<
(...) Apoi încetul cu încetul avu o senzație pe care nu o mai încercase de la război*, simțământul unei prezențe în preajma lui, în bezna aceea care plutea peste copacii foșnitori și peste toate victimele dispărute în îngrozitoarea catastrofă. Odinioară, simțămîntul acesta îl înspăimîntase mai tare decît toate proiectilele și gloanțele. Simțămîntul acesta îi cuprindea treptat întreaga ființă aidoma unei ape foarte reci, care se ridică centimetru cu centimetru, înfrîngîndu-i luciditatea, inteligența, judecata. Odinioară, e mult de atunci, simțea prezența invizibilă și intangibilă a miilor de cadavre care zăceau zdrobite și sfîșiate în fertilele noroaie flamande** din jurul său. Atunci spaima îi înghețase sîngele și făcuse să i se încrînceneze pielea. Frica aceea fusese mai înspăimîntătoare decît orice, fiindcă depășea rațiunea și credința lui copilărească în imposibilitatea nemuririi. Era ca și cum niște spirite nevăzute ar fi plutit deasupra noroaielor, rostiund cu un ton de mustrare: „Nu sîntem morți. Nu există moarte!”
Dar acum nu era înspăimântat. În vreme ce stătea singur în luntre, înconjurat de beznă, știa că spiritele erau acolo, născute nu din imaginația lui, așa cum își închipuise multă vreme, ci reale, dar posedînd o substanță care nu putea fi nici văzută, nici percepută de simțurile lui imperfecte. Acum nu-l năpădea spaima, ci încerca o pace și o înțelegere deplină.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 378-379.
NOTE M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918)
** Flandra = Provincie din vestul Belgiei, parte a Frontului de Vest din P. R. M., unde britanicii au luptat cu germanii într-un război de tranșee.
** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
Se afișează postările cu eticheta Flandra. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Flandra. Afișați toate postările
vineri, 1 iulie 2016
vineri, 17 iunie 2016
Originea socială muncitorească a soldaților britanici în Primul Război Mondial (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Ransome nu putea preciza momentul în care simțise primul simptom al acestei boli. Se întîmplase într-o seară, în Flandra*, puțin timp după aniversarea vîrstei de douăzeci de ani, și cu două zile înainte de a fi rănit a doua oară. (...) Ședea pe pămînt, rezemîndu-se cu spinarea de peretele unei case lovite de bombardamentul din ajun. Asculta, fără să-și dea seama, huruitul îndepărtat și exploziile proiectilelor germane, care spulberau sistematic satele însiruite printre dealurile de dincolo de Boschaepe. Se îndopase cu brînză și cu bere flamandă și stătea relaxat, gîndindu-se cu plăcere că mai avea o noapte de răgaz înainte de a trebui să se întoarcă în prima linie. Războiul nu-l mai înflăcăra de mult. Avea oroare de acest măcel întunecat și înspăimîntător.
Se gîndea la satul Nolham, liniștit și plin de grădini, se întreba ce-o fi făcînd părinții lui la ora aceea și de ce treabă avea să se apuce el după încheierea războiului. Seva înapoia acasă și se va ocupa de una dintre ferme, va studia cîțiva ani la Oxford**, ori va cutreiera Canada sau Africa de Sud*** în căutarea unei lumi noi, în care să-și făurească altă viață, eliberîndu-se de toate constrîngerile de acasă. Un sunet vesel și ascuțit de fluier îl trezi din visări. Întoarse capul și văzu coborînd strada, dinspre Ypres, douăsprezece companii din Regimentul Midland, care veneau să întărească liniile belgiene. Unitățile acestea se aflau în localitate de vreo zece zile, poate chiar mai mult. În tot acest timp le văzuse de mai multe ori, fără să-i atragă în mod deosebit atenția. De data aceasta avu impresia că le vede cu alți ochi. Nu erau oameni, ci maimuțe, un întreg regiment de maimuțe, lipsit însă de umorul grotesc al maimuțelor.
Se apropiară de el, mărșăluind, apoi îl depășiră. Nici unul din acești oameni nu era mai înalt de cinci picioare****. Grotești, îndîrjiți, bravi, dar în același timp rahitici și deformați. Defilau prin fața lui, rînduri-rînduri, legănindu-și ritmic brațele în sunetele fluierului. Simți atunci pentru ei o milă profundă. I se părea că vede prin uniformele lor jerpelite, prin pielea aspră a trupurilor pipernicite, prost hrănite, scofîlcite de ani întregi de trudă, în mine și fabrici, pînă în inima lor și chiar dincolo de ea, pînă în măruntaiele timpului. Abia cum pricepea de ce regimentul acesta era alcătuit din numai din pitici, născuți din fumul și murdăria uzinelor, în umezeala și întunecimea minelor, în foamete, mizerie, greve, lăcomie omenească și în ipocrizia neagră a secolului al XIX lea. Pe nici unul dintre ei nu-l ajunse norocul, după cum nu-i ajutase nici pe părinții lui, urcînd din generație în generație, și așa ieșiseră din pîntecele timpului, regimente întregi de oameni schilozi, degenerați, nenorociți. Cum nu era pe deplin conștient, i se părea că numărul lor crește, că vin milioane de oameni, nu numai din Midland, ci și din Franța, din Germania, din America, din Italia, din întreaga lume occidentală, o mare de oameni în plină mișcare.
(...) Peste alte două luni, fusese decorat pentru fapta lui vitejească, dar nimeni nu știuse că Ransome pornise la atac nu din eroism și convingere, ci pentru că sperase să fie ucis, să nu mai îndure rușinea de a fi om, de a mi constitui a miliarda parte din ceea ce constituia „occidentul civilizat”.
În cursul convalescenței, depresiunea nervoasă continuase să-l supere. Cînd tatăl său venise spre a-i propune să-l mute la o unitate ferită de primejdii, la care avea dreptul după ce fusese rănit de două ori și decorat cu „Victoria Cross”*****, uimise pe toată lumea primind. Se săturase de măcelul acesta orb.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roma al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 111-113.
NOTE M. T.
* Flandra = Regiunea de vest a Belgiei, cu litoral la Marea Nordului. Teatru de război în Primul Război Mondial (1914-1918) ca parte a Frontului de Vest, unde armata germană înfrunta aliații anglo-franco-belgieni.
** Oxford = Cea ma veche universitate engleză, existentă în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1)
*** Dominioanele Canada și Africa de Sud = Conferința Imperiului Britanic din 1926 descria Marea Britanie și dominioanele sale ca „comunități autonome în cadrul Imperiului Britanic, cu statut egal, în nici un fel subordonate una alteia în orice asopect al politicii interne și externe, dar unite printr-un angajament comun față de Coroană și asociate în mod liber în Comunitatea Britanică de Națiuni”. (http://www.britannica.com/topic/dominion-British-Commonwealth)
**** PICIÓR, picioare, s. n. (...) 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) – Lat. petiolus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/picior)
***** Victoria Cross = Cea mai înaltă decorație militară britanică, introdusă în 1856 de regina Victoria. (http://www.nationalarchives.gov.uk/help-with-your-research/research-guides/victoria-cross-registers-1856-1944/)
(...)
Ransome nu putea preciza momentul în care simțise primul simptom al acestei boli. Se întîmplase într-o seară, în Flandra*, puțin timp după aniversarea vîrstei de douăzeci de ani, și cu două zile înainte de a fi rănit a doua oară. (...) Ședea pe pămînt, rezemîndu-se cu spinarea de peretele unei case lovite de bombardamentul din ajun. Asculta, fără să-și dea seama, huruitul îndepărtat și exploziile proiectilelor germane, care spulberau sistematic satele însiruite printre dealurile de dincolo de Boschaepe. Se îndopase cu brînză și cu bere flamandă și stătea relaxat, gîndindu-se cu plăcere că mai avea o noapte de răgaz înainte de a trebui să se întoarcă în prima linie. Războiul nu-l mai înflăcăra de mult. Avea oroare de acest măcel întunecat și înspăimîntător.
Se gîndea la satul Nolham, liniștit și plin de grădini, se întreba ce-o fi făcînd părinții lui la ora aceea și de ce treabă avea să se apuce el după încheierea războiului. Seva înapoia acasă și se va ocupa de una dintre ferme, va studia cîțiva ani la Oxford**, ori va cutreiera Canada sau Africa de Sud*** în căutarea unei lumi noi, în care să-și făurească altă viață, eliberîndu-se de toate constrîngerile de acasă. Un sunet vesel și ascuțit de fluier îl trezi din visări. Întoarse capul și văzu coborînd strada, dinspre Ypres, douăsprezece companii din Regimentul Midland, care veneau să întărească liniile belgiene. Unitățile acestea se aflau în localitate de vreo zece zile, poate chiar mai mult. În tot acest timp le văzuse de mai multe ori, fără să-i atragă în mod deosebit atenția. De data aceasta avu impresia că le vede cu alți ochi. Nu erau oameni, ci maimuțe, un întreg regiment de maimuțe, lipsit însă de umorul grotesc al maimuțelor.
Se apropiară de el, mărșăluind, apoi îl depășiră. Nici unul din acești oameni nu era mai înalt de cinci picioare****. Grotești, îndîrjiți, bravi, dar în același timp rahitici și deformați. Defilau prin fața lui, rînduri-rînduri, legănindu-și ritmic brațele în sunetele fluierului. Simți atunci pentru ei o milă profundă. I se părea că vede prin uniformele lor jerpelite, prin pielea aspră a trupurilor pipernicite, prost hrănite, scofîlcite de ani întregi de trudă, în mine și fabrici, pînă în inima lor și chiar dincolo de ea, pînă în măruntaiele timpului. Abia cum pricepea de ce regimentul acesta era alcătuit din numai din pitici, născuți din fumul și murdăria uzinelor, în umezeala și întunecimea minelor, în foamete, mizerie, greve, lăcomie omenească și în ipocrizia neagră a secolului al XIX lea. Pe nici unul dintre ei nu-l ajunse norocul, după cum nu-i ajutase nici pe părinții lui, urcînd din generație în generație, și așa ieșiseră din pîntecele timpului, regimente întregi de oameni schilozi, degenerați, nenorociți. Cum nu era pe deplin conștient, i se părea că numărul lor crește, că vin milioane de oameni, nu numai din Midland, ci și din Franța, din Germania, din America, din Italia, din întreaga lume occidentală, o mare de oameni în plină mișcare.
(...) Peste alte două luni, fusese decorat pentru fapta lui vitejească, dar nimeni nu știuse că Ransome pornise la atac nu din eroism și convingere, ci pentru că sperase să fie ucis, să nu mai îndure rușinea de a fi om, de a mi constitui a miliarda parte din ceea ce constituia „occidentul civilizat”.
În cursul convalescenței, depresiunea nervoasă continuase să-l supere. Cînd tatăl său venise spre a-i propune să-l mute la o unitate ferită de primejdii, la care avea dreptul după ce fusese rănit de două ori și decorat cu „Victoria Cross”*****, uimise pe toată lumea primind. Se săturase de măcelul acesta orb.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roma al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 111-113.
NOTE M. T.
* Flandra = Regiunea de vest a Belgiei, cu litoral la Marea Nordului. Teatru de război în Primul Război Mondial (1914-1918) ca parte a Frontului de Vest, unde armata germană înfrunta aliații anglo-franco-belgieni.
** Oxford = Cea ma veche universitate engleză, existentă în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1)
*** Dominioanele Canada și Africa de Sud = Conferința Imperiului Britanic din 1926 descria Marea Britanie și dominioanele sale ca „comunități autonome în cadrul Imperiului Britanic, cu statut egal, în nici un fel subordonate una alteia în orice asopect al politicii interne și externe, dar unite printr-un angajament comun față de Coroană și asociate în mod liber în Comunitatea Britanică de Națiuni”. (http://www.britannica.com/topic/dominion-British-Commonwealth)
**** PICIÓR, picioare, s. n. (...) 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) – Lat. petiolus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/picior)
***** Victoria Cross = Cea mai înaltă decorație militară britanică, introdusă în 1856 de regina Victoria. (http://www.nationalarchives.gov.uk/help-with-your-research/research-guides/victoria-cross-registers-1856-1944/)
luni, 22 iulie 2013
marți, 19 februarie 2013
Dimensiunea socială a capitalismului vest-european la începutul secolului XIX (C. BRONTE 1849)
În 1849, scriitoarea englezoaică Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley, a cărui acțiune se petrece în 1811-1812 în regiunea nordică Yorkshire, când Anglia se afla în plină revoluție industrială declanșată în secolul anterior. Personajul principal masculin, tânărul industriaș textilist Robert Moore, discută situația socială cu Joe Scott, unul dintre muncitorii săi de încredere, în așteptarea noilor utilaje cu care spera să mărească producția, dar care ar fi dus la concedierea unei părți a muncitorilor.
<- (...) Va să zică nu sîntem la pămînt, așa-i patroane? strigă Joe.
-Nici de doi bani, mon garcon - adică băiatule - hai, scoală-te și să dăm o raită prin fabrică pînă nu vin lucrătorii, că vreau să-ți arăt ce plănuiesc pentru viitor. Totuși o s-avem mașinile, Joseph; ai auzit vreodată de Bruce (2)?
-Și de păianjen? Da, cum să nu: am citit și eu istoria Scoției și se-ntâmplă să știu în privința asta cît și dumneavoastră; și după cîte pricep vreți să spuneți că n-o să vă dați bătut.
-Așa e.
-Aveți cumva bani lăsați acolo, în țara dumneavoastră? întrebă Joe în vreme ce își strîngea lucrurile cu care își improvizase culcușul și le punea la locul lor.
-În țara mea! Care-i țara mea?
-Cum care? Franța - nu?
-Nu Franța, asta în nici un caz. Întîmplarea că francezii au cucerit Anversul, unde m-am născut eu, nu mă face deloc franțuz.
-Atunci Olanda?
-Nu sunt nici olandez: acuma confunziu Anversul cu Amsterdamul.
-Flandra cumva?
-Mi-e silă de ce vrei tu să lași să se-nțeleagă, Joe! Eu - și flamand! Am eu mutră de flamand? -nasul butucănos și proeminent, fruntea îngustă și teșită, ochii albaștri spălăciți, „à fleur de tête (1)? Sînt cumva numai trup și picioare deloc, așa cum arată un flamand? Dar tu nici nu știi cum arată - neerlandezii ăștia. Joe, eu sînt din Anvers: maică-mea a fost de acolo, deși se trăgea dintr-un neam franțuzesc, pricină pentru care vorbesc eu franțuzește.
-Dar taăl dumneavoastră a fost din Yorkshire, de unde iese că și dumneavoastră sunteți puțintel de pe-aici; și oricine poate să vadă că sînteți din sîngele nostru, dornic să faceți bani și să mergeți mereu înainte cum sînteți.
-Joe, ești cam porc-de-cîine; dar eu am fost dintotdeauna deprins, încă din tinerețe, cu obrăznicia asta țărănească: la classe ouvrière - așa se spune în Belgia muncitorilor - se poartă brutal cu patronii lor; și prin brutal, Joe, vreau să spun brutalement, ceea ce, probabil, tradus exact ar suna grosolan.
-În țara asta noi spunem deschis ce avem pe suflet; iar preoții ăștia tineri și domnii cei mari de la Londra e mirați că sîntem neciopliți, da' nouă ne merge la inimă să le dăm pricină de mirare și ne veselim de-a mai mare hazul cînd îi vedem cum holbează ochii cît cepele și-și întind mînușițele, de parcă le-ai azvârli cu gunoi în față, și pe urmă să-i auzim cum zic mușcîndu-și vorbele alea scurte: „Vai! Vai! Ce sălbatici! Ce blestemați!”
-Și sînteți sălbatici, Joe; doar n-oți fi crezînd că sînteți civilizați, nu-i așa?
-Ei, ața și așa, așa și-așa, patroane. Eu zic că noi ăștia, lucrătorii de prin fabrici de-aici din nord sîntem mult mai deștepți și știm mult mai multe decît știe fermierii ăia din sud. Negoțul ne ascute mintea; iar cei de e mecanici, ca mine, e siliți să gîndească. Știți dumneavoastră? Tot scotocind eu la mașinării și altele dintr-astea, am ajuns să mă deprind ca atuncea cînd văd ceva să caut și care-i pricina, și deseori zăbovesc multă vreme la asemenea treburi; ba a mai început să-mi placă să și citesc și-s dornic să aflu ce-or fi avînd de gînd ăia de zice că ne guvernează să facă pentru noi și cu noi; și e alții încă mai deștepți ca mine; mulți sînt printre flăcăii noștri unsuroși de miroase a păcură, și dintre vopsitorii cu pielea ba albastră, ba neagră e mulți de au capul cît banița și sînt în stare să-ți lămurească ce zice într-o afurisită de aia de lege, la fel de bine ca și dumneavoastră sau bătrînul de Yorke, da' mai e și unii de nu prea ne au la inimă, cum e Christopher Sykes de la Whinbury și scandalagii cu gură mare ca diaconul ăsta al lui Helstone, Peter Irlandezul.
-Știu, Scott, tu te crezi băiat deștept.
-Ei, mă descurc și eu; mă pricep săspun care-i brînză și care-i cretă, și înțeleg destul de limpede că m-am folosit de prilejurile care mi-au ieșit în cale, mult mai bine decît socotesc unii de primprejurul meu; numa' că în Yorkshire e acuma mii de oameni la fel de buni ca și mine, și vreo doi-trei încă și mai de nădejde.
-Ești un om tare de ispravă - un flăcău minunat; dar ți s-a cam suit la cap, începi să semeni cu un nătărău înfumurat cu toate balivernele astea ale tale, Joe! Nu trebuie să crezi că dacă ai ajuns să ciugulești cîteva cunoștințe de matematici practice, și ai aflat unele fleacuri din elementele chimiei, uitîndu-te în fundul căzilor de vopsit, acuma ești un savant neluat în seamă; și nu este cazul să presupui că dacă afacerile nu merg totodeauna ca pe roate, iar tu, și alții de-o seamă cu tine, mai rămîneți cîteodată și fără lucru și fără pîine, din pricina asta categoria voastră e o clasă de martiri și întreaga formă de guvernămînt sub care trăiți e bună de aruncat la gunoi. Ba mai mult de atîta, nu este cazul să lași nicii o clipă să se înțeleagă că toate virtuțile s-au refugiat în colibe și au părăsit pentru totdeauna casele cu acoperiș de ardezie. Să afli de la mine că urăsc din toată inima soiul ăsta de prostii, fiindcă știu foarte bine că omul este om oriunde s-ar afla, fie sub acoperiș de țiglă, fie sub acoperiș de paie, și că în orice făptură omenească, atîta vreme cît mai răsuflă, viciul și virtutea se găsesc întotdeauna amestecate, în proporții mai mari sau mai mici, iar proporțiile astea nu sînt hotărîte de ranguri. Am întâlnit nemernici care erau bogați și am întîlnit nemernici care erau săraci, după cum am întîlnit și nemernici care nu erau nici bogați și nici săraci, dar împliniseră dorința Agarei (1) și trăiau într-o bunăstare modestă și voioasă.
(2) Robert Bruce (1274-1329), rege al Scoției, care l-a învins în 1314 pe Eduard al II lea al Angliei.
(1) Bulbucați (fr.).
(1) Personaj biblic, sclava lui Abraham și mama lui Ismael. Izgonită împreună cu fiul ei în pustie, s-a rugat atît pînă cînd un înger le-a arătat un izvor și astfel l-a putut scăpa de la moarte pe Ismael.
>
SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, I, trad. D. Mazilu, edit. Clip Impex, București, 1993, pp.60-63.
<- (...) Va să zică nu sîntem la pămînt, așa-i patroane? strigă Joe.
-Nici de doi bani, mon garcon - adică băiatule - hai, scoală-te și să dăm o raită prin fabrică pînă nu vin lucrătorii, că vreau să-ți arăt ce plănuiesc pentru viitor. Totuși o s-avem mașinile, Joseph; ai auzit vreodată de Bruce (2)?
-Și de păianjen? Da, cum să nu: am citit și eu istoria Scoției și se-ntâmplă să știu în privința asta cît și dumneavoastră; și după cîte pricep vreți să spuneți că n-o să vă dați bătut.
-Așa e.
-Aveți cumva bani lăsați acolo, în țara dumneavoastră? întrebă Joe în vreme ce își strîngea lucrurile cu care își improvizase culcușul și le punea la locul lor.
-În țara mea! Care-i țara mea?
-Cum care? Franța - nu?
-Nu Franța, asta în nici un caz. Întîmplarea că francezii au cucerit Anversul, unde m-am născut eu, nu mă face deloc franțuz.
-Atunci Olanda?
-Nu sunt nici olandez: acuma confunziu Anversul cu Amsterdamul.
-Flandra cumva?
-Mi-e silă de ce vrei tu să lași să se-nțeleagă, Joe! Eu - și flamand! Am eu mutră de flamand? -nasul butucănos și proeminent, fruntea îngustă și teșită, ochii albaștri spălăciți, „à fleur de tête (1)? Sînt cumva numai trup și picioare deloc, așa cum arată un flamand? Dar tu nici nu știi cum arată - neerlandezii ăștia. Joe, eu sînt din Anvers: maică-mea a fost de acolo, deși se trăgea dintr-un neam franțuzesc, pricină pentru care vorbesc eu franțuzește.
-Dar taăl dumneavoastră a fost din Yorkshire, de unde iese că și dumneavoastră sunteți puțintel de pe-aici; și oricine poate să vadă că sînteți din sîngele nostru, dornic să faceți bani și să mergeți mereu înainte cum sînteți.
-Joe, ești cam porc-de-cîine; dar eu am fost dintotdeauna deprins, încă din tinerețe, cu obrăznicia asta țărănească: la classe ouvrière - așa se spune în Belgia muncitorilor - se poartă brutal cu patronii lor; și prin brutal, Joe, vreau să spun brutalement, ceea ce, probabil, tradus exact ar suna grosolan.
-În țara asta noi spunem deschis ce avem pe suflet; iar preoții ăștia tineri și domnii cei mari de la Londra e mirați că sîntem neciopliți, da' nouă ne merge la inimă să le dăm pricină de mirare și ne veselim de-a mai mare hazul cînd îi vedem cum holbează ochii cît cepele și-și întind mînușițele, de parcă le-ai azvârli cu gunoi în față, și pe urmă să-i auzim cum zic mușcîndu-și vorbele alea scurte: „Vai! Vai! Ce sălbatici! Ce blestemați!”
-Și sînteți sălbatici, Joe; doar n-oți fi crezînd că sînteți civilizați, nu-i așa?
-Ei, ața și așa, așa și-așa, patroane. Eu zic că noi ăștia, lucrătorii de prin fabrici de-aici din nord sîntem mult mai deștepți și știm mult mai multe decît știe fermierii ăia din sud. Negoțul ne ascute mintea; iar cei de e mecanici, ca mine, e siliți să gîndească. Știți dumneavoastră? Tot scotocind eu la mașinării și altele dintr-astea, am ajuns să mă deprind ca atuncea cînd văd ceva să caut și care-i pricina, și deseori zăbovesc multă vreme la asemenea treburi; ba a mai început să-mi placă să și citesc și-s dornic să aflu ce-or fi avînd de gînd ăia de zice că ne guvernează să facă pentru noi și cu noi; și e alții încă mai deștepți ca mine; mulți sînt printre flăcăii noștri unsuroși de miroase a păcură, și dintre vopsitorii cu pielea ba albastră, ba neagră e mulți de au capul cît banița și sînt în stare să-ți lămurească ce zice într-o afurisită de aia de lege, la fel de bine ca și dumneavoastră sau bătrînul de Yorke, da' mai e și unii de nu prea ne au la inimă, cum e Christopher Sykes de la Whinbury și scandalagii cu gură mare ca diaconul ăsta al lui Helstone, Peter Irlandezul.
-Știu, Scott, tu te crezi băiat deștept.
-Ei, mă descurc și eu; mă pricep săspun care-i brînză și care-i cretă, și înțeleg destul de limpede că m-am folosit de prilejurile care mi-au ieșit în cale, mult mai bine decît socotesc unii de primprejurul meu; numa' că în Yorkshire e acuma mii de oameni la fel de buni ca și mine, și vreo doi-trei încă și mai de nădejde.
-Ești un om tare de ispravă - un flăcău minunat; dar ți s-a cam suit la cap, începi să semeni cu un nătărău înfumurat cu toate balivernele astea ale tale, Joe! Nu trebuie să crezi că dacă ai ajuns să ciugulești cîteva cunoștințe de matematici practice, și ai aflat unele fleacuri din elementele chimiei, uitîndu-te în fundul căzilor de vopsit, acuma ești un savant neluat în seamă; și nu este cazul să presupui că dacă afacerile nu merg totodeauna ca pe roate, iar tu, și alții de-o seamă cu tine, mai rămîneți cîteodată și fără lucru și fără pîine, din pricina asta categoria voastră e o clasă de martiri și întreaga formă de guvernămînt sub care trăiți e bună de aruncat la gunoi. Ba mai mult de atîta, nu este cazul să lași nicii o clipă să se înțeleagă că toate virtuțile s-au refugiat în colibe și au părăsit pentru totdeauna casele cu acoperiș de ardezie. Să afli de la mine că urăsc din toată inima soiul ăsta de prostii, fiindcă știu foarte bine că omul este om oriunde s-ar afla, fie sub acoperiș de țiglă, fie sub acoperiș de paie, și că în orice făptură omenească, atîta vreme cît mai răsuflă, viciul și virtutea se găsesc întotdeauna amestecate, în proporții mai mari sau mai mici, iar proporțiile astea nu sînt hotărîte de ranguri. Am întâlnit nemernici care erau bogați și am întîlnit nemernici care erau săraci, după cum am întîlnit și nemernici care nu erau nici bogați și nici săraci, dar împliniseră dorința Agarei (1) și trăiau într-o bunăstare modestă și voioasă.
(2) Robert Bruce (1274-1329), rege al Scoției, care l-a învins în 1314 pe Eduard al II lea al Angliei.
(1) Bulbucați (fr.).
(1) Personaj biblic, sclava lui Abraham și mama lui Ismael. Izgonită împreună cu fiul ei în pustie, s-a rugat atît pînă cînd un înger le-a arătat un izvor și astfel l-a putut scăpa de la moarte pe Ismael.
>
SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, I, trad. D. Mazilu, edit. Clip Impex, București, 1993, pp.60-63.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)