<
(...)
- Acesta este un oraș bogat, mult mai bogat decît Lahore*. Ce frumoase trebuie să fie bazarurile! Vizitiu, plimbă-mă puțin prin bazaruri.
- Am primit poruncă să te duc la școală.
Vizitiul îi vorbea cu „tu”, ceea ce este impolitețe, față de un alb. Kim îi răspunse în dialect indigen, cu destulă bogăție de amănunte, și-l făcu să înțeleagă ce greșeală a săvîrșit, apoi se urcă pe capră alături de el și în cea mai bună înțelegere, se plimbă timp două ceasuri, iscodind cu ochii lacomi în toate părțile, cumpănind și prețuind tot ce vedea din ce nu mai văzuse înainte. Nu este nici un oraș (afară de Bombay** care este în fruntea tuturor orașelor), care în extravaganța lui, să fie mai frumos decît Luknow***, fie că te uiți la el de pe podul care traversează fluviul, fie că te urci pe culmile Imambara și privirile lacome coboară asupra umbrarelor cu cupole aurite din Chutter Munzil****, și a copacilor, în frunzarul cărora se ascunde orașul. Regii care au trăit aici, au ridicat clădiri fantastice, l-au înzestrat cu instituții de binefacere, în care au adunat pe toți cei care aveau nevoie de el, și l-au scăldat de multe ori în sînge. Orașul acesta este centrul tuturor posibiltăților, al luxului și al trîndăviei, și rivalizează cu Delhi***** în privința celui mai pur dialect urdu****** pe care îl vorbește populația.
- Frumos oraș... minunat oraș!
Vizitiul care era băștinaș, se simți mîndru de admirația aceasta și începu să povestească o mulțime de lucruri neașteptate, chiar în părțile unde un ghid englez nu ar fi putut să-ți povestească altceva, decît despre răscoală*******. (În 1857, de aici a pornit răscoala și orașule plin de o mulțime de legende și amintiri).
Vechiul institut St. Xavier in partibus********, este la o mică distanță de oraș, și clădirile lui albe, cu un singur etaj, se înșiră pe un teren enorm, care coboară spre rîul Gumti.
- Ce fel de oameni locuiesc în casele acestea? întrebă Kim.
- Sahibi********* tineri... tot unul și unul, dar ca să-ți spun adevărul, eu care am făcut drumul de la gară pînă la școală, cu mulți dintre ei, n-am văzut încă niciunul, care să se poată măsura cu tine.. vreau să spun cu tînărul sahib, pe care-l duc acum.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim**********, vol. I, trad. Jul, Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 184-185.
NOTE M. T.
* Lahore = Oraș important din Colonia Coroanei Britanice India (India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka, Birmania). Azi este al doilea al Pakistanului, la granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
** Bombay / Mombay = Important oraș al Indiei coloniale britanice. Azi este cel mai mare oraș al Indiei, port la Ocenul Indian pe coasta de vest. (http://travel.descopera.ro/11262303-Metropola-extremelor-Mumbai)
*** Luknow = Important oraș al Indiei coloniale britanice. Azi capitala statului federal Uttar Pradesh din N Indiei. (http://lucknow.nic.in/history1/histri.html)
**** Chutter Munzil / Chattar Manzil („palatul umbrelă”) = Palatul monarhului (nawab) din Luknow, construit în perioada (1814-1837). (http://www.lucknow.org.uk/tourist-attractions/chattar-manzil.html)
***** Delhi = Străveche localitate hindusă, devenită oraș în secolul XI. Cucerit și extins de musulmani, a fost capitala sultanatului de Delhi (1206-1526) și a Imperiului musulman al Marilor Moguli (1526-1858). Din 1911 a început construcția Orașului Nou, care a devenit reședința Indiei britanice, și, din 1947, capitala Indiei independente. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6411/7/)
****** ÚRDU s. n. Limbă indo-europeană, din ramura indo-iraniană, oficială în Pakistan, răspândită și în nord-vestul Indiei. [Acc. și: urdú] – Din engl., fr. urdu. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/URDU) (http://www.dawn.com/news/681263/urdus-origin-its-not-a-camp-language)
******* În mai 1857 a început revolta șipailor (soldații indigeni din armata colonială britanică), cărora li s-a alăturat și ultimul Mare Mogul, care a fost reprimată în aprilie 1859. (http://www.gatewayforindia.com/history/british_history2.htm)
******** St. Xavier in Partibus = Modelul pentru Kipling a fost Colegiul La Martiniere fondat în 1845 la Luknow. (https://books.google.ro/books?id=1a-gm1iwSDAC&pg=PA133&lpg=PA133&dq=St+Xavier+in+partibus+Lucknow&source=bl&ots=6tGpd2gG1o&sig=AVC0AkadQtE-mdYoosiRL3M7OYk&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwi8yb6x8pbPAhXMAMAKHe_pAsAQ6AEIKjAC#v=onepage&q=St%20Xavier%20in%20partibus%20Lucknow&f=false)
********* SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) Sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
********** Prezentare Editura Adevărul 2012 (http://www.cartile-adevarul.com/80-kim-p-788.html)
Se afișează postările cu eticheta lux. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lux. Afișați toate postările
sâmbătă, 17 septembrie 2016
miercuri, 31 decembrie 2014
Moda bărbătească în România interbelică (PETRESCU 1933)
<
(...)
- Bine, bine, dar cum se face că totuşi costumele dumitale nu se demodează? După cîte ştiu, apar în fiecare an modele noi, în jurnalele de modă.
- Da, însă diferenţele sunt foarte mici... vorbesc de moda bărbătească... Reverurile ceva mai late sau mai înguste, cînd în unghi ascuţit, cînd în unghi drept cu ele. Variază iar, puţin, lungimea vestonului. Altă schimbare priveşte spatele. Acum cinci ani, chiar după război, talia era sus, adică era mai îngustă, ca pe un corset de muşchi, ca la ofiţeri... Acum doi ani, era talia jos, iar în dreptul spetelor, spre coastă, cobora în două mici falduri. Acum se poartă spatele de sus pînă jos egal de lat, dreptunghiular, peste cîţiva ani s-ar putea să se poarte iar cu vreo mică modificare. Dealtfel, e foarte important la bărbaţi, căci asta dă o impresie de îngrijit - l-am privit cu intenţie - să aibă ghetele frumoase şi cămaşa cu guler care-i vine pe măsura lui. Aic am făcut o pauză cu înţeles, căci el purta nişte gulere largi, scrobite, care îmbătrîneau gîtul, dîndu-i ceva rahitic. De asta vream să-l dezvăţ mai întîi, făcîndu-l să puie gulere moi, de culoare, care ar fi fost mai ieftine şi mai uşor de spălat.
- Domnule Vasilescu... Uite pe tînărul acela care dă bună seara cucoanei de vizavi, cela în haine cafenii... Are vesta încheiată cu un șir de nasturi pînă la nodul cravatei, ca un abate, de nu i se vede deloc cămașa... Haina abia-i trece de șolduri, iar pantalonii sînt jos strînși pe gleznă, ca niște panataloni de pielea dracului, din cei care poartă pictorii... E sau nu la modă? Să-ți spun sincer, nu mi se pare o vanitate mai puerilă decît aceea de „a fi la modă”. Ce lecție de modestie ar trebui să li se dea acestor domni!
- Domnule Ladima, dar e o glumă... Asta numești modă? Dar așa se îmbracă pe stradă cîțiva dansatori cari apar seara, la varieteuri, în frac vărgat, de „fantezie”, ca să-și debiteze numărul și cîțiva băieți de liceu cari, dezorientați, îi imită. Un mare croitor la Paris mai curînd se spînzură decît să facă asemenea costum. Nici măcar la București nu are să accepte vreunul dintre cei doi-trei mari croitori să „taie” un asemenea costum. Aceștia, în principiu, nici nu lucrează pentru băiețandrii de douzăeci de ani, oricît de mult ar plăti ei. Costumele astea de prost-gust le fac de obicei croitorii de mîna a doua de pe strada Regală, Academiei, Brezoianu, sau mai știu eu care...
- Ei, cum, tăgăduiești că e o modă?
L-am privit lung.
- O modă bărbătească, de cînd lordul Derby a adoptat fracul negru și de cînd s-a fixat costumul acesta „nemțesc”, cred că nu există... Mici deosebiri de amănunte, fără nici o importanță... E drept că, în genere, bărbații cari au trecut drept faimoși eleganți, cari au prețuit în mod deosebit accesoriile, le rămîn credincioși... Sunt așa de mici, încît nu sunt remarcate în genere decît de cei cari sunt de obicei atenți la îmbrăcăminte. Vreau să spun că mai toți bărbații rămîn la idealul de eleganță pe care l-au avut cînd au îmbrăcat primele haine „la modă”, nu fără un dezgust de aristocrați consevatori față de inovații. Uite acest superb exemplar, care e Tony Bulandra*, a rămas la culoarea verde de dinainte de război (1), care azi nu se mai poartă, la manșetele scrobite, la monoclul cu șnur negru, iar cînd vine în salon intră cu mănuși albe, purtînd mereu tocurile înalte. Acesta era maximum de eleganță cînd a început el să joace pe cuceritori. Uite regizorul Teatrului Național, Soare Z. Soare**, care a risipit foarte multe milioane. Nu va renunța decît simțindu-se nenorocit la cămașa și gulerul scrobit, la vesta cu tiv de pichet. Cînd Păstorel Teodoreanu*** a terminat liceul, se purta, provincial, la Iași, haină neagră, panataloni gri și gambetă. E îmbrăcat foarte luxos, poartă cămașă de mătase de patru mii de lei, dar nu a renunțat la nimic din felul primului lui costum.
(...) Prin urmare, nici lui Ladima nu i-am spus ceea ce acum îmi apare foarte lămurit. Găsesc, împotriva convingerilor obicinuite, că tocmai a nu urma „moda”, adică a nu fi îmbrăcat ca toată lumea, e o dovadă de vanitate puerilă,.. Cei care vor să fie individuali în îmbrăcăminte, tocmai ei se fac vinovați de lipsă de modestie... Trebuie să ai o astfel de înfățișare, ca să nu te deosebești niciodată din jurul tău... Cîteodată, mă gîndesc pe mine însumi cu barbă și mă simt, așa din senin, umflatîn pene. E impresionant ce idee înaltă trebuie să aibă un om tînăr despre capul lui cu barbă... Eu, de cîte ori văd unul, așa, impozant, îl și rad în gînd, iar rezultatul, imaginea realizată astfel, mă amuză enorm. De aceea, cînd Ladima a vorbit de vanitatea puerilî a modei, îmi venea să-i spun că mai curînd mi se părea puerilă vanitatea asta a mustății lui imperiale, care atrăgea luarea-aminte, acum cînd eram cu el în restaurant. Dealtfel, tocmai poeții care disprețuiesc moda sunt cei care caută să se deosebească prea ades printr-o înfățișare prea personală, pe care unii o afișează ca pe o firmă prea indiscretă. Multă vreme am crezut că redingota neagră, gulerul scrobit, milităresc, pe care le poartă profesorii nemți, sunt o dovadă de modestie și dispreț pentru cele lumești, de ignoranță și naivă a „modei” actuale. Cînd am fost însă în Germania, am înțeles, cu o uimire pe care nu poți să ți-o închipui, că, dimpotrivă, ei sunt foarte mîndri de această ținută, pe care o cultivă dealtfel cu multă grijă, ca pe o uniformă de intelectualitate, menită să-i deosebească de restul mulțimii de rînd... Dacă mă gîndesc și mă gîndesc, îmi vine să cred că și o îmbrăcăminte urîtă, cu o cravată înnodată neîngrijit, într-o lume corect îmbrăcată, e o dovadă de suficiență... Întîi, dovedește că nu te sinchisești de părerea celor în mijlocul cărora trăiești, iar pe de altă parte, că nu te stingherește să atragi luarea-aminte și să fii comentat.
Dar atunci nu i-am putu spune lui Ladima nimic din toate acestea, iar el a continuat convorbirea, după ce și-a ars romul din ceașca de șvarț.
- Atunci, dacă nu fac haine la modă, de ce numai sunt mari croitori? De ce snobismul cutărei firme? Atunci mai bine să-ți cumperi haine gata.
- Nu... nu... Vezi, aici te înșeli... E o deosebire hotărîtoare. N-ai decît să privești atent un rînd de haine gata... Au întotdeauna umerii prea înguști, încît cusătura nu vine ca o trăsătură caligrafică de la umăr la subsoară, ci căzut scurt și nesigur, din pricină că sunt tăiate în serie... pentru orice întîmplare... De aceea, gulerul nu cade la ceafă, pe gulerul cămășii, frumos, ci rămîne căscat ca o gură de știucă. Haina, jos, e totdeauna prea lungă - pentru că fabricanții presupun că media cumpăratorilor au oarecum burtă... Mînecile au jos la pumn deschizătura prea mare, pentru orice mînă... De pantaloni, ce să mai spun? În față, chiar acolo unde orice ai spune, cade întîi privirea, sunt strîmți, scoțînd în relief oasele, în loc ca toate cusăturile să cadă frumos la vale, ei au încheietura trasă într-o parte și alta, ca șireturile la ghete. Dealtfel, însăși marginea, conturul hainei de-a gata, are cusătura vizibilă, nu e la vreo doi milimetri înăuntru, acoperită... O haină gata e ca și o haină de împrumut. E făcută pentru un tip mijlociu, standard... pentru altul decît tine. Pe cînd un croitor mare e un artist... El face o singură haină, pentru un singur corp... Atunci haina capătă galba ei, unică, așa cum îi e destinația. De ce le mai multe ori, firește, el aranjează natura... Nu mult, căci nu i se poate cere imposibilul, dar cît de cît. Haina lui are cusăturile, de la umeri la subsioară, așa, cum să spun, ca niște jumătăți oblice de paranteză (nu i-am spus așa, dar așa trebuia să-i spun), la ceafă gulerul nu cască, reverurile se petrec frumos unul peste altul... Haina cade pe corp, fără să se agațe nicăieri, cum învăluie, căzînd, mătasea, rotunjimea unui manechin. Jos e adunată rotund pe pantalon ca să nu rămîie loc gol subt ea ca subt o umbrelă. Pantalonii se fac, cu ajutorul cîtorva cute, foart largi sus, ca să nu sublinieze, ca un tricou de tenor, partea din față, și ca să nu acopere dosul, strîns ca niște cioareci.
- Domnule, dar te pricepi... Cînd mi-oi face haine te rog să vii cu mine ca specialist.
(...)
Nu ştiu, mi-ar fi plăcut să-l transform pe acest demodat prieten, într-o singură zi, ca în filmele americane. Să-l fac să-şi tundă mustaţa, să puie cămăşi care să nu-i mai stea independente de corp, scrobite, ci cu gulere care să-i mîngîie gîtul, cravate frumos înnodate, pantofi englezeşti, haine sprintene... Sunt sigur că ar fi plăcut mult femeilor. Şi fără îndoială că leafa destul de frumoasă pe care o primea acum i-ar fi permis să cheltuiască două mii de lei, cel mult, pentru îmbrăcăminte.
- Va să zică modă nu e? Ci numai croitor mare? mi-a spus, după ce şi-a răsucit o ţigare, dintr-o tabacheră plată de lemn, fapt pe care îl înţelegeam, căci dovedea pe fumătorul de gust, care ştie că e mai bun tutunul din cutie, şi după ce a pus-o cu grije într-un ţigaret special cu vată înăuntru.
- Nu, nici aşa... E modă... Însă priveşte mai curînd stofele. Ţesătura stofelor şi culoarea se schimbă destul de des. Nu numai din progresul naturala chimiei şi al ţesăturii, dar şi ca să depărteze frauda... În general, stofele bune au un preţ de producţie foarte ridicat, din cauza materialului scump folosit. Din pricina asta, alţi fabricanţi fără scrupule, din cei ce produc şi vînd în cantităţi considerabile, imită stofele şi ţesăturile la modă, bune. Totdeauna însă cu o întîrziere de doi-trei ani. ba încă şi mai mult, pînă îşi lichdează imenesele lor stocuri... Observă vitrinele scumpe, să vezi că au mai totdeauna alte culori decît vitrinele bazar. Alte cravate, alţi ciorapi, alte cămăşi, alte stofe... A fost la modă, imediat după război, un poplin gălbui destul de fin, Imediat, după ce au terminat vechile stocuri de zefir, marii fabricanţi au produs depozite întregi de polin galben, mult mai vulgar însă, făcut cu economie, din spirit de speculă... Atunci, poplinul din material bun, produs cu grije, a căpătat linii şi vărgi. Peste trei ani a fost imitat şi acesta... Acum magazinele de lux fac cămăşile de dejalenă... Peste cîţiva ani vom avea dejalenă şi pentru strada Carol. Dacă eşti atent la cravate, observi că - la un interval de trei-patru ani - ţi s eoferă la colţâul străzii o cravată ''la fel'' cu aceea pe care ai cumpărat-o la magazinul de lux, însă de zece ori mai ieftină. La adăpostul culorii şi desenului caută să te înşele la calitate... De aceea producătorii ''scumpi'' schimbă imediat. de aci, moda ţesăturilor.
(...) În realitate, el, care era împotriva atragerii atenţiei, izbutea să izbească toate privirile, să se izoleze între toţi, prin îmbrăcăminte, în acest salon cu oglinzi multe, prea luminate. Am vrut să-i subliniez asta cu o oarecare brutalitate. La masa din fund, spre galantarul casieriţei, era un grup mare de oameni tineri şi alţii mai în vîrstă... Între ei era unul, un fel de cazac uriaş, cu barbă albă, scurtă, răzvrătită, cu plete, şuviţe cărunte lipicioase, cu un chimir lat, care atrăgea toate privirile...
Mi s-a părut că aş putea bate şaua pentru Ladima.
- Crezi că domnul acela n-ar fi atras mult mai puţin atenţia, îmbrăcat aşa ca să nu difere de cei din jurul lui?... Moda uniformizează... e o lecţie pentru amorul propriu.
I s-a coborît mustaţa pe colţul gurii de spaimă, m-a privit cu ochii înfundaţi în orbite.
- Taci... taci... E marele poet german Daubler****, sărbătorit de redactorii unei reviste literare.
Am îngheţat, cu sentimentul că am comis una dintre cele mai crunte gafe din viaţa mea, şi întîmplarea m-a vindecat definitiv de a mai da asemenea lecţii.
(1) În 1927, firește. Căci, acum, în 1933 a revenit.
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, București, 1983, p. 209-215.
NOTE M.T.
* Tony Bulandra (1881 Tîrgoviște -1943 București) = Actor și regizor. Soțul actriței Lucia Sturdza Bulandra. (http://www.ziarulmetropolis.ro/tony-bulandra-secretele-unui-actor-de-top/)
** Soare Z. Soare (1894 Bucureşti -1944) = Regizor de teatru. (http://www.crispedia.ro/Soare_Z__Soare)
*** Alexandru (Păstorel) Teodoreanu (1894 Dorohoi - 1964) = Avocat și epigramist. Fratele romancierului Ionel Teodoreanu. (http://adevarul.ro/cultura/carti/50-ani-moartea-pastorel-teodoreanu-legendarele-aventuri-epigramistului-nu-l-treziti-cere-vin-1_5324259a0d133766a8ebd40e/index.html)
**** Theodor Daubler (1876 Trieste/Austro-Ungaria[Italia]-1934 Germania) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/152318/Theodor-Daubler)
(...)
- Bine, bine, dar cum se face că totuşi costumele dumitale nu se demodează? După cîte ştiu, apar în fiecare an modele noi, în jurnalele de modă.
- Da, însă diferenţele sunt foarte mici... vorbesc de moda bărbătească... Reverurile ceva mai late sau mai înguste, cînd în unghi ascuţit, cînd în unghi drept cu ele. Variază iar, puţin, lungimea vestonului. Altă schimbare priveşte spatele. Acum cinci ani, chiar după război, talia era sus, adică era mai îngustă, ca pe un corset de muşchi, ca la ofiţeri... Acum doi ani, era talia jos, iar în dreptul spetelor, spre coastă, cobora în două mici falduri. Acum se poartă spatele de sus pînă jos egal de lat, dreptunghiular, peste cîţiva ani s-ar putea să se poarte iar cu vreo mică modificare. Dealtfel, e foarte important la bărbaţi, căci asta dă o impresie de îngrijit - l-am privit cu intenţie - să aibă ghetele frumoase şi cămaşa cu guler care-i vine pe măsura lui. Aic am făcut o pauză cu înţeles, căci el purta nişte gulere largi, scrobite, care îmbătrîneau gîtul, dîndu-i ceva rahitic. De asta vream să-l dezvăţ mai întîi, făcîndu-l să puie gulere moi, de culoare, care ar fi fost mai ieftine şi mai uşor de spălat.
- Domnule Vasilescu... Uite pe tînărul acela care dă bună seara cucoanei de vizavi, cela în haine cafenii... Are vesta încheiată cu un șir de nasturi pînă la nodul cravatei, ca un abate, de nu i se vede deloc cămașa... Haina abia-i trece de șolduri, iar pantalonii sînt jos strînși pe gleznă, ca niște panataloni de pielea dracului, din cei care poartă pictorii... E sau nu la modă? Să-ți spun sincer, nu mi se pare o vanitate mai puerilă decît aceea de „a fi la modă”. Ce lecție de modestie ar trebui să li se dea acestor domni!
- Domnule Ladima, dar e o glumă... Asta numești modă? Dar așa se îmbracă pe stradă cîțiva dansatori cari apar seara, la varieteuri, în frac vărgat, de „fantezie”, ca să-și debiteze numărul și cîțiva băieți de liceu cari, dezorientați, îi imită. Un mare croitor la Paris mai curînd se spînzură decît să facă asemenea costum. Nici măcar la București nu are să accepte vreunul dintre cei doi-trei mari croitori să „taie” un asemenea costum. Aceștia, în principiu, nici nu lucrează pentru băiețandrii de douzăeci de ani, oricît de mult ar plăti ei. Costumele astea de prost-gust le fac de obicei croitorii de mîna a doua de pe strada Regală, Academiei, Brezoianu, sau mai știu eu care...
- Ei, cum, tăgăduiești că e o modă?
L-am privit lung.
- O modă bărbătească, de cînd lordul Derby a adoptat fracul negru și de cînd s-a fixat costumul acesta „nemțesc”, cred că nu există... Mici deosebiri de amănunte, fără nici o importanță... E drept că, în genere, bărbații cari au trecut drept faimoși eleganți, cari au prețuit în mod deosebit accesoriile, le rămîn credincioși... Sunt așa de mici, încît nu sunt remarcate în genere decît de cei cari sunt de obicei atenți la îmbrăcăminte. Vreau să spun că mai toți bărbații rămîn la idealul de eleganță pe care l-au avut cînd au îmbrăcat primele haine „la modă”, nu fără un dezgust de aristocrați consevatori față de inovații. Uite acest superb exemplar, care e Tony Bulandra*, a rămas la culoarea verde de dinainte de război (1), care azi nu se mai poartă, la manșetele scrobite, la monoclul cu șnur negru, iar cînd vine în salon intră cu mănuși albe, purtînd mereu tocurile înalte. Acesta era maximum de eleganță cînd a început el să joace pe cuceritori. Uite regizorul Teatrului Național, Soare Z. Soare**, care a risipit foarte multe milioane. Nu va renunța decît simțindu-se nenorocit la cămașa și gulerul scrobit, la vesta cu tiv de pichet. Cînd Păstorel Teodoreanu*** a terminat liceul, se purta, provincial, la Iași, haină neagră, panataloni gri și gambetă. E îmbrăcat foarte luxos, poartă cămașă de mătase de patru mii de lei, dar nu a renunțat la nimic din felul primului lui costum.
(...) Prin urmare, nici lui Ladima nu i-am spus ceea ce acum îmi apare foarte lămurit. Găsesc, împotriva convingerilor obicinuite, că tocmai a nu urma „moda”, adică a nu fi îmbrăcat ca toată lumea, e o dovadă de vanitate puerilă,.. Cei care vor să fie individuali în îmbrăcăminte, tocmai ei se fac vinovați de lipsă de modestie... Trebuie să ai o astfel de înfățișare, ca să nu te deosebești niciodată din jurul tău... Cîteodată, mă gîndesc pe mine însumi cu barbă și mă simt, așa din senin, umflatîn pene. E impresionant ce idee înaltă trebuie să aibă un om tînăr despre capul lui cu barbă... Eu, de cîte ori văd unul, așa, impozant, îl și rad în gînd, iar rezultatul, imaginea realizată astfel, mă amuză enorm. De aceea, cînd Ladima a vorbit de vanitatea puerilî a modei, îmi venea să-i spun că mai curînd mi se părea puerilă vanitatea asta a mustății lui imperiale, care atrăgea luarea-aminte, acum cînd eram cu el în restaurant. Dealtfel, tocmai poeții care disprețuiesc moda sunt cei care caută să se deosebească prea ades printr-o înfățișare prea personală, pe care unii o afișează ca pe o firmă prea indiscretă. Multă vreme am crezut că redingota neagră, gulerul scrobit, milităresc, pe care le poartă profesorii nemți, sunt o dovadă de modestie și dispreț pentru cele lumești, de ignoranță și naivă a „modei” actuale. Cînd am fost însă în Germania, am înțeles, cu o uimire pe care nu poți să ți-o închipui, că, dimpotrivă, ei sunt foarte mîndri de această ținută, pe care o cultivă dealtfel cu multă grijă, ca pe o uniformă de intelectualitate, menită să-i deosebească de restul mulțimii de rînd... Dacă mă gîndesc și mă gîndesc, îmi vine să cred că și o îmbrăcăminte urîtă, cu o cravată înnodată neîngrijit, într-o lume corect îmbrăcată, e o dovadă de suficiență... Întîi, dovedește că nu te sinchisești de părerea celor în mijlocul cărora trăiești, iar pe de altă parte, că nu te stingherește să atragi luarea-aminte și să fii comentat.
Dar atunci nu i-am putu spune lui Ladima nimic din toate acestea, iar el a continuat convorbirea, după ce și-a ars romul din ceașca de șvarț.
- Atunci, dacă nu fac haine la modă, de ce numai sunt mari croitori? De ce snobismul cutărei firme? Atunci mai bine să-ți cumperi haine gata.
- Nu... nu... Vezi, aici te înșeli... E o deosebire hotărîtoare. N-ai decît să privești atent un rînd de haine gata... Au întotdeauna umerii prea înguști, încît cusătura nu vine ca o trăsătură caligrafică de la umăr la subsoară, ci căzut scurt și nesigur, din pricină că sunt tăiate în serie... pentru orice întîmplare... De aceea, gulerul nu cade la ceafă, pe gulerul cămășii, frumos, ci rămîne căscat ca o gură de știucă. Haina, jos, e totdeauna prea lungă - pentru că fabricanții presupun că media cumpăratorilor au oarecum burtă... Mînecile au jos la pumn deschizătura prea mare, pentru orice mînă... De pantaloni, ce să mai spun? În față, chiar acolo unde orice ai spune, cade întîi privirea, sunt strîmți, scoțînd în relief oasele, în loc ca toate cusăturile să cadă frumos la vale, ei au încheietura trasă într-o parte și alta, ca șireturile la ghete. Dealtfel, însăși marginea, conturul hainei de-a gata, are cusătura vizibilă, nu e la vreo doi milimetri înăuntru, acoperită... O haină gata e ca și o haină de împrumut. E făcută pentru un tip mijlociu, standard... pentru altul decît tine. Pe cînd un croitor mare e un artist... El face o singură haină, pentru un singur corp... Atunci haina capătă galba ei, unică, așa cum îi e destinația. De ce le mai multe ori, firește, el aranjează natura... Nu mult, căci nu i se poate cere imposibilul, dar cît de cît. Haina lui are cusăturile, de la umeri la subsioară, așa, cum să spun, ca niște jumătăți oblice de paranteză (nu i-am spus așa, dar așa trebuia să-i spun), la ceafă gulerul nu cască, reverurile se petrec frumos unul peste altul... Haina cade pe corp, fără să se agațe nicăieri, cum învăluie, căzînd, mătasea, rotunjimea unui manechin. Jos e adunată rotund pe pantalon ca să nu rămîie loc gol subt ea ca subt o umbrelă. Pantalonii se fac, cu ajutorul cîtorva cute, foart largi sus, ca să nu sublinieze, ca un tricou de tenor, partea din față, și ca să nu acopere dosul, strîns ca niște cioareci.
- Domnule, dar te pricepi... Cînd mi-oi face haine te rog să vii cu mine ca specialist.
(...)
Nu ştiu, mi-ar fi plăcut să-l transform pe acest demodat prieten, într-o singură zi, ca în filmele americane. Să-l fac să-şi tundă mustaţa, să puie cămăşi care să nu-i mai stea independente de corp, scrobite, ci cu gulere care să-i mîngîie gîtul, cravate frumos înnodate, pantofi englezeşti, haine sprintene... Sunt sigur că ar fi plăcut mult femeilor. Şi fără îndoială că leafa destul de frumoasă pe care o primea acum i-ar fi permis să cheltuiască două mii de lei, cel mult, pentru îmbrăcăminte.
- Va să zică modă nu e? Ci numai croitor mare? mi-a spus, după ce şi-a răsucit o ţigare, dintr-o tabacheră plată de lemn, fapt pe care îl înţelegeam, căci dovedea pe fumătorul de gust, care ştie că e mai bun tutunul din cutie, şi după ce a pus-o cu grije într-un ţigaret special cu vată înăuntru.
- Nu, nici aşa... E modă... Însă priveşte mai curînd stofele. Ţesătura stofelor şi culoarea se schimbă destul de des. Nu numai din progresul naturala chimiei şi al ţesăturii, dar şi ca să depărteze frauda... În general, stofele bune au un preţ de producţie foarte ridicat, din cauza materialului scump folosit. Din pricina asta, alţi fabricanţi fără scrupule, din cei ce produc şi vînd în cantităţi considerabile, imită stofele şi ţesăturile la modă, bune. Totdeauna însă cu o întîrziere de doi-trei ani. ba încă şi mai mult, pînă îşi lichdează imenesele lor stocuri... Observă vitrinele scumpe, să vezi că au mai totdeauna alte culori decît vitrinele bazar. Alte cravate, alţi ciorapi, alte cămăşi, alte stofe... A fost la modă, imediat după război, un poplin gălbui destul de fin, Imediat, după ce au terminat vechile stocuri de zefir, marii fabricanţi au produs depozite întregi de polin galben, mult mai vulgar însă, făcut cu economie, din spirit de speculă... Atunci, poplinul din material bun, produs cu grije, a căpătat linii şi vărgi. Peste trei ani a fost imitat şi acesta... Acum magazinele de lux fac cămăşile de dejalenă... Peste cîţiva ani vom avea dejalenă şi pentru strada Carol. Dacă eşti atent la cravate, observi că - la un interval de trei-patru ani - ţi s eoferă la colţâul străzii o cravată ''la fel'' cu aceea pe care ai cumpărat-o la magazinul de lux, însă de zece ori mai ieftină. La adăpostul culorii şi desenului caută să te înşele la calitate... De aceea producătorii ''scumpi'' schimbă imediat. de aci, moda ţesăturilor.
(...) În realitate, el, care era împotriva atragerii atenţiei, izbutea să izbească toate privirile, să se izoleze între toţi, prin îmbrăcăminte, în acest salon cu oglinzi multe, prea luminate. Am vrut să-i subliniez asta cu o oarecare brutalitate. La masa din fund, spre galantarul casieriţei, era un grup mare de oameni tineri şi alţii mai în vîrstă... Între ei era unul, un fel de cazac uriaş, cu barbă albă, scurtă, răzvrătită, cu plete, şuviţe cărunte lipicioase, cu un chimir lat, care atrăgea toate privirile...
Mi s-a părut că aş putea bate şaua pentru Ladima.
- Crezi că domnul acela n-ar fi atras mult mai puţin atenţia, îmbrăcat aşa ca să nu difere de cei din jurul lui?... Moda uniformizează... e o lecţie pentru amorul propriu.
I s-a coborît mustaţa pe colţul gurii de spaimă, m-a privit cu ochii înfundaţi în orbite.
- Taci... taci... E marele poet german Daubler****, sărbătorit de redactorii unei reviste literare.
Am îngheţat, cu sentimentul că am comis una dintre cele mai crunte gafe din viaţa mea, şi întîmplarea m-a vindecat definitiv de a mai da asemenea lecţii.
(1) În 1927, firește. Căci, acum, în 1933 a revenit.
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, București, 1983, p. 209-215.
NOTE M.T.
* Tony Bulandra (1881 Tîrgoviște -1943 București) = Actor și regizor. Soțul actriței Lucia Sturdza Bulandra. (http://www.ziarulmetropolis.ro/tony-bulandra-secretele-unui-actor-de-top/)
** Soare Z. Soare (1894 Bucureşti -1944) = Regizor de teatru. (http://www.crispedia.ro/Soare_Z__Soare)
*** Alexandru (Păstorel) Teodoreanu (1894 Dorohoi - 1964) = Avocat și epigramist. Fratele romancierului Ionel Teodoreanu. (http://adevarul.ro/cultura/carti/50-ani-moartea-pastorel-teodoreanu-legendarele-aventuri-epigramistului-nu-l-treziti-cere-vin-1_5324259a0d133766a8ebd40e/index.html)
**** Theodor Daubler (1876 Trieste/Austro-Ungaria[Italia]-1934 Germania) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/152318/Theodor-Daubler)
luni, 25 februarie 2013
sâmbătă, 6 octombrie 2012
Umor
Scriitorul francez Jean-Pierre Claris de Florian, autor de fabule, tipărise unul din poemele sale într-o ediție de lux. Textul tipărit în coloană subțire era plasat în mijlocul paginii albe foarte mari.
Scriitorul polemist Rivarol, primind volumul, a comentat:
-Jumătate din lucrare e în alb și este de altfel partea cea mai bună....
SURSA
Gh. Brașoveanu, Anecdote cu și despre oameni celebri, ”Rebus”, București, ianuarie 2013.
Scriitorul polemist Rivarol, primind volumul, a comentat:
-Jumătate din lucrare e în alb și este de altfel partea cea mai bună....
SURSA
Gh. Brașoveanu, Anecdote cu și despre oameni celebri, ”Rebus”, București, ianuarie 2013.
duminică, 8 aprilie 2012
Bret Easton Ellis / SUA - „American Psycho” / 1991 (BOXALL 2006)
<
American Psycho
Bret Easton Elis
n. 1964 (SUA)
Prima ediție 1991
Primul editor Vintage (New York)
Titlul original American Psycho
American Psycho este, mai ales, o carte urâtă. Se instituie într-o extraordinar de expresivă descriere a violenței obscene, presărată cu recenzii obscene despre muzica lui Phill Collins și Whitney Houston, și cu nesfârșite și repetate descrieri ale modei anilor 1980. Protagonistul romanului, Patrick Bateman, este un psihopat care lucrează pe Wall Street. El prezidează întîlniri de afaceri, merge la restaurante de lux și comite violuri și crime. Romanul nu face diferență între aceste acțiuni. Depravarea, ni se sugerează, este atît de bine inculcată în tapiseria vieții contemporane, încît nu mai este posibil să o depistezi, să distingi unde se oprește capitalismul și unde începe brutalitatea.
Nu se face nici o încercare de adopta o poziție morală față de Bateman sau față de cultura căreia îi aparține. Dar violența extremă, cuplată cu maniera inflexibilă în care este descrisă, imprimă scrisului o dimensiune eterală, ieșită din comun, prin care romanul se apropie cât de cât de o atitudine etică sau estetică. În timp ce Bateman se străduiește să înțeleagă de ce a fost condamnat la această osândă deosebită, ele este incapabil să-și exprime propria mizerie sau propria stare de confuzie. Drept rezultat, romanul inspiră o dorință de certitudine pe plan etic, de a avea o perspectivă clară asupra unei culturi care a devenit ceva de necitit sau de neconceput. Aceasta este o dorință care relevă un fel de inocență, chiar în mijlocul depravării, și chiar numai și pentru acest motiv American Psycho trebuie să fie citit în continuare. PB
>
SURSA
Peter Boxall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, trad. C. Ion & G. Tănase, ed. RAO, 2007,
p. 811.
American Psycho
Bret Easton Elis
n. 1964 (SUA)
Prima ediție 1991
Primul editor Vintage (New York)
Titlul original American Psycho
American Psycho este, mai ales, o carte urâtă. Se instituie într-o extraordinar de expresivă descriere a violenței obscene, presărată cu recenzii obscene despre muzica lui Phill Collins și Whitney Houston, și cu nesfârșite și repetate descrieri ale modei anilor 1980. Protagonistul romanului, Patrick Bateman, este un psihopat care lucrează pe Wall Street. El prezidează întîlniri de afaceri, merge la restaurante de lux și comite violuri și crime. Romanul nu face diferență între aceste acțiuni. Depravarea, ni se sugerează, este atît de bine inculcată în tapiseria vieții contemporane, încît nu mai este posibil să o depistezi, să distingi unde se oprește capitalismul și unde începe brutalitatea.
Nu se face nici o încercare de adopta o poziție morală față de Bateman sau față de cultura căreia îi aparține. Dar violența extremă, cuplată cu maniera inflexibilă în care este descrisă, imprimă scrisului o dimensiune eterală, ieșită din comun, prin care romanul se apropie cât de cât de o atitudine etică sau estetică. În timp ce Bateman se străduiește să înțeleagă de ce a fost condamnat la această osândă deosebită, ele este incapabil să-și exprime propria mizerie sau propria stare de confuzie. Drept rezultat, romanul inspiră o dorință de certitudine pe plan etic, de a avea o perspectivă clară asupra unei culturi care a devenit ceva de necitit sau de neconceput. Aceasta este o dorință care relevă un fel de inocență, chiar în mijlocul depravării, și chiar numai și pentru acest motiv American Psycho trebuie să fie citit în continuare. PB
>
SURSA
Peter Boxall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, trad. C. Ion & G. Tănase, ed. RAO, 2007,
p. 811.
joi, 16 februarie 2012
Hotelul „Continental” din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)
<
... iată o firmă care nu mai are nevoie de o prezentare specială. Hotelul „CONTINENTAL” din Constanța face parte din categoria unităților de lux, cu un grad foarte înalt de confort, iar restaurantul, încadrat cu personal stilat și beneficiind de o ambianță în care bunul gust se îmbină cu discreția, oferă consumatorilor -la micul dejun, la prînz și seara - specialități culinare și băuturi apreciate de cele mai rafinate și diverse gusturi. Pe drept cuvînt se poate spune că restaurantul și hotelul „CONTINENTAL” constituie o unitate reprezentativă a turismului de pe litoralul românesc.
>
SURSA
***, „CONTINENTAL”..., „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.
... iată o firmă care nu mai are nevoie de o prezentare specială. Hotelul „CONTINENTAL” din Constanța face parte din categoria unităților de lux, cu un grad foarte înalt de confort, iar restaurantul, încadrat cu personal stilat și beneficiind de o ambianță în care bunul gust se îmbină cu discreția, oferă consumatorilor -la micul dejun, la prînz și seara - specialități culinare și băuturi apreciate de cele mai rafinate și diverse gusturi. Pe drept cuvînt se poate spune că restaurantul și hotelul „CONTINENTAL” constituie o unitate reprezentativă a turismului de pe litoralul românesc.
>
SURSA
***, „CONTINENTAL”..., „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.
vineri, 2 ianuarie 2009
„Unde sunt pescăriile de odinioară? (II)” (ANTIM)
I. T. Antim, Unde sunt pescăriile de odinioară? (II)
Paginile scrise de un cercetător, A. Daia [1928], trezește în sufletele bătrânilor din Dobrogea umbra unei nostalgii. Călătorii, notează cercetătorul, vorbeau cu mult entuziasm de pescării, îndeosebi de cele de la Gurile Dunării. Pescăriile au mai trecut, să reținem și asta, prin anii vitregiți, ele fiind „aproape părăsite”. Pe vremea aceea erau socotite doar veniturile, producția pescăriilor nu era consemnată, dar veniturile din arendări, cum spuneam, la 400.000 lei aur. Abia între 1895 și 1927 a început să fie evidențiată „producția bălților din Dobrogea”. Să nu vă mirați, dar evidența era atât de strictă încât, de exemplu, scrumbiile erau consemnate până la ultima! Ca și azi, scrumbiile se aflau și atunci la mare căutare. După 1906 s-a început înzestrarea bălților și tot atunci au părut primele cherhanale, „încăpătoare și higienice”, după cum consemnează documentele. Șalăul, în treacăt fie spus, era considerat pește de lux. Domnul profesor Ioan Popișteanu, care a avut amabilitatea să ne pună la dispoziție materialele necesare acestei documentări, deși nu este pescar pătimaș, poartă cu el nostalgia după pescăriilor de odinioară. Pentru curioși am reținut o informație: în 1926 s-au făcut primele studii asupra pescuitului în Marea Neagră, iar un an mai târziu, iar un an mai târziu a fost înființată prima societate de pescuit la mare. Ne oprim aici pentru că nu vrem să ne reproșeze careva că am căzut în patima poveștilor.
Firul unei întrebări rămâne întins cum rămâne pentru unii firul de la undiță: unde sunt pescăriile de odinioară? Nu cumva tradiția a eșuat ? Anii s-au scurs, timpul a trecut peste noi și acum, iată, în anul de grație 2009 suntem ispitiți tot mai mult să ne apropiem de mama natură, nu e rău, dar natura are nevoie de proiecte și de specialiști care să trezească noi inițiative, nu doar nostalgia după pescăriile de odinioară. Zona Metropolitană, zona cu cel mai mare vad de turiști pe timpul verii, ar trebui să fie privită cu alți ochi, iar pescăriile de la malul mării ar trebui să redevină acel rai de pe pământ unde turiștii să descopere farmecul unei cherhanale, nu cum se întâmplă acum când se întâmplă acum când se satură ascultând povești despre ce a fost odinioară.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)