(254) (...) S-a refuzat categoric recunoașterea românilor ca a patra națiune în stat și recunoașterea bisericii ortodoxe egală cu celelalte confesiuni.
Fiind acum pe tron Leopold al 2 lea, cei doi episcopi români - Ioan Bob și Gherasim Adamovici - obținând aprobarea să se ducă la Viena pentru a i se prezenta, au luat cu ei și un alt memoriu, întărit de toți protopopii celor două biserici. Leopold al 2 lea având o domnie scurtă de numai doi ani (a murit la 1 Martie 1792), delegația episcopilor s-a prezentat noului împărat, Francisc al 2 lea, la 30 Martie 1792. Memoriul prezentat de astă dată nu era identic cu Supplex Libellus Valachorum. În el se răspundea observațiilor Dietei și era mai precis. Se cerea ca țăranii români să fie recunoscuți ca făcând parte din „staturile ardelene”, ceea ce în celălalt memoriu nu era destul de explicit. Se cerea din nou recunoașterea poporului român ca a patra națiune în stat. O altă precizare de referea la adunarea națională și anume se cerea ca, după cum sârbii aveau sinodul lor, tot așa și românii să aibă dreptul la un sinod, care, la nevoie, pentru a-și putea ține ședințele, să fie apărat de o trupă militară imperială contra celora care ar încerca să-l împiedice. În acel moment noul împărat era ocupat cu războiul împotriva Franței, aflată în plină revoluție. Urmând aceiași cale ca și celălalt memoriu, Dieta transilvană l-a respins, iar episcopii au primit observația că n-au dreptul să se prezinte ca deputați ai națiunii române și nici să aducă statelor transilvane acuzații în cererile lor. În Iulie 1792, cei doi episcopi au răspuns într-o scrisoare plină de demnitate, afirmând că misiunea lor era de a reprezenta poporul român. În ceea ce privește unele expresii grele față de statele din Transilvania, sunt dispuși să le retragă „din respect față de suveran”, dar ele corespund atitudinii acestor state față de clerul și națiunea română.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu