<
(...)
- Crezi, Sofronie? Îmi pare ciudat ce spui; ca și cum ai fi din niște veacuri vechi, și totuși ești mai tînăr decît mine. Socot că timpurile în care trăim ne dau drept să ne temem mai puțin. Operațiile agricole și transporturile se pot face astăzi altfel decît odinioară.
Sofronie tăcu.
- Ai ceva de zis, prietine Sofronie? rîse cu bunăvoință Mavrocosti. Poate ar trebui să-ți sporești și să-ți perfecționezi inventarul de mașini.
Administratorul scutură cu energie din cap.
- Măria ta, făcu el întîmpinare cu un respect afectat, eu am avut bun dascăl în lucrarea pămîntului pe tatăl meu, iar tatăl meu, pe cît mi-a povestit el, a avut învățător pe tatăl măriei sale. Umblau și ei așa cercetînd pe moșie, cum umblăm noi acuma. După ce s-a fost săturat boierul cel bătrîn decît cheltuie cu mașinile, care din Anglia, care din Germania, care din Franța, apoi a arătat tatei pe cele mai potrivite cu oamenii de la noi, cu pămîntul și cu văzduhul.
- Îmi spui o poveste destul de interesantă, Sofronie. Care oameni? și mai ales care pămînt și care văzduh? Pămîntul îl supunem unei analize de laborator și pentru văzduh avem observații meteorologice.
Administratorul zîmbi subțire. Mavrocosti îl observa cu coada ochiului și-i aștepta replica. Era zîmbetul unui om ager, însă mărginit în prejudecăți.
- E adevărat, măria ta, că munca omului trebuie ajutată și sporită, vorbi Sofronie cu o oarecare îndoială, poate cu puțintel dispreț pentru ceea ce era străin și depărtat de el în boier; așa spuneau și bătrînii noștri; însă nici o mecanică; nici o analiză și nici o statistică nu pot da conjuncturi prielnice de călduri și de ploi. Nimic nu poate schimba frămîntarea acestor rîpi și chimia lor diversă. Nimic nu poate lega pe acestea cu fazele lunii și anotimp, cu primăvara noastră din ianuarie, ori cu iarna din iunie. Aici fenomenele au altă logică și oamenii deasemeni. Ziua noastră de lucru e de șaisprezece ceasuri; avem o amiază care ne coace ca-n cuptor; trebuie o bătălie fără răsuflet, după care dormim ori lenevim șase luni. Așa că eu mă țin de legea veche. Dacă îmi dă voie măria ta, am să-i mărturisesc că eu n-am adoptat calendarul nou*. Numai în cel vechi găsesc datele și epocile plugăriei noastre. La Sfîntul Ilie trebuie să înfățișez la curte păpușoi nou copt; la Foca nu ni-i îngăduit să lucrăm ca să nu ni se aprindă girezile; la Sfîntu Pantelimon dau căciuli și cojoace slujitorilor la oi și la vite, căci, de și căldura e în toi, pentru el s-a arătat semnul iernii.
(...)
>
SURSA
Mihail Sadoveanu, Nopțile de Sînziene, ed. Albatros, București, 1990, p. 65-66 .
NOTĂ M.T.
* Calendarul gregorian sau stilul nou a fost adoptat de papa Grigore XIII în 1582 prin modificarea calendarului iulian, adoptat de dictatorul roman Iuliu Cezar în 46 î. H. În România calendarul gregorian a fost adoptat de guvern în 1919 și acceptat de Biserica Ortodoxă în 1924. (http://www.crestinortodox.ro/istoria-bisericii/o-incercare-introducere-calendarului-gregorian-timpul-domniei-cuza-96340.html)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu