Aventurierii britanici în orașele Europei în secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
De fapt, putem spune că prietenii noștri erau dintre cei dintîi din mănunchiul acela de îndrăzneți aventurieri britanici care au invadat mai pe urmă continentul și au făcut tot felul de pungășii în toate capitalele Europei. Dar în acele fericite zile ale anilor 1817 și 1818, respectul pentru solvabilitatea și demnitatea englezilor era cît se poate de mare*. Pe atunci ei nu învățaseră, cum am mai spus, să se certe la tocmeală cu stăruința care-i caracterizează în momentul de față. Marile orașe ale Europei nu-și deschiseseră încă porțile întreprinzătorilor noștri escroci. Și pe cînd cu greu mai găsești astăzi vreun oraș din Franța sau din Italia în care să nu dai cu ochii de-un nobil concetățean de-al nostru, având aerul acela de fericită fanfaronadă și de obrăznicie pe care-l purtăm peste tot, trăgîndu-i pe sfoară pe patronii de hoteluri, încasînd cecuri fictive de la bancherii prea încrezători, jefuindu-i pe birjari de trăsurile lor, pe bijutieri de giuvaericale, pe călătorii neprevăzători cu banii lor la mesele de joc și pînă și bibliotecile publice de cărțile lor, cu treizeci de ani înainte nu-ți trebuia decît să fii lord englez, călătorind în trăsura ta particulară, și găseai credit oriunde aveai chef să-l cauți iar gentlemanii în loc de-a băga mîna în buzunarul altora erau cei buzunăriți.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 22-23.

NOTĂ M. T.
* Era perioada imediat următoare înfrâgerii definitive a Franței republicane și imperiale (Waterloo, 18 iunie 1815), după mai mult de două decenii de războaie (1792-1815), în care Marea Britanie a fost inițiatoarea a șapte coaliții europene antifranceze.
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de Wiliam Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Vînători albi și indieni în preria Vestului sălbatic la începutul secolului XIX (COOPER 1827)

<
(...)
E bine cunoscut faptul că mult înainte ca nesfîrşitele regiuni ale Louisianei să-şi fi schimbat stăpînii pentru a doua oară*, teritoriul acesta nepăzit de nimeni nu era ferit de invaziile aventurierilor albi. Vînători din Canada**, pe jumătate sălbatici, vînători, poate puţin mai luminaţi, din Statele Unite se aflau risipiţi printre felurite triburi de indieni; ei îşi agoniseau anevoie existenţa prin pustietăţi şi îşi duceau viaţa prin preajma vizuinilor de castor şi a turmelor de bizoni sau, ca să adoptăm denumirea cea mai obişnuită prin partea locului, a turmelor de bivoli. (1)
Așa că nu era un lucuru neobișnuit să întîlnești oameni străini pe cîmpiile fără margini ale Vestului. După anumite semne, pe care un ochi fără experiență le-ar fi trecut cu vederea, oamenii de la frontieră știu întotdeauna cînd se află prin împrejurimi unul de-al lor, așa că-l ocoleau s-au îi ieșeau în întîmpinare, după cum le dictau sentimentele sau interesele. Întîlnirile acestea erau, îndeobște, pașnice; pentru că albii trebuiau să facă față unui inamic comun și de temut în locuitorii mai vechi ai acestor ținuturi, care poate că aveau drepturi mai legiuite decît ale lor, dar n-au fost rare nici cazurile cînd gelozia și lăcomia i-au ațîțat într-atîta, încît întîlnirile s-au terminat prin scene mai mult decît violente și prin trădări pline de cruzime. Întîlnire a doi vînători în deșerturile americane, așa cum găsim uneori de cuviință să numim această regiune, seamănă oarecum cu felul acela oarecum și precaut în care se apropie unul de altul două vase într-o mare bîntuită de pirați și cunoscută ca atare. Nici unul din ele nu consimte să-și trădeze slăbiciunea arătîndu-și neîncrederea, dar nici nu se încumetă la vreun act prea îndrăzneț, care să-l dea pe mîna celuilalt și să-i aducă numai necazuri.

(1) Ca adaus la distincţiile făcute de ştiinţă în privinţa acestor două specii de animale, trebuie să spunem, cu toată consideraţia pe care o avem faţă de doctorul Battius, că una din particularităţile cele mai importante este aceea că, în timp ce carnea celui dintîi animal constitue o hrană nutritivă şi delicioasă la gust, cea a bivolului abia se poate mînca. (n.a.)
(...)
>

SURSA
Fenimore Cooper, Preria***, trad. C. Tănăsescu, vol. I, Ed. Minerva / seria Biblioteca pentru toţi nr. 837, Bucureşti, 1975, p. 128-129.

NOTE M.T.
* Louisiana = Colonia franceză Louisiana (denumită în secolul XVII după numele regelui Louis XIV) , situată de-a lungul fluviului Mississippi, a fost cedată Spaniei în 1763, retrocedată Franței condusă de Prim-Consulul Bonaparte în 1800 și vândută de acesta SUA în 1803. Cele 2, 144 milioane kmp acopereau teritoriile din 15 state federale americane de azi. (http://www.newadvent.org/cathen/09378a.htm) (http://en.wikipedia.org/wiki/Louisiana_Purchase#mediaviewer/File:LouisianaPurchase.png)
** Canada = Colonie britanică din secolul XVII. (http://www.amosnews.ro/arhiva/1-iulie-ziua-nationala-canadei-01-07-2011)
*** Prerie = Asociație vegetală formată din ierburi, caracteristică pentru unele regiuni ale Americii de Nord; regiune de stepă care cuprinde o asemenea vegetație. – Din fr. prairie. 
Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/prerie) (http://sk.wikipedia.org/wiki/Ve%C4%BEk%C3%A9_pr%C3%A9rie#mediaviewer/File:Map_of_Great_Plains.svg)