Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Benares. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Benares. Afișați toate postările

luni, 17 octombrie 2016

Orașul Benares în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

(...)
- Am constatat că în lumea ta interioară te întrebai ce fel de suflet porți în tine. Trezirea a venit dintr-odată; eu cunosc aceasta. Altul afară de mine nici nu și-ar putea da seama. Încotro te duci?
- Spre Kashi (Benares)*.
- În partea aceea nu există Dumnezeu, căci m-am convins singur. Eu merg spre Prayag (Allahabad)**, pentru a cincea oară, în căutarea drumului spre lumină. De ce lege ești tu?
- Sînt și eu un cercetător, răspunse Kim, întrebuințînd un termen preferat a lui lama***, totuși (și-și uită complet de costumul din partea de miazănoapte, pe care îl purta), numai Allah singur ar putea spune în căutarea cărui adevăr am plecat la drum.
(...)
Orașul Benares îi făcu impresia unui cuib de desfrîu, cu toate că se simțea foarte măgulit de respectul pe care trecătorii îl acordau hainei cu care era îmbrăcat. Cel puțin o treime din populația orașului se închină la milioane și milioane de zeități, așa că adoră tot felul de sfinți. Kim fu condus la templul Tirthankerilor****, care este la o milă depărtare de oraș, în apropiere de Sarnach*****, de către un țăran punjab****** din localitatea Kamboch, care este în drum spre Jullundur*******. Omul acesta aduse jertfe tuturor zeităților din regiunea lui, pentru a-l vindeca pe fiul cel mai mic, dar văzînd că toate rămîn fără folos, plecase să încerce și la Benares.
(...)
Kim se opri în fața porții încărcate de sculpturi a templului. Un băiat Oswal********, îmbrăcat în alb, cămătar din Ajmir********* care tocmai atunci ieșea, iertat de toate păcatele pe care le săvîrșise cu cămătăria, îl întrebă ce caută.
- Eu sînt chela********** al lui Tesboo lama din Bhotyal*********** , care se găsește în templul acesta. A trimis vorbă după mine să vin. Spune-i că-l aștept.
- Nu uita copilul, strigă jatul************ stăruitor, apoi începu să vorbească punjabi. O, sfîntule... ucenic al omului sfînt, tu care stăpînești lumea aceasta Doamne, uită-te cu milă la cel care s-a oprit în poarta aceasta.
Astfel de implorări sînt însă de obișnuite în Benares, încît trecătorii nici nu mai întorc capul spre cel care oftează.
(...)

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*************, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 62-65.

NOTE M. T.
* Kashi / Benares / Varanasi = Străvechi oraș din N Indiei, situat pe malul fluviului sfânt Gange, în statul federal Uttar Pradesh. Cel mai sacru din cele șapte orașe sfinte ale religiei hinduse, cu rol important în religiile jainistă și budistă. (http://www.thehindubusinessline.com/life/2004/02/02/stories/2004020200050300.htm)
** Prayag / Allahabad = Străvechi oraș în N Indiei, în statul federal Uttar Pradesh. (http://allahabad.nic.in/history.htm)
*** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
**** Tirthankara = În religia jainistă, este mântuitorul care în cursul vieții a trecut prin mai multe renașteri și a deschis calea pentru a fi urmat de alții. (https://www.britannica.com/topic/Tirthankara)
***** Sarnach / Sarnath = Oraș lângă Benares, unde, în Parcul Căprioarei, Buddha a început să-și predice religia. (http://www.buddhistplacesinindia.com/sarnath-temple-in-uttar-pradesh.aspx)
****** Punjab = Regiune istorică în N Indiei și N Pakistanului, cu o populație indo-ariană. Statul sikh constituit în secolul XVIII a fost cucerit în întregime de britanici în 1849. (http://www.learnpunjabi.org/eos/PUNJAB.html)
******* Jullundur / Jalandar = Cel mai vechi oraș din regiunea Punjab. Oraș în statul federal indian Punjab. (http://jalandhar.nic.in/hiscul.aspx)
******** Oswal = Străveche comunitate de religie jainistă. Azi în statul Rajastan din NV Indiei și provincia Sind din SE Pakistanului. (http://www.shriosiyamataji.org/osvansh.html
********* Ajmir / Ajmer = Străvechi și important oraș din Rajastan. (http://www.ajmer.rajasthan.gov.in/content/raj/ajmer/en/about-us/about-ajmer0.html)
********** chela (sanscrită) = Discipol al unui guru (profesor). (https://www.ananda.org/yogapedia/chela/)
*********** Bhotyal = Tibet. 
************ Jat = Castă tradițională agricolă din N Indiei, de religie hindusă și sikh, și N Pakistanului, de religie musulmană. (https://www.britannica.com/topic/Jat)
************* Liliana Negoi, Recomandare de carte: ”Kim” de Rudyard Kipling, „Curcubee în alb și negru”, 18 februarie 2013. (https://curcubeeinalbsinegru.wordpress.com/2013/02/18/recomandare-de-carte-kim-de-rudyard-kipling/)

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Legenda indiană a elefanților (KIPKING 1900-1)

<
(...)
- Demult, foarte de mult, pe vremea cînd în Benares* stăpînea regele Devadatta**, toată lumea să asculte Jâtaka***, vînătorii regelui au prins un elefant și i-au ferecat pe picior un inel greu de fier, înainte ca elefantul să fi putut scăpa din din nou din închisoarea lui. Înfuriat și revolta de acestă lipsă de omenie, a încercat să scoată inelul, apoi a luta-o la fugă prin păduri, rugînd pe ceilalți elefanți, frații lui, să i-l rupă ei. Elefanții veniră unul cîte unul și încercară să-l rupă cu trompele lor uriașe, dar nu reușiră. La urmă de tot, elefanții își dădură cu părerea că acest inel nu poate fi rupt de puterea nici unei fiare. Într-un desiș din apropiere tocmai atunci stătea lungit un tînăr elefant pe care maică-sa îl fătase abia de o zi și murise răpusă în chinuri. Elefantul scăpat, uitînd de amărăciunea lui, își zise: „Dacă nu voi avea grijă de puiul acesta, va pieri sub picioarele noastre”. Așa că își trecu picioarele peste el, ocrotindu-l sub pîntece, ca să nu fie lovit de cireada elefanților care trecea în goană pe lîngă ei. Ceru și lapte de la femeiușca miloasă a unui elefant și așa deveni el călăuza și apărătorul puiului în mijlocul junglei. Acum se știe - toată lumea să asculte Jâtaka - că zilele elefantului pînă cînd ajunge în depline puteri, sînt treizeci și cinci de ani, așa că vreme de treizeci și cinci de ani elefantul scăpat fu prietenul și călăuză și în tot timpul acesta inelul de pe piciorul lui intra tot mai adînc în carne. Într-o zi, însă, puiul de elefant văzu fierul inelului pe jumătate intrat în piciorul bătrînului și-l întrebă: „Ce este aceasta?”, iar bătrînul răspunse:„Aceasta este canonul zilelor mele”. Atunci elefantul cel tînăr întins trompa și cît ai clipi îi smulse inelul ca pe o nimica , și spuse: „A sosit ziua sorocită”. Așa s-a întîmplat că elefantul cel milos care aștepta și și-a purtat durerea cu răbdare, a fost izbăvit, la ziua sorocită chiar de către puiul de elefant pe care îl ocrotise - toată lumea să asculte Jâtaka -căci elefantul era Ananda****, iar puiul care a smuls inelul era însuși Domnul a Tot Puternic*****.
Apoi bătrînul începu să dea din cap resemnat și din clinchetul sec al mătăniilor lăsa să se înțeleagă cît era de neîntinat acest pui de elefant de orice păcat al trufiei.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim******, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 31-32.

NOTE M. T.
* Benares / Varanasi / Kashi = Oraș pe malurile fluviului sfânt Gange, în N Indiei. Cel mai sfânt din cele șapte orașe sacre ale religiei hinduse, important și pentru jainism și budism. (https://www.britannica.com/place/Varanasi)
** Devadatta = Fiul al regelui Suppabuddha. Sora sa Yasodhara a fost soția prințului Gautama Siddharta, viitorul Buddha. Inițial a fost un adept al lui Buddha, dar apoi a devenit adversar al acestuia.(http://www.buddhanet.net/e-learning/buddhism/lifebuddha/2_5lbud.htm)
*** Jâtaka („naștere” în sanscrită) = Literatură populară indiană despre viețile anterioare ale lui Buddha. (https://www.britannica.com/topic/Jataka)
**** Ananda = Văr al lui Gautama Siddharta și unul din cei zece importanți discipoli ai lui Buddha. (http://www.accesstoinsight.org/lib/authors/hecker/wheel273.html)
***** La 29 de ani prințul hindus Gautama Siddharta și-a abandonat familia și rangul de prinț pentru a deveni ascet. Prin meditație sub arborele Bodhi a atins iluminarea devenind Buddha („cel treaz”) și fondând religia budistă. (http://oaks.nvg.org/buddha-life.html#enlig)
****** Biblioteca Adevărul 101 / 29 mai 2012 (http://www.cartile-adevarul.com/80-kim-p-788.html)

sâmbătă, 3 septembrie 2016

Oameni sfinți și zei în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- Ce fel de rîuri sînt prin partea Benaresului*? întrebă lama** pe neașteptate, adresîndu-se tuturor celor din vagon.
- Avem și noi fluviul Ganga***, răspunse cămătarul, după ce chicotul celor dinprejur se mai mulcomi.
- Ce mai este afară de Gunga?
- Ce să mai fie afară de Gunga?
- Uite ce, eu am auzit ceva despre un rîu, ale cărui ape au darul să vindece suferințele.
- Acesta este Gunga și cel care se spală în apele lui se curăță de toate relele și ajunge în împărăția lui Dumnezeu. Am făcut și eu de trei ori pelerinajul pînă la Gunga, lămuri el privind cu mîndrie la cei din compartiment.
- Cred că aveai destule motive să te duci pînă acolo, ripostă soldatul, iar de astă dată, cei din compartiment începură să rîdă de cămătar.
- Să te întorci curat în fața lui Dumnezeu, murmură lama, ca pe urmă să înceapă din nou șirul noilor existențe care te leagă de roata vieții****. (...) Cine a făcut fluviul Ganga de la început?
- Dumnezeu. Tu din ce lege recunoscută faci parte? întrebă cămătarul mirat.
- Eu cinstesc legea cea dreaptă... singura lege adevărată. va să zică fluviul Gunga a fost făcut de Zei. Ce fel de Zei sînt aceștia?
Toți cei din compartiment se uitară la el consternați, căci nu-și puteau imagina ca să fie cineva care să nu știe nimic despre Gunga.
- Bine, dar care este Zeul la care tu te închini? întrebă cămătarul.
- Ascultă, zise lama adunîndu-și în palmă șiragul de mătănii. Ascultă, căci acum vorbesc despre el. Ascultă popor din Hind*****, la ceea ce-ți spun.
Începu să le spună povestea Marelui Buddha****** în dialect urdu*******, dar dus de goana gîndurilor lui, nu-și mai dădu seama că vorbește din nou tibethana********, amestecată cu fel de fel de texte luate din cărțile chinezești despre viața lui Buddha. Oamenii blînzi și răbdători se uitau la el cu bunăvoință. Toată India este plină de oameni sfinți care psalmodiază mereu cuvîntul aflat în diferite limbi străine și ciudate, zbuciumați de ardoarea credinței: tot așa drumurile sînt pline de pelerini, de visători, de predicatori și vizionari: așa a fost de la începutul începuturilor și așa va fi pînă la sfîrșitul tuturor.
- Hm, murmură soldatul din regimentul de Sikhși********* de la Loodhiana**********. La Pirzal Kotal***********, alături de noi era campat un regiment de mohamedani************, și-mi aduc aminte că între ei era un caporal care fusese preot; cîteodată avea zile cînd cădea în extaz și făcea profeții. Toți oamenii aceștia sînt însă sub scutul lui Dumnezeu, și tocmai din cauza aceasta, ofițerii le treceau multe cu vederea.
(...)
- Cu toate acestea noi avem și Zeități care apără de rele în partea de la Jullundur*************, zise nevasta chiaburului, privind pe fereastră.
- Nu e lucru de nimic să cauți toate rîurile din Punjab**************, interveni chiaburul. Eu sînt mulțumit cu orice rîu care îmi lasă mîl rodnic pe ogoare și dau har lui Bhumia, zeul căminului, sfîrși el ridicînd un umăr osos și ars de soare.
(...)
- Cel din urmă dintre marii profeți a fost Sikander Julkurn (Alexandru cel Mare)*, zise muncitorul sikh. El a pavat străile din Jullundur și a făcuto cisternă uriașă în apropiere de Umballa*. Pavajul este și astăzi în bună stare, și cisterna se vede și acum. Pe Dumnezeul pe care îl cauți tu însă, eu nu am auzit pînă acum.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim***http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 50-53.

NOTE M. T.
* Benares / Varanasi / Kashi = Unul din cele șapte orașe sacre ale religiei hinduse, situat în nordul Indiei, pe fluviul Gange. (http://varanasi.nic.in/default.htm)
** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
*** Ganga / Gange = Unul din cele două mari fluvii ale subcontinentului indian, care izvorăște din munții Himalya, străbate N Indiei și se varsă  în Oceanul Indian în Bangladesh. Este un fluviu sacru în religia politeistă hindusă, fiind personificat de zeița Ganga. (http://deweekend.ro/raul-gange-raul-sacru-al-indienilor/)
**** Roata Lucrurilor trecătoare / Roata dharmei / Roata vieții = http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2016/budismul-pe-roti/
***** Hind / Hindustan = Regiune istorică din N subcontinentului indian, prin care trece marele fluviu Indus. (http://www.shraddhananda.com/Meaning_and_Origin_Of_The_Word_Hindu.html)
****** Buddha (563 î. H. - 483 î. H.) = La 30 de ani,  prințul Siddhartha Gautama  și-a abandonat familia și titlul și a început o viață de ascet pentru a atinge iluminarea. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/11/14/cum-a-murit-buddha/)
******* ÚRDU s. n. Limbă indo-europeană, din ramura indo-iraniană, oficială în Pakistan, răspândită și în nord-vestul Indiei. [Acc. și: urdú] – Din engl., fr. urdu. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/URDU)
********  SINO-TIBETÁNE adj. Limbi ~ = familie de limbi vorbite în Asia și cuprinzând două mari ramuri: thai chineză sau thino-siameză (limba chineză și grupul thai) și tibeto-birmană (limbi vorbite în Tibet, Nepal, NE Indiei, E Bangladeshului și în Uniunea Myanmar). Sin. chino-tibetane. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009)
********* Sikhismul este o religie monoteistă întemeiată în secolul XV în regiunea Punjab (N Indiei și N Pakistanului). Statul sikh a fost cucerit de britanici  în 1849. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml)
********** Loodhiana / Ludhiana = Oraș important din Punjabul indian. (http://ludhiana.nic.in/)
*********** Pirzai Kotal = Trecătoare în Provincia de Frontieră de Nord-Vest a Indiei coloniale britanice, azi în Pakistan, la granița cu Afganistanul. Aici armata britanică a lansat în 1877 două campanii împotriva Afrizilor. (http://www.kiplingsociety.co.uk/rg_kim_notes2_p.htm)
************ Islamul în India = Primii musulmani au ajuns în subcontinetul indian în secolul VIII, iar primul stat musulman a fost întemeiat în nordul regiunii în secolul X. Imperiul Marilor Moguli, fondat în 1526, a fost desființat de cuceritorii britanici în 1858. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/islam/history/mughalempire_1.shtml)
************* Jullundur / Jalandar = Oraș în statul federal Punjab din NV Indiei. (http://jalandhar.nic.in/hiscul.aspx)
************** Punjab = Regiune din NV coloniei britanice India, locuită în majoritate de sikh, al căror stat a fost cucerit de britanici în 1849. A fost împărțită de India și Pakistan în urma războiului din 1947, când și-au proclamat independența față de Marea Britanie. (http://www.learnpunjabi.org/eos/PUNJAB.html)
*************** În 326 î. H., regele macedonean Alexandru cel Mare l-a învins pe regele indian Porus, cucerind vestul Indiei. După victorie, însă, la presiunile soldaților săi, Alexandru oprește lunga campanie de cucerire a Asiei, începută în 334 î. H. Se întoarce la Babilon, unde moare în 323 î. H. După moartea sa, uriașul imperiu este împărțit de generalii săi, dar influența culturii grecești se manifestă și noile state. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/02/20/lumea-elenistica/)
**************** Umballa / Ambala = Oraș în nordul Indiei, în apropierea graniței cu Pakistanul. (http://www.theodora.com/encyclopedia/u/umballa.html)
***************** Prezentare Elefant.ro 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)

miercuri, 24 august 2016

Un călugăr tibetan budist într-o gară din India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
Intrară în clădirea uriașă a gării*, înecate de tulbureala zorilor. În lumina becurilor electrice se desfășura în fața hangarelor furnicarelor negoțului de cereale, destinate regiunilor din partea de miazănoapte a țării.
- Aici trebuie să fie mîna diavolului, zise lama** și căută să se ferească de întunericul în fundul căruia se auzeau vuiete surde, și se vedeau sclipind șinele linie ferate, așternute cu cadavre omenești, învelite în lințoiu negru... călătorii de clasa a treia, care își scoseseră bilete de drum  în timpul nopții și acum așteptau întinși pe jos ca să vină trenul cu care trebuiau să plece. Pentru un Oriental, somnul nu este legat de nici o oră anume, dintre cele douăzeci și patru ale zilei, tocmai din cauza aceasta și traficul călătorilor se acordă cu acest obicei.
- Asta este casa unde vine carul de foc. Colo, în dosul strungăreței aceleia este un om, care îți va da o hîrtiuță cu care te vei putea duce pînă la Umballa***, zise Kim, arătînd cu degetul spre ghișeul casei de bilete.
- Bine, dar noi mergem la Benares****, răspunse bătrînul șiret. Tot una e. Ia atunci pentru Benares. Repede, căci sosește.
Lama, la drept vorbind, mai puțin obișnuit cu trenurile decît avea aerul să susțină, tresări cînd auzi mugetul expresului de sud, care pleacă în zori la orele 3,25. Cei adormiți săriră în picioare și cît ai clipi, gara se umplu din nou de vuietul larmei, de strigătele vînzătorilor de apă și acadele, de chiotul agenților poliției indigene, de țipetele femeilor, care își adunau boccelele și-și chemau bărbații și copiii, să nu se răslețească.
- E trenul... nimic altceva decît te-rainul*****, dar nu vine pînă la noi. Stai aici. Rămase mirat de simplitatea cu care bătrnul lama îi întinse un săculeț plin cu rupii******, și apropiindu-se de ghișeu, Kim puse pe masă prețul unui bilet pînă la Umballa. Un funcționar somnoros se ridică mormăind ceva și-i aruncă un bilet pînă la cea mai apropiată stație, care putea fi la distanță de șase kilometri.
- Nu se prinde, zise Kim uitîndu-se zîmbind la bilet. Acesta e bună pentru țăranii care nu se pricep; eu însă, sînt din orașul Lahore. Ascultă, Babu, a fost fain, și mi-a plăcut felul în care vrei să mă ciupești, dar acum  haide, dă-mi biletul pentru Umballa.
Babu avu aerul că s-a supărat și scoase biletul cerut.
- Mai dă-mi unul pentru Amritzar*******, zise Kim, care pentru nimic în lume nu ar fi vrut să cheltuiască banii lui Mahbub Ali pentr un fleac cum ar fi de pildă o călătorie plătită pînă la Umballa. Atît de mult costă! Dar tot atît de mult e și mărunțișul pe care mi-l dai ca rest. Eu mă pricep să umblu cu te-rainul; niciodată un yogi******** ca tine nu a mai avut nevoie de un chela********* ca mine, zise Kim, întorcîndu-se spre lama. Dacă n-aș fi eu, te-ai pierde... hai pe aici, și-i dete restul, fără să rețină decît cîte o anna de fiecare rupie din costul biletului, drept misitie**********... în amintirea imemorabilei misitii obișnuite în întunericul Asiei.
Bătrînul lama se opri speriat în fața ușii unui compartiment de clasa a treia, care era deschis.
- N-ar fi mult mai bine să mergem pe jos? întrebă el cu glasul stins.
Un lucrător slab, zdravăn și sănătos, întinse capul inundat de o claie de păr spre ei și întrebă:
- Se teme? Nu-ți fie frică de nimic. Îmi aduc aminte c-a fost o vreme cînd îmi era și mie frică de tren.
Haide intră! Afacerea asta este una dintre cele făcute de Guvern***********.
- Nu mi-e frică, răspunse lama. (...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim************, vol I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 42-44.

NOTE M. T.
* Gara orașului Lahore, azi al doilea oraș al Pakistanului, situat la mijlocul graniței cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
*** Umballa / Ambala = Oraș în nordul Indiei, în apropierea graniței cu Pakistanul. (http://www.theodora.com/encyclopedia/u/umballa.html)
**** Benares / Varanasi / Kashi = Unul din cele șapte orașe sacre ale religiei hinduse, situat în nordul Indiei, pe fluviul sfânt Gange. (http://varanasi.nic.in/default.htm)
***** te-rain = „train” (tren în engleză) 
****** RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
******* Amritzar / Amritsar = Oraș în statul federal Punjab din NV Indiei, la granița cu Pakistanul. (http://amritsar.nic.in/html/history_culture.htm)
******** yogi = Practicant de yoga, una din cele școli tradiționale ale hinduismului, bazată pe meditație ca o cale spre autocunoaștere și eliberare. (http://travel.descopera.ro/7862107-India-dincolo-de-traseul-turistic-25-de-zile-in-ashram)
********* chela = „Discipol al unui yogi” în limba hindi. (http://www.eastern-spirituality.com/glossary/spirituality-terms/c-definitions/chela)
********** MISITÍE, misitii, s. f. Ocupația misitului; plată pentru serviciile misitului. – Misit + suf. -ie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/misitie)
*********** Colonia India a Coroanei Britanice (1858-1947) cuprindea actualele state India, Pakistan, Nepal, Bangladesh, Sri Lanka, Birmania, Buthan, era condusă de un secretar de stat în guvernul britanic și un vicerege-guvernator și a primti treptat drepturi de autoguvernare. (http://www.sscnet.ucla.edu/southasia/History/British/BrIndia.html)
************ Rodica Grigore, Kim, Kipling și Cartea Indiei, „Cultura”, 523 / 12 iulie 2015 (http://revistacultura.ro/nou/2015/07/kim-kipling-si-cartea-indiei/)

sâmbătă, 20 august 2016

Râul săgeții lui Buddha (KIPLING 1900-1)

<
(...) Ascultă la adevărul pe care ți-l voi spune acuma. Când Mîntuitorul* nostru ajunse la vîrsta cerută și se gîndi să-și ia tovarășă de viață, oamenii din curtea tatălui său spuneau că e prea șubred pentru a se însura. Tu știi asta?
Custodele** dete din cap, în timp ce se gîndea ce îi va spune străinul.
- Atunci l-au supus pe el întreitei încercări care se făcea cu toți cei care veneau la curte. Iar cînd i-au dat arcul în mînă, l-a frînt în două și Domnul a cerut atunci să-i dea un arc pe care nu l-a putut încă nimeni întinde. De asta știi?
- E scris în cărți***, și am citit.
- Cînd a întins arcul, săgeata trecut dincolo de toate semnele dinainte puse, pînă s-a pierdut din vedere. Tîrziu, cînd săgeata a căzut, pe locul unde atins pămîntul a izbucnit un izvor, care în cîteva clipe s-a îngroșat și s-a făcut rîu, și rîului acestuia i s-a dat darul, din bunăvoința Domnului și a vredniciei Lui înainte de a se mîntui, că tot cel ce va intra într-însul și se va spăla, spălat va fi de toate spurcăciunea și de tot păcatul.
- Așa scrie în cărți, aprobă custodele.
Lama**** respiră din adînc.
- Izvor de înțelepciune, unde este rîul acesta? Unde este locul unde a căzut săgeata?
- Dragul meu frate, asta eu nu am de unde să știu, răspunse custodele.
- Fără îndoială că nu știi, dacă nu vrei să știi sau te faci că ai uitat... tocmai acest lucru pe care nu vrei să mi-l spui. Eu cred că tu trebuie să știi! Ascultă, eu sînt om bătrîn. Te întreb, bătîndu-mi fruntea în țărîna pe care o calcă picioarele tale, izvor al înțelepciunii: știm că El a întins arcul; știm că a plecat săgeata și a căzut; știm că a țîșnit izvorul. Unde este deci rîul? Visurile mele mi-au spus să mă duc să-l caut. De aceea am venit. Sînt aici, Unde este rîul pe care îl caut?
- Îți închipui că dacă aș ști unde este, nu ți-aș spune fără nici o sfială?
- Intrînd în apa rîului acesta, te poți izbăvi de Roata Lucrurilor trecătoare*****, continuă lama, fără să țină seama de vorbele custodelui. Rîul săgeții. (...)
- Eu sînt legat, răspunse custodele. Dar tu unde ai de gînd să te duci?
- Deocamdată unde m-aș putea duce decît la Kashi****** (Benares)? Acolo va trebui să găsesc într-un templu un slujitor al dreptei credințe*******. Fără îndoială că și el caută drumul în taină, și s-ar putea să aflu ceva de la el. Poate că va vrea să plece împreună cu mine la Buddh Gaya********. Pe urmă vom apuca spre miazănoapte și spre apus, ca să ajung la Kapilavastu*********, unde voi începe cercetările pentru ca să găsesc rîul. Sau mai bine, voi cerceta toate locurile pe unde voi trece, căci nimeni nu cunoaște unde a căzut săgeata.
(...)
>

SURSA
Rudyard KiplingKim**********trad. Jul. Giurgea, vol. I, Casa de editură și presă ”Viața Românească”, București, 1990, pp. 16-18.

NOTE M. T.
* Buddha (563 î. H. - 483 î. H.) = La 30 de ani,  prințul Siddhartha Gautama  și-a abandonat familia și titlul și a început o viață de ascet pentru a atinge iluminarea. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/11/14/cum-a-murit-buddha/)
** Lahore = Custodele muzeului britanic din Lahore, oraș important al coloniei britanice India, azi al doilea oraș al Pakistanului, la granița cu India.
*** Operele savanților europeni care studiaseră religia budistă și care se aflau în biblioteca muzeului.
**** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
***** Roata Lucrurilor trecătoare / Roata dharmei / Roata vieții = http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2016/budismul-pe-roti/
****** Kashi / Benares / Varanasi = Oraș din nordul Indiei, situat pe malul fluviului sfânt Gange. Unul din cele șapte orașe sacre ale religiei hinduse și ulterior important pentru dezvoltarea religiei budiste. (http://varanasi.nic.in/default.htm)
******* Dreapta credință era considerată de călugărul tibetan forma originală a budismului, respectiv cea indiană, pelerinul deplângând diversele reforme de-a lungul secolelor din restul Extremului Orient. 
******** Buddh Gaya / Bodh Gaya = Localitate din statul federal indian Bihar. Aici, în templul Mahabodi/Mahabodhil (sanscrită: maha=mare; bodhi=luminarea), fostul prinț  Gautama (583 î. H. - 483 î. H.) a atins iluminarea și a inițiat religia budistă. (http://www.buddhanet.net/bodh_gaya/menu.htm)
********* Kapilavastu = Localitate în sudul Nepalului, la granița cu India. Reședința prințului Gautama până la vârsta de 29 de ani, când și-a început viața religioasă. (https://ebooks.adelaide.edu.au/f/fa-hien/f15l/chapter22.html)
********** Descriere editura All (http://www.all.ro/colectia_strada-fictiunii-clasic/kim.html)