***, Zeite si samani in credintele stravechi - vernisaj, ArtLine.ro, 11 august 2017

Caii și religia în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- Tocmai din cauza aceasta, în situația în care te găsești tu acum, va fi foarte bine să-și amintești  de aceasta, pe amîndouă fețele. Între sahibi* să nu uiți niciodată că ești sahib; iar cînd ești între indigeni, să-ți aduci aminte că ești... zise Mahhub, apoi făcu o pauză și zîmbi.
- La urma urmelor, ce sînt eu? Musulman**, Hindustan***, Jain**** sau Budist*****?
- Nu mai încape vorbă că tu ești un necredincios și din cauza aceasta un mare afurisit. (...) În afaceri de credință e tot atît de greu de ales ca și între cai. Un om cuminte știe dinainte că orice cai sînt buni, căci la fiecare se poate cîștiga; întrucît mă privește pe mine, cu toate că sînt un bun Sunni****** și nu pot suferi pe cei din Tirah*******, sînt gata să cred același lucru despre orice credință. În orice caz se știe dinainte că o iapă de Kattiawar********, pe care o aduci din deșertul nisipurilor unde s-a născut, se va poticni în partea de apus a Bengaliei*********, întocmai ca un armăsar de Balkah********** (și se știe că nu se află cai mai buni decît cei din Balkah, numai de nu ar fi atît de greoi și de lați în spate), cu toate acestea nu fac două parale în zăpezile deșertului din miazănoapte, alături de cămilele pe care le-am văzut eu pe acolo. Tocmai de aceea eu mi-am zis întotdeauna că orice credință este întocmai ca și caii. Fiecare își are partea ei bună, dar numai în țara ei.
- Lama*********** al meu însă, spune cu totul altceva.
- Acesta este un visător bătrîn din Bhotyal************. (...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 221-222.

NOTE M. T.
* SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) Sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
** Primii musulmani au ajuns în India istorică în secolul VIII. Primul stat musulman a fost creat în N Indiei în urma unei invazii din secolul XII. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/islam/history/mughalempire_1.shtml)
*** Hinduismul este o religie politeistă tradițională în India istorică. (http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/hinduism/)
**** Jain Dharma este o religie din India istorică, propovăduită de 24 Jinas (cuceritori) succesivi, ultimul, Mahavira (sec. VI î. H.), fiind cel mai important. (http://www.descopera.ro/cultura/4317411-jain-calea-omului-spre-a-deveni-zeu)
***** Budismul a fost fondat de Gautama Siddharta (563 î. H. - 483 î. H.), care, la 29 de ani, și-a abandonat familia și rangul de prinț, a devenit ascet și a obținut iluminarea prin meditația sub arborele Bodi. (http://www.hinduwebsite.com/buddhism/history_of_buddhism.asp)
****** Sunni este confesiunea majoritară în islam (90%).  (http://www.nytimes.com/2016/01/04/world/middleeast/q-and-a-how-do-sunni-and-shia-islam-differ.html?_r=0)
******* Tirah = Regiune împărțită între Pakistan și Afganistan, locuită de triburi paștu. (http://news.bbc.co.uk/2/hi/in_depth/photo_gallery/3225183.stm)
******** Kattiawar / Kathiwar = Peninsulă în vestul Indiei. (https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Scene_in_Kattiawar,_Travellers_and_Escort.jpg)
********* Bengal = Regiune istorică din E Indiei (sec. VI), situată în delta marelui fluviu sfânt Gange. La proclamarea independenței față de puterea colonială britanică în 1947, a fost împărțită între India (hinduși) și Pakistan (musulmani). În urma războiului de secesiune din 1971, a devenit independentă sub numele de Bangladesh. (http://en.banglapedia.org/index.php?title=Partition_of_Bengal,_1947) (http://www.bbc.com/news/world-south-asia-12651483)
********** Balkah / Balkh = Vechi oraș din N Afganistanului, centru al religiilor zoroastriană, budistă și islamică. (http://www.balkhheritage.org/)
*********** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
************ Bhotyal = Tibet

Oameni sfinți și zei în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- Ce fel de rîuri sînt prin partea Benaresului*? întrebă lama** pe neașteptate, adresîndu-se tuturor celor din vagon.
- Avem și noi fluviul Ganga***, răspunse cămătarul, după ce chicotul celor dinprejur se mai mulcomi.
- Ce mai este afară de Gunga?
- Ce să mai fie afară de Gunga?
- Uite ce, eu am auzit ceva despre un rîu, ale cărui ape au darul să vindece suferințele.
- Acesta este Gunga și cel care se spală în apele lui se curăță de toate relele și ajunge în împărăția lui Dumnezeu. Am făcut și eu de trei ori pelerinajul pînă la Gunga, lămuri el privind cu mîndrie la cei din compartiment.
- Cred că aveai destule motive să te duci pînă acolo, ripostă soldatul, iar de astă dată, cei din compartiment începură să rîdă de cămătar.
- Să te întorci curat în fața lui Dumnezeu, murmură lama, ca pe urmă să înceapă din nou șirul noilor existențe care te leagă de roata vieții****. (...) Cine a făcut fluviul Ganga de la început?
- Dumnezeu. Tu din ce lege recunoscută faci parte? întrebă cămătarul mirat.
- Eu cinstesc legea cea dreaptă... singura lege adevărată. va să zică fluviul Gunga a fost făcut de Zei. Ce fel de Zei sînt aceștia?
Toți cei din compartiment se uitară la el consternați, căci nu-și puteau imagina ca să fie cineva care să nu știe nimic despre Gunga.
- Bine, dar care este Zeul la care tu te închini? întrebă cămătarul.
- Ascultă, zise lama adunîndu-și în palmă șiragul de mătănii. Ascultă, căci acum vorbesc despre el. Ascultă popor din Hind*****, la ceea ce-ți spun.
Începu să le spună povestea Marelui Buddha****** în dialect urdu*******, dar dus de goana gîndurilor lui, nu-și mai dădu seama că vorbește din nou tibethana********, amestecată cu fel de fel de texte luate din cărțile chinezești despre viața lui Buddha. Oamenii blînzi și răbdători se uitau la el cu bunăvoință. Toată India este plină de oameni sfinți care psalmodiază mereu cuvîntul aflat în diferite limbi străine și ciudate, zbuciumați de ardoarea credinței: tot așa drumurile sînt pline de pelerini, de visători, de predicatori și vizionari: așa a fost de la începutul începuturilor și așa va fi pînă la sfîrșitul tuturor.
- Hm, murmură soldatul din regimentul de Sikhși********* de la Loodhiana**********. La Pirzal Kotal***********, alături de noi era campat un regiment de mohamedani************, și-mi aduc aminte că între ei era un caporal care fusese preot; cîteodată avea zile cînd cădea în extaz și făcea profeții. Toți oamenii aceștia sînt însă sub scutul lui Dumnezeu, și tocmai din cauza aceasta, ofițerii le treceau multe cu vederea.
(...)
- Cu toate acestea noi avem și Zeități care apără de rele în partea de la Jullundur*************, zise nevasta chiaburului, privind pe fereastră.
- Nu e lucru de nimic să cauți toate rîurile din Punjab**************, interveni chiaburul. Eu sînt mulțumit cu orice rîu care îmi lasă mîl rodnic pe ogoare și dau har lui Bhumia, zeul căminului, sfîrși el ridicînd un umăr osos și ars de soare.
(...)
- Cel din urmă dintre marii profeți a fost Sikander Julkurn (Alexandru cel Mare)*, zise muncitorul sikh. El a pavat străile din Jullundur și a făcuto cisternă uriașă în apropiere de Umballa*. Pavajul este și astăzi în bună stare, și cisterna se vede și acum. Pe Dumnezeul pe care îl cauți tu însă, eu nu am auzit pînă acum.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim***http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 50-53.

NOTE M. T.
* Benares / Varanasi / Kashi = Unul din cele șapte orașe sacre ale religiei hinduse, situat în nordul Indiei, pe fluviul Gange. (http://varanasi.nic.in/default.htm)
** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
*** Ganga / Gange = Unul din cele două mari fluvii ale subcontinentului indian, care izvorăște din munții Himalya, străbate N Indiei și se varsă  în Oceanul Indian în Bangladesh. Este un fluviu sacru în religia politeistă hindusă, fiind personificat de zeița Ganga. (http://deweekend.ro/raul-gange-raul-sacru-al-indienilor/)
**** Roata Lucrurilor trecătoare / Roata dharmei / Roata vieții = http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2016/budismul-pe-roti/
***** Hind / Hindustan = Regiune istorică din N subcontinentului indian, prin care trece marele fluviu Indus. (http://www.shraddhananda.com/Meaning_and_Origin_Of_The_Word_Hindu.html)
****** Buddha (563 î. H. - 483 î. H.) = La 30 de ani,  prințul Siddhartha Gautama  și-a abandonat familia și titlul și a început o viață de ascet pentru a atinge iluminarea. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/11/14/cum-a-murit-buddha/)
******* ÚRDU s. n. Limbă indo-europeană, din ramura indo-iraniană, oficială în Pakistan, răspândită și în nord-vestul Indiei. [Acc. și: urdú] – Din engl., fr. urdu. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/URDU)
********  SINO-TIBETÁNE adj. Limbi ~ = familie de limbi vorbite în Asia și cuprinzând două mari ramuri: thai chineză sau thino-siameză (limba chineză și grupul thai) și tibeto-birmană (limbi vorbite în Tibet, Nepal, NE Indiei, E Bangladeshului și în Uniunea Myanmar). Sin. chino-tibetane. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009)
********* Sikhismul este o religie monoteistă întemeiată în secolul XV în regiunea Punjab (N Indiei și N Pakistanului). Statul sikh a fost cucerit de britanici  în 1849. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml)
********** Loodhiana / Ludhiana = Oraș important din Punjabul indian. (http://ludhiana.nic.in/)
*********** Pirzai Kotal = Trecătoare în Provincia de Frontieră de Nord-Vest a Indiei coloniale britanice, azi în Pakistan, la granița cu Afganistanul. Aici armata britanică a lansat în 1877 două campanii împotriva Afrizilor. (http://www.kiplingsociety.co.uk/rg_kim_notes2_p.htm)
************ Islamul în India = Primii musulmani au ajuns în subcontinetul indian în secolul VIII, iar primul stat musulman a fost întemeiat în nordul regiunii în secolul X. Imperiul Marilor Moguli, fondat în 1526, a fost desființat de cuceritorii britanici în 1858. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/islam/history/mughalempire_1.shtml)
************* Jullundur / Jalandar = Oraș în statul federal Punjab din NV Indiei. (http://jalandhar.nic.in/hiscul.aspx)
************** Punjab = Regiune din NV coloniei britanice India, locuită în majoritate de sikh, al căror stat a fost cucerit de britanici în 1849. A fost împărțită de India și Pakistan în urma războiului din 1947, când și-au proclamat independența față de Marea Britanie. (http://www.learnpunjabi.org/eos/PUNJAB.html)
*************** În 326 î. H., regele macedonean Alexandru cel Mare l-a învins pe regele indian Porus, cucerind vestul Indiei. După victorie, însă, la presiunile soldaților săi, Alexandru oprește lunga campanie de cucerire a Asiei, începută în 334 î. H. Se întoarce la Babilon, unde moare în 323 î. H. După moartea sa, uriașul imperiu este împărțit de generalii săi, dar influența culturii grecești se manifestă și noile state. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/02/20/lumea-elenistica/)
**************** Umballa / Ambala = Oraș în nordul Indiei, în apropierea graniței cu Pakistanul. (http://www.theodora.com/encyclopedia/u/umballa.html)
***************** Prezentare Elefant.ro 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)

Râul săgeții lui Buddha (KIPLING 1900-1)

<
(...) Ascultă la adevărul pe care ți-l voi spune acuma. Când Mîntuitorul* nostru ajunse la vîrsta cerută și se gîndi să-și ia tovarășă de viață, oamenii din curtea tatălui său spuneau că e prea șubred pentru a se însura. Tu știi asta?
Custodele** dete din cap, în timp ce se gîndea ce îi va spune străinul.
- Atunci l-au supus pe el întreitei încercări care se făcea cu toți cei care veneau la curte. Iar cînd i-au dat arcul în mînă, l-a frînt în două și Domnul a cerut atunci să-i dea un arc pe care nu l-a putut încă nimeni întinde. De asta știi?
- E scris în cărți***, și am citit.
- Cînd a întins arcul, săgeata trecut dincolo de toate semnele dinainte puse, pînă s-a pierdut din vedere. Tîrziu, cînd săgeata a căzut, pe locul unde atins pămîntul a izbucnit un izvor, care în cîteva clipe s-a îngroșat și s-a făcut rîu, și rîului acestuia i s-a dat darul, din bunăvoința Domnului și a vredniciei Lui înainte de a se mîntui, că tot cel ce va intra într-însul și se va spăla, spălat va fi de toate spurcăciunea și de tot păcatul.
- Așa scrie în cărți, aprobă custodele.
Lama**** respiră din adînc.
- Izvor de înțelepciune, unde este rîul acesta? Unde este locul unde a căzut săgeata?
- Dragul meu frate, asta eu nu am de unde să știu, răspunse custodele.
- Fără îndoială că nu știi, dacă nu vrei să știi sau te faci că ai uitat... tocmai acest lucru pe care nu vrei să mi-l spui. Eu cred că tu trebuie să știi! Ascultă, eu sînt om bătrîn. Te întreb, bătîndu-mi fruntea în țărîna pe care o calcă picioarele tale, izvor al înțelepciunii: știm că El a întins arcul; știm că a plecat săgeata și a căzut; știm că a țîșnit izvorul. Unde este deci rîul? Visurile mele mi-au spus să mă duc să-l caut. De aceea am venit. Sînt aici, Unde este rîul pe care îl caut?
- Îți închipui că dacă aș ști unde este, nu ți-aș spune fără nici o sfială?
- Intrînd în apa rîului acesta, te poți izbăvi de Roata Lucrurilor trecătoare*****, continuă lama, fără să țină seama de vorbele custodelui. Rîul săgeții. (...)
- Eu sînt legat, răspunse custodele. Dar tu unde ai de gînd să te duci?
- Deocamdată unde m-aș putea duce decît la Kashi****** (Benares)? Acolo va trebui să găsesc într-un templu un slujitor al dreptei credințe*******. Fără îndoială că și el caută drumul în taină, și s-ar putea să aflu ceva de la el. Poate că va vrea să plece împreună cu mine la Buddh Gaya********. Pe urmă vom apuca spre miazănoapte și spre apus, ca să ajung la Kapilavastu*********, unde voi începe cercetările pentru ca să găsesc rîul. Sau mai bine, voi cerceta toate locurile pe unde voi trece, căci nimeni nu cunoaște unde a căzut săgeata.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim**********, trad. Jul. Giurgea, vol. I, Casa de editură și presă ”Viața Românească”, București, 1990, pp. 16-18.

NOTE M. T.
* Buddha (563 î. H. - 483 î. H.) = La 30 de ani,  prințul Siddhartha Gautama  și-a abandonat familia și titlul și a început o viață de ascet pentru a atinge iluminarea. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/11/14/cum-a-murit-buddha/)
** Lahore = Custodele muzeului britanic din Lahore, oraș important al coloniei britanice India, azi al doilea oraș al Pakistanului, la granița cu India.
*** Operele savanților europeni care studiaseră religia budistă și care se aflau în biblioteca muzeului.
**** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.

Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
***** Roata Lucrurilor trecătoare / Roata dharmei / Roata vieții = http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2016/budismul-pe-roti/
****** Kashi / Benares / Varanasi = Oraș din nordul Indiei, situat pe malul fluviului sfânt Gange. Unul din cele șapte orașe sacre ale religiei hinduse și ulterior important pentru dezvoltarea religiei budiste. (http://varanasi.nic.in/default.htm)
******* Dreapta credință era considerată de călugărul tibetan forma originală a budismului, respectiv cea indiană, pelerinul deplângând diversele reforme de-a lungul secolelor din restul Extremului Orient. 
******** Buddh Gaya / Bodh Gaya = Localitate din statul federal indian Bihar. Aici, în templul Mahabodi/Mahabodhil (sanscrită: maha=mare; bodhi=luminarea), fostul prinț  Gautama (583 î. H. - 483 î. H.) a atins iluminarea și a inițiat religia budistă. (http://www.buddhanet.net/bodh_gaya/menu.htm)
********* Kapilavastu = Localitate în sudul Nepalului, la granița cu India. Reședința prințului Gautama până la vârsta de 29 de ani, când și-a început viața religioasă. (https://ebooks.adelaide.edu.au/f/fa-hien/f15l/chapter22.html)
********** Descriere editura All (http://www.all.ro/colectia_strada-fictiunii-clasic/kim.html)

Oraș nou versus oraș vechi în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Trei avioane sosiră în acea zi de dincolo de Muntele Abana, aducînd pe colonelul Moti de la Institutul de boli tropicale, pe încă doi specialiști în acest domeniu și noi provizii de permanganat, de cloruri și de alte medicamente de care spitalul avea nevoie disperată. Colonelul era un bărbat subțire, osos, de vreo patruzeci de ani, cu ochi negri pătrunzători, animați de o expresie mîndră, plină de dîrzenie. Era un sikh capabil, cu convingeri radicale, acuzat de unii că ar fi comunist sau chiar anarhist. India și Orientul nu se puteau lipsi de serviciile lui, pentru că era un expert fără egal în lume în domeniul bolilor tropicale. (...)
(...) Pretutindeni se adunau grupuri compacte de hinduși* care vociferau și amenințau să treacă la acte de violență, dar colonelul Moti și asistenții lui nici nu-i mai lua în seamă. Aceștia primiseră din partea Maharanei** autorizația de a acționa așa cum vor crede de cuviință, iar zvelții soldați sikhs***, care-i apărau cu baionetele scoase, nu așteptau decît să riposteze cu brutalitate și eventual să împrăștie moartea.
Însuși colonelul fusese cuprins de un fel de frenezie mistică. Pentru prima dată i se acorda mînă liberă să distrugă, să anihileze cuiburile de șobolani, de țînțari și de păduchi, să dărîme și să ardă casele insalubre, să nimicească microbii de pe fructe, legume și dulciuri. Această frenezie era alimentată și de convingerea lui că în acest chip făcea să se năruie  - în chip simbolic - străvechea ignoranță, superstițiile și credințele vetuste care înlănțuiseră poporul său atîtea milenii. Ura lui împotriva șobolanilor, a păduchilor și a microbilor era depășită de ura sa cumplită împotriva preoților brahmani****. Ori de cîte ori se apropiau de el oamenii lui spre a protesta, îi scuipa și le poruncea în hindustani***** să-și vadă drum. De treizeci de ani visa să distrugă lumea veche, spre a îngădui uneia noi să se nască. Acum i se oferea această șansă, și uza de ea cu toată dîrzenia.
În felul acesta un al doilea incendiu curăța orașul Ranchipur******.
(...)
Din ușa vărgatului cort de vînătoare plasat pe deal, în preajma marelui palat, bătrîna Maharani urmărea cu privirile operațiile de distrugere, puțin înfricoșată la început, iar după ce înțelese deplin scopul acestei distrugeri, satisfăcută și recunoscătoare față de fanaticul colonel Moti. Evident, nimicirea totală a orașului era binevenită, dar Maharani n-ar fi avut curajul să ordone această măsură, fiindcă era reținută încă de străvechile tradiții, obiceiuri și superstiții, de care nu se putea încă dezbăra. Și în vreme ce stătea colo, împreună cu bătrîna principesă de Bewanagar, ajunse treptat la concluzia că cutremurul și inundația fuseseră în felul lor binevenite. Bătrînul Maharajah dusese o luptă lentă, făcînd adeseori compromisuri, din pură necesitate, cu vastul  și imponderabilul trecut. Acum totul fusese măturat și un nou oraș se va ridica din pămîntul curățat, un nou oraș cu temple din beton și oțel, un nou oraș în care nu vor exista cartiere insalubre pentru populația paria și nici cocioabe întunecoase, mediu prielnic proliferării ciumei și febrei tifoide, care abia așteptau să lovească prin surprindere ca veninoasele vipere Russell. Iar cînd se va reconstitui barajul, puțurile orașului - focare de infecție - vor fi închise pe veci, iar apa proaspătă și curată va fi adusă din munți prin conducte.
Spectacolul acestei distrugeri provocă bătrînei Maharani o satisfacție sălbatică pură. Așa distruseseră cei din poporul mahratta******* orașe și sate în cursul sîngeroaselor lor raiduri. Aceasta îi făcea pe bangalezi******** să bage frica în copiii lor spunîndu-le „Dacă n-ai să fii cuminte, au să vină mahrattii să te ia.”
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne**********, trad. I . Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 569-571.

NOTE M. T.
* HINDÚS, -Ă, hinduși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Denumire folosită în trecut pentru populația din India. 2. Adj. Care aparține Indiei sau hindușilor (1), privitor la India sau la hinduși. 3. Adj., s. m. și f. Hinduist. – Din fr. hindou. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/hindus)
** Maharani = Termen în limba sanscrită care desemna pe soția maharajahului sau pe femeia- maharajah.
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
*** Sikhism = Religie monoteistă întemeiată în secolul XV în regiunea Punjab din vestul Indiei. Statul sikh a fost cucerit de britanici în urma a două războaie care s-au încheiat în 1849.(http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml)
**** BRAHMÁN, -Ă (‹ fr.) s. n., s. m. și f. 1. Cuvînt sanscrit desemnînd, în gîndirea indiană, absolutul, sufletul universal sau divinitatea impersonală abstractă din care provine tot ce există și din care orice ființă, animal sau plantă, deține o particulă, sufletul individual (ātman). 2. S. m. și f.Membru al clasei sacerdotale considerată cea mai înaltă din cele patru caste principale: avînd ca îndatoriri îndeplinirea sacrificiilor, studiulVedelor și explicarea lor, binefacerile. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/brahman)
***** Hindustani = Limbă indo-ariană care a început să se dezvolte în secolul XIII ca reacție la dominația musulmană și care este vorbită de mai multe etnii din nordul Indiei și Pakistan. (https://www.britannica.com/topic/Hindustani-language)
****** Ranchipur = Oraș princiar imaginar în India colonială britanică, unde se desfășoară acțiunea romanului
******* Mahrattta / Maratha = Castă războinică hindusă care a întemeiat în secolul XVII un stat în vestul Indiei, pentru a se opune Marilor Moguli musulmani din nord. Statul mahratta / maratha a fost cucerit de britanici în urma a trei războaie care s-au încheiat în 1818. (http://www.gatewayforindia.com/history/maratha.htm)
******** Bengali = Populație din Bangladesh și statul federal indian West Bengal, a cărui limbă este cea mai estică din familia indo-europeană. (http://www.virtualbangladesh.com/the-basics/history-of-bangladesh/)
********* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Lupta pentru modernizarea Indiei coloniale britanice (BROMFIELD 1933-7)

<
Unul cîte unul, musulmanul*, sikh-ul**, americanul, mahratt***-ul și englezul îi raportau modul cum acționaseră și rezultatele obținute.
(...)
Toată viața și-o dedicase luptei împotriva superstițiilor, intrigilor, prejudecăților. Se războise umăr la umăr cu răposatul Maharajah****, fără să aibă însă drept suport simplitatea și credința lui. Se luptase pentru plăcerea de a se lupta, fără a fi convinsă în adîncul sufletului ei că vor cîștiga bătălia pentru eliberarea, recunoașterea și independența nu numai a țării lor, dar și a întregii Indii. Spre deosebire de Maharajah, nu avusese niciodată încredere în bunătatea și energia supușilor ei  și nici în victoria finală. Ca și neînchipuit de bătrînul Dewan*****, acționase fără scrupule, cîteodată cu cruzime, adeseori cu ură, dar întotdeauna cu dîrzenia și bravura mahratti-lor din a căror nație făcea parte. Îi urîse pe europeni și văzuse întotdeauna în ei niște invadatori vulgari, stupizi și lipsiți de sensibilitate. În ciuda convingerilor ei, admira prietenia marelui Vicerege******, delicatețea și inteligența unor bărbați ca Ransome și bunătatea unor oameni ca soții Smiley. I se întîmplase să cadă pradă descurajării, ori să dea dovadă de răutate și invidie ca atîția prinți din India. Avusese chiar momente de cumplită demoralizare. Cu puțin înainte ca acești oameni să se înfățișeze în fața ei, fusese ispitită să renunțe la luptă și să fugă, să zboare cu avionul și să retragă în deplină securitate, la Bombay*******, poate chiar în Europa. Istovită, avusese o clipă convingerea că toate forturile ei și ale răposatului ei soț rămăseseră sterile. (...)
Toți se străduiseră pentru ea și pentru India, fără să doarmă și fără să se plîngă, înfruntînd murdăria, mizeria și primejdia, o primejdie mai cumplită și mai insidioasă decît cea pe care o întîlnești în lume. Sarcina lor păruse irealizabilă, dar victoria se profila în zare. După ce ea va pleca dintre cei vii, ei vor rămîne aici și vor continua lupta. Vor reclădi școlile, podurile, calea ferată, chiar și marele baraj. Maharani******** își va vinde toate bijuteriile și va dona statului banii. Idealul pentru care ea și răposatul Maharajah se străduiseră atît de mult abia căpăta formă, desprinzîndu-se din sînul timpului indian, dar traducerea lui în viață trebuia să să continue și să cîștige forță grație luminii și credinței unor oameni ca aceștia. India, necuprinsa, sălbatica, bogata Indie se mișca, se trezea.
Așa cum stătea ea acolo avea impresia că vede printre bărbații din jurul ei chipul aceluia care murise cu douăzeci de ani mai înainte în casa locuită actualmente de Ransome. Îl vedea acum așa cum îl văzuse atunci cînd coborîse din satul ei, o copilă de treisprezece ani, timidă și mîndră, dar deja femeie destinată a se mărita cu tînărul Maharajah din Ranchipur*********. Acum, deși îmbătrînise, îi vedea totuși cu multă limpezime chipul lui bun și înteligent, plin de blîndețe și de o înțelepciune atît de calmă și de înțelegătoare, încît părea mai degrabă o înțelepciune orientală decît europeană. Da, făcuse și el parte din acest consiliu de bărbați puternici care o slujeau și o admirau; datorită lui se aflau acum adunați în acest cort de vînătoare. Datorită lui Maharajahul se luptase cu atîta energie spre a-și elibera supușii și a-i civiliza. Datorită lui ea trona astăzi aici și conducea statul cu înțelepciune, înțelegere și curaj. Omul acesta iubise atît de mult străvechea și splendida Indie, încît în cele din urmă se înapoiase să moară la Ranchipur, în grădina lui, pe înserat, la ora cînd vacile se înapoiază acasă învăluite într-un nor de praf roșiatic, cînd aerul miroase a iasomnie și a balegă de vită, a fum și a mirodenii, cînd șacalii ies din ascunzișurile lor și încep să urle la luna plină, iar flautele și tam-tam-urile prind să se audă prin sate. Odinioară mai fuseseră și alți englezi deopotrivă cu el - de pildă John Lawrence, savantul, îndrumătorul, care cunoștea India. Aceștia erau din ce în ce mai rari. Abia dacă se mai găsea din cînd în cînd cîte unul.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*********,* trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, 1972, București, pp. 516-518.

NOTE M T.
* Musulmani = Primii musulmani au ajuns în India în secolul VII, prin negustorii arabi și persani și cuceririle guvernatorului Bahreinului pe coasta de vest. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/islam/history/mughalempire_1.shtml)
** Sikhism =- Religie monoteistă apărută în secolul XV în Punjab (vestul Indiei). Statul sikh a fost cucerit de britanici în urma a două războaie care s-au încheiat în 1849.(http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml).
*** Mahratta / Maratha = Castă de războinici hinduși care au întemeiat în secolul XVII un stat pentru se a opune Marilor Moguli musulmani din nord. Statul mahratt / maratha a fost cucerit de britanici în urma  trei războaie care s-au încheiat în 1818. (http://www.gatewayforindia.com/history/maratha.htm)
**** MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
***** Dewan = Cuvânt persan care în civilizația islamică desemna un ministru important. (http://www.etymonline.com/index.php?term=divan)
****** După înăbușirea revoltei din 1857-1858, Coroana britanică a preluat administrarea Indiei de la Compania Indiei de Est, iar Guvernatorul General instituit în 1773 a devenit Vicerege, cu sediul șa Calcuta.  (http://www.sscnet.ucla.edu/southasia/History/British/BrIndia.html)
******* Bombay (din 1995 Mombay) = Atestat din 1507,  port pe coasta vestică. Cel mai populat oraș indian cu 17 milioane de locuitori și capitala statului federal Maharashtra, (http://travel.descopera.ro/11262303-Metropola-extremelor-Mumbai)
******** Maharani = Termen sanscrit pentru soția maharajahului sau femeia-maharajah.
********* Ranchipur = Oraș imaginar din India, capitală a unui stat princiar supus Coroanei britanice, unde se desfășoară acțiunea romanului.
********** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Revelația nemuririi pentru un veteran englez nereligios în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...) Apoi încetul cu încetul avu o senzație pe care nu o mai încercase de la război*, simțământul unei prezențe în preajma lui, în bezna aceea care plutea peste copacii foșnitori și peste toate victimele dispărute în îngrozitoarea catastrofă. Odinioară, simțămîntul acesta îl înspăimîntase mai tare decît toate proiectilele și gloanțele. Simțămîntul acesta îi cuprindea treptat întreaga ființă aidoma unei ape foarte reci, care se ridică centimetru cu centimetru, înfrîngîndu-i luciditatea, inteligența, judecata. Odinioară, e mult de atunci, simțea prezența invizibilă și intangibilă a miilor de cadavre care zăceau zdrobite și sfîșiate în fertilele noroaie flamande** din jurul său. Atunci spaima îi înghețase sîngele și făcuse să i se încrînceneze pielea. Frica aceea fusese mai înspăimîntătoare decît orice, fiindcă depășea rațiunea și credința lui copilărească în imposibilitatea nemuririi. Era ca și cum niște spirite nevăzute ar fi plutit deasupra noroaielor, rostiund cu un ton de mustrare: „Nu sîntem morți. Nu există moarte!”
Dar acum nu era înspăimântat. În vreme ce stătea singur în luntre, înconjurat de beznă, știa că spiritele erau acolo, născute nu din imaginația lui, așa cum își închipuise multă vreme, ci reale, dar posedînd o substanță care nu putea fi nici văzută, nici percepută de simțurile lui imperfecte. Acum nu-l năpădea spaima, ci încerca o pace și o înțelegere deplină.

(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 378-379.

NOTE M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918)
** Flandra = Provincie din vestul Belgiei, parte a  Frontului de Vest din P. R. M., unde britanicii au luptat cu germanii într-un război de tranșee.
** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Simbolul tehnic al civilizației occidentale în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Trecuseră douăzeci și trei de ani de cînd lucrările barajului se terminaseră, dar nimeni nu bănuia că această minune arhitectonică și tehnică a Indiei avea un defect ascuns. De douăzeci și trei de ani, mîndrul Maharajah*, șiretul Dewan**, Rașid, Ministrul poliției, Mr. Jobnekar, consilierii de stat, precum și cei mai umili cetățeni din Ranchipur*** avuseseră o încredere neclintit în marele baraj. Crezuseră în el așa cum credeau în inelul de munți din jur, în neshimbătorul deșert de dincol de masivul muntos, în sfîntul și eternul munte Abana încucunat de temple albe profilate pe cerul de bronz. În sufletul tuturor - cu excepția poate a Dewan-ului, tot atît de bătrîn ca și timpul - dăinuise un fel de credință mistică, aproape copilărească, în miracolele săvîrșite de maeștrii ingineri din Occident ... lucrări pe care indienii nu le puteau concepe și nici executa. Nu ridicaseră inginerii aceștia baraje uriașe în  nord și mari poduri peste Gange și Brahmaputra? Și care dintre aceștia ar fi meritat o încredere mai deplină decît amabilul și reputatul Aristide de Groot, care clădise - se spunea - baraje, poduri și uzine în Elveția și Austria, în Italia și Suedia, în Brazilia și China?
(...)
La urma urmei nu avea prea mare importanță pentru creștinătate - preocupată de lecuirea propriilor ei răni**** - că nouă mii de băștinași fuseseră striviți și înecați în cîteva minute, și că Ranchipur, cel mai bine guvernat stat din Răsărit fusese devastat de un dezastru pentru o întreagă generație. Nenorocirea aceasta se petrecuse undeva departe, dești distanța părea cu mult mai mică astăzi decît acum o jumătate de secol. Rămînea totuși atît de îndepărtat, astfel încît să nu mai sporească povara amenințărilor internaționale, conferințelor, războaielor civile, alianțelor secrete, intrigilor, lăcomiilor, fantasmelor, amărăciunilor și urii care apăsa deja umerii civilizației occidentale.
Barajul care fusese un fel de simbol al încrederii Orientului în desăvîrșirea tehnică, onestitatea, spiritul de organizare și superioritatea Occidentului, simbolul acestui baraj se fisurase de multă vreme și apoi se prăbușise.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 326, 329.

NOTE M. T.
* MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah) (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/principe-roman-maharajah-in-india-56172.html)
** Dewan = Termen de origine persană în civilizația islamică, desemnând un ministru sau consiliul miniștrilor. În timpul dinastiei Marilor Mogului din India (1526-1857) îl desemna pe ministrul finanțelor. (http://www.etymonline.com/index.php?term=divan)
*** Oraș imaginar în India colonială britanică, capitala unui stat guvernat de un maharajah, locul acțiunii romanului lui Bromfield.
**** Primul Război Mondial (1914-1918).
***** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Un oraș medieval ruinat în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Era nevoit să conducă încet, fiindcă noroiul era adînc și mașina risca în orice clipă să derapeze de pe șosea. După două ceasuri sosi în dreptul porții ruinate al lui El-Kautara. Era construită din piatră, roșie și împodobită cu sculpturi mogule*, pe jumătate acoperite de iederă și de alte plante mărunte crescute între crăpăturile zidului. Orașul acesta mort și tăcut, așezat la poalele muntelui, era înconjurat de ziduri groase și de un șanț larg, pe jumătate prăbușit și acoperit de ape. Ransome își imagină o clipă cum arăta orașul acesta odinioară, cînd piețele și moscheile erau pline de viață, cînd pe străzi forfoteau negustori și soldați, curtezane și dansatoare, cai și elefanți. Dar iluzia nu dură mult. Numai moartea și ruinele mai dăinuiau, iar pămîntul și le revendica necruțător.
Printre dărîmăturile care acopereau străzile și piațetele fusese deschis un drum destul de larg spre a permite unui automobil să treacă. Pe acest drum se angajă Ransome conducînd încet, ocolind cu grijă gropile adînci pline de apă, scobite ici și colo de intemperii. În curțile clădirilor și printre zidurile palatelor și caselor, crescuseră haotic smochini sălbatici și ficuși bengalezi, spărgînd acoperișuri, dînd la o parte țiglele aduse odinioară din nord, de la Delhi**, Agra*** și Lahore****.
În ritmul în care se desfășura istoria în India, El-Kautura nu era un oraș străvechi. Nu trecuse mai mult de un secol de cînd ultimii supuși ai Marelui Mogul se întorseseră din drum spre a privi pentru ultima oară zidurile pustii. Nimeni nu știa de ce fusese abandonat și lăsat să moară. Aceasta era India, gîndi Ransome. Înghițea totul, și ambiția omenească și credințele popoarelor și orașele și pe cuceritori, înghițea și faima și gloria. Numai reputația lui Akbar***** și a urmașilor săi supraviețuise, urmași care în ritmul desfășurării evenimentelor în Orient păreau să fi trăit pînă mai ieri. Asoka******, Marele Alexandru******* și ceilalți potentați trecuseră deja în legendă, devenind jumătate zei, jumătate oameni, ca Rama******** și Krișna*********. În copacii din curțile pustii atîrnau ciorchini de lilieci, care așteptau să vină noaptea spre a se avînta în nouri înfometați peste cîmpii spre Ranchipur. Ici și colo, de sub fragmente de acoperișuri rămase încă în picioare, chipuri patibulare, încadrate de șuvițe de păr unsuros, aruncau priviri sinistre asupra lu Ransome care, în timp ce străbătea străzile goale, străjuite de arcuri ruinate, avea senzația că este pîndit de mii de ochi. Toți aceștia erau bhili**********, acea populație sălbatică originară din munții de dincolo de Abana, care, îndată după venirea ploilor, coborau în vale și își căutau adăpost pentru ei, pentru copii și pentru capre, în ruinele moscheilor și ale templelor.
Ransome se opri în sfîrșit în piața mare în fața ruinelor unei uriașe moschei. Stătu multă vreme acolo, pătruns de un simțămînt de liniște, eliberat de indispoziția de pînă atunci. În singurătate aceea încerca o amărăciune și un fel de plăcere sinistră trezită de spectacolul care părea să-i spună: „Vezi? Aici a exista odată un mare și puternic oraș. Acum a pierit, așa cum vor mai pieri și alte orașe sortite nimicirii.” Părea să mai spună întregii lumi - dictatorilor, politicienilor, bancherilor, mărimilor zilei: „Priviți! Iată unde vă va duce lăcomia, nebunia, ura! Priviți! Tot ceea ce ați clădit se va prăbuși într-o zi în ruine, care vor ajunge cuibul liliecilor, al panterelor și al sălbaticilor.”
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed.Univers, București, 1972, pp. 212-213.

NOTE M. T.
* MARII MOGULI, dinastie de cârmuitori ai așa-zisului Imperiu Mogul (1526-1858) din India. Întemeiată de Babur. Reprezentanți de seamă: Akbar, Jahāngῑr, Shah-Dhajan, Aurangzeb ș.a. În 1858 colonizatorii englezi au suprimat oficial dinastia, trecând și India sub cârmuirea directă a Coroanei engleze. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/mogul) (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)
** Delhi = Oraș medieval din nordul Indiei. Împreună cu New Delhi, construit în 1911, constituie capitala Indiei moderne. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6411/7/)
*** Agra = Oraș antic și medieval indian, în apropiere de Delhi. Între 1527 și 1658 a fost capitala Marilor Moguli. (http://agra.nic.in/aboutdistrict.html#history)
**** Lahore = Oraș antic și medieval indian. Al doilea oraș al Pakistanului, situat lângă granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
***** Akbar cel Mare (1542-1605) = Cel mai important Mare Mogul (1556 - 1605). (http://www.historytoday.com/richard-cavendish/death-emperor-akbar)
****** Asoka (304 î. H. - 232 î. H.) = În timpul domniei sale (270 î. H. - 232 î. H.), imperiul indian Maurya a cunoscut maxima expansiune. A abandonat religia hindusă pentru budism. (http://www.buddhanet.net/e-learning/dharmadata/fdd9.htm)
******* Alexandru cel Mare (359 î. H. - 323 î. H.) = Rege al Macedoniei (336 î. H. - 323 î. H.). În timpul lungii sale campanii în Orient (334 î. H. - 323 î. H.), el a cucerit și vestul Indiei (326 î. H.), limita imperiului său. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-alexandru-cel-mare-regele-indian-poros)
******** Rama = Zeitate hindusă, considerată o încarnare a lui Vișnu, unul din cei trei zei importanți hinduși și susținător al universului. Rama este personajul principal al legendei Ramayana. (http://www.britannica.com/topic/Rama-Hindu-deity)
********* Krișna = Zeitate hindusă, considerată o încarnare a lui Vișnu. (http://www.krishna.com/info/about-krishna)
********** bhili = Populație din zona vest-centrală a Indiei, vorbitoare a unei limbi indo-europene. (https://www.ethnologue.com/language/bhb)
*********** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Islam versus creștinism în India colonială britanică (BLOMFIELD 1933-7)

<
(...)
Pe Ransome îl atrăsese încă de la început capacitatea lui Rașid de a urî. Mahomedanul acesta viguros cobora dintr-o stirpe care refuza să identifice credința cu blîndețea supusă și cu renunțarea la orice rezistență. Ura și zelul său pentru reforme nu degeneraseră, ca la creștini, în controverse teologice și opreliști în domniul moralei individuale. Rașid, potrivit credinței sale islamice, socotea lăcomia, ipocrizia și înșelătoria drept păcate mult mai grele decît adulterul, poligamia sau perversiunile. Biserica creștină, gîndea Ransome, după ce profitase în repetate rînduri de pe urma crimelor săvîrșite împotriva umanității, se dezinteresa acum de acestea și se preocupa mai mult de chestiuni sexuale și morbide. Rașid era puternic fiindcă avea un crez. El personifica noul islam, izvorât din concepția lui Mahomed. Ransome nu credea în nimic, fiind că în lumea creștină nu mai exista credință. Însă începuse să cunoască ura și își închipuia că în felul acesta putea să fie salvat.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 119.

NOTĂ M. T.
* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

O bătrână americancă în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
În ciuda omeniei și a simplității ei, servitorii o priviseră la început cu neîncredere, ca și pe soții Smiley. Toți erau creștinați și cunoșteau doctrina fraternității dintre oameni, dar nici unul nu o încercase față de albii din Occident.
Ceea ce nu putuseră pricepe niciodată era personalitatea mătușii Phoebe și tot ceea ce determinase caracterul, credințele și atitudinea ei, atît de deosebite de ale celorlalți europeni. Numai Mr. Jobnekar, care călătorise mult în America și era înzestrat cu o vie inteligență, intuise calitățile ei și chiar pentru el această intuiție nu depășea niciodată stadiul unor vagi impresii emoționale, greu de definit, pentru că în mintea lui stăruia încă o oarecare confuzie, creată de o viață atît de diferită de cea cunoscută de el pînă atunci. Simplitatea, cinstea, cordialitatea mătușii Phoebe erau calități deja întîlnite de el în centrul Statelor Unite, în decursul celor două veri cînd muncise la secerat în Iowa și Kansas, spre a-și cîștiga existența și a cunoaște viața americană. În Statele din Est, asemuite de Mr. Jobnekar cu o falsă Europă, calitățile acestea nu existau. Nu bănuia însă că în America însușirile acestea, care alcătuiau caracterul mătușii Phoebe, erau pe punctul de a dispare. Ea știa însă acest lucru mai mult instinctiv decît rațional. De aceea, poate, voise să vină în India. N-o mai lăsase inima să rămînă în Iowa și să asiste la declinul și agonia unui fel de viață pe care îl iubise. În acest chip, la vîrsta de optzeci și unu de ani mătușa Phoebe ajunsese să se afle în Ranchipur, în bucătăria mare și răcoroasă a soților Smiley, într-o lume nouă, alături de prieteni noi, printre care Rașid Ali Khan, descendentul vitejilor lui Baber*, Mr. Jonbekar, un paria**, Ransome, jumătate englez, jumătate american și miss Macdaid, scoțiană născută în Surabaya***.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 84.

NOTE M. T.
* Babur (1483-1530) = Lider al unui mic stat în Uzbekistan. În 1526 a devenit stăpânul nordului Indiei, fondând dinastia Marilor Moguli, detronată de cuceritorii britanici în 1857. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/4552/8/)
** PÁRIA¹, paria, s. m. 1. (În India, în concepția brahmanilor) Persoană care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi; p. ext.grup social din care face parte o astfel de persoană. 2. Fig. Persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște niciun drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/paria)
*** Surabaya = Al doilea oraș al Indoneziei, situat în insula Java. (http://surabaya.go.id/en/News/6078-profile-of-surabaya)

Democrație versus conservatorism în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
- Eu și cu bătrînul Tasburgh l-am convins pe Bentworth să discute cu Ministrul de Interne și ieri seară „Moșierul” mi-a trimis această notă: „Tot ce am putut scoate de la Walter e că va trata cazul cu strictă obiectivitate, fără să țină seamă de statusul social - ce expresie! - al nepotului dumitale. Am spus întotdeauna că individul ăsta ar fi trebuit să rămînă liberal!”
- Aș dori să-l trateze cu strictă obiectivitate! strigă Dinny; în cazul ăsta Hubert ar fi în siguranță. Detest însă servilismul față de ceea ce numesc ei „democrație”!
- Este reacția la conservatorismul de altădată, Dinny, și, ca orice reacție, a fost împinsă prea departe. În tinerețea mea toată lumea credea în privilegiul de clasă. Acum e exact pe dos; rangul social constituie un handicap în fața justiției, și nu-i ușor să amesteci vîrtejul cu lingura, încerci să fii onest și nu poți.
- Mă întrebam, unchiule, în timp ce veneam aici, la ce bun că dumneata, și Hubert, și tata, și unchiul Adrian, și tone de alți oameni v-ați împlinit misiunile cu credință, vreau să spun, în afară de pîinea cea de toate zilele ce-ați obținut?
- Întreab-o pe mătușa-ta, răspunse Hillary.
- Mătușă May, la ce bun?
- Nu știu, Dinny, Eu am fost învățată să cred că toate astea au un rost, așa încît eu cred mai departe la fel. Dacă te-ai mărita și avea o familie, probabil că n-ai mai pune asemenea întrebări.
- Știam că mătușa May o să se eschiveze de la răspuns. E rîndul dumitale, unchiule.
- Ei, Dinny, nici eu nu știu. Așa cum a spus ea, facem și noi ce ne-am deprins să facem; asta-i tot.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, pp. 295-296.

Sat de munte versus sat de cîmpie în Franța în 1829 (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
- Mai întîi de toate, spuse Benassis oaspetelui său cînd ieșiră din sufragerie, să vizităm doi morți. Deși medicii rareori acceptă să dea ochii cu pretinsele lor victime, eu vă voi conduce în două case unde veți putea observa un lucru destul de straniu cu privire la natura umană. Veți vedea două scene care vă vor dovedi cît de mult se deosebesc locuitorii de la munte de cei de la cîmp atunci cînd își exprimă sentimentele. O parte a cantonului nostru cuprinde munți înalți; acolo se păstrează niște datini purtînd pecetea unor vremi străvechi și care amintesc de departe de unele scene biblice. De-a lungul munților noștri există o linie pe care natura însăși a trasat-o  și care desparte două lumi: mai sus, puterea; mai devale, îndemînarea; mai sus, sentimente largi; mai devale, o neîncetată preocupare pentru interesele vieții materiale. Cu excepția depresiunii d'Ajou care, în partea ei dinspre miazănoapte e populată de imbecili, iar în cea dispre miazăzi de oameni inteligenți.  - două neamuri pe care doar un pîrîiaș le desparte, dar sînt asemănătoare în toate privințele: statură, umblet, înfățișare, datini, ocupații - n-am văzut nicăieri deosebiri atît de mari ca la noi. Situația asta ar trebui să-i facă pe conducătorii unei țări să întreprindă vaste cercetări cu caracter local relativ la aplicarea legilor în popor...
(...)
- Vedeți, spuse medicul, aici moartea e văzută ca un accident prevăzut, care nu oprește în loc viața de toate zilele a familiilor; nici nu se va ține doliu. de altă parte, doliul nu este nici datină, nici lege, ci mai mult decît atîta; e o instituție care decurge din toate legile, a căror respectare purcede dintr-un principi unic: morala. Aflați că, în ciuda strădaniilor noastre, nici eu, nici domnul Janvier n-am reușit să-i facem pe țărani să înțeleagă cît de importante sînt ceremoniile publice pentru apărarea ordinii morale. Oamenii noștri, care abia de curînd au obținut drepturi, încît nu-s în stare să priceapă noile relații care trebuie să-i facă a prețui aceste idei generale; pînă acum, ei nu cunosc decît ideea de ordine și de bunăstare fizică; cu vremea, dacă se va găsi cine să-mi continuie opera, vom ajunge la principiile care servesc la conservarea drepturilor publice. În adevăr, nu-i de ajuns să fii om cumsecade, trebuie să și pari. Societatea nu trăiește numai prin idei morale; pentru a dăinui ea are nevoie de fapte corespunzătoare acestor idei. În cele mai multe comune rurale, dintr-o sută de familii cărora moartea le-a răpit șeful, numai cîțiva indivizi, dintre cei înzestrați cu o sensibilitate vie, vor păstra îndelung amintirea defunctului; toți ceilalți, pînă-ntr-un an, îl vor uita cu totul. Această uitare nu este o mare plagă? Credința este sufletul unui popor, prin ea oamenii își exprimă sentimentele și le înalță dîndu-le un țel; dar fără niște ceremonii vizibile în cinstea unui principiu,  nu poate fi credință, prin urmare nici legile umane nu au nici o putere. Conștiința aparține numai divinității, dar trupul e supus legii sociale; iată de ce a renunța la manifestarea durerii, a nu-i învăța pe copii, care încă nu gîndesc, și pe toți cei ce au nevoie de exemple bune, necesitatea de a te supune legilor printr-o răbdătoare resemnare la poruncile sorții care lovește și alină, care dă și răpește bunurile lumești, e un început de necredință. Mărturisesc că, după ce am trăit zile de batjocoritoare nepăsare, am înțeles prețul ceremoniilor și al datinilor, acela al sărbătorilor familiale, însemnătatea tradițiilor și a solemnităților domestice. Temelia societății omenești va fi întotdeauna familia. În familie se manifestă puterea și legea; în orice caz, acolo trebuie să se deprindă supunerea. Dacă ne gîndim la toate consecințele lor, spiritul de familie și autoritate pămîntească sînt două principii încă prea puțin dezvoltate în noul nostru sistem legislativ. Familia, comuna, departamentul, toată țara noastră depind totuși de ele. Așadar, legile ar trebui să se întemeieze pe aceste trei mari unități. După opinia mea, căsătoria soților, nașterea copiilor, moartea părinților n-ar trebui să prilejuiască prea multe ceremonii. Creștinismul e atît de influent, e atît de adînc înrădăcinat în moravuri tocmai pentru strălucirea cu care apare în împrejurările grave ale vieții pentru ale însoți cu ceremonialul atît de naiv-înduioșător, atît de pompos atunci cînd preotul se ridică la înălțimea venirii lui și cînd știe să slujească potrivit cu sublimul moralei creștine. Odinioară, îmi ziceam că religia catolică nu e decît o adunătură de prejudecăți și de superstiții abil folosite, cu care orice civilizație inteligentă trebuie să termine o dată pentru totdeauna. Aici însă, mi-am dat seama de necesitatea ei politică și de utilitate ei morală; aici am înțeles cît e de puternică prin chiar prețul cuvîntului care o denumește. Religia înseamnă legătură, iar cultul său, cu alte cuvinte religia exprimată, constituie, fără îndoială,  singura forță care ar putea lega între ele păturile sociale pentru a le da o așezare statornică. În sfîrșit, aici am respirat balsamul cu care credința unge rănile vieții; fără a discuta, am simțit că ea se acordă admirabil cu moravurile pasionate ale națiunilor meridionale. (...) De la o înălțime de vreo trei mii de picioare peste nivelul Mediteranei, vom vedea Savoia și Dauphine-ul, munții din regiunea Lyon și Ronul. Vom fi pe teritoriul altei comune, al unui sat de munte; acolo veți afla, într-o fermă a domnului Gravier, spectacolul de care v-am vorbit, acel alai natural care concretizează ideea mea despre marile evenimente ale vieții. În acea comună, doliul se poartă cu evlavie. Cei săraci umblă cu cheta ca să-și poată cumpăra haine negre. Într-o asemenea împrejurare, nimeni nu le refuză obolul. Nu trece nici o zi fără ca văduva să nu vorbească de cel pierdut - și întotdeauna plîngînd.; și, zece ani după ce a lovit-o nenorocirea, la fel ca doua zi, sentimentele ei sînt deopotrivă de adînci. Acolo obiceiurile sînt patriarhale: autoritatea tatălui este fără limite, cuvîntul lui e lege; mănîncă singur, așezat în capul mesei, soția și copii îl servesc; cei din jur nu cutează a-i vorbi fără a folosi anumite formule de respect, în fața lui toți stau în picioare și cu capul descoperit. Astfel crescuți, oamenii au instinctul măreției lor. Aceste datini constituie, după părerea mea, o nobilă educație. Drept pentru care, în comuna asta, cu toții sînt, în general, drepți, strîngători și harnici. Fiecare cap de familie obișnuiește să, de asemenea, să-și împartă averea copiilor, cînd simte că l-a ajuns vîrsta și nu mai poate munci; iar copiii îl hrănesc. În secolul trecut, un bătrîn de nouăzeci de ani, după ce și-a împărțit averea agonisită celor patru copii ai săi, obișnuia să trăiască  trei luni pe an la fiecare dintre ei. După ce aplecat de la feciorul cel mai mare cu gîndul să se ducă la cel mic, un prieten de-al său l-a întrebat; „Ei, ce spui, ești mulțumit? -  Zău, sînt mulțumit, domnule, îi răspunse moșneagul, m-au ținut ca pe copilul lor”. Vorba asta, domnule, a părut atît de remarcabilă unui ofițer, pe nume Vauvenargues*, vestit moralist,  care pe atunci se afla în garnizoană la Grenoble, încît a vînturat-o în mai multe saloane din Paris**, unde a fost culeasă de un scriitor, Chamfort***.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 79, 81-84.

NOTE M.T.
* Luc de Clapiers, marchiz de Vauvenargues (1715-1745) = Scriitor moralist francez. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/624191/Luc-de-Clapiers-marquis-de-Vauvenargues)
** Saloanele pariziene din secolele XVIII și XIX erau găzduite de personalități ale zilei, aici discutîndu-se probele politice, sociale, culturale. (https://www.mtholyoke.edu/courses/rschwart/hist255-s01/paris_homework/welcome_to_salons.html)
*** Nicolas Chamfort (1740-1794) = Scriitor francez critic față de moravurile societății și a Terorii revoluției. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/105063/Sebastien-Roch-Nicolas-Chamfort)

Un medic de țară despre criza societății franceze în 1829 (BALZAC 1832-1833)

<
(...) Ne lipsește în primul rînd virtutea civică pe care marii bărbați din antichitate o puneau în serviciul patriei, ei, care luau loc în ultimele rînduri cînd nu comandau. Boala vremii noastre este superioritatea. Avem prea mulți sfinți. Odată cu monarhia, am uitat de onoare,  odată cu credința părinților  - de virtuți, odată cu zadarnicele noastre încercări  de a conduce - de patriotism.  Acest principii nu mai există decît în parte, în loc să însuflețească mulțimile, căci ideile nu pier niciodată. Acum, pentru a sprijini societatea, nu avem altă proptea decît egoismul. Indivizii cred în ei înșiși. Viitorul aparține omului social;  mai departe nu mai vedem. Bărbatul de seamă care ne va salva din prăpastia spre care alergăm se va folosi, fără îndoială, de individualism pentru a reface națiunea; dar în așteptarea acelei regenerări, trăim în veacul intereselor materiale și al pozitivului. Acest din urmă cuvînt stă pe buzele tuturor. sîntem cu toții evaluați în cifre -  nu după cît prețuim, ci după cît cîntărim. Dacă e fără haină, bărbatul cel mai energic abia obține o privire. Și așa gîndește și stăpînirea.  Ministrul trimite o biată medalie marinarului care, punîndu-și viața în joc, salvează doisprezece oameni,  dar acordă crucea de onoare deputatului care-i vinde glasul său. Vai de țara astfel întocmită! Națiunile, ca și indivizii, își datorează energia numai sentimentelor mari. Sentimentele unui popor alcătuiesc crezul său. Noi, în loc de crez, avem interese. Dacă fiecare nu se gîndește decît la sine și nu are încredere decît în sine, cum vreți să existe mult curaj civic, cînd condiția acestei virtuți este tocmai renunțarea-de-sine? Curajul civic și curajul militar își au originea în același principiu. Domnia-voastră sînteți chemat a vă sacrifica viața într-o clipă, a noastră se scurge picătură cu picătură. De ambele părți, aceleași lupte, în alte forme. Nu e de ajuns să fii om de bine pentu a civiliza fie și cel mai umil colț de lume, mai trebuie să fii și instruit;  unde mai pui că instrucțiunea, probitatea, patriotismul  nu înseamnă nimic fără voința fermă cu care un om trebuie să se desprindă de orice interes personal pentru a se consacra unui gînd social. Ce-i drept, nici unul din satele Franței nu duce lipsă de oameni învățați, de patrioți; dar sînt încredințat că  nu veți găsi în fiecare canton  un om la care aceste prețioase calități să se însoțească cu acea voință neslăbită și pricepere cu care fierarul își bate fierul. Omul care distruge și omul care clădește sînt două fenomene de voință: unul pregătește opera, celălalt o realizează; cel dintîi ne apare ca un duh al răului, al doilea s-ar zice că e un duh al binelui; unul are parte de glorie, celălalt de uitare. Răul e înzestrat cu glas tunător care trezește firile vulgare și le umple de admirație, în vreme ce binele stă multă vreme tăcut. Amorul-propriu uman optează repede pentru rolul cel mai strălucitor. O faptă bună, făcută fără nici un gînd ascuns, va rămîne întotdeauna un simplu accident pînă cînd, prin educație,  în Franța se vor schimba moravurile. Dar cînd vom avea o altă morală, cînd vom fi cu toții mari cetățeni,  nu vom deveni oare, cu toate tabieturile unui trai vulgar, poporul cel mai plicticos, cel mai plictisit, cel mai puțin artist, cel  mai nefericit de pe fața pămîntului? La aceste mari întrebări, nu mi-e dat să răspund, nu eu sînt în fruntea țării. Lăsînd la o parte gîndurile stea, mai sînt și alte dificultăți care împiedică guvernul să adopte principii exacte. În ce privește civilizația, domnule, nimic nu este absolut. Unele idei pot fi potrivite pentu o regiune și mortale pentru alta - și cu inteligențele lucrurile se petrec la fel.
Avem atît de mulți funcționari răi, tocmai pentru că guvernul, ca și gustul, pornește de la un sentiment cît se poate de înalt, dar curat. În privința asta, spiritul depinde de un imbold al sufletului, nicidecum de o știință. Nimeni nu e în măsură să judece nici hotărîrile, nici gîndurile unui funcționar; adevărații săi judecători sînt departe de el, iar rezultatele încă și mai departe. Drept, pentru care, fără teamă, oricine se poate da drept funcționar. În Franța, spiritul exercită asupra oamenilor o adevărată seducție, ceea ce inspiră o mare stimă pentru oamenii cu idei; da' ideile nu fac nici două parale cînd lipsește voința. În sfîrșit, a conduce înseamnă nu numai a impune mulțimii anumite idei sau metode mai mult sau mai puțin potrivite, ci a imprima ideilor, rele sau bune, ale acestor mulțimi, o direcție utilă, conformă cu binele obștesc. Dacă într-o regiune  prejudecățile și rutinele  împing lucrurile  pe un drum greșit, locuitorii înșiși renunță la greșeli. În economia rurală, politică sau casnică, orice greșeală duce la pierderea pe care interesul, cu vremea, le îndreaptă. (...) Într-o chestiune ca asta, e necesar să ții seama de spiritul regiunii, de starea și resursele ei, să studiezi terenul, oamenii și lucrurile și să nu gîndeșți, bunăoară, să plantezi vii în Normandia. (1) Iată de ce nimic nu e atît de nestatornic ca politica; ea nu are principii generale. Legea e una pentru toți, dar morala, pămîntul și inteligența nu sînt; numai că politica este arta de a aplica legile fără a vătăma  interesele nimănui, deci totul are un caracter local.

(1) Regiune vestită pentru bogăția podgoriilor ei.

(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară. trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, pp. 61-62.

Cretinism, religie și superstiție în Franța secolului XIX (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
După ce studie cu atenție această fizionomie care, cu toate analogiile pe care le-ar fi putut avea cu alte chipuri omenești, trăda o existență secretă în dezacord cu aparenta sa vulgaritate, Genestas împărtăși atenția pe care medicul o acorda bolnavului, - și la vederea acestui bolnav, gîndurile sale se îndreptară în cu totul altă direcție.
În ciuda nenumăratelor scene la care fusese martor în viața sa ostaș, bătrînul cavalerist tresări de o uimire amestecată cu oroare zărind o față omenească pe care niciodată vreun gînd n-o luminsase, o față vînătă pe care suferința se întipărise, naivă și tăcută, ca pe chipul unui copil care încă n-a deprins vorbirea și care nu mai poate să plîngă; cu un cuvînt, fața animalică a unui bătrîn cretin care trăgea să moară. Cretinul era singura varietate a speciei umane pe care comandantul de escadron  încă n-o văzuse. Văzîndu-i fruntea - a cărei piele forma o brazdă adîncă și rotundă - văzînd doi ochi ca de pește fiert, creștetul acoperit cu păr scurt, sfrijit și nehrănit, fața abătută și lipsită de organele simțului, cine n-ar fi simțit, ca Genestas, un sentiment involuntar de dezgust pentru o făptură care nu avea nici grația unui animal, nici darurile unui om, care niciodată nu avusese judecată, nici instinct, și care niciodată nu auzise, nici nu vorbise un limbaj oarecare? Văzînd această ființă ajunsă la capătul unui drum care nu se putea numi viață, ar fi fot destul de greu să regreți; (...)
- N-avem  ce face, va muri, adăugă Benassis, care rămăsese în picoare, lîngă pat.
Bătrîna, cu mîinile în șold, se uita, cu lacrimi în ochi, la muribund. Genestas sta tăcut, neputîndu-și da seama de ce moartea unei ființe atît de neinteresante îl impresiona atît de mult. Din instinct, împărtășea mila fără margini pe care aceste nefericite făpturi o inspiră în văile fără soare unde le-a aruncat natura. Acest sentiment - care,la familiile cretinilor, degenerează în superstiție religioasă - nu-și are oare originea în cea mai frumoasă dintre virtuțile creștine, caritatea, și în credința cea mai ferm ferm folositoare ordinii sociale, ideea unei răsplăți viitoare, singura care ne ajută să îndurăm durerile? Speranța în fericirea viitoare dă imbold părinților acestor sărmane ființe și celor din jurul lor să acorde fără preget o grijă maternă și o neîncetată și sublimă ocrotire unor creaturi fără simțire, care mai întîi nu înțeleg dragostea și care apoi o uită. Admirabilă religie! - ea a împletit ajutorul unei binefaceri oarbe cu o oarbă nefericire. Acolo unde se află cretini, populația crede că prezența unei făpturi de acest gen aduce noroc familiei. Credința asta face plăcută o viață care, în mijlocul orașelor, ar fi osîndită la asprimile unei false filantropii și la disciplina unui ospiciu. Pe valea superioară a rîului Isere, unde sînt în număr mare, cretinii trăiesc în aer liber, cu turmele pe care s-au deprins să le păzească. Astfel, se bucură cel puțin de libertatea și de respectul la care nefericirea are dreptul.
(...) Medicul și ostașul se priviră în tăcere și se traseră deoparte ca să facă loc mulțimii care îngenunchese în bordei și pe afară. În timpul mîngîietoarei slujbe a morților, oficiată pentru o ființă care nu păcătuise niciodată, dar de la care lumea creștină își lua rămas-bun, fețele cele necioplite erau, cele mai multe, sincer înduioșate. Lacrimi curgeau pe obrajii crăpași de razele soarelui și înnegriți de truda în aer liber. Sentimentul acela de înrudire involuntară era cît se poate de simplu. Nu exista om în tot satul care să nu-l fi plîns pe acel nefericit, care să nu-și fi împărțit cu el dumicatul de pîine; nu aflase el oare un părinte în fiecare copil, o mamă pînă și în cea mai veselă fetiță?
(...)
- Domnule, cînd m-am stabilit aici, am găsit în aceste părți ale cantonului vreo doisprezece cretini, spuse medicul întorcîndu-se spre a-i arăta ofițerului casele ruinate. Starea acestui cătun - așezat într-o vale ferită de vînturi, pe malul unui pîrîu a cărui apă provine  din zăpada topită, lipsit de binefacerea soarelui care nu încălzește decît piscurile munților - înlesnește răspîndirea acestei boli cumplite. Legile nu permit împerecherile între acești nenorociți care, în locurile astea, sînt ocrotiți de o superstiție de a cărei influență nu aveam habar și pe care la început am condamnat-o, dar mai apoi am admirat-o. Așadar, cretinismul s-ar fi răpîndit de aici pînă în vale. Mi se părea că aș aduce un mare serviciu regiunii încercînd a opri această contagiune fizică și intelectuală. (...) Mai întîi am cerut postul de primar al cantonului și l-am obținut; apoi, după ce am obținut și aprobarea verbală a prefectului, am transportat într-p noapte, pe cheltuiala mea, cîteva dintre aceste nefeircite ființe înspre Aiguebelle, în Savoia, unde se mai aflau mulți cretini și unde, după cîte auzisem, erau bine tratați. De îndată ce s-a auzit de acest act caritabil, am devenit odios întregii populații. Preotul m-a afurisit în biserică. Cu toată osteneala pe care mi-am dat-o de a lămuri capetele cele mai luminate din tîrg asupra importanței îndepărtării cretinilor, cu toate consultațiile gratuite pe care le acordam bolnavilor din partea locului, odată, la marginea unei păduri, m-am pomenit cu un glonte. M-am înfățișat episcopului din Grenoble și i-am cerut să-l mute din tîrg pe  Sfinția-sa a fost atît de bun  încît mi-a îngăduit să-mi aleg un preot care să poată sprijini binefacerile mele  - și am avut fericirea a întîlni un om în adevăr divin. Mi-am continuat acțiunea. După ce am lămurit oamenii, am deportat, într-o noapte, alți șase cretini. La această nouă încercare, mi-au luat apărarea cîțiva dintre cei pe care îi îndatorasem  precum și membrii consiliului comunal, niște avari pe care îi convinsesem arătîndu-le cît este de costisitoare întreținrea acestor sărmane ființe și cît de mult ar cîștiga tîrgul - care este lipsit de proprietăți - dacă ar  lua în stăpînire pămîntul, pe care aceștia îl posedau fără tilu. Cei bogați mi s- au alăturat; dar sărăcimea, bătrînele, copii și cîțiva încăpățînați mi-au rămas ostili. Din nefericire, ultima răpire nu am dus-o pînă la căpăt. Cretinul pe care l-ați văzut adineauri, pe care nu-l putusem ridica fiindcă lipsise de acasă, s-a pomenit a doua zi singurul din tagma lui în satul în care mai locuiau încă vreo cîteva familii, ai căror membri, deși aproape imbecili, nu sufereau totuși de cretinism. Vrînd să-mi desăvîrșesc lucrarea, m-am dus, ziua-n amiaza mare, îmbrăcat civil (1), la locuința cretinului, ca să-l iau cu mine. Intenția mea s-a aflat de cum am ieșit din casă, prietenii cretinului mi-au luat-o înainte încît am aflat, în fața bordeiului său, o adunătură de femei, de copii, de bătrîni, care, cu toții, mi-au urat bun-venit cu o ploaie de înjurături însoțită de o grindină de pietre.
În zarva aceea - în care era cît pe ce să cad victimă adevăratei beții care cuprinsese mulțimea exaltată de strigătele și de agitația sentimentelor exprimate în comun - m-a salvat cretinul! Sărmana făptură ieși din bordei, scoase un sunet înăbușit și apăru ca o căpetenie supremă a celor fanatici. Cînd se arătă, strigătele încetară. Mi-a dat în gînd să le propun o învoială și, profitînd de liniștea care se făcuse, le-am explicat ce doresc. Eram sigur că acei care mă înțelegeau nu vor îndrăzni să-mi țină partea, date find împrejurările; sprijinul lor avea să fie cu totul pasiv; oamenii, superstițioși, vor veghea ca mare strășnicie să nu li se răpească ultimul lor idol, încît mi se părea cu neputință să mă ating de el. De aceea, le-am făgăduit că-l voi lăsa pe cretin în culcușul său,  cu condiția ca nimeni să nu se apropie de el, ca familiile din acel sat să treacă peste rău și  să se statornicească în tîrg, în case noi, pe care îmi luam obligația să le construiesc, dîndu-le și pămînt,  al cărui preț comuna avea să mi-l restituie.

(1) Pe vremea aceea medicii purtau uniformă.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 28-33.