Ascensiunea Indiei coloniale britanice versus decăderea Europei (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Bărbații vorbeau între ei, dar Maharani* nu-și dădea osteneala să-i mai asculte pentru că știau bine ce aveau de făcut, mai bine chiar decît ea. Gîndurile ei evadau acum spre Europa, spre cazinouri, spre marile magazine ale bijutierilor, spre  marile dineurile de gală, spre expozițiile organizate spre a ajuta dezvoltarea comerțului, spre marile hoteluri și stațiuni balneare și climaterice. Toată lumea aceasta îi părea cum foarte îndepărtată, mai îndepărtată decît o socotise odinioară, cînd, tînără fiind, sfidase legea vedică** și traversase oceanul cel negru***. Europa o fascinase așa cum un cortegiu strălucitor fascinează un copil. Dar acum era sătulă de toate acestea. De multă vreme înțelese falsitatea acestei lumi, lăcomia, tragicul ei materialism, desperarea cu care se crampona de cea mai infimă speranță, dictatorii**** și degenerescența ei. Soarta îi era pecetluită. În curînd se va autodistruge. Oameni ca lordul Heston o duceau la pieire.  Salvarea Europei ar fi fost o sarcină mult mai grea decît contopirea divizatei, a sfîșiatei Indii, într-un tot armonios și mîndru. Europa era însă obosită, în vreme ce Estul se trezea odihnit și înviorat după un lung somn.
Nu! Nu va mai pleca în Europa. Va muri fără să o mai vadă. (..) După moartea ei va lăsa o mulțime de lucruri neterminate, dar urmașii vor găsi fundațiile gata și nu le va rămîne decît să continue construcția.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 518.

NOTE M. T.
* Maharani = Termen sanscrit pentru soția maharajahului sau pentru femeia-maharajah.
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
** Vede = Cele mai vechi texte în limba sanscrită ale religiei hinduse, redactate între anii 1500 î. H. și 1000 î. H. (http://www.ancient.eu/The_Vedas/)
*** Probabil Oceanul Indian.
**** Probabil Mussolini (1922), Hitler (1933) și Stalin (1924).
***** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

O bătrână americancă în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
În ciuda omeniei și a simplității ei, servitorii o priviseră la început cu neîncredere, ca și pe soții Smiley. Toți erau creștinați și cunoșteau doctrina fraternității dintre oameni, dar nici unul nu o încercase față de albii din Occident.
Ceea ce nu putuseră pricepe niciodată era personalitatea mătușii Phoebe și tot ceea ce determinase caracterul, credințele și atitudinea ei, atît de deosebite de ale celorlalți europeni. Numai Mr. Jobnekar, care călătorise mult în America și era înzestrat cu o vie inteligență, intuise calitățile ei și chiar pentru el această intuiție nu depășea niciodată stadiul unor vagi impresii emoționale, greu de definit, pentru că în mintea lui stăruia încă o oarecare confuzie, creată de o viață atît de diferită de cea cunoscută de el pînă atunci. Simplitatea, cinstea, cordialitatea mătușii Phoebe erau calități deja întîlnite de el în centrul Statelor Unite, în decursul celor două veri cînd muncise la secerat în Iowa și Kansas, spre a-și cîștiga existența și a cunoaște viața americană. În Statele din Est, asemuite de Mr. Jobnekar cu o falsă Europă, calitățile acestea nu existau. Nu bănuia însă că în America însușirile acestea, care alcătuiau caracterul mătușii Phoebe, erau pe punctul de a dispare. Ea știa însă acest lucru mai mult instinctiv decît rațional. De aceea, poate, voise să vină în India. N-o mai lăsase inima să rămînă în Iowa și să asiste la declinul și agonia unui fel de viață pe care îl iubise. În acest chip, la vîrsta de optzeci și unu de ani mătușa Phoebe ajunsese să se afle în Ranchipur, în bucătăria mare și răcoroasă a soților Smiley, într-o lume nouă, alături de prieteni noi, printre care Rașid Ali Khan, descendentul vitejilor lui Baber*, Mr. Jonbekar, un paria**, Ransome, jumătate englez, jumătate american și miss Macdaid, scoțiană născută în Surabaya***.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 84.

NOTE M. T.
* Babur (1483-1530) = Lider al unui mic stat în Uzbekistan. În 1526 a devenit stăpânul nordului Indiei, fondând dinastia Marilor Moguli, detronată de cuceritorii britanici în 1857. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/4552/8/)
** PÁRIA¹, paria, s. m. 1. (În India, în concepția brahmanilor) Persoană care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi; p. ext.grup social din care face parte o astfel de persoană. 2. Fig. Persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște niciun drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/paria)
*** Surabaya = Al doilea oraș al Indoneziei, situat în insula Java. (http://surabaya.go.id/en/News/6078-profile-of-surabaya)

„Politically incorect” (DÂNCU 2015)

Vasile Dâncu, Politically incorect. Scenarii pentru o Românie posibilă, ed. II, Școala Ardeleană/Școala Ardeleană de Sociologie, Cluj-Napoca, 2015, 403 p.

Cuprins

7 România blocată. Paradoxul societății fără însușiri

Politica
23 Războaiele pentru minte, inimă și... politică
35 2014 - O politică paralizată de frică
41 Politica psihedelică
47 Sfârșitul unei civilizații politice? Despre cum mor partidele
57 Proiectul de fericire națională și bâlciul deșertăciunilor
69 România - un caz de miopie strategică
81 Lungul drum al căutării consensului politic
113 Mutații politice, politica-mutant și războiul nesfârșit al politicienilor

Statul
129 Statul român și inamicii săi
133 25 de ani. Ce nu s-a schimbat 
139 România peste 25 de ani. Dileme și ambiții pentru un scenariu noncatastrofic
149 O Românie invizibilă
157 Franzela exilului. Neînțelegerea și visul de a schimba România

Societatea
169 Cum moare Speranța? 
173 Singurătatea Estului și tristețea păpușilor de cârpă
179 Zidul care cade, ziduri care cresc
185 Între Big Brother și Mad Max
195 America din ceruri și de pe pământ. Un refresh pentru american dream?

201 Ieșirea din neîncredere
217 Salvați România rurală
225 Religie, cotidianitate și politică în România
Cultura
241 Lăsați școala în pace! Preliminarii la modernizarea școlii noastre
251 Arma cultural - nucleul unui soft power românesc
261 Obsesia imaginii frumoase și a brandului luminos
269 Tirania televiziunii
279 Insuportabila ușurătate a lumii kitsch. În apărarea piticilor de grădină
287 Mineriada și banalizarea răului
299 Republica ideilor singure
307 Când artiștii ies în stradă
Noi 
317 Generația înfrântă a României
331 Aceste mașini minunate și sclavii ei imperfecți
339 Societatea lichidă și fuga spre casă
347 Cu regalitatea nu-ți poți face selfie
353 Minerii - copiii orfani ai comunismului
365 În căutarea dușmanului interior
373 România oamenilor singuri

387 Politically incorect (Dincolo de Colectiv)

Descoperirea lacului african Victoria de către locotenentul britanic Speke în secolul XIX (VERNE 1863)

„Acest lac fusese botezat, de către căpitanul Speke, Nyanza Victoria{51}. Lățimea lui putea să fie aici cam de nouăzeci de mile. Căpitanul găsise la extremitatea sa meridională un grup de insule, pe care le numise Arhipeleagul Bengalului. Își continuase cercetările până la Muanza, pe coasta de est, unde fusese bine primit de sultan. Făcuse lucrările de triangulație{52}pentru planul acestei regiuni, dar nu-și putuse procura o pirogă, ca să-l traverseze și ca să viziteze marea insulă Ukereue, foarte populată, guvernată de trei sultani, și care în timpul refluxului devine doar peninsulă.”

(XVIII)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Amelie Nothomb - „Uimire și cutremur” / 1999 (BOXHALL 2006)

<
Nimeni nu a spus vreodată că umplerea prăpastiei dintre Est și Vest se va produce pașnic. În acest roman francez despre o angajată belgiană într-o corporație japoneză, care se ocupă cu tot felul de lucruri, pornind de la fibre optice canadiene, la sifon singaporez, problemele adaptării în satul global sunt descrise într-un stil satiric.
Uimire și cutremur descrie experiența lui Amelie, după ce aceasta este angajată cu contract pe un an pe treapta cea mai de jos a unei corporații japoneze. Fiind crescută în Japonia, ea este simultan băștinașă și străină, dar faptul de a fi fost născută acolo servește la ostracizarea sa, tot atît de mult ca și faptul de a fi străină (ea este pedepsită pentru că înțelege limba japoneză). Se vede în situația stupidă de a fi retrogradată, în mod repetat, de la funcția de fotocopistă la aceea de îngrijitoare, cu normă întreagă, a unei toalete folosite numai de ea și de superioara sa imediată, Fabuki Mori, o femeie extrem de frumoasă și periculos de mândră, pentru care Amelie dezvoltă o afecțiune autodistructivă.
Atacul lui Nothomb la ceea ce este prezentat drept relații de muncă ieșite din normal într-o masivă corporație japoneză nu este în întregime injurios - ea arată simpatie pentru oameni atașați sentimentului de datorie și tradiție. În acest roman satiric și meditativ, Estul, ca și Vestul, sînt ridiculizate cu o anumită simpatie pentru neajunsurile fiecărui individ. JuS

n. 1967 (Japonia)
Prima ediție 1999, de A. Michel (Paris)
Limba originală franceză
Titlul original Stupeur et tremblements
>

SURSA
Peter Boxall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, trad. C. Ion & G. Tănase, ed. Rao, București, 2010, p. 893.

Stelian Ţurlea, Iuliu Maniu, trădat de spionajul britanic, 

''ZIARUL FINANCIAR / ZIARUL DE DUMINICĂ'', Bucureşti, 14 ianuarie 2011

Cititorul la sfârșitul mileniului II (PETRAȘ 1995)

Irina Petraș, Gânduri despre cititor și nu numai..., „Tomis”, Constanța, XXX, 5 (298), mai 1995, p. 4.

„Plus que de chair /Il se veut d ecriture”
Alain Bosquet

Nu omul, Cititorul. Cel care își trage iar și iar, veșnic flămând scaunul la buza prăpastiei să asculte o poveste (F. Scott Fitzgerald). Cititorul, condamnatul, crede M. Eliade, dar ce minunată condamnare: să-și procure revelațiile prin cultură, prin cărți în exclusivitate. Cu prețul uriaș și nebănuit de primejdios al îndepărtării de natură, cititorul se abandonează bibliotecii. O vede ca un paradis, alături de Borges, ori labirint cu toane malefice ca-n Il Nome della rosa. I se supune, acceptă regulile jocului. Sfântul Augustin, singur într-o încăpere, murmurând pentru sine cuvintele dintr-o carte deschisă în mâini, inaugura era bogatei solitudini a lecturii. De aici înainte omul se va căuta pe sine și lumea întorcând pagină după pagină cu sentimentul tot mai acut al participării la un act inițiatic. Gutenberg va face ca fenomenul să capete proporții de masă. Boala câtorva aleși se transformă în epidemie. Cea mai benefică dintre epidemii. Una prin care omenirea însăși poate spera să atingă ordinea și armonia unui stup. Doi oameni, străini, trăind la mii de kilometri unul de altul, citesc și recitesc aceeași carte. Se regăsesc în ea, află între paginile ei resurse suficiente să privească viitorul în față. Întâmplarea valorează cât cea mai prietenească strângere de mână!

Cititorul merge pe jos, încet și sigur, asemeni pedestrașului lui Cioran. Așa a cucerit o lume și tot astfel o poate păstra. Civilizația atomică, gata să se autodistrugă prin sat precum cavaleria romană, poate fi ținută în frâu prin lectură. Cititorul este în măsură să apere viața fiindcă mintea sa e vie. Cititorul se asemănă cu o grădină. Nu întâmplător Arcimboldo a pus alături de omul alcătuit din cărți pe cel din fructe și spice. Sunt amândoi simboluri ale vieții, ale rodului, garanții pentru perpetuare a speciei umane.
Lumea fără cap imaginată de un Canetti e o lume în care cărțile sunt arse pe rug. Când bibliotecile nu vor mai fi decât depozite prăfuite în care toate cuvintele au tăcut, faguri fără miere, ultimul cititor va fi fost ucis și planeta va fi a maimuțelor.
Sfârșitul de veac XX e încă unul al lecturii, chiar dacă se lansează, pe mici și mari ecrane, din când în când, câte un „de profundis”. Și, atâta vreme cât mai există Cititorul, nu e totul pierdut pierdut.

Într-o carte despre era personalizării - alt nume, mai propriu, poate, pentru postmodernism  - (este vorba despre L era du vide a lui Gilles Lipovetsky), omul contemporan este definit ca dispecer al propriei existențe. O ofertă uriașă și derutantă, o explozie a informației la nivel planetar nu aduce după sine monotonia, uniformizarea, robotizarea, ci, dimpotrivă, individualizarea, singularizarea prin selecție obligatorie. Omul este înainte de toate cel care alege după ce „s-a pus la curent” cu variantele posibile. Mă gândeam citind-o că două, cel puțin, sunt datele staturii sale pe care omul postmodern nu le poate alege, ci îi sunt impuse: apartenența etnică și muritudinea. Revenind asupra gândului dintâi, corecturi însemnate ale perspectivei mi s-au părut necesare. Muritutdinea este o fatalitate, dar numai viața, prin tot ce face împotriva morții, o justifică. Fără zbaterea vie, moartea își pierde semnificația. Absolutul ei este relativizat de forța creatoare hărăzită omului. Așadar, dacă omul nu poate alege să nu moară, poate alege în schimb cum să trăiască în ciuda morții asumându-și limitările acesteia, subminându-le.

Pe de altă parte, apartenența etnică poate fi considerată și ea o fatalitate. Importanța care se acordă în vremea din urmă, pretutindeni, diasporei e semnul acestei recunoașteri. Oricâte ajustări ai aduce ființei tale, ea păstrează însemnele apartenenței la o etnie. În era postmodernă, mai mult ca oricând, a ști înseamnă a-ți aduce aminte și a fi înseamnă a avea memorie. Prezentul nu se întrupează decât prin tot ce s-a conservat din tot trecutul. El este o răsfrângere a „bibliografiei” existențiale atât la nivel de individ, cât și la nivel de popor. Etnia nu este o fatalitate, constructivă prin simpla ei proclamare. Nu are sfințenie apriorică și nu reprezintă o soluție prin exaltarea ei verbală. Ești român prin cunoașterea și recunoașterea autorității unui trecut cultural și prin înfăptuirea pe care i-o adaugi. Ești român prin fapta ta specifică deschisă către lume. Prin ceea ce E. Lovinescu numea „a-ți fixa sufletul”. În absența unei memorii culturale constructive se ivește primejdia mesianismului rasial, acel „fenomen disgrațios și mătăhălos” respins de L. Blaga. Cu alte cuvinte, apartenența etnică este și ea, în cele din urmă, o chestiune de alegere. E o latentă, inoperantă altminteri decât prin realizarea ei conștientă, prin actualizare responsabilă și atentă la conexiuni. Trecutul unui neam, oricât de glorios, nu justifică, în mod automat, prezentul, ci-l construiește dacă memoria colectivității etnice știe să acționeze seminal. Nu încremenirea sub faldurile trecutului poate asigura consistența prezentului etnic (național), ci acel „zbor cu spatele” al îngerului lui Walter Benjamin. Îți aduci aminte, deci ești. Recuperarea trecutului nu înseamnă idealizarea lui, ci trăirea responsabilă în prezent conștient de rădăcini, fondat și cu temei.

Alain Finkielkraut - autorul Înfrângerii gândirii - era întrebat, de curând, cum vede noua Europă. Lucid, atrăgea atenția asupra pericolului instaurării unui nou „vis american”. Invocarea entuziastă a unei Europe noi și unite nu reprezintă soluția. Cel puțin deocamdată. Europa este alăturare și întrepătrundere de culturi naționale. Să negi acest lucru prea devreme să anulezi esența însăși a Europei. Estul european poate rata o șansă rară dacă nu va ști să fructifice prețuirea culturii prin care a rezistat decenii în șir. Nu farduri apusene vor putea salva bătrânul continent. Economicul nu are memorie și deci nu poate fi. Cultura, în schimb, este. Încă o vreme de acum înainte ea se va mișca în cadre naționale, oricât de planetară este exploatarea informației. Și,atunci, apartenența etnică este o răspundere și un răspuns. Și ea înseamnă alegerea de a fi.

Cititorul, cel-ce-gândește-singur, n-a fost niciodată sclav. El celebrează cartea - speculum humanae salvationis - adică eliberarea ca proces, nu ca împlinire. Principiul cunoașterii actuale - „Omul devine ceea ce vede” - l-aș citi astfel: „omul devine ceea ce citește”. Și, în hățișul editorial actual, aș relua îndatorirea continuă în programul ASTREI transilvănene: să ne dea o mână de ajutor publicul cetitor, arătându-i cărarea cea bună, ca cetitorul să nu se dea cu capul de gard, cetind toate năzbătiile”. Cei „buni conducători de carte” - scriitori, editori, profesori - au, vorba lui Eminescu, de „combătut întunericul”.
În Evul Mediu, funcționa o lege potrivit căreia știutorii de carte nu puteau fi omorâți! Să ne fie, oare, la îndemână să devenim nemuritori în vreme ce ne trecem cu ochii lipiți de seriale TV și benzi colorate?!

„După hegemonie” (IONESCU 1993)

Mihai E. Ionescu, După hegemonie. Patru scenarii de securitate pentru Europa de Est în anii 90, Scripta, Fundația Un viitor pentru România, București, 1993, 192 p.

5 Vasile Secăreș, Cuvânt înainte

9 1.Bazele teoretice ale abordării problematicii securității

42 2.Securitatea în estul Europei: relevanțe istorice

71 3.Securitatea în estul Europei: o provocare pentru viitor

126 4.Rusia: o necunoscută anilor 90

148 5.Scenarii pentru anii 90

188 Postfață

190 Anexa I: Prescurtări

191 Anexa II: principalele organizații europene și componența lor la 1 iulie 1993.

Televiziunea (COSTE-CERDAN & LE DIBERDER 1986)

 Nathalie Coste-Cerdan & Alain Le Diberder, Televiziunea, Humanitas / Sociologie - Repere - 1, București, 1991, 165 p. 

5 Introducere

10 I. Sisteme televizuale
1. Sistemul tehnic
2. Sistemul economic

22 II. Modelul american sau economia rețelelor
1. Caracteristici generale ale modelului
2. Cazul Statelor Unite: trei Molohi

34 III. Modele europene 
1. Trăsăturile principale ale modelului european
2. Două exemple: Marea Britanie și Italia

59 IV. Televiziuni ale sărăciei
1. Sănătatea de fier a televiziunii din Est
2. Televiziunea din Asia săracă
3. Africa

69 V. De ce este scumpă televiziunea?
1. Programele
2. Celelalte cheltuieli

86 VI. Resursele
1. Finanțarea publică sau parapublică
2. Finanțarea prin publicitate
3. Celelalte tipuri de resurse

108 VII. Gestiunea unui post de televiziune
1. Două aspecte specifice ale unei întreprinderi de televiziune
2. Particularitățile gestiunii televiziunii
3. Strategiile întreprinderilor

128 VIII. Războiul televiziunilor 
1. Există un model dominant?
2. Rezistența europeană... și eșecurile

145 IX. Ravagiile televiziunii

156 Concluzii

160 Glosar

162 Bibliografie

coperta IV
Cum se măsoară audiența posturilor de televiziune? Care este influența indicatorilor de urmărire asupra programării? De ce programe ca Dallas sunt mai degrabă cumpărate decât produse? Televiziunea de mâine va trebui plătită mai scump? Televiziunea amenință dezvoltarea celorlalte mijloace de comunicare în masă? Cum funcționează televiziunea în lume? Este oare televiziunea un vector de „americanizare” a planetei?
Nathalie Coste-Cerdan, cercetătoare la INA (Institutul Național pentru Audiovizual), apoi la BIPB (Biroul de Informații și Prognoze în Economie) din Franța, este specialistă în domeniul sistemelor tele-vizuale.
Alain Le Diberdier, director pentru studiul comunicațiilor la BIPE, este autorul lucrării La production des reseaux de telecommunications, în colecția Economica, 1983.

Istoria Africii (JEFFERSON-MURPHY 1972)

 E. Jefferson-Murphy, Istoria civilizației africane, vol. 2, trad. C. Rudescu (orig. eng. 1972), Minerva/Biblioteca pentru toți 1088, București, 1981, 365 p.

Cuprins 

5 XI. Zimbabwe, Mwene Mutapa și Sudul

37 XII. Coasta și ținuturile interioare ale Africii de Est

83 XIII. Europa și Africa: contactele de pe coasă și comerțul cu sclavi

144 XIV. Explorare, exploatare și cucerire

215 XV. Înscăunarea stăpînirii coloniale

255 XVI. Reacția africană: naționalism și neatîrnare

315 Bibliografie (lucrări generale, antologii cu documente originale, origine și preistoria omului, Africa NE, Africa N, Africa V, Africa centrală, Africa S, Africa E, contacte europene și comerțul cu sclavi, naționalism și independență

325 Anexă (bibliografie recentă, cronologia independenței statelor africane)

„Cartea de față pornește de la premisa că istoria africanilor este o povestire emoționantă a stăruitoarelor strădanii - în mare parte izbutite - depuse de negrii africani pentru a-și făuri o civilizație a lor proprie, expresie a +mediului specific african.” (E. J.-M./coperta 4)

„Dintr-o perspectivă istorico-genetică J.-M. surprinde și interpretează evenimentele epocale ce jalonează ființarea în timp a comunităților, statelor și imperiilor, continuitatea și discontinuitatea lor pe planul vieții economico-sociale a meșteșugurilor, obiceiurilor și tradițiilor. Urmărind o sinteză a surselor variate de informații pe care le posedă, autorul depășește cadrul unei simple prezentări factologice și reușește să ofere interpretări, concluzii teoretice de o deosebită valoare cognitivă.” (Elena și Marin Voiculescu/coperta 4)

329 Indice