Deschiderea unității nr. 13 a Cooperativei „Îmbrăcămintea” din Constanța („Litoral” 197?)

<
Cu cîteva zile în urmă, pe bulevardul Tomis nr. 10, s-a deschis o nouă unitate (nr. 13) a cooperativei „Îmbrăcămintea”. Unitatea cuprinde mai multe secții:
SECȚIA CROITORIE BĂRBAȚI execută costume, mantouri, pardesie și taioare damă. La secția de CROITORIE DAMĂ se pot comanda rochii, deux pieces, bluze, veste, fuse. Termenul de execuție - cel mult 10 zile.
SECȚIA DE PĂLĂRII execută, la comandă, pălării florentine și gambet. La secție de CEAPRĂZĂRIE, Tudor Petreanu, ne asigură că în termen de 3-4 zile execută șepcuțe libaneze (de jockeu), șepcuțe albe pentru plajă și ecusoane, la comandă, cu înscrisuri în diferite limbi.
Secția de LENJERIE BĂRBAȚI execută în termen de 6 zile orice model de cămăși și diferite piese de lenjerie bărbătească, cu materialul clientului sau al cooperativei (peste 20 modele).
Responsabilul unității, maistrul Vasile Sandu, ne-a asigurat că tot personalul care deservește unitate este de înaltă calificare, executînd cu promptitudine și la o calitate ireproșabilă, toate comenzile. În încheiere, cîteva amănunte: la telefonul 1.39.70 puteți afla dat și ora exactă cînd veniți la probă și alte amănunte în legătură cu comanda dumneavoastră; turiștii veniți pe litoral au prioritate; programul unității este 7,30 - 13,30 și 16,30 - 19,30.
>

SURSA
?, ?, „Litoral”, Constanța, ?.?. 197(0?1?2), p. ?

Cooperativa „Igiena” din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)

<
Doriți să vă procurați peruci, meșe sau cozi, executate din păr natural de cooperativa „Igiena” din Constanța? Le puteți găsi, în culori diferite, pentru toate vîrstele, la unitățile de coafură de la hotelul „Perla” din Mamaia și la unitatea mixtă de coafură - frizerie - manichiură din stațiunea Eforie Sud.
>

SURSA
***, Peruci și meșe, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.

„Doina Stupcan și Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu” (RUSU 199?)

 Titus Rusu, Doina Stupcan și Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu, „Tomis”, Constanța, 199?

În septembrie 1953, când am început cursurile anului universitar, la Facultatea de Drept din București, tensiunea întreținută de fanaticii de la organizațiile de UTM și de partid scăzuse. Din anul întâi am remarcat o fată frumoasă și blondă, Doina Stupcan, cu o alură sportivă, băiețească. Făcea parte dintr-un grup de colegi, în majoritate bucureșteni, care forma un fel de elită a promoției lor. Printre ei se remarca un băiat slăbuț, sobru, corect îmbrăcat, care urmărea atent ce se petrecea pe culoarele facultății. Era Șerban Nedelcovici, care avea să devină un scriitor important. Stabilit în Franța, în 1990, i s-a acordat titlul de Chevalier de l ordre des Artes et des Lettres, iar în 1992 Premiul Academiei Româno-Americane. În luna octombrie 1954, când eram în anul III, într-o sâmbătă după-amiază am plecat într-o excursie în Bucegi. Cred că eram vreo 80 de studenți. În tren era veselie. Tinerii își exprimau euforic evadarea din București pentru două zile. Am văzut-o și pe Doina Stupcan. Am coborât în  Bușteni când se lăsa seara. Începuse să burnițeze. La poalele muntelui, înainte de a începe ascensiunea, un student de la istorie s-a erijat în conducător al excursiei și a dat dispoziții cu privire la modul cum să escaladăm muntele, pentru a ajunge cu bine la Cabana Babele, locul de destinație. La începutul ascensiunii era veselie, se spuneau glume. Pe măsură ce oboseau, s-a instalat tăcerea. Ninsoarea se întețea. Nu bătea vântul. Prin ninsoare s-au auzit niște strigăte speriate, apoi niște comenzi ca la armată. Un student a alunecat de pe potecă și după câțiva zeci de metri s-a izbit de un brad. Câțiva studenți au coborât cu lanternele aprinse și l-au urcat pe potecă, după care mai mult pe sus l-au dus la Cabana Piatra Arsă. Studentul accidentat a rămas la Piatra Arsă în grija cabanierului și a altor turiști. Noi ne-am continuat drumul fără alte incidente până la cabana Babele. Când ne-am culcat, mai ningea lin.

A doua zi, după amiază, am plecat spre Predeal. Când am ajuns la Piatra Arsă, studentul de la Mine era în comă. Conducătorul excursiei a hotărât să-l coborâm cu o targă. S-au oferit să ajute la coborârea studentului cu targa doar vreo 5 sau 6 studenți, printre care Doina Stupcan. Rar mi-a fost dat să întâlnesc o solidaritate ca în acel grup. Cred că prezența Doinei a contribuit la sudarea grupului și comportarea cu adevărat camaraderească a tinerilor. Zăpada începuse să se topească și exista pericol de alunecare. Nu știu la câte minute ne schimbam la căratul tărgii. Băieții au încercat s-o menajeze pe Doina, dar ea a refuzat. Nici noi nu vream să rămânem mai prejos. Când am ajuns la poalele muntelui, ne aștepta o ambulanță de la Spitalul din Predeal, care a luat studentul accidentat. Mai târziu am aflat că a murit. Pe ceilalți studenți din grup care au transportat targa cu studentul accidentat nu i-am mai întâlnit. Pe Doina o întâlneam zilnic în facultate și ne salutam cu simpatie.

Istoria din Bucegi am povestit-o de multe ori, elogiind comportamentul Doinei. Când am citit romanul Somnul vameșului, în trei volume, de Șerban Nedelcovici, am întâlnit mai multe personaje cunoscute, transfigurate artistic, bineînțeles, printre care și Doina.

Recent am citit „Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat” de D. Jela. Am aflat că Doina Stupcan, la sfârșitul lui 1957 sau începutul lui 1958, a fost arestată și condamnată la șapte ani închisoare. La Jilava a fost colegă de cameră cu Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu, fosta soție a lui Eugen Lovinescu și mama Monicăi Lovinescu. Doina Jela reproduce din însemnările Monicăi Lovinescu care a încercat să reconstituie calvarul mamei sale. Monica Lovinescu a fost la Tel Aviv unde a întâlnit co-deținute cu mama sa, la Malmaison și Jilava, care, printre altele, i-au dat relații și despre Doina Stupcan. Citez din însemnările Monicăi Lovinescu: „Doina Stupcan (...) s-a remarcat prin curaj și îndârjire față de anchetatori la proces; îi aducea în fiecare zi mamei de la plimbarea prin curtea închisorii câte o floare, cu toate că un asemenea gest, dacă ar fi fost prins, ar fi fost pedepsit cu izolatorul. Astfel, mama avea prinsă în tăblia superioară a patului - deasupra ei dormea Botzie - un mic buchet care se reînnoia mereu și la care putea privi.”

Din însemnările Monicăi Lovinescu rezultă că Doina era fiică de general, așa cum de altfel se discuta în facultate, iar mama sa lucra într-o cooperativă.

Am cunoscut-o doar în treacăt pe Doiua Stupcan. Dar în cele două cazuri limită, când a ajutat la coborârea cu targa a studentului accidentat, în vreme ce marea majoritate a colegilor s-au eschivat și grija, ca față de o mamă, la Penitenciarul Jilava, pentru colega sa de detenție, Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu, demonstrează o mare forță de caracter.

În laboratoarele de la Facultatea de Drept care devenise ideologică aproape în totalitate, unde se încerca formarea omului nou, adevăratele caractere au rezistat. 

Este și cazul fiicei de general, Doina Stupcan.

„Mărgărit” (DEȘLIU)

 Boris Deșliu, Mărgărit, „Tomis”, Constanța

Cam prin 1950 apare la Tribunalul Popular Nicolae Bălcescu din Capitală un ins, Mărgărit, judecător, care intră de îndată și hotărât în anchetele penale: „sabotorii economiei naționale” erau de acum oamenii cărora Mărgărit le hotăra soarta.

Despre Mărgărit cei mai mulți spuneau că e bulgar, alții că e rus, câțiva că e ungur; cred că era ucrainean sau rutean, mai degrabă, nu știa românește cum se cere și avea un accent incert de rutean, cum zic, sau poate de bulgar, rus sau ungur, cum zic ceilalți, dar oricum, fizicul lui te izbea din primul moment: era scurt, îndesat ca un fișic de monezi, bătrân mai degrabă decât matur, tuns mereu nr. 1, nu purta niciodată decât o flanea lucrată rudimentar, groasă, pe gât și nu cred că avea pe dedesubt o cămașă, haina îi era de vigonie, țeapănă, dar mototolită în același timp, pe puncte, cenușie, iar pantalonii, care purtau cu sfințenie urmele vechii lui meserii, de canalagiu, cum știau oamenii, nu văzuseră niciodată un fier de călcat, fiind un model perfect de burlan, iar în picioare cizme scurte de cătană veche, încrețite de drumuri lungi și decolorate de zeama canalelor pe unde Mărgărit își făcuse veacul.

Era, cu o față rotundă și umflată ca un dovleac, sculptată adânc și statornic de vărsat, și avea un fel de buze fosilizate pe obraz, un fel de noduri vechi și iremediabile, iar ochii erau mijiți, un fel de crăpături în obraz pentru puțină lumină; era mereu ras mare, cum se spune; mereu foarte grav, nu vorbea cu nimeni, era mereu tăcut, supărat, nu manifesta niciodată vreun sentiment, era impasibil, vorbind ca și cum ar fi tăcut totuși, vorbind încet și greoi și șoptea mai degrabă decât vorbea; nu cred că știa carte mai mult decât o clasă elementară (poate neterminată) pentru că nu am putut vedea niciodată mai mult scris de el decât iscălitura sa, care semăna cu urma unei ciori murdare pe un câmp de zăpadă. Unii afirmau că scria și citea numai cu majuscule.

Intră, așadar, Mărgărit, care făcuse cursul scurt de 6 luni de judecător (într-o meserie, cum e cea de magistrat, unde ucenicia nu poate fi mai mică de 10 ani în normalitate) într-o ședință penală unde figura un dosar cu 24 de arestați, sabotori, cum îi numea Mărgărit, ascunși, mai zicea, în cooperativă: era vorba de muncitorii unui atelier primitiv de frânghii, care, se vede, erau pe cale să ruineze statul socialist cu sabotajul lor în producție... Pe unul din aceștia îl apăram eu.

Se judeca  procesul; se ascultă cam o sută de martori, după interogatoriile inculpaților, care își recunoșteau monstruoasa lor vină: nu avuseseră cânepă îndestul uneori și trecuseră la o producție fină de plase de borangic, anihilând partea lor de plan cincinal și așa mai departe - și Mărgărit declară procesul terminat și se retrage în deliberare, de unde vine după un sfert de ceas, dovadă că soluția era dată înainte de a se judeca procesul, și Mărgărit începe, în timp ce toată lumea se ridică în picioare, citirea minutei, din care nu prind începutul: „... mica producție... este sortită pieirii... Dependentă de marele capital și înapoiată în comparație cu marea producție... se menține numai printr-o scădere dezastruoasă a cerințelor și printr-o muncă încordată... Fărâmițarea și risipa muncii umane, cele mai îngrozitoare forme de dependență a producătorului, vlăguirea forțelor... a vitelor... a pământului... adepții ei se străduiesc să demonstreze că mica producție este viabilă... să tindă spre burghezie... exploatarea muncii femeilor atinge proporțiile cel ma mari.. rămâne în urma industriei... cu cât producția este mai mică, cu atât mai proastă este componența forțelor de muncă...”.

Și Mărgărit o ține așa, vorbind ca pentru sine, în barbă, preț de două ore, două ore și ceva... Din când în când, ridică puțin vocea și se aude „Lenin a zis” și pe urmă vocea iar cade și nu se mai aude decât mormăiala lui Mărgărit despre Lenin.

Procesul începuse la 8 dimineața și acum era trecut de 8 seara; gardienii, ca și arestații, erau în picioare de la 4 dimineața și, pentru că Mărgărit obliga pe cei din boxă să stea în picioare, acum arestații erau atât de epuizați încât dormeau cu ochii deschiși și se rezemau unul de altul să nu cadă de nesomn; familiile celor arestați, din sală, abia mai puteau urmări desfășurările și din cauza marelui număr de oameni, sala de ședință mirosea acum ca un coteț; noi, avocații, cu un exercițiu îndelung al așteptării în sălile de ședință, stăm pe poziție, ieșind din când în când, totuși, din sală, pentru una sau alta din treburi... Precum se știe, pragul psihic de atenție pentru un intelectual este de două ore, iar pentru un om cu pregătire mediocră, cum erau cei din sală, este de o oră și jumătate - prag ce fusese trecut de mul,t și nimeni nu mai reușea să-l urmărească pe insolitul vorbitor. Sala era, din motive de economie, luminată de doar becuri chioare și o ceață parcă pusese stăpânire peste oameni, în timp ce un miros de sudoare veche, poate de mulțime care-și ținea nevoile, ne anestezia.

(...)

Cabinete de cosmetică și vibromasaj pe litoral în vara anului 1973 („LITORAL”)

Și în această vară, cooperativa constănțeană „Unirea” se preocupă de asigurarea unor servicii ireproșabile turiștilor ce-și petrec vacanța pe litoral. Astfel, în Constanța își desfășoară activitatea opt cabinete cosmetice și de vibromasaj (dintre care cel mai cunoscut este cel de la Casa Modei), în Mamaia - trei cabinete (la hotelurile Internațional, Perla și Sirena), în Eforie Nord și Eforie Sud câte o unitate (în cadrul complexelor de deservire ale cooperației meșteșugărești din aceste localități). Fiecare unitate este încadrată cu personal de înaltă calificare, beneficiind de aparatură ultramodernă.