Justiție socială versus cazier judiciar (MARIUS TEJA)

 La 27 iunie 2023 o știre din mainstream-ul virtual francez, preluată de mainstreamu-ul virtual românesc anunța că la Paris, un adolescent în vârstă de 17 ani fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somația omului legii. Mi-a atras atenția tocmai aparenta lipsă de semnificație a știrii.

Și a urmat știrea cu declanșarea justiției sociale pe străzile Parisului, ceea ce mi-a confirmat intuiția.

Apoi, o altă știre spunea că, la Paris, adolescentul „N.” de 17 ani fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea referitoare la dezlănțuirea justiției sociale în capitala Franței.

Apoi, o altă știre spunea că la Paris, adolescentul „Nahel” de 17 ani fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea că justiția socială devasta magazinele și mașinile din Paris.

Apoi, o altă știe zicea că la Paris, adolescentul „Nahel M.” de 17 ani fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea că justiția socială se extindea în Franța.

Apoi, a urmat știrea că în Paris, adolescentul „Nahel Merzouk”, de 17 ani, fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea că justiția socială distrugea totul în cale.

Apoi, a urmat știrea că în Paris, adolescentul „Nahel Merzouk cu origini algeriene și marocane”, de 17 ani, fusese împușcat mortal de un polițist pentru că nu-și oprise mașina la somație.

Și a urmat știrea că justiția socială se transformase într-o calamitate umană

Apoi, a urmat știrea cu apelul la calm al bunicii adolescentului, care îl lăuda că „el nu omorâse pe nimeni”.

Și știrea de final: omul nostru, care nu omorâse pe nimeni în 17 ani, înregistra în cazierul său judiciar 12 arestări....

China - o piață uriașă de mașini (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
China este cea mai puternică piață pentru mașini. În 1987, o nouă mașină proiectată de chinezi a fost lansată de o firmă din Changchung*. Fabrica era specializată în camioane. Până în 2005, producția noilor mașini era estimată să ajungă la 150.000 de bucăți și la 300.000 de automobile un an mai târziu. Mașinile vor fi utilizate de companiile de taxi, birourile guvernamentale și de oameni de afaceri. China are un contract și cu firma Volkswagen pentru a produce peste 20.000 de mașini pe an. Dezvoltarea noilor materiale și tehnologii care economisesc combustibil și creșterea numărului de roboți utilizați în liniile de montaj, precum și alte inovații, determină numeroase schimbări ale altor fabrici de mașini de pe glob, astfel încât țările mai puțin dezvoltate au avut probleme în promovarea propriilor industrii de mașini.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 101-102.

Notă M. T.
* Changchun = Capitala provinciei Jilin din NE Chinei, situată la granița cu Coreea de Nord. (ro.wikipedia.org)

Soluție americană la crizele petroliere din anii 70 (URSULEANU 1981)

<
(...) Șirurile nesfîrșite de mașini așteptîndu-și rîndul în fața pompelor de benzină au devenit un peisaj cotidian pe multe meridiane ale lumii. (...) Așteptarea e timp și timpul e bani. Iar prețul galonului de benzină urcă, urcă...
Trebuie întreprins ceva în favoarea cetățeanului care își risipește timpul la ultraaglomeratele pompe de carburant - și-a zis într-o zi Sandy Hoffman din orașul american Beverley Hills. (...)
Cheia business-ului a constituit-o o agenție deschisă de domnul Hoffman. Orice proprietar de automobil. care dorea să scape de corvoada cozilor la stațiile de benzină, se putea abona, contra 150 dolari pe lună, la serviciile agenției. Salariații acesteia preluau mașinile abonaților, se înființau la locurile de alimentare și stăteau ore întregi la rînd, pînă li se făcea plinul rezervorului. Apoi restituiau mașina proprietarului, care pornea cu ea la treburile lui.
(...)
>

Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 359.

Primul automobil Ford în 1896 (URSULEANU)

<
(...)
Un filozof al automobilului a afirmat odată că: "Platon a pus ideile în cer, Aristotel pe pămînt și Ford pe roate".
(...)
Totuși Ford nu a excelat întotdeauna la capitolul idei. În sprijinul acestei teze contrariante este invocată următoarea istorioară. Henry Ford și-a construit. primul automobil în anul 1896. Scena memorabilului act de creație tehnică era o șandrama, investită vara și cu funcții de bucătărie sezonieră. Dar în acel an 1896, în bucătăria casei Ford se gătea altă mîncare de pește...
Cînd automobilul a fost în fine terminat, autorul lui a constatat fărå bucurie că ingineria lui omiseze din calcul un mic amănunt... Mașina era prea voluminoasă pentru a fi scoasă pe ușå.  Cum ferestrele erau și mai inadecvate circulației auto, constructorul a fost nevoit să procedeze asemenea. lui Alexandru Macedon cu nodul gordian: a spart unul din pereții bucåtăriei.
(...)
>

Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, pp. 356-357.

Record de program de lucru auto în 1935-1936 (URSULEANU 1981)

<
(...)
Dacă așa arată automobilul cel mai populat din istorie, automobilul cu programul de lucru cel mai aglomerat din cîte se cunosc pînă acum a fost Citroen-ul francezului Francois Lecot. Într-un singur an (iulie 1935 - iulie 1936) mașină și conducător auto au parcurs înfrățiți 400 000 de kilometri. Adică în medie aproape 1100 de kilometri zilnic, adică tot zilnic 12 ore la volan.
Stabilind acest record din pură ambiție sportivă, Lecot poate dormi liniștit (dacă o mai trăi și azi): nimeni nu se va mai încumeta să-i bată recordul prea curînd. La prețurile actuale ale benzinei..
(..)

Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 342.

Sfaturi pentru raliu iîn 1907 (URSULEANU 1981)

<
(...) Pentru documentare, studiați fișele primului raid automobilistic Paris - Pekin, din 1907. Pentru cursă s-au înscris numai patru mașini (inconștienții reprezintă totuși o slabă minoritate...). Revista "L'Automobile" le dădea acestor veritabili kamikaze pe patru roți cîteva sfaturi bine simțite: să poarte asupra lor cască prevăzută cu apărătoare contra țînțarilor, o umbrelă de ploaie, o busolă - neapărat în cutie, pentru a fi protejată împotriva influenței perturbatoare a magnetoului de pe mașină.   Și un revolver, că nu se știe niciodată...
(...)
>

Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, pp. 334-335.

Record în marșarier în 1977 (URSULEANU 1981)

<
(...)
Notați așadar că recordul auto de mers înapoi ca racul a fost corectat ultima dată de australianul John Duncan, pe un circuit automobilistic de lîngă orașul Albury. Mașina lui Duncan a mers de-a-ndaratelea 131 de mile, mult mai mult decît precedentul record (84,5 mile) ce aparținuse unui șofer etiopian.
(...)
Pentru că în aprilie 1977 pe circuitul închis Osterreichring din Stiria, automobilistul austriac Matthias Theisse a stabilit un nou record mondial, parcurgînd în marșarier... 660,8 km!
(...)
>

Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 333.

Viteza automobilului la începutul secolului XX (URSULEANU 1981)

<
(...) Mașina n-are habar de filozofie, ea face și azi exact același lucru pe care-l făcea și în și în anul 1910, cînd Topîrceanu* trăgea un verificat semnal de alarmă:
Păzea! 
Păzea că trece-n goană, 
Aleargă, 
Vîjie ca vîntul, 
Și dacă n-au urechi normale te face una cu pămîntul!
Veți zice că poetul exagerează, că de dragul unui efect comic denaturează realitatea. Ce e aia viteza automobilului în anul 1910?
Atunci să ne ducem cu doi ani ai în trecut pentra a găsi, într-o schiță a lui George Ranetti**, următorul pasaj de coșmar:
„Cînd trece prin mahalale, ca o nălucă, cuprins de delirul și voluptatea vitezei, e o adevărată panică: cîini urlă, prin curți, copiii se ghemuiesc plîngînd la sînul mamelor, negustorii trag obloanele la prăvălii, pisicile se furișează pe acoperișul caselor, clopotele bisericii sună alarma și glasurile înfricoșate ale mahalagiilor care schimonosesc întotdeauna neologismele, răsună:
- Păziți! Vine otomobelu!
Iar ecoul, ca și cum goana turbată a automobilului evocă ideea cimitirului Bellu, pare că repetă:
- Oite mă, Bellu!
Acum 7 decenii Topîrceanu și Ranetti aveau în fața bolidului de oțel aceeași reacție sănătoasă pe care o puteam regăsi la oricare din concetățenii lor. O reacție cristalizată într-un singur cuvînt: „Păzea!”. Au trecut 70 de ani și cuvîntul cu pricina nu și-a pierdut deloc actualitatea pe drumurile publice.
(...)
>


SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport-Turism / Cartea de vacanță, București, 1981, p. 141-142.

NOTE M. T.
* George Topârceanu (1886 București - 1937 Iași) = Scriitor și publicist român. Membru corespondent al Academiei Române din 1936. (http://jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/topirceanu-intre-gravitate-si-umor-543209.html)
** George Ranetti (1875 Mizil - 1928 București) = Publicist și umorist român. (https://www.tititudorancea.ro/z/biografie_george_ranetti.htm)

Parisul anului 1932 versus Parisul anului 1888 (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
Pe drumul de întoarcere în Anglia, poposiră două nopți la Paris, într-un hotel mic, așezat deasupra unui restaurant lîngă gara Saint-Lazare. Aveau foc de lemne în camere și paturi confortabile.
- Numai francezii știu cum trebuie să fie un pat, comentă Adrian.
Bucătăria era menită să-i satisfacă pe turiști sau pe cei ce călătoresc prin locuri unde se poate aprecia o mîncare bună. Chelnerii, care purtau șorțuri, arătau, după cum se exprimase Adrian, ”ca niște călugări ce îndeplinesc un pic de muncă”, turnînd vinul, sau amestecînd cu reverență salata. El și Dinny erau singurii străini atît din hotel, cît și din restaurant și erau aproape singurii străini din Paris.
- Minunat oraș, Dinny. Cu excepția faptului că sînt mașini în loc de flacres (1) și a turnului Eiffel, nu văd nici o schimbare substanțială din `88, cînd bunicul tău era ambasador la Copenhaga și m-a adus pentru prima dată aici. În aer plutește același iz de cafea și același fum al focurilor de lemne; oamenii au aceleași spinări late, și aceiași nasturi roșii la mantale; afară sînt aceleași măsuțe, în fața acelorași cafenele; aceleași ”affiches”; aceleași nostime tejghele de stradă, la care se vînd cărți, aceeași miraculoasă violență în conducerea vehiculelor, același pătrunzător cenușiu franțuzesc, răspîndesc pînă și pe cer; și aceeași expresie morocănoasă, care nu se sinchisește nici cît negru sub unghie de tot ceea ce nu înseamnă Paris. Parisul dă tonul modei, și totuși este cel mai conservator oraș din lume. Se spune că cercurile literare avangardiste de aici consideră că lumea a fost creată cel mai devreme în 1914*, aruncă la gunoi tot ce s-a scris înainte de război, disprețuiesc tot ce dăinuie, sînt alcătuite în cea mai mare parte din evrei, polonezi și irlandezi și totuși au ales drept lăcaș acest oraș imuabil. La fel și cu pictorii și muzicienii, sau toți ceilalți extremiști. Aici se adună și pălăvrăgesc și se istovesc în experimente. Iar bunul și bătrînul Paris rîde și-i dă înainte, la fel de preocupat de realitate, de arome și de trecut cum a fost de cînd lumea. Parisul produce anarhie la fel cum berea produce spumă.
Dinny îi strînse brațul.
- A fost un efort încununat de roade, unchiule. Trebuie să-ți mărturisesc că mă simt mult mai vie aici decît m-am simțit de secloe încoace.
- Ah! Parisul îți răsfață simțurile. (...)

(1) Trăsuri (fr.).
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 263-264.

NOTE M. T.
* În 1914 a început Primul Război Mondial, care s-a încheiat în 1918.
** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Tinerețe versus bătrânețe în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
”Tînărul ăsta, gîndi el, face o impresie bună și nu-mi dau seama de ce am senzația că o să ne dea de furcă. Ar fi trebuit să-i spun: ”Nu rîvni la nevasta aproapelui tău!” Dar nu știu cum a făcut Dumnezeu lumea asta că niciodată nu spui ceea ce trebuie.” Tinerii i se păreau foarte interesanți; se tot spunea că sînt lipsiți de respect față de cei bătrîni, și așa mai departe, dar el, unul, nu remarcase. Îi găsea la fel de respectuoși și de manierați cum fusese și dînsul la vîrsta lor, și mult mai accesibili în discuție. Desigur, nu puteai ști niciodată ce gîndesc cu adevărat, dar lucrul ăsta nu-i neapărat un defect. La urma urmei, și pe vremea lui tinerii gîndeau că bătrînii n-au altă menire, și Sir Lawrence se cutremură pe bordura de piatră din Piccadilly, decît să li se ia măsurătoarea pentru coșciug. Tempora mutantur et nos mutamur in illis (1): dar oare așa stau lucrurile? Poate că în realitate nu se schimbă mai mult decît s-a schimbat pronunția limbii latine din tinerețea lui și pînă azi. Tinerețea va rămîne întotdeauna tinerețe și bătrînețea bătrînețe, avînd între ele aceeași reală discordanță, și aceeași neîncredere, și același straniu jind al bătrîneții de a simți ce simte tinerețea și de a gîndi cum gîndește tinerețea; și aceeași pretenție disimulată că pentru nimic în lume n-ar dori să simtă și să gîndească astfel, și, îndărătul tuturor acestora, instinctul că, dacă i s-ar oferi prilejul, bătrînețea ar refuza să-și reia firul vieții de la capăt. Din fericire! Cu calmul ei statornic, Viața, pe măsură ce se epuizează, își ajustează și doza de inerție. La fiecare stadiu al existenței, pofta de viață îți este reglată proporțional cu ceea ce ai în față, și nu mai mult. Individul ăla, Goethe*, a dobîndit nemurirea pe muzica lui Gounod**, întețind o scînteie gata să se stingă, și ațîțînd-o într-o vîlvătaie. ”Aiureli! gîndi Sir Lawrence, aiureli teutonice*! Eu, dacă aș avea puterea s-o fac, așa lege oare din nou suspinele și plînsetele, frînturile de fericire fugară, și dorurile flămînde ale acestui tînăr? Categoric, nu! Nătîngului bătrîn îi ajunge prostia pe care acumulat-o. Dar polițistul ăsta nu mai are de gînd să oprească odată circulația? Oamenii își conduc acum mașinile cu aceeași încredere cu care vizitii tramvaielor cu cai și ai trăsurilor își mînau pe vremuri mîrțoagele împiedicate, șovăielnice, tropăitoare. Și tinerii și tinerele trăiesc aceeași atracție, legală sau ilegală, unii către alții. Numai pavajul străzilor e altul și langajul în care își exprimă dorurile tinereții. Dar, Dumnezeule mare! legile circulației, ciocnirile și derapările, și miraculoasele evitări de ciocniri și triumfurile, suferințele, împlinirile spre mai bine sau spre mai rău, au rămas toate la fel!”

(1) Vremurile se schimbă și noi ne schimbăm odată cu ele. (ed.)
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell***, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 176-177.

NOTE M. T.
* Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832) = Scriitor, filozof, savant, avocat și diplomat german. Personalitate a culturii germane și universale. (http://ziarullumina.ro/johann-wolfgang-von-goethe-creatorul-de-la-weimar-41718.html)
** Charles Gounod (1818-1893) = Compozitor francez renumit prin opera Faust (1857-1859), al cărei libret a fost inspirat de celebra dramă cu același nume a lui Goethe (1772-1832). (http://www.charles-gounod.com/vi/bio/index.htm)
*** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Problema slujbei pentru o tânără dintr-o veche familie nobiliară englezească în timpul marii crize economice din 1929 (GALSWORTHY 1933)

<
(...) Dar avea nevoie de bani. Tremura, deși era învelită în blană. Clarul de lună părea s-o pătrundă pînă la os. Ah, casele astea vechi, fără încălzire centrală, pentru că nu le dădea mîna s-o instaleze. În momentul cînd se va termina cu alegerile o să plece la Londra, să facă investigații. S-ar putea ca Fleur să-i recomande ceva. Dacă modistele nu prea aveau perspective, ar putea să-și ia o slujbă ca secretară a unui om politic. Știa să bată la mașină, cunoștea bine limba franceză, avea un scris citeț. Putea să conducă mașina, să stăpînească un cal. Știa tot ce-i nevoie în legătură cu viața la țară, cu manierele, cu protocolul. Trebuie să existe o sumedenie de membri ai Parlamentului care să aibă nevoie de cineva de felul ei, cineva care să-i învețe cum să se îmbrace, cum să refuze un cutare sau cutare lucru fără să supere pe nimeni, și care, în general, să le rezolve toate dilemele. Și mai avea destulă experiență în creșterea cîinilor, și oarecare experiență în ce privește florile, se pricepe mai ales la aranjarea lor în vaze și cupe. Și dacă se punea problema unor noțiuni politice, le putea toci și pe acelea.
Și așa, în acel efemer clar de lună glacial, Clare nu-și imagina cum s-ar putea cineva dispensa de serviciile ei. Cu un salariu și cu venitul ei de două sute de lire pe an, s-ar descurca foarte bine. (...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 123-124.

NOTĂ M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi si noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Turiști-conserve în SUA la începutul secolului XX (LARDNER 1917)

<
(...)
În timpul șederii noastre am vizitat orașul campus Lewis*, care este cartierul general al turiștilor conserve. Dar poate n-ați auzit de ei pînă acum. Fac parte dintr-o organizație, își petrec concediile cu mașina, luînd cu ei tot ce le trebuie. Adică își iau corturi pentru dormit, își gătesc singuri mîncarea și nu frecventează hoteluri sau restaurante, căci dacă nu se dovedesc niște turiști bona fide**, nu pot face parte din organizație.
Mi-au spus că sînt peste două sute de mii de membri și se autotintitulează „conserviștii”, din pricina hranei lor care provine din conserve. În orașul-camping am văzut o pereche din Brady, Texas, pe nume domnul și doamna Pence. El avea peste optzeci de ani și veniseră cu mașina de la o distanță de 1641 de mile***.
Conserviștii se adună din fiecare colț al Statelor Unite; în timpul verii vizitează locuri noi ca Noua Anglie**** sau Marile Lacuri***** și iarna majoritatea vin în Florida și se împrăștie în toată zona. Cît am stat acolo, au organizat o întrunire națională la Gainesville, Florida, și au ales ca președinte pe unul din Fredonia, statul New York. Titlul său era ,,Regele deschizătorilor de conserve”. Au scris și un cîntec, pe care fiecare trebuia să-l învețe, înainte de a deveni membru al organizației.
„Trăiască conservele! Ura, băieți! Ura!
Sus conserva! Jos cu dușmanii săi!
Încă o dată în jurul focului să ne-adunăm,
Strigînd trăiască auto-campingul!”
(...)
>

Ring Lardner, Voiajul nunții de aur: Ring Lardner, Călătoriile lui Gullibe, trad. I. Rotaru, ed. Minerva / colecția Biblioteca pentru toți nr. 1347, București, 1990, p. 182-183.

NOTE M.T.
* Lewis = Oras in statul sud-estic Florida, cu iesire la Golful Mexic si Oceanul Atlantic.
** bona fide (latina) = buna credinta (http://www.merriam-webster.com/dictionary/bona%20fide)
*** mila terestra = 1609 metri; unitate de masura anglo-saxona (http://www.eudict.com/?lang=romeng&word=mil%C4%83%20(1%20mil%C4%83%20terestr%C4%83%20=%201,6093%20km);%20(nav)%201mil%C4%83%20marin%C4%83%20=1,8533%20km)
**** Noua Anglie = Regiune in nord-estul SUA, formata din statele atlantice  Maine, New Hampshire, Vermont,Massachusetts, Rhode Island si Connecticut. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/411409/New-England)
***** Marile Lacuri = Lacurile Superior, Huron, Michigan, Erie si Ontario situate la granita americano-canadiana. (http://www.epa.gov/glnpo/)

Agricultură modernă versus agricultură tradițională în România interbelică (SADOVEANU 1934)

<
(...)
- Crezi, Sofronie? Îmi pare ciudat ce spui; ca și cum ai fi din niște veacuri vechi, și totuși ești mai tînăr decît mine. Socot că timpurile în care trăim ne dau drept să ne temem mai puțin. Operațiile agricole și transporturile se pot face astăzi altfel decît odinioară.
Sofronie tăcu.
- Ai ceva de zis, prietine Sofronie? rîse cu bunăvoință Mavrocosti. Poate ar trebui să-ți sporești și să-ți perfecționezi inventarul de mașini.
Administratorul scutură cu energie din cap.
- Măria ta, făcu el întîmpinare cu un respect afectat, eu am avut bun dascăl în lucrarea pămîntului pe tatăl meu, iar tatăl meu, pe cît mi-a povestit el, a avut învățător pe tatăl măriei sale. Umblau și ei așa cercetînd pe moșie, cum umblăm noi acuma. După ce s-a fost săturat boierul cel bătrîn decît cheltuie cu mașinile, care din Anglia, care din Germania, care din Franța, apoi a arătat tatei pe cele mai potrivite cu oamenii de la noi, cu pămîntul și cu văzduhul.
- Îmi spui o poveste destul de interesantă, Sofronie. Care oameni? și mai ales care pămînt și care văzduh? Pămîntul îl supunem unei analize de laborator și pentru văzduh avem observații meteorologice.
Administratorul zîmbi subțire. Mavrocosti îl observa cu coada ochiului și-i aștepta replica. Era zîmbetul unui om ager, însă mărginit în prejudecăți.
- E adevărat, măria ta, că munca omului trebuie ajutată și sporită, vorbi Sofronie cu o oarecare îndoială, poate cu puțintel dispreț pentru ceea ce era străin și depărtat de el în boier; așa spuneau și bătrînii noștri; însă nici o mecanică; nici o analiză și nici o statistică nu pot da conjuncturi prielnice de călduri și de ploi. Nimic nu poate schimba frămîntarea acestor rîpi și chimia lor diversă. Nimic nu poate lega pe acestea cu fazele lunii și anotimp, cu primăvara noastră din ianuarie, ori cu iarna din iunie. Aici fenomenele au altă logică și oamenii deasemeni. Ziua noastră de lucru e de șaisprezece ceasuri; avem o amiază care ne coace ca-n cuptor; trebuie o bătălie fără răsuflet, după care dormim ori lenevim șase luni. Așa că eu mă țin de legea veche. Dacă îmi dă voie măria ta, am să-i mărturisesc că eu n-am adoptat calendarul nou*. Numai în cel vechi găsesc datele și epocile plugăriei noastre. La Sfîntul Ilie trebuie să înfățișez la curte păpușoi nou copt; la Foca nu ni-i îngăduit să lucrăm ca să nu ni se aprindă girezile; la Sfîntu Pantelimon dau căciuli și cojoace slujitorilor la oi și la vite, căci, de și căldura e în toi, pentru el s-a arătat semnul iernii.
(...)
>

SURSA
Mihail Sadoveanu, Nopțile de Sînziene, ed. Albatros, București, 1990, p. 65-66 .

NOTĂ M.T.
* Calendarul gregorian sau stilul nou a fost adoptat de papa Grigore XIII în 1582 prin modificarea calendarului iulian, adoptat de dictatorul roman Iuliu Cezar în 46 î. H. În România calendarul gregorian a fost adoptat de guvern în 1919 și acceptat de Biserica Ortodoxă în 1924. (http://www.crestinortodox.ro/istoria-bisericii/o-incercare-introducere-calendarului-gregorian-timpul-domniei-cuza-96340.html)

Entuziasmul englezilor în secolul XIX (VERNE 1863)

„Dar în Anglia entuziasmul nu se mulțumește numai cu vorbe. El bate monedă mai repede decât mașina de bătut monezi de la The Royal Mint.”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Umor: Cum să ai rapid vilă și Ferrari în garaj

Un neamț vine să studieze în România și se împrietenește cu un român. După ce termină studiile, îl invită pe român la el acasă. Românul rămâne uimit când vede o casă frumoasă, cu Mercedes la scară și îl întreabă cum de a reușit în așa puțin timp să se îmbogățească.
-Vezi podul ăsta? Ei, din zece saci de ciment, doi îi luam eu, că așa am învățat în România.
După un an, neamțul îi întoarce vizita românului și rămâne cu gura căscată când vede o vilă de 20 de camere și Ferrari în garaj. Îl întreabă cum a făcut.
-Vezi podul ăla? zice românul.
-Care pod?

SURSA
”Cuget Liber”, Constanța, 2013

Dimensiunea socială a capitalismului vest-european la începutul secolului XIX (C. BRONTE 1849)

În 1849, scriitoarea englezoaică Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley, a cărui acțiune se petrece în 1811-1812 în regiunea nordică Yorkshire, când Anglia se afla în plină revoluție industrială declanșată în secolul anterior. Personajul principal masculin, tânărul industriaș textilist Robert Moore, discută situația socială cu Joe Scott, unul dintre muncitorii săi de încredere, în așteptarea noilor utilaje cu care spera să mărească producția, dar care ar fi dus la concedierea unei părți a muncitorilor.

<- (...) Va să zică nu sîntem la pămînt, așa-i patroane? strigă Joe.
-Nici de doi bani, mon garcon - adică băiatule - hai, scoală-te și să dăm o raită prin fabrică pînă nu vin lucrătorii, că vreau să-ți arăt ce plănuiesc pentru viitor. Totuși o s-avem mașinile, Joseph; ai auzit vreodată de Bruce (2)?
-Și de păianjen? Da, cum să nu: am citit și eu istoria Scoției și se-ntâmplă să știu în privința asta cît și dumneavoastră; și după cîte pricep vreți să spuneți că n-o să vă dați bătut.
-Așa e.
-Aveți cumva bani lăsați acolo, în țara dumneavoastră? întrebă Joe în vreme ce își strîngea lucrurile cu care își improvizase culcușul și le punea la locul lor.
-În țara mea! Care-i țara mea?
-Cum care? Franța - nu?
-Nu Franța, asta în nici un caz. Întîmplarea că francezii au cucerit Anversul, unde m-am născut eu, nu mă face deloc franțuz.
-Atunci Olanda?
-Nu sunt nici olandez: acuma confunziu Anversul cu Amsterdamul.
-Flandra cumva?
-Mi-e silă de ce vrei tu să lași să se-nțeleagă, Joe! Eu - și flamand! Am eu mutră de flamand? -nasul butucănos și proeminent, fruntea îngustă și teșită, ochii albaștri spălăciți, „à fleur de tête (1)? Sînt cumva numai trup și picioare deloc, așa cum arată un flamand? Dar tu nici nu știi cum arată - neerlandezii ăștia. Joe, eu sînt din Anvers: maică-mea a fost de acolo, deși se trăgea dintr-un neam franțuzesc, pricină pentru care vorbesc eu franțuzește.
-Dar taăl dumneavoastră a fost din Yorkshire, de unde iese că și dumneavoastră sunteți puțintel de pe-aici; și oricine poate să vadă că sînteți din sîngele nostru, dornic să faceți bani și să mergeți mereu înainte cum sînteți.
-Joe, ești cam porc-de-cîine; dar eu am fost dintotdeauna deprins, încă din tinerețe, cu obrăznicia asta țărănească: la classe ouvrière - așa se spune în Belgia muncitorilor - se poartă brutal cu patronii lor; și prin brutal, Joe, vreau să spun brutalement, ceea ce, probabil, tradus exact ar suna grosolan.
-În țara asta noi spunem deschis ce avem pe suflet; iar preoții ăștia tineri și domnii cei mari de la Londra e mirați că sîntem neciopliți, da' nouă ne merge la inimă să le dăm pricină de mirare și ne veselim de-a mai mare hazul cînd îi vedem cum holbează ochii cît cepele și-și întind mînușițele, de parcă le-ai azvârli cu gunoi în față, și pe urmă să-i auzim cum zic mușcîndu-și vorbele alea scurte: „Vai! Vai! Ce sălbatici! Ce blestemați!”
-Și sînteți sălbatici, Joe; doar n-oți fi crezînd că sînteți civilizați, nu-i așa?
-Ei, ața și așa, așa și-așa, patroane. Eu zic că noi ăștia, lucrătorii de prin fabrici de-aici din nord sîntem mult mai deștepți și știm mult mai multe decît știe fermierii ăia din sud. Negoțul ne ascute mintea; iar cei de e mecanici, ca mine, e siliți să gîndească. Știți dumneavoastră? Tot scotocind eu la mașinării și altele dintr-astea, am ajuns să mă deprind ca atuncea cînd văd ceva să caut și care-i pricina, și deseori zăbovesc multă vreme la asemenea treburi; ba a mai început să-mi placă să și citesc și-s dornic să aflu ce-or fi avînd de gînd ăia de zice că ne guvernează să facă pentru noi și cu noi; și e alții încă mai deștepți ca mine; mulți sînt printre flăcăii noștri unsuroși de miroase a păcură, și dintre vopsitorii cu pielea ba albastră, ba neagră e mulți de au capul cît banița și sînt în stare să-ți lămurească ce zice într-o afurisită de aia de lege, la fel de bine ca și dumneavoastră sau bătrînul de Yorke, da' mai e și unii de nu prea ne au la inimă, cum e Christopher Sykes de la Whinbury și scandalagii cu gură mare ca diaconul ăsta al lui Helstone, Peter Irlandezul.
-Știu, Scott, tu te crezi băiat deștept.
-Ei, mă descurc și eu; mă pricep săspun care-i brînză și care-i cretă, și înțeleg destul de limpede că m-am folosit de prilejurile care mi-au ieșit în cale, mult mai bine decît socotesc unii de primprejurul meu; numa' că în Yorkshire e acuma mii de oameni la fel de buni ca și mine, și vreo doi-trei încă și mai de nădejde.
-Ești un om tare de ispravă - un flăcău minunat; dar ți s-a cam suit la cap, începi să semeni cu un nătărău înfumurat cu toate balivernele astea ale tale, Joe! Nu trebuie să crezi că dacă ai ajuns să ciugulești cîteva cunoștințe de matematici practice, și ai aflat unele fleacuri din elementele chimiei, uitîndu-te în fundul căzilor de vopsit, acuma ești un savant neluat în seamă; și nu este cazul să presupui că dacă afacerile nu merg totodeauna ca pe roate, iar tu, și alții de-o seamă cu tine, mai rămîneți cîteodată și fără lucru și fără pîine, din pricina asta categoria voastră e o clasă de martiri și întreaga formă de guvernămînt sub care trăiți e bună de aruncat la gunoi. Ba mai mult de atîta, nu este cazul să lași nicii o clipă să se înțeleagă că toate virtuțile s-au refugiat în colibe și au părăsit pentru totdeauna casele cu acoperiș de ardezie. Să afli de la mine că urăsc din toată inima soiul ăsta de prostii, fiindcă știu foarte bine că omul este om oriunde s-ar afla, fie sub acoperiș de țiglă, fie sub acoperiș de paie, și că în orice făptură omenească, atîta vreme cît mai răsuflă, viciul și virtutea se găsesc întotdeauna amestecate, în proporții mai mari sau mai mici, iar proporțiile astea nu sînt hotărîte de ranguri. Am întâlnit nemernici care erau bogați și am întîlnit nemernici care erau săraci, după cum am întîlnit și nemernici care nu erau nici bogați și nici săraci, dar împliniseră dorința Agarei (1) și trăiau într-o bunăstare modestă și voioasă.

(2) Robert Bruce (1274-1329), rege al Scoției, care l-a învins în 1314 pe Eduard al II lea al Angliei.
(1) Bulbucați (fr.).
(1) Personaj biblic, sclava lui Abraham și mama lui Ismael. Izgonită împreună cu fiul ei în pustie, s-a rugat atît pînă cînd un înger le-a arătat un izvor și astfel l-a putut scăpa de la moarte pe Ismael.
>


SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, I, trad. D. Mazilu, edit. Clip Impex, București, 1993, pp.60-63.

Mașini în Oborul Constanța în aprilie 1995 („Telegraf” 1995)

<
Deși vremea ploioasă ar fi fost un impediment, oferta automobilistică de ieri, 09.04.1995, în Oborul Constanța, a fost destul de bogată. Prețurile, în lei sau valută, erau pe potriva mașinilor expuse: Dacia 1410 L (0 km, 1995) 7,5 milioane lei; Dacia 1410 L break (0 km, 1995) 8,3 milioane lei; Fiat ”Tippo” (Diesel, 1989) 5.300 $; Alfa Romeo (1987) 8 milioane lei; Mazda (microbuz, 8 locuri, Diesel, 1986) 12 milioane lei; Renault 11 (1990) 3.400 $; Ford ”Tranzit” (microbuz, Diesel, 1992) 20.000 MD.
>

SURSA
Nicolae DINU, Ieri, în Oborul Constanța. OFERTA MAȘINILOR DE OCAZIE ERA DESTUL DE MODESTĂ, „Telegraf”, Constanța, 10 aprilie 1995, p. ?.

„O nouă și fascinantă formă de educație” (INEA 2000)

 Gabriela Inea, O nouă și fascinantă formă de educație, „Tomis”, Constanța, 2000, p. 15

Situat în Parc de la Villette, cel mai vast parc al Parisului, conceput să găzduiască, pe cele 35 de ha, o sumedenie de activități culturale și recreative, „Orașul științei și industriei” este unul din cele mai fascinante edificii de popularizare a științei și tehnicii din lume. Nu e vorba de un muzeu ca oricare altul. Deopotrivă centru de expoziții, de documentare, de spectacole și comunicare, Orașul și-a dorit să pună la dispoziție un ansamblu de produse educative pentru a ajuta publicul și, mai ales tinerii, să se familiarizeze cu evoluția diverselor științe și aplicații tehnice. există spații destinate copiilor concepute pe categorii de vârstă. Pentru micuții între 5-12 ani sunt organizate patru spații tematice: „Mașini și mecanisme”, „Descoperirea viului”, „Tu și ceilalți”, „Tehnici de comunicare”. Fauna și flora fac obiectul unor puneri în scenă spectaculoase, unde copiii pot intra și afla o mulțime de lucruri interesante. De asemenea, li se permite să experimenteze ei înșiși o mulțime de tehnologii și să afle cum a evoluat știința. Li se oferă posibilitatea de a testa, interactiv, diferite moduri de transmitere a sunetului, imaginilor sau scrisului. Sute de clase de elevi și studenți vin anual, în sejururi mai lungi sau mai scurte, pentru „ședințe de formare”, căci Orașul a perfecționat o nouă formă de educație și a deschis școala către viață.

Deși vizitatorul e tentat să se oprească peste tot, există câteva mari atracții ale Orașului. Planetariul, o sală de 300 de locuri, conține un simulator astronomic care permite reproducerea unei bolți cerești cu peste zece mii de stele, proiecțiile multimedia animând fenomenele astronomice sau astrofizice. Totul e însoțit, firește, de sonorități spațiale tridimensionale.

La Geode este o sală de cinema cu totul excepțională. Arătând ca o gigantică sferă de oțel, al cărei înveliș exterior reflectă, ca o oglindă, cerul și împrejurimile, este echipată cu un ecran emisferic de 1000 mp, pe care se proiectează o imagine de nouă ori mai mare decât cea de 35 mm, depășind cu mult câmpul vizual maxim. Sonorizarea e spațializată pe toată suprafața emisferei cu 12.000 wați.

Cinema Louis Lumiere este singurul loc din Paris unde se pot viziona filme în relief, matinee pentru elevi și chiar unele cursuri adaptate programelor școlare.

Le Cinaxe e, de fapt, tot o sală de cinema, care însă se mișcă! Ea se deplasează după direcția și cu viteza cerută de imaginile proiectate. Această tehnică, preluată după aplicațiile profesionale ale simulării din aviație, permite spectatorilor să trăiască intens, dar fără nici un risc, experiențele cel mai spectaculoase: curse de formula unu, călătorii în spațiu sau acrobații aeriene.

Veritabil forum în care trecutul se îmbină cu viitorul, Orașul se bucură anual de aproape patru milioane de vizitatori, ceea cec îl situează în fruntea marilor instituții culturale pariziene.

„Vinalexul a luat cu asalt faleza culegând și mașinile turiștilor români sau străini” („TELEGRAF” 1994)

 Marius Dragomir, Vinalexul a luat cu asalt faleza „culegând” și mașinile turiștilor români sau străini, „Telegraf”, Constanța, 25 iulie 1994

Miercuri seara, faleza a fost luată de către mașinile VINALEX, pornite într-o goană furibundă după autoturisme. Orașul este împânzit de semne care avertizează asupra pericolului ridicării autoturismului, parcările sunt cum sunt și pe unde sunt. În schimb, societatea specializată în dificila și fina muncă de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar s-a apucat din nou de treabă. Zis și făcut, îi zărim din nou pe faleză pe băieții ridicători de mașini care au pus gând rău unui autoturism de Vâlcea, cu număr de înmatriculare 2VL5751 și pe care în doi timp și trei mișcări îl înhață. La apariția redactorilor ziarului Telegraf , băieții sunt ușor stingheriți și ne privesc cam ciudat. Se pregătesc pentru un BMW, parcat la fel de neregulamentar, al unui norvegian care, împreună cu familia, s-a oprit pentru o scurtă plimbare. Până să aibă loc ridicarea, în văzul unui public numeros și curios, șoferul BMW-ului își reia locul în autoturism, uitându-se lung și nedumerit la „vinalecși”. Cât de mult și-o fi căutat turistul vâlcean autoturismului și câte gânduri și-o fi făcut el, este lesne de neînțeles. Ne întrebăm însă dacă specialiștii în mașini ridicate sunt la fel de sprinteni și atunci când procedează la „încărcarea” autoturismelor de pe lângă Comandamentul din Portul Tomis (unde, de asemenea, staționează un la fel de vizibil indicator...).

„Mâine, în secolul următor” (UDROIU 1985)

 Neagu Udroiu, Mâine, în secolul următor, Albatros, București, 1985, 302 p.

11 Nihopolis
Florile lui Edo
Lacătele deschise și cheile încă în așteptare
Foamea de nemișcare
Logică secvențială?
Cursorul implacabil al bonurilor de ordine
Succesul în deplasare pregătit prin calitatea jocului acasă
Kabuki
Cât câștigăm? Cât cheltuim?
Ochii, cruciși, ai prietenului nu se văd, dar se uită
Taifunul din arhipeleag 
De ce nu l-am întâlnit pe domnul Doko
A citi, a scrie, a programa

75 Raliu pe autostrada stelelor
Unsprezece perechi de ochi
„Vrem să facem mașini iubite pe tot pământul”
Gândire bună, producție bună
Unul din zece
„Nu încerca niciodată să repeți aceeași greșeală”
„Exact la timp”
Jidoka
Kanban
Samuraiul
Un premiu pentru fiecare
Electronica printre semafoare
Ex-11 gata de plimbare
Înconjurul lumii pe două roți
A gândi pe dinăuntru
Ce fac, când robotesc, roboții?
„Nu putem sta pe scaun și să nu ne pese”
Luna de miere

117 Vrei să știi de ce am aripi?
Implacabil, strigătul rădăcinii
Lampioane, orez și căpșuni
Jocuri, pur și simplu?
Transpirație pentru terminale
La concurență cu Fuji 
IQ-3100
Logo
Toba de zi și de noapte
Una după alta, generațiile
Sabi și Wabi
Mini, mini...
Ofensiva video
Oameni cu ricșa
Memoria, incontestabilă, a memoriilor

157 Frumos este acolo unde punem propria noastră inimă
Ceea ce a fost dintotdeauna
Nevoia de concretețe
Sub clopot de sticlă, Oike
Rațe și lebede, printre peștii rătăcitori
Gion Corner
Precum apa în deșert
Bătrânețe, haine grele
Conformism și competiție
La fel de rapid ca și iepurele

184 Lumea văzută prin lentilele de la prora
Asul de cupă
Cu gândul la comandorul Perry
Căpitanii de cursă lungă
Ringi seido
Priceperea de a-ți alege amicii din umbră
Gulliver, nepăsător peste ani
Clientul are întotdeauna dreptate
Când profesorul este ocupat
De o mie de ori mai mult
În lipsă de altceva, creierul...
Noile frontiere
Mecatronica 
Pornind de la laser

217 Viața la etajul 21 
Zile domoale trecând, adunându-se...
Cotidianul la vârsta răsfățului
Cât de la alții, cât de la noi?
A economisi, economisi
Unde s-a ascuns colacul de salvare?
Pofta de adaptare
Petrolul și atomul
Personalitatea și influența dascălilor
Anul obligațiilor zero
Mâine, în secolul următor

245 Viitorul, planeta pe care suntem datori s-o facem singuri
Sentimentul apropierii
Comeon
Technopolis
Marketing și tehnologie
Cu ochii pe cometa Halley
Catedra și ecranul
Cocoșul din bătătură pe care l-ai alunga cu plăcere
Cuiul din talpă, pus cu mâna ta
Grădina cu peonii
Nikon
Instinctul originar, orientare de grup
Ursul care nu acceptă să fie călcat pe coadă
Regina Sambei
Țipătul informației
Încă un complex supus demolării
Strada cu soare