Faceți căutări pe acest blog

joi, 13 iunie 2013

Un englez de confesiune anglicană versus superstiţiile din Transilvania în secolul XIX (STOKER 1897)

În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat celebrul roman Dracula. Jonathan Harker, secretarul unui avocat din Londra, pleacă într-o călătorie de afaceri la contele Dracula din Transilvania, provincie a Imperiului Austro-Ungar. Sosit cu trenul la Bistriţa, se pregăteşte să plece cu diligenţa la castelul contelui, situat în regiunea Bistriţa din Carpaţii Orientali.

<(...)
Chiar în clipa în care mă pregăteam să plec, bătrâna intră în camera mea şi mă întreabă scuturată de fiori:
-Trebuie să te duci? Oh, tinere Herr, trebuie să te duci_
Era într-o asemenea stare de agitaţie, încît părea că uitase şi cîtă nemţească ştiuse şi o amesteca cu vorbe din limbi pe care nu le cunoşteam. De-abia puteam să-i urmăresc întrebările. Cînd i-am spus că trebuie să plec numaidecît şi că mă angajasem într-o afacere importantă, ea mă întrebă din nou:
-Ştii ce zi e astăzi?
I-am răspuns că e patru mai. Clătină din cap, pe urmă zise:
-Da, desigur, ştiu asta, ştiu! Însă dumneata ştii ce zi anume e?
Cum i-am răspuns că nu înţeleg, ea reluă:
-E ajunul Sfântului Gheorghe. Nu ştii că în noaptea asta, cînd bat clopotele miezul nopţii, duhurile rele pun stăpînire pe lume? Ştii unde te duci şi ce te aşteaptă?
-Era atît de îngrozită, încît m-am străduit să-i redau curajul.
În cele din urmă căzu în genunchi, implorîndu-mă să rămîn sau să mai aştept măcar o zi-două. Era tare caraghios, însă nici eu nu mă simţeam în apele mele. Totuşi trebuia să-mi văd de treburi, nu puteam îngădui să se amestece nimeni. Am încercat deci s-o ridic în picioare şi i-am spus, cu toată seriozitatea de care eram în stare, că îi mulţumesc, dar că obligaţia mea e imperioasă, şi că trebuie să plec. Se sculă, îşi şterse ochii şi scoţîndu-şi crucifxul de la gît, mi-l întinse. Nu ştiam ce să fac, deoarece, asemeni oricărui anglican, fusesem învăţat să privesc lucrurile acestea într-o oarecare măsură drept idolatrie şi totuşi mi se părea lipsit de cuviinţă să refuz o persoană vîstnică, atît de bine intenţionată şi atît de tulburată. Pesemne că citit în ochii mei îndoiala, căci, petrecîndu-mi după gît crucifixul, îmi spuse: ,,De dragul mamei dumitale'', şi ieşi din încăpere.  
(...)
>

SURSA
Bram Stoker, Dracula, trad. B. Cioculescu & I. Ciocuclescu, edit. Univers, Bucureşti, 1990, p. 42-43.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu