„Comunism, socialism, anarhism, sindicalism și bolșevism” (GUSTI 1920)

Dimitrie Gusti, Comunism, socialism, anarhism, sindicalism și bolșevism. Clasificarea sistemelor privitoare la societatea viitoare, cuv. înainte și note A. Firuță, Ed. Științifică, București, 1993, 144 p.

2 Extras din „Arhiva pentru știință și reformă socială”, II, 1,2,3, Gutemberg, București, 1920

5 Argentina Firuță, Cuvînt înainte

12 Cuprins / „Neque flere, nec ridere, nec contemnari, sed intelligere” (Spinoza)

17 I Studiul de față urmărește analiza și precizarea termenilor: comunism, socialism, anarhism, sindicalism și bolșevism; fixarea principiilor fundamentale ale acestor sisteme și determinarea locului pe care-l ocupă fiecare din ele într-o clasificarea generală a tuturor sistemelor privitoare la viitorul social

18 II Primul exemplu de nesiguranță în discuțiunea supra socialismului: controversa în jurul paternității termenilor de socialist și socialism, primul apărut în Anglia în 1833 și al doilea inventat de Joncieres  în 1832; odată inventații termenii, au fost întrebuințați fără nici o preciziune până azi, atît în limbajul popular, cît și în cel savant; confuziune care dă legitimitate acestui studiu.

22 III Sistemele de construcție a societății viitoare cuprind:
1.o teorie sociologică și juridică-politică
2.o critică economică
3.un plan de organizare
4.mijloace de realizare a acestui plan
5.o acțiune politică
6.un ideal etic
Fiecare din acest elemente devine criteriu de clasificare (în afară de elementul acțiunei politice); prin criteriul sociologic și juridico-politic ajungem la sisteme anarhiste și non-anarhiste; prin criteriul economic, la sisteme comuniste și socialiste-colectiviste.
Criteriul planului organizator indică alte două clasificări:
a) tipurile centraliste, federative și corporative
b) sistemele raționaliste și realiste, criteriul mijloacelor deosebește sisteme pașnice de sisteme violente; criteriul etic unifică sistemel violente (afară de „dictatura proletariatului”) 

36 IV Francois Babeuf, inventatorul tacticii revoluționare, și Etienne Cabet, autorul celui dintîi roman social devenit popular, reprezentanți ai comunismului raționalist centralist

42 V Robert Owen, cel dintîi socialist reformist și promotorul comunismului raționalist federalist

47 VI Doctrina contelui de Saint-Simon, „prefața și tabla de materii” ale socialismului; ulterior preconizează socialismul raționalist centralist

53 VII Charles Fourier, reprezentantul tip al socialismului rațional federativ; Louis Blanc, teoreticianul socialismului rațional corporativ

58 VIII Încoronarea raționalismului social prin teoria anarhistă; anarhism individual și social (socialist și comunist); Max Stirner, anarhist individualist; P. Proudhon, anarhist comunist; continuatorii anarhismului: P. Kropotkin și M. Bakunin; atitudinea lui Bakunin împotriva statului, combaterea votului universal și apologia revoluției proletare.

67 IX Marxismul este cel dintîi sistem realist, opus tuturor sistemelor raționaliste cunoscute până la el; evoluționismul social marxist, o dramă socială în cinci acte: factorul tehnic economic, tendințele de evoluție, crizele economice, lupta de clasă și catastrofa finală; revoluția socială, după Marx, raportul dintre condițiile ei obiective (evoluția economică) și condițiile ei subiective (proletariat); revoluția socială cuprinde pe cea politică, nu poate fi provocată de ea.

75 X Critica și interpretarea marxismului au dat naștere revizionismului „intelectual” și revizionismului „revoluționar”, care cuprinde neosocialismul sindicalist și neocomunismul sovietist; principiile sindicalismului: principiul luptei și acțiunii directe și principiul autonomiei, personalității sociale și instituțiilor sindicaliste; critica democrației și a sufragiului universal; mijloacele acțiunii directe; greva generală; forța și violența, violența și dictatura proletară, după Sorel; federalismul sindicalist; formarea personalității sociale, baza idealismului revoluționar; sindicalismul, un nou tip de sistem social, tipul voluntarist.

86 XI Bolșevismul este un fenomen social, un regim politic și o doctrină socială; ca doctrină îmbrățișează trecutul , prezentul și viitorul social; pentru trecut predică războiul civil, revanșa pentru suferințe trecute, burghezimea este o stare de spirit opoziționistă; în ceea ce privește viitorul, bolșevismul este adept al anarhismului comunist; pentru prezentul tranzitoriu se pretinde marxist; nu este încă marxist, ci decretist, politicist și babouvist, crezînd că revoluția politică va produce pe cea socială; analiza constituției republici socialiste federative rusă  a sovietelor; critica parlamentarismului și principiul reprezentării intereselor profesionale nu sunt nouă; dreptul electoral, o consacrare legală a inegalității nu numai dintre clase, ci și dintre grupurile proletare; vot plural și indirect; ierarhia sovietică și organele puterii supreme; dictatura proletariatului, negarea democrației și sufragiului universal nu sunt marxiste; modelul lui Lenin, comuna din Paris, înțeles fundamental deosebit de Marx; majoritare și minoritate; dictatura proletariatului nu este impersonală, ci duce la dictatură oligarhică de partid și chiar la cesarism; sovietism și dictatură reprezintă doctrina străveche a absolutismului politic și a dreptului celui mai tare; bolșevismul caracterizat ca „socialism tatar”; bolșevismul, cel mai tipic oportunism; el renunță ușor la principii pentru a face „experiențe”; exemple de alte experiențe sociale nereușite: comunismul din Amana, experiențele lui Owen, Cabet, Fourier; criza bolșevismului, o criză de metodă; sindicalism și bolșevism; raționalism și realism social.

118 XII Realizarea idealului social-etic al Dreptății și Egalității sociale -  notă comună tuturor sistemelor comuniste, socialiste, anarhiste și sindicaliste, ea este însă străină sistemului ce postulează dictatura proletariatului, nostalgia „imperiului al treilea”

121 XIII Schița grafică a clasificării generale a tuturor sistemelor despre care s-a vorbit în acest studiu

123 Note

coperta 4: „Dictatura proletariatului, după bolșevici, nu este o stare, ci un regim recunoscut de constituție; nu este dictatura majorității, ci a minorității, și nici a acestei minorități în întregime, ca clasă, ci a unui partid, adică a unui fragment din această clasă; dictatura de partid duce însă la aceea a unei grupe din mijlocul partidului, pentru a termina cu dictatura unora sau unuia din acest grup. În acest mod, dictatura proletariatului așa cum este înțeleasă de bolșevici, reprezintă o minoritate a minorității care dictează majorității și care duce în mod fatal prin oligarhia cîtorva la cezarismul unuia”.