Tarifele hotelurilor stabilite de Primăria Constanța în 1925 („Observator” 2015)

Marieta Ștefan, Prețul cazării la hotel, stabilit de Primărie!, „Observator”, Constanța, iulie 2015
(...)
Chiar și acum aproape 100 de ani, prețurile de cazare la hotel nu erau accesibile oricui. (...) „Primăria a dat o ordonanță prin care fixa prețurile la cazare, pentru a evita specula. Hotelierii erau obligați să afișeze prețurile la recepția hotelului”, ne-a declarat V. Coman, șeful Serviciului Județean al Arhivelor Naționale.
Hotelurile se împărțeau în 4 clase. „Palace”, Regnier” și Grand” erau considerate de lux, „Reginav” și „Bulevard” de cl. I, „Elita”, „High-Life”, „Bristol”, „Regal”, „Central”, „Comercial”, „Princiar”, „Minerva”, „Continental”, „Paris”, „Grivița”, „Carol” de cl. II, iar „Metropol”, „Transilvania”, „Aurel”, „Italia”, „Traian”„ Monastir”, „București”, „Grivița” (str. Ștefan cel Mare), „Babuș” și „Balcani” erau de cl. III. (...) „Prețurile pe camere sunt următoarele: hotelurile de cl . I pt. o cameră cu un pat dela 120-160 lei, pentru o cameră cu două paturi dela 170-240 lei, hotelurile de cl. II pentru o cameră cu un pat dela 60-110 lei, pentru o cameră cu două paturi dela 130-200 lei, hotelurile de cl. III pentru o cameră cu un pat dela 50-60 lei, pentru o cameră cu două paturi dela 100-110 lei”,stătea scris în ordonanță.
Hotelurile de lux aveau dreptul să ia un procent de 15% peste prețurile practicate de hotelurile de clasa I, (...).
(...) Pentru orice pat suplimentar se plătea extra, în funcție de clasificarea hotelului, la fel și pentru o persoană în plus. Baia era plătită separat și electricitatea la fel, iar „pasagerii” plăteau și Taxa Comunală de 10 lei.
Hotelurile cu pensiune aveau tarife oficiale, vizate de Administrația Comunală, iar hanurile aveau „toate una și aceeași clasă”. (...) „Prețul la cameră este de 10 lei pentru o persoană, 10 lei pentru o căruță cu un cal și 20 de lei pentru o căruță cu doi cai”, mai scria în ordonanță.
Sursa: SJAN, fond Primăria Constanța, dosar 21/1925, fila 40.

Reportaj al revistei „Tomis” din Constanța

 Reportaj T

Dealurile Băltăgeștilor... Niște munți ratați, acoperit până-n creștet de armurile verzi ale codrilor. Dar aceasta, cândva, pe vremea când lăncierii și arcașii Romei înălțau, acolo, în mijlocul pădurilor de ulm nesfârșite, cetatea botezată cu însuși numele acestora, Ulmetum. Acum, după aproape 2000 de ani, ulmii aceia falnici și-au stins flacăra verde a sevelor, au pierit. N-au mai rămas decât temeliile lor de pământ, roase, la rându-le, până la tăria stearpă a pietrei. Dealurile Băltăgeștilor au coborât la jalnica stare a unor pășuni doar cu numele. Așa și le amintesc cei mai bătrâni dintre bătrânii locului, peste a căror copilărie a strălucit Ziua marii, îndelung năzuitei Redobândiri. Ziua în care Dobrogea, revenită între hotarele României, i-a primit pe învingătorii de la Plevna și Grivița cu toată ofranda de flori a grădinilor și a câmpurilor. Așa au rămas, așa se părea că vor rămâne sterpele dealuri, înveșmântate doar primăvara de iarba puțină, sărăcăcioasă și aspră.

O singură dată au cutezat oamenii să-și împlânte tăișul uneltelor în lutul și piatra colinelor sterpe. Și atunci, doar spre a evoca, cinematografic, prin tranșeele și redutele adâncite în pantele costelive, memoria jertfei și biruinței de la Plevna.

După ce s-a încheiat turnarea celui din urmă cadru, după ce „recuzita” redutelor a fost demontată și strânsă, dealurile au coborât, iarăși, în împietrirea lor din care se părea că iarăși nu va mai încerca nimeni și niciodată să le mai smulgă...

Dar, într-o zi de toamnă, de la începutul deceniului al optulea, al veacului nostru dealurile au fost răscolite, din nou, de uneltele oamenilor, care nu purtau uniformele pământii ale dorobanților, nici pe cele sângerii ale călărașilor, și nu descinseseră aici spre a reclădi doar o efemeră imagine a nepieritoarelor fapte de arme puse la (...).