<
(...)
Grădina publică din Slatina nu seamănă cu grădina publică din Pitești. Cea din Slatina e lung și îngustă. Trei alei paralele, ca niște terase cu balustrade din lemn cîinesc, răsar timide din coasta unui deal care se sfîrșește în șosea. Cum stă proptită în grilajul de fier, grădina publică cea mare din Slatina pare corabia lui Noe eșuată pe muntele Ararat.
Grădina publică a unui oraș de provincie este ca ograda unei locuințe de țară: găini, rațe, gîște, curcani și mai ales bibilici - adică publicul obișnuit, cunoștințele de toate zilele, sau, în cel mai rău caz, cîte un străin blajin, cu care poți intra în vorbă foarte ușor, imediat după îndeplinirea formalităților de rigoare. Leii, tigrii și leoparzii lipsesc. În România, orașele de provincie nu prezintă avantajele pădurilor africane. Animalele sălbatice se trag spre capitala țării. Din în cînd, însă, poți întîlni rătăcind și prin provincie și cîte o girafă, o cămilă sau un hipopotam. Președintele tribunalului, bunăoară, este poreclit „girafă”, nevasta colonelului „cămilă”, iar administratorul financiar „hipopotam”. Cel mai popular din toți, însă, este „nenea Ghiță” , berbecul Regimentului 3 infanterie, care nu se dezlipește de capelmaistrul muzicii militare fie paradă, fie nuntă, fie înmormîntare, fie concert în grădina publică.
Restul publicului e complet lipsit de orice altă personalitate. Luat în întregime, pare un pachet de cofeturi colorate, cu care la Slatina se presară colivele preparate special pentru pomenirea răposaților.
Tineri de ambe sexe se perindă cu aceeași monotonie exasperantă ca enorma curea de transmisiune a unui motor de uzină. Cei mai în vîrstă stau pe băncile vopsite cu verde, unde discută sau trag cu ochii și urechile la cei care trec care trec prin fața lor.
Cînd cîntă muzica nu se mai aude nimic. După ce tace însă, glumele se amestecă cu pașii de pe nisipul aleelor, și în grădina publică cea mare din deal parcă ar curge Oltul din vale...
(...)
>
SURSA
Ion Minulescu, Corigent la limba română**, ed. Minerva, București, 1974, pp. 47-48.
NOTĂ M:T:
* Slatina = Oraș antic și medieval, situat pe rîul Olt, în regiunea istorică Oltenia. (http://adevarul.ro/locale/slatina/foto-slatina-anilor-1900-trotuare-pavate-bazalt-baluri-ofiterilor-oatmosfera-boema-1_519f014cc7b855ff561fd530/index.html)
** (http://readingmysticbooks-dap.blogspot.ro/2014/03/corigent-la-limba-romana-despre-romanul.html)
Se afișează postările cu eticheta administrator. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta administrator. Afișați toate postările
vineri, 17 aprilie 2015
sâmbătă, 6 septembrie 2014
Agricultură modernă versus agricultură tradițională în România interbelică (SADOVEANU 1934)
<
(...)
- Crezi, Sofronie? Îmi pare ciudat ce spui; ca și cum ai fi din niște veacuri vechi, și totuși ești mai tînăr decît mine. Socot că timpurile în care trăim ne dau drept să ne temem mai puțin. Operațiile agricole și transporturile se pot face astăzi altfel decît odinioară.
Sofronie tăcu.
- Ai ceva de zis, prietine Sofronie? rîse cu bunăvoință Mavrocosti. Poate ar trebui să-ți sporești și să-ți perfecționezi inventarul de mașini.
Administratorul scutură cu energie din cap.
- Măria ta, făcu el întîmpinare cu un respect afectat, eu am avut bun dascăl în lucrarea pămîntului pe tatăl meu, iar tatăl meu, pe cît mi-a povestit el, a avut învățător pe tatăl măriei sale. Umblau și ei așa cercetînd pe moșie, cum umblăm noi acuma. După ce s-a fost săturat boierul cel bătrîn decît cheltuie cu mașinile, care din Anglia, care din Germania, care din Franța, apoi a arătat tatei pe cele mai potrivite cu oamenii de la noi, cu pămîntul și cu văzduhul.
- Îmi spui o poveste destul de interesantă, Sofronie. Care oameni? și mai ales care pămînt și care văzduh? Pămîntul îl supunem unei analize de laborator și pentru văzduh avem observații meteorologice.
Administratorul zîmbi subțire. Mavrocosti îl observa cu coada ochiului și-i aștepta replica. Era zîmbetul unui om ager, însă mărginit în prejudecăți.
- E adevărat, măria ta, că munca omului trebuie ajutată și sporită, vorbi Sofronie cu o oarecare îndoială, poate cu puțintel dispreț pentru ceea ce era străin și depărtat de el în boier; așa spuneau și bătrînii noștri; însă nici o mecanică; nici o analiză și nici o statistică nu pot da conjuncturi prielnice de călduri și de ploi. Nimic nu poate schimba frămîntarea acestor rîpi și chimia lor diversă. Nimic nu poate lega pe acestea cu fazele lunii și anotimp, cu primăvara noastră din ianuarie, ori cu iarna din iunie. Aici fenomenele au altă logică și oamenii deasemeni. Ziua noastră de lucru e de șaisprezece ceasuri; avem o amiază care ne coace ca-n cuptor; trebuie o bătălie fără răsuflet, după care dormim ori lenevim șase luni. Așa că eu mă țin de legea veche. Dacă îmi dă voie măria ta, am să-i mărturisesc că eu n-am adoptat calendarul nou*. Numai în cel vechi găsesc datele și epocile plugăriei noastre. La Sfîntul Ilie trebuie să înfățișez la curte păpușoi nou copt; la Foca nu ni-i îngăduit să lucrăm ca să nu ni se aprindă girezile; la Sfîntu Pantelimon dau căciuli și cojoace slujitorilor la oi și la vite, căci, de și căldura e în toi, pentru el s-a arătat semnul iernii.
(...)
>
SURSA
Mihail Sadoveanu, Nopțile de Sînziene, ed. Albatros, București, 1990, p. 65-66 .
NOTĂ M.T.
* Calendarul gregorian sau stilul nou a fost adoptat de papa Grigore XIII în 1582 prin modificarea calendarului iulian, adoptat de dictatorul roman Iuliu Cezar în 46 î. H. În România calendarul gregorian a fost adoptat de guvern în 1919 și acceptat de Biserica Ortodoxă în 1924. (http://www.crestinortodox.ro/istoria-bisericii/o-incercare-introducere-calendarului-gregorian-timpul-domniei-cuza-96340.html)
(...)
- Crezi, Sofronie? Îmi pare ciudat ce spui; ca și cum ai fi din niște veacuri vechi, și totuși ești mai tînăr decît mine. Socot că timpurile în care trăim ne dau drept să ne temem mai puțin. Operațiile agricole și transporturile se pot face astăzi altfel decît odinioară.
Sofronie tăcu.
- Ai ceva de zis, prietine Sofronie? rîse cu bunăvoință Mavrocosti. Poate ar trebui să-ți sporești și să-ți perfecționezi inventarul de mașini.
Administratorul scutură cu energie din cap.
- Măria ta, făcu el întîmpinare cu un respect afectat, eu am avut bun dascăl în lucrarea pămîntului pe tatăl meu, iar tatăl meu, pe cît mi-a povestit el, a avut învățător pe tatăl măriei sale. Umblau și ei așa cercetînd pe moșie, cum umblăm noi acuma. După ce s-a fost săturat boierul cel bătrîn decît cheltuie cu mașinile, care din Anglia, care din Germania, care din Franța, apoi a arătat tatei pe cele mai potrivite cu oamenii de la noi, cu pămîntul și cu văzduhul.
- Îmi spui o poveste destul de interesantă, Sofronie. Care oameni? și mai ales care pămînt și care văzduh? Pămîntul îl supunem unei analize de laborator și pentru văzduh avem observații meteorologice.
Administratorul zîmbi subțire. Mavrocosti îl observa cu coada ochiului și-i aștepta replica. Era zîmbetul unui om ager, însă mărginit în prejudecăți.
- E adevărat, măria ta, că munca omului trebuie ajutată și sporită, vorbi Sofronie cu o oarecare îndoială, poate cu puțintel dispreț pentru ceea ce era străin și depărtat de el în boier; așa spuneau și bătrînii noștri; însă nici o mecanică; nici o analiză și nici o statistică nu pot da conjuncturi prielnice de călduri și de ploi. Nimic nu poate schimba frămîntarea acestor rîpi și chimia lor diversă. Nimic nu poate lega pe acestea cu fazele lunii și anotimp, cu primăvara noastră din ianuarie, ori cu iarna din iunie. Aici fenomenele au altă logică și oamenii deasemeni. Ziua noastră de lucru e de șaisprezece ceasuri; avem o amiază care ne coace ca-n cuptor; trebuie o bătălie fără răsuflet, după care dormim ori lenevim șase luni. Așa că eu mă țin de legea veche. Dacă îmi dă voie măria ta, am să-i mărturisesc că eu n-am adoptat calendarul nou*. Numai în cel vechi găsesc datele și epocile plugăriei noastre. La Sfîntul Ilie trebuie să înfățișez la curte păpușoi nou copt; la Foca nu ni-i îngăduit să lucrăm ca să nu ni se aprindă girezile; la Sfîntu Pantelimon dau căciuli și cojoace slujitorilor la oi și la vite, căci, de și căldura e în toi, pentru el s-a arătat semnul iernii.
(...)
>
SURSA
Mihail Sadoveanu, Nopțile de Sînziene, ed. Albatros, București, 1990, p. 65-66 .
NOTĂ M.T.
* Calendarul gregorian sau stilul nou a fost adoptat de papa Grigore XIII în 1582 prin modificarea calendarului iulian, adoptat de dictatorul roman Iuliu Cezar în 46 î. H. În România calendarul gregorian a fost adoptat de guvern în 1919 și acceptat de Biserica Ortodoxă în 1924. (http://www.crestinortodox.ro/istoria-bisericii/o-incercare-introducere-calendarului-gregorian-timpul-domniei-cuza-96340.html)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)