Creditor versus debitor în capitalismul britanic din secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Și ca regulă generală, pe care-o proclamă toți creditorii înclinați spre severitate, dar destul de îngăduitori față de ei înșiși, nici unul din oamenii care au dat greș în afaceri nu-i, fără îndoială, om cinstit. Ei ascund întotdeauna cîte ceva; exagerează posibilitățile de cîștig; nu suflă un cuvînt despre situația reală a afacerilor; declară că totul e în regulă, pe cînd ei nu mai au în realitate nici o speranță; au zîmbetul pe buze (ce zîmbet dureros) chiar cînd se găsesc la doi pași de faliment și sînt gata să se agațe de orice pretext, ca să obțină o amînare, sau de orice sumă de bani ca să întîrzie, măcar cu cîteva zile, inevitabila catastrofă. „Jos cu necinstea asta!” strigă victoriosul creditor, acoperindu-l de ocări pe dușmanul căzut la pămînt. „Nebunule, de ce te agăți de un pai?” îi șoptește rațiunea calmă omului care se îneacă. „Nemernicule, de ce cauți să mă scapi, să nu apari în inevitabila Gazette*? spune prosperitatea nenorocitului care se zbate în neagra deznădejde. Cine n-a băgat în seamă zelul cu care cei mai apropiați prieteni și oamenii cei mai cinstiți se suspectează unii pe alții și se acuză reciproc de înșelătorie cînd e vorba de bani? Fiecare face așa. Fiecare are dreptate, bănuiesc, și lumea e plină de tîlhari.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 181.

NOTE M. T.
* The London Gazette a fost întemeiată în 1665 ca un ziar oficial, având și o secțiune destinată anunțării insolvențelor și a falimentelor. (https://www.thegazette.co.uk/history)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Pînă unde poate merge o persoană ca să-și salveze viața fără să-și piardă sufletul în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
- O să încerc. Apropo, am publicat de curînd o carte a canadianului ăla de limbă franceză. Grozavă! O să-ți trimit un exemplar, o să-i placă soției tale. Și, adăugă Grice ca pentru el, recomand-o și la alții.
(...)
„La urma urmei, gîndi el, pentru Grice toată chestiunea nu e decît o afacere. Wilfrid nu înseamnă nimic pentru el. În ziua de azi trebuie să acceptăm tot ce ne pică din cer.” Și Michael porni să cugete ce oare determina publicul să cumpere o carte care nu conținea nici eroism, nici memorii, nici crime? Imperiul? Prestigiul englezesc? Nu-i venea a crede. Nu! Ceea ce-i făcea să cumpere cartea era interesul fundamental legat de întrebarea pînă unde poate merge o persoană ca să-și salveze viața fără să-și piardă ceea ce numim suflet. Cu alte cuvinte, cartea se vindea datorită acelui lucru mărunt, considerat în unele cercuri a fi dispărut, numit Conștiință. Ridica în fața conștiinței fiecărui cititor o problemă la care nu se putea răspunde lesne; și faptul că autorul trăise în realitate acea întîmplare îl făcea pe cititor să-și spună că oricînd s-ar putea, în fond, să se afle și el într-un impas similar. Și ce s-ar face, bietul de el? Michael se simți brusc cuprins de unul din acele accese de considerație, ba chiar de respect faț de public, care-l apucau deseori și care-i făcea pe prietenii lui mai inteligenți să-l numească, atunci cînd vorbeau despre el, „Sărmanul Michael”.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 69.

Vechimea familiei în societatea engleză interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
- Ba nu; am avut o dădacă scoțiană. Ferse e un nume scoțian?
- Poate că la origine. Dar Ferse vine din Sussexul de vest, de undeva din munți - o familie veche.
- Dumneata gîndești că familiile vechi sînt bizare?
- Nu văd  de ce ar fi. Cînd într-o familie veche apare un caz de bizarerie, sare mai mult în ochi, în loc să treacă neobservat. Familiile vechi nu sînt închistate, ca oamenii de la țară.
(...)
- Unchiule, dumneata crezi că vechimea familiilor are importanță în sine?
- Ce înseamnă vechime? Într-un anume sens, toate familiile sînt la fel de vechi. Dar dacă te referi la o anumită calitate datorată împerecherii generațiilor în sînul aceleiași caste, ei bine, n-aș putea spune- există o anumită „rasare”, în sensul în care se poate aplica și la cîini și la cai; dar această trăsătură poate fi obținută în orice circumstanțe fizice favorabile - în depresiunile din preajma mării, de pildă; oriunde există condiții prielnice. O rasă bună generează o rasă bună - asta-i evident. Cunosc sate în nordul Italiei unde nu găsești o persoană de rang înalt; și toți sătenii sînt frumoși și rasați. Dar cîne vorba de progeniturile oamenilor de geniu sau ale celor ce dețin însușirile excepționale care împing oamenii în frunte - mi-e teamă că apare mai degrabă o distorsiune decît o simetrie. cel emai buine șanse le au poate familiile cu origine și tradiție militară sau navală; fizic robust și nu prea multă minte; dar cele din domeniile științei, legii, afacerilor, ajung la distorsiuni.  Nu! Direcția în care cred eu că „vechimea” familiilor are oarecare înrîurire este un mai cert simț al orientării pe care-l dobîndesc copiii lor pe măsură ce cresc, o tradiție statornicită, un obiectiv statornic; și poate că unele șanse mai favorabile pe piața matrimonială; și, în majoritatea cazurilor, se orientează spre și mai multă viață la țară, cu mai mult curaj în a-și însuși o linie proprie și mai multă experiență în adoptarea ei. Ceea ce se numește „rasă” la făpturile umane este mai curînd un atribut spiritual decît fizic. Felul cum gîndești și simți se datorește în cea mai mare parte tradiției, deprinderii și educației. Dar te plictisesc, draga mea.
- Nu, nu, unchiule; mă interesează teribil. Deci dumneata crezi în transmiterea, din generație în generație, a unei atitudini în fața vieții și nu a unor trăsături înnăscute.
- Da, dar aceste două noțiuni sînt foarte strîns îmbinate.
- Și crezi că „vechimea” se perimează și în curînd nu vom mai avea nimic de transmis?
- Mă întreb. tradiția este extrem de puternică și în țara aceasta există un întreg mecanism care o menține vie. Vezi tu, există o sumă de munci directoare care trebuie împlinite; și oamenii cei mai apți pentru asemenea munci sînt cei care, încă de mici copii, au avut experiență în a adopta o linie proprie, și au fost învățați să să nu facă paradă cu vorbe și să ducă lucrurile la îndeplinire pentru că asta-i datoria lor. Ei, de exemplu, conduc departamentele publice și cred că vor continua să le conducă. Dar în zilele noastre, justificarea privilegiului de clasă este să alergi să pici.
- Foarte mulți dintre ei întîi pică și pe urmă aleargă. (...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 135-136.

„Păcat boieresc” (SADOVEANU 1906)

M. SADOVEANU, Cîntecul amintirii,  Minerva/BPT  1357, București, 1990, p. 11-45

„Veniseră ai noștri la putere și tata sta la București, om politic, năpădit de grele afaceri.”

„-Ce obișnuiești?

- Țuică, o țuică mi-e destul, (...).”

„-Am auzit că la Sărățeni o duc mai bine rumânii...” 

„-Nu ! La noi nu mai e chip să trăiască rumânul! Pe mine m-a sărăcit boierul ăl de-a murit și ăsta care a venit m-a afundat și mai rău în necaz...”

„-Boierule!... ciocoiule! Și tu mă ai făcut ca ăl de  a murit! El mi-a rușinat femeia, (...). Spune, cîne, de ce mi-ai rușinat copila? De ce ai ucis-o? De ce m-a otrăvit?”

''Changing Religious Worlds: The Meaning and End of Mircea Eliade'' (RENNIE 2001)

<
În ultimul timp, şi mai ales după moartea sa, au apărut numeroase lucrări care discută contribuţia lui Mircea Eliade* la studiul şi istoria religiilor lumii, mergându-se de la elogii  până la i se nega o valoare esenţială în acest domeniu. Nu demult, [2001] a apărut sub editarea lui Bryan Rennie** o culegere de articole cu un titlu incitant: Changing Religious Worlds: The Meaning and End of Mircea Eliade, culegere foarte interesantă, conţinând lucrări ale unor filosofi şi profesori de religie cunoscuţi în domeniu, o lucrare de referinţă pentru orice studiu al istoriilor religiilor, care, prefigurând un sfârşit al erei eliadiene, reuşesc de fapt să întărească valoarea lui Mircea Eliade în cultura universală. Culegerea include şi articole cu referiri la ceea ce a devenit ''afacerea Eliade'' printre lucrările de specialitate, serioase, discutând admirativ ideile şi contribuţia filozofului şi istoricului religiilor român. Se admite chiar că aceste dezbateri nu reflectă o problematică Eliade, ci mai degrabă problematica ştiinţei în sine, a studiului religiilor, care s-ar afla într-o criză de definire a conceptelor operante. ''Această criză [în care Eliade a devenit punctual central n. n.] este deci despre soarta studiului religiei definit ca întreprindere intelectuală şi instituţională, apolitical, autonomă şi integral. Şi deci toţi cercetărorii studiului religiei au interes în afacerea Eliade'' [McCutcheon***, p. 22, op. cit.]
(...)
>

SURSA
Ana Chelaru****, 'Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai', ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 83.

NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
** Bryan Rennie (1954 Ayr/Scoţia/Marea Britanie- ) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/)
*** Russell McCutcheon ( Canada - ) (http://rel.as.ua.edu/mccutch.html)
**** Ana Chelaru ( - )

Un englez de confesiune anglicană versus superstiţiile din Transilvania în secolul XIX (STOKER 1897)

În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat celebrul roman Dracula. Jonathan Harker, secretarul unui avocat din Londra, pleacă într-o călătorie de afaceri la contele Dracula din Transilvania, provincie a Imperiului Austro-Ungar. Sosit cu trenul la Bistriţa, se pregăteşte să plece cu diligenţa la castelul contelui, situat în regiunea Bistriţa din Carpaţii Orientali.

<(...)
Chiar în clipa în care mă pregăteam să plec, bătrâna intră în camera mea şi mă întreabă scuturată de fiori:
-Trebuie să te duci? Oh, tinere Herr, trebuie să te duci_
Era într-o asemenea stare de agitaţie, încît părea că uitase şi cîtă nemţească ştiuse şi o amesteca cu vorbe din limbi pe care nu le cunoşteam. De-abia puteam să-i urmăresc întrebările. Cînd i-am spus că trebuie să plec numaidecît şi că mă angajasem într-o afacere importantă, ea mă întrebă din nou:
-Ştii ce zi e astăzi?
I-am răspuns că e patru mai. Clătină din cap, pe urmă zise:
-Da, desigur, ştiu asta, ştiu! Însă dumneata ştii ce zi anume e?
Cum i-am răspuns că nu înţeleg, ea reluă:
-E ajunul Sfântului Gheorghe. Nu ştii că în noaptea asta, cînd bat clopotele miezul nopţii, duhurile rele pun stăpînire pe lume? Ştii unde te duci şi ce te aşteaptă?
-Era atît de îngrozită, încît m-am străduit să-i redau curajul.
În cele din urmă căzu în genunchi, implorîndu-mă să rămîn sau să mai aştept măcar o zi-două. Era tare caraghios, însă nici eu nu mă simţeam în apele mele. Totuşi trebuia să-mi văd de treburi, nu puteam îngădui să se amestece nimeni. Am încercat deci s-o ridic în picioare şi i-am spus, cu toată seriozitatea de care eram în stare, că îi mulţumesc, dar că obligaţia mea e imperioasă, şi că trebuie să plec. Se sculă, îşi şterse ochii şi scoţîndu-şi crucifxul de la gît, mi-l întinse. Nu ştiam ce să fac, deoarece, asemeni oricărui anglican, fusesem învăţat să privesc lucrurile acestea într-o oarecare măsură drept idolatrie şi totuşi mi se părea lipsit de cuviinţă să refuz o persoană vîstnică, atît de bine intenţionată şi atît de tulburată. Pesemne că citit în ochii mei îndoiala, căci, petrecîndu-mi după gît crucifixul, îmi spuse: ,,De dragul mamei dumitale'', şi ieşi din încăpere.  
(...)
>

SURSA
Bram Stoker, Dracula, trad. B. Cioculescu & I. Ciocuclescu, edit. Univers, Bucureşti, 1990, p. 42-43.

Biografia regelui Manuel I „Norocosul” al Portugaliei (1469-1521) (AXELROD & PHIlLLIPS 1995)

<
După dezvoltarea fără precedent a finanțelor Portugaliei prin exploatarea ținuturilor de peste mări, Manuel a sporit puterea coroanei și a contribuit la formarea unui imperiu colonial. I se spunea „Norocosul” printre altele și fiindcă era al nouălea copil al unui tată care nu urma la tron în linie directă - însă a devenit rege al Portugaliei. El s-a născut la 31 mai 1469, fiind nepotul regelui Afonso V. După moartea tatălui său, Afonso l-a luat sub tutela sa. Sora lui M. era căsătorită cu moștenitorul lui Afonso, Ioan II, care mai tîrziu îl va executa pe singurul frate supraviețuitor al lui M. sub învinuirea de conspirație. După moartea propriului fiu, Ioan, el l-a numit moștenitor pe M. Ca urmare a urcat pe tronul portughez în 1495, la moartea lui Ioan.
Ca rege, M. a autorizat expedițiile lui Vasco da Gama - inclusiv monumentalul voiaj în jurul Africii pentru a descoperi drumuri comerciale către est - și călătoriile lui Pedro Alvares Cabral în Brazilia și în jurul Capului Bunei Speranțe spre India. Cabral a pierdut jumătate din corăbiile sale în expediția indiană din 1500, totuși acestea s-a dovedit o întreprindere profitabilă. În ceea ce-l privește, Vasco da Gama a dus mult aur din Africa de Est în 1502. Bogăția rezultată din descoperiri i-a permis Portugaliei să emită pretenții asupra unui imperiu colonial întins, care a fost legitimat de către papalitate și de puterea expansionistă rivală - Spania.
Pentru a elimina concurența spaniolă în acțiunea lui colonială și a preveni amestecul Spaniei în politica portugheză, M. s-a căsătorit cu Isabella, fiica regelui Ferdinand și a reginei Isabella*. Căsătoria urma să aibă loc cu condiția ca M. să-i expulzeze pe toți evreii și maurii din Portugalia. În decembrie 1496, cu inima îndoită, el a poruncit ca toți evreii și musulmani să se convertească sau să părăsească țara sa în răstimp de 10 luni. Spre deosebire de Ferdinand și Isabella, M. era preocupat de consecințele economice ale pierderii evreilor pricepuți în afaceri. Ca urmare, el nu a pus  nici o clipă sub semnul întrebării validitatea convertirilor forțate făcute în răstimp de 20 ani.
În interiorul țării, M. i-a susținut și deopotrivă i-a asuprit pe nobili. Din dorința de a ridica prestigiul curții sale, el a făcut mii de nobili rentieri regali, creînd o aristocrație de palat. Totuși, a revizuit și legislația în vederea consolidării puterii regale și a contestat puterea legislativă a parlamentului. A limitat autoritatea locală, creînd o conducere supercentralizată, reglementată prin ministere.
În Orient, M. a încercat să monopolizeze piața de mirodenii prin intermediul posesiunilor sale coloniale, dar nu dispuneau de resurse militare pentru a întări în fapt monopolul. (...).
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 311-312 / Manuel I Norocosul (1469-1521)

NOTĂ M.T.
* Prin căsătoria regelui Ferdinand al Aragonului cu regina Isabella a Castiliei s-a format regatul Spaniei.

Bret Easton Ellis / SUA - „American Psycho” / 1991 (BOXALL 2006)

<
American Psycho
Bret Easton Elis

n. 1964 (SUA)
Prima ediție 1991
Primul editor Vintage (New York)
Titlul original American Psycho

American Psycho este, mai ales, o carte urâtă. Se instituie într-o extraordinar de expresivă descriere a violenței obscene, presărată cu recenzii obscene despre muzica lui Phill Collins și Whitney Houston, și cu nesfârșite și repetate descrieri ale modei anilor 1980. Protagonistul romanului, Patrick Bateman, este un psihopat care lucrează pe Wall Street. El prezidează întîlniri de afaceri, merge la restaurante de lux și comite violuri și crime. Romanul nu face diferență între aceste acțiuni. Depravarea, ni se sugerează, este atît de bine inculcată în tapiseria vieții contemporane, încît nu mai este posibil să o depistezi, să distingi unde se oprește capitalismul și  unde începe brutalitatea.
Nu se face nici o încercare de adopta o poziție morală față de Bateman sau față de cultura căreia îi aparține. Dar violența extremă, cuplată cu maniera inflexibilă în care este descrisă, imprimă scrisului o dimensiune eterală, ieșită din comun, prin care romanul se apropie cât de cât de o atitudine etică sau estetică. În timp ce Bateman se străduiește să înțeleagă de ce a fost condamnat la această osândă deosebită, ele este incapabil să-și exprime propria mizerie sau propria stare de confuzie. Drept rezultat, romanul inspiră o dorință de certitudine pe plan etic, de a avea o perspectivă clară asupra unei culturi care a devenit ceva de necitit sau de neconceput. Aceasta este o dorință care relevă un fel de inocență, chiar în mijlocul depravării, și chiar numai și pentru acest motiv American Psycho trebuie să fie citit în continuare. PB
>

SURSA
Peter Boxall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, trad. C. Ion & G. Tănase, ed. RAO, 2007,
p. 811.

Isaac Bshevis Singer - „Conacul” / 1967 (BOXALL 2006)

<
Coancul
Isaac Bashevis Singer

n. 1904 (Polonia), m. 1991 (SUA)
Prima ediție 1967
Premiul Nobel pentru Literatură 1978
Titlul original The Manor

O saga istorică (completată cu o continuare, Moșia) Conacul descrie evenimentele prin care trec un negustor polonez și familia sa, în „ascensiunea” lor pe scara socială, la sfârșitul secolului al XIX lea. Singer îl prezintă pe istețul său erou evreu, Calman Jakoby, negustor de grâne, căruia i s-a lăsat în administrare „conacul” din titlu - proprietatea unui fost conte polonez confiscată de țar, după rebeliunea poloneză eșuată, din 1863. Jakoby prosperă într-o vreme când evreii începeau să joace un rol activ în industria, comerțul, artele și societatea poloneză. Dilema lui Jakoby, însă, este cum să împace profitul de pe urma oportunității create de revoluția industrială, urbanizare și înflorirea afacerilor, cu necesitatea de a rămâne credincios adânc înrădăcinatelor tradiții și ritualuri religioase evreiești.
Spiritualul și socialul nu se împacă bine împreună pentru Calman, în acest mediu în plină modernizare, mai ales când este vorba și de statutul social la care aspiră Zelda, soția sa, precum și necesitatea de a-ți vedea măritate cele patru fiice. Măritișul și zestrea sînt totul - „Proprii copii s-au născut cu durere, dar nepoții sunt profit curat” -, iar măritișul fetelor nu este un lucru simplu și Calman este prins în multe situații care îl plasează între strictețea iudaismului și atracția diavolească a zeului ban, Mamon.
Scris între anii 1953-1955, în idiș, la fel ca majoritatae romanelor sale, a fost mai întâi publicat în serial în ziarul evreiesc Daily Forward, unde Singer lucra ca ziarist (împreună cu fratele său, romancierul Israel) după ce a emigrat din Polonia în Statele Unite, în anul 1935. JHa.
>

SURSA
Peter Boxall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, trad. C. Ion & G. Tănase, ed. RAO, 2007, p. .

„La Constanța s-a înființat filiala Asociației „Business Opportunities for Women””

 La Constanța s-a înființat filiala Asociației „Business Opportunities for Women

Cum Constanța are o veritabilă  forță feminină în mediul de afaceri și ceea ce lipsea în acest domeniu era o formulă asociativă care să consolideze poziția femeilor în comunitatea locală și să le susțină pe plan național și internațional, de curând s-au pus bazele filialei locale a Asociației „Business Opportunities for Women”.

Mihaela Belcin, director al firmei „Fantasy Mod” din Constanța și membru fondator al Asociației Internaționale „Business Opportunities for Women”, este unul din promotorii organizației și pe plan național. În România, asociația funcționează cu sediul la București și are filiale la Buzău, Galați, Giurgiu și Sibiu, în prezent fiind în constituire și cea de la Constanța. 

Obiectivele asociației vizează parteneriatul în afaceri ale membrelor, perfecționarea pregătirii manageriale, stabilirea relațiilor de parteneriat cu alte asociații sau organizații ale oamenilor de afaceri din țară și străinătate, încurajarea inițiativei private în rândul femeilor, al tinerelor și dezvoltarea spiritul managerial al viitoarelor femei de afaceri, susținerea accesului la funcții și demnități publice.

Asociația este deschisă atât femeilor de afaceri, cât și femeilor care acced la promovarea în plan profesional și social. În cuvântul de deschidere, M. Belcin, președintele filialei, a pus accent pe nevoia de susținere a inventivității constănțene, a brandului local, toate acestea fiind necesare în încercarea de a depăși cât mai ușor inevitabilele probleme generate de procesul de europenizare. De asemenea, s-a discutat problema fondurilor europene, care, nu de puține ori, au rămas nefolosite, ca urmare a unor carențe informaționale și organizaționale în rândul întreprinzătorilor români. (...)

„Icebergul” (POPESCU 1990)

 Dan Popescu, „Icebergul”. Secvențe din epopeea dezvoltării, Albatros, București, 1990

5 Introducere

Partea I: Repere în timp și spațiu
10 Cuceritori și eroi
24 Anzii în flăcări
60 „Vine trenul!” - începutul unei lumi
91 Reacție la șoc: „Gheață sau foc sub zăpadă?”

Partea II: Idealul de nestins al libertății
98 Însemnele eternității
103 „Uniți în cuget și simțiri”
113 Gând și fapt lângă inima țării
120 Pe urmele unor fotografii

Partea III: În culisele dezvoltării
125 Epopeea diamantelor
160 „Imperiul clandestin”
174 Un play-boy fără succes în afaceri

Partea IV: Sfârșit agitat de secol
204 Preambul
206 Crizele sunt explozii cu rădăcini în timp
212 Prefață la un posibil scenariu
220 „Icebergul”
245 „Cifrul” căilor salutare

257 Încheiere