<
(...)
Pe Ransome îl atrăsese încă de la început capacitatea lui Rașid de a urî. Mahomedanul acesta viguros cobora dintr-o stirpe care refuza să identifice credința cu blîndețea supusă și cu renunțarea la orice rezistență. Ura și zelul său pentru reforme nu degeneraseră, ca la creștini, în controverse teologice și opreliști în domniul moralei individuale. Rașid, potrivit credinței sale islamice, socotea lăcomia, ipocrizia și înșelătoria drept păcate mult mai grele decît adulterul, poligamia sau perversiunile. Biserica creștină, gîndea Ransome, după ce profitase în repetate rînduri de pe urma crimelor săvîrșite împotriva umanității, se dezinteresa acum de acestea și se preocupa mai mult de chestiuni sexuale și morbide. Rașid era puternic fiindcă avea un crez. El personifica noul islam, izvorât din concepția lui Mahomed. Ransome nu credea în nimic, fiind că în lumea creștină nu mai exista credință. Însă începuse să cunoască ura și își închipuia că în felul acesta putea să fie salvat.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 119.
NOTĂ M. T.
* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu