Acordul militar India - SUA din 1995 (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
În ianuarie 1995, India și SUA au încheiat un acord militar și companiile americane au investit aproape cinci milioane de dolari în proiecte comune. În domeniul apărării, Statele Unite ajută India să-și construiască un avion de luptă și organizează exerciții comune cu marina și cu forțele aeriene în Oceanul Indian și vor asigura Indiei pregătirea militară pentru a trece de la armamentul sovietic* la cel american. Prin aceasta, Statele Unite vor neutraliza India ca o putere regională militară independentă. Cooperarea dintre India și Statele Unite va implica servicii din domeniul telecomunicațiilor și sănătății și, în timp, va include și sisteme de asigurări și alte servicii industriale. Până acum, programele de acest tip nu au adus nici un beneficiu pentru indieni. De exemplu, în toată India sunt numai șapte milioane de linii telefonice, mai puțin decât în New York. Timpul de așteptare pentru instalarea unei linii telefonice poate dura până la zece ani.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, p. 101.

Notă
* Integrarea Pakistanului rival în 1954 în alianța asiatică antisovietică CENTO condusă de SUA, a determinat India să devină membru fondator al Mișcării țărilor nealiniate, cu o atitudine pro-sovietică. Această atitudine s-a accentuat după ce SUA a susținut Palistanul în războiul din 1971.(eng.wikipedia.org - US-India relations)

Soluție americană la crizele petroliere din anii 70 (URSULEANU 1981)

<
(...) Șirurile nesfîrșite de mașini așteptîndu-și rîndul în fața pompelor de benzină au devenit un peisaj cotidian pe multe meridiane ale lumii. (...) Așteptarea e timp și timpul e bani. Iar prețul galonului de benzină urcă, urcă...
Trebuie întreprins ceva în favoarea cetățeanului care își risipește timpul la ultraaglomeratele pompe de carburant - și-a zis într-o zi Sandy Hoffman din orașul american Beverley Hills. (...)
Cheia business-ului a constituit-o o agenție deschisă de domnul Hoffman. Orice proprietar de automobil. care dorea să scape de corvoada cozilor la stațiile de benzină, se putea abona, contra 150 dolari pe lună, la serviciile agenției. Salariații acesteia preluau mașinile abonaților, se înființau la locurile de alimentare și stăteau ore întregi la rînd, pînă li se făcea plinul rezervorului. Apoi restituiau mașina proprietarului, care pornea cu ea la treburile lui.
(...)
>

Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 359.

Furturi auto în SUA în 1978 (URSULEANU 1981)

<
(...) Numai în 1978, hoții din Statele Unite ale Americii au izbutit să deschidă peste 1 milion de broaște auto, furînd tot atîtea limuzine, ca să nu mai pomenim de alte cîteva milioane care n-au fost "decît" devalizate. Acest important succes al răufăcătorilor a costat statul american suma de 4 miliarde de dolari: 3 miliarde plătite păgubașilor de cåtre societățile de asigurări și 1 .miliard reprezentînd cheltuieli de anchetă și urmărire judiciară.
Riposta inventatorilor a fost energică. În toamna anului trecut, au început să iasă de pe banda de montaj primele automobile americane avînd în portiere broaște... electronice. Scumpe, dar asta e situația!
Pentru a pătrunde într-un asemenea automobil, șoferul trebuie să manevreze un cadran exterior, cu cifru.  Primele 5 cifre deschid ușa din partea volanului. A șasea desferecă toate celelalte portiere. A șaptea dă acces la portbagaj.(...)
>

Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col.Cartea de vacanță, București, 1981, pp. 353-354.

R. STENUIT, Lumile tainice în care m-am scufundat, 1988

ROBERT STÉNUIT*, Lumile tainice în care m-am scufundat**, trad. R. Valter & R. Valter, ed. Meridiane / col. Delfinul, București, 1991, 541 p. (original: R. Lafont, Paris, 1988)

Cuprins
Introducere
I. Materia brută
II. Modelarea
III. Un prolog la aventură: Sahara
IV. În adîncurile Pământului
V. Galioanele din golful Vigo
VI. Hombre Rana
VII. Masca (de scufundător) și condeiul
VIII. Santo Cristo de Maracaibo
IX. Comori de neatins în Columbia
X. Adîncurile nopții
XI. Adîncurile trecutului
XII. În adîncurile marine - Prima casă sub mare
XIII. Comoara Reichfuhrerului S.S. Himmler
XIV. Zilele celor mai adîncimi
XV. Tentația adîncurilor
XVI. O galeasă încărcată de aur și de istorie
XVII. Pentru dolarii de pe Athenienne
XVIII. Un tezaur din zonele reci
XIX. Fregata Wendela a Companiei Asiatice
XX. Naufragiul căpitanului Raye
XXI. Cum devii arheolog submarin
XXII. Rublele țarinei
XXIII. Miracolul porțelanului
XXIV. Ceramica albastru cu alb de pe Leul alb
XXV. Opt tone de monede de opt
XXVI. Nossa Senhora do Monte do Carmo
XXVII. Etapa de mîine
Glosar

NOTE M. T.
* Robert Stenuit (1933 Bruxelles - ) = Ziarist, scriitor și arheolog submarin belgian. În 1970 a fondat, împreună cu fiica sa Marie Stenuit, Grupul de cercetare arheologică submarină postmedievală (GRAS). În 35 de ani de activitate au descoperit epavele a 16 vase din Olanda, Marea Britanie, Spania, Danemarca, Portugalia, Franța și Rusia, scufundate în perioada 1588-1877.  (http://www.shipwreckconference.org/view.php)

https://www.buei.bm/wp-content/uploads/2014/12/R.S..jpg

**

http://thumbs.ebaystatic.com/images/g/g00AAOSw2xRYey~S/s-l225.jpg

https://images.okr.ro/serve/auctions.v7/2015/feb/03/e93f9f4478cea9fe42740e1317487bdb-5544423-235_235_11.jpg?w=aea1fe18540910a9c7c220b6d01664ca

Problemele economice ale Scoției independente imaginate în 1973 (SINCLAIR 1973)

<
(...) Pentru moment, le-am lăsat* la o parte și am scos documentul menționat de Guthrie, un memorandum voluminos adresat mie de colegul meu Matthews, Ministrul Comerțului. M-a îngrijorat mai ales faptul că în timp ce schema economică pe termen scurt nu arăta prea rău, tendințele și orientările pe termen lung nici pe departe nu se profilau în roz. Din cuprinsul memorandumului reieșeau că și funcționari superiori permanenți din Ministerul Comerțului și Dezvoltării Industriale erau de asemena îngrijorați. Am luat act de o mulțime de dovezi atestînd creșterea îngrijorării cu cu privire nu numai la ritmul în care sporeau dificultățile de echilibrare a balanței plăților, dar și la cel în care firmele noastre  mai mari și industriile erau treptat înghițite de societăți străine cu sediul în țara noastră. La prima vedere, părea firesc ca, în situația precară în care se aflau proprietarii scoțieni, să vândă pe bani gheață oricui le-ar face oferte. Nu sînt nici pe departe un naționalist cu vederi înguste și pun preț pe faptul că întreprinderile internaționale au înflorit mult și vor continua să prospere.
Nici o țară nu mai poate să fie vreodată cu desăvîrșire independentă din punct de vedere economic și financiar. Toate profețiile de tip Cassandra (1) și toate îngrijorările de tip De Gaulle** în privința dominației economice străine nu vor avea niciodată efect mare asupra economiei țările din vest, în care banul merge totdeauna într-acolo unde se poate obține cel  mai mare beneficiu. Totuși, lăsînd la o parte considerațiile de asemenea soi, am avut sentimentul că fluxul acesta neobișnuit năvălea și inunda mai repede decît ar fi fost firesc; de aceea rugasem pe Matthews și ministerul său să-mi trimită o situație cu analiza tuturor societăților cu capital străin. Și îmi fusee trimis memorandumul de față. Ca economist calificat mi-am îndreptat atenția înainte de toate la statisticile din anexe. Statisticile ușor pot fi făcute să mintă, dar nu chiar atît de ușor precum concluziile trase din ele.
Presupun că înțelesesem asemena lucru, dar cu uimire, ca să nu spun cu groază, am luat aminte cît de justificate erau suspiciunile mele privind numărul copleșitor al industriilor noastre de bază aflate acum în principal sub control sau apartenență americană. Astea veneau să se adauge la interesul transatlantic bine susținut în cea mai mare parte a presei din întreaga noastră țară și la relațiile excelente, de o factură foarte unilaterală, dintre anumite întreprinderi financiare americane și cele două bănci comerciale scoțiene mai importante.
Nu erau o noutate asemenea investiții americane în Scoția și ne fuseseră de un ajutor copleșitor în trecut. Sînt primul să recunosc că fără acest ajutor, fără imboldul pe care ni l-a dat acea enormă afluență de dolari, n-am fi avut niciodată nici tăria și nici puterea să ne folosim de prilejul de a ne cîștiga independența. Dar ajutorul și încrederea acordată nouă ca o zonă de potențială dezvoltare e una, și dolarii, care ne cumpărau cu ridicata acum cînd ajunsesem la sapă de lemn, e cu totul alta.
Am petrecut aproape o oră studiind documentul respectiv, lăsînd concluziile la urmă; și concluziile m-au liniștit oarecum. Cifrele erau alarmante, dar concluziile subliniau împrejurările contextuale și erau în același timp precuate și încurajatoare.
(...)

(1) Aluzie la personajul Cassandra, din mitologia greacă, ale cărei preziceri de viitor nu se adevereau.
>

SURSA
Michael Sinclair***, Pactul dolarului****, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 87-89.

NOTE M. T.
* Malcolm Mockingham, ministrul de interne al Scoției independente, personajul principal al romanului futurologic, scris la persoana întâi.
** Charles de Gaulle (1890-1970) = General francez. Conducătorul Forțelor Franceze Libere din Marea Britanie (1940-1944), după capitularea Franței în fața Germaniei în iunie 1940. Prim-ministru în 1944-1946 și 1958-1959. Președinte în 1959-1969. În timpul Războiului Rece, a fost promotor al politicii de suveranitate a Franței, în cadrul blocului occidental condus de superputerea nord-americană. (https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/vizita-generalului-de-gaulle-la-bucuresti)
*** Michael Shea (pseudonim literar Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen, „Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
***** „Kirkus Reviews” (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)

Elita americană versus elită engleză în secolul XIX (THACKERAY 1862)

<
(...) Pot să afirm, fără nici o vanitate, că un om cu creştere bună şi cu o situaţie respectabilă în Anglia dobîndeşte maniere alese şi rafinate pe care dolarii nu le pot cumpăra şi pe care le pot invidia mulţi dintre milionarii din strada Wall*! (...)
(...) Asta e, din fericire, atitidinea adoptată în general în acest oraş, unde oamenii cu exeperinţă cunosc vicisitudinile carierei comerciale şi ţin seama de nenorocul cuiva. La început, ce anume a dus la măreţia şi prosperitatea Romei? Primii ei coloni au fost toţi patricieni** bogaţi? Nimic nu te nemulţumeşte mai mult aici decît indiferenţa faţă de greutăţile pecuniare pur şi simplu. În Anglia, ca să fii gentleman, trebuie să te bucuri de privilegii importante în societate; avantajul naşterii, un nume respectabil şi o educaţie din copilărie sînt întotdeauna în favoarea posesorului. Aici, mulţi dintre cei pe care îi vizitez n-au - în mod cert - aceste avantaje, iar societatea cea mai aleasă din acest oraş, aş putea numi cîteva persoane care au trecut prin necazuri băneşti ca şi mine, dar au reluat cu curaj lupta şi acum sînt complet restabiliţi, şi-au recăpătat situaţia materială bună, prosperitatea şi respectabilitatea! Aseară am fost într-o casă din First Avenue***. Oare colegii îl ocolesc pe Washington White fiindcă a dat faliment de trei ori? N-am văzut niciodată o petrecere mai elegantă şi mai îmbelşugată. Soţia lui purta diamante pe care i le-ar fi invidiat o ducesă. Vinurile cele mai scumpe, cina cea mai îmbelşugată şi mii de raţe acopereau masa.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 494.

NOTE M.T.
* Wall Street (engleză) = ''Strada zidului''. Stradă de 1 km din cartierul Manhattan al New Yorkului. Pe WS se află sediul bursei, fiind sinonimă cu centrul financiar al oraşului, ţării şi al lumii. (http://www.nysonglines.com/wall.htm)
** Patricius (latină) = Elita socială Romei republicane, formată din familii care-şi transmiteau ereditar acest status. (http://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Patricians)
*** First Avenue (engleză) = ''Bulevardul 1''. Arteră principală din cartierul new yorkez Manhattan. (http://www.nysonglines.com/1av.htm)

UMOR Democraţie adevărată în România

Un român se întâlneşte cu un american:
- Eu câştig în America 5000 de dolari pe lună, din care mă costă 4000 masa şi casa. Ce fac cu restul de 1000 de dolari, nu interesează pe nimeni. Asta e democraţie.
- Eu câştig în România un milion de lei pe lună şi mă costă masa şi casa un milion şi jumătate. De unde iau diferenţa de cinci sute de mii de lei, nu interesează pe nimeni. Asta e democraţie.


''Cuget Liber'', Fun, Constanţa, 8 mai 2013

Tablou de Leonardo da Vinci cumpărat cu 75 de dolari şi vândut cu 75 de milioane

Digi24 7 martie 2014

Brazilia anulează 900 de milioane de dolari din datoria ţărilor africane

Cuget Liber 27 mai 2013

Evaluarea unui trib de amerindieni de către autoritățile americane în secolul XX (KESEY 1962)

În 1962 scriitorul american Ken Kesey (1935-2001) a publicat romanul său de mare succes One Flew over the Cuckoo”Nest. Cartea este scrisă la persoana I, naratorul fiind un metis, fiu al unui șef de trib amerindian din statul nord-vestic Oregon și al unei femei albe numită Bromden, al cărei nume l-a preluat în societatea americană. Bromden își amintește un episod din copilărie, când reprezentanți ai autorităților americane au venit să evalueze satul tribului, pe al cărui teritoriu se preconiza construirea unui baraj.

<(...)
...și-am cam zece ani și-s în fața colibei, presărând sare pe somoni, înainte să-i întind la uscat pe lesele din spatele casei, cînd văd o mașină cotind-o de pe șosea și apropiindu-se în salturi prin salvie, peste făgașele de căruță, trăgînd după ea nori de pulbere roșie, ca niște vagoane de marfă.
Mă uit cum se opintește automobilul la deal și se oprește puțin mai jos de ograda noastră și colbul continuă să vină peste el, împroșcînd în toate direcțiile și-n cele din urmă așezîndu-se pe tulpinile de salvie și săpunariță dimprejur, făcîndu-le să arate ca niște așchii roșii și fumegînde ale unei dărîmături. Mașina rămîne așa pînă se mai așează colbul, sclipind în soare. Știu că nu pot fi turiști cu aparate de fotografiat. căci ei nu se încumetă niciodată să vină așa de-aproape de sat, pentru că-și închipuie probabil că noi scalpăm și ardem oamenii de vii pe-un rug. N-au habar că unii dintre oamenii noștri-s avocați în Portland, probabil că nici nu m-ar crede de le-aș spune-o. De fapt chiar unul din unchii mei s-a făcut avocat de-adevăratelea, și Tătuca zice că asta numai ca să dovedească ce poate, deși ar fi preferat să prindă și el somonii cu prăjina în prag de toamnă.Tătuca zice că dacă nu iei seama, oamenii te silesc într-un fel sau altul să faci ceea ce socotesc ei că trebuie să faci, ori să te îndărătnicești ca un catîr și să faci toate pe dos, în ciuda lor.
Ușile automobilului se deschid toate deodată și trei oameni coboară din el, doi din față și unul din spate. Urcă poteca spre cătunul nostru și văd acum că primii-s bărbați în costume albastre, iar cel din spate e-o femeie bătrînă cu părul alb îmbrăcată-n haine țepene și groase ca o armură. Tustrei pufăie pe nări și-s leoarcă de sudoare pînă cînd reușesc să iasă din cîmpul de salvie și să intre în ograda noastră desțelenită.
Primul bărbat se oprește și-și rotește privirea peste sat. E mic și-ndesat și are pe cap o pălărie albă de fetru. Clatină din cap spre pîlcul de colibe pescărești dărăpănate și mașini de ocazie și cotețe de pui și motociclete și cîini.
-Ai văzut vreodată, de cînd ești pe lume, așa ceva? Spune, ai mai văzut? Zău așa, ai mai văzut?   
Își scoate pălăria cu obada mare și-și tamponează scăfîrlia ca o minge roșie c-o batistă, grijuliu, ca și cînd s-ar teme să nu-și șifoneze ceva - ori batista, ori smocul de păr umed și ațos.
-Îți poți închipui ce oameni vor să trăiască astfel? Spune, John, îți închipui?
Vorbește tare, nefiind obișnuit cu mugetul cascadei. John e lîngă el, are o mustață deasă și căruntă, urcată pînă sub nas ca să-l apere de mirosului  peștelui  pe care-l pregătesc eu. E leoarcă de sudoare pe obraji și pe grumaz, și se vede transpirația și pe spatele costumului albastru. Ia note într-un carnețel, și se tot răsucește în cerc, uitîndu-se la coliba noastră, la mica grădină, la rochiile de sărbătoare roșii, verzi și galbene ale mamei, atîrnate pe-o frînghie - continuă să se rotească într-un cerc complet și se întoarce cu ochii la mine, mă privește de parcă atunci m-ar vedea pentru prima dată, eu numai la cîțiva pași de el. S-apleacă spre mine, mă măsoară c-un ochi și-și ridică mustața sub nas de parcă eu aș puți și nu peștele.
-Unde crezi că-s părinții lui? întrebă John. În colibă? Ori afară la cascadă? Am putea să discutăm cu omul chestia asta dacă tot sîntem aici.
-Eu unul nu mă vîr în cocioaba aia, zice grăsanul.
-În cocioaba aia, repetă John prin mustață, șade căpetenia tribului, Breckenridge, omul cu care-am venit să tratăm, nobilul conducător al acestor oameni.
-Să tratăm? Nu conta pe mine, nu-i treaba mea. Eu-s plătitt ca să evaluez, nu ca să fraternizez.
Asta-l face pe John să-i răspundă c-un hohot de rîs.
-Adevărat. Dar cineva trebuie să le aducă planurile guvernului.
-De nu știu deja, o s-o afle în curînd.
-Ar fi simplu să intrăm și să vorbim cu el.
-În împuțenia aia? Păi, pun rămășag pe ce vrei că-n cocioaba aia mișună gîndacii. Se zice că dărăpănăturile ăstea de chirpici întotdeauna adăpostesc o-ntreagă civilizație între pereții lor. Și ce zăpușeală, Doamne sfinte, ce să-ți mai spun. Pun rămășag că-i un adevărat cuptor acolo înăuntru. Privește cît e de fript micuțul Hiawatha de colo. Ho-ho. Ars bine pe ambele părți.
Rîde și se tamponează pe creștet și, cînd femeia îl privește, se oprește din rîs. Își drege glasul și scuipă-n drum, apoi se duce și se-așază în leagănul pe care Tătuca mi l-a făcut mie într-un ienupăr, și rămîne să se legene ușor înainte și-napoi, făcîndu-și vînt cu pălăria.
Cuvintele lui mă fac tot mai furios, cu cît mă gîndesc la ele. El și John continuă să discute despre casa noastră și despre sat și proprietăți și cam cît valorează, și-mi dă prin cap că ei vorbesc despre chestiile astea împrejurul meu pentru nu-și închipuie că eu știu englezește. Probabil că vin de undeva din răsărit unde oamenii nu știu nimic despre indieni decît ceea ce văd prin filme. Mă gîndesc cît s-or simți de rușinați cînd vor descoperi că-nțeleg ce și-au vorbit.
Îi mai las să zică o vorbă, două despre căldură și cocioabă, apoi mă scol și-i zic grăsanului în cea mai școlită engleză că locuința noastră de chirpici e mai răcoaroasă decît casele lor de la oraș, cu mult mai răcoroasă. „Știu cu siguranță că-i mai răcoare decît la școala unde mă duc, ori decît în sala de cinema din Cataracte cu reclama ei scrisă cu litere ca niște țurțuri cum c-ar fi răcoare înăuntru!”
Și-s gata să le spun că, dacă binevoiesc să intre, am să-l aduc pe Tătuca de pe parapetul cascadei, cînd bag de seamă că nu m-au auzit. Nici măca nu se uită la mine. Grăsanul se leagă înainte și înapoi, privind  în jos, peste creasta de lavă, spre locul unde stau postați oamenii pe palisadele de deasupra cascadei, niște mogîldețe în cămăși de pled, pierdute în aburul depărtării. Din cînd în cînd vezi cum cîte unul dintre ei năpustește brațul și face un pas înainte ca un spadasin, și-apoi trage afară lancea de patru metri, în furculiță, ca altul de parapet să-i smulgă de pe ea somonul străpuns. Grăsanul se uită la oamenii ce stau pe locurile lor în perdeaua de apă de zece metri și clipește din ochi și mormăie ori de cîte ori careva zvîrle cangea înainte.
Ceilalți doi, John și femeia, au rămas în picoare. Nici unul nu dă semne c-ar fi auzit vreun cuvînt  spus de mine; de fapt, privesc cu toții în altă parte, ca și cînd ar fi dorit ca nici măcar să nu fi fost acolo.
Și totul încremenește și rămîne suspendat astfel vreme de-un minut.
Am sentimentul ciudat că soarele se revarsă și mai fierbinte pe ăștia trei. Toate celelalte arată ca de obicei - puii țopăind pe iarba de pe casele  de chirpici, lăcustele sărind din tufă-n tufă, muștele stîrnite-n norii negri în jurul leselor cu pește de niște copilandri cu mănunchiuri de salvie, toate ca-n orice altă zi de vară. Afară de soarele ce arde  în capul celor trei străini, care se face deodată al naibii de strălucitor, mai ceva ca de obicei, de le pot zări și... cusăturile unde sunt încleiați. Și-aproape că zăresc mașinăria din ei preluînd cuvintele pe care tocmai le-am rostit și-ncercînd să le potrivească ici sau colo, într-un loc sau altul, și cînd constată că acele cuvinte n-au un loc dinainte stabilit unde să se lipească, mașinăria din ei se leapădă de cuvinte de parcă nici n-ar fi fost rostite.
Tustrei rămîn încremeniți în vreme ce se desfășoară toate astea. Chiar și leagănul s-a oprit, pironit într-un unghi mort de razele soarelui, cu grăsanul încremenit în el ca o păpușă de cauciuc. Apoi bibilica lui Tătucu se trezește sus, în crengile ienupărului, observă că-s străini la noi și -ncepe să latre la ei ca un dulău, așa că vraja se destramă.
Grăsanul scoate-un răcnet și sare din leagăn și se retrage cîțiva pași prin colb, cu pălăria ridicată împotriva soarelui, ca să vadă ce-i acolo în ienupăr de face atîta tărăboi. Cînd vede că nu-i decît de o găinușă împestrițată scuipă pe jos și-și pune pălăria pe cap.
-Personal, cred sincer, zice el, că orice sumă am oferi pentru... metropola asta, ar fi prea destul.
-Poate. Dar tot cred c-ar trebui să facem un mic efort și să vorbim cu căpetenia...
Venerabila doamnă îl întrerupe călcînd apăsat înainte:
-Nu.
Ăsta-i primul cuvînt scos de ea.
-Nu, repetă din nou, într-un fel care mi-o remintește pe Sora șefă.
Își ridică sprîncenele și evaluează locul. Ochii i se rostogolesc ca numerele pe ecranul unei socotitoare: se uită la rochiile mamei întinse cu grijă pe frînghie și clatină din cap.
-Nu. Azi nu vorbim cu căpetenia. Nu încă. Socot că... sînt și eu o dată de acord cu Breckenridge. Numai că din alte motive. Ți-amintești din datele pe care le avem că nevasta nu-i indiancă, ci albă? Albă. O femeie de  la oraș. O cheamă Bromden. El i-a luat numele, nu ea pe-al lui. Mda, cred că dacă plecăm acum și ne reîntoarcem în oraș, răspîndind, firește, printre orășeni vestea despre planurile guvernului în hidroenergetic în locul acestei îngrămădiri de cocioabe de lîngă cascadă, și-apoi batem o ofertă la mașină - trimițînd-o ca din greșeală nevestei, înțelegi? Presimt c-atunci misiunea ne va fi mult mai ușoară.
Privește-n depărtare spre oamenii de pe schelele vechi, șubrede și întortocheate care-au crescut și s-au ramificat în toate direcțiile printre stîncile cascadei de sute de ani.
-Pe cînd, dacă ne întîlnim acum cu bărbatul și-i facem din senin o propunere, s-ar putea să nu ne alegem decît cu o doză de încăpățînare prostească de indian Navajo și cu dovezi de iubire pentru - presupun că trebuie să-l numim - propriul cămin.
Dau să le spun că el nu-i indian Navajo, dar mă gîndesc ce rost are, dacă tot nu m-ascultă? Nici nu le pasă din ce trib e el.
Femeia zîmbește și dă din cap spre cei doi bărbați, cîte-un surîs și-o încuviințare din cap spre fiecare, și privirea ei îi trezește la viață și e o pornește bățoasă înapoi spre mașina lor, sporovăind c-o voce vioaie și tînără:
-Cum obișnuia să sublinieze profesorul meu de sociologie: „Există în general în fiece situație o persoană a cărei putere nu-i bine să o subestimezi”.
Și se întoarce la mașina lor și pleacă, iar eu rămîn acolo întrebîndu-mă dacă măcar m-au zărit.
(...)>

<(...) S-a făcut și el mai prudent, asta-i tot. Așa ca Tătuca, atunci cînd și-a dat seama că nu poate birui ceata aia de la oraș care convinsese guvernul să ridice acolo barajul pentru că le aducea bani și un loc de muncă și pentru că-n felul ăsta scăpau și de satul nostru: tribul ăla de indieni pescari n-avea decît să-și ia în spinare colibele puturoase și cele două sute de mii de dolari și să se care în altă parte! Tătuca fusese isteț că semnase hîrtiile; n-avea nimic de cîștigat dacă dădea ofertei lor cu picorul. Guvernul tot ar fi pus laba pe locul nostru, mai curînd sau mai tîrziu; așa măcar tribul era bine plătit. Fusese lucrul cel mai deștept. (...)>

SURSA
Ken Kesey, Zbor deasupra unui cuib de cuci, traducere de M. Pop-Corniș, editura Alcris, București, 1992, pp. 195-199, 165.

Radu Gabrea lansează filmul „Evrei de vânzare”

Film Reporter 18 ianuarie 2013

Mașini în Oborul Constanța în aprilie 1995 („Telegraf” 1995)

<
Deși vremea ploioasă ar fi fost un impediment, oferta automobilistică de ieri, 09.04.1995, în Oborul Constanța, a fost destul de bogată. Prețurile, în lei sau valută, erau pe potriva mașinilor expuse: Dacia 1410 L (0 km, 1995) 7,5 milioane lei; Dacia 1410 L break (0 km, 1995) 8,3 milioane lei; Fiat ”Tippo” (Diesel, 1989) 5.300 $; Alfa Romeo (1987) 8 milioane lei; Mazda (microbuz, 8 locuri, Diesel, 1986) 12 milioane lei; Renault 11 (1990) 3.400 $; Ford ”Tranzit” (microbuz, Diesel, 1992) 20.000 MD.
>

SURSA
Nicolae DINU, Ieri, în Oborul Constanța. OFERTA MAȘINILOR DE OCAZIE ERA DESTUL DE MODESTĂ, „Telegraf”, Constanța, 10 aprilie 1995, p. ?.

Oscar Humberto Mejia Victores (1930-2016)

A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, Lider, București, 2000 (eng. 1995), p. 330.

Asemeni multora dictatori militari anticomuniști din America Centrală, cel al Guatemalei, Mejia Victores, a preluat puterea printr-o lovitură de stat, fiind susținut financiar și diplomatic de SUA.
După ce s-a înrolat în armată la 18 ani, în 1955 M. a urmat cursuri speciale în zona americană a Canalului, manifestînd receptivitate față de politica externă conservatoare a administrației Eisenhower. Calitățile sale au fost remarcate de instructorii americani. În 1960 a urmat Școala Militară Superioară din Ciudad de Mexico, pe care a absolvit-o cu rezultate meritorii.
În 1980, M. obține gradul de general, dar între timp se implicase în politică. După ce a comandat Zona Militară General Justo Rafino Barrios, a fost numit inspector general al armatei și ulterior viceministru al apărării. În martie 1982, generalul Efrain Montt a condus un grup de ofițeri, între care și M., într-o lovitură de stat împotiva președintelui Anibal Guevara.
Montt l-a numit pe M. ministru al apărării. Cînd a devenit evident că Montt nu acționa rapid în direcția stabilității economice și a distrugerii gherilelor de stînga, M. a organizat lovitura de stat la 8 august 1983. Recunoscând în M. un aliat anticomunist, adminstrația Reagan a subvenționat cu milioane de dolari lovitura din Guatemala.
M. a continuat exterminarea gherilelor și a dat dovadă de inflexibilitate față de tendințele comuniste ale vecinei Nicaragua. A generat grave încălcări ale drepturilor omului, ceea ce a dus la deteriorarea relațiilor cu SUA. Nemulțumit, Congresul a diminuat cu 63 de milioane de dolari ajutorul acordat țării.
Lipsit de fonduri și nevoit să facă față unor presiuni interne și externe, M. a organizat alegeri în noiembrie 1985. După un balotaj înregistrat în decembrie, dictatorul a fost silit să părsească postul, iar Marco Arevalo a devenit președinte civil.

Referințe bibliografice complementare:
G. A. Fauriol & E. Loser, Guatemala s Politic al Puzzle, New Jersey, Transaction Publishers, 1988.
J. Painter, Guatemala, False Hope, False Freedom, London, Latin American Bureau, 1989.

„Studenții străini vor fi amendați cu 180 dolari pentru fiecare restanță din toamnă” („TELEGRAF” 1994)

 ?, Pentru a combate absențele repetate la examenele din vară, Ministerul Învățământului ia măsuri drastice. Studenții străini vor fi amendați cu 180 dolari pentru fiecare restanță din toamnă. Pentru studenții români nu s-a stabilit încă un barem, „Telegraf”, Constanța, 2 aug. 1994

Așa cum bine se știe în mediile universitare, Constanța a devenit, pentru majoritatea studenților străini din România, un fel de tărâm al făgăduinței, un Mecca universitar. Transferul masiv al acestora, în special arabi și greci, către orașul Port Constanța are la bază două motivații, mai mult sau mai puțin subiective. Prima constă în faptul că „vămuirea” străinilor la examene a atins cote insuportabile în centrele universitare „cu tradiție” (Iași, Cluj, Timișoara, București), în vreme ce la Constanța ea este izolată și la valori mult mai mici. A doua motivație se referă la apropierea geografică a Constanței de țările lor de baștină. (...) Și asta pentru că majoritatea studenților străini au restanțe în toamnă. Pentru a-și da aceste restanțe ei sunt obligați să plătească integral sesiunea din toamnă. Adică 12$/zi x 15 zile = 180$. Înmulțind 180$ cu numărul de restanțe se poate ajunge la sume apreciabile. Considerăm această măsură decongestionantă și eficace. Din păcate, ea va duce cu siguranță și la o creștere a vămuirii de care aminteam, în examenele curente. Deja sunt semnale că „taxa” de trecerea unor examene nepregătite variază între 50 și 300$. Unii acordă circumstanțe profesorilor, care au salarii mai mici decât femeia de serviciu de la RENEL. (...)

„Oglinzi” („TOMIS” 1991)

 ?, Oglinzi, „Tomis”, Constanța, 1991

„Mirrors - in the spirit of haiku” este o bijuterie de revistă care apare de patru ori pe an în America Statelor Unite (editor Jane Reichhold). De la faptul că aici nu publică decât poetul/artistul care subscrie modica sumă de „$20 per year”, ceea ce reprezintă contravaloarea a patru pagini care-i stau la dispoziție (câte una la trei luni sau toate într-un număr) și până la precizarea că fiecare contribuabil este „responsable for choice, taste, and quality of their poetry”, dar și de difuzarea revistei - totul este extrem de incitant, de original. Firește, poeții care vor, cu timpul, să-și alcătuiască o carte în mai mult exemplare, sunt avertizați că pentru fiecare copie după paginile lor din revistă trebuie să mai plătească suma de șase dolari. În acest fel, în 20 de ani, ei pot avea 80 pagini (20 x 4) și o carte într-un singur exemplar care ar costa 800 de dolari. La un tiraj de 1.000 de exemplare, se înțelege, cartea de haiku-uri ar costa ceva mai mult: până în 500.000 de dolari.

Lăsând gluma la o parte, ultimul număr al revistei „Oglinzi” dedicat Toamnei anului 1991, se oferă cititorului ca o surpriză extrem de plăcută, prilejuind, prin grafică și texte de un rafinament indiscutabil, o sărbătoare de neuitat. Printre zeci de artiști din toată lumea, am descoperit, cu uimire și bucurie, și numele românului Ion Codrescu (...).

„Meciul secolului s-a încheiat, dar ecoul lui nu s-a stins” (1972)

 Robert Fischer este noul campion mondial la șah. Știrea, desigur, nu mai constituie o noutate. Încă cu câteva zile urmă, agențiile internaționale de presă, radioul, televiziunea anunțau victoria campionului SUA în acest fantastic maraton șahist ce a polarizat timp de mai bine de două luni atenția lumii sportive. Au fost momente în care chiar și întrecerile olimpice au slăbit în strălucire, fiindcă fantastica încleștare de forțe dintre cei doi titani ai șahului mondial, Boris Spasski și R. F., a îmbrăcat de multe ori aspectul unor confruntări sportive spectaculoase. R. F. a încheiat această dispută într-un stil magistral, adjudecându-și titlul de campion. Ziarul „Times” scria cu câteva zile în urmă că primarul New York-ului va organiza în onoarea lui F. o paradă și îi va remite o medalie comemorativă. La banchetul organizat în onoarea celor doi mai jucători, R. F. a declarat că este dispus să acorde oricărui șahist din lume revanșa pentru titlul mondial, bineînțeles respectând anumite condiții, din care cele materiale ocupă primul loc. Și, pentru că am vorbit de avantaje materiale, iată care au fost primele de joc pentru această confruntare: premiul total a a fost de 250.000 de dolari, din care o parte a fost suportat de bancherul britanic Slater. F. a primit un cec în valoare de 156.250 dolari, adică 5/8 din premiu, S. unul de 93.750 dolari. În ceea ce privește încasările organizatorilor, la Reykjavik încă nu s-au încheiat socotelile financiare, dar organizatorii sunt optimiști. Este și firesc fiindcă în toată perioada întâlnirii mii de turiști au poposit în capitala Islandei, iar publicitatea făcută în jurul întâlnirii a adus frumoase sume municipalității Rejkavikului. În fine, o ultimă problemă legată tot de această întâlnire este declarația domnului Max Euwe, fost campion mondial și președinte al Federației internaționale de șah. El și-a exprimat părerea că, în lunga sa istorie, șahul nu a cunoscut niciodată o luptă atât de pasionantă, atât de spectaculoasă, cu nenumărate subtilități tactice ca în această dispută dintre F. Și S. Acum,meciul secolului s-a încheiat. Spasski s-a întors la Leningrad, B. F. este așteptat la New York.