In memoriam Vladimir Bălănică (1953-1996) („Tomis” 1996)

<
Vladimir Bălănică (s-a născut la 9 februarie 1953 în Constanța) a scris și publicat proză, eseuri de critică literară. Lucra la un amplu studiu despre opera lui I. L. Caragiale și la un volum de proză scurtă. În nesfârșita și întortocheata poveste care este viața literaturii, Vladimir Bălănică și-a jucat rolul lui. Atât în coloanele revistelor (a fost redactor la revista „Tomis”) cât și în cadrul emisiunilor de televiziune, el prefera instrumentele unei analize riguroase, tactica de a învălui o carte, de a-i demonta mecanismele cu răbdare, apelând eventual la excursuri teoretice. Buna cunoaștere a literaturii române contemporane, în special a celei scrise de tineri, un entuziasm contagios, fără semne de resemnare, făceau ca intervențiile sale critice să fie radiografiile unui spirit elevat, o fișă de temperatură intelectuală. Lipsindu-i inhibițiile, Vladimir Bălănică aborda cu îndrăzneală teme dificile, manifestându-și simpatia și atașamentul pentru literatură, pentru actul cultural de bună calitate.
Anul acesta ar fi împlinit 43 de ani, dar timpul neiertător nu a mai avut răbdare cu prietenul și colegul nostru. Inima lui a încetat să bată în acest miez friguros de iarnă umplându-ne sufletele de sentimentul tragic al retezării unui zbor în plină ascensiune.
>


SURSA
***, VLADIMIR BĂLĂNICĂ, „Tomis”, Constanța, ?.01 (?).1996, p. ?.

„Mihail Sadoveanu” (DUNĂREANU 1984)

 O. Dunăreanu, Mihail Sadoveanu, „Tomis”, Constanța, mai 1984

Un cenaclu viu, marcat de o perpetuă tinerețe. tot mai prezent în ambianța culturală a orașului este și cenaclul „Mihail Sadoveanu” al Casei armatei din Constanța. Condus cu pasiune și pricepere de poetul-militar Ilie Marian și de neobositul animator cultural Geo Vlad, om dăruit cu toată ființa lui frumosului și prieteniilor adevărate, de suflet - cenaclul a dat, în perioada care s-a scurs de la începutul anului până acum, posibilitatea exprimării și confruntării cu publicul unui număr mare de creatori, îndeosebi, așa cum era și firesc, unor creatori de poezie, proză, artă plastică, fotografie, interpreți de muzică folk - provenind din rândurile militarilor și familiilor acestora. Au fost supuse unui sincer și deschis schimb de opinii, fiind bine primite, încurajate, reliefându-se calitățile și scăderile, versurile lui Anton Gagiu, Cătălina Cucu, Teofil Vieru, Mircea Lungu, proza satirică a lui Nicolae Necula, expoziția de fotografie a lui Alexandru Căliminte și cea de grafică a lui Viorel Oprea. Poeții Cristian Pricop și Virgil Bostănaru - cu recitaluri de poeme - profesorii Ion Bădică și Vladimir Bălănică - cu expuneri de istorie literară - pictorul și publicistul Valentin Donici - cu comentarii despre artele plastice - au nuanțat cu inspirație și sensibilitate, în postura delicată de invitați, atmosfera ședințelor de lucru ale cenaclului. Tinerii folkiști Elena Axinte și Cristian Timofte, grupul Polifonic s-au dovedit a fi, la fiecare participare, originali, talentați și în vervă.

„In memoriam” („TOMIS” 1984)

 ***, In memoriam, „Tomis”, aprilie 1984

La 31 martie anul acesta, Nichita Stănescu ar fi împlinit 51 de ani. Petrecută în absența poetului, aniversarea a oferit celor care iubesc Poezia prilejul de a omagia numele Poetului, aflat acum, cu dreptate, în panteonul marilor zămislitori de frumusețe ai neamului și ai lumii.

În seara zilei de vineri, 30 martie, la Constanța, secția de teatru-poezie a cenaclului „Eveniment”, organizat de Universitatea Cultural-Științifică, a susținut spectacolul „Măreția frigului - romanul unui sentiment”, bazat pe volumul de poeme omonim al lui N. Stănescu. Regizorul Valentin Sgarcea și coordonatorul artistic G. Eugen Doinaru au reușit să realizeze un moment de autentică emoție și tenisune lirică. Poezia lui N. S. și-a găsit interpreți sensibili în actorii („amatori” doar din punct de vedere administrativ) Mircea Pînzaru, Violeta Dermengea, V. S., Marcela Chirilov și Aurel Ionescu. Scenografia inspirată și muzica incitantă a grupului folk „Alean” (Mariana Pușcașu și Gabriela Radu) contribuie substanțial la reușita valorică a spectacolului.

În cursul aceleiași zile, biblioteca Casei de Cultură Constanța a organizat o întâlnire cu cititorii dedicată memoriei lui N. Stănescu. Au participat actorii (poeți la rândul lor!) Vasile Cojocaru și Ion Andrei și criticii literari Vladimir Bălănică și Gabriel Rusu. Plin de sensibilitate s-a dovedit a fi și micro-recitalul de poezie și muzică susținut de membrii cenaclului Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”.

Sunt aceste manifestări culturale semne ale dragostei și prețuirii față de Poezie și față de Poeți aici, la Pontul Euxin.

„Cenaclul Orizontul Mării” („TOMIS”)

 N. M., Cenaclul „Orizontul Mării”, „Tomis”, Constanța, 198?

Un tânăr cu o mască pe față, pe atât de senină, provocator de senină și agresiv de liniștită, pe cât îi era de contrazisă de întunecimea pielii și mâinile mari, nervoase, făcute să apuce, să strivească piatra, a citit de curând în cenaclul „Ovidius”. Înșelat de înfățișarea lui de coșar, într-o vreme când această profesie a căzut în dizgrație, l-am ascultat nu fără a-mi spune: „Iată-ne condamnați să mai suportăm infatuarea unui veleitar”. Și textele citite, destul de bolovănoase, bubuind alături de firul ideii, mi-au confirmat, într-adevăr, presupunerea. Eu, ca și celelalte harpii ale cenaclului, am tăbărât pe el și una mai rea de gură (Petru Vălureanu absento), Vladimir Bălănică, mi se pare, i-a smuls masca.

Tânărul în cestiune nu a avut nimic de zis, s-a comportat cu demnitate. Zilele trecute a venit din nou la redacție și, gest semnificativ, ne-a oferit de data aceasta un dosar voluminos, conținând, pe lângă textele lui, și pe cele ale unui întreg cenaclu din Năvodari, care se numește „Orizontul mării”. Ceea ce nu izbutise singur, tânărul care se cheamă Augustin Circa, izbutește acum împreună cu ceilalți, câțiva din 30. Judecate izolat, textele lui nu-l impuneau prin nimic, cât de cât personal. Judecate în context, unele dintre ele reușesc să reverbereze o lumină care, intersectându-se cu scânteierile celorlalte texte, stăruie, se impune unui gând de simpatie pe o traiectorie de la parte la întreg și invers. Vă propun, deci, câteva din textele acestor tineri în frunte cu „încercatul” și generosul lor susținător. Îi las prin ei înșiși să se prezinte, nu fără a vă preveni că sumarul de față este unul provizoriu, care n-ar putea fi altfel nimic din ceea ce se întâmplă aici, în orizontul iluziei și al mării.

Augustin Circa

ars poetica

În sânge îmi desenez o lumină
un giuvaier din lacrimi
și marea fără nume
și setea ce mă întoarce-n bici
sunt condamnat la viață
de fiecare dată când mor
iar chipul îmi arde în ceață
cu nechezat de cai eu mă stropesc
și stau de veghe nopți în șir
dar marea îmi fură chipul
și mă sting...

ofranda

Cum n-aș fi vrut să te scot
din umbra acestor zăpezi
când cineva ți-a dat
trandafirul lor alb
ochii-mi tânjesc după alt anotimp
noaptea-și pornește uzina
doar golul își pieptănă
visul cu un pieptăn de fosfor
aș fi vrut să nu pleci
inima descifrează de-acum
sufletul ațipit printre piramide
eu te aștept
te-am numit nepereche - 
interiorul uzinei de lacrimi e perfect...

Dumitru Zamfir

reîntoarcerea

Într-o noapte când luna zăcea 
răstignită pe o geană de nor
am stat mai aproape de tine cu-n gând
ținând în palme un izvor
Tot curgând el de-atunci până azi
i-au trecut energiile-n cristale
de cuvinte din limba română
și-am căzut amețit în brațele tale
M-ai purtat între vise și nori
ca pe-un fulg rătăcit și bastard
osândit voluntar am fost și mai sunt
pe-al tău rug nevăzut, eu, să ard.
Într-o zi de izbânzi și de vis
te-am văzut lăcrimând și mi-am zis:
„locul meu nu va fi niciodată aici”
și-am plecat ca un țipăt de bici.
Acum mă întorc iar la tine
și-ți sărut fericirea pe frunte;
mă supun arzătoarei, iar dacă nu vrei
Voi pleca mai departe, spre oriunde...

Ion Scarlat

pe foaia de șmirghel

Am vrut să trec dincolo
de ce puteam fi
ținând în palme soarele ca busolă
și părțile exterioare mai colțuroase uneori
s-au rotunjit topite de lumină
Apoi am vrut să zbor tot mai albastru
și aripile mi s-au frânt
când mă desprindeam de pământ
iar o parte din sufletul meu
s-a rotunjit
Așa am devenit roată
rostogolindu-mă către perfecțiune

Nicolae Andrei

ciudat

„ești ciudat” - îmi spunea zeița
în timp ce pasărea îmi murise în palmă
iar eu ascultam cu privirile
care se furișează pe vârfuri
privirile din ochii păsării

N. Nicoară

de dacia

Aerul a îmbătrânit între noi
mirosind a săgeți.
S-au trezit, neoprite și line
toate rădăcinile
uitate  prin veacuri în mine.

Vasile Șelaru

ai plecat ca un abur

ai plecat din grădina de vise
petale de flori cad pe trup și mă doare
am rămas exilat între cer și pământ
să privesc marea, sau începutul vieții
de la un val la alt val ce vuiește chemarea,
iubito! te rog nu striga
mă atinge înserarea ofilită cu pleoape și noaptea
mă caută prin sânge.
poemul e trist, tu îl știi, l-am 
scris în grădina uscată de vise
în care se rup fotografiile noastre
imaginea sufletului gol se 
deschide, nu-i zi și nici noapte
foșnește ușor amintirea uitată
a rămas umbra pașilor tăi pe 
nisip, mă iau după ea.