Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
sâmbătă, 17 septembrie 2016
Orașul Luknow din India colonială britanică (KIPLING 1900-1)
(...)
- Acesta este un oraș bogat, mult mai bogat decît Lahore*. Ce frumoase trebuie să fie bazarurile! Vizitiu, plimbă-mă puțin prin bazaruri.
- Am primit poruncă să te duc la școală.
Vizitiul îi vorbea cu „tu”, ceea ce este impolitețe, față de un alb. Kim îi răspunse în dialect indigen, cu destulă bogăție de amănunte, și-l făcu să înțeleagă ce greșeală a săvîrșit, apoi se urcă pe capră alături de el și în cea mai bună înțelegere, se plimbă timp două ceasuri, iscodind cu ochii lacomi în toate părțile, cumpănind și prețuind tot ce vedea din ce nu mai văzuse înainte. Nu este nici un oraș (afară de Bombay** care este în fruntea tuturor orașelor), care în extravaganța lui, să fie mai frumos decît Luknow***, fie că te uiți la el de pe podul care traversează fluviul, fie că te urci pe culmile Imambara și privirile lacome coboară asupra umbrarelor cu cupole aurite din Chutter Munzil****, și a copacilor, în frunzarul cărora se ascunde orașul. Regii care au trăit aici, au ridicat clădiri fantastice, l-au înzestrat cu instituții de binefacere, în care au adunat pe toți cei care aveau nevoie de el, și l-au scăldat de multe ori în sînge. Orașul acesta este centrul tuturor posibiltăților, al luxului și al trîndăviei, și rivalizează cu Delhi***** în privința celui mai pur dialect urdu****** pe care îl vorbește populația.
- Frumos oraș... minunat oraș!
Vizitiul care era băștinaș, se simți mîndru de admirația aceasta și începu să povestească o mulțime de lucruri neașteptate, chiar în părțile unde un ghid englez nu ar fi putut să-ți povestească altceva, decît despre răscoală*******. (În 1857, de aici a pornit răscoala și orașule plin de o mulțime de legende și amintiri).
Vechiul institut St. Xavier in partibus********, este la o mică distanță de oraș, și clădirile lui albe, cu un singur etaj, se înșiră pe un teren enorm, care coboară spre rîul Gumti.
- Ce fel de oameni locuiesc în casele acestea? întrebă Kim.
- Sahibi********* tineri... tot unul și unul, dar ca să-ți spun adevărul, eu care am făcut drumul de la gară pînă la școală, cu mulți dintre ei, n-am văzut încă niciunul, care să se poată măsura cu tine.. vreau să spun cu tînărul sahib, pe care-l duc acum.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim**********, vol. I, trad. Jul, Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 184-185.
NOTE M. T.
* Lahore = Oraș important din Colonia Coroanei Britanice India (India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka, Birmania). Azi este al doilea al Pakistanului, la granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
** Bombay / Mombay = Important oraș al Indiei coloniale britanice. Azi este cel mai mare oraș al Indiei, port la Ocenul Indian pe coasta de vest. (http://travel.descopera.ro/11262303-Metropola-extremelor-Mumbai)
*** Luknow = Important oraș al Indiei coloniale britanice. Azi capitala statului federal Uttar Pradesh din N Indiei. (http://lucknow.nic.in/history1/histri.html)
**** Chutter Munzil / Chattar Manzil („palatul umbrelă”) = Palatul monarhului (nawab) din Luknow, construit în perioada (1814-1837). (http://www.lucknow.org.uk/tourist-attractions/chattar-manzil.html)
***** Delhi = Străveche localitate hindusă, devenită oraș în secolul XI. Cucerit și extins de musulmani, a fost capitala sultanatului de Delhi (1206-1526) și a Imperiului musulman al Marilor Moguli (1526-1858). Din 1911 a început construcția Orașului Nou, care a devenit reședința Indiei britanice, și, din 1947, capitala Indiei independente. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6411/7/)
****** ÚRDU s. n. Limbă indo-europeană, din ramura indo-iraniană, oficială în Pakistan, răspândită și în nord-vestul Indiei. [Acc. și: urdú] – Din engl., fr. urdu. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/URDU) (http://www.dawn.com/news/681263/urdus-origin-its-not-a-camp-language)
******* În mai 1857 a început revolta șipailor (soldații indigeni din armata colonială britanică), cărora li s-a alăturat și ultimul Mare Mogul, care a fost reprimată în aprilie 1859. (http://www.gatewayforindia.com/history/british_history2.htm)
******** St. Xavier in Partibus = Modelul pentru Kipling a fost Colegiul La Martiniere fondat în 1845 la Luknow. (https://books.google.ro/books?id=1a-gm1iwSDAC&pg=PA133&lpg=PA133&dq=St+Xavier+in+partibus+Lucknow&source=bl&ots=6tGpd2gG1o&sig=AVC0AkadQtE-mdYoosiRL3M7OYk&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwi8yb6x8pbPAhXMAMAKHe_pAsAQ6AEIKjAC#v=onepage&q=St%20Xavier%20in%20partibus%20Lucknow&f=false)
********* SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) Sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
********** Prezentare Editura Adevărul 2012 (http://www.cartile-adevarul.com/80-kim-p-788.html)
duminică, 10 iulie 2016
Lupta pentru modernizarea Indiei coloniale britanice (BROMFIELD 1933-7)
Unul cîte unul, musulmanul*, sikh-ul**, americanul, mahratt***-ul și englezul îi raportau modul cum acționaseră și rezultatele obținute.
(...)
Toată viața și-o dedicase luptei împotriva superstițiilor, intrigilor, prejudecăților. Se războise umăr la umăr cu răposatul Maharajah****, fără să aibă însă drept suport simplitatea și credința lui. Se luptase pentru plăcerea de a se lupta, fără a fi convinsă în adîncul sufletului ei că vor cîștiga bătălia pentru eliberarea, recunoașterea și independența nu numai a țării lor, dar și a întregii Indii. Spre deosebire de Maharajah, nu avusese niciodată încredere în bunătatea și energia supușilor ei și nici în victoria finală. Ca și neînchipuit de bătrînul Dewan*****, acționase fără scrupule, cîteodată cu cruzime, adeseori cu ură, dar întotdeauna cu dîrzenia și bravura mahratti-lor din a căror nație făcea parte. Îi urîse pe europeni și văzuse întotdeauna în ei niște invadatori vulgari, stupizi și lipsiți de sensibilitate. În ciuda convingerilor ei, admira prietenia marelui Vicerege******, delicatețea și inteligența unor bărbați ca Ransome și bunătatea unor oameni ca soții Smiley. I se întîmplase să cadă pradă descurajării, ori să dea dovadă de răutate și invidie ca atîția prinți din India. Avusese chiar momente de cumplită demoralizare. Cu puțin înainte ca acești oameni să se înfățișeze în fața ei, fusese ispitită să renunțe la luptă și să fugă, să zboare cu avionul și să retragă în deplină securitate, la Bombay*******, poate chiar în Europa. Istovită, avusese o clipă convingerea că toate forturile ei și ale răposatului ei soț rămăseseră sterile. (...)
Toți se străduiseră pentru ea și pentru India, fără să doarmă și fără să se plîngă, înfruntînd murdăria, mizeria și primejdia, o primejdie mai cumplită și mai insidioasă decît cea pe care o întîlnești în lume. Sarcina lor păruse irealizabilă, dar victoria se profila în zare. După ce ea va pleca dintre cei vii, ei vor rămîne aici și vor continua lupta. Vor reclădi școlile, podurile, calea ferată, chiar și marele baraj. Maharani******** își va vinde toate bijuteriile și va dona statului banii. Idealul pentru care ea și răposatul Maharajah se străduiseră atît de mult abia căpăta formă, desprinzîndu-se din sînul timpului indian, dar traducerea lui în viață trebuia să să continue și să cîștige forță grație luminii și credinței unor oameni ca aceștia. India, necuprinsa, sălbatica, bogata Indie se mișca, se trezea.
Așa cum stătea ea acolo avea impresia că vede printre bărbații din jurul ei chipul aceluia care murise cu douăzeci de ani mai înainte în casa locuită actualmente de Ransome. Îl vedea acum așa cum îl văzuse atunci cînd coborîse din satul ei, o copilă de treisprezece ani, timidă și mîndră, dar deja femeie destinată a se mărita cu tînărul Maharajah din Ranchipur*********. Acum, deși îmbătrînise, îi vedea totuși cu multă limpezime chipul lui bun și înteligent, plin de blîndețe și de o înțelepciune atît de calmă și de înțelegătoare, încît părea mai degrabă o înțelepciune orientală decît europeană. Da, făcuse și el parte din acest consiliu de bărbați puternici care o slujeau și o admirau; datorită lui se aflau acum adunați în acest cort de vînătoare. Datorită lui Maharajahul se luptase cu atîta energie spre a-și elibera supușii și a-i civiliza. Datorită lui ea trona astăzi aici și conducea statul cu înțelepciune, înțelegere și curaj. Omul acesta iubise atît de mult străvechea și splendida Indie, încît în cele din urmă se înapoiase să moară la Ranchipur, în grădina lui, pe înserat, la ora cînd vacile se înapoiază acasă învăluite într-un nor de praf roșiatic, cînd aerul miroase a iasomnie și a balegă de vită, a fum și a mirodenii, cînd șacalii ies din ascunzișurile lor și încep să urle la luna plină, iar flautele și tam-tam-urile prind să se audă prin sate. Odinioară mai fuseseră și alți englezi deopotrivă cu el - de pildă John Lawrence, savantul, îndrumătorul, care cunoștea India. Aceștia erau din ce în ce mai rari. Abia dacă se mai găsea din cînd în cînd cîte unul.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*********,* trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, 1972, București, pp. 516-518.
NOTE M T.
* Musulmani = Primii musulmani au ajuns în India în secolul VII, prin negustorii arabi și persani și cuceririle guvernatorului Bahreinului pe coasta de vest. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/islam/history/mughalempire_1.shtml)
** Sikhism =- Religie monoteistă apărută în secolul XV în Punjab (vestul Indiei). Statul sikh a fost cucerit de britanici în urma a două războaie care s-au încheiat în 1849.(http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml).
*** Mahratta / Maratha = Castă de războinici hinduși care au întemeiat în secolul XVII un stat pentru se a opune Marilor Moguli musulmani din nord. Statul mahratt / maratha a fost cucerit de britanici în urma trei războaie care s-au încheiat în 1818. (http://www.gatewayforindia.com/history/maratha.htm)
**** MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
***** Dewan = Cuvânt persan care în civilizația islamică desemna un ministru important. (http://www.etymonline.com/index.php?term=divan)
****** După înăbușirea revoltei din 1857-1858, Coroana britanică a preluat administrarea Indiei de la Compania Indiei de Est, iar Guvernatorul General instituit în 1773 a devenit Vicerege, cu sediul șa Calcuta. (http://www.sscnet.ucla.edu/southasia/History/British/BrIndia.html)
******* Bombay (din 1995 Mombay) = Atestat din 1507, port pe coasta vestică. Cel mai populat oraș indian cu 17 milioane de locuitori și capitala statului federal Maharashtra, (http://travel.descopera.ro/11262303-Metropola-extremelor-Mumbai)
******** Maharani = Termen sanscrit pentru soția maharajahului sau femeia-maharajah.
********* Ranchipur = Oraș imaginar din India, capitală a unui stat princiar supus Coroanei britanice, unde se desfășoară acțiunea romanului.
********** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
duminică, 31 iulie 1994
„Doi copii constănțeni în vacanță de zece zile la Yokohama” (199?)
L. B., În cadrul concursului internațional de „Carte ilustrată”, doi copii constănțeni în vacanță de zece zile la Yokohama, 199?
În august, se va organiza la Yokohama cea de a treia ediție a concursului internațional de „Carte ilustrată” de copii, din orașele înfrățite: San Diego, Lyon, Bombay, Manila, Vancouver, Odessa, Shanghai și Constanța. menționăm că, la edițiile precedente, până în prezent două consecutive, câte doi copii din Constanța au fost invitați la Yokohama, pentru un sejur de zece zile. La această manifestare pot participa numai copii între 9 și 15 ani. Procurarea formularelor și relații suplimentare, în sediul Primăriei, camera 118, tel. 615591.