Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Doinaru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Doinaru. Afișați toate postările

luni, 6 ianuarie 1986

„Argument” („TOMIS” 198?)

 V. S., Argument, „Tomis”, Constanța, 198?

Ultimii ani au marcat și pentru tineretul constănțean o efervescență a artei interpretative,  festivalul național „Cântarea României” reprezentând un prilej minunat de afirmare a talentelor autentice. După nici doi ani și jumătate de la înființare, prin muncă susținută, sub îndrumarea perseverentului și avizatului săi inițiator, prof. G. Eugen Doinaru, Studioul artei tinere „Eveniment” se poate mândri cu succese definitorii. Afluență mereu crescândă a membrilor în raport cu creșterea exigențelor a dus la necesitatea înființării unor secții cu spectacole de sine stătătoare prezentate public sau în competiții naționale.

Secția teatru-poezie s-a impus cu necesitate, tinerii afirmându-și platforma artistică prin recitaluri sau dramatizări originale. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate Cei doi realizatori (de multe ori și interpreți) - profesorii Valentin Sgarcea și Mircea Pânzaru - au pus bazele unei orientări stilistice proprii, munca asupra textului literar desfășurându-se într-o perfectă armonie, efectul scenic scontat găsindu-și de fiecare dată drumul spre spectatorul de teatru. Slujind verbul, adaptându-l vizual, regizorii și interpreții  tind, deja, spre realizări de anvergură, după ce, în urma unor îndelungate căutări, au obținut premii în competiții de ținută (Festivalul de poezie „Nichita Stănescu” - Ploiești, 1984; Festivalul de umor Bistrița Năsăud - 1985; Festivalul de poezie „Lucian Blaga” - Sebeș-Alba, 1985)

Succeselor regizorale li se adaugă, firesc, și cele individuale, parte din ele datorate lui M. Pânzaru.

Intențiile mărturisite ale îndrumătorului grupării de la „Eveniment” se întâlnesc cu aspirațiile realizatorilor: înființarea studioului artei tinere. O sarcină asumată care obligă. Dragostea de frumos își va găsi, astfel, împlinirea, slujind arta socialistă, marea ei deschidere actuală. Studioul, dornic să-și împrospăteze forțele, are ușile deschise oricărui tânăr dotat, aspirant la arta scenică. Proiectele sunt ambițioase: „11 elegii” de N. Stănescu, un recital Eminescu, o dramatizare a unei povestiri de I. Groșan, un text satiric, precum și texte originale

duminică, 1 aprilie 1984

„In memoriam” („TOMIS” 1984)

 ***, In memoriam, „Tomis”, aprilie 1984

La 31 martie anul acesta, Nichita Stănescu ar fi împlinit 51 de ani. Petrecută în absența poetului, aniversarea a oferit celor care iubesc Poezia prilejul de a omagia numele Poetului, aflat acum, cu dreptate, în panteonul marilor zămislitori de frumusețe ai neamului și ai lumii.

În seara zilei de vineri, 30 martie, la Constanța, secția de teatru-poezie a cenaclului „Eveniment”, organizat de Universitatea Cultural-Științifică, a susținut spectacolul „Măreția frigului - romanul unui sentiment”, bazat pe volumul de poeme omonim al lui N. Stănescu. Regizorul Valentin Sgarcea și coordonatorul artistic G. Eugen Doinaru au reușit să realizeze un moment de autentică emoție și tenisune lirică. Poezia lui N. S. și-a găsit interpreți sensibili în actorii („amatori” doar din punct de vedere administrativ) Mircea Pînzaru, Violeta Dermengea, V. S., Marcela Chirilov și Aurel Ionescu. Scenografia inspirată și muzica incitantă a grupului folk „Alean” (Mariana Pușcașu și Gabriela Radu) contribuie substanțial la reușita valorică a spectacolului.

În cursul aceleiași zile, biblioteca Casei de Cultură Constanța a organizat o întâlnire cu cititorii dedicată memoriei lui N. Stănescu. Au participat actorii (poeți la rândul lor!) Vasile Cojocaru și Ion Andrei și criticii literari Vladimir Bălănică și Gabriel Rusu. Plin de sensibilitate s-a dovedit a fi și micro-recitalul de poezie și muzică susținut de membrii cenaclului Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”.

Sunt aceste manifestări culturale semne ale dragostei și prețuirii față de Poezie și față de Poeți aici, la Pontul Euxin.