<
Tibet*. Este localizat în Asia Centrală, în Sud-Vestul Chinei, unde se află cel mai înalt platou, la poalele lanțului muntos Himalaya. De aici izvorăsc cele mai importante fluvii asiatice: Indus**, Brahmaputra***, Mekong****, YangTze***** etc. Climatul este foarte rece, verile fiind scurte și răcoroase. Limba oficială este tibetana******. Populația este de 1.200.000 locuitori, iar suprafața de 1.221.600 kmp. Aici îl întâlnești pe Mingma. Satul său se află la 4.000 m altitudine, pe "acoperișul lumii". La această înălțime, temperatura este foarte scăzută, iar concentrația de oxigen din aer este foarte scăzută. Mingma trăiește într-o vale cu condiții de viață foarte ostile, dar oamenii de aici au găsit modalități de a supraviețui de-a lungul secolelor. Ei cultivă cartofi și cresc yaci, animale foarte rezistente la aceste condiții. Lucrurile de care au nevoie și pe care nu le au în sat, trebuie cumpărate de la mari distanțe. Tatăl Mingmei este cărăuș și se ocupă cu comerțul. Uneori Mingma îl însoțește, dar drumul este foarte dificil.
>
Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode de educație modernă pentru mediu, Constanța, 2003, p. 90.
Note M. T.
* Tibetul istoric a fost ocupat de China comunistă în 1950 și cea mai mare parte a devenit în 1965 Regiunea Autonomă Tibet. (freetibet.org - Is Tibet a country?)
** Sind/Ind/Indus = Fluviu de 3200 km, care trece prin nordul Indiei, stăbate Pakistanul de la nord la sud și se varsă în Oceanul Indian. (ro.wikipedia.org)
*** Brahmaputra = Fluviu de 2900 km, care traversează nordul Indiei și se varsă prin Bangladesh. în Oceanul Indian. (www.hotnews.com - 1 martie 2012)
**** Mekong = Fluviu de 4300 km, care traversează Myanmar, Laos, Thailanda, Cambodgia și Vietnam și se varsă în Oceanul Pacific. (www.descopera.ro - 7 martie 2012)
***** Yangtze (Fluviul Albastru) = Fluviu de 6300 km (locul 3 în lume) care traversează China de la vest la est și se varsă în Oceanul Pacific lângă Shanhai. (citesteasta.ro)
****** Limba tibetană face parte din grupul de limbi sino-tibetane, subgrupul tibetano-birmane. Este limbă oficială în Regiunea Autonomă Tibet. (ro.wikipedia.org)
Se afișează postările cu eticheta Asia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Asia. Afișați toate postările
joi, 22 februarie 2018
duminică, 11 februarie 2018
Trecutul și viitorul omenirii în 2003 (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)
<
(...)
- Populația va fi de 8 miliarde în 2025.
- Cea mai importantă rată de creștere a populației se înregistrează în Africa, Asia, America de Sud (țările lumii a treia).
(...)
- Deși producția de cereale a crescut de 2,5 ori, producția de carne de 3 ori, de lapte de 2 ori între anii '50 și '85, se înregistrează extinderea foametei în lume.
(...)
- Până în 2005 (2050?), 50% din populație va trăi în comunități urbane.
- Între anii '50 - '85, orașele din țările industriale și-au dublat populația, în timp ce în țările sărace populația s-a cvadruplat.
(...)
- Până în 2025 consumul energetic va crește cu 40% față de 1980.
- Cele mai folosite surse de energie sunt: 53% combustibili fosili (50% petrol, 30% cărbune, 20% gaze), hidroenergia 30%, energia nucleară 15%, biogazul 2%.
(...)
- Între anii '50 și '87 producția de bunuri de consum a crescut de șapte ori, iar exploatarea minereurilor de trei ori.
(...)
- Până în 2010 capturile durabile de pește nu vor putea depăși 30 milioane tone/an.
(...)
- Managementul resurselor oceanice este reglementat de convenția din 1972 privind prevenirea poluării marine (Convenția de la Londra*) și Convenția asupra Mării a Națiunilor Unite din 1982**.
- Managementul resurselor antarctice este reglementat de Tratatul Antarctic***, care stabilește interdicția exploatării de minereuri din solul Antarcticii și faptul că țările lumii a treia sunt excluse de la luarea deciziilor în această privință.
- Managementul spațiului extraterestru este stablit de un tratat din 1967****. Creșterea cantității de reziduuri care plutesc în atmosferă sau în spațiul extra-atmosferic generează un număr mare de probleme în comunicarea satelitară.
(...)
>
Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 52-53.
Note M. T.
* Convenția de la Londra a fost semnată la 13 noiembrie 1972 și a intrat în vigoare în 1975, fiind semnată de 89 de entități în septembrie 2016. (www.imo.org/eng/)
** Convenția ONU asupra dreptului mării a fost semnată la 10 decembrie 1982 în Jamaica și a intrat în vigoare la 16 noiembrie 1994, după ce a fost ratificată de 60 de state. Aceasta era rezultatul Conferinței ONU asupra mării din 1973-1982 și înlocuia tratate din 1958. (www.monitoruljuridic.ro)
*** Tratatul Antarctic a fost semnat la Washington, la 1 decembrie 1959 de 12 state care aveau stații de cercetare științifică pe continentul situat la sud de paralela 60 de grade latitudine sudică: SUA, URSS, Marea Britanie, Franțta, Japonia, Norvegia, Belgia, Argentina, Chile, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă. Tratatul a intrat în vigoare la 23 iunie și a mai fost semnat de 35 de state, printre care și România în 1971. (www.monitoruljuridic.ro)
**** Tratatul privind folosirea spațiului extraatmosferic a fost semnat la 27 ianuarie 1967 de SUA, URSS și Marea Britanie. (lege5.ro)
(...)
- Populația va fi de 8 miliarde în 2025.
- Cea mai importantă rată de creștere a populației se înregistrează în Africa, Asia, America de Sud (țările lumii a treia).
(...)
- Deși producția de cereale a crescut de 2,5 ori, producția de carne de 3 ori, de lapte de 2 ori între anii '50 și '85, se înregistrează extinderea foametei în lume.
(...)
- Până în 2005 (2050?), 50% din populație va trăi în comunități urbane.
- Între anii '50 - '85, orașele din țările industriale și-au dublat populația, în timp ce în țările sărace populația s-a cvadruplat.
(...)
- Până în 2025 consumul energetic va crește cu 40% față de 1980.
- Cele mai folosite surse de energie sunt: 53% combustibili fosili (50% petrol, 30% cărbune, 20% gaze), hidroenergia 30%, energia nucleară 15%, biogazul 2%.
(...)
- Între anii '50 și '87 producția de bunuri de consum a crescut de șapte ori, iar exploatarea minereurilor de trei ori.
(...)
- Până în 2010 capturile durabile de pește nu vor putea depăși 30 milioane tone/an.
(...)
- Managementul resurselor oceanice este reglementat de convenția din 1972 privind prevenirea poluării marine (Convenția de la Londra*) și Convenția asupra Mării a Națiunilor Unite din 1982**.
- Managementul resurselor antarctice este reglementat de Tratatul Antarctic***, care stabilește interdicția exploatării de minereuri din solul Antarcticii și faptul că țările lumii a treia sunt excluse de la luarea deciziilor în această privință.
- Managementul spațiului extraterestru este stablit de un tratat din 1967****. Creșterea cantității de reziduuri care plutesc în atmosferă sau în spațiul extra-atmosferic generează un număr mare de probleme în comunicarea satelitară.
(...)
>
Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 52-53.
Note M. T.
* Convenția de la Londra a fost semnată la 13 noiembrie 1972 și a intrat în vigoare în 1975, fiind semnată de 89 de entități în septembrie 2016. (www.imo.org/eng/)
** Convenția ONU asupra dreptului mării a fost semnată la 10 decembrie 1982 în Jamaica și a intrat în vigoare la 16 noiembrie 1994, după ce a fost ratificată de 60 de state. Aceasta era rezultatul Conferinței ONU asupra mării din 1973-1982 și înlocuia tratate din 1958. (www.monitoruljuridic.ro)
*** Tratatul Antarctic a fost semnat la Washington, la 1 decembrie 1959 de 12 state care aveau stații de cercetare științifică pe continentul situat la sud de paralela 60 de grade latitudine sudică: SUA, URSS, Marea Britanie, Franțta, Japonia, Norvegia, Belgia, Argentina, Chile, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă. Tratatul a intrat în vigoare la 23 iunie și a mai fost semnat de 35 de state, printre care și România în 1971. (www.monitoruljuridic.ro)
**** Tratatul privind folosirea spațiului extraatmosferic a fost semnat la 27 ianuarie 1967 de SUA, URSS și Marea Britanie. (lege5.ro)
duminică, 16 aprilie 2017
Corporație multinațională versus Scoția independentă imaginată în 1973 (SINCLAIR 1973)
<
(...)
- Asta a fost la început, domnule Mockingham*. Așadar, acum să vă formulăm totul pe îndelete: dispunem de baza economică, sîntem stăpîni pe mijloacele de difuzare a știrilor și am căpătat o majoritate enormă în Consiliul de Administrație al Federației**, înlăturînd fiindcă veni vorba, pe domnii MacPake și Lindsay, în răstimpul care s-a scurs de la ultima noastră întîlnire. Singurul lucru de care mai aveam nevoie era... guvernul scoțian. Dar, vorbind în general, îl avem acum și pe el, cu permisiunea dumneavoastră și încă a unuia sau doi.
- Intenționați... vreți să-mi spuneți... că încercați să puneți mîna pe toată țara?
(...)
- E de necrezut, am spus eu după cîteva clipe. E ca un complot gigantic pus la cale de mafia.
- Nu e vorba de o crimă pe o scară gigantică. Noi nu sîntem mafia.
- Deosebirea nu-i nici măcar cît un vîrf de ac, am răspuns eu.
- (...) Trustul nostru multinațional a făcut asemenea lucruri de ani de zile.
- Da, și numai în țările în curs de dezvoltare. Asta făcea parte din lupta dumneavoastră de după război de-a vă infiltra în Africa, în Asia, și așa mai departe. Dar pînă acum nu v-ați călcat în picioare prietenii.
- Noi nu reprezentăm guvernul Statelor Unite, nici Serviciul Central de Securitate. Nu cred că ei ar fi de acord cu acțiunea noastră. Noi sîntem doar o societate mare ce achiziționează bunuri pentru activul nostru, și care oferă sprijin, așa am făcut întotdeauna. În cazul în care dumneavoastră credeți că așa ceva e o imposibilitate, îmi voi îngădui să vă citesc un fragment din revista săptămînală „Economist”***. Citez: Soldurile anuale ale Trustului General Motors**** au atins acum o cifră mai mare decît venitul național net al oricărui stat din lume, cu excepția a douăsprezece state numai. O simplă statistică, nu-i așa domnule Mockingham? Ei bine, noi, cei din Corporația Bondi nu sîntem chiar atît de tari, dar am parcurs o bună distanță din drumul nostru.
- Și Scoția e ultimul bun achiziționat pentru activul dumneavoastră. E o achiziție mai mare decît ați evaluat-o la început, cu siguranță.
(...)
- Achiziționăm în mare, gîndind în mare, interveni Carlyle cu mîndrie.
- Undeva, cumva, e un soi de clișeu Dale-Carnegie (1), am atacat eu scurt.
- E un adevăr evident, urmă de Laski. Poftim, domnule Mockingham, am să dau cărțile pe față. (...) Nouă... mi-e dragă Scoția și scoțienii. (...) Veți beneficia din situația de față, da, și dumneavoastră și Scoția veți beneficia.
- (...) Și asta vine din bunătatea inimii dumneavoastră corporatiste, presupun?
- Fără îndoială că și noi vom beneficia, spuse de Laski volubil și abil. Pentru în noi, în America, a fost o situație destul de ambiguă după ce dumneavoastră ați intrat în Piața Comună europeană, dar acum vom deveni și noi membri ex-office*****, ca să zic așa.
- Nu prea merge, am răspuns eu. O societate care nu urmărește decît profitul, așa cum evident este Corporația Bondi, trebuie să aibă niște scopuri destul de palpabile ca să preia asupră-și o țară falimentară și politicește instabil, cum e Scoția.
- (...) De ce oare, ca să citez doar unul dintre ele, să ne batem capul cu niște fleacuri de principate, pentru acordarea drepturilor de acostare în porturi, cînd putem avea un stat în plin avînt, pe măsura nevoilor noastre? Într-un viitor foarte apropiat, Scoția are să fie o foarte comodă rampă de lansare pentru o mulțime din tranzacțiile noastre financiare internaționale. Și dacă trecem cîndva peste semn, adică încălcăm dispozițiile legale, ca să zic așa, ei bine, n-avem nevoie să ne facem sînge rău că guvernul se tulbură din temelie de proasta noastră comportare. N-avem decît să distrugem regulamentele. Noi vedem Scoția ca un soi de Elveție fără restricțiile guvernului... sau cel mult numai cu restricțiile care ne convin nouă. De vreme ce ești bancher internațional ce-ai putea putea dori altceva? Mai sînt multe multe alte considerente, bineînțeles. Piața Comună pe care am menționat-o, care nu-i nicidecum un factor minor. O mulțime de filiale de ale noastre vor canaliza mărfurile spre piața europeană de acum înainte, fără să mai aibă bătaie de cap cu plata taxelor vamale cerute de țările Pieței Comune. Desigur, Scoția va trebui să-și plătească taxele ei. S-ar putea ca acum să apară șomajul. (...) Investițiile, cheltuielile guvernamentale pentru operele sociale și așa mai departe... asemenea probleme vor trebui reduse substanțial. Așa cum ați spus, profitul este mobilul nostru și va continua să fie chiar dacă o serie de oameni va avea de suferit în cursul acestui proces. Așa e viața, domnule Mockingham. Dar vă asigur, Scoția în ansamblu va avea de cîștigat.
- Materialicește, economicește, sînt sigur că un anumit număr de indivizi din Scoția ar putea să tragă beneficii... dar cu ce preț? Am ezitat. Vă amintiți să fi văzut în revista „Punch”****** o caricatură a culesului recoltei Primului Război Mondial? E celebră în felul ei. Belgia a fost ocupată*******. Caricatura îl arată pe regele Belgiei******** părăsind Bastimentul Statului. Kaizerul*********, cu un rînjet pe față,se apleacă peste bordul navei și-i spuse cam așa ceva: Vezi, ai pierdut totul; iar regele îi răspunde: Dar nu și sufletul.
- Gogoși romantice, domnule Mockingham. (...)
- (...) O țară ca Scoția, care și-a câștigat independența atît de recent, nu-i ca o mare societate comercială. Nu poate fi pur și simplu preluată.
- Doriți să punem un pariu, așa cum se spune de obicei în filme? (...)
- Doar nu vă puteți muta în Scoția și folosi același procedee ca pentru o preluare, am continuat eu. Să înlocuiți Consiliul de Administrație, să pliviți cadrele administrative mijlocii de toți devotați și credincioșii, și alte lucruri de soiul ăsta.
- Și la urma urmei de ce nu? Sînt de acord că e un proces mai lent. N-avem să facem nimic drastic. Adunarea Națională n-are decît să continue cît timp va ști să se comporte. Sînt sigur că veți conveni că reprezentanții poporului arareori au putut opri organul administrativ să facă ceea ce dorește. Adunarea e un soi de supapă de siguranță ce nu produce altceva decît discursuri; dar cu oameni ca dumneavoastră trebuie să avem mai multă grijă. Pe cei ce contează, sau îi convingem sau îi îndepărtăm. Restul ne vor urma.
- De ce nu? De vreme ce e democrație, am spus eu convins.
- (...) Democrația e o vorbă goală.
- (...) Dar o țară nu-i chiar numai un organism alcătuit din două părți: patroni și patronați.
(...)
(1) Scriitori americani, autori, printre altele, ai unor îndrumare de cucerire a prieteniei oamenilor.
>
Michael Sinclair**********, Pactul dolarului***********, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 121-125.
NOTE M. T.
* Malcolm Mockingham = Ministrul de interne al Scoției independente, personajul principal al acestui roman futurologic, scris la persoana întâi.
** Federația Societăților Americano-Scoțiene, o asociație imaginară.
*** „The Economist” = Revistă financiară înființată în 1843, în orașul Hawick din Scoția. Azi, cu birouri la Londra și New York, publicația are un tiraj de peste 1 milion de exemplare, din care 80% în exteriorul Marii Britanii. (http://www.economist.com/help/about-us#About_The_Economist)
**** General Motors = Companie înființată în 1908, în orașul Detroit din SUA. În 2007 a pierdut primul loc în topul producătorilor mondiali de autovehicule în favoarea Toyota. (http://www.gm.com/company/history-and-heritage.html)
***** ex-officio (latină) = Expresie juridică romană tradusă prin „din oficiu, datorită postului deținut”, „automat”. (http://www.comunicatedepresa.ro/ex-officio/definitie/)
****** „Punch” = Săptămânal de satiră și umor cu caricaturi, apărut în 1841 în Londra și închis definitiv în 2002. (http://www.punch.co.uk/)
******* În vara întâiului an al Primului Război Mondial (1914-1918), aproape întreaga suprafață a Belgiei a fost ocupată de armata germană, în scopul învăluirii flancului stâng al armatei franceze.
******** Albert de Saxa-Coburg și Gotha (1875-1934) = Rege al Belgiei ca Albert I în perioada 1909-1934
********* Kaiser (germană) = „Împărat”. Cuvânt derivat din latinescul „caesar”. Aici, Wilhelm Hohenzollern (1859-1941), împărat al Germaniei ca Wilhelm II în perioada 1888-1918. (https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/wilhelm-al-ii-lea-ultimul-kaiser)
********** Michael Shea (pseudonim literar Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen, „Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
*********** „Kirkus Reviews” (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)
(...)
- Asta a fost la început, domnule Mockingham*. Așadar, acum să vă formulăm totul pe îndelete: dispunem de baza economică, sîntem stăpîni pe mijloacele de difuzare a știrilor și am căpătat o majoritate enormă în Consiliul de Administrație al Federației**, înlăturînd fiindcă veni vorba, pe domnii MacPake și Lindsay, în răstimpul care s-a scurs de la ultima noastră întîlnire. Singurul lucru de care mai aveam nevoie era... guvernul scoțian. Dar, vorbind în general, îl avem acum și pe el, cu permisiunea dumneavoastră și încă a unuia sau doi.
- Intenționați... vreți să-mi spuneți... că încercați să puneți mîna pe toată țara?
(...)
- E de necrezut, am spus eu după cîteva clipe. E ca un complot gigantic pus la cale de mafia.
- Nu e vorba de o crimă pe o scară gigantică. Noi nu sîntem mafia.
- Deosebirea nu-i nici măcar cît un vîrf de ac, am răspuns eu.
- (...) Trustul nostru multinațional a făcut asemenea lucruri de ani de zile.
- Da, și numai în țările în curs de dezvoltare. Asta făcea parte din lupta dumneavoastră de după război de-a vă infiltra în Africa, în Asia, și așa mai departe. Dar pînă acum nu v-ați călcat în picioare prietenii.
- Noi nu reprezentăm guvernul Statelor Unite, nici Serviciul Central de Securitate. Nu cred că ei ar fi de acord cu acțiunea noastră. Noi sîntem doar o societate mare ce achiziționează bunuri pentru activul nostru, și care oferă sprijin, așa am făcut întotdeauna. În cazul în care dumneavoastră credeți că așa ceva e o imposibilitate, îmi voi îngădui să vă citesc un fragment din revista săptămînală „Economist”***. Citez: Soldurile anuale ale Trustului General Motors**** au atins acum o cifră mai mare decît venitul național net al oricărui stat din lume, cu excepția a douăsprezece state numai. O simplă statistică, nu-i așa domnule Mockingham? Ei bine, noi, cei din Corporația Bondi nu sîntem chiar atît de tari, dar am parcurs o bună distanță din drumul nostru.
- Și Scoția e ultimul bun achiziționat pentru activul dumneavoastră. E o achiziție mai mare decît ați evaluat-o la început, cu siguranță.
(...)
- Achiziționăm în mare, gîndind în mare, interveni Carlyle cu mîndrie.
- Undeva, cumva, e un soi de clișeu Dale-Carnegie (1), am atacat eu scurt.
- E un adevăr evident, urmă de Laski. Poftim, domnule Mockingham, am să dau cărțile pe față. (...) Nouă... mi-e dragă Scoția și scoțienii. (...) Veți beneficia din situația de față, da, și dumneavoastră și Scoția veți beneficia.
- (...) Și asta vine din bunătatea inimii dumneavoastră corporatiste, presupun?
- Fără îndoială că și noi vom beneficia, spuse de Laski volubil și abil. Pentru în noi, în America, a fost o situație destul de ambiguă după ce dumneavoastră ați intrat în Piața Comună europeană, dar acum vom deveni și noi membri ex-office*****, ca să zic așa.
- Nu prea merge, am răspuns eu. O societate care nu urmărește decît profitul, așa cum evident este Corporația Bondi, trebuie să aibă niște scopuri destul de palpabile ca să preia asupră-și o țară falimentară și politicește instabil, cum e Scoția.
- (...) De ce oare, ca să citez doar unul dintre ele, să ne batem capul cu niște fleacuri de principate, pentru acordarea drepturilor de acostare în porturi, cînd putem avea un stat în plin avînt, pe măsura nevoilor noastre? Într-un viitor foarte apropiat, Scoția are să fie o foarte comodă rampă de lansare pentru o mulțime din tranzacțiile noastre financiare internaționale. Și dacă trecem cîndva peste semn, adică încălcăm dispozițiile legale, ca să zic așa, ei bine, n-avem nevoie să ne facem sînge rău că guvernul se tulbură din temelie de proasta noastră comportare. N-avem decît să distrugem regulamentele. Noi vedem Scoția ca un soi de Elveție fără restricțiile guvernului... sau cel mult numai cu restricțiile care ne convin nouă. De vreme ce ești bancher internațional ce-ai putea putea dori altceva? Mai sînt multe multe alte considerente, bineînțeles. Piața Comună pe care am menționat-o, care nu-i nicidecum un factor minor. O mulțime de filiale de ale noastre vor canaliza mărfurile spre piața europeană de acum înainte, fără să mai aibă bătaie de cap cu plata taxelor vamale cerute de țările Pieței Comune. Desigur, Scoția va trebui să-și plătească taxele ei. S-ar putea ca acum să apară șomajul. (...) Investițiile, cheltuielile guvernamentale pentru operele sociale și așa mai departe... asemenea probleme vor trebui reduse substanțial. Așa cum ați spus, profitul este mobilul nostru și va continua să fie chiar dacă o serie de oameni va avea de suferit în cursul acestui proces. Așa e viața, domnule Mockingham. Dar vă asigur, Scoția în ansamblu va avea de cîștigat.
- Materialicește, economicește, sînt sigur că un anumit număr de indivizi din Scoția ar putea să tragă beneficii... dar cu ce preț? Am ezitat. Vă amintiți să fi văzut în revista „Punch”****** o caricatură a culesului recoltei Primului Război Mondial? E celebră în felul ei. Belgia a fost ocupată*******. Caricatura îl arată pe regele Belgiei******** părăsind Bastimentul Statului. Kaizerul*********, cu un rînjet pe față,se apleacă peste bordul navei și-i spuse cam așa ceva: Vezi, ai pierdut totul; iar regele îi răspunde: Dar nu și sufletul.
- Gogoși romantice, domnule Mockingham. (...)
- (...) O țară ca Scoția, care și-a câștigat independența atît de recent, nu-i ca o mare societate comercială. Nu poate fi pur și simplu preluată.
- Doriți să punem un pariu, așa cum se spune de obicei în filme? (...)
- Doar nu vă puteți muta în Scoția și folosi același procedee ca pentru o preluare, am continuat eu. Să înlocuiți Consiliul de Administrație, să pliviți cadrele administrative mijlocii de toți devotați și credincioșii, și alte lucruri de soiul ăsta.
- Și la urma urmei de ce nu? Sînt de acord că e un proces mai lent. N-avem să facem nimic drastic. Adunarea Națională n-are decît să continue cît timp va ști să se comporte. Sînt sigur că veți conveni că reprezentanții poporului arareori au putut opri organul administrativ să facă ceea ce dorește. Adunarea e un soi de supapă de siguranță ce nu produce altceva decît discursuri; dar cu oameni ca dumneavoastră trebuie să avem mai multă grijă. Pe cei ce contează, sau îi convingem sau îi îndepărtăm. Restul ne vor urma.
- De ce nu? De vreme ce e democrație, am spus eu convins.
- (...) Democrația e o vorbă goală.
- (...) Dar o țară nu-i chiar numai un organism alcătuit din două părți: patroni și patronați.
(...)
(1) Scriitori americani, autori, printre altele, ai unor îndrumare de cucerire a prieteniei oamenilor.
>
Michael Sinclair**********, Pactul dolarului***********, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 121-125.
NOTE M. T.
* Malcolm Mockingham = Ministrul de interne al Scoției independente, personajul principal al acestui roman futurologic, scris la persoana întâi.
** Federația Societăților Americano-Scoțiene, o asociație imaginară.
*** „The Economist” = Revistă financiară înființată în 1843, în orașul Hawick din Scoția. Azi, cu birouri la Londra și New York, publicația are un tiraj de peste 1 milion de exemplare, din care 80% în exteriorul Marii Britanii. (http://www.economist.com/help/about-us#About_The_Economist)
**** General Motors = Companie înființată în 1908, în orașul Detroit din SUA. În 2007 a pierdut primul loc în topul producătorilor mondiali de autovehicule în favoarea Toyota. (http://www.gm.com/company/history-and-heritage.html)
***** ex-officio (latină) = Expresie juridică romană tradusă prin „din oficiu, datorită postului deținut”, „automat”. (http://www.comunicatedepresa.ro/ex-officio/definitie/)
****** „Punch” = Săptămânal de satiră și umor cu caricaturi, apărut în 1841 în Londra și închis definitiv în 2002. (http://www.punch.co.uk/)
******* În vara întâiului an al Primului Război Mondial (1914-1918), aproape întreaga suprafață a Belgiei a fost ocupată de armata germană, în scopul învăluirii flancului stâng al armatei franceze.
******** Albert de Saxa-Coburg și Gotha (1875-1934) = Rege al Belgiei ca Albert I în perioada 1909-1934
********* Kaiser (germană) = „Împărat”. Cuvânt derivat din latinescul „caesar”. Aici, Wilhelm Hohenzollern (1859-1941), împărat al Germaniei ca Wilhelm II în perioada 1888-1918. (https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/wilhelm-al-ii-lea-ultimul-kaiser)
********** Michael Shea (pseudonim literar Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen, „Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
*********** „Kirkus Reviews” (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)
luni, 20 martie 2017
Poporul camceadal din peninsula Kamceatka din Rusia în 1863 (VERNE 1901)
<
(...)
Populația prezenta un tip foarte deosebit de cel al indienilor care locuiesc în Alaska și în Columbia engleză*. Acești indigeni au umeri largi, ochi proeminenți, maxilare puternice, buze groase, părul negru, sînt oameni robuști, dar de o urîțenie caracteristică. Și cît de înțeleaptă s-a arătat natura cînd le-a dat un nas cît mai mic posibil, într-o regiune unde resturile de pești, lăsate în aer liber, afectează atît de dezagreabil nervul olfactiv!
Bărbații au tenul brun-gălbui, iar femeile alb, după cît se poate judeca. Aceste cochete își acoperă fața cu o bășică de bou fixată cu lipici și se fardează cu roșu de iarnă de mare, amestecat cu grăsime de pește.
Îmbrăcămintea se comune din piei vopsite în galben cu scoarță de salcie, cămăși din pînză de Rusia sau de Buhara**, pantaloni pe care-i poartă ambele sexe. Pe scurt, sub acest raport, camceadalii*** ar putea fi ușor confundați cu locuitorii Asiei septentrionale.
În plus, obiceiurile locului, felul de viață sînt aceleași ca și în Siberia de sub puternica administrație moscovită, și populația e de religie ortodoxă.
E cazul să adăugăm că, grație salubrității climatului, camceadalii se bucură de o sănătate excelentă și bolile sînt rare în ținut.
„Medicii n-ar face avere aici!”, își spuse, probabil, doctorul Filhiol, văzînd acești oameni dotați cu o remarcabil vigoare, cu o suplețe puțin obișnuită, datorită practicării constante a exercițiilor fizice, și care nu albesc niciodată înainte de șaizeci de ani.
De altfel, populația Petropavlovskului**** se arăta binevoitoare, ospitalieră, și, dacă există un defect care să li se reproșeze, e acela că nu iubesc decît plăcerea.
În definitiv, de ce să te constrîngi la muncă dacă te poți hrăni fără mare osteneală? Peștele, mai ales somonul, fără mai vorbi de delfini, abundă pe acest litoral și chiar cîinii se hrănesc aproape exclusiv cu pești. Acești cîini, slabi și robuști, sînt înhămați la sănii. Un instinct foarte sigur le permite să se orienteze în vîrtejul atît de frecventelor furtuni de zăpadă. (...)
Capitala Kamceatkăi nu număra atunci mai mult de 1100 locuitori. Sub Nicolae I*****, ea a fost înconjurată de fortificații pe care, în timpul războiului din 1855******, flotele unite anglo-franceze le-au distrus în parte. Aceste fortificații vor fi ridicate din nou, fără îndoială, căci Petropavlovskul e un punct strategic de mare importanță, și e nevoie ca superbul Golf Avach să fie apărat împotriva oricărui atac.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare*******, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, pp. 125-126.
NOTE M. T.
* Columbia engleză / British Columbia = Colonia Columbia Britanică (1858-1871), situată pe litoralul Oceanului Pacific, a devenit în 1871 a cincea provincie a dominionului britanic Canada. (https://apps.gov.bc.ca/pub/bcgnws/names/39106.html)
** Buhara = Oraș din Uzbekistan, situat pe Drumul Mătăsii. Cu o vechime de peste 2000 de ani, a fost capitala unui emirat ocupat de Rusia în 1866. (http://www.cotidianul.ro/in-uzbekistan-pe-urmele-lui-marco-polo-175741/)
*** Camceadal = Denumire generică dată de coloniștii ruși diverselor etnii indigene din peninsula Kamceatka. (https://www.britannica.com/topic/Itelmen)
**** Petropavlovsk = Oraș din peninsula siberiană Kamceatka, fondat în 1740 de exploratorul danez Vitus Bering. Aflat în serviciul Rusiei, el a numit orașul după numele corăbiilor sale: „Sfântul Petru” și „Sfântul Pavel”. (http://russiatrek.org/petropavlovsk-kamchatsky-city)
***** Nikolai Pavlovici Romanov (1796-1855) = Fiul al țarului Pavel (1796-1801) și frate al țarului Alexandru I (1801-1825). Țar ca Nicolae I (1825-1855). (http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2012/02/moartea-tarului-nicolae-i-al-rusiei.html)
****** În Războiul Crimeii (1853-1856) Rusia a fost înfrântă de alianța formată din Marea Britanie, Franța, regatul Piemontului (Torino) și Imperiul Otoman. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ciocnirea-imperiilor-r-zboiul-crimeii-1853-1856-n-fotografii)
******* Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html).
(...)
Populația prezenta un tip foarte deosebit de cel al indienilor care locuiesc în Alaska și în Columbia engleză*. Acești indigeni au umeri largi, ochi proeminenți, maxilare puternice, buze groase, părul negru, sînt oameni robuști, dar de o urîțenie caracteristică. Și cît de înțeleaptă s-a arătat natura cînd le-a dat un nas cît mai mic posibil, într-o regiune unde resturile de pești, lăsate în aer liber, afectează atît de dezagreabil nervul olfactiv!
Bărbații au tenul brun-gălbui, iar femeile alb, după cît se poate judeca. Aceste cochete își acoperă fața cu o bășică de bou fixată cu lipici și se fardează cu roșu de iarnă de mare, amestecat cu grăsime de pește.
Îmbrăcămintea se comune din piei vopsite în galben cu scoarță de salcie, cămăși din pînză de Rusia sau de Buhara**, pantaloni pe care-i poartă ambele sexe. Pe scurt, sub acest raport, camceadalii*** ar putea fi ușor confundați cu locuitorii Asiei septentrionale.
În plus, obiceiurile locului, felul de viață sînt aceleași ca și în Siberia de sub puternica administrație moscovită, și populația e de religie ortodoxă.
E cazul să adăugăm că, grație salubrității climatului, camceadalii se bucură de o sănătate excelentă și bolile sînt rare în ținut.
„Medicii n-ar face avere aici!”, își spuse, probabil, doctorul Filhiol, văzînd acești oameni dotați cu o remarcabil vigoare, cu o suplețe puțin obișnuită, datorită practicării constante a exercițiilor fizice, și care nu albesc niciodată înainte de șaizeci de ani.
De altfel, populația Petropavlovskului**** se arăta binevoitoare, ospitalieră, și, dacă există un defect care să li se reproșeze, e acela că nu iubesc decît plăcerea.
În definitiv, de ce să te constrîngi la muncă dacă te poți hrăni fără mare osteneală? Peștele, mai ales somonul, fără mai vorbi de delfini, abundă pe acest litoral și chiar cîinii se hrănesc aproape exclusiv cu pești. Acești cîini, slabi și robuști, sînt înhămați la sănii. Un instinct foarte sigur le permite să se orienteze în vîrtejul atît de frecventelor furtuni de zăpadă. (...)
Capitala Kamceatkăi nu număra atunci mai mult de 1100 locuitori. Sub Nicolae I*****, ea a fost înconjurată de fortificații pe care, în timpul războiului din 1855******, flotele unite anglo-franceze le-au distrus în parte. Aceste fortificații vor fi ridicate din nou, fără îndoială, căci Petropavlovskul e un punct strategic de mare importanță, și e nevoie ca superbul Golf Avach să fie apărat împotriva oricărui atac.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare*******, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, pp. 125-126.
NOTE M. T.
* Columbia engleză / British Columbia = Colonia Columbia Britanică (1858-1871), situată pe litoralul Oceanului Pacific, a devenit în 1871 a cincea provincie a dominionului britanic Canada. (https://apps.gov.bc.ca/pub/bcgnws/names/39106.html)
** Buhara = Oraș din Uzbekistan, situat pe Drumul Mătăsii. Cu o vechime de peste 2000 de ani, a fost capitala unui emirat ocupat de Rusia în 1866. (http://www.cotidianul.ro/in-uzbekistan-pe-urmele-lui-marco-polo-175741/)
*** Camceadal = Denumire generică dată de coloniștii ruși diverselor etnii indigene din peninsula Kamceatka. (https://www.britannica.com/topic/Itelmen)
**** Petropavlovsk = Oraș din peninsula siberiană Kamceatka, fondat în 1740 de exploratorul danez Vitus Bering. Aflat în serviciul Rusiei, el a numit orașul după numele corăbiilor sale: „Sfântul Petru” și „Sfântul Pavel”. (http://russiatrek.org/petropavlovsk-kamchatsky-city)
***** Nikolai Pavlovici Romanov (1796-1855) = Fiul al țarului Pavel (1796-1801) și frate al țarului Alexandru I (1801-1825). Țar ca Nicolae I (1825-1855). (http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2012/02/moartea-tarului-nicolae-i-al-rusiei.html)
****** În Războiul Crimeii (1853-1856) Rusia a fost înfrântă de alianța formată din Marea Britanie, Franța, regatul Piemontului (Torino) și Imperiul Otoman. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ciocnirea-imperiilor-r-zboiul-crimeii-1853-1856-n-fotografii)
******* Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html).
miercuri, 24 august 2016
Un călugăr tibetan budist într-o gară din India colonială britanică (KIPLING 1900-1)
<
Intrară în clădirea uriașă a gării*, înecate de tulbureala zorilor. În lumina becurilor electrice se desfășura în fața hangarelor furnicarelor negoțului de cereale, destinate regiunilor din partea de miazănoapte a țării.
- Aici trebuie să fie mîna diavolului, zise lama** și căută să se ferească de întunericul în fundul căruia se auzeau vuiete surde, și se vedeau sclipind șinele linie ferate, așternute cu cadavre omenești, învelite în lințoiu negru... călătorii de clasa a treia, care își scoseseră bilete de drum în timpul nopții și acum așteptau întinși pe jos ca să vină trenul cu care trebuiau să plece. Pentru un Oriental, somnul nu este legat de nici o oră anume, dintre cele douăzeci și patru ale zilei, tocmai din cauza aceasta și traficul călătorilor se acordă cu acest obicei.
- Asta este casa unde vine carul de foc. Colo, în dosul strungăreței aceleia este un om, care îți va da o hîrtiuță cu care te vei putea duce pînă la Umballa***, zise Kim, arătînd cu degetul spre ghișeul casei de bilete.
- Bine, dar noi mergem la Benares****, răspunse bătrînul șiret. Tot una e. Ia atunci pentru Benares. Repede, căci sosește.
Lama, la drept vorbind, mai puțin obișnuit cu trenurile decît avea aerul să susțină, tresări cînd auzi mugetul expresului de sud, care pleacă în zori la orele 3,25. Cei adormiți săriră în picioare și cît ai clipi, gara se umplu din nou de vuietul larmei, de strigătele vînzătorilor de apă și acadele, de chiotul agenților poliției indigene, de țipetele femeilor, care își adunau boccelele și-și chemau bărbații și copiii, să nu se răslețească.
- E trenul... nimic altceva decît te-rainul*****, dar nu vine pînă la noi. Stai aici. Rămase mirat de simplitatea cu care bătrnul lama îi întinse un săculeț plin cu rupii******, și apropiindu-se de ghișeu, Kim puse pe masă prețul unui bilet pînă la Umballa. Un funcționar somnoros se ridică mormăind ceva și-i aruncă un bilet pînă la cea mai apropiată stație, care putea fi la distanță de șase kilometri.
- Nu se prinde, zise Kim uitîndu-se zîmbind la bilet. Acesta e bună pentru țăranii care nu se pricep; eu însă, sînt din orașul Lahore. Ascultă, Babu, a fost fain, și mi-a plăcut felul în care vrei să mă ciupești, dar acum haide, dă-mi biletul pentru Umballa.
Babu avu aerul că s-a supărat și scoase biletul cerut.
- Mai dă-mi unul pentru Amritzar*******, zise Kim, care pentru nimic în lume nu ar fi vrut să cheltuiască banii lui Mahbub Ali pentr un fleac cum ar fi de pildă o călătorie plătită pînă la Umballa. Atît de mult costă! Dar tot atît de mult e și mărunțișul pe care mi-l dai ca rest. Eu mă pricep să umblu cu te-rainul; niciodată un yogi******** ca tine nu a mai avut nevoie de un chela********* ca mine, zise Kim, întorcîndu-se spre lama. Dacă n-aș fi eu, te-ai pierde... hai pe aici, și-i dete restul, fără să rețină decît cîte o anna de fiecare rupie din costul biletului, drept misitie**********... în amintirea imemorabilei misitii obișnuite în întunericul Asiei.
Bătrînul lama se opri speriat în fața ușii unui compartiment de clasa a treia, care era deschis.
- N-ar fi mult mai bine să mergem pe jos? întrebă el cu glasul stins.
Un lucrător slab, zdravăn și sănătos, întinse capul inundat de o claie de păr spre ei și întrebă:
- Se teme? Nu-ți fie frică de nimic. Îmi aduc aminte c-a fost o vreme cînd îmi era și mie frică de tren.
Haide intră! Afacerea asta este una dintre cele făcute de Guvern***********.
- Nu mi-e frică, răspunse lama. (...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim************, vol I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 42-44.
NOTE M. T.
* Gara orașului Lahore, azi al doilea oraș al Pakistanului, situat la mijlocul graniței cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
*** Umballa / Ambala = Oraș în nordul Indiei, în apropierea graniței cu Pakistanul. (http://www.theodora.com/encyclopedia/u/umballa.html)
**** Benares / Varanasi / Kashi = Unul din cele șapte orașe sacre ale religiei hinduse, situat în nordul Indiei, pe fluviul sfânt Gange. (http://varanasi.nic.in/default.htm)
***** te-rain = „train” (tren în engleză)
****** RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
******* Amritzar / Amritsar = Oraș în statul federal Punjab din NV Indiei, la granița cu Pakistanul. (http://amritsar.nic.in/html/history_culture.htm)
******** yogi = Practicant de yoga, una din cele școli tradiționale ale hinduismului, bazată pe meditație ca o cale spre autocunoaștere și eliberare. (http://travel.descopera.ro/7862107-India-dincolo-de-traseul-turistic-25-de-zile-in-ashram)
********* chela = „Discipol al unui yogi” în limba hindi. (http://www.eastern-spirituality.com/glossary/spirituality-terms/c-definitions/chela)
********** MISITÍE, misitii, s. f. Ocupația misitului; plată pentru serviciile misitului. – Misit + suf. -ie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/misitie)
*********** Colonia India a Coroanei Britanice (1858-1947) cuprindea actualele state India, Pakistan, Nepal, Bangladesh, Sri Lanka, Birmania, Buthan, era condusă de un secretar de stat în guvernul britanic și un vicerege-guvernator și a primti treptat drepturi de autoguvernare. (http://www.sscnet.ucla.edu/southasia/History/British/BrIndia.html)
************ Rodica Grigore, Kim, Kipling și Cartea Indiei, „Cultura”, 523 / 12 iulie 2015 (http://revistacultura.ro/nou/2015/07/kim-kipling-si-cartea-indiei/)
Intrară în clădirea uriașă a gării*, înecate de tulbureala zorilor. În lumina becurilor electrice se desfășura în fața hangarelor furnicarelor negoțului de cereale, destinate regiunilor din partea de miazănoapte a țării.
- Aici trebuie să fie mîna diavolului, zise lama** și căută să se ferească de întunericul în fundul căruia se auzeau vuiete surde, și se vedeau sclipind șinele linie ferate, așternute cu cadavre omenești, învelite în lințoiu negru... călătorii de clasa a treia, care își scoseseră bilete de drum în timpul nopții și acum așteptau întinși pe jos ca să vină trenul cu care trebuiau să plece. Pentru un Oriental, somnul nu este legat de nici o oră anume, dintre cele douăzeci și patru ale zilei, tocmai din cauza aceasta și traficul călătorilor se acordă cu acest obicei.
- Asta este casa unde vine carul de foc. Colo, în dosul strungăreței aceleia este un om, care îți va da o hîrtiuță cu care te vei putea duce pînă la Umballa***, zise Kim, arătînd cu degetul spre ghișeul casei de bilete.
- Bine, dar noi mergem la Benares****, răspunse bătrînul șiret. Tot una e. Ia atunci pentru Benares. Repede, căci sosește.
Lama, la drept vorbind, mai puțin obișnuit cu trenurile decît avea aerul să susțină, tresări cînd auzi mugetul expresului de sud, care pleacă în zori la orele 3,25. Cei adormiți săriră în picioare și cît ai clipi, gara se umplu din nou de vuietul larmei, de strigătele vînzătorilor de apă și acadele, de chiotul agenților poliției indigene, de țipetele femeilor, care își adunau boccelele și-și chemau bărbații și copiii, să nu se răslețească.
- E trenul... nimic altceva decît te-rainul*****, dar nu vine pînă la noi. Stai aici. Rămase mirat de simplitatea cu care bătrnul lama îi întinse un săculeț plin cu rupii******, și apropiindu-se de ghișeu, Kim puse pe masă prețul unui bilet pînă la Umballa. Un funcționar somnoros se ridică mormăind ceva și-i aruncă un bilet pînă la cea mai apropiată stație, care putea fi la distanță de șase kilometri.
- Nu se prinde, zise Kim uitîndu-se zîmbind la bilet. Acesta e bună pentru țăranii care nu se pricep; eu însă, sînt din orașul Lahore. Ascultă, Babu, a fost fain, și mi-a plăcut felul în care vrei să mă ciupești, dar acum haide, dă-mi biletul pentru Umballa.
Babu avu aerul că s-a supărat și scoase biletul cerut.
- Mai dă-mi unul pentru Amritzar*******, zise Kim, care pentru nimic în lume nu ar fi vrut să cheltuiască banii lui Mahbub Ali pentr un fleac cum ar fi de pildă o călătorie plătită pînă la Umballa. Atît de mult costă! Dar tot atît de mult e și mărunțișul pe care mi-l dai ca rest. Eu mă pricep să umblu cu te-rainul; niciodată un yogi******** ca tine nu a mai avut nevoie de un chela********* ca mine, zise Kim, întorcîndu-se spre lama. Dacă n-aș fi eu, te-ai pierde... hai pe aici, și-i dete restul, fără să rețină decît cîte o anna de fiecare rupie din costul biletului, drept misitie**********... în amintirea imemorabilei misitii obișnuite în întunericul Asiei.
Bătrînul lama se opri speriat în fața ușii unui compartiment de clasa a treia, care era deschis.
- N-ar fi mult mai bine să mergem pe jos? întrebă el cu glasul stins.
Un lucrător slab, zdravăn și sănătos, întinse capul inundat de o claie de păr spre ei și întrebă:
- Se teme? Nu-ți fie frică de nimic. Îmi aduc aminte c-a fost o vreme cînd îmi era și mie frică de tren.
Haide intră! Afacerea asta este una dintre cele făcute de Guvern***********.
- Nu mi-e frică, răspunse lama. (...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim************, vol I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 42-44.
NOTE M. T.
* Gara orașului Lahore, azi al doilea oraș al Pakistanului, situat la mijlocul graniței cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
*** Umballa / Ambala = Oraș în nordul Indiei, în apropierea graniței cu Pakistanul. (http://www.theodora.com/encyclopedia/u/umballa.html)
**** Benares / Varanasi / Kashi = Unul din cele șapte orașe sacre ale religiei hinduse, situat în nordul Indiei, pe fluviul sfânt Gange. (http://varanasi.nic.in/default.htm)
***** te-rain = „train” (tren în engleză)
****** RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
******* Amritzar / Amritsar = Oraș în statul federal Punjab din NV Indiei, la granița cu Pakistanul. (http://amritsar.nic.in/html/history_culture.htm)
******** yogi = Practicant de yoga, una din cele școli tradiționale ale hinduismului, bazată pe meditație ca o cale spre autocunoaștere și eliberare. (http://travel.descopera.ro/7862107-India-dincolo-de-traseul-turistic-25-de-zile-in-ashram)
********* chela = „Discipol al unui yogi” în limba hindi. (http://www.eastern-spirituality.com/glossary/spirituality-terms/c-definitions/chela)
********** MISITÍE, misitii, s. f. Ocupația misitului; plată pentru serviciile misitului. – Misit + suf. -ie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/misitie)
*********** Colonia India a Coroanei Britanice (1858-1947) cuprindea actualele state India, Pakistan, Nepal, Bangladesh, Sri Lanka, Birmania, Buthan, era condusă de un secretar de stat în guvernul britanic și un vicerege-guvernator și a primti treptat drepturi de autoguvernare. (http://www.sscnet.ucla.edu/southasia/History/British/BrIndia.html)
************ Rodica Grigore, Kim, Kipling și Cartea Indiei, „Cultura”, 523 / 12 iulie 2015 (http://revistacultura.ro/nou/2015/07/kim-kipling-si-cartea-indiei/)
duminică, 21 august 2016
Un caravanserai din India colonială britanică în secolul XIX (KIPLING 1900-1)
<
(...)
Bazarul cu aerul lui fierbinte și străzile suprapopulate, strălucea de lumini în timp ce ei își croiau drum prin mijlocul mulțimii formate din toate neamurile Indiei de miazănoapte, iar lama* se mișca întocmai ca un om care doarme. Era pentru întîia oară că vedea și el un oraș** industrial, iar tramvaiele supraîncărcate care treceau pe lîngă el, îl înspăimîntau cu cu scîrțîitul frînelor. Înghesuit din toate părțile, ajunse în sfîrșit în fața porții uriașe de la Kashmir*** Serai****: uriașul teren din dosul gării, împrejmuit de arcade, unde se adună caravanele de cămile și caii care se întorc din drumurile ce coboară de pe platourile Asiei centrale. Aici erau tot felul de oameni sosiți din fundul munților; îngrijeau de călușei cu coarne zbîrlite sau de cămilele îngenunchiate; încărcau și descărcau baloturi și legături de marfă; scoteau apă din fîntînile ale căror găleți scîrțîiau din scripeți; așezau grămezi de fîn în fața armăsarilor care rînchezau și-și arătau albul ochilor sălbatic prin întuneric; alungau cu o lovitură a dosului mîinii jigodiile care se țineau după caravane; plăteau simbria hăitașilor care conduceau convoiul de cămile, tocmeau slujitori noi, înjurau pe toate limbile, chiuiau sau stăteau de vorbă în mijlocul acestei curți uriașe și pline de lume. Arcadele spre care duceau trei rînduri de trepte făcute din cărămidă, erau un fel de refugiu care fusese ridicat în mijlocul acestei mări de capete în continuă frămîntare. Majoritatea locului liber era închiriat negustorilor, cum se obișnuiește să se închirieze în orașele europene locul de sub arcadele viaductelor*****. Spațiul dintre colonade era împărțit în camere cu pereți de cărămidă sau scînduri, și cu porți grele de care atîrnau zăvoare și mai grele, de fier lucrat de indigeni. Porțile încuiate dovedeau că stăpînul nu era acasă, și cîteva semne grosolane , uneori chiar prea grosolane, arătau unde este plecat: „Lutuf Ulah e plecat în Kurdistan******”, iar mai jos cîteva versuri stîngace ca formă adăugau: „O, Allah care ai lăsat păduchii să prospere în gulerul giubelei******* oamenilor din Kabul********, cum de ai lăsat pe păduchele de Latuf să trăiască atîa vreme?”
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*********, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 28-29.
NOTE M. T.
* LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
** Lahore = Azi, al doilea oraș al Pakistanului, la granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
*** Kashmir = Fost principat din munții Himalaya, cu populație hindusă, musulmană și budistă. A fost împărțit între India și Pakistan, în urma războiului din 1947, când și-au proclamat independența față de Marea Britanie. (http://www.bbc.com/news/world-south-asia-11693674)
**** SERÁI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2.(Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarái s. n.] – Din tc. saray, seray. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/serai)
***** VIADÚCT, viaducte, s. n. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime. [Pr.:vi-a-] – Din fr. viaduc, germ. Viadukt.
****** Kurdistan = Regiune din Orientul Mijlociu locuită din Evul Mediu de de kurzii musulmani și împărțită în secolul XX între Turcia (SE), Irak (N), Iran (V), și Siria (NE). (https://www.britannica.com/place/Kurdistan)
******* GIUBEÁ, giubele, s. f. (Înv.) Haină lungă și largă din postav (fin), adesea căptușită cu blană, purtată, în trecut, de boieri. ♦ Haină largă și lungă de postav purtată de preoți și, în unele locuri, de țărani. – Din tc. cüppe. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/giubea)
******** Kabul = Capitala Afganistanului, în Asia Centrală. (https://www.britannica.com/place/Kabul)
********* Recenzie Elefant.ro 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)
(...)
Bazarul cu aerul lui fierbinte și străzile suprapopulate, strălucea de lumini în timp ce ei își croiau drum prin mijlocul mulțimii formate din toate neamurile Indiei de miazănoapte, iar lama* se mișca întocmai ca un om care doarme. Era pentru întîia oară că vedea și el un oraș** industrial, iar tramvaiele supraîncărcate care treceau pe lîngă el, îl înspăimîntau cu cu scîrțîitul frînelor. Înghesuit din toate părțile, ajunse în sfîrșit în fața porții uriașe de la Kashmir*** Serai****: uriașul teren din dosul gării, împrejmuit de arcade, unde se adună caravanele de cămile și caii care se întorc din drumurile ce coboară de pe platourile Asiei centrale. Aici erau tot felul de oameni sosiți din fundul munților; îngrijeau de călușei cu coarne zbîrlite sau de cămilele îngenunchiate; încărcau și descărcau baloturi și legături de marfă; scoteau apă din fîntînile ale căror găleți scîrțîiau din scripeți; așezau grămezi de fîn în fața armăsarilor care rînchezau și-și arătau albul ochilor sălbatic prin întuneric; alungau cu o lovitură a dosului mîinii jigodiile care se țineau după caravane; plăteau simbria hăitașilor care conduceau convoiul de cămile, tocmeau slujitori noi, înjurau pe toate limbile, chiuiau sau stăteau de vorbă în mijlocul acestei curți uriașe și pline de lume. Arcadele spre care duceau trei rînduri de trepte făcute din cărămidă, erau un fel de refugiu care fusese ridicat în mijlocul acestei mări de capete în continuă frămîntare. Majoritatea locului liber era închiriat negustorilor, cum se obișnuiește să se închirieze în orașele europene locul de sub arcadele viaductelor*****. Spațiul dintre colonade era împărțit în camere cu pereți de cărămidă sau scînduri, și cu porți grele de care atîrnau zăvoare și mai grele, de fier lucrat de indigeni. Porțile încuiate dovedeau că stăpînul nu era acasă, și cîteva semne grosolane , uneori chiar prea grosolane, arătau unde este plecat: „Lutuf Ulah e plecat în Kurdistan******”, iar mai jos cîteva versuri stîngace ca formă adăugau: „O, Allah care ai lăsat păduchii să prospere în gulerul giubelei******* oamenilor din Kabul********, cum de ai lăsat pe păduchele de Latuf să trăiască atîa vreme?”
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*********, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 28-29.
NOTE M. T.
* LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
** Lahore = Azi, al doilea oraș al Pakistanului, la granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
*** Kashmir = Fost principat din munții Himalaya, cu populație hindusă, musulmană și budistă. A fost împărțit între India și Pakistan, în urma războiului din 1947, când și-au proclamat independența față de Marea Britanie. (http://www.bbc.com/news/world-south-asia-11693674)
**** SERÁI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2.(Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarái s. n.] – Din tc. saray, seray. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/serai)
***** VIADÚCT, viaducte, s. n. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime. [Pr.:vi-a-] – Din fr. viaduc, germ. Viadukt.
****** Kurdistan = Regiune din Orientul Mijlociu locuită din Evul Mediu de de kurzii musulmani și împărțită în secolul XX între Turcia (SE), Irak (N), Iran (V), și Siria (NE). (https://www.britannica.com/place/Kurdistan)
******* GIUBEÁ, giubele, s. f. (Înv.) Haină lungă și largă din postav (fin), adesea căptușită cu blană, purtată, în trecut, de boieri. ♦ Haină largă și lungă de postav purtată de preoți și, în unele locuri, de țărani. – Din tc. cüppe. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/giubea)
******** Kabul = Capitala Afganistanului, în Asia Centrală. (https://www.britannica.com/place/Kabul)
********* Recenzie Elefant.ro 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)
joi, 19 noiembrie 2015
Cinismul la diverse popoare în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
Sir Lawrence își înclină capul, îi luă mîna și o duse la buze.
- Am un obiect pe care voiam să ți-l arăt, Dinny. Luă de pe masă o mică statuetă înfățișîndu-l pe Voltaire*. Am pescuit-o acum două zile. Nu găsești că-i un delicios cinic bătrîn? De ce francezii cînd sînt cinici, sînt mult mai simpatici decît alte popoare, e un mister, doar
dacă admiți că cinismul, pentru a fi suportabil, trebuie acompaniat de grație și spirit; lipsit de acestea, cinismul nu înseamnă decît maniere grosolane. Un englez cinic e un fel de mistreț sălbatic. Un scandinav cinic e o ciumă. Americanul e prea săltăreț ca să fie cinic. Poți găsi un cinic perfect în Austria sau în nordul Asiei, poate că e chestiune de latitudine.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 91.
NOTĂ M. T.
* Francois Marie Arouet (Voltaire) (1694-1778) = Reprezentant al iluminismului francez. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/zece-lucruri-tiut-voltaire)
(...)
Sir Lawrence își înclină capul, îi luă mîna și o duse la buze.
- Am un obiect pe care voiam să ți-l arăt, Dinny. Luă de pe masă o mică statuetă înfățișîndu-l pe Voltaire*. Am pescuit-o acum două zile. Nu găsești că-i un delicios cinic bătrîn? De ce francezii cînd sînt cinici, sînt mult mai simpatici decît alte popoare, e un mister, doar
dacă admiți că cinismul, pentru a fi suportabil, trebuie acompaniat de grație și spirit; lipsit de acestea, cinismul nu înseamnă decît maniere grosolane. Un englez cinic e un fel de mistreț sălbatic. Un scandinav cinic e o ciumă. Americanul e prea săltăreț ca să fie cinic. Poți găsi un cinic perfect în Austria sau în nordul Asiei, poate că e chestiune de latitudine.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 91.
NOTĂ M. T.
* Francois Marie Arouet (Voltaire) (1694-1778) = Reprezentant al iluminismului francez. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/zece-lucruri-tiut-voltaire)
miercuri, 1 iulie 2015
Un soldat veteran francez despre campania din Rusia a împăratului Napoleon I (BALZAC 1832-1833)
<
(...) Numai ce se supără însă țarul Rusiei, care-i era prieten, că nu s-a însurat cu o rusoică și încep a-i sprijini pe engleji, dușmanii noștri, care totdeauna Napoleon voia să le facă o vizită în dugheana lor ca să le spună două vorbe. Trebuia să sfîrșească o dată și cu poveștile astea. Lu Napoleon îi sare țandăra și ne spune:
- Ostași!, ați cucerit toate capitalele Europei; a mai rămas Moscova, care s-a înhăitat cu Anglia. Da ca să cucerim Londra și Indiile, care sînt ale ei, negreșit trebuie să pornim spre Moscova*.
Și uite-așa, adună el armata cea mai mare care și-a tîrît vreodată tălpile pe glob și nemaipomenit de bine aliniată încît într-o zi trece în revistă un milion de oameni.
- Ura! strigă rușii.
Și iată Rusia întreagă, niște namile de cazaci care o iau la sănătoasa. Lupta o țară contra alteia, o peturbație generală, de care nu știai cum să te ferești. Așa-i spuse și Omu roșu lu Napoleon:
- Asia contra Europei!
- Înțeleg, a răspuns el, o să am eu grijă.
Și-acum să fi văzut că toți regii Europe veneau să lingă mîna lu Napoleon! Austria, Prusia, Bavaria, Saxonia, Polonia, Italia, toate țin cu noi, ne lingușesc, ce frumos era! Niciodată vulturii n-au gungurit așa de dulce ca în parăzile alea, cînd erau pe toate drapele din Europa. Polonezii nu mai puteau sta locului, pentru că împăratu se gîndea să-i ridice; spuneau că Polonia și Franța s-au avut totdeauna ca frații. În sfîrșit:
- A noastră-i Rusia! strigă armata.
Intrăm noi bine echipați; mărșăluim, mărșăluim: nici țipenie de rus. În sfîrșit, dăm de ei, cantonați pe Moscova. Acolo am luat crucea (1) și pot să spun că a fost o luptă afurisită! Împăratu era îngrijorat, îl întîlnise pe Om roșu care-i spusese:
- Fiule, înaintezi prea repede, vei duce lipsă de oameni și prietenii te vor trăda.
Și-a cerut pacea. Da înainte de a o semna:
- Să le tragem o chelfăneală rușilor! ne spune.
- S-a făcut! strigă armata.
- Înainte! ne ordonă sergenții.
Cizmele mele erau uzate, efectele descusute de cît mai trudisem pe drumurile alea, care sînt ca vai de ele! Da totuna-i!
- Fiindcă e sfîrșitu scurtăturii, îmi zic, vreau să mănînc pe saturate!
Eram în fața rîpei celei mari: ocupam primele locuri! Se dă semnalu, șapte sute de guri de foc încep o conversație de ziceai că-ți iese tot sîngele pe urechi. Fiindcă veni vorba, să fim drepți cu inamicii noștri: rușii se jertfeau la fel ca francezii, fără a da îndărăt și noi nu înaintam.
- Înainte, ni se ordonă, iată împăratu!
Era adevărat: îl văd trecînd în galop, făcîndu-ne semn că e important să luăm reduta. Ne îmbărbătează, noi alergăm, ajung cel dintîi la marginea rîpei. A! Dumnezeule! locotenenții cad, coloneii, soldații! Totuna-i! Cei desculți își fac rost de cizme și intriganții care învățaseră să citească își fac rost de epoleți... Victorie! strigă toată linia. N-o să credeți, da pe pămînt zăceau douăzeci și cinci de mii de francezi. Numai atît! Era ca un ogor secerat: numai că, în loc de spice, erau oameni! ne dezmeticisem în fine. Omu apare, toți se adună în juru-i. Și uite-așa, ne alintă, că era drăgălaș cînd voia, de ne putea face să nemulțumim cu o coajă de cartof cînd eram flămînzi ca niște lupi. Atunci, drăgălașu, împarte cu mîna lui crucile de război, salută pe cei căzuți; pe urmă zice:
- La Moscova!
- Fie! zice oștirea.
Și luăm Moscova. Da nu ziceți că rușii dau foc orașului? A ars ca un foc de paie de două leghe și vîlvătaia nu s-a stins două zile. Casele se prăbușeau ca nimica toată! Parcă ploua de sus cu fier și cu plumb topit care erau spăimîntătoare la vedere: și, vouă pot să vă spun, parcă ne lumina nenorocirea noastră. Împăratu zice:
- Ajunge, că-mi rămîn aici toți soldații!
Ne distrăm noi răcorindu-ne un pic, ne mai hrănim leșu că eram cu adevărat istoviți ca niciodată. Luăm cu noi o cruce de aur care era pe Kremlin și fiecare soldat avea o mică avere. Da la întoarcere, iarna venise cu o lună mai devreme, lucru pe care savanții, care sînt niște nătărăi, nu l-au lămurit deplin și frigu ne pișcă. Nu mai eram armată, auziți? nici generali, nici măcar sergenți! Și uite-așa a început domnia mizeriei și foamei, domnie sub care eram cu toții în adevăr egali! Nu ne mai gîndeam decît să revedem Franța, nu ne mai aplecam să ridicăm de jos nici pușca, nici banii; și fiecare mergea drept înainte, cu arma după voie, fără să-i pese de glorie. Nu vă mai spun că vremea era atît de rea încît împăratu nu-și mai vedea steaua. Se ivise o neînțelegere între cer și dînsu. Bietu om, se îmbolnăvise văzîndu-și șoimii cum se depărtează de victorie! Și nu-i venea deloc la socoteală, ce mai! Ajungem la Berezina. Aici, fraților, pot să mă jur pe ce am mai sfînt, pe onoare, că, de cînd sînt oameni pe lumea asta, niciodată, auziți voi? niciodată nu s-a mai văzut asemenea învălmășeală dearmate, de trăsuri, de artilerie, în zăpadă atît de mare și pe-o vreme atît de nenorocită. Țeava armei îți ardea mîna dacă o atingeai, atît era de rece. Acolo pontonierii au salvat armata, care au stat ei neclintiți la posturile lor și acolo a luptat ca un erou Gondrin, singuru care mai trăiește dintre încăpățînații care s-au vîrît în apă ca să construiască poduri peste care atrecut armata ca să se salveze de ruși, care mai aveau încă respect pentru mare armată, știind și ei cîte victorii avusese.Să știți - zise el, arătînd către Grondin, care-l privea cu atenția proprie surzilor, - să știți că Gondrin e un ostaș de nădejde, un ostaș de onoare car emerită toată iubirea noastră.
L-am văzut pe împărat, lîngă pod, în picioare, nemișcat; și nu-i era frig. E firesc lucru?
privea cu jale cum i se duce de rîpă averea, cum își pierde prietenii, veteranii săi din Egipt**. Vai! toate se treceau, femeile, furgoanele, artileria, toate se distrugeau, se mîncau, se ruinau. Cei mai curajoși făceau garda vulturilor (1) fiindcă vulturii, vedeți voi, erau Franța, erau voi toți, cei de-acasă, era onoarea și a civilului și a militarilor, pe care trebuia s-o păstrăm curată și să nu ne plecăm grumajii de ger. Nu ne încălzeam decît în preajma împăratului, fiindcă, atunci cînd era în primejdie, dam fuga, înghețați cum eram, noi care nu ne opream să dăm o mînă de ajutor unui camarad. Am auzit că, nopțile, își plîngea nefericita familie de ostași. Numai el și francezii erau în strîmtoarea aceea și am scăpat din ea, da cu pierderi, cu pierderi mari de tot, să știți! Aliații ne mîncaseră proviziile. Norocu începuse a-l părăsi, așa cum îi prezisese Omu roșu. Palavragii de la Paris, care amuțiseră de cînd cu garda imperială, îl cred mort și uneltesc, împreună cu prefectu poliției, să-l detroneze. Da el prinde de veste, își face sînge rău și ne spune cînd pleacă:
- La revedere, băieți, rămîneți la posturile voastre, că mă-ntorc.
(1) Crucea de război.
(1) Adică a drapelelor.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G.Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 180-18 .
NOTĂ M:T.
* Campania eșuată din Rusia a reprezentat începutul decăderii împărtului Napoleon I, care a culminat cu invazia Franței de coaliția europeană și prima sa abdicare sa în aprilie 1814. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/detaliul-care-l-ar-fi-putut-salva-napoleon-n-rusia
** În 1798-1799 generalul republican N. Bonaparte a condus o campanie în Egipt, care a continuat pînă în 1802 și după întoarcerea sa în Franța. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
(...) Numai ce se supără însă țarul Rusiei, care-i era prieten, că nu s-a însurat cu o rusoică și încep a-i sprijini pe engleji, dușmanii noștri, care totdeauna Napoleon voia să le facă o vizită în dugheana lor ca să le spună două vorbe. Trebuia să sfîrșească o dată și cu poveștile astea. Lu Napoleon îi sare țandăra și ne spune:
- Ostași!, ați cucerit toate capitalele Europei; a mai rămas Moscova, care s-a înhăitat cu Anglia. Da ca să cucerim Londra și Indiile, care sînt ale ei, negreșit trebuie să pornim spre Moscova*.
Și uite-așa, adună el armata cea mai mare care și-a tîrît vreodată tălpile pe glob și nemaipomenit de bine aliniată încît într-o zi trece în revistă un milion de oameni.
- Ura! strigă rușii.
Și iată Rusia întreagă, niște namile de cazaci care o iau la sănătoasa. Lupta o țară contra alteia, o peturbație generală, de care nu știai cum să te ferești. Așa-i spuse și Omu roșu lu Napoleon:
- Asia contra Europei!
- Înțeleg, a răspuns el, o să am eu grijă.
Și-acum să fi văzut că toți regii Europe veneau să lingă mîna lu Napoleon! Austria, Prusia, Bavaria, Saxonia, Polonia, Italia, toate țin cu noi, ne lingușesc, ce frumos era! Niciodată vulturii n-au gungurit așa de dulce ca în parăzile alea, cînd erau pe toate drapele din Europa. Polonezii nu mai puteau sta locului, pentru că împăratu se gîndea să-i ridice; spuneau că Polonia și Franța s-au avut totdeauna ca frații. În sfîrșit:
- A noastră-i Rusia! strigă armata.
Intrăm noi bine echipați; mărșăluim, mărșăluim: nici țipenie de rus. În sfîrșit, dăm de ei, cantonați pe Moscova. Acolo am luat crucea (1) și pot să spun că a fost o luptă afurisită! Împăratu era îngrijorat, îl întîlnise pe Om roșu care-i spusese:
- Fiule, înaintezi prea repede, vei duce lipsă de oameni și prietenii te vor trăda.
Și-a cerut pacea. Da înainte de a o semna:
- Să le tragem o chelfăneală rușilor! ne spune.
- S-a făcut! strigă armata.
- Înainte! ne ordonă sergenții.
Cizmele mele erau uzate, efectele descusute de cît mai trudisem pe drumurile alea, care sînt ca vai de ele! Da totuna-i!
- Fiindcă e sfîrșitu scurtăturii, îmi zic, vreau să mănînc pe saturate!
Eram în fața rîpei celei mari: ocupam primele locuri! Se dă semnalu, șapte sute de guri de foc încep o conversație de ziceai că-ți iese tot sîngele pe urechi. Fiindcă veni vorba, să fim drepți cu inamicii noștri: rușii se jertfeau la fel ca francezii, fără a da îndărăt și noi nu înaintam.
- Înainte, ni se ordonă, iată împăratu!
Era adevărat: îl văd trecînd în galop, făcîndu-ne semn că e important să luăm reduta. Ne îmbărbătează, noi alergăm, ajung cel dintîi la marginea rîpei. A! Dumnezeule! locotenenții cad, coloneii, soldații! Totuna-i! Cei desculți își fac rost de cizme și intriganții care învățaseră să citească își fac rost de epoleți... Victorie! strigă toată linia. N-o să credeți, da pe pămînt zăceau douăzeci și cinci de mii de francezi. Numai atît! Era ca un ogor secerat: numai că, în loc de spice, erau oameni! ne dezmeticisem în fine. Omu apare, toți se adună în juru-i. Și uite-așa, ne alintă, că era drăgălaș cînd voia, de ne putea face să nemulțumim cu o coajă de cartof cînd eram flămînzi ca niște lupi. Atunci, drăgălașu, împarte cu mîna lui crucile de război, salută pe cei căzuți; pe urmă zice:
- La Moscova!
- Fie! zice oștirea.
Și luăm Moscova. Da nu ziceți că rușii dau foc orașului? A ars ca un foc de paie de două leghe și vîlvătaia nu s-a stins două zile. Casele se prăbușeau ca nimica toată! Parcă ploua de sus cu fier și cu plumb topit care erau spăimîntătoare la vedere: și, vouă pot să vă spun, parcă ne lumina nenorocirea noastră. Împăratu zice:
- Ajunge, că-mi rămîn aici toți soldații!
Ne distrăm noi răcorindu-ne un pic, ne mai hrănim leșu că eram cu adevărat istoviți ca niciodată. Luăm cu noi o cruce de aur care era pe Kremlin și fiecare soldat avea o mică avere. Da la întoarcere, iarna venise cu o lună mai devreme, lucru pe care savanții, care sînt niște nătărăi, nu l-au lămurit deplin și frigu ne pișcă. Nu mai eram armată, auziți? nici generali, nici măcar sergenți! Și uite-așa a început domnia mizeriei și foamei, domnie sub care eram cu toții în adevăr egali! Nu ne mai gîndeam decît să revedem Franța, nu ne mai aplecam să ridicăm de jos nici pușca, nici banii; și fiecare mergea drept înainte, cu arma după voie, fără să-i pese de glorie. Nu vă mai spun că vremea era atît de rea încît împăratu nu-și mai vedea steaua. Se ivise o neînțelegere între cer și dînsu. Bietu om, se îmbolnăvise văzîndu-și șoimii cum se depărtează de victorie! Și nu-i venea deloc la socoteală, ce mai! Ajungem la Berezina. Aici, fraților, pot să mă jur pe ce am mai sfînt, pe onoare, că, de cînd sînt oameni pe lumea asta, niciodată, auziți voi? niciodată nu s-a mai văzut asemenea învălmășeală dearmate, de trăsuri, de artilerie, în zăpadă atît de mare și pe-o vreme atît de nenorocită. Țeava armei îți ardea mîna dacă o atingeai, atît era de rece. Acolo pontonierii au salvat armata, care au stat ei neclintiți la posturile lor și acolo a luptat ca un erou Gondrin, singuru care mai trăiește dintre încăpățînații care s-au vîrît în apă ca să construiască poduri peste care atrecut armata ca să se salveze de ruși, care mai aveau încă respect pentru mare armată, știind și ei cîte victorii avusese.Să știți - zise el, arătînd către Grondin, care-l privea cu atenția proprie surzilor, - să știți că Gondrin e un ostaș de nădejde, un ostaș de onoare car emerită toată iubirea noastră.
L-am văzut pe împărat, lîngă pod, în picioare, nemișcat; și nu-i era frig. E firesc lucru?
privea cu jale cum i se duce de rîpă averea, cum își pierde prietenii, veteranii săi din Egipt**. Vai! toate se treceau, femeile, furgoanele, artileria, toate se distrugeau, se mîncau, se ruinau. Cei mai curajoși făceau garda vulturilor (1) fiindcă vulturii, vedeți voi, erau Franța, erau voi toți, cei de-acasă, era onoarea și a civilului și a militarilor, pe care trebuia s-o păstrăm curată și să nu ne plecăm grumajii de ger. Nu ne încălzeam decît în preajma împăratului, fiindcă, atunci cînd era în primejdie, dam fuga, înghețați cum eram, noi care nu ne opream să dăm o mînă de ajutor unui camarad. Am auzit că, nopțile, își plîngea nefericita familie de ostași. Numai el și francezii erau în strîmtoarea aceea și am scăpat din ea, da cu pierderi, cu pierderi mari de tot, să știți! Aliații ne mîncaseră proviziile. Norocu începuse a-l părăsi, așa cum îi prezisese Omu roșu. Palavragii de la Paris, care amuțiseră de cînd cu garda imperială, îl cred mort și uneltesc, împreună cu prefectu poliției, să-l detroneze. Da el prinde de veste, își face sînge rău și ne spune cînd pleacă:
- La revedere, băieți, rămîneți la posturile voastre, că mă-ntorc.
(1) Crucea de război.
(1) Adică a drapelelor.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G.Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 180-18 .
NOTĂ M:T.
* Campania eșuată din Rusia a reprezentat începutul decăderii împărtului Napoleon I, care a culminat cu invazia Franței de coaliția europeană și prima sa abdicare sa în aprilie 1814. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/detaliul-care-l-ar-fi-putut-salva-napoleon-n-rusia
** În 1798-1799 generalul republican N. Bonaparte a condus o campanie în Egipt, care a continuat pînă în 1802 și după întoarcerea sa în Franța. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
joi, 25 iunie 2015
Un soldat veteran francez despre campania în Egipt din 1798-9 a generalului N. Bonaparte (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
La Paris, lumea văzînd ce se întîmplă, zicea:
- Iată un pelerin care primește porunci din ceruri, ăsta ar fi în stare să pună mîna pe Franța, n-ar strica să-l asmuțim asupra Asiei sau Americii, poate că se va sătura!
I-a fost scris ca lui Cristos. Și așa, i se poruncește să pornească în Egipt*. Vedeți cum se aseamănă soarta sa cu a fiului lui Dumnezeu? Ba, mai mult. Își adună el veteranii cei mai vrednici, pe care-i băgase în draci și le grăiește astfel:
- Băieți, pentru moment, ni se dă Egiptul să-l înfulecăm. Îl vom înghiți în doi timpi și trei mișcări, cum am făcut și cu Italia. Soldații de rînd vor deveni prinți, vor avea moșiile lor. Înainte!
- Înainte, copii! ordonă sergenții.
- Ajungem noi la Toulon, în drum spre Egipt. Pe-atunci, mările erau pline cu vasele englezilor. Da cînd ne-am îmbarcat, Napoleon ne spune:
- Englezii n-o să ne vadă și e bine să știți, de pe-acum, că generalu vostru are o stea în cer care ne călăuzește și ne apără!
Zis și făcut. Trecînd peste mare, luăm Malta, cum i-am fi luat o portocală ca să-i potolim setea de victorie, că era un om care nu putea sta cu brațele în sîn. Iată-ne și în Egipt. Bun. Acolo, alt consemn. Egiptenii, vedeți voi, sînt oameni care, de cînd lumea, s-au deprins să aibă pe tron niște uriași și armate numeroase ca nisipu mării; pentru că e o țară de duhuri și de crocodili, unde s-au construit niște piramide mari cît munții noștri, sub care - ce s-au gîndit ei? - să-și înmormînteze regii ca să-i păstreze ca vii; la asta țin ei cel mai mult. De-aia, cînd să debarcăm, micu caporal ne spune:
- Copii, țările pe care o să le cuceriți se închină la o grămadă de zei pe care trebuie să-i respectăm, pentru că francezu cată să fie prietenu tuturor și să-i bată pe toți fără să-i jignească. Să vă intre bine în dovleac că nu aveți voie să vă atingeți de nimic, deocamdată, pentru că într-o zi, oricum, ale noastre o să fie toate! Înainte, marș!
Toate merg bine. Da toată lumea aceea care îl poreclise pe Napoleon cu numele de Kebir- Bonaberdis, o vorbă din graiu lor care vrea să zică sultanu-trage-cu-pușca este cuprinsă de o frică de moarte! Atunci, turcu, Asia, Africa, îi fac farmece și ne trimit un diavol, numit Mody, care se zicea că s-a coborît din cer pe-un cal alb și care, ca și stăpîna lui, nu se atingea glonte de dînsu și-amîndoi se hrăneau cu aer. Unii l-au și văzut; da eu, unu, nu știu dacă-i adevărat. Stăpînirile din Arabia și mamelucii spuneau ostașilor lor că Mody putea să-i ferească de moarte în bătlii, sub cuvînt că era un arhanghel trimis să lupe împotriva lui Napoleon și să-i răpească sceptru lui Solomon, unul dintre echipamentele lor, care, ziceau ei, că generalu nostru l-a furat. Vă dați seama că tot noi i-am făcut să scheaune.
Ei, da, ia spuneți, de unde știau ei de pactu lu Napoleon? E lucru firesc?
Cu toții erau siguri că putea porunci duhurilor și că, într-o clipă, putea ajunge dintr-un loc în altu - ca pasărea. Adevărat este că era peste tot locu. (...) Atunci am ocupat poziții la Alexandria, la Ghizeh și în fața Piramidelor. A trebuit să mărșăluim în soare, pe nisip, unde cei care aveau orbul găinilor vedeau ape care nu se puteau bea și umbră care te făceau să asuzi. De îi mîncam de vii pe mameluci și toți se supuneau ordinelor lu Napoleon, care a cucerit Egiptu de sus și Egiptu de jos, Arabia, ba și capitalele regatelor care nu mai existau, și unde erau mii de statui, cei cinci sute de diavoli ai naturii, apoi, lucru care numai acolo se întîlnește, puzderie de șopîrle, o țară fără margini, unde fiecare putea să-și ia cîteva hectare de pămînt, dacă îi făcea plăcere. În vreme ce împăratu își vede de treburile lui interne, că avea de gînd să facă niște lucruri minunate, englezii dau foc flotei sale în lupta de la Abukir, că ei nu mai știau ce să născocească ca să ne pună bețe-n roate. Da Napoleon, care se bucura de stimă și-n Răsărit și-n Apus, pe care papa îl numea fiul său și văru lui Mahomed, părintele său, vrea să se răzbune împotriva Angliei și să-i răpească Indiile ca să-si scoată apguba cu flota. Avea să ne mîne în Asia prin Marea Roșie, prin niște țări pline de nestemate, de aur, ca să aibă de unde ne plăti solda și de unde construi palate pe unde avea să poposească; numa că Mody se vorbește cu ciuma și ne-o trimite pe capu nostru ca să se întrerupă șiru victoriilor. Stai! Acum toată lumea defilează la parada de unde nimeni nu se mai întoarce teafăr... Soldatu pe moarte nu-ți mai pate cuceri Acra, deși am pătruns în oraș de trei ori, cu încăpățînarea noastră de oameni buni și viteji. Da tot ciuma era mai tare; nu era chip s-o păcălești! Toți erau foarte bolnavi. numai Napoleon era foarte rumen ca un trandafir și toată lumea l-a văzut cum bea ciuma și n-a avut nimic.
Ei, da ia spuneți prieteni, era firesc lucru?
Mamelucii, care știau că noi bolim pe la ambulanțe, au dat să ne taie calea; da cu Napoleon nu le-a mers. Numai ce ordonă el afurisiților lui, celor cu spinarea mai tare ca toți:
- Ia să-mi curățiți drumu!
Junot, care era un spadasin fără pereche, și prietenu său adevărat, ia cu dînsu numai o mie de oameni și pune fugă armata unei pașale care avusese pretenția să ni se pună de-a curmezișu. Pe urmă, ne întoarcem la Cairo, la cartieru nostru general...
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 171-174.
NOTĂ M.T.
* Campania din Egipt începută de generalul N. Bonaparte în 1798 a continuat și după revenirea acestuia în Franța în august 1799, până la evacuarea acestei provincii otomane de către armata franceză în 1802. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
(...)
La Paris, lumea văzînd ce se întîmplă, zicea:
- Iată un pelerin care primește porunci din ceruri, ăsta ar fi în stare să pună mîna pe Franța, n-ar strica să-l asmuțim asupra Asiei sau Americii, poate că se va sătura!
I-a fost scris ca lui Cristos. Și așa, i se poruncește să pornească în Egipt*. Vedeți cum se aseamănă soarta sa cu a fiului lui Dumnezeu? Ba, mai mult. Își adună el veteranii cei mai vrednici, pe care-i băgase în draci și le grăiește astfel:
- Băieți, pentru moment, ni se dă Egiptul să-l înfulecăm. Îl vom înghiți în doi timpi și trei mișcări, cum am făcut și cu Italia. Soldații de rînd vor deveni prinți, vor avea moșiile lor. Înainte!
- Înainte, copii! ordonă sergenții.
- Ajungem noi la Toulon, în drum spre Egipt. Pe-atunci, mările erau pline cu vasele englezilor. Da cînd ne-am îmbarcat, Napoleon ne spune:
- Englezii n-o să ne vadă și e bine să știți, de pe-acum, că generalu vostru are o stea în cer care ne călăuzește și ne apără!
Zis și făcut. Trecînd peste mare, luăm Malta, cum i-am fi luat o portocală ca să-i potolim setea de victorie, că era un om care nu putea sta cu brațele în sîn. Iată-ne și în Egipt. Bun. Acolo, alt consemn. Egiptenii, vedeți voi, sînt oameni care, de cînd lumea, s-au deprins să aibă pe tron niște uriași și armate numeroase ca nisipu mării; pentru că e o țară de duhuri și de crocodili, unde s-au construit niște piramide mari cît munții noștri, sub care - ce s-au gîndit ei? - să-și înmormînteze regii ca să-i păstreze ca vii; la asta țin ei cel mai mult. De-aia, cînd să debarcăm, micu caporal ne spune:
- Copii, țările pe care o să le cuceriți se închină la o grămadă de zei pe care trebuie să-i respectăm, pentru că francezu cată să fie prietenu tuturor și să-i bată pe toți fără să-i jignească. Să vă intre bine în dovleac că nu aveți voie să vă atingeți de nimic, deocamdată, pentru că într-o zi, oricum, ale noastre o să fie toate! Înainte, marș!
Toate merg bine. Da toată lumea aceea care îl poreclise pe Napoleon cu numele de Kebir- Bonaberdis, o vorbă din graiu lor care vrea să zică sultanu-trage-cu-pușca este cuprinsă de o frică de moarte! Atunci, turcu, Asia, Africa, îi fac farmece și ne trimit un diavol, numit Mody, care se zicea că s-a coborît din cer pe-un cal alb și care, ca și stăpîna lui, nu se atingea glonte de dînsu și-amîndoi se hrăneau cu aer. Unii l-au și văzut; da eu, unu, nu știu dacă-i adevărat. Stăpînirile din Arabia și mamelucii spuneau ostașilor lor că Mody putea să-i ferească de moarte în bătlii, sub cuvînt că era un arhanghel trimis să lupe împotriva lui Napoleon și să-i răpească sceptru lui Solomon, unul dintre echipamentele lor, care, ziceau ei, că generalu nostru l-a furat. Vă dați seama că tot noi i-am făcut să scheaune.
Ei, da, ia spuneți, de unde știau ei de pactu lu Napoleon? E lucru firesc?
Cu toții erau siguri că putea porunci duhurilor și că, într-o clipă, putea ajunge dintr-un loc în altu - ca pasărea. Adevărat este că era peste tot locu. (...) Atunci am ocupat poziții la Alexandria, la Ghizeh și în fața Piramidelor. A trebuit să mărșăluim în soare, pe nisip, unde cei care aveau orbul găinilor vedeau ape care nu se puteau bea și umbră care te făceau să asuzi. De îi mîncam de vii pe mameluci și toți se supuneau ordinelor lu Napoleon, care a cucerit Egiptu de sus și Egiptu de jos, Arabia, ba și capitalele regatelor care nu mai existau, și unde erau mii de statui, cei cinci sute de diavoli ai naturii, apoi, lucru care numai acolo se întîlnește, puzderie de șopîrle, o țară fără margini, unde fiecare putea să-și ia cîteva hectare de pămînt, dacă îi făcea plăcere. În vreme ce împăratu își vede de treburile lui interne, că avea de gînd să facă niște lucruri minunate, englezii dau foc flotei sale în lupta de la Abukir, că ei nu mai știau ce să născocească ca să ne pună bețe-n roate. Da Napoleon, care se bucura de stimă și-n Răsărit și-n Apus, pe care papa îl numea fiul său și văru lui Mahomed, părintele său, vrea să se răzbune împotriva Angliei și să-i răpească Indiile ca să-si scoată apguba cu flota. Avea să ne mîne în Asia prin Marea Roșie, prin niște țări pline de nestemate, de aur, ca să aibă de unde ne plăti solda și de unde construi palate pe unde avea să poposească; numa că Mody se vorbește cu ciuma și ne-o trimite pe capu nostru ca să se întrerupă șiru victoriilor. Stai! Acum toată lumea defilează la parada de unde nimeni nu se mai întoarce teafăr... Soldatu pe moarte nu-ți mai pate cuceri Acra, deși am pătruns în oraș de trei ori, cu încăpățînarea noastră de oameni buni și viteji. Da tot ciuma era mai tare; nu era chip s-o păcălești! Toți erau foarte bolnavi. numai Napoleon era foarte rumen ca un trandafir și toată lumea l-a văzut cum bea ciuma și n-a avut nimic.
Ei, da ia spuneți prieteni, era firesc lucru?
Mamelucii, care știau că noi bolim pe la ambulanțe, au dat să ne taie calea; da cu Napoleon nu le-a mers. Numai ce ordonă el afurisiților lui, celor cu spinarea mai tare ca toți:
- Ia să-mi curățiți drumu!
Junot, care era un spadasin fără pereche, și prietenu său adevărat, ia cu dînsu numai o mie de oameni și pune fugă armata unei pașale care avusese pretenția să ni se pună de-a curmezișu. Pe urmă, ne întoarcem la Cairo, la cartieru nostru general...
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 171-174.
NOTĂ M.T.
* Campania din Egipt începută de generalul N. Bonaparte în 1798 a continuat și după revenirea acestuia în Franța în august 1799, până la evacuarea acestei provincii otomane de către armata franceză în 1802. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
luni, 25 mai 2015
Patriotism versus religie în Franța în 1829 (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
- Adevărat, zise judecătorul, asta-i cea mai bună întrebuințare ce s-ar putea da banilor. După opinia mea, prea multele poteci sunt una dintre plăgile satelor noastre. A zecea parte a proceselor aduse înaintea judecătorilor de pace au drept pricină diferite servituți nedrepte. Astfel, într-o mulțime de comune, se atentează, aproape nepedepsit, la dreptul de proprietate. Respectul față de proprietate și de lege sînt două sentimente prea ades nesocotite în Franța și pe care ar trebui să le propagăm. Sînt mulți oameni care găsesc că e dezonorant să sprijine legea și Nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala, zicală ce pare dictată de un lăudabil sentiment de generozitate, nu este în fond decît o formulă ipocrită care ne ajută să ne disimulăm egoismul. Să recunoaștem: nu suntem patrioți! Adevăratul patriot este cetățeanul destul de pătruns de importanța legilor pentru a impune respectarea lor cu orice risc. A lăsa liber pe un răufăcător nu înseamnă a te face vinovat de crimele lui viitoare?
- Toate se leagă între ele, spuse Benassis. Dacă primari ar întreține mai bine drumurile, n-ar fi atîtea poteci. Apoi, consilierii municipali ar fi mai instruiți, i-ar sprijini pe primar și pe proprietari atunci cînd aceștia se opun unor servituți nedrepte; cu toții ar explica celor ignoranți că și castelul, și ogorul, și bordeiul, și copacul sunt lucruri deopotrivă de sfinte și că DREPTUL nu e nici mai mare, nici mai mic în raport cu valoarea proprietății. dar un asemenea progres nu se poate obține îndată, el depinde de conștiința populație, pe care nu o putem reforma din temelie decît cu cu ajutorul intervenției eficace a preoților. Vorbele astea nu dumneavoastră vi le adresez, domnule Janvier.
- Nici nu le iau altfel, răspunse preotul rîzînd. Nu mă străduiesc eu să apropii dogmele religiei catolice de vederile dumneavoastră administrative? Tocmai de aceea am încercat, nu odată, în instrucțiunile mele pastorale despre furt, să-i conving pe locuitorii din parohie de justețea ideilor pe care le-ați exprimat despre drept. În adevăr, Dumnezeu nu cîntărește furtul după valoarea obiectului furat, ci îl judecă pe hoț. Acesta e sensul parabolelor cu care am încercat a familiariza inteligența credincioșilor mei.
- Ați izbutit, domnule preot, spuse Cambon. Eu, unul, pot aprecia schimbările pe care le-ați adus în conștiința, comparînd starea de astăzi a comunei cu cea din trecut. Sînt sigur că există puține cantoane în care muncitorii să fie atît de conștiincioși în timpul lucrului. (..) În sfîrșit, ați izbutit să-i convingeți pe țărani că timpul liber al bogătașilor este recompensa unei vieți de economie și de muncă.
- Dacă-i așa, spuse Genesta, înseamnă că sînteți mulțumit de ostașii dumneavoastră, domnule preot?
- Domnule căpitan, răspunse preotul, pe lumea asta nu trebuie să ne așteptăm să descoperim îngeri. Pretutindeni unde e sărăcie, e și suferință. Suferința, sărăcia sînt forțe vii care au abuzurile lor, după cum și puterea le are pe ale sale. Țăranii care au parcurs două leghe pînă la țarina lor și seara s-au întors istoviți - atunci cînd văd niște vînători care trec peste ogoarele și holdele lor ca să ajungă mai degrabă la cină, credeți că vor pregeta să-i imite? Printre cei care bătătoresc potecile de care se plîngeau mai adineaori domnii, care sînt delincvenții? cei ce trudesc, sau cei ce se distrează? Astăzi, bogătașii și săracii ne dau, deopotrivă bătaie de cap. Credința ca și puterea trebuie întotdeauna să coboare din înălțimile fie cerești, fie sociale; iar astăzi nu încape îndoială că păturile suspuse au mai puțină credință decît poporul, căruia Dumnezeu îi făgăduiește cerul drept răsplată a suferințelor cu răbdare îndurate. Deși supus disciplinei ecleziastice și gîndirii superiorilor mei, cred că multă vreme va trebui să fim mai puțin exigenți în chestiunile de cult și să încercăm a reînsufleți sentimentul religios în păturile mijlocii, acolo unde credința se discută în loc să se practice învățăturile ei. Mania de a filozofa a celor bogați a constituit un exemplu cît se poate de fatal pentru cei săraci și a provocat prea îndelungi interregnuri în împărăția Domnului. Ceea ce putem obține astăzi de la credincioșii noștri depinde în întregime de influența noastră personală; nu-i însă trist lucru ca, într-o comună, credința să se datoreze numai respectului de care bucură un om? Cînd credința va fecunda din nou ordinea socială și va impregna toate păturile cu învățătura ei, cultul său nu va mai fi pus în discuție. Cultul unei credința este forma ei, iar societățile nu subzistă decît prin forme. Voi cu drapelul, noi prin cu crucea...
(...)
- Domnule, continuă preotul, a munci înseamnă a te ruga. Căci practica presupune cunoașterea principiilor religioase care stau la temelia societăților.
- Dar patriotismul? îmtrebă Genestas.
- Patriotismul, răspunse grav preotul, nu inspiră decît sentimente trecătoare, religia le face durabile. Patriotismul este o uitare de o clipă a interesului personal, în vreme ce creștinismul este un sistem complet de împotrivire la tendințele depravate ale omului.
- Cu toate acestea, domnule, în timpul războaielor Revoluției, patriotismul...
- Da, în timpul Revoluției am făcut minuni, spuse Benassis întrerupîndu-l pe Genestas; dar după douăzeci de ani, în 1814, patriotismul nostru era mort; în timp ce Franța și Europa s-au aruncat asupra Asiei de douăsprezece ori într-o sută de ani, îmboldite de o idee religioasă*.
- Poate, spuse judecătorul, că e ușor lucru să mai tărăgănezi interesele materiale care dau naștere la lupte între popoare; în vreme ce războaiele pornite pentru apărarea dogmelor, al căror obiect niciodată nu e precis, sînt necesarmente interminabile.
(...)
- Vai domnule, spuse preotul adresîndu-se judecătorului, cum puteți susține că războaiele religioase n-aveau țel precis? Pe vremuri religia era un liant atît de trainic al societății încît interesele materiale nu se puteau despărți de problemele religioase. Așa că fiecare soldat știa foarte bine pentru ce lupta...
- Dacă oamenii au luptat atît de mult pentru religie, spuse Genestas, înseamnă că Dumnezeu a construit o lume foarte șubredă. O instituție divină ar trebui să impresioneze pe oameni prin adevărul ei.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 145-149.
NOTĂ M.T.
* Cruciadele inițiate de papalitate și înfăptuite de cavalerii din Europa de vest au dus la războaie cu lumea musulmană pentru controlul Locurilor Sfinte în perioada 1096-1291.
(...)
- Adevărat, zise judecătorul, asta-i cea mai bună întrebuințare ce s-ar putea da banilor. După opinia mea, prea multele poteci sunt una dintre plăgile satelor noastre. A zecea parte a proceselor aduse înaintea judecătorilor de pace au drept pricină diferite servituți nedrepte. Astfel, într-o mulțime de comune, se atentează, aproape nepedepsit, la dreptul de proprietate. Respectul față de proprietate și de lege sînt două sentimente prea ades nesocotite în Franța și pe care ar trebui să le propagăm. Sînt mulți oameni care găsesc că e dezonorant să sprijine legea și Nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala, zicală ce pare dictată de un lăudabil sentiment de generozitate, nu este în fond decît o formulă ipocrită care ne ajută să ne disimulăm egoismul. Să recunoaștem: nu suntem patrioți! Adevăratul patriot este cetățeanul destul de pătruns de importanța legilor pentru a impune respectarea lor cu orice risc. A lăsa liber pe un răufăcător nu înseamnă a te face vinovat de crimele lui viitoare?
- Toate se leagă între ele, spuse Benassis. Dacă primari ar întreține mai bine drumurile, n-ar fi atîtea poteci. Apoi, consilierii municipali ar fi mai instruiți, i-ar sprijini pe primar și pe proprietari atunci cînd aceștia se opun unor servituți nedrepte; cu toții ar explica celor ignoranți că și castelul, și ogorul, și bordeiul, și copacul sunt lucruri deopotrivă de sfinte și că DREPTUL nu e nici mai mare, nici mai mic în raport cu valoarea proprietății. dar un asemenea progres nu se poate obține îndată, el depinde de conștiința populație, pe care nu o putem reforma din temelie decît cu cu ajutorul intervenției eficace a preoților. Vorbele astea nu dumneavoastră vi le adresez, domnule Janvier.
- Nici nu le iau altfel, răspunse preotul rîzînd. Nu mă străduiesc eu să apropii dogmele religiei catolice de vederile dumneavoastră administrative? Tocmai de aceea am încercat, nu odată, în instrucțiunile mele pastorale despre furt, să-i conving pe locuitorii din parohie de justețea ideilor pe care le-ați exprimat despre drept. În adevăr, Dumnezeu nu cîntărește furtul după valoarea obiectului furat, ci îl judecă pe hoț. Acesta e sensul parabolelor cu care am încercat a familiariza inteligența credincioșilor mei.
- Ați izbutit, domnule preot, spuse Cambon. Eu, unul, pot aprecia schimbările pe care le-ați adus în conștiința, comparînd starea de astăzi a comunei cu cea din trecut. Sînt sigur că există puține cantoane în care muncitorii să fie atît de conștiincioși în timpul lucrului. (..) În sfîrșit, ați izbutit să-i convingeți pe țărani că timpul liber al bogătașilor este recompensa unei vieți de economie și de muncă.
- Dacă-i așa, spuse Genesta, înseamnă că sînteți mulțumit de ostașii dumneavoastră, domnule preot?
- Domnule căpitan, răspunse preotul, pe lumea asta nu trebuie să ne așteptăm să descoperim îngeri. Pretutindeni unde e sărăcie, e și suferință. Suferința, sărăcia sînt forțe vii care au abuzurile lor, după cum și puterea le are pe ale sale. Țăranii care au parcurs două leghe pînă la țarina lor și seara s-au întors istoviți - atunci cînd văd niște vînători care trec peste ogoarele și holdele lor ca să ajungă mai degrabă la cină, credeți că vor pregeta să-i imite? Printre cei care bătătoresc potecile de care se plîngeau mai adineaori domnii, care sînt delincvenții? cei ce trudesc, sau cei ce se distrează? Astăzi, bogătașii și săracii ne dau, deopotrivă bătaie de cap. Credința ca și puterea trebuie întotdeauna să coboare din înălțimile fie cerești, fie sociale; iar astăzi nu încape îndoială că păturile suspuse au mai puțină credință decît poporul, căruia Dumnezeu îi făgăduiește cerul drept răsplată a suferințelor cu răbdare îndurate. Deși supus disciplinei ecleziastice și gîndirii superiorilor mei, cred că multă vreme va trebui să fim mai puțin exigenți în chestiunile de cult și să încercăm a reînsufleți sentimentul religios în păturile mijlocii, acolo unde credința se discută în loc să se practice învățăturile ei. Mania de a filozofa a celor bogați a constituit un exemplu cît se poate de fatal pentru cei săraci și a provocat prea îndelungi interregnuri în împărăția Domnului. Ceea ce putem obține astăzi de la credincioșii noștri depinde în întregime de influența noastră personală; nu-i însă trist lucru ca, într-o comună, credința să se datoreze numai respectului de care bucură un om? Cînd credința va fecunda din nou ordinea socială și va impregna toate păturile cu învățătura ei, cultul său nu va mai fi pus în discuție. Cultul unei credința este forma ei, iar societățile nu subzistă decît prin forme. Voi cu drapelul, noi prin cu crucea...
(...)
- Domnule, continuă preotul, a munci înseamnă a te ruga. Căci practica presupune cunoașterea principiilor religioase care stau la temelia societăților.
- Dar patriotismul? îmtrebă Genestas.
- Patriotismul, răspunse grav preotul, nu inspiră decît sentimente trecătoare, religia le face durabile. Patriotismul este o uitare de o clipă a interesului personal, în vreme ce creștinismul este un sistem complet de împotrivire la tendințele depravate ale omului.
- Cu toate acestea, domnule, în timpul războaielor Revoluției, patriotismul...
- Da, în timpul Revoluției am făcut minuni, spuse Benassis întrerupîndu-l pe Genestas; dar după douăzeci de ani, în 1814, patriotismul nostru era mort; în timp ce Franța și Europa s-au aruncat asupra Asiei de douăsprezece ori într-o sută de ani, îmboldite de o idee religioasă*.
- Poate, spuse judecătorul, că e ușor lucru să mai tărăgănezi interesele materiale care dau naștere la lupte între popoare; în vreme ce războaiele pornite pentru apărarea dogmelor, al căror obiect niciodată nu e precis, sînt necesarmente interminabile.
(...)
- Vai domnule, spuse preotul adresîndu-se judecătorului, cum puteți susține că războaiele religioase n-aveau țel precis? Pe vremuri religia era un liant atît de trainic al societății încît interesele materiale nu se puteau despărți de problemele religioase. Așa că fiecare soldat știa foarte bine pentru ce lupta...
- Dacă oamenii au luptat atît de mult pentru religie, spuse Genestas, înseamnă că Dumnezeu a construit o lume foarte șubredă. O instituție divină ar trebui să impresioneze pe oameni prin adevărul ei.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 145-149.
NOTĂ M.T.
* Cruciadele inițiate de papalitate și înfăptuite de cavalerii din Europa de vest au dus la războaie cu lumea musulmană pentru controlul Locurilor Sfinte în perioada 1096-1291.
vineri, 28 martie 2014
Polii frigului din emisfera nordică calculați în secolul XIX (VERNE 1864)
(XIII/65) „Astfel, calculele lui Brewster,
ale lui Bergham și ale cîtorva fizicieni demonstrează că pe emisfera noastră există 2 poli ai frigului:
unul în Asia, la 79 gr. și 30 min.
lat. N și 120 gr. long. E; celălalt în America,
la 78 gr. lat. N și 97 gr. long. V.”
J. VERNE, Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5,
București, 1990, 297 p.
marți, 25 februarie 2014
Fostul hanat Kokand din Asia centrală (VERNE 1892)
-Kokandul are bazaruri destule, (...); acolo cele mai
frumoase țesături ale Asiei se
plătesc în monede de aur numite tiahi, care valorează 3 ruble și 60 de
copeici.”
(77) „-Desigur, dl. reporter, dar trebuie să știți că monumentele [Kokandului] nu se ridică la
înălțimea celor din Samarkand și Buhara.”
(78) „(...) ne aflăm pe teritoriul oazei Fergana, nume al vechiului hanat Kokand, care s-a lipit Rusiei
în 1876 cu cele 7 districte ale
sale. Aceste districte, unde populația majoritară e sartă,
sînt administrate acum de prefecți, subprefecți și primari.”
J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40,
București, 1989, p. 5-138.
miercuri, 29 ianuarie 2014
Moartea violentă în lumea secolului XX (IONESCU 1973)
În 1973, scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina - 1994 Paris), aflat în exil în Franţa din 1942, a publicat romanul Le solitaire. Scrisă la persoana întâi, cartea are ca personaj principal un funcţionar la o mică firmă pariziană care primeşte pe neaşteptate o moştenire şi renunţă la slujbă, meditând apoi la vechea şi noua sa viaţă.
<(...)
În cele din urmă m-am întins pe canapeaua mea cu ziarul pe care tot ea mi-l adusese. Un tată îşi omorîse, cu lovituri de secure, nevasta şi fiul, în timp ce aceştia dormeau. O femeie îşi omorîse, cu revolverul, soţul şi fiica tot în timp ce aceştia dormeau. Doi îndrăgostiţi se sinuciseseră într-o cameră de hotel. Un ţăran de şaizeci de ani îşi omorîse cu un foc de carabină vecinul de cincizeci de ani, care era braconier. Fusese, în sfîrşit, găsit în Sena cadavrul umflat al tinerei dispărute. Un francez, căsătorit cu o japoneză, care îl părăsise pentru un neamţ, îşi făcuse harakiri. Un sinucigaş, deschizând robinetul de gaz ca să se sinucidă, nu murise, dar făcuse să sară în aer casa, de sub dărîmăturile căreia fusese scos teafăr, în timp ce vecinii săi, o pereche de pensionari şi nepotul lor muriseră striviţi. Pe undeva mai era război. Într-o bătălie se înregistraseră zece mii de morţi şi cincisprezece mii de răniţi. În America, un avion explodase în zbor, un altul, în Asia, fusese cuprins de flăcări în timp ce ateriza. Undeva au fost luaţi ostateci. Şi în altă parte fuseseră luaţi ostateci, de data asta răpirea fiind înfăptuită de elemente de dreapta, pe când autorii celeilalte erau de extremă stîngă. Răscoale în Africa; obţinând decolonizarea şi independenţa naţională, triburile se omorau între ele, aşa cum făcuseră înainte de colonizare. Independenţa naţională le permitea să-şi regăsescă vechile obiceiuri. Evident, era dezolant. Lumea va pieri pentru că nu mai există oxigen. Astronauţii se întorc de pe Lună. O nouă filozofie a dorinţei predică înmulţirea carnavalurilor. Vaticanul îndeamnă la iubire şi milă între oameni. O asociaţie internaţională, având sediul la Yokohama, cere oamenilor să se ucidă între ei cu bucurie. E o chestie interesantă. Dar se pare, şi cred, că nu e decît o farsă. Oamenii nu se pot ucide aşa, cu bucurie. Pentru a te ucide reciproc este absolută nevoie de forţa mîniei. De la începutul războiului civil, într-o ţară îndepărtată, se înregistraseră un milion de morţi. Adversarii sînt ajutaţi în luptă de trei mari imperii rivale, care le dau arme.
Societatea de protecţie a animalelor doreşte să înceteze masacrul puilor de focă. Un tînăr îşi ucide tatăl pentru că era burghez. Un sat întreg, dintr-o ţară aflată în război civil - bărbaţi, femei, copii, bătrîni - este pustiit cu aruncătoarele de flăcări ale compatrioţilor pentru că secta religioasă la care aderaseră cei aflaţi în sat le interzicea să participe la război şi să fie de partea unora sau altora dintre combatanţi.
Toate astea te decepţionează. Mereu acelaşi lucru, e cumplit de plictisitor. Dat fiindcă oamenii oricum vor muri cu toţii, ce importanţă mai are dacă sînt omorîţi mai devreme? Dar, în fine, cu toate că în fiecare zi lucrurile se petrec la fel, întîmplările astea menţin spiritul treaz.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, trad. R. Chiriacescu, ed. Albatros, Bucureşti, 1982, p. 57-59.
<(...)
În cele din urmă m-am întins pe canapeaua mea cu ziarul pe care tot ea mi-l adusese. Un tată îşi omorîse, cu lovituri de secure, nevasta şi fiul, în timp ce aceştia dormeau. O femeie îşi omorîse, cu revolverul, soţul şi fiica tot în timp ce aceştia dormeau. Doi îndrăgostiţi se sinuciseseră într-o cameră de hotel. Un ţăran de şaizeci de ani îşi omorîse cu un foc de carabină vecinul de cincizeci de ani, care era braconier. Fusese, în sfîrşit, găsit în Sena cadavrul umflat al tinerei dispărute. Un francez, căsătorit cu o japoneză, care îl părăsise pentru un neamţ, îşi făcuse harakiri. Un sinucigaş, deschizând robinetul de gaz ca să se sinucidă, nu murise, dar făcuse să sară în aer casa, de sub dărîmăturile căreia fusese scos teafăr, în timp ce vecinii săi, o pereche de pensionari şi nepotul lor muriseră striviţi. Pe undeva mai era război. Într-o bătălie se înregistraseră zece mii de morţi şi cincisprezece mii de răniţi. În America, un avion explodase în zbor, un altul, în Asia, fusese cuprins de flăcări în timp ce ateriza. Undeva au fost luaţi ostateci. Şi în altă parte fuseseră luaţi ostateci, de data asta răpirea fiind înfăptuită de elemente de dreapta, pe când autorii celeilalte erau de extremă stîngă. Răscoale în Africa; obţinând decolonizarea şi independenţa naţională, triburile se omorau între ele, aşa cum făcuseră înainte de colonizare. Independenţa naţională le permitea să-şi regăsescă vechile obiceiuri. Evident, era dezolant. Lumea va pieri pentru că nu mai există oxigen. Astronauţii se întorc de pe Lună. O nouă filozofie a dorinţei predică înmulţirea carnavalurilor. Vaticanul îndeamnă la iubire şi milă între oameni. O asociaţie internaţională, având sediul la Yokohama, cere oamenilor să se ucidă între ei cu bucurie. E o chestie interesantă. Dar se pare, şi cred, că nu e decît o farsă. Oamenii nu se pot ucide aşa, cu bucurie. Pentru a te ucide reciproc este absolută nevoie de forţa mîniei. De la începutul războiului civil, într-o ţară îndepărtată, se înregistraseră un milion de morţi. Adversarii sînt ajutaţi în luptă de trei mari imperii rivale, care le dau arme.
Societatea de protecţie a animalelor doreşte să înceteze masacrul puilor de focă. Un tînăr îşi ucide tatăl pentru că era burghez. Un sat întreg, dintr-o ţară aflată în război civil - bărbaţi, femei, copii, bătrîni - este pustiit cu aruncătoarele de flăcări ale compatrioţilor pentru că secta religioasă la care aderaseră cei aflaţi în sat le interzicea să participe la război şi să fie de partea unora sau altora dintre combatanţi.
Toate astea te decepţionează. Mereu acelaşi lucru, e cumplit de plictisitor. Dat fiindcă oamenii oricum vor muri cu toţii, ce importanţă mai are dacă sînt omorîţi mai devreme? Dar, în fine, cu toate că în fiecare zi lucrurile se petrec la fel, întîmplările astea menţin spiritul treaz.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, trad. R. Chiriacescu, ed. Albatros, Bucureşti, 1982, p. 57-59.
miercuri, 4 decembrie 2013
joi, 3 octombrie 2013
joi, 12 septembrie 2013
vineri, 24 mai 2013
Un gentleman la ruletă (DOSTOIEVSKI 1866)
În 1866, scriitorul rus Fiodor Dostoievski a publicat romanul Jucătorul, rezultatul unei duble experiențe personale negative acumulate în 1863 în cazinourile germane. Romanul este scris la persoana întîi, povestitorul fiind preceptorul copiilor unui general rus aflat în voiaj în Germania.
< (...) Nu pot să sufăr slugărnicia reportajelor din lumea întreagă și cu precădere din ziarele noastre rusești, unde aproape în fiecare primăvară reporterii noștri povestesc despre două lucruri: în primul rînd despre neasemuita splendoare și luxul sălilor de joc din orașele cu săli de ruletă de pe Rin și în al doilea rînd despre grămezile de aur care zac chipurile pe mese. Doar nu sînt plătiți pentru asta; astea se povestesc dintr-o slugărnicie dezinteresată. Nu-i nici o splendoare în sălile mizerabile, iar aurul nu numai că nu stă grămezi pe pe masă, dar abia dacă există. Firește, cînd și cînd, în decursul sezonului, mai apare pe neașteptate cîte un individ sucit, sau un englez, sau vreun asiatic, un turc, ca în vara aceasta, și pierde sau cîștigă dintr-o dată foarte mult; cît despre ceilalți, joacă toți pe guldeni* mărunți și, ca sumă medie, pe masă se află întotdeauna foarte puțini bani.
(...) E o ocupație din cele mai deșarte și lipsite de judecată! Deosebit de urît, la prima vedere, la toată această adunătură ticăloasă de ruletiști, era respectul pentru ocupația lor, seriozitatea ba chiar venerația cu care înconjurau mesele. Iată de ce aici este o diferență netă între jocul care poate fi numit mauvais genre și cel care poate fi permis unui om onorabil. Există două feluri de joc - jocul de gentlemen și celălalt joc, de plebeu, cupid, pe care-l practică tot soiul de lepădături. Aici există o diferență riguroasă - și cît de josnic e în fond această diferențiere! Un gentleman, de pildă, poate să pună o miză de cinci, sau zece ludovici**, rareori mai mult, de altfel, poate să pună și o mie de franci dacă-i foarte bogat, dar numai de dragul jocului, de dragul distracției, numai ca să urmărească procesul cîștigului sau pierderii; însă nu trebuie să-l intereseze defel cîștigul în sine. Dacă a cîștigat, își poate permite, de pildă să rîdă cu glas tare, să comunice cuiva dintre cei din jur părerea sa, poate chiar să mai pună o dată și să mai dubleze, dar numai din pură curiozitate, ca să-și urmărească șansa, să facă combinații, și nu din dorința plebee de a cîștiga. Pe scurt, toate aceste mese de joc, rulete și trente et quarante trebuie să le privească nu altfel decît o distracție, oraganizată numai pentru plăcerea sa. Calculul și capcanele pe care e bazată și organizată banca nu trebuie nici măcar să le bănuiască. N-ar fi rău dacă ar avea impresia, de pildă, că și restul de jucători, toată această adunătură care tremură pentru un gulden, sînt și ei niște bogătași și gentlemeni ca și el și joacă numai pentru desfătare și distracție. Această necunoaștere desăvîrșită a realității și părere naivă despre oameni ar fi bineînțeles, nespus de aristocratică. Am văzut multe mămici care împingeau din spate pe niște grațioase și nevinovate miss, fiicele lor, în vîrstă de cincisprezece-șaisprezece ani, dîndu-le cîteva monezi de aur și învățîndu-le cum să joace. Domnișoara cîștiga sau pierdea, zîmbea întotdeauna și se depărta foarte mulțumită. (...) Un gentleman adevărat, chiar dacă și-ar pierde toată averea, n-are voie să se tulbure. Banii trebuie să stea în asemenea măsură mai prejos de calitatea lui de gentleman, încît aproape că nu merită să-și facă griji pentru ei. Cel mai aristocratic ar fi, se înțelege, să nu observi deloc toată murdăria acestor lepădături și a întregii atmosfere. Totuși, uneori nu-i mai puțin aristocratic și sistemul invers, să observi, adică să privești, ba chiar să examinezi, cu lornionul, de pildă, pe toți acești ticăloși; dar nu altfel decît să iei această mulțime și această murdărie drept un gen de distracție, ca pe un spectacol organizat pentru amuzamentul gentlemenilor. Poți să te înghesui și tu în mulțime, dar să privești în jur cu convingerea absolută că ești un observator și că nu faci cîtuși de puțin parte din ea. De altfel, nici să observi prea stăruitor nu se cade: n-ar mai fi potrivit spiritului unui gentleman, fiindcă, în nici un caz, acest spectacol nu merită o atenție prea mare și stăruitoare din partea unui gentleman. (...)
Lepădăturile joacă într-adevăr foarte murdar. Ba chiar accept ideea, că aici, în jurul mesei, se petrec multe hoții din cele mai ordinare. Crupierii, care stau la capetele mesei, urmăresc mizele și plătesc, au teribil de mult de lucru. Ce mai lepădături! În cea mai mare parte sînt francezi. (...) >
SURSA
Dostoievski, Jucătorul, Excelsior, Timișoara, 1991, 11-15.
NOTE M. T.
gulden=Monedă olandeză folosită între 1279 și 2002, când a fost înlocuită cu euro.
ludovic=Monedă din aur bătută de regii Franței cu acest nume între 1640-1792.
< (...) Nu pot să sufăr slugărnicia reportajelor din lumea întreagă și cu precădere din ziarele noastre rusești, unde aproape în fiecare primăvară reporterii noștri povestesc despre două lucruri: în primul rînd despre neasemuita splendoare și luxul sălilor de joc din orașele cu săli de ruletă de pe Rin și în al doilea rînd despre grămezile de aur care zac chipurile pe mese. Doar nu sînt plătiți pentru asta; astea se povestesc dintr-o slugărnicie dezinteresată. Nu-i nici o splendoare în sălile mizerabile, iar aurul nu numai că nu stă grămezi pe pe masă, dar abia dacă există. Firește, cînd și cînd, în decursul sezonului, mai apare pe neașteptate cîte un individ sucit, sau un englez, sau vreun asiatic, un turc, ca în vara aceasta, și pierde sau cîștigă dintr-o dată foarte mult; cît despre ceilalți, joacă toți pe guldeni* mărunți și, ca sumă medie, pe masă se află întotdeauna foarte puțini bani.
(...) E o ocupație din cele mai deșarte și lipsite de judecată! Deosebit de urît, la prima vedere, la toată această adunătură ticăloasă de ruletiști, era respectul pentru ocupația lor, seriozitatea ba chiar venerația cu care înconjurau mesele. Iată de ce aici este o diferență netă între jocul care poate fi numit mauvais genre și cel care poate fi permis unui om onorabil. Există două feluri de joc - jocul de gentlemen și celălalt joc, de plebeu, cupid, pe care-l practică tot soiul de lepădături. Aici există o diferență riguroasă - și cît de josnic e în fond această diferențiere! Un gentleman, de pildă, poate să pună o miză de cinci, sau zece ludovici**, rareori mai mult, de altfel, poate să pună și o mie de franci dacă-i foarte bogat, dar numai de dragul jocului, de dragul distracției, numai ca să urmărească procesul cîștigului sau pierderii; însă nu trebuie să-l intereseze defel cîștigul în sine. Dacă a cîștigat, își poate permite, de pildă să rîdă cu glas tare, să comunice cuiva dintre cei din jur părerea sa, poate chiar să mai pună o dată și să mai dubleze, dar numai din pură curiozitate, ca să-și urmărească șansa, să facă combinații, și nu din dorința plebee de a cîștiga. Pe scurt, toate aceste mese de joc, rulete și trente et quarante trebuie să le privească nu altfel decît o distracție, oraganizată numai pentru plăcerea sa. Calculul și capcanele pe care e bazată și organizată banca nu trebuie nici măcar să le bănuiască. N-ar fi rău dacă ar avea impresia, de pildă, că și restul de jucători, toată această adunătură care tremură pentru un gulden, sînt și ei niște bogătași și gentlemeni ca și el și joacă numai pentru desfătare și distracție. Această necunoaștere desăvîrșită a realității și părere naivă despre oameni ar fi bineînțeles, nespus de aristocratică. Am văzut multe mămici care împingeau din spate pe niște grațioase și nevinovate miss, fiicele lor, în vîrstă de cincisprezece-șaisprezece ani, dîndu-le cîteva monezi de aur și învățîndu-le cum să joace. Domnișoara cîștiga sau pierdea, zîmbea întotdeauna și se depărta foarte mulțumită. (...) Un gentleman adevărat, chiar dacă și-ar pierde toată averea, n-are voie să se tulbure. Banii trebuie să stea în asemenea măsură mai prejos de calitatea lui de gentleman, încît aproape că nu merită să-și facă griji pentru ei. Cel mai aristocratic ar fi, se înțelege, să nu observi deloc toată murdăria acestor lepădături și a întregii atmosfere. Totuși, uneori nu-i mai puțin aristocratic și sistemul invers, să observi, adică să privești, ba chiar să examinezi, cu lornionul, de pildă, pe toți acești ticăloși; dar nu altfel decît să iei această mulțime și această murdărie drept un gen de distracție, ca pe un spectacol organizat pentru amuzamentul gentlemenilor. Poți să te înghesui și tu în mulțime, dar să privești în jur cu convingerea absolută că ești un observator și că nu faci cîtuși de puțin parte din ea. De altfel, nici să observi prea stăruitor nu se cade: n-ar mai fi potrivit spiritului unui gentleman, fiindcă, în nici un caz, acest spectacol nu merită o atenție prea mare și stăruitoare din partea unui gentleman. (...)
Lepădăturile joacă într-adevăr foarte murdar. Ba chiar accept ideea, că aici, în jurul mesei, se petrec multe hoții din cele mai ordinare. Crupierii, care stau la capetele mesei, urmăresc mizele și plătesc, au teribil de mult de lucru. Ce mai lepădături! În cea mai mare parte sînt francezi. (...) >
SURSA
Dostoievski, Jucătorul, Excelsior, Timișoara, 1991, 11-15.
NOTE M. T.
gulden=Monedă olandeză folosită între 1279 și 2002, când a fost înlocuită cu euro.
ludovic=Monedă din aur bătută de regii Franței cu acest nume între 1640-1792.
duminică, 30 decembrie 2012
miercuri, 11 iulie 2012
joi, 8 martie 2012
Călătoriile marinărești ale lui Gh. Ghețău („Tomis” 1995)
<
Sub acest titlu* își adună Gheorghe Ghețău notele de călătorie prilejuite de deplasările în interes de serviciu marinăresc spre diferite șantiere navale din Asia și din Europa. Iar dacă scriitura îl trădează mai la fiecare pagină pe amator (fraze scurte, școlărești, strereotipe, cu epitete și metafore „de serviciu”, cel mai adesea prefabricate), bogăția de informații de ordin culinar, botanic, zoologic, religios, mitologic, etnografic, cultural, îi creează cititorului satisfacția de a se fi lăsat cîteva ore sau minute purtat de imaginație prin locuri pe care cei mai mulți dintre noi n-o să le vedem niciodată „sur le vif”. Paginile au prospețimea primului contact pe care ochiul flămând al turistului îl ia cu o realitate total inedită pentru el, realitate pe care o comunică succint, evitând, însă nu întrutotul, datele din ghiduri de al căror stil publicitar se contaminează ici-colo, însă fără dorința expresă de a epata cu orice chip și de a poza în chip de erudit format la „școala vieții”. Cartea vorbește de solidaritatea care se naște între oameni pe mare. Amenințarea neprevăzutului joacă acest rol de liant camaraderesc. Întâlnirea unor elemente și ecouri românești în cele mai neașteptate puncte ale globului devine și ea un prilej de mândrie și un reper național.
Cartea lui Gheorghe Ghețău, apărută la Editura „Europolis” din Constanța în 1995 instruiește și totodată transmite intactă bucuria descoperirii lumii de către un „homo viator” care nu s-a lăsat intimdat de trudnica aventură a scrisului.
>
SURSA
Ion Roșioru, Vademecum, „Tomis”, Constanța, ?.?.1995.
NOTĂ M. T.
* VADEMÉCUM, vademecuri, s. n. Carte (manual, îndreptar, repertoriu etc.) care servește drept ghid într-o călătorie, într-o disciplină științifică etc. – Din lat. vade mecum, fr. vade-mecum.
Sursa: DEX '09 (2009)
Sub acest titlu* își adună Gheorghe Ghețău notele de călătorie prilejuite de deplasările în interes de serviciu marinăresc spre diferite șantiere navale din Asia și din Europa. Iar dacă scriitura îl trădează mai la fiecare pagină pe amator (fraze scurte, școlărești, strereotipe, cu epitete și metafore „de serviciu”, cel mai adesea prefabricate), bogăția de informații de ordin culinar, botanic, zoologic, religios, mitologic, etnografic, cultural, îi creează cititorului satisfacția de a se fi lăsat cîteva ore sau minute purtat de imaginație prin locuri pe care cei mai mulți dintre noi n-o să le vedem niciodată „sur le vif”. Paginile au prospețimea primului contact pe care ochiul flămând al turistului îl ia cu o realitate total inedită pentru el, realitate pe care o comunică succint, evitând, însă nu întrutotul, datele din ghiduri de al căror stil publicitar se contaminează ici-colo, însă fără dorința expresă de a epata cu orice chip și de a poza în chip de erudit format la „școala vieții”. Cartea vorbește de solidaritatea care se naște între oameni pe mare. Amenințarea neprevăzutului joacă acest rol de liant camaraderesc. Întâlnirea unor elemente și ecouri românești în cele mai neașteptate puncte ale globului devine și ea un prilej de mândrie și un reper național.
Cartea lui Gheorghe Ghețău, apărută la Editura „Europolis” din Constanța în 1995 instruiește și totodată transmite intactă bucuria descoperirii lumii de către un „homo viator” care nu s-a lăsat intimdat de trudnica aventură a scrisului.
>
SURSA
Ion Roșioru, Vademecum, „Tomis”, Constanța, ?.?.1995.
NOTĂ M. T.
* VADEMÉCUM, vademecuri, s. n. Carte (manual, îndreptar, repertoriu etc.) care servește drept ghid într-o călătorie, într-o disciplină științifică etc. – Din lat. vade mecum, fr. vade-mecum.
Sursa: DEX '09 (2009)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)