<
(...)
Și ca regulă generală, pe care-o proclamă toți creditorii înclinați spre severitate, dar destul de îngăduitori față de ei înșiși, nici unul din oamenii care au dat greș în afaceri nu-i, fără îndoială, om cinstit. Ei ascund întotdeauna cîte ceva; exagerează posibilitățile de cîștig; nu suflă un cuvînt despre situația reală a afacerilor; declară că totul e în regulă, pe cînd ei nu mai au în realitate nici o speranță; au zîmbetul pe buze (ce zîmbet dureros) chiar cînd se găsesc la doi pași de faliment și sînt gata să se agațe de orice pretext, ca să obțină o amînare, sau de orice sumă de bani ca să întîrzie, măcar cu cîteva zile, inevitabila catastrofă. „Jos cu necinstea asta!” strigă victoriosul creditor, acoperindu-l de ocări pe dușmanul căzut la pămînt. „Nebunule, de ce te agăți de un pai?” îi șoptește rațiunea calmă omului care se îneacă. „Nemernicule, de ce cauți să mă scapi, să nu apari în inevitabila Gazette*? spune prosperitatea nenorocitului care se zbate în neagra deznădejde. Cine n-a băgat în seamă zelul cu care cei mai apropiați prieteni și oamenii cei mai cinstiți se suspectează unii pe alții și se acuză reciproc de înșelătorie cînd e vorba de bani? Fiecare face așa. Fiecare are dreptate, bănuiesc, și lumea e plină de tîlhari.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 181.
NOTE M. T.
* The London Gazette a fost întemeiată în 1665 ca un ziar oficial, având și o secțiune destinată anunțării insolvențelor și a falimentelor. (https://www.thegazette.co.uk/history)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu