea sufletească. Pe de altă parte, Coste a reuşit să obţină pentru Eliade un supliment de salariu în legătură cu moartea soţiei sale, dar la 1 februarie 1945 şi această resursă financiară i-a fost anulată. În aceste condiţii Coste îi asigură o indemnizaţie din fondurile ambasadei ''cât timp va fi el în post''.  La 10 aprilie, cei trei demişi din ambasada de la Lisabona, Cădere, Constantinescu şi Eliade, sunt anunţaţi că ''ne putem întoarce în ţară, dacă dorim''. Eliade nu face greşeala filoenglezului Cădere, care la întoarcerea în România va fi condamnat la închisoare de regimul comunist. Treptat, situaţia financiară a lui Eliade s-a agravat până în septembrie 1945, când pleacă la Paris. În timpul şederii sale la Lisabona, Eliade a scris şi cartea Salazar şi revoluţia din Portugalia*************************, avându-l ca subiect chiar pe dictatorul de dreapta al Portugaliei, Antonio Oliveira da Salazar**************************. Ca urmare, S. Alexandrescu îşi pune următoarea întrebare pentru a explica îndepărtarea lui Eliade din minister în toamna tot mai tulbure a anului 1944: <Sau poate  este vorba de o ''selecţie'' patronată, de nevoie sau din oportunism, de un ministru de Externe Grigore Niculescu Buzeşti care putuse citi în Scânteia din 3 octombrie 1944 denunţarea lui Eliade ca ''ideolog al mişcării legionare şi apologist al dictaturii lui Salazar'' şi care citise, desigur, trei atacuri violente contra lui Eliade în ziarul propriului partid PNŢ, Dreptatea, semnate de Oscar Lemnaru**************************** pe 3 septembrie, 28 septembrie şi 11 octombrie 1944, ultimul fiind o ameninţare directă în cazul că Eliade s-ar reîntoarce în ţară pentru că ''a reprezentat în străinătate hitlerismul românesc''?>.

SURSA
Sorin Alexandrescu, Viaţa la Lisabona, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 7-10.

NOTE M.T.
* ''Origini'' (http://origini.uv.ro/)
** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti - 2010 Bucureşti) (http://conexiuni.net/arhiva/2010_Decembrie/Laurentiu_Orasanu_Decembrie_2010.htm)
*** Mircea Eliade, dinspre Portugalia (http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=422&Itemid=117)
**** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
***** Sorin Alexandrescu (1937 Bucureşti - ) (http://www.cesi.ro/ro/info/cvs/s_alexandrescu.htm)
****** Carol II (1893 Sinaia/România - 1953 Estoril/Portugalia) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/96445/Carol-II)
*******  Aron Cotruş (1891 Haşag/[Austro-Ungaria]/România - 1961 Cleveland/SUA) (http://www.cerculpoetilor.net/index.php?mod=10&idp=126&nume=Cotru%BA,)
******** Vintilă Horia (1915 Segarcea/România - 1992 Madrid/Spania) (http://www.alternativaonline.ca/Vintila%20Horia.html)
********* (21 aprilie 1941 - 5 septembrie 1945) (http://www.humanitas.ro/humanitas/jurnalul-portughez-si-alte-scrieri-vol-1-si-2)(http://www.romlit.ro/mircea_eliade_jurnalul_portughez)
********** Florin Ţurcanu (1967 România - ) (http://www.humanitas.ro/florin-turcanu)
*********** Dimitrie Iuraşcu (1890 Galaţi - 1964 Bucureşti) (http://www.bibnat.ro/Evenimente-culturale-s108-ev148-ro.htm)
************ Os Romenos, latinos do Oriente: 1943 (http://www.humanitas.ro/humanitas/jurnalul-portughez-si-alte-scrieri-vol-1-si-2)
*************  Victor Cădere (1891 Cluj/[Austro-Ungaria]/România - 1980 Franţa) (ministru=ambasador) (http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/fise-de-intemnitare-ips-bartolomeu-si-parintele-boila--32922.html)
**************  Dan II domn al Ţării Româneşti (1422-1426; 1427-1431) (http://www.nineoclock.ro/portuguese-romanian-ties-excellent-with-wide-potential-for-improvement/)
*************** Antonio Ferro (1890 Lisabona/Portugalia - 1956) (http://www.infopedia.pt/$antonio-ferro;jsessionid=-DKa00+lw57i20ny-h-EJw__)

**************** Leontin  Constantinescu (1913 Craiova/România - 1981 Saarbrucken/ Germania)  (http://www.crispedia.ro/Leontin_Jean_Constantinescu)

***************** Nicolae Herescu (1903 Turnu Severin/România - 1961 Zurich/Elveţia) (http://www.crispedia.ro/Nicolae_I__Herescu)
****************** Sergiu Lecca (http://en.wikipedia.org/wiki/Radu_Lecca#cite_note-3)
*******************  Estoril (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/estoril-terenul-joaca-al-monarhiei-europene-asteptare#)
******************** Pamfil Şeicaru (1894 Buzău/România - 1980 Munchen/Germania) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/exclusiv-venit-tara-secret-pamfil-seicaru-solicita-o-audienta-lui-ceaus)
********************* Constantin Vişoianu (1897 Urlaţi/România - 1994 Washington/SUA) (http://www.arhivaexilului.ro/ro/fise-biografice/docs/constantin-visoianu.html)
********************** Grigore Niculescu-Buzeşti (1908 Sărata/România - 1949 New York/SUA) (http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/inceputul_comunismului/formarea_comitetului_national_roman/926/)
*********************** Constantin Sănătescu (1885 Craiova - 1947 Bucureşti) (http://www.humanitas.ro/constantin-sanatescu)
************************ Brutus Coste (1910 Ciacova/[Austro-Ungaria]/România - 1984 New York/SUA) (http://www.alternativaonline.ca/BrutusCoste.html)
************************* Editura Vremea, Bucureşti, 1943 (http://www.orizonturiculturale.ro/ro_intalniri_Horia-Corneliu-Cicortas-interviu.html)
************************** Antonio Oliveira da Salazar (1889 Vimieiro/Portugalia - 1968 1970 Lisabona/Portugalia) (http://www.historiadeportugal.info/antonio-de-oliveira-salazar/)
**************************** Oscar Holtzmann (pseudonim Lemnaru) (1907 Bucureşti - 1968 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Oscar_Lemnaru)

Călătoriile marinărești ale lui Gh. Ghețău („Tomis” 1995)

<
Sub acest titlu* își adună Gheorghe Ghețău notele de călătorie prilejuite de deplasările în interes de serviciu marinăresc spre diferite șantiere navale din Asia și din Europa. Iar dacă scriitura îl trădează mai la fiecare pagină pe amator (fraze scurte, școlărești, strereotipe, cu epitete și metafore „de serviciu”, cel mai adesea prefabricate), bogăția de informații de ordin culinar, botanic, zoologic, religios, mitologic, etnografic, cultural, îi creează cititorului satisfacția de a se fi lăsat cîteva ore sau minute purtat de imaginație prin locuri pe care cei mai mulți dintre noi n-o să le vedem niciodată „sur le vif”. Paginile au prospețimea primului contact pe care ochiul flămând al turistului îl ia cu o realitate total inedită pentru el, realitate pe care o comunică succint, evitând, însă nu întrutotul, datele din ghiduri de al căror stil publicitar se contaminează ici-colo, însă fără dorința expresă de a epata cu orice chip și de a poza în chip de erudit format la „școala vieții”. Cartea vorbește de solidaritatea care se naște între oameni pe mare. Amenințarea neprevăzutului joacă acest rol de liant camaraderesc. Întâlnirea unor elemente și ecouri românești în cele mai neașteptate puncte ale globului devine și ea un prilej de mândrie și un reper național.
Cartea lui Gheorghe Ghețău, apărută la Editura „Europolis” din Constanța în 1995 instruiește și totodată transmite intactă bucuria descoperirii lumii de către un „homo viator” care nu s-a lăsat intimdat de trudnica aventură a scrisului.
>

SURSA
Ion Roșioru, Vademecum, „Tomis”, Constanța, ?.?.1995.

NOTĂ M. T.
* VADEMÉCUM, vademecuri, s. n. Carte (manual, îndreptar, repertoriu etc.) care servește drept ghid într-o călătorie, într-o disciplină științifică etc. – Din lat. vade mecum, fr. vade-mecum. 
Sursa: DEX '09 (2009)

In memoriam Vladimir Bălănică (1953-1996) („Tomis” 1996)

<
Vladimir Bălănică (s-a născut la 9 februarie 1953 în Constanța) a scris și publicat proză, eseuri de critică literară. Lucra la un amplu studiu despre opera lui I. L. Caragiale și la un volum de proză scurtă. În nesfârșita și întortocheata poveste care este viața literaturii, Vladimir Bălănică și-a jucat rolul lui. Atât în coloanele revistelor (a fost redactor la revista „Tomis”) cât și în cadrul emisiunilor de televiziune, el prefera instrumentele unei analize riguroase, tactica de a învălui o carte, de a-i demonta mecanismele cu răbdare, apelând eventual la excursuri teoretice. Buna cunoaștere a literaturii române contemporane, în special a celei scrise de tineri, un entuziasm contagios, fără semne de resemnare, făceau ca intervențiile sale critice să fie radiografiile unui spirit elevat, o fișă de temperatură intelectuală. Lipsindu-i inhibițiile, Vladimir Bălănică aborda cu îndrăzneală teme dificile, manifestându-și simpatia și atașamentul pentru literatură, pentru actul cultural de bună calitate.
Anul acesta ar fi împlinit 43 de ani, dar timpul neiertător nu a mai avut răbdare cu prietenul și colegul nostru. Inima lui a încetat să bată în acest miez friguros de iarnă umplându-ne sufletele de sentimentul tragic al retezării unui zbor în plină ascensiune.
>


SURSA
***, VLADIMIR BĂLĂNICĂ, „Tomis”, Constanța, ?.01 (?).1996, p. ?.

Caius Traian Dragomir, O perspectivă cultural-psihiatrică în istorie

MAGAZIN ISTORIC, Bucureşti, noiembrie 2010, pp. 33-38

Civismul la Timișoara și Cluj-Napoca (MARIN 2002)

F. Marin, Between Words and Reality. Victor Neumann - un politician al istoriei, „Tomis”, Constanța, decembrie 2002, p.80.

Volumul Between Words and Reality semnat de Victor Neumann aduce o nouă perspectivă în cercetarea istorică privind marile epoci și evenimentele reper din punctul de vedere al minorității, fie că e vorba de o minoritate etnică și/sau religioasă, fie că este vorba de o minoritate a elitelor intelectuale timișorene, care au făcut posibilă prezervarea unui set de valori interbelice, fundamentale în definirea unui spirit liber.

(...)

Cel de-al doilea capitol, Civic Culture in Banat and Transilvania. The Role of Timișoara in the 1989 Transformation of Romanian Political Order este o odă Timișoarei, model cultural central european. Dimensiunea care distinge Timișoara de restul orașelor românești este, în accepțiunea lui Neumann, civismul. Trebuie subliniat  faptul că nu numai Timișoara a întreținut o maximă deschidere către vest, a încercat sincronizarea permanentă cu Europa, a respins sistemul totalitar, a resimțit necesitatea schimbărilor profunde; interesul declarat al autorului face ca poziția dominantă, reperul chiar cu sensul de axis mundi, să revină Timișoarei. În capitolul următor, deși se anunță discutarea schimbărilor politice la nivel național, comentariul vizează germenii schimbărilor ulterioare așa cum s-au promovat de cei doi poli de putere care își vor disputa întâietatea: leit-motivul Timișoara - focarul inițiativelor - și București, centrul decizional, politic, legislativ, acaparator al marilor desfășurări de protest post decembriste, loc într-o geografie culturală balcanică.

Învățământul universitar clujean face obiectul studiului Civic Education and Human Rights in Romania ca exemplu intercultural perfectibil. Premisele istorice și filosofice ale fenomenului sunt invocate pentru a asigura un cadru larg teoretic unei probleme atât de aplicate. Din simpla enumerare a atribuțiilor Ministerului Educației în conformitate cu legea învățământului din 1995 rezultă centralismul sistemului în detrimentul unei autonomii funcționale care să se manifeste și prin inserarea elementelor de specificitate zonală, de identitate minoritară în sistemele de învățământ, eludând dreptul menționat în constituție de a conserva și a exprima identitatea. Propunerile pe care le face Neumann ar trebui cunoscute și în alte  spații de interferențe culturale și religioase, cum ar fi Dobrogea, fără a ajunge însă la discriminări pozitive. Astfel privite lucrurile, concluzia că rolul Învățământului din perspectivă multiculturală ar trebui să crească prin promovarea unei autentice toleranțe în soluționarea exceselor naționaliste se impune. Restrângerea la un singur caz - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj - are însă neajunsul de a avea tentația generalizării unei soluții ce pare viabilă local, dar inacceptabilă altundeva. În încheierea capitolului, zonele de frontieră sunt caracterizate drept zone ale dialogului intercultural, cât și ale dialogului transnațional. Documentele anexate alcătuiesc un tablou complet al structurilor instituționalizate, al ponderii celor care fac apel la ele din cadrul fiecărei minorități, pe de o parte, din cadrul minorităților în raport cu majoritatea. Relevanța lor cantitativă nu trebuie transferată axiologic și pentru preîntâmpina o asemenea interpretare s-a asigurat așezând pe prima poziție cifrele de la recensământul din 1992.

(...)

Neumann propune un incitant studiu care s-ar putea înscrie într-o serie de promovare a realităților românești cu complexitatea specifică spațiilor de acumulare a tensiunilor, dar și de rezistență a valorilor, de supraviețuire a ceea  ce poate fi considerat un handicap (vezi poziția geopolitică a teritoriilor românești de-a lungul istoriei), dar și a încercării de a recupera către normalitate o nouă perspectivă care să echivaleze cu o privire mai obiectivă  către sine. Fără a avea o miză imagologică, cartea construiește o imagine model pentru un spațiu real, invitând la alte replici regionale la fel de achizitiv formulate.

Revista „Datina” din Constanța („TOMIS” 2001)

Nicolae Motoc, Datina, „Tomis”, martie 2001

Dens, bogat în semnături care ar face onoare oricări publicații de cultură, este numărul 21 (anul VIII) al periodicului constănțean de etnologie și fapt cultural „Datina”. Steluța Pârâu, Nedret Mahmut, Mihai Fifor, Mihai Camilar, Cornel Bălosu, Mihai Milian, Elvira Romaniuc, Emil Țârcomnicu, Luigia Amelia Toader, I. Marian Efimov semnează un număr de studii și eseuri, care se parcurg cu interes, despre aspecte de viață tradițională a populației lipovenești, despre unele obiceiuri turco-tătare din Dobrogea, despre vlahii idn Timocul sârbesc, despre hutulii din Bucovina și arhitectura lor șamd. Reține atenția interviul Danielei Măiță luat lui Aram Agop despre armenii din Dobrogea.
Dar piesa de rezistență a acestui număr este suplimentul Constelația Eminescu, realizat de Universitatea „A. I. Cuza” din Iași și excepțional tipărit de Editura Levant, Poligrafia Codex din București. Aici se pot citi studii de Consatnin Ciopraga (Eminescu - starea aurorală), Dan Mănucă (Mai este actual Eminescu?), Ioan Constaninescu (Eminescu „dedublare a naturii) și prof. univ. dr. Petru Ursache (Poet și zburător). „Datina” este un periodic editat de Centrul Județean al Creației Populare Constanța (director Constantin Antonescu).

Hermeneutica (CONSTANDACHE 1994)

Gheorghe G. Constandache, Raționalitate. Limbaj. Decizie. Antologie tematică, selecție, trad. și note  G. G. C., Ed. Tehnică / seria Interferențe, București, 1994

(....)

Ireductibilitatea științelor umane la modelele generale ale științelor naturale este din nou configurată prin acest caracater semnificativ și teleologic, interesat și ideologic al fenomenelor sociale. De aici decurg noi raporturi de opoziție, dar și de complementaritate între științele naturii și cele ale omului. Cea mai mare parte a lucrărilor școlii din Frankfurt (Adorno, Habermas, Appel) se situează la frontiera dintre hermeneutică și critica ideologiilor. Într-adevăr, critica ideologiilor este o modalitate a hermeneuticii, întrucât explicarea fenomenelor sociale presupune interepretarea semnificațiilor culturale ce exprimă interesele generatoare ale activității cognitive.

Astfel, hermeneutica „metodică” poate intra în dezbarere cu știința lingvisticii, cu analiza conceptuală, cu structuralismul și cu marxismul, continuând totodată dialogul său cu hermeneutica „ontologică”.

Artiști amatori sovietici la Constanța („TOMIS” 19??)

<
În cadrul relațiilor și schimburilor culturale dintre orașele înfrățite Constanța și Odesa, cu prilejul aniversării Marii Revoluții din Octombrie, Galeriile de artă au fost sediul expoziției „Uniunea Sovietică în creația artiștilor amatori din Odesa”.
Aproape două sute de obiecte, rod al muncii și fanteziei unor oameni cu profesii variate din regiunea Odesa, au făcut cunoscută publicului nostru o pasiune comună pentru un meșteșug de calitate, diversificat în tehnici artizanale, cu un conținut tematic omogen, care conturează istoria veche și nouă a unui spațiu cultural de marcă.
Eroi intrați în istorie și legendă: Bogdan Hmelnițchi, Taras Șevcenko; tipologii: „Bătrînul zaporojan”, „Cazacul Mamai”, „Cobzarul Verezai”; evenimente: „Unirea Ucrainei cu Rusia”, Întrevedere în Cosmos”; portrete: V. I. Lenin, Lev Tolstoi; compoziții simbolice: „Opriți-vă, tunuri!”, „Călăreții revoluției”; peisaje, aspecte de viață și de muncă din Odesa și orașele ținutului, sînt cîteva direcții tematice în cadrul cărora oamenii își re-creează amintirile luptei pentru libertate, împletindu-le cu evenimente prezente și viitoare ale științei și progresului.
(...)
>
SURSA
Alice Fărcașu, Artiști amatori din Odesa, „Tomis”, Constanța, 19??, p. ?.