Reportaj T
Dealurile Băltăgeștilor... Niște munți ratați, acoperit până-n creștet de armurile verzi ale codrilor. Dar aceasta, cândva, pe vremea când lăncierii și arcașii Romei înălțau, acolo, în mijlocul pădurilor de ulm nesfârșite, cetatea botezată cu însuși numele acestora, Ulmetum. Acum, după aproape 2000 de ani, ulmii aceia falnici și-au stins flacăra verde a sevelor, au pierit. N-au mai rămas decât temeliile lor de pământ, roase, la rându-le, până la tăria stearpă a pietrei. Dealurile Băltăgeștilor au coborât la jalnica stare a unor pășuni doar cu numele. Așa și le amintesc cei mai bătrâni dintre bătrânii locului, peste a căror copilărie a strălucit Ziua marii, îndelung năzuitei Redobândiri. Ziua în care Dobrogea, revenită între hotarele României, i-a primit pe învingătorii de la Plevna și Grivița cu toată ofranda de flori a grădinilor și a câmpurilor. Așa au rămas, așa se părea că vor rămâne sterpele dealuri, înveșmântate doar primăvara de iarba puțină, sărăcăcioasă și aspră.
O singură dată au cutezat oamenii să-și împlânte tăișul uneltelor în lutul și piatra colinelor sterpe. Și atunci, doar spre a evoca, cinematografic, prin tranșeele și redutele adâncite în pantele costelive, memoria jertfei și biruinței de la Plevna.
După ce s-a încheiat turnarea celui din urmă cadru, după ce „recuzita” redutelor a fost demontată și strânsă, dealurile au coborât, iarăși, în împietrirea lor din care se părea că iarăși nu va mai încerca nimeni și niciodată să le mai smulgă...
Dar, într-o zi de toamnă, de la începutul deceniului al optulea, al veacului nostru dealurile au fost răscolite, din nou, de uneltele oamenilor, care nu purtau uniformele pământii ale dorobanților, nici pe cele sângerii ale călărașilor, și nu descinseseră aici spre a reclădi doar o efemeră imagine a nepieritoarelor fapte de arme puse la (...).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu