Artiști ai Teatrului Fantasio Constanța (LĂPUȘAN 2010)

 Aurelia Lăpușan & Ștefan Lăpușan, Valori ale culturii de masă în Dobrogea. Școala Populară de Arte și Meserii, Constanța, 2010

(...) „(...) Chiar dacă n-au fost angajați permanenți ai Teatrului Fantasio, o pleiadă de artiști valoroși din țară ne-au onorat cu prezența lor. Dintre aceștia, Margareta Pâslaru. Mama sa, Magda Dimitriu-Bârlad, apreciată soprană de operă, crescută în casa lui Beniamino Gigli (1890-1957), celebrul tenor italian, a fost un timp corepetitoare la Teatrul Liric. Multe din creațiile mele au fost lansate de M. P., devenind șlagăre. „Ale tale”, pe care împreună cu Dan Spătaru l-a prezentat la Festivalul internațional de la Varadero - Cuba, a primit Marele Premiu. După doi ani, acest cântec a fost preluat și cântat pe scena Festivalului Cerbul de Aur de către Julio Iglesias.”

M. D. B. a fost corepetitoare la Școala Populară de Artă. Era fiica sculptorului  Ion Dimitriu Bârlad, autorul bustului lui Ion N. Roman.

La fel de statornici colaboratori au fost: Marina Voica, Corina Chiriac, Angela Similea, Ș. Hrușcă, V. Șeicaru, A. Jula, Miron, Doina Badea, Nicolae Nițescu, Aurelian Andreescu și mulți alți artiști de mare valoare. De asemenea, împreună cu Jean și Gelu și ceilalți comici ai teatrului în multe spectacole au obținut succese pe scenă la Fantasio: Amza Pellea, Dem Rădulescu, Marin Moraru, Nae Roman, N. Stroe, Mircea Crișan, Stela Popescu și mulți alți valoroși artiști.

La 1 aprilie 1969 s-a înființat Teatrul de Revistă Fantasio Constanța, cu administrația și atelierele în fostul sediu de pe bd. Ferdinand.

În 1975, a fost creată Secția de Teatru Muzical pentru Copii și Tineret cu Sorina Braun, Elena Iacob, Mioara Fraum, Petrișor Tănase, Vasile Bota, Rodica Țocu. Pentru a diversifica ceastă secție, s-a angajat în 1985 formația vocal instrumentală Euxin și încă trei soliști vocali, cu care a început organizarea de concerte rock.

Festivalul Național al Teatrelor de Revistă la Constanța (DUNĂREANU 2002)

 Ovidiu Dunăreanu, „Tomis”, 2002

Ediția a 7 a a Festivalul Național al Teatrelor de Revistă din România, organizată la Constanța de Teatrul „Fantasio”, a inclus în program și tradiționalul „Colocviu” asupra problemelor stringente ale revistei. Reuniunile din anii trecuți au pus în discuție calitatea textului și muzicii spectacolului de revistă, manageriatului unui teatru de acest profil în condițiile economiei de piață și ale tranziției, valoarea montărilor prezentate în concurs, regia și coregrafia spectacolului de revistă.

Colocviul a avut ca subiect „Teatrul de revistă și publicul său”, criza prin care trece această relație ca o reflectare fidelă a aceleia prin care trec astăzi economia și societatea românească și consecințele ei multiple asupra evoluției culturii și dramaturgiei naționale. Au fost prezenți la dialog personalități ale revistei contemporane - actori, regizori, muzicieni, scenografi, coregrafi, directori - și scriitori, ziariști, cronicari de teatru: Draga Olteanu Matei - președinta juriului, Geo Saizescu - decanul Facultății de Arte „Hyperion”, Alexandru Arșinel - directorul Teatrului „Constantin Tănase”, Aurel Storin - secretar literar al Teatrului „Constantin Tănase”, Lucian Sabados - directorul Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, Mihai Sorin Vasilescu - directorul Teatrului „Fantasio”, Anton Tauf - directorul Teatrului Dramatic din Baia Mare, Florin Melinte - directorul Teatrului Muzical „Nicolae Leonard” din Galați, Cornel Udrea - scriitor, Carmen Chihaia - cronicar dramatic revista „Teatru Azi”, Jean Badea - secretar literar al Teatrului „Fantasio”, Doru Mareș - scriitor, reprezentantul Ministerului Culturii, Constantin Paraschivescu - cronicar dramatic revista „Scena”, Mariana Criș - revista „Rampa”, Gabriela Măgirescu - cotidianul „Curentul” și alții. O parte din părerile, frământările, gândurile, întrebările, îngrijorările, soluțiile și avertismentele exprimate de participanți - privind starea  revistei și comediei românești - se regăsesc în mare măsură sintetizate în mărturisirile pe care le publicăm mai jos.

„Colocviul George Sălceanu” („TOMIS” 2001)

 D. P., Colocviul George Sălceanu, „Tomis”, Constanța, 2001, iulie

În luna iunie s-a desfășurat la Constanța „Centenarul Nașterii Poetului Grigore Sălceanu”. Primul moment al acestei acțiuni culturale  organizate de Filiala „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Constanța, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” și Societatea Medicilor Scriitori și Publiciști din România, a constat dintr-o slujbă de pomenire la mormântul poetului (Cimitirul Central Constanța). În Aula Bibliotecii Județene Constanța a urmat Simpozionul Grigore Sălceanu. figura omului și poetului fiind evocate.de cei care l-au cunoscut și îi prețuiesc opera. Amintim printre aceștia pe: prof. univ. dr. C. D. Zeletin (membru titular al Academiei de Științe Medicale,  membru USR, președinte al SMSPR), conf. universitar Cristina Tamaș (membru a USR), conf. univ. dr. Constanța Călinescu, prof. Ion Faiter, Victor Corcheș (membru USR), Arthur Porumboiu (membru USR) ș. a. Al treilea moment al Centenarului a fost „in memoriam...”, desfășurându-se la CN „MB”, cu participarea corului liceului și a unui grup de elevi ce au susținut un recital de versuri din poeziile lui Grigore Sălceanu. Tot aici a avut loc vernisajul expoziției „Nopți pontice” a prof. Lucian Badea, pictor ce s-a inspirat din opera poetului.

Dacă pătrundem dincolo de cortina unei știri despre un eveniment cultural, trebuie scoasă în evidență atmosfera în care s-a desfășurat manifestarea. Pe de o parte, emulația organizatorilor și participanților la Simpozion și emoția stârnită de participarea excepțională a inițiatorului Centenarului, prof. univ. dr. C. D. Zeletin, scriitor, primul traducător al integralei Baudelaire în România, personalitate a vieții științifice și culturale românești, om de aleasă cultură și vie memorie literară, rafinat orator, iar pe de alta, trebuie amintită respingerea mai mult sau mai puțin fățișă de către reprezentanții mass-media a necesității și oportunității comemorării. Nu intrăm în amănunte, dar acest fapt negativ dă mai ales seama despre mediul cultural al Constanței. Dacă, așa cum mi-a spus un reprezentant mass-media, Grigore Sălceanu e un poet „minor”, care nu merită onoruri, atunci scriitorii „majori” nu sunt prin nimic mai apreciați, mai stimați și mai cunoscuți în Constanța decât acesta. Cultivarea numelor importante ale scriitorilor, artiștilor plastici, regizorilor, actorilor, coregrafilor, balerinilor - a celor recunoscuți pe plan național cel puțin - nu este o realitate a Constanței. În orice caz, organizarea Centenarului a necesitat un mare efort organizatoric și multă dragoste pentru cultură și ar fi meritat cu siguranță o iradiere spre public dincolo de numărul participanților direcți al simpozion, între care s-au aflat profesori, directori de școli și numeroși elevi, o iradiere poate chiar la nivel național. Merită să fie amintiți, în acest context, cei care au dus greul organizării: Dan Ioan Nistor (medic, poet), Nicolae Ceamitru (conf. univ. dr,, scriitor) și prof. Laura Rizu (CN „MB”).

Grigore Sălceanu s-a născut la Galați la 23 aprilie 1901, iar din 1920 numele său va fi legat de orașul de la Pontul Euxin, unde se stabilește. A fost elev, în cursul superior, al Liceului „Mircea cel Bătrân”, a urmat Facultatea de Litere și Filozofie a Universității București, continuându-și studiile la Sorbona. Participă la cenaclul literar al lui Mihail Dragomirescu și înființează el însuși un cenaclu la Constanța, pe care îl conduce două decenii. Colaborează la numeroase reviste literare ale vremii. Opera sa, parțial publicată, conține volume de poezie, poeme dramatice, tragedii (au fost jucate la Constanța Ovidius, Hyperion și Tropaeum Traiani) și numeroase traduceri din lirica universală, dar și din română în franceză (pastelurile lui Alecsandri, Luceafărul, Miorița, Meșterul Manole ș. a.).

Ca manifestare culturală, Centenarul Grigore Sălceanu a fost o reușită, din păcate nu urmată și de o  pe măsură reflectare în plan public.

„Periscop” (ROȘCA 1996)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1996, septembrie?

*

Librăria „Eminescu” din Constanța a găzduit lansarea volumului de debut al poetei Iulia Pană, apărut în condiții grafice de excepție la editura bucureșteană Du Styl. Noua apariție editorială, intitulată Imagine simplă, s-a bucurat de prezentările elogioase ale poetei Doina Uricariu, directorul editurii, și a lui Alexandru Paleologu, care a susținut un elevat și aplaudat dialog cu asistența.

*

Sonia Cristina Coman, membră a cercului de pictură „Rainbow” coordonat de profesorul Viorel Lungu, a fost recompensată de către International Children-s Art Museum din San Francisco cu un „Certificate of recognition”, pentru lucrarea „Să descoperim America. Olimpiada 1996”, intrată în fondul permanent al Muzeului de Artă din San Francisco.

*

Autorul Iosif Șerb a lansat la librăria „Eminescu” cel de-al doilea volum de poezie, intitulat O secundă de iubire, apărut în condiții grafice deosebite la editura „Mondograf”.

*

În cadrul ultimei ședințe a cenaclului „Mihail Sadoveanu” de la Cercul Militar Constanța, a fost prezentat și supus unor discuții critice volumul de versuri Univers interior al tinerei Gina Nicolae Comșa. Volumul a văzut lumina tiparului la editura constănțeană „Metafora”.

*

Muzeul Marinei Române a găzduit cea de-a cincea expoziție personală de pictură a artistului plastică Lucian Badea. Cele peste 40 de lucrări, în majoritate peisaje și portrete, s-au bucurat de aprecierile criticii de specialitate și ale iubitorilor de frumos prezenți la vernisaj.

„Arhitectura formelor ceramice” (TRUICĂ 199?)

 Ion Truică, Profil. Arhitectura formelor ceramice, „Tomis”, Constanța, 199?, 12

„... materia opune rezistență și nu se supune decât unui spirit capabil de o viziune coerentă și puternică” (Herbert Read)

Ne putem mândri cu o ceramică milenară: Cucuteni, Boian, Hamangia, Vădastra, Cârna sunt locuri unde vasele de ceramică și figurinele de lut au rodit în forme de o uimitoare frumusețe. Avem în sânge simțul formei perfecte, a ornamentului expresiv, integrat organic în suprafața ceramică. Simțim culoarea armonios, cu acuitate, cu alăturări cromatice contrastante, echilibrate pe volumul ornamentat. Vasele clădite din lut au formă blândă, alcătuită din rotunjimi ce definesc cu eleganță profilul fiecărei lucrări.

Dobrogea este un spațiu sacru pentru arta noastră, locul unde s-au întâlnit  arta greacă cu cea romană, arta slavă cu cea orientală, totul pe un substanțial fond autohton. Peisajul dobrogean este uneori marcat de tumuli, movile funerare care au adăpostit trupul vitejilor de odinioară. Pornind de la moliciunea formei tumulilor, ceramistul Gheorghe Fărcășiu a construit o lume a lui, populată cu forme calde, moi, parcă rotunjite de neobosita mișcare a nisipului. Ceramica imaginată de acest artist are contur decis și o siluetă verticală, zveltă. Uneori artistul secționează formele și le descoperă arhitectura interioară, alcătuită din mici cărămizi ceramice, asemenea unor ziduri desfășurate circular care ne amintesc de străvechii tumuli. Admirabile prin simțul compozițiile volumetrice, formele imaginate de G. F. se impun eleganța profilului, mereu altul de la o lucrare la alta. Se simte în ceramica artistului o sobră înțelegere a lutului, o tratare bazată pe alternanță de structuri plastice, formele principale, cărămizile, le simțim mai calde față de mortarul de un gri rece discret și realizează împreună un ansamblu expresiv, echilibrat, rezultat din alternarea proporțiilor și dimensiunilor.

G. F. este elevul lui Costel Badea, artist excepțional, creatorul școlii moderne de ceramică din România. În lucrările sale simțim lecția maestrului însușită în profunzime: respectul formei, expresivitatea cromatică a materialelor care alcătuiesc vasul ceramic, judicioasa  dimensionare a formelor în raport cu proporția omului, care le ajută să se integreze firesc în ambianța arhitecturală.

Admir la acest creator originalitatea și sobrietatea formelor ceramice, care îl plasează în zona elevată a artei contemporane. Mai trebuie amintit un lucru de cele mai multe ori uitat: colegialitatea. Artistul este un foarte bun coleg, un excelent coordonator al Filialei Constanța a Uniunii Artiștilor Plastici. Puțini știu cât timp și câtă energie consumă un organizator pentru bunul mers al unei asociații profesionale. Sunt bucuros că mai există astăzi, în aceste vremuri tulburi de sărăcie și de mizerie, asemenea artiști generoși care pot să fie alături de colegi, atât în momentele grele, cât și în clipele artistice de sărbătoare. Parcurgând elegantul catalog al Filialei UAP Constanța, tipărit cu ajutorul generos al sponsorilor locali, mi-am dat seama de forța artistică a acestui minunat colectiv, coordonat cu inteligență și dăruire de G. F.

„Vasile Nicolau” (ANTONESCU 1992)

 Costin Antonescu, Vasile Nicolau, „Tomis”, Constanța, 1992 , p. 11, 15.

Există și artiști care își disimulează existența personală, lăsând ca opera să se identifice cu biografia intimă, să vorbească mai mult sau mai puțin spectaculos în numele acesteia. După cum există și artiști a căror operă este emanația tumultuoasă a unei existențe publice. Creația, ca semn de punctuație intercalat în fraza existenței sau existența supusă frazelor creației; între aceste două fronturi inima și cugetul lui Vasile Nicolau execută balansul originalității.

În cei peste 30 de ani de existență în spațiul sugestiei plastice, artistul nu s-a încumetat decât în cinci rânduri să-și așeze numele pe afișul unor expoziții personale. V. N. invocă și concretizează în pasta lutului sau în aceea a culorii un discurs interior captivant iluminat uneori de religios, iar alteori de un grotesc cu rădăcini în viziuni livrești, de o monumentalitate concedată adesea dimensiunilor, dar, cel mai frecvent, imagisticii răscolitoare la care privitorul participă cu propriile sale gânduri.

Așa cum sugeram, substanța acestui patos creativ se rafinează în instalațiile pitorești ale unei biografii personale din care nu lipsesc evadările adolescenței, călătoriile lungi și istovitoare în cotloanele aparent infertile ale unei vieți minate (sau mănate?) de o nesățioasă curiozitate artistică. 

Nu pot trece, totuși, peste evocarea ultimei familii de olari constănțeni, strunită cu vigoare și tandrețe de văduva Ana Aretia Grapă. În cuptorul acestor olari și-a „ars” și V. N. întâile viziuni.

De la maeștrii săi în studii libere de artă (Gheorghe Firică și Petre Nechita) sau în studii de spirit (Costel Badea și Gheorghe Fărcașiu), V. N. a luat elementele structurale ale predilecției sale: ceramica. Lucrările sale induc, însă, un puternic aer de personal, rezonant cu un fel incitant de a privi lumea oprită în ipostazele sale de mirare. O mirare a formei, dar și o mirare a conținutului pe care numai ochiul hărăzit al artistului o poate surprinde în tumultoasa curgere a existenței.

Iată, de pildă, „Statornicia rațiunii”. Un sobor de homunculi adunat într-un „teatru de cinema” pentru a privi un film nesfârșit, proiectat pe cer. Din când în când câte o imagine albastră picură peste ei devenindu-le obadă (sau obidă?), fiecare dintre aceste personaje transformându-se într-o conservă de gânduri. Este aceasta o posibilă metaforă plastică a rațiunii fără rațiune, căci statornicia la care se gândește artistul nu este în nici un caz una calitativă.

Atât „Fluturele nopții”, cât și „Fructul pământului”, primul prezentându-se sub forma unei ființe agresive, gnom aflat la granița dintre regnuri, ascunzând în priviri un fel damnat de a scruta lumea, în în fond - un proiectil care smulge în zbor rădăcinile esențiale ale planetei, iar cel de-al doilea fiind o creatură acvatică care dezvăluie cu o stinghereală ușor erotizată omul zăvorât în celula propriilor sale obsesii, subliniază suficient modalitatea prin care V. N. îmbină capacitățile de semnificație ale unui sub-text de proveniență poetic-filosofică. Fiecare lucrarea a sa era o poveste inclusă. Cum, de asemenea, fiecare lucrare a sa stimulează nașterea unor imagini poetice confirmând existența inefabilă a gândului dincolo de formă.