<
(...)
Bărbații vorbeau între ei, dar Maharani* nu-și dădea osteneala să-i mai asculte pentru că știau bine ce aveau de făcut, mai bine chiar decît ea. Gîndurile ei evadau acum spre Europa, spre cazinouri, spre marile magazine ale bijutierilor, spre marile dineurile de gală, spre expozițiile organizate spre a ajuta dezvoltarea comerțului, spre marile hoteluri și stațiuni balneare și climaterice. Toată lumea aceasta îi părea cum foarte îndepărtată, mai îndepărtată decît o socotise odinioară, cînd, tînără fiind, sfidase legea vedică** și traversase oceanul cel negru***. Europa o fascinase așa cum un cortegiu strălucitor fascinează un copil. Dar acum era sătulă de toate acestea. De multă vreme înțelese falsitatea acestei lumi, lăcomia, tragicul ei materialism, desperarea cu care se crampona de cea mai infimă speranță, dictatorii**** și degenerescența ei. Soarta îi era pecetluită. În curînd se va autodistruge. Oameni ca lordul Heston o duceau la pieire. Salvarea Europei ar fi fost o sarcină mult mai grea decît contopirea divizatei, a sfîșiatei Indii, într-un tot armonios și mîndru. Europa era însă obosită, în vreme ce Estul se trezea odihnit și înviorat după un lung somn.
Nu! Nu va mai pleca în Europa. Va muri fără să o mai vadă. (..) După moartea ei va lăsa o mulțime de lucruri neterminate, dar urmașii vor găsi fundațiile gata și nu le va rămîne decît să continue construcția.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 518.
NOTE M. T.
* Maharani = Termen sanscrit pentru soția maharajahului sau pentru femeia-maharajah.
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
** Vede = Cele mai vechi texte în limba sanscrită ale religiei hinduse, redactate între anii 1500 î. H. și 1000 î. H. (http://www.ancient.eu/The_Vedas/)
*** Probabil Oceanul Indian.
**** Probabil Mussolini (1922), Hitler (1933) și Stalin (1924).
***** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
Se afișează postările cu eticheta hotel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hotel. Afișați toate postările
marți, 12 iulie 2016
sâmbătă, 27 februarie 2016
Aventurierii britanici în orașele Europei în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...)
De fapt, putem spune că prietenii noștri erau dintre cei dintîi din mănunchiul acela de îndrăzneți aventurieri britanici care au invadat mai pe urmă continentul și au făcut tot felul de pungășii în toate capitalele Europei. Dar în acele fericite zile ale anilor 1817 și 1818, respectul pentru solvabilitatea și demnitatea englezilor era cît se poate de mare*. Pe atunci ei nu învățaseră, cum am mai spus, să se certe la tocmeală cu stăruința care-i caracterizează în momentul de față. Marile orașe ale Europei nu-și deschiseseră încă porțile întreprinzătorilor noștri escroci. Și pe cînd cu greu mai găsești astăzi vreun oraș din Franța sau din Italia în care să nu dai cu ochii de-un nobil concetățean de-al nostru, având aerul acela de fericită fanfaronadă și de obrăznicie pe care-l purtăm peste tot, trăgîndu-i pe sfoară pe patronii de hoteluri, încasînd cecuri fictive de la bancherii prea încrezători, jefuindu-i pe birjari de trăsurile lor, pe bijutieri de giuvaericale, pe călătorii neprevăzători cu banii lor la mesele de joc și pînă și bibliotecile publice de cărțile lor, cu treizeci de ani înainte nu-ți trebuia decît să fii lord englez, călătorind în trăsura ta particulară, și găseai credit oriunde aveai chef să-l cauți iar gentlemanii în loc de-a băga mîna în buzunarul altora erau cei buzunăriți.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 22-23.
NOTĂ M. T.
* Era perioada imediat următoare înfrâgerii definitive a Franței republicane și imperiale (Waterloo, 18 iunie 1815), după mai mult de două decenii de războaie (1792-1815), în care Marea Britanie a fost inițiatoarea a șapte coaliții europene antifranceze.
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de Wiliam Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
De fapt, putem spune că prietenii noștri erau dintre cei dintîi din mănunchiul acela de îndrăzneți aventurieri britanici care au invadat mai pe urmă continentul și au făcut tot felul de pungășii în toate capitalele Europei. Dar în acele fericite zile ale anilor 1817 și 1818, respectul pentru solvabilitatea și demnitatea englezilor era cît se poate de mare*. Pe atunci ei nu învățaseră, cum am mai spus, să se certe la tocmeală cu stăruința care-i caracterizează în momentul de față. Marile orașe ale Europei nu-și deschiseseră încă porțile întreprinzătorilor noștri escroci. Și pe cînd cu greu mai găsești astăzi vreun oraș din Franța sau din Italia în care să nu dai cu ochii de-un nobil concetățean de-al nostru, având aerul acela de fericită fanfaronadă și de obrăznicie pe care-l purtăm peste tot, trăgîndu-i pe sfoară pe patronii de hoteluri, încasînd cecuri fictive de la bancherii prea încrezători, jefuindu-i pe birjari de trăsurile lor, pe bijutieri de giuvaericale, pe călătorii neprevăzători cu banii lor la mesele de joc și pînă și bibliotecile publice de cărțile lor, cu treizeci de ani înainte nu-ți trebuia decît să fii lord englez, călătorind în trăsura ta particulară, și găseai credit oriunde aveai chef să-l cauți iar gentlemanii în loc de-a băga mîna în buzunarul altora erau cei buzunăriți.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 22-23.
NOTĂ M. T.
* Era perioada imediat următoare înfrâgerii definitive a Franței republicane și imperiale (Waterloo, 18 iunie 1815), după mai mult de două decenii de războaie (1792-1815), în care Marea Britanie a fost inițiatoarea a șapte coaliții europene antifranceze.
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de Wiliam Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
duminică, 13 decembrie 2015
Parisul anului 1932 versus Parisul anului 1888 (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
Pe drumul de întoarcere în Anglia, poposiră două nopți la Paris, într-un hotel mic, așezat deasupra unui restaurant lîngă gara Saint-Lazare. Aveau foc de lemne în camere și paturi confortabile.
- Numai francezii știu cum trebuie să fie un pat, comentă Adrian.
Bucătăria era menită să-i satisfacă pe turiști sau pe cei ce călătoresc prin locuri unde se poate aprecia o mîncare bună. Chelnerii, care purtau șorțuri, arătau, după cum se exprimase Adrian, ”ca niște călugări ce îndeplinesc un pic de muncă”, turnînd vinul, sau amestecînd cu reverență salata. El și Dinny erau singurii străini atît din hotel, cît și din restaurant și erau aproape singurii străini din Paris.
- Minunat oraș, Dinny. Cu excepția faptului că sînt mașini în loc de flacres (1) și a turnului Eiffel, nu văd nici o schimbare substanțială din `88, cînd bunicul tău era ambasador la Copenhaga și m-a adus pentru prima dată aici. În aer plutește același iz de cafea și același fum al focurilor de lemne; oamenii au aceleași spinări late, și aceiași nasturi roșii la mantale; afară sînt aceleași măsuțe, în fața acelorași cafenele; aceleași ”affiches”; aceleași nostime tejghele de stradă, la care se vînd cărți, aceeași miraculoasă violență în conducerea vehiculelor, același pătrunzător cenușiu franțuzesc, răspîndesc pînă și pe cer; și aceeași expresie morocănoasă, care nu se sinchisește nici cît negru sub unghie de tot ceea ce nu înseamnă Paris. Parisul dă tonul modei, și totuși este cel mai conservator oraș din lume. Se spune că cercurile literare avangardiste de aici consideră că lumea a fost creată cel mai devreme în 1914*, aruncă la gunoi tot ce s-a scris înainte de război, disprețuiesc tot ce dăinuie, sînt alcătuite în cea mai mare parte din evrei, polonezi și irlandezi și totuși au ales drept lăcaș acest oraș imuabil. La fel și cu pictorii și muzicienii, sau toți ceilalți extremiști. Aici se adună și pălăvrăgesc și se istovesc în experimente. Iar bunul și bătrînul Paris rîde și-i dă înainte, la fel de preocupat de realitate, de arome și de trecut cum a fost de cînd lumea. Parisul produce anarhie la fel cum berea produce spumă.
Dinny îi strînse brațul.
- A fost un efort încununat de roade, unchiule. Trebuie să-ți mărturisesc că mă simt mult mai vie aici decît m-am simțit de secloe încoace.
- Ah! Parisul îți răsfață simțurile. (...)
(1) Trăsuri (fr.).
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 263-264.
NOTE M. T.
* În 1914 a început Primul Război Mondial, care s-a încheiat în 1918.
** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...)
Pe drumul de întoarcere în Anglia, poposiră două nopți la Paris, într-un hotel mic, așezat deasupra unui restaurant lîngă gara Saint-Lazare. Aveau foc de lemne în camere și paturi confortabile.
- Numai francezii știu cum trebuie să fie un pat, comentă Adrian.
Bucătăria era menită să-i satisfacă pe turiști sau pe cei ce călătoresc prin locuri unde se poate aprecia o mîncare bună. Chelnerii, care purtau șorțuri, arătau, după cum se exprimase Adrian, ”ca niște călugări ce îndeplinesc un pic de muncă”, turnînd vinul, sau amestecînd cu reverență salata. El și Dinny erau singurii străini atît din hotel, cît și din restaurant și erau aproape singurii străini din Paris.
- Minunat oraș, Dinny. Cu excepția faptului că sînt mașini în loc de flacres (1) și a turnului Eiffel, nu văd nici o schimbare substanțială din `88, cînd bunicul tău era ambasador la Copenhaga și m-a adus pentru prima dată aici. În aer plutește același iz de cafea și același fum al focurilor de lemne; oamenii au aceleași spinări late, și aceiași nasturi roșii la mantale; afară sînt aceleași măsuțe, în fața acelorași cafenele; aceleași ”affiches”; aceleași nostime tejghele de stradă, la care se vînd cărți, aceeași miraculoasă violență în conducerea vehiculelor, același pătrunzător cenușiu franțuzesc, răspîndesc pînă și pe cer; și aceeași expresie morocănoasă, care nu se sinchisește nici cît negru sub unghie de tot ceea ce nu înseamnă Paris. Parisul dă tonul modei, și totuși este cel mai conservator oraș din lume. Se spune că cercurile literare avangardiste de aici consideră că lumea a fost creată cel mai devreme în 1914*, aruncă la gunoi tot ce s-a scris înainte de război, disprețuiesc tot ce dăinuie, sînt alcătuite în cea mai mare parte din evrei, polonezi și irlandezi și totuși au ales drept lăcaș acest oraș imuabil. La fel și cu pictorii și muzicienii, sau toți ceilalți extremiști. Aici se adună și pălăvrăgesc și se istovesc în experimente. Iar bunul și bătrînul Paris rîde și-i dă înainte, la fel de preocupat de realitate, de arome și de trecut cum a fost de cînd lumea. Parisul produce anarhie la fel cum berea produce spumă.
Dinny îi strînse brațul.
- A fost un efort încununat de roade, unchiule. Trebuie să-ți mărturisesc că mă simt mult mai vie aici decît m-am simțit de secloe încoace.
- Ah! Parisul îți răsfață simțurile. (...)
(1) Trăsuri (fr.).
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 263-264.
NOTE M. T.
* În 1914 a început Primul Război Mondial, care s-a încheiat în 1918.
** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
duminică, 5 iulie 2015
Tarifele hotelurilor stabilite de Primăria Constanța în 1925 („Observator” 2015)
Marieta Ștefan, Prețul cazării la hotel, stabilit de Primărie!, „Observator”, Constanța, iulie 2015
(...)
Chiar și acum aproape 100 de ani, prețurile de cazare la hotel nu erau accesibile oricui. (...) „Primăria a dat o ordonanță prin care fixa prețurile la cazare, pentru a evita specula. Hotelierii erau obligați să afișeze prețurile la recepția hotelului”, ne-a declarat V. Coman, șeful Serviciului Județean al Arhivelor Naționale.
Hotelurile se împărțeau în 4 clase. „Palace”, Regnier” și Grand” erau considerate de lux, „Reginav” și „Bulevard” de cl. I, „Elita”, „High-Life”, „Bristol”, „Regal”, „Central”, „Comercial”, „Princiar”, „Minerva”, „Continental”, „Paris”, „Grivița”, „Carol” de cl. II, iar „Metropol”, „Transilvania”, „Aurel”, „Italia”, „Traian”„ Monastir”, „București”, „Grivița” (str. Ștefan cel Mare), „Babuș” și „Balcani” erau de cl. III. (...) „Prețurile pe camere sunt următoarele: hotelurile de cl . I pt. o cameră cu un pat dela 120-160 lei, pentru o cameră cu două paturi dela 170-240 lei, hotelurile de cl. II pentru o cameră cu un pat dela 60-110 lei, pentru o cameră cu două paturi dela 130-200 lei, hotelurile de cl. III pentru o cameră cu un pat dela 50-60 lei, pentru o cameră cu două paturi dela 100-110 lei”,stătea scris în ordonanță.
Hotelurile de lux aveau dreptul să ia un procent de 15% peste prețurile practicate de hotelurile de clasa I, (...).
(...) Pentru orice pat suplimentar se plătea extra, în funcție de clasificarea hotelului, la fel și pentru o persoană în plus. Baia era plătită separat și electricitatea la fel, iar „pasagerii” plăteau și Taxa Comunală de 10 lei.
Hotelurile cu pensiune aveau tarife oficiale, vizate de Administrația Comunală, iar hanurile aveau „toate una și aceeași clasă”. (...) „Prețul la cameră este de 10 lei pentru o persoană, 10 lei pentru o căruță cu un cal și 20 de lei pentru o căruță cu doi cai”, mai scria în ordonanță.
Sursa: SJAN, fond Primăria Constanța, dosar 21/1925, fila 40.
(...)
Chiar și acum aproape 100 de ani, prețurile de cazare la hotel nu erau accesibile oricui. (...) „Primăria a dat o ordonanță prin care fixa prețurile la cazare, pentru a evita specula. Hotelierii erau obligați să afișeze prețurile la recepția hotelului”, ne-a declarat V. Coman, șeful Serviciului Județean al Arhivelor Naționale.
Hotelurile se împărțeau în 4 clase. „Palace”, Regnier” și Grand” erau considerate de lux, „Reginav” și „Bulevard” de cl. I, „Elita”, „High-Life”, „Bristol”, „Regal”, „Central”, „Comercial”, „Princiar”, „Minerva”, „Continental”, „Paris”, „Grivița”, „Carol” de cl. II, iar „Metropol”, „Transilvania”, „Aurel”, „Italia”, „Traian”„ Monastir”, „București”, „Grivița” (str. Ștefan cel Mare), „Babuș” și „Balcani” erau de cl. III. (...) „Prețurile pe camere sunt următoarele: hotelurile de cl . I pt. o cameră cu un pat dela 120-160 lei, pentru o cameră cu două paturi dela 170-240 lei, hotelurile de cl. II pentru o cameră cu un pat dela 60-110 lei, pentru o cameră cu două paturi dela 130-200 lei, hotelurile de cl. III pentru o cameră cu un pat dela 50-60 lei, pentru o cameră cu două paturi dela 100-110 lei”,stătea scris în ordonanță.
Hotelurile de lux aveau dreptul să ia un procent de 15% peste prețurile practicate de hotelurile de clasa I, (...).
(...) Pentru orice pat suplimentar se plătea extra, în funcție de clasificarea hotelului, la fel și pentru o persoană în plus. Baia era plătită separat și electricitatea la fel, iar „pasagerii” plăteau și Taxa Comunală de 10 lei.
Hotelurile cu pensiune aveau tarife oficiale, vizate de Administrația Comunală, iar hanurile aveau „toate una și aceeași clasă”. (...) „Prețul la cameră este de 10 lei pentru o persoană, 10 lei pentru o căruță cu un cal și 20 de lei pentru o căruță cu doi cai”, mai scria în ordonanță.
Sursa: SJAN, fond Primăria Constanța, dosar 21/1925, fila 40.
marți, 19 mai 2015
Istoria hotelului Palace din Constanța („Cuget Liber” 2015)
ANA FULAȘ-IONESCU, Mărirea și decăderea celui mai luxos hotel din Constanța. Nemții și rușii puseseră ochii pe el
„Cuget Liber”, Constanța, 19 mai 2015
„Cuget Liber”, Constanța, 19 mai 2015
joi, 21 august 2014
Consecințe sociale ale desprinderii geologice imaginare a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)
<
(...) În această învălmășeală nemaivăzută, au fost soți care s-au pierdut de neveste, fii care s-au pierdut de părinți, dar rezultatul unor răzlețiri atît de dramatice, fapt pe care nimeni n-ar ști să le inventeze, ceea ce doar prin sine, demonstrează irezistibila veridicitate a relatării, rezultatul, spuneam, a fost că o astfel de familie, scindată, dar însuflețită de un dinamism egal în toate părțile sale, a ocupat locuri în hoteluri diferite, străduindu-se cu sîrg să-i strîngă sub un același acoperiș pe cei care, după cum spuneau, la urma urmelor, îl rîvneau, în general se instalau cu toții pînă la urmă în hotelul care avea mai multe stele pe firmă. Comisarii de poliție, coloneii de armată și de gardă cereau întăriri, mașini blindate și instrucșiuni de la Lisabona, guvernul, fără să știe unde să vină mai întîi în ajutor, comanda și contramanda, amenința și se ruga, se spunea că fuseseră deja demiși trei miniștri. (...)
În timpul zilelor pe care și le-au mai petrecut cei trei prieteni în Albufeira, poliția de intervenție, sprijinită de grupul de operațiuni speciale, a încercat să realizeze o evacuare vialentă a unui din hoteluri, dar reacția unită și concordantă a noiolor oaspeți și a proprietarilor, unii deciși să reziste pînă la ultima cameră, ceillați temători de harababura lăsată în mod obișnuit de salvatori, i-a făcut să suspende operațiunile, amînate pentru altă ocazie, cînd vremea și făgăduielile vor fi adormit vigilența. Cînd Pedro Orce, Joaquim Sassa și Jose Anaico și -au reluat drumul spre Lisabona deja existau în clădirile ocupate comisii de locatari alese în mod democratic, constituind ramuri specializate, mai precis, de igienă și întreținere, de gospodărie, de spălătorie, de petreceri și agrement, de animație culturală, de educație și formare civică, de gimnastică și sport, în fine, tot ceea ce este indispensabil armoniei și bunei funcționări a oricărei comunități. Pe arborii proprii și improvizați fluturau banderole și flamuri de toate culorile, totul servea acestui scop, steaguri ale unor țări străine, ale cluburilor sportive, ale diverselor asociații, sub egida simbolului patriei, arborat pe cel mai înalt catarg, se vedeau chiar și cuverturi spînzurînd la ferestre, într-o sănătoasă emulație decorativă.
Totuși, conjuncție de coordonare adversativă care întotdeauna anunță opoziția, restriciția sau diferența, și care, aplicată la caz, vine să ne amintească faptul că tocmai bunele lucruri pentru unii își au totuși-urile lor pentru alții, ocuparea hotelurilor în această manieră sălbatică a fost picătura de apă care a făcut să transbordeze neliniștea în care trăiau încă din primul ceas cei înstăriți și puternici. Mulți, de teamă să nu se afunde peninsula cu vieți și moșii, plecaseră oadată cu acea debandadă a turiștilor, ceea ce, desigur, nu înseamnă că ei au fost, respectivii, străini în propria lor țară, cu toate că există diverse grade de apartenență a fiecăruia la patria care e în mod natural și adminsitrativ a sa, după cum ne-a demonstrat cu prisosință istoria.
Acum, sub egida generală a insolențelor sociale, mai mult decît generală, universală, dacă facem abstracție de comportarea contradictorie a micului ziar din Neapole, avea loc o a doua emigrare, în masă, în asemenea măsură, încît devenise legal să te îndoiești că nu fusese pregătită cu meticulozitate încă de cînd, sub ochii tuturor, devenise evident că rănile a ceea ce pe atunci mai era Europa completă nu se puteau cicatriza nicicum, că structura fizică a peninsulei, cine și-ar fi putut închipui, se rupsese acolo unde era mai solidă. Marile conturi bancare au devenit peste noapte minime, mai era o reminiscență simbolică, în Portugalia vreo cinci sute de scuzi* amărîți, în Spania vreo cinci sute de pesetas** amărîte, sau ceva mai mult, rase astfel depunerile la ordin, cu un anume prejudiciu depozitele pe termen, și toate, aurăriile, argintăriile, pietrele prețioase, bijuteriile, operele de artă, titlurile, totul a fost purtat de puternicul suflu care a măturat peste mare, în cele treizeci și două de direcții ale rozei vînturilor, bunurile mobile ale fugarilor, în speranța că va fi restul recuperat într-o bună zi, timp, să fie, și răbdare. Desigur că schimbări atît de mari nu se puteau face în douăzeci și patru de ore, dar o săptămînă a fost suficientă pentru ca să se modifice, de sus în jos și de la stînga la dreapta, în mod radical, fizionomia socială a celor două țări iberice. Un observator care nu ar cunoaște faptele și motivele, care s-ar lăsa amăgit de aparența superficială, ar conchide portughezii și spaniolii sărăciseră brusc, de la un ceas la altul, cînd, la urma urmelor, scurt și surprinzător, tot ce se întîmplase fusese plecarea magnaților, cum dispar ei cum suferă statistica.
(...)
>
SURSA
Jose Saramago***, Pluta de piatră****, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 90-93.
NOTE M.T.
* Scud = Moneda națională portugheză anterioară introducerii Euro (1999).
** Peseta = Moneda națională spaniolă anterioară introducerii Euro
*** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1998. (http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/a-murit-jos%C3%A9-saramago-190749)
**** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)
(...) În această învălmășeală nemaivăzută, au fost soți care s-au pierdut de neveste, fii care s-au pierdut de părinți, dar rezultatul unor răzlețiri atît de dramatice, fapt pe care nimeni n-ar ști să le inventeze, ceea ce doar prin sine, demonstrează irezistibila veridicitate a relatării, rezultatul, spuneam, a fost că o astfel de familie, scindată, dar însuflețită de un dinamism egal în toate părțile sale, a ocupat locuri în hoteluri diferite, străduindu-se cu sîrg să-i strîngă sub un același acoperiș pe cei care, după cum spuneau, la urma urmelor, îl rîvneau, în general se instalau cu toții pînă la urmă în hotelul care avea mai multe stele pe firmă. Comisarii de poliție, coloneii de armată și de gardă cereau întăriri, mașini blindate și instrucșiuni de la Lisabona, guvernul, fără să știe unde să vină mai întîi în ajutor, comanda și contramanda, amenința și se ruga, se spunea că fuseseră deja demiși trei miniștri. (...)
În timpul zilelor pe care și le-au mai petrecut cei trei prieteni în Albufeira, poliția de intervenție, sprijinită de grupul de operațiuni speciale, a încercat să realizeze o evacuare vialentă a unui din hoteluri, dar reacția unită și concordantă a noiolor oaspeți și a proprietarilor, unii deciși să reziste pînă la ultima cameră, ceillați temători de harababura lăsată în mod obișnuit de salvatori, i-a făcut să suspende operațiunile, amînate pentru altă ocazie, cînd vremea și făgăduielile vor fi adormit vigilența. Cînd Pedro Orce, Joaquim Sassa și Jose Anaico și -au reluat drumul spre Lisabona deja existau în clădirile ocupate comisii de locatari alese în mod democratic, constituind ramuri specializate, mai precis, de igienă și întreținere, de gospodărie, de spălătorie, de petreceri și agrement, de animație culturală, de educație și formare civică, de gimnastică și sport, în fine, tot ceea ce este indispensabil armoniei și bunei funcționări a oricărei comunități. Pe arborii proprii și improvizați fluturau banderole și flamuri de toate culorile, totul servea acestui scop, steaguri ale unor țări străine, ale cluburilor sportive, ale diverselor asociații, sub egida simbolului patriei, arborat pe cel mai înalt catarg, se vedeau chiar și cuverturi spînzurînd la ferestre, într-o sănătoasă emulație decorativă.
Totuși, conjuncție de coordonare adversativă care întotdeauna anunță opoziția, restriciția sau diferența, și care, aplicată la caz, vine să ne amintească faptul că tocmai bunele lucruri pentru unii își au totuși-urile lor pentru alții, ocuparea hotelurilor în această manieră sălbatică a fost picătura de apă care a făcut să transbordeze neliniștea în care trăiau încă din primul ceas cei înstăriți și puternici. Mulți, de teamă să nu se afunde peninsula cu vieți și moșii, plecaseră oadată cu acea debandadă a turiștilor, ceea ce, desigur, nu înseamnă că ei au fost, respectivii, străini în propria lor țară, cu toate că există diverse grade de apartenență a fiecăruia la patria care e în mod natural și adminsitrativ a sa, după cum ne-a demonstrat cu prisosință istoria.
Acum, sub egida generală a insolențelor sociale, mai mult decît generală, universală, dacă facem abstracție de comportarea contradictorie a micului ziar din Neapole, avea loc o a doua emigrare, în masă, în asemenea măsură, încît devenise legal să te îndoiești că nu fusese pregătită cu meticulozitate încă de cînd, sub ochii tuturor, devenise evident că rănile a ceea ce pe atunci mai era Europa completă nu se puteau cicatriza nicicum, că structura fizică a peninsulei, cine și-ar fi putut închipui, se rupsese acolo unde era mai solidă. Marile conturi bancare au devenit peste noapte minime, mai era o reminiscență simbolică, în Portugalia vreo cinci sute de scuzi* amărîți, în Spania vreo cinci sute de pesetas** amărîte, sau ceva mai mult, rase astfel depunerile la ordin, cu un anume prejudiciu depozitele pe termen, și toate, aurăriile, argintăriile, pietrele prețioase, bijuteriile, operele de artă, titlurile, totul a fost purtat de puternicul suflu care a măturat peste mare, în cele treizeci și două de direcții ale rozei vînturilor, bunurile mobile ale fugarilor, în speranța că va fi restul recuperat într-o bună zi, timp, să fie, și răbdare. Desigur că schimbări atît de mari nu se puteau face în douăzeci și patru de ore, dar o săptămînă a fost suficientă pentru ca să se modifice, de sus în jos și de la stînga la dreapta, în mod radical, fizionomia socială a celor două țări iberice. Un observator care nu ar cunoaște faptele și motivele, care s-ar lăsa amăgit de aparența superficială, ar conchide portughezii și spaniolii sărăciseră brusc, de la un ceas la altul, cînd, la urma urmelor, scurt și surprinzător, tot ce se întîmplase fusese plecarea magnaților, cum dispar ei cum suferă statistica.
(...)
>
SURSA
Jose Saramago***, Pluta de piatră****, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 90-93.
NOTE M.T.
* Scud = Moneda națională portugheză anterioară introducerii Euro (1999).
** Peseta = Moneda națională spaniolă anterioară introducerii Euro
*** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1998. (http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/a-murit-jos%C3%A9-saramago-190749)
**** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)
marți, 7 mai 2013
luni, 25 februarie 2013
vineri, 30 martie 2012
Inaugurarea restaurantelor „Vulturul”, „Cocorul”, și „Pajura” din stațiunea Venus în 1973 („Litoral” 1973)
<
Stațiunea Venus își îmbogățește în aceste zile zestrea de frumuseți arhitectonice prin darea în folosință a trei noi unități restaurantiere - „Vulturul”, „Cocorul” și „Pajura” - aferente hotelurilor cu același nume. Cele trei restaurante de mare capacitate își vor oferi serviciile turiștilor din stațiunea Venus (și în special celor cazați în hotelurile respective), amplificând astfel calitatea deservirii vizitatorilor litoralului românesc.
>
SURSA
***, NOU. În Venus, TREI RESTAURANTE, „Litoral”, Constanța, 14 iunie 1973, p.?.
Stațiunea Venus își îmbogățește în aceste zile zestrea de frumuseți arhitectonice prin darea în folosință a trei noi unități restaurantiere - „Vulturul”, „Cocorul” și „Pajura” - aferente hotelurilor cu același nume. Cele trei restaurante de mare capacitate își vor oferi serviciile turiștilor din stațiunea Venus (și în special celor cazați în hotelurile respective), amplificând astfel calitatea deservirii vizitatorilor litoralului românesc.
>
SURSA
***, NOU. În Venus, TREI RESTAURANTE, „Litoral”, Constanța, 14 iunie 1973, p.?.
miercuri, 22 februarie 2012
Complexul „Belvedere” („Litoral” 1972)
<
Amplasat într-o zonă în care vegetația își face simțită prezența din plin, oferind turiștilor un colorit variat prin miile de flori, complexul „Belvedere”, alcătuit dintr-un hotel cu 400 de locuri și un elegant restaurant este condus de Nicoale DUMITRIU. Hotelul, prin serviciile sale, pune la dispoziție, cotidian, turiștilor din România, Republica Federală a Germaniei, Olanda și Anglia nu numai posibilități multiple de agrement prin organizarea unor excursii, dar și o serie de alte avantaje (magazin de artizanat, un bar de zi etc.).
RESTAURANTUL „Belvedere”, cu o capacitate de 480 de locuri, dispune de un personal de înaltă calificare specializat în R. F. a Germaniei. Responsabilul restaurantului, Viorel Grapă, și bucătarul șef Nicolae Moraru au reușit ca de la deschiderea sezonului și pînă la data apariției acestor rînduri să ofere turiștilor nenumărate premiere în arta culinară. Dar, alte noutăți le puteți afla dacă veți vizita în aceste zile, frumosul hotel și restaurantul „Belvedere” din Eforie Nord.
>
SURSA
***, Un complex al liniștii, „Litoral”, Constanța, ?. ?. 1972
Amplasat într-o zonă în care vegetația își face simțită prezența din plin, oferind turiștilor un colorit variat prin miile de flori, complexul „Belvedere”, alcătuit dintr-un hotel cu 400 de locuri și un elegant restaurant este condus de Nicoale DUMITRIU. Hotelul, prin serviciile sale, pune la dispoziție, cotidian, turiștilor din România, Republica Federală a Germaniei, Olanda și Anglia nu numai posibilități multiple de agrement prin organizarea unor excursii, dar și o serie de alte avantaje (magazin de artizanat, un bar de zi etc.).
RESTAURANTUL „Belvedere”, cu o capacitate de 480 de locuri, dispune de un personal de înaltă calificare specializat în R. F. a Germaniei. Responsabilul restaurantului, Viorel Grapă, și bucătarul șef Nicolae Moraru au reușit ca de la deschiderea sezonului și pînă la data apariției acestor rînduri să ofere turiștilor nenumărate premiere în arta culinară. Dar, alte noutăți le puteți afla dacă veți vizita în aceste zile, frumosul hotel și restaurantul „Belvedere” din Eforie Nord.
>
SURSA
***, Un complex al liniștii, „Litoral”, Constanța, ?. ?. 1972
duminică, 12 februarie 2012
Barul hotelului „Dacia” din Mamaia în 1972 („Litoral” 1972)
<
Majoritatea celor ce au trecut pragul barului de zi al hotelului „Dacia” din Mamaia au revenit cu aceeași plăcere pe care au simțit-o la prima lor vizită. Era și firesc, aici au găsit o atmosferă intimă, plăcută, iar timpul petrecut în fața unui gin Fizz, Martini, Campari sau a unui cocktail Mamaia, preparat și elegant servit de priceputul barman Ștefan Surel, audiind o muzică plăcută, înregistrată pe bandă de magnetofon. Tot aici s-au delectat la fel de bine în fața jocurilor mecanice. dar nu mai puțin atractive, în ambianța barului, sînt și emisiunile de televiziune, în care scop, un televizor este pus la dispoziția clienților.
Pentru a vă convinge de adevărul afirmațiilor vă invităm să vizitați acest bar de zi.
>
SURSA
***, UN BAR DE ZI, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.
Majoritatea celor ce au trecut pragul barului de zi al hotelului „Dacia” din Mamaia au revenit cu aceeași plăcere pe care au simțit-o la prima lor vizită. Era și firesc, aici au găsit o atmosferă intimă, plăcută, iar timpul petrecut în fața unui gin Fizz, Martini, Campari sau a unui cocktail Mamaia, preparat și elegant servit de priceputul barman Ștefan Surel, audiind o muzică plăcută, înregistrată pe bandă de magnetofon. Tot aici s-au delectat la fel de bine în fața jocurilor mecanice. dar nu mai puțin atractive, în ambianța barului, sînt și emisiunile de televiziune, în care scop, un televizor este pus la dispoziția clienților.
Pentru a vă convinge de adevărul afirmațiilor vă invităm să vizitați acest bar de zi.
>
SURSA
***, UN BAR DE ZI, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.
sâmbătă, 11 februarie 2012
Cooperativa „Igiena” din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)
<
Doriți să vă procurați peruci, meșe sau cozi, executate din păr natural de cooperativa „Igiena” din Constanța? Le puteți găsi, în culori diferite, pentru toate vîrstele, la unitățile de coafură de la hotelul „Perla” din Mamaia și la unitatea mixtă de coafură - frizerie - manichiură din stațiunea Eforie Sud.
>
SURSA
***, Peruci și meșe, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.
Doriți să vă procurați peruci, meșe sau cozi, executate din păr natural de cooperativa „Igiena” din Constanța? Le puteți găsi, în culori diferite, pentru toate vîrstele, la unitățile de coafură de la hotelul „Perla” din Mamaia și la unitatea mixtă de coafură - frizerie - manichiură din stațiunea Eforie Sud.
>
SURSA
***, Peruci și meșe, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.
sâmbătă, 27 februarie 1993
Marea Neagră la Constanța văzută de scriitorul Constantin Cioroiu
(...)
Odăile noastre dădeau totdeauna spre mare, ceea ce mărturisesc că, pe acea vreme era foarte impresionant pentru mine. La picioarele noastre, stâncile pe care era clădit hotelul, marea cenușie, învolburată își spărgea vijelios valurile, ajungând peste geamlâcul de la sala de mâncare. Ca să nu-mi fie frică și să mă obișnuiesc cu această furie dezlănțuită, între ei doi, plecam la plimbare până la Cazino. Ne opream pe promenada de pe bulevard și părinții mei priveau vapoarele care intrau și ieșeau din port în mugetul sirenelor care parcă-și răspundeau una alteia. Către ce țărmuri îndepărtate porneau ei cu ochii ațintiți spre orizont
(...) Porniră cele trei corăbii... / Spre care țărm le-o duce vântul?... / Ce porturi tainice, / Ascunse cercetătoarelor priviri, / Se vor vedea sosind mânate de dorul tristei pribegiri?... („Romanța celor trei corăbii”)
Uneori, coboram și ne plimbam chiar pe promenada de jos a Cazinoului. De câte ori nu s-a întâmplat ca un val mai puternic să ne stropească de sus până jos! Dar mai frumoasă era plimbarea noastră la amurg.
(...) Porniră cele trei corăbii ... / Și-abia se mai zăresc - / Se-ngroapă / În golul zărilor pătate de violetul înserării; / (...) Porniră cele trei corăbii... / Și-n urma lor rămase portul, / Mai trist ca muntele Golgotei însângerat de-un asfințit... („Romanța celor trei corăbii”)
Atunci ne duceam pe dig, atât cât se putea avansa. În dreapta portul, cu apele domolite, vapoarele cu diverse pavilioane catarge ce se profilau pe un cer de plumb, lumini cari începeau să se aprindă pe punți, forfota marinarilor, umbre tăcute alergând de la proră la pupă. În stânga, vuietul asurzitor al mării, care-și spărgea cu furie valurile de primul nivel al digului. În fața noastră, farul, licurici strălucitor care la un anumit interval își proiecta lumina, călăuză a navigatorilor, departe de mare.
Plimbările acesta cu părinții aveau ceva impresionant prin măreția naturii dezlănțuite și prin totala tăcere a părinților mei, cari priveau departe, spre alte zări, spre alte mări... Dar momentul culminant era pentru mine seara, până adormeam. Era înfricoșător și totuși sublim.
Vuietul mării, zgomotul asurzitor al valurilor cari se spărgeau sub odaia mea, sirenele cari pe diferite tonuri își răspundeau și geamătul sinistru, prelung al geamandurilor în noapte...
Și azi, când simt nostalgia acelor emoții, cândva înfricoșătoare, vin la Constanța să retrăiesc, cu părinții mei în gând, acele splendide amintiri ale copilăriei mele...”.
sâmbătă, 23 iunie 1973
Cabinete de cosmetică și vibromasaj pe litoral în vara anului 1973 („LITORAL”)
Și în această vară, cooperativa constănțeană „Unirea” se preocupă de asigurarea unor servicii ireproșabile turiștilor ce-și petrec vacanța pe litoral. Astfel, în Constanța își desfășoară activitatea opt cabinete cosmetice și de vibromasaj (dintre care cel mai cunoscut este cel de la Casa Modei), în Mamaia - trei cabinete (la hotelurile Internațional, Perla și Sirena), în Eforie Nord și Eforie Sud câte o unitate (în cadrul complexelor de deservire ale cooperației meșteșugărești din aceste localități). Fiecare unitate este încadrată cu personal de înaltă calificare, beneficiind de aparatură ultramodernă.
vineri, 15 iunie 1973
Hotelul „Narcis” din Saturn („LITORAL” 1973)
Turiștii sunt atrași de barul de zi al hotelului „Narcis” din Saturn nu numai pentru calitatea preparatelor alcoolice din băuturi fine și serviciul ireproșabil al barmanului Ion Voiculescu, ci și pentru atmosferă intimă și agreabilă a barului. La acestea adăugăm o muzică înregistrată pe benzi de magnetofon, aleasă cu mult discernământ, nu poate lăsa indiferent pe nimeni.
vineri, 16 iunie 1972
„Continental” („LITORAL” 1972)
***, Continental, „Litoral”, Constanța, 15 iunie - 15 septembrie 1972
Este imposibil ca, localnic sau turist venit pe litoral fiind, să nu remarci o unitate restaurantieră ce a intrat deja de mulți ani în obișnuința popasurilor noastre: „Continental”. Aflat la parterul hotelului cu același nume, la intersecția a două importante artere de circulație - bulevardele Tomis și Republica - restaurantul „Continental” își întâmpină și în acest an vizitatorii cu câteva atuuri demne de trecut în revistă.
În primul rând, este vorba de marele număr de preparate culinare pe care le oferă acest restaurant prin serviciile cunoscutului bucătar Vladimir Campani, a cărui specialitate - tochitura cu mămăliguță - este frecvent solicitată de consumatori. Alături de aceasta, se pregătesc și se oferă zilnic un mare număr de supe și ciorbe, precum și preparate pe bază de carne: văcuță cu vinete, antricot de vacă, cotlet de porc, șnițele, escalopuri. La orice oră din zi, restaurantul oferă și un mare număr de preparate (file de șalău, saramură de crap, morun la grătar, somn pane) și de grătar.
„Continental” și-a câștigat un renume din oferirea micului dejun, de la care nu lipsesc cafeaua cu lapte, ceaiul, ochiurile, omletele, șunca presată și mușchiul afumat.
Seara, programul celor câteva ore petrecute la „Continental” este agrementat prin prezența sonoră a formației vocal-instrumentale „Sincop”, având-o ca solistă pe Dorina Varlam. Iată deci, suficiente argumente pentru a vă convinge să poposiți în timpul sejurului pe litoral la restaurantul „Continental” din Constanța.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)