Acumulare de capital în stil german versus acumulare de capital în stil rusesc (DOSTOIEVSKI 1866)

În 1866, scriitorul rus Fidor Dostoievski a publicat romanul Jucătorul, bazat pe propria sa experiență negativă la ruletele din spațiul german. Cartea este scrisă la persoana întâi, povestitorul fiind preceptorul copiilor unui general rus aflat în voiaj în Germania. Naratorul pătrunde în lumea periculosului joc de noroc care este ruleta și are o dispută cu un francez pe tema modului de îmbogățire diferit al rușilor față de cel al europenilor.

<(...)
După ce a ascultat relatarea despre pierderea mea, franțuzul mi-a atras atenția, caustic, ba chiar cu furie, că pe viitor trebuie să fiu mai chibzuit. Nu știu de ce, a mai adăugat că deși mulți ruși sînt jucători, după părerea lui rușii nu știu să joace.
-Iar eu sînt de părere că ruleta a fost creată anume pentru ruși, i-am răspuns, și cînd franțuzul a zîmbit disprețuitor la replica mea am adăugat că, în mod sigur, dreptatea e de partea mea fiindcă, vorbind despre ruși ca despre niște jucători mai mult îi insult decît îi laud și că, prin urmare, pot fi crezut.
-Pe ce se bazează părerea dumitale? m-a întrebat franțuzul.
-Pe faptul în catehismul virtuților și meritelor unui apusean civilizat a intrat în mod istoric și aproape sub forma unui punct principal capacitatea de a face capital. Or un rus nu numai că nu-i capabil să strîngă un capital, dar îl și irosește stupid și într-un mod oribil. Cu toate acestea și noi, rușii, avem nevoie de bani, am adăugat, și, în consecință, sîntem foarte bucuroși și foarte receptivi la asemenea mijloace, ca, de pildă, ruleta, unde te poți îmbogăți dintr-o dată, în două ceasuri, fără să te obosești. Asta ne atrage foarte mult; și fiindcă jucăm fără rost, fără trudă, de aceea și pierdem!
-Aceasta e în parte adevărat, observă franțuzul plin de sine.
-Nu, nu e adevărat și ar trebui să-ți fie rușine să vorbești astfel despre compatrioții dumitale, rosti general, sever și grav.
-Dați-mi voie, i-am răspuns, zău că se pune întrebarea ce-i mai dezgustător: dezmățul rușilor sau sistemul nermțesc de acumulare prin muncă cinstită?
-Ce idee revoltătoare! exclamă generalul.
-Ce idee tipic rusească! exclamă franțuzul.
Rîdeam și aveam o poftă teribilă să-l ațîț.
-Aș prefera să cutreier toată viața într-o căruță de chirghiz, am strigat eu, decît să măî închin idolului nemțesc.
-Care idol? strigă generalul, începînd să se înfurie de-a binelea.
-Sistemul nemțesc de a strînge avere. Mă aflu aici de puțin timp, totuși ceea ce am apucat să observ și să verific face să mi se aprindă de revoltă sîngele tătăresc. Zău că nu-mi trebuie asemenea virtuți! Am apucat ieri să dau o raită jur-împrejur, pe vreo zece verste. Ei, și am găsit exact același lucru ca în cărticelele moralizatoare nemțești , cu poze: ei au în orice casă un Vater* al lor, teribil de virtuos și nemaipomenit de cinstit. Atît de cinstit, că ți-e și frică să te apropii de el. Nu pot să sufăr oamenii cinstiți de care ți-e frică să te apropii. Fiecare Vater  din ăsta are o familie și serile citesc cu glas tare cărticele moralizatoare. Deasupra căsuței foșnesc ulmi și castani. Apus de soare, pe acoperiș o barză și totul e deosebit de poetic și emoționant... Nu vă supărați, domnule general, dați-mi voie să vă povestesc lucruri ceva mai emoționante. Mi-amintesc eu însumi cum răposatul taică-miu citea serile în grădină, tot sub tei, mie și mamei asemenea cărticele... Eu pot aprecia asta cum trebuie. Ei și, fiecare familie de soiul ăsta de aici se află în sclavie și supunere față de Vater. Toți muncesc ca niște asini și toți adună bani ca ovreii. De alminteri Vater a și apucat să strîngă o sumă de guldeni și se pregătește să-i transmită fiului mai mare meseria sau petecul de pămînt; din pricina asta fiicei nu i se dă zestre și ea rămîne fată bătrînă. Din pricina asta mezinul e vîndut la stăpîn sau la oaste și
banii se adaugă capitalului casnic. Serios, așa se procedează pe aici, m-am interesat. Toate acestea se fac nu altminteri decît în cinste, din maximum de cinste, pînă într-atît încît și mezinul vîndut e încredințat că a fost vîndut nu din altă pricină decît din cinste -  or ce poate fi mai ideal, decît atunci cînd victima însăși se bucură că e dusă la pieire. Și mai departe? Mai departe e așa că nici fiului mai mare nu-i e mai ușor: știe el pe undeva o Amalchen cu care și-a unit inima, dar n-are voie să se însoare fiindcă nu s-au strîns încă destui guldeni. Așteaptă cuminți și se duc la pieire senini și zîmbitori. Amalchen ajunge să aibă obrajii supți, se usucă toată. În sfîrșit, peste vreo douăzeci de ani, bunăstarea sporește; guldenii s-au adunat cinsit, cu virtute. Vater îl binecuvîntează pe fiul său mai mare, în vîrstă de patruzeci de ani, și pe Amalchen de treizeci și cinci, cu sînii uscați și nasul roșu... Cu acest prilej, le ține o predică și moare. Fiul cel mare se transformă el însuși într-un Vater plin de virtute și poveste începe de la capăt. Peste vreo cincizeci sau șaizeci de ani, nepotul primului Vater realizează într-adevăr un capital considerabil, pe care-l transmite fiului său, acesta fiului său, celălalt fiului său și peste vreo cinci sau șase generații apare însuși baronul Rotschild sau Hoppe et Comp. sau dracu știe cine. Ei, să mai spuneți că nu e un spectacol măreț; muncă succesivă de un secol sau două, răbdare, inteligență, cinste, caracter, fermitate, calcul, o barză pe acoperiș! Ce mai vreți, mai presus de asta nu poate fi nimic, iar ei se apucă să judece din acest punct de vedere lumea întreagă și pe cei vinovați, adică pe cei care nu seamănă cît de cît cu ei - să-i execute pe loc. Așa stînd lucrurile, iată care-i situația: prefer să fac chefuri în stil rusesc sau să mă îmbogățesc la ruletă. Nu vreau să fiu Hoppe et Comp. peste cinci generații. Banii îmi trebuie pentru mine și nu mă consider o anexă necesară sporirii capitalului. Știu că am luat-o razna, dar las să fie așa. Acestea sînt convingerile mele.
(...)

*Tată (Germ.)
>

SURSA
Dostoievski, Jucătorul, Excelsior, Timișoara, 1991, 23-25.

Un gentleman la ruletă (DOSTOIEVSKI 1866)

În 1866, scriitorul rus Fiodor Dostoievski a publicat romanul Jucătorul, rezultatul unei duble experiențe personale negative acumulate în 1863 în cazinourile germane. Romanul este scris la persoana întîi, povestitorul fiind preceptorul copiilor unui general rus aflat în voiaj în Germania.

< (...) Nu pot să sufăr slugărnicia reportajelor din lumea întreagă și cu precădere din ziarele noastre rusești, unde aproape în fiecare primăvară reporterii noștri povestesc despre două lucruri: în primul rînd despre neasemuita splendoare și luxul sălilor de joc din orașele cu săli de ruletă de pe Rin și în al doilea rînd despre grămezile de aur care zac chipurile pe mese. Doar nu sînt plătiți pentru asta; astea se povestesc dintr-o slugărnicie dezinteresată. Nu-i nici o splendoare în sălile mizerabile, iar aurul nu numai că nu stă grămezi pe pe masă, dar abia dacă există. Firește, cînd și cînd, în decursul sezonului, mai apare pe neașteptate  cîte un individ sucit, sau un englez, sau vreun asiatic, un turc, ca în vara aceasta, și pierde sau cîștigă dintr-o dată foarte mult; cît despre ceilalți, joacă toți pe guldeni* mărunți și, ca sumă medie, pe masă se află întotdeauna foarte puțini bani.

(...) E o ocupație din cele mai deșarte și lipsite de judecată! Deosebit de urît, la prima vedere, la toată această adunătură ticăloasă de ruletiști, era respectul pentru ocupația lor, seriozitatea ba chiar venerația cu care înconjurau mesele. Iată de ce aici este o diferență netă între jocul care poate fi numit mauvais genre și cel care poate fi permis unui om onorabil. Există două feluri de joc - jocul de gentlemen și celălalt joc, de plebeu, cupid, pe care-l practică tot soiul de lepădături. Aici există o diferență riguroasă - și cît de josnic e în fond această diferențiere! Un gentleman, de pildă, poate să pună o miză de cinci, sau zece ludovici**, rareori mai mult, de altfel, poate să pună și o mie de franci dacă-i foarte bogat, dar numai de dragul jocului, de dragul distracției, numai ca să urmărească procesul cîștigului sau pierderii; însă nu trebuie să-l intereseze defel cîștigul în sine. Dacă a cîștigat, își poate permite, de pildă să rîdă cu glas tare, să comunice cuiva dintre cei din jur părerea sa, poate chiar să mai pună o dată și să mai dubleze, dar numai din pură curiozitate, ca să-și urmărească șansa, să facă combinații, și nu din dorința plebee de a cîștiga. Pe scurt, toate aceste mese de joc, rulete și trente et quarante trebuie să le privească nu altfel decît o distracție, oraganizată numai pentru plăcerea sa. Calculul și capcanele pe care e bazată și organizată banca nu trebuie nici măcar să le bănuiască. N-ar fi rău dacă ar avea impresia, de pildă, că și restul de jucători, toată această adunătură care tremură pentru un gulden, sînt și ei niște bogătași și gentlemeni ca și el și joacă numai pentru desfătare și distracție. Această necunoaștere desăvîrșită a realității și părere naivă despre oameni ar fi bineînțeles, nespus de aristocratică. Am văzut multe mămici care împingeau din spate pe niște grațioase și nevinovate miss, fiicele lor, în vîrstă de cincisprezece-șaisprezece ani, dîndu-le cîteva monezi de aur și învățîndu-le cum să joace. Domnișoara cîștiga sau pierdea, zîmbea întotdeauna și se depărta foarte mulțumită. (...) Un gentleman adevărat, chiar dacă și-ar pierde toată averea, n-are voie să se tulbure. Banii trebuie să stea în asemenea măsură mai prejos de calitatea lui de gentleman, încît aproape că nu merită să-și facă griji pentru ei. Cel mai aristocratic ar fi, se înțelege, să nu observi deloc toată murdăria acestor lepădături și a întregii atmosfere. Totuși, uneori nu-i mai puțin aristocratic și sistemul invers, să observi, adică să privești, ba chiar să examinezi, cu lornionul, de pildă, pe toți acești ticăloși; dar nu altfel decît să iei această mulțime și această murdărie drept un gen de distracție, ca pe un spectacol organizat pentru amuzamentul gentlemenilor. Poți să te înghesui și tu în mulțime, dar să privești în jur cu convingerea absolută că ești un observator și că nu faci cîtuși de puțin parte din ea. De altfel, nici să observi prea stăruitor nu se cade: n-ar mai fi potrivit spiritului unui gentleman, fiindcă, în nici un caz, acest spectacol nu merită o atenție prea mare și stăruitoare din partea unui gentleman. (...)
Lepădăturile joacă într-adevăr foarte murdar. Ba chiar accept ideea, că aici, în jurul mesei, se petrec multe hoții din cele mai ordinare. Crupierii, care stau la capetele mesei, urmăresc mizele și plătesc, au teribil de mult de lucru. Ce mai lepădături! În cea mai mare parte sînt francezi. (...) >

SURSA
Dostoievski, Jucătorul, Excelsior, Timișoara, 1991, 11-15.

NOTE M. T.
gulden=Monedă olandeză folosită între 1279 și 2002, când a fost înlocuită cu euro.
ludovic=Monedă din aur bătută de regii Franței cu acest nume între 1640-1792.