Se afișează postările cu eticheta lovitură de stat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lovitură de stat. Afișați toate postările
marți, 3 decembrie 2013
miercuri, 30 mai 2012
Biografia președintelui paraguayan A. Stroessner (1912-2006) (AXELROD & PHILLIPS 1995)
<
Alfredo Stroessner, președinte și dictator al Paraguayului timp de 35 de ani pînă la înlăturarea sa, în 1989, continuă să exercite o anumită influență asupra vieții politice din țara lui*.
A. S. s-a născut la 3 noiembrie 1912 ca fiu al unui fabricant german de bere. El a beneficiat de institutori particulari, apoi, la vîrsta de 16 ani, s-a înscris la școala militară națională, unde a atras atenția superiorilor datorită calităților sale ieșite din comun. În 1940 a ajuns la gradul de maior, iar în 1946 a fost coopta în Statul Major General al armatei Paraguayului.
S. a rămas loial președintelui Higinio Morinigo în timpul războiului civil din Paraguay, în 1947, dar mai tîrziu l-a sprijinit pe Felipe Molas Lopez, care a inițiat o lovitură de stat împotriva lui Morinigo. Ulterior, S. l-a trădat pe Lopez pentru a-l susține pe Federico Chaves în campania sa prezidențială. În timpul manadtulu acestuia a deținut funcția de comandant suprem al tuturor forțelor armate paraguayene. El și-a păstrat funcția pînă cînd a completat și pentru înlăturarea lui Chaves la 5 mai 1954, dată la care a devenit președintele țării.
Anticomunist convins, S. a promovat o politică de apropiere de Statele Unite și aliații lor. Deși a tolerat și alte partide politice în afara celui din care făcea parte, oficialitățile au reprimat cu brutalitate orice facțiune ce putea rivaliza serios cu administrația sa.
În 1988, președintele S. a fost ales pentru un mandat de opt ani, lucru fără precedent, obținînd (potrivit cifrelor oficiale ale guvernului) 90 pînă la 98 de procente din totalul voturilor exprimate. Totuși, chiar în același an, el a iscat o controversă internațională prin respingerea doleanței papei Ioan Paul al II lea de a se întîlni cu lideri civili. Mai tîrziu, în timpul unor discuții particulare cu papa, președintele a declarat că Paraguayul ar fi o democrație pașnică. După ce a repetat această declarație în fața Națiunilor Unite, la New York, S. s-a întors acasă unde s-a confruntat cu mișcări de proteste generalizate în toată țara. În februarie 1989, el a fost înlăturat de la putere de o lovitură de stat condusă de puternicul general Andres Rodriguez.
Referințe bibliografice complementare: Paul H. Lewis, Paraguay Under Stroessner (University of Norh Carolina Press 1980).
>
SURSA
A. Axelord & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, p. ?/ STROESSNER, ALFREDO (n. 1912).
NOTĂ M. T.
* S. a încetat din viață în 2006 în Brazilia. (http://news.bbc.co.uk/2/hi/americas/4792281.stm)
Alfredo Stroessner, președinte și dictator al Paraguayului timp de 35 de ani pînă la înlăturarea sa, în 1989, continuă să exercite o anumită influență asupra vieții politice din țara lui*.
A. S. s-a născut la 3 noiembrie 1912 ca fiu al unui fabricant german de bere. El a beneficiat de institutori particulari, apoi, la vîrsta de 16 ani, s-a înscris la școala militară națională, unde a atras atenția superiorilor datorită calităților sale ieșite din comun. În 1940 a ajuns la gradul de maior, iar în 1946 a fost coopta în Statul Major General al armatei Paraguayului.
S. a rămas loial președintelui Higinio Morinigo în timpul războiului civil din Paraguay, în 1947, dar mai tîrziu l-a sprijinit pe Felipe Molas Lopez, care a inițiat o lovitură de stat împotriva lui Morinigo. Ulterior, S. l-a trădat pe Lopez pentru a-l susține pe Federico Chaves în campania sa prezidențială. În timpul manadtulu acestuia a deținut funcția de comandant suprem al tuturor forțelor armate paraguayene. El și-a păstrat funcția pînă cînd a completat și pentru înlăturarea lui Chaves la 5 mai 1954, dată la care a devenit președintele țării.
Anticomunist convins, S. a promovat o politică de apropiere de Statele Unite și aliații lor. Deși a tolerat și alte partide politice în afara celui din care făcea parte, oficialitățile au reprimat cu brutalitate orice facțiune ce putea rivaliza serios cu administrația sa.
În 1988, președintele S. a fost ales pentru un mandat de opt ani, lucru fără precedent, obținînd (potrivit cifrelor oficiale ale guvernului) 90 pînă la 98 de procente din totalul voturilor exprimate. Totuși, chiar în același an, el a iscat o controversă internațională prin respingerea doleanței papei Ioan Paul al II lea de a se întîlni cu lideri civili. Mai tîrziu, în timpul unor discuții particulare cu papa, președintele a declarat că Paraguayul ar fi o democrație pașnică. După ce a repetat această declarație în fața Națiunilor Unite, la New York, S. s-a întors acasă unde s-a confruntat cu mișcări de proteste generalizate în toată țara. În februarie 1989, el a fost înlăturat de la putere de o lovitură de stat condusă de puternicul general Andres Rodriguez.
Referințe bibliografice complementare: Paul H. Lewis, Paraguay Under Stroessner (University of Norh Carolina Press 1980).
>
SURSA
A. Axelord & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, p. ?/ STROESSNER, ALFREDO (n. 1912).
NOTĂ M. T.
* S. a încetat din viață în 2006 în Brazilia. (http://news.bbc.co.uk/2/hi/americas/4792281.stm)
luni, 2 aprilie 2012
Biografia președintelui bolivian Rene Barrientos Ortuno (1919-1969) (AXELROD & PHILLIPS 1995)
<
Președinte bolivian din 1966 pînă în 1969, Ortuno Barrientos a intrat în conflict cu minerii, militarii și mișcarea sindicală.
Născut la Tunary, Cochahamba, Bolivia, la 30 mai 1919, B. a urmat școala locală, apoi a intrat la Colegiul Militar. Sprijinul acordat guvernului lui German Busch a atras după sine eliminarea lui, dar ulterior a fost reprimit, astfel că și-a putut încheia studiile în 1943. A sprijinit lovitura de stat a lui Gualberto Villaroel Lopez în 1943 și a jucat un rol important în organizarea congresului țăranilor din 1945.
B. era ofițer în armata boliviană în momentul revoluției din aprilie 1952 condusă de Movimento Nacionalista Revolucionario (M.N.R.). El s-a alăturat M.N.R. și a activat ca lider al celulei militare a grupului. În 1964, M.N.R. l-a desemnat pe B. să candideze pentru postul de vicepreședinte pe listă cu președintele impus Victor Paz Estenssoro. Ales în iunie, B. a început imediat să facă planuri pentru răsturnarea președintelui de la putere. la 5 noiembrie, în urma loviturii de stat izbutite de B. și generalul Alfredo Ovando Candia, cei doi au fost numiți copreședinți. Însă B. s-a retras cu scopul de a candida ca președinte în 1966. Cîștigînd în fața cîtorva oponenți, el a adoptat un stil de conducere populist și a strîns legăturile cu țărănimea, încheind Pactul Armată-Țărănime din 1966, care a devenit rațiunea de a fi a conducerii militare în anii 1970. De fapt, el a unit propria sa Mișcare Populară Creștină cu Frontul Revoluționar Bolivian într-un singur partid conducător, care nu era decît o față pentru dictatura militară.
Favorizînd accederea la putere a unei clici a antreprenorilor de minerit și importuri și a afaceriștilor agrari, B. a luat atitudine împotriva sindicatelor mineri între 1965 și 1967, distrugînd efectiv mișcarea națională muncitorească. În 1967, guvernul său a fost ținta atacurilor de gherilă conduse de revoluționarul argentinian Ernesto („Che”) Guevara. Forțele lui B. au zdrobit revolta și l-au capturat și ucis pe Guevara.
B. însuși și-a pierdut viața la 27 aprilie 1969, cînd elicopterul său a căzut lîngă Tocopaya, Bolivia. Guvernul a anunțat că aeronava s-a lovit de liniile de înaltă tensiune, însă mulți cred că elicopterul a fost doborît.
>
SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, p. 59/BARRIENTOS ORTUNO, RENE.
Președinte bolivian din 1966 pînă în 1969, Ortuno Barrientos a intrat în conflict cu minerii, militarii și mișcarea sindicală.
Născut la Tunary, Cochahamba, Bolivia, la 30 mai 1919, B. a urmat școala locală, apoi a intrat la Colegiul Militar. Sprijinul acordat guvernului lui German Busch a atras după sine eliminarea lui, dar ulterior a fost reprimit, astfel că și-a putut încheia studiile în 1943. A sprijinit lovitura de stat a lui Gualberto Villaroel Lopez în 1943 și a jucat un rol important în organizarea congresului țăranilor din 1945.
B. era ofițer în armata boliviană în momentul revoluției din aprilie 1952 condusă de Movimento Nacionalista Revolucionario (M.N.R.). El s-a alăturat M.N.R. și a activat ca lider al celulei militare a grupului. În 1964, M.N.R. l-a desemnat pe B. să candideze pentru postul de vicepreședinte pe listă cu președintele impus Victor Paz Estenssoro. Ales în iunie, B. a început imediat să facă planuri pentru răsturnarea președintelui de la putere. la 5 noiembrie, în urma loviturii de stat izbutite de B. și generalul Alfredo Ovando Candia, cei doi au fost numiți copreședinți. Însă B. s-a retras cu scopul de a candida ca președinte în 1966. Cîștigînd în fața cîtorva oponenți, el a adoptat un stil de conducere populist și a strîns legăturile cu țărănimea, încheind Pactul Armată-Țărănime din 1966, care a devenit rațiunea de a fi a conducerii militare în anii 1970. De fapt, el a unit propria sa Mișcare Populară Creștină cu Frontul Revoluționar Bolivian într-un singur partid conducător, care nu era decît o față pentru dictatura militară.
Favorizînd accederea la putere a unei clici a antreprenorilor de minerit și importuri și a afaceriștilor agrari, B. a luat atitudine împotriva sindicatelor mineri între 1965 și 1967, distrugînd efectiv mișcarea națională muncitorească. În 1967, guvernul său a fost ținta atacurilor de gherilă conduse de revoluționarul argentinian Ernesto („Che”) Guevara. Forțele lui B. au zdrobit revolta și l-au capturat și ucis pe Guevara.
B. însuși și-a pierdut viața la 27 aprilie 1969, cînd elicopterul său a căzut lîngă Tocopaya, Bolivia. Guvernul a anunțat că aeronava s-a lovit de liniile de înaltă tensiune, însă mulți cred că elicopterul a fost doborît.
>
SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, p. 59/BARRIENTOS ORTUNO, RENE.
joi, 12 ianuarie 1995
Oscar Humberto Mejia Victores (1930-2016)
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, Lider, București, 2000 (eng. 1995), p. 330.
Asemeni multora dictatori militari anticomuniști din America Centrală, cel al Guatemalei, Mejia Victores, a preluat puterea printr-o lovitură de stat, fiind susținut financiar și diplomatic de SUA.
După ce s-a înrolat în armată la 18 ani, în 1955 M. a urmat cursuri speciale în zona americană a Canalului, manifestînd receptivitate față de politica externă conservatoare a administrației Eisenhower. Calitățile sale au fost remarcate de instructorii americani. În 1960 a urmat Școala Militară Superioară din Ciudad de Mexico, pe care a absolvit-o cu rezultate meritorii.
În 1980, M. obține gradul de general, dar între timp se implicase în politică. După ce a comandat Zona Militară General Justo Rafino Barrios, a fost numit inspector general al armatei și ulterior viceministru al apărării. În martie 1982, generalul Efrain Montt a condus un grup de ofițeri, între care și M., într-o lovitură de stat împotiva președintelui Anibal Guevara.
Montt l-a numit pe M. ministru al apărării. Cînd a devenit evident că Montt nu acționa rapid în direcția stabilității economice și a distrugerii gherilelor de stînga, M. a organizat lovitura de stat la 8 august 1983. Recunoscând în M. un aliat anticomunist, adminstrația Reagan a subvenționat cu milioane de dolari lovitura din Guatemala.
M. a continuat exterminarea gherilelor și a dat dovadă de inflexibilitate față de tendințele comuniste ale vecinei Nicaragua. A generat grave încălcări ale drepturilor omului, ceea ce a dus la deteriorarea relațiilor cu SUA. Nemulțumit, Congresul a diminuat cu 63 de milioane de dolari ajutorul acordat țării.
Lipsit de fonduri și nevoit să facă față unor presiuni interne și externe, M. a organizat alegeri în noiembrie 1985. După un balotaj înregistrat în decembrie, dictatorul a fost silit să părsească postul, iar Marco Arevalo a devenit președinte civil.
Referințe bibliografice complementare:
G. A. Fauriol & E. Loser, Guatemala s Politic al Puzzle, New Jersey, Transaction Publishers, 1988.
J. Painter, Guatemala, False Hope, False Freedom, London, Latin American Bureau, 1989.
Asemeni multora dictatori militari anticomuniști din America Centrală, cel al Guatemalei, Mejia Victores, a preluat puterea printr-o lovitură de stat, fiind susținut financiar și diplomatic de SUA.
După ce s-a înrolat în armată la 18 ani, în 1955 M. a urmat cursuri speciale în zona americană a Canalului, manifestînd receptivitate față de politica externă conservatoare a administrației Eisenhower. Calitățile sale au fost remarcate de instructorii americani. În 1960 a urmat Școala Militară Superioară din Ciudad de Mexico, pe care a absolvit-o cu rezultate meritorii.
În 1980, M. obține gradul de general, dar între timp se implicase în politică. După ce a comandat Zona Militară General Justo Rafino Barrios, a fost numit inspector general al armatei și ulterior viceministru al apărării. În martie 1982, generalul Efrain Montt a condus un grup de ofițeri, între care și M., într-o lovitură de stat împotiva președintelui Anibal Guevara.
Montt l-a numit pe M. ministru al apărării. Cînd a devenit evident că Montt nu acționa rapid în direcția stabilității economice și a distrugerii gherilelor de stînga, M. a organizat lovitura de stat la 8 august 1983. Recunoscând în M. un aliat anticomunist, adminstrația Reagan a subvenționat cu milioane de dolari lovitura din Guatemala.
M. a continuat exterminarea gherilelor și a dat dovadă de inflexibilitate față de tendințele comuniste ale vecinei Nicaragua. A generat grave încălcări ale drepturilor omului, ceea ce a dus la deteriorarea relațiilor cu SUA. Nemulțumit, Congresul a diminuat cu 63 de milioane de dolari ajutorul acordat țării.
Lipsit de fonduri și nevoit să facă față unor presiuni interne și externe, M. a organizat alegeri în noiembrie 1985. După un balotaj înregistrat în decembrie, dictatorul a fost silit să părsească postul, iar Marco Arevalo a devenit președinte civil.
Referințe bibliografice complementare:
G. A. Fauriol & E. Loser, Guatemala s Politic al Puzzle, New Jersey, Transaction Publishers, 1988.
J. Painter, Guatemala, False Hope, False Freedom, London, Latin American Bureau, 1989.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)