Revelația nemuririi pentru un veteran englez nereligios în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...) Apoi încetul cu încetul avu o senzație pe care nu o mai încercase de la război*, simțământul unei prezențe în preajma lui, în bezna aceea care plutea peste copacii foșnitori și peste toate victimele dispărute în îngrozitoarea catastrofă. Odinioară, simțămîntul acesta îl înspăimîntase mai tare decît toate proiectilele și gloanțele. Simțămîntul acesta îi cuprindea treptat întreaga ființă aidoma unei ape foarte reci, care se ridică centimetru cu centimetru, înfrîngîndu-i luciditatea, inteligența, judecata. Odinioară, e mult de atunci, simțea prezența invizibilă și intangibilă a miilor de cadavre care zăceau zdrobite și sfîșiate în fertilele noroaie flamande** din jurul său. Atunci spaima îi înghețase sîngele și făcuse să i se încrînceneze pielea. Frica aceea fusese mai înspăimîntătoare decît orice, fiindcă depășea rațiunea și credința lui copilărească în imposibilitatea nemuririi. Era ca și cum niște spirite nevăzute ar fi plutit deasupra noroaielor, rostiund cu un ton de mustrare: „Nu sîntem morți. Nu există moarte!”
Dar acum nu era înspăimântat. În vreme ce stătea singur în luntre, înconjurat de beznă, știa că spiritele erau acolo, născute nu din imaginația lui, așa cum își închipuise multă vreme, ci reale, dar posedînd o substanță care nu putea fi nici văzută, nici percepută de simțurile lui imperfecte. Acum nu-l năpădea spaima, ci încerca o pace și o înțelegere deplină.

(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 378-379.

NOTE M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918)
** Flandra = Provincie din vestul Belgiei, parte a  Frontului de Vest din P. R. M., unde britanicii au luptat cu germanii într-un război de tranșee.
** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Creditor versus debitor în capitalismul britanic din secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Și ca regulă generală, pe care-o proclamă toți creditorii înclinați spre severitate, dar destul de îngăduitori față de ei înșiși, nici unul din oamenii care au dat greș în afaceri nu-i, fără îndoială, om cinstit. Ei ascund întotdeauna cîte ceva; exagerează posibilitățile de cîștig; nu suflă un cuvînt despre situația reală a afacerilor; declară că totul e în regulă, pe cînd ei nu mai au în realitate nici o speranță; au zîmbetul pe buze (ce zîmbet dureros) chiar cînd se găsesc la doi pași de faliment și sînt gata să se agațe de orice pretext, ca să obțină o amînare, sau de orice sumă de bani ca să întîrzie, măcar cu cîteva zile, inevitabila catastrofă. „Jos cu necinstea asta!” strigă victoriosul creditor, acoperindu-l de ocări pe dușmanul căzut la pămînt. „Nebunule, de ce te agăți de un pai?” îi șoptește rațiunea calmă omului care se îneacă. „Nemernicule, de ce cauți să mă scapi, să nu apari în inevitabila Gazette*? spune prosperitatea nenorocitului care se zbate în neagra deznădejde. Cine n-a băgat în seamă zelul cu care cei mai apropiați prieteni și oamenii cei mai cinstiți se suspectează unii pe alții și se acuză reciproc de înșelătorie cînd e vorba de bani? Fiecare face așa. Fiecare are dreptate, bănuiesc, și lumea e plină de tîlhari.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 181.

NOTE M. T.
* The London Gazette a fost întemeiată în 1665 ca un ziar oficial, având și o secțiune destinată anunțării insolvențelor și a falimentelor. (https://www.thegazette.co.uk/history)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

„Vasile Nicolau” (ANTONESCU 1992)

 Costin Antonescu, Vasile Nicolau, „Tomis”, Constanța, 1992 , p. 11, 15.

Există și artiști care își disimulează existența personală, lăsând ca opera să se identifice cu biografia intimă, să vorbească mai mult sau mai puțin spectaculos în numele acesteia. După cum există și artiști a căror operă este emanația tumultuoasă a unei existențe publice. Creația, ca semn de punctuație intercalat în fraza existenței sau existența supusă frazelor creației; între aceste două fronturi inima și cugetul lui Vasile Nicolau execută balansul originalității.

În cei peste 30 de ani de existență în spațiul sugestiei plastice, artistul nu s-a încumetat decât în cinci rânduri să-și așeze numele pe afișul unor expoziții personale. V. N. invocă și concretizează în pasta lutului sau în aceea a culorii un discurs interior captivant iluminat uneori de religios, iar alteori de un grotesc cu rădăcini în viziuni livrești, de o monumentalitate concedată adesea dimensiunilor, dar, cel mai frecvent, imagisticii răscolitoare la care privitorul participă cu propriile sale gânduri.

Așa cum sugeram, substanța acestui patos creativ se rafinează în instalațiile pitorești ale unei biografii personale din care nu lipsesc evadările adolescenței, călătoriile lungi și istovitoare în cotloanele aparent infertile ale unei vieți minate (sau mănate?) de o nesățioasă curiozitate artistică. 

Nu pot trece, totuși, peste evocarea ultimei familii de olari constănțeni, strunită cu vigoare și tandrețe de văduva Ana Aretia Grapă. În cuptorul acestor olari și-a „ars” și V. N. întâile viziuni.

De la maeștrii săi în studii libere de artă (Gheorghe Firică și Petre Nechita) sau în studii de spirit (Costel Badea și Gheorghe Fărcașiu), V. N. a luat elementele structurale ale predilecției sale: ceramica. Lucrările sale induc, însă, un puternic aer de personal, rezonant cu un fel incitant de a privi lumea oprită în ipostazele sale de mirare. O mirare a formei, dar și o mirare a conținutului pe care numai ochiul hărăzit al artistului o poate surprinde în tumultoasa curgere a existenței.

Iată, de pildă, „Statornicia rațiunii”. Un sobor de homunculi adunat într-un „teatru de cinema” pentru a privi un film nesfârșit, proiectat pe cer. Din când în când câte o imagine albastră picură peste ei devenindu-le obadă (sau obidă?), fiecare dintre aceste personaje transformându-se într-o conservă de gânduri. Este aceasta o posibilă metaforă plastică a rațiunii fără rațiune, căci statornicia la care se gândește artistul nu este în nici un caz una calitativă.

Atât „Fluturele nopții”, cât și „Fructul pământului”, primul prezentându-se sub forma unei ființe agresive, gnom aflat la granița dintre regnuri, ascunzând în priviri un fel damnat de a scruta lumea, în în fond - un proiectil care smulge în zbor rădăcinile esențiale ale planetei, iar cel de-al doilea fiind o creatură acvatică care dezvăluie cu o stinghereală ușor erotizată omul zăvorât în celula propriilor sale obsesii, subliniază suficient modalitatea prin care V. N. îmbină capacitățile de semnificație ale unui sub-text de proveniență poetic-filosofică. Fiecare lucrarea a sa era o poveste inclusă. Cum, de asemenea, fiecare lucrare a sa stimulează nașterea unor imagini poetice confirmând existența inefabilă a gândului dincolo de formă.

Bucătăreasa și Mâncătorul de oameni (GLUCKSMANN 1975)

Andre Glucksmann, Bucătăreasa și Mâncătorul de oameni, trad. M. Ciolan (Paris, 1975), Humanitas/Eseul politic, București, 1991, 268 p.

7 Introducere: De la Atlantic la Kolâma

11 I. Rusia în mințile noastre
În oglinda Kolâmei - La început a fost rezistența - „Caut popor în putere. Bucătăresele să se abțină” - Ora siberiană - Filozoful, țărănoiul și saboții poetului - Despre necesitatea de a mângâia istoria în răspăr - Cine judecă - Floare ruptă de pe deal... - Știința secolului: până unde să guverneze plebea din exterior?

69 II. Cea mai gogonată minciună a secolului: Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

71 1. Congelatoare brevetate ca „socialiste”

93 2. Internarea și rațiunea ei socială sau noile aventuri ale lui Ludovic XIV
Marea curățenie de primăvară - Cadre sovietice, încă un efort ca să fiți republicane!

105 3. Economia politică a muncii silnice
O problemă economică a „socialismului în URSS” - Retrospectivă - Despre deosebirea principalului de secundar - Libertatea este necesitatea înțeleasă - Electrificarea, plus puterea lagărelor - Secretele infrastructurii - „URSS - un exemplu de acord perfect între relațiile de producție și caracterul forțelor de producție” (Stalin) - Legile transformării dialectice a pisicii în pisică

125 4. Revoluția prin metoda asimilării
Poporul greșește întotdeauna - Pedagogie prin epurare - Într-o chestiune de drepturi de autor

149 5. Discursurile supunerii voluntare
Poliția neuronilor - Latura activă a bătrânului Platon - „Soare cu gâtul frânt” - Poveste cu bețivi - să faci să vorbească - Esența și existența - Tablele vii ale legii

173 6. Epidermice lumini
Ca să nu mori de rațiune - Afișe vii - La sursele cunoașterii

189 Concluzie: Zgâilă
Să-ți pui Stalină gurii - Arta de a fi o imagine