În 1866, scriitorul rus Fiodor Dostoievski a publicat romanul Jucătorul, rezultatul unei duble experiențe personale negative acumulate în 1863 în cazinourile germane. Romanul este scris la persoana întîi, povestitorul fiind preceptorul copiilor unui general rus aflat în voiaj în Germania.
< (...) Nu pot să sufăr slugărnicia reportajelor din lumea întreagă și cu precădere din ziarele noastre rusești, unde aproape în fiecare primăvară reporterii noștri povestesc despre două lucruri: în primul rînd despre neasemuita splendoare și luxul sălilor de joc din orașele cu săli de ruletă de pe Rin și în al doilea rînd despre grămezile de aur care zac chipurile pe mese. Doar nu sînt plătiți pentru asta; astea se povestesc dintr-o slugărnicie dezinteresată. Nu-i nici o splendoare în sălile mizerabile, iar aurul nu numai că nu stă grămezi pe pe masă, dar abia dacă există. Firește, cînd și cînd, în decursul sezonului, mai apare pe neașteptate cîte un individ sucit, sau un englez, sau vreun asiatic, un turc, ca în vara aceasta, și pierde sau cîștigă dintr-o dată foarte mult; cît despre ceilalți, joacă toți pe guldeni* mărunți și, ca sumă medie, pe masă se află întotdeauna foarte puțini bani.
(...) E o ocupație din cele mai deșarte și lipsite de judecată! Deosebit de urît, la prima vedere, la toată această adunătură ticăloasă de ruletiști, era respectul pentru ocupația lor, seriozitatea ba chiar venerația cu care înconjurau mesele. Iată de ce aici este o diferență netă între jocul care poate fi numit mauvais genre și cel care poate fi permis unui om onorabil. Există două feluri de joc - jocul de gentlemen și celălalt joc, de plebeu, cupid, pe care-l practică tot soiul de lepădături. Aici există o diferență riguroasă - și cît de josnic e în fond această diferențiere! Un gentleman, de pildă, poate să pună o miză de cinci, sau zece ludovici**, rareori mai mult, de altfel, poate să pună și o mie de franci dacă-i foarte bogat, dar numai de dragul jocului, de dragul distracției, numai ca să urmărească procesul cîștigului sau pierderii; însă nu trebuie să-l intereseze defel cîștigul în sine. Dacă a cîștigat, își poate permite, de pildă să rîdă cu glas tare, să comunice cuiva dintre cei din jur părerea sa, poate chiar să mai pună o dată și să mai dubleze, dar numai din pură curiozitate, ca să-și urmărească șansa, să facă combinații, și nu din dorința plebee de a cîștiga. Pe scurt, toate aceste mese de joc, rulete și trente et quarante trebuie să le privească nu altfel decît o distracție, oraganizată numai pentru plăcerea sa. Calculul și capcanele pe care e bazată și organizată banca nu trebuie nici măcar să le bănuiască. N-ar fi rău dacă ar avea impresia, de pildă, că și restul de jucători, toată această adunătură care tremură pentru un gulden, sînt și ei niște bogătași și gentlemeni ca și el și joacă numai pentru desfătare și distracție. Această necunoaștere desăvîrșită a realității și părere naivă despre oameni ar fi bineînțeles, nespus de aristocratică. Am văzut multe mămici care împingeau din spate pe niște grațioase și nevinovate miss, fiicele lor, în vîrstă de cincisprezece-șaisprezece ani, dîndu-le cîteva monezi de aur și învățîndu-le cum să joace. Domnișoara cîștiga sau pierdea, zîmbea întotdeauna și se depărta foarte mulțumită. (...) Un gentleman adevărat, chiar dacă și-ar pierde toată averea, n-are voie să se tulbure. Banii trebuie să stea în asemenea măsură mai prejos de calitatea lui de gentleman, încît aproape că nu merită să-și facă griji pentru ei. Cel mai aristocratic ar fi, se înțelege, să nu observi deloc toată murdăria acestor lepădături și a întregii atmosfere. Totuși, uneori nu-i mai puțin aristocratic și sistemul invers, să observi, adică să privești, ba chiar să examinezi, cu lornionul, de pildă, pe toți acești ticăloși; dar nu altfel decît să iei această mulțime și această murdărie drept un gen de distracție, ca pe un spectacol organizat pentru amuzamentul gentlemenilor. Poți să te înghesui și tu în mulțime, dar să privești în jur cu convingerea absolută că ești un observator și că nu faci cîtuși de puțin parte din ea. De altfel, nici să observi prea stăruitor nu se cade: n-ar mai fi potrivit spiritului unui gentleman, fiindcă, în nici un caz, acest spectacol nu merită o atenție prea mare și stăruitoare din partea unui gentleman. (...)
Lepădăturile joacă într-adevăr foarte murdar. Ba chiar accept ideea, că aici, în jurul mesei, se petrec multe hoții din cele mai ordinare. Crupierii, care stau la capetele mesei, urmăresc mizele și plătesc, au teribil de mult de lucru. Ce mai lepădături! În cea mai mare parte sînt francezi. (...) >
SURSA
Dostoievski, Jucătorul, Excelsior, Timișoara, 1991, 11-15.
NOTE M. T.
gulden=Monedă olandeză folosită între 1279 și 2002, când a fost înlocuită cu euro.
ludovic=Monedă din aur bătută de regii Franței cu acest nume între 1640-1792.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu