Biografia președintelui bolivian Rene Barrientos Ortuno (1919-1969) (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
Președinte bolivian din 1966 pînă în 1969, Ortuno Barrientos a intrat în conflict cu minerii, militarii și mișcarea sindicală.
Născut la Tunary, Cochahamba, Bolivia, la 30 mai 1919, B. a urmat școala locală, apoi a intrat la Colegiul Militar. Sprijinul acordat guvernului lui German Busch a atras după sine eliminarea lui, dar ulterior a fost reprimit, astfel că și-a putut încheia studiile în 1943. A sprijinit lovitura de stat a lui Gualberto Villaroel Lopez în 1943 și a jucat un rol important în organizarea congresului țăranilor din 1945.
B. era ofițer în armata boliviană în momentul revoluției din aprilie 1952 condusă de Movimento Nacionalista Revolucionario (M.N.R.). El s-a alăturat M.N.R. și a activat ca lider al celulei militare a grupului. În 1964, M.N.R. l-a desemnat pe B. să candideze pentru postul de vicepreședinte pe listă cu președintele impus Victor Paz Estenssoro. Ales în iunie, B. a început imediat să facă planuri pentru răsturnarea președintelui de la putere. la 5 noiembrie, în urma loviturii de stat izbutite de B. și generalul Alfredo Ovando Candia, cei doi au fost numiți copreședinți. Însă B. s-a retras cu scopul de a candida ca președinte în 1966. Cîștigînd în fața cîtorva oponenți, el a adoptat un stil de conducere populist și a strîns legăturile cu țărănimea, încheind Pactul Armată-Țărănime din 1966, care a devenit rațiunea de a fi a conducerii militare în anii 1970. De fapt, el a unit propria sa Mișcare Populară Creștină cu Frontul Revoluționar Bolivian într-un singur partid conducător, care nu era decît o față pentru dictatura militară.
Favorizînd accederea la putere a unei clici a antreprenorilor de minerit și importuri și a afaceriștilor agrari, B. a luat atitudine împotriva sindicatelor mineri între 1965 și 1967, distrugînd efectiv mișcarea națională muncitorească. În 1967, guvernul său a fost ținta atacurilor de gherilă conduse de revoluționarul argentinian Ernesto („Che”) Guevara. Forțele lui B. au zdrobit revolta și l-au capturat și ucis pe Guevara.
B. însuși și-a pierdut viața la 27 aprilie 1969, cînd elicopterul său a căzut lîngă Tocopaya, Bolivia. Guvernul a anunțat că aeronava s-a lovit de liniile de înaltă tensiune, însă mulți cred că elicopterul a fost doborît.
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, p. 59/BARRIENTOS ORTUNO, RENE.

„Un ambasador american între Departamentul de Stat și dictatura comunistă din România. 1981-1985” (FUNDERBURK 1987)

David Funderburk, Un ambasador american între Departamentul de Stat și dictatura comunistă din România. 1981-1985, Dacon, București, 1994 (SUA 1987), 251 p.

Cuprins

7 Mulțumiri (ediția română)

9 Introducere (ediția română)

15 O apreciere specială pentru Leo Teohari (iulie 1994)

17 Cuvânt înainte - congresman P. Crane, martie 1987

21 Prolog

32 1.Problema Departamentului de Stat

46 2.Politica Statelor Unite față de România și Europa de Est

59 3.Politica externă a României: Mitul independenței

83 4.Tragedia impusă de comuniști în România și Departamentul de Stat

114 5.Nicolae Ceaușescu - nebunul favorit al Washingtonului

135 6.Disidența ambasadorului Statelor Unite

135 7.Întrevederile de la Washington cu președintele Reagan și cu secretarul de stat Shultz

152 8.Întrevederile de la Washington cu Lawrence Eaglerburger, Elliott Abrams și senatorul Jesse Helms

171 9.Înalți oaspeți în România: de la secretarul de stat Alexander Haig la vicepreședintele George Bush

190 10.Oaspeți americani în România: de la ministrul comerțului Malcolm Baldrige la președintele șefilor de state majore John Vesey jr.

209 Epilog

227 Anexa I - Scrisoare prezidențială referitoare la îndatoririle ambasadorului

231 Anexa II - Scrisoarea prezidențială din 29 aprilie 1985

232 Note 

245 Index

coperta IV 

David Funderburk este profesor universitar, deputat în Congresul Statelor Unite, membru al Comitetului Național Consultativ pentru Educație Internațională și președinte al Fundației Selous.

Funderburk a beneficiat de bursa Fulbright și de sprijinul IREX pentru a studia în Europa de Est. A lucrat ca funcționar al USIA în România. A obținut titlul de doctor în istorie și politică internațională al Universității Carolina de Sud. Din 1981 până în 1985 a funcționat ca ambasador al Statelor Unite în România comunistă, din însărcinarea președintelui Ronald Reagan.

Publicațiile sale includ numeroase articole și cărțile Politica britanică față de România. 1938-1940, Studiu de strategie economică și politică, Când orbii conduc pe orbi și Trădarea Americii.

Pinstripes & Reds constituie prima descriere făcută de un ambasador în țările blocului sovietic, despre colaborarea dintre elita conducătoare din Departamentul de Stat și regimurile comuniste.

Fostul ambasador al Statelor Unite în România David Funderburk  a demisionat din postul său pentru a protesta astfel împotriva politicii Statelor Unite față de România comunistă și față de celelalte țări comuniste din Europa de Est.

Ambasadorul Funderburk arată în detaliu dificultățile pe care le are de înfruntat oricine îndrăznește să atace politica de la Foggy Bottom de sprijinire a comuniștilor, modul în care disidenți curajoși sunt neglijați de  politicieni și diplomați ai SUA și felul în care Departamentul de Stat (și alte agenții guvernamentale) se poartă cu mănuși față de cei mai nemiloși comuniști din lume.

Serviciul lui Funderburk, ca ambasador, a fost lăudat de președintele Ronald Reagan pentru aportul la promovarea drepturilor omului și a intereselor de securitate națională, ca reprezentând „... o inestimabilă contribuție  la împlinirea obiectivelor administrației”.

Ambasadorul Funderburk a fost ales în unanimitate membru de onoare al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi și desemnat lider de onoare al Institutului Român pentru Credință și Libertate, datorită curajului său de a înfrunta autoritățile, pentru ca acestea să-i ajute pe români și celelalte popoare captive.

„Pinistripes & Reds” este o relatare lucidă a eșecului politicii Statelor Unite și descrie cum s-ar putea face mai mult pentru apărarea libertății, constituind un ghid pentru autorități în ceea ce privește Europa de Est.

Selous Fundation Press

Poeții M. Korne și I. Ivanov din secolul XIX

 (...)

Alți poeți

Neglijabili sunt „franțuzitul” Mihail Korne (M. D. Cornea: n. Iași, 13 oct.1844 - m. Bușteni, 26 iul. 1901), fiu al paharnicului Dimitrie Cornea, mort rentier la București, str. Mercur, la 18 aprilie 1881, și al Mariei Veisa; căsătorit întâi cu Aglae Strat și divorțat la cererea soției la 26 martie 1883, recăsătorit cu Libertate Sofia, fata lui C. A. Rosetti, divorțată de colonelul C. Pillat; recăsătorit la 8 ianuarie 1895 cu Ecaterina Pleniceanu, care muri în 1947; deputat, dar absent în ședința din 15 ianuarie 1875, jurist, autor de versuri române și franceze, licențiat în litere la Paris, pretinzând în 1865 a concura pentru catedra de literatura franceză de la Universitatea din Iași.

Ioan Ivanov (n. Iași, 24 iun. 1836 - m. 23 feb. 1903), fiul spătarului Evdochiu Ivanov și al unei Isăcești, văr primar prin mamă cu T. Burada, căsătorit cu Artemiza Plitos, supleant la Tribunalul din Iași în 1866, vicepreședinte al Senatului, producător, după V. Alecsandri, de „cântecele” Pareatcă sau asesorul Schiverniseală, Rugină Șmichirescu alegător, Von Kalikenberg concesionar, Eclisiarhul Colivărescu, Advocatul Cîrciocărescu, Stosachi, Moș Ion Zurba, cu aluzii la moravuri locale și evenimente politice: (...).