Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Eforie Nord. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eforie Nord. Afișați toate postările

luni, 23 aprilie 2012

Situația punctelor de prim-ajutor pe litoral în 1994 („Telegraf” 1994)

<
După `89, mulți directori de societăți comerciale cu capital de stat au simțit nevoia de a gospodări bunurile cu care au fost ”înzestrați” de partid. Așa se fac că S.A. de pe litoral au vîndut sau închiriat punctele de prim ajutor medical unor agenți economici. Urmarea? Dispariția punctelor sanitare în marea lor majoritate. Astfel, din 12 cîte existau în Mamaia, au mai rămas (?), prost așezate și în imposibilitatea de a fi dotate cu aparate medicale pentru acordarea primului ajutor în caz de urgență. Același lucru se întîmplă și în celelalte stațiuni de pe litoral. Exemplificăm cu Jupiter, Venus, Eforie Nord, Costinești ș.a. Dl. dir, adj, al Direcției Sanitare Constanța a descris acest fenomen drept: „un dezinteres din partea societăților în cauză, pe care le interesează în primul rînd profitul, lăsînd astfel la o parte problemele de urgență. Spre exemplu, pentru a înțelege gravitatea faptului, acum două zile un înecat a decedat, alți fiind salvați în ultimul moment datorită deplasării de urgență a salvării la distanțe apreciabile”. Pentru a evita astfel de situații, gîndindu-se că se află în plin sezon estival, D. S. a cerut alte spații, dar se pare că nu există această posibilitate. Am cerut alte amănunte dlui Gheorghiu, dir. S.C. Mamaia. Domnia sa ne-a declarat că: „Deocamdată nu sînt bani pentru a face altele. Nu înțeleg însă de ce Direcția Sanitară își face probleme, deoarece pentru Mamaia există 6 puncte de prim ajutor, plus două policlinici care sînt suficiente”. Ce ne facem însă cu turiștii, care nu înțeleg de ce li se mai iau banii dacă nu li se asigură protecție medicală?
>

SURSA
Lăcrămioara Andrei, Din dorința de a face schimbări cu orice preț, SOCIETĂȚILE COMERCIALE CU CAPITAL DE STAT DE PE LITORAL AU VÎNDUT SAU ÎNCHRIAT PUNCTELE DE PRIM AJUTOR!, „Telegraf”, Constanța, ?07.1994, p.?:

marți, 20 martie 2012

Cinema pe litoral la 26 august 1972 („Litoral” 1972)

<
CREIERUL - „Farul” Mangalia
PARADISUL ÎNDRĂGOSTIȚILOR - „Albatros” Mamaia
AVENTURI LA MAREA NEAGRĂ - 2 serii - „Lumina” Techirghiol
TREI DIN VIRGINIA - Eforie Sud
B.D. LA MUNTE ȘI LA MARE - Eforie Nord, grădina „Perla”
CASA DE SUB ARBORI - Eforie Nord, grădina „Neon”
BALADA LUI CABLE HOGUE - grădina „Jupiter”
ASTĂ-SEARĂ DANSĂM ÎN FAMILIE - grădina „Venus”
>

SURSA
UNDE MERGEM AZI - CINEMA: LITORAL, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.

luni, 19 martie 2012

Teatru pe litoral la 26 august 1972 („Litoral” 1972)

<
TEATRUL DE REVISTĂ ȘI COMEDIE „ION VASILESCU” prezintă la Costinești, ora 20,30: „Siciliana”.
TEATRUL DE REVISTĂ „FANTASIO” prezintă la grădina „Tomis”, ora 20: „Săracu` Gică”.
TEATRUL LIRIC CONSTANȚA prezintă la Mamaia, ora 20,30: „Voievodul țiganilor”.
TEATRUL DE DRAMĂ ȘI COMEDIE prezintă la Eforie Nord, ora 20,30: „Nu vă jucați cu... oltencele”.
>

SURSA
UNDE MERGEM AZI - TEATRU, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.

miercuri, 22 februarie 2012

Complexul „Belvedere” („Litoral” 1972)

<
Amplasat într-o zonă în care vegetația își face simțită prezența din plin, oferind turiștilor un colorit variat prin miile de flori, complexul „Belvedere”, alcătuit dintr-un hotel cu 400 de locuri și un elegant restaurant este condus de Nicoale DUMITRIU. Hotelul, prin serviciile sale, pune la dispoziție, cotidian, turiștilor din România, Republica Federală a Germaniei, Olanda și Anglia nu numai posibilități multiple de agrement prin organizarea unor excursii, dar și o serie de alte avantaje (magazin de artizanat, un bar de zi etc.).
RESTAURANTUL „Belvedere”, cu o capacitate de 480 de locuri, dispune de un personal de înaltă calificare specializat în R. F. a Germaniei. Responsabilul restaurantului, Viorel Grapă, și bucătarul șef Nicolae Moraru au reușit ca de la deschiderea sezonului și pînă la data apariției acestor rînduri să ofere turiștilor nenumărate premiere în arta culinară. Dar, alte noutăți le puteți afla dacă veți vizita în aceste zile, frumosul hotel și restaurantul „Belvedere” din Eforie Nord.
>

SURSA
***, Un complex al liniștii, „Litoral”, Constanța, ?. ?. 1972

marți, 4 octombrie 1994

„Periscop” (ROȘCA 1994)

*

Sala Polivalentă a complexului hotelier „Steaua de Mare” din Eforie Nord a găzduit lucrările simpozionului internațional cu tema „Statutul jurnalistului european”, organizat de Societatea Ziariștilor din România. Au participat reprezentați ai mass-media din Italia, Franța, Portugalia, Cipru, Croația, Polonia, Bulgaria, Grecia, Rusia, Slovacia, Republica Moldova și România. 

*

Un succes fără precedent al partidului condus de senatorul C. V. Tudor: atât președintele Ion Iliescu, cât și ministrul culturii, poetul Marin Sorescu, au acceptat propunerea de instalare a bustului savantului N. Iorga pe soclul fostei statui a lui Lenin din Piața Presei Libere, care se va numi Piața Nicolae Iorga. Păcat că în timpul vizitei la Constanța, fugărit prin oraș de revoluționarii lui Cercel, CVT n-a avut răgazul pentru a admira monstruozitățile sculpturale din preajma Primăriei și Prefecturii... Să așteptăm însă cu încredere viitoarea sa vizită!

*

Din informațiile oferite de dr. Sorin Rugină, medic la secția Boli contagioase a Spitalului Municipal, aflăm ce mai aduc ai noștri de prin Turcia. După geci din piele de piele, blugi, cingo, napolitane și sugiuc, acum e la modă... holera! Primii 31 de „importatori” ai microbului, preluat din localitatea Iketele au și sosit, dar mai sunt așteptați încă 40! Cu SIDA am dat (...) întregii țări, cu holera așijderea. De ce-or fi zicând unii că „tot Banatu-i fruncea?” Ia băgați-vă mințile-n cap, măi., că aducem și ciuma bubonică, dacă ne supărăm!

*

S-au împlinit zece ani de funcționare a unui prestigios lăcaș de cultură și instruire dobrogean: Casa de Cultură a Tineretului din Mangalia. Din inițiativa unui comitet de organizare condus de Irina Todașcu, director al acestei instituții, au avut loc pe parcursul ultimei săptămâni a lunii octombrie, lansări și prezentări de carte și discuri, întâlniri cu membrii trupei de teatru și a opta ediție a Festivalului de Muzică Ușoară „Ancora de Aur”. Felicitări și „La mulți ani!”

*

Muzeul de Artă din Constanța a găzduit a patra ediție a Salonului Internațional de Benzi Desenate, organizat de Asociația Arhitecților din Constanța, Asociația Realizatorilor de Bandă Desenată din România, Aliance Francaise Constanța și Serviciul Cultural al Ambasadei Franței la București. Prezent la deschiderea salonului, Paul Laffont, atașat cultural al Ambasadei Franței, a ținut să aprecieze în termeni elogioși sprijinul primit din partea Inspectoratului pentru Cultură Constanța, Muzeului de Artă, Liceului de Artă, Palatului Copiilor și ziarelor „Cuget liber” și „Azi”.

*

Noi contribuții la o posibilă „Istorie a privatizării la Constanța”. Aldo Scoglamiglio, simpaticul patron al firmei constănțene Aldo Secondo SRL s-a întors de la Napoli cu traista plină de rețete ale unor specialități peninsulare: pizza, spaghette, crochete și multe altele. Ținând cont că se apropie Sărbătorile de iarnă, domnia sa ne-a asigurat că nu prețurile vor fi cât roata de la căruță, ci delicioasele sale pizza! Nu se lasă mai prejos nici dinamicul Turgut Celiparmak, un alt „stranier” de-al nostru, patronul firmei Folette SRL, care și-a transformat fostul magazin de textile de lângă Poșta veche în restaurant cu specific turcesc. Dacă noi ezităm, cu gândul la sarmale, domnia lui afirmă că nimeni nu gătește aici kebaburi, vinete umplute și iskembe mai grozave! Dinspre Doi Dibaci SRL și al său patron Costin Geană, vești pline de optimism: un sediu nou pe str. Lucaci nr. 19, peste drum de Universitate, exclusivitatea pentru Constanța pentru produsele firmei A TI, o gamă record de produse alimentare pentru Crăciun și Revelion. Aceleași vești bune de la Otilia SRL, patron Gheorghe Bubuleandră, care concurează cu succes mai „tânărul” „Dramex”, precum și de la Casa Internațional, patron Vasile Bîrzu, care a pus în vânzare celebrele televizoare NEI la cel mai mic preț de pe piață în magazinul să de pe bd. Tomis. Competiția continuă!

*

Sesiunea științifică „Epos arheologic și istoric la Dunărea de Jos”, organizată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța  și Muzeul Dunării de Jos Călărași, a fost dedicată eminentului cercetător și arheolog, care a împlinit în decembrie 1994 70 de ani. Bucurându-se de participarea cercetătorilor istoriei și arheologiei, sesiunea a prilejuit audierea câtorva zeci de comunicări de interes și o deplasare de studiu pe traseul Călărași-Ostrov-Păcuiul lui Soare-Adamclisi-Constanța.

*

S-au împlinit zece ani de la înființarea cenaclului literar „Metafora” din Basarabi, astăzi Asociația Literară „Metafora”, cu publicație proprie, editură și rețea de difuzare! Felicitări lui Ioan T. Ștefan și colaboratorilor săi pentru ce au realizat, precum și urarea „La mulți ani!”

*

Au apărut numerele 16-17 ale publicației „Albatrosul”, supliment literar-artistic al ziarului „Cuget liber”. De la număr la număr mai incisivă și mai elevată, publicația se bucură de prezența în paginile sale a unor nume de prestigiu: Sorin Preda, Dinu Ghezzo, Alexandru Preda, Florin Șlapac, Nicolae Motoc, Constantin Novac, Emilia Dabu, Elena Plămadă etc. Pentru numerele viitoare și-a anunțat colaborarea cunoscutul scriitor Nicolae Paul Mihail, prietenul și colaboratorul de o viață al lui Eugen Barbu.

luni, 1 mai 1989

„Agendă de vacanță” („DOBROGEA NOUĂ” 1989)

 Comitetul Județean de cultură și Educație Socialistă Constanța & Centrala ONT Litoral & Stațiunea turistică neptun & Stațiunea tineretului Costinești & Direcția Comercială a Județului Constanța & Redacția ziarului „Dobrogea nouă”, Agendă de vacanță, 1989, 130 p.

3 Mamaia

11 Constanța

15 Eforie Nord

19 Eforie Sud

23 Mangalia

30 Neptun

36 Venus

38 Saturn

40 Jupiter

42 Aurora

46 Techirghiol

48 Costinești

52 Năvodari

70 Agenda Culturală Litoral 1989

82 Sport

90 Satul de Vacanță Constanța

111 Rezervații și monumente ale naturii pe traseele județului

sâmbătă, 23 iunie 1973

Cabinete de cosmetică și vibromasaj pe litoral în vara anului 1973 („LITORAL”)

Și în această vară, cooperativa constănțeană „Unirea” se preocupă de asigurarea unor servicii ireproșabile turiștilor ce-și petrec vacanța pe litoral. Astfel, în Constanța își desfășoară activitatea opt cabinete cosmetice și de vibromasaj (dintre care cel mai cunoscut este cel de la Casa Modei), în Mamaia - trei cabinete (la hotelurile Internațional, Perla și Sirena), în Eforie Nord și Eforie Sud câte o unitate (în cadrul complexelor de deservire ale cooperației meșteșugărești din aceste localități). Fiecare unitate este încadrată cu personal de înaltă calificare, beneficiind de aparatură ultramodernă.

miercuri, 20 iunie 1973

Filme în cinematografele de pe litoralul județului Constanța în vara anului 1973

 Constanța

„Lumea se distrează” - Popular (8,30 - 10,30 - 12, 30 - 14, 30 - 16, 30)

„Lumea se distrează” - grădina Victoria (20,30)

„Bătrânii se distrează” - Popular (18,15 - 20,30)

„Rond de noapte” - Republica (9 - 11,15 - 13,30 - 16 - 18,15 - 20,30)

„Pe aripile vântului” (2 serii) - grădina Tomis (20,15)

„Alfred cel Mare” - Progresul (10 - 20,30 - 15 - 17,30 - 20)

„Soarta unui combatant din corpul de autoapărare” - 23 August (15 - 17,30 - 20)

„Nici un om pentru Camp Dietrick” - Tineretului (16 - 18 - 20)

„Legenda lui Rustam” - Bulevard (16 - 18 - 20)

Litoral

„Ciprian Porumbescu” (2 serii) - Farul / Mangalia 

„Ce se întâmplă doctore?” - Albatros / Mamaia

„Monte Carlo” - Lumina / Techirghiol

„Copiii căpitanului Grant” - Eforie Sud (sală și grădină)

„Ultimul cartuș” - grădina Perla / Eforie Nord

 „Fluturii sunt liberi” - grădina Neon /Eforie Nord

„Ceața” - grădina Jupiter