Roata Vieții (KIPLING 1900-1)

<
(...)
La ceasul cînd umbrele începeau să se scurteze, și brațul lui lama* apăsa mai greu pe umărul lui Kim, scotea din sîn desenul cu Roata Vieții**, pe care îl netezea cu mîna și-l întindea pe cîte o lespede, după ce sufla deasupra ei, și în mînă cu un pai lung, începea să-i explice fiecare părticică. Pe înălțimea aceasta stăteau zeii... și această parte este ceea ce numai în vis un om își poate închipui. Dincoace este cerul nostru cu semizeii... cavalerii luptîndu-se printre coline. Dincolo erau tot felul de animale, care se opinteau sub poverile lor, în drumul de urcare sau coborîre a scării; acestea erau sufletele între care nu trebuie să te amesteci. Mai încolo era infernul cu tenebrele lor fierbinți sau înghețate, și pline de umbre chinuite. Chela*** trebuia să învețe care sînt relele pricinuite de lăcomia nesățioasă, dilatarea stomacului și arsurile intestinelor, din cauza mîncării exagerate. Ascultător și cu capul plecat asupra desenului, urmărind cu degetul tot ce-i spunea lama, discipolul învăța; cînd ajunseră însă la lumea celor erau muritori de rînd și se frămîntau fără nici un folos, lume care era tocmai deasupra infernului, gîndurile lui începură să alerge zburdalnice, căci chiar pe drumul pe unde treceau ei acum, trecea și roata vieții, cu o lume care mînca, bea, vorbea, se căsătorea și se certa, plină de neastîmpăr. Uneori, se întîmpla ca lama să întrebuințeze explicațiile lui chiar peisajele și lucrările pe lîngă care treceau, atrăgînd atenția lui Kim, care era întotdeauna gata să-l asculte, asupra miilor de forme  plăcute și neplăcute, în care se întrupează ființa, după cum o văd oamenii, dar care totuși nu are nici o importanță; îi arăta cum duhul interior al omului - îl face să fie robul porcului, al porumbelului sau al șarpelui, și-l face să dorească nucile de betele, o nouă pereche de boi la jug, și mila regilor - înlănțuit de trupul pe care-l urmează în cer și în tenebrele iadului, ca pe urmă să înceapă din nou același drum al prefacerii, de la început. Se întîmpla cîteodată ca în timpul explicațiilor să se oprească alături de ei o femeie sau un om sărac, ca să asculte acest ritual, căci explicațiile lui nu erau cu nimic mai puțin decît un ritual, și arunca o mînă de flori sau de cowry**** pe marginea hărții întinse. Acești oameni simpli erau foarte mulțumiți că în drumul lor putuseră întîlni un om sfînt, care își va aduce aminte de ei în rugăciunile lui.

(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*****, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 101-1 .

NOTE M. T.
* LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
** Roata Vieții = Reprezentare imagistică a religiei budiste, care ilustrează un ciclu de renașteri prin care trece omul ca urmare a acțiunilor sale din trecut (karma).(http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2016/budismul-pe-roti/)
*** chela (sanscrită) = discipol (https://www.ananda.org/yogapedia/chela/)
**** cowry = melc de mare
***** Ana, Ce citim acum - „Kim” de Rudyard Kipling, „Ana are cărți.ro”, 30 octombrie 2016 (http://anaarecarti.ro/main/kim-de-rudyard-kipling/)

Sfeştania, folos sau superstiţie?

Cuget Liber 30iulie 2013

Un englez de confesiune anglicană versus superstiţiile din Transilvania în secolul XIX (STOKER 1897)

În 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat celebrul roman Dracula. Jonathan Harker, secretarul unui avocat din Londra, pleacă într-o călătorie de afaceri la contele Dracula din Transilvania, provincie a Imperiului Austro-Ungar. Sosit cu trenul la Bistriţa, se pregăteşte să plece cu diligenţa la castelul contelui, situat în regiunea Bistriţa din Carpaţii Orientali.

<(...)
Chiar în clipa în care mă pregăteam să plec, bătrâna intră în camera mea şi mă întreabă scuturată de fiori:
-Trebuie să te duci? Oh, tinere Herr, trebuie să te duci_
Era într-o asemenea stare de agitaţie, încît părea că uitase şi cîtă nemţească ştiuse şi o amesteca cu vorbe din limbi pe care nu le cunoşteam. De-abia puteam să-i urmăresc întrebările. Cînd i-am spus că trebuie să plec numaidecît şi că mă angajasem într-o afacere importantă, ea mă întrebă din nou:
-Ştii ce zi e astăzi?
I-am răspuns că e patru mai. Clătină din cap, pe urmă zise:
-Da, desigur, ştiu asta, ştiu! Însă dumneata ştii ce zi anume e?
Cum i-am răspuns că nu înţeleg, ea reluă:
-E ajunul Sfântului Gheorghe. Nu ştii că în noaptea asta, cînd bat clopotele miezul nopţii, duhurile rele pun stăpînire pe lume? Ştii unde te duci şi ce te aşteaptă?
-Era atît de îngrozită, încît m-am străduit să-i redau curajul.
În cele din urmă căzu în genunchi, implorîndu-mă să rămîn sau să mai aştept măcar o zi-două. Era tare caraghios, însă nici eu nu mă simţeam în apele mele. Totuşi trebuia să-mi văd de treburi, nu puteam îngădui să se amestece nimeni. Am încercat deci s-o ridic în picioare şi i-am spus, cu toată seriozitatea de care eram în stare, că îi mulţumesc, dar că obligaţia mea e imperioasă, şi că trebuie să plec. Se sculă, îşi şterse ochii şi scoţîndu-şi crucifxul de la gît, mi-l întinse. Nu ştiam ce să fac, deoarece, asemeni oricărui anglican, fusesem învăţat să privesc lucrurile acestea într-o oarecare măsură drept idolatrie şi totuşi mi se părea lipsit de cuviinţă să refuz o persoană vîstnică, atît de bine intenţionată şi atît de tulburată. Pesemne că citit în ochii mei îndoiala, căci, petrecîndu-mi după gît crucifixul, îmi spuse: ,,De dragul mamei dumitale'', şi ieşi din încăpere.  
(...)
>

SURSA
Bram Stoker, Dracula, trad. B. Cioculescu & I. Ciocuclescu, edit. Univers, Bucureşti, 1990, p. 42-43.

Sinucidere versus creștinism (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
La început, am încercat a face din religie o complice a morții mele. Am recitit evangheliile și n-am găsit nici un verset care să oprească sinuciderea; dar această lectură m-a pătruns de gîndirea divină a Mîntuitorului oamenilor. Desigur, el nu spune nimic despre nemurirea sufletului. Dar ne vorbește mult despre minunata împărăție a Tatălui său; nicăieri nu oprește paricidul, dar osîndește tot ce e rău. Slava evangheliștilor și mărturia menirii lor este nu atîta de a ne fi lăsat legi, cît de a fi răspîndit în lume duhul nou al legilor noi. Curajul de care dă dovadă cel ce-și ridică viața mi s-a părut atunci ca propria osîndire: cînd se simte în putere să moară, trebuie să se simtă în putere să lupte; a fugi de suferință nu este putere, ci slăbiciune; de altminteri, a părăsi viața din descurajare, îndeamnă a te lepăda de legea creștină, pe care Isus a așezat-o pe aceste sublime cuvinte: Fericiți cei ce sufer! Deci, sinuciderea nu mi s-a părut scuzabilă în nici o criză, nici chiar pentru care, printr-o înțelegere greșită a măreției de suflet, dispune de sine cu o clipă mai devreme decît călăul care l-ar lovi cu securea. Primind răstignirea, Isus Cristos nu ne-a învățat oare să ne supunem tuturor legilor umane, chiar cînd sînt nedrept aplicate? Cuvîntul „resemnare” săpat pe cruce, atît de ușor de neînțeles pentru cei ce știu să citească literele sfinte, mi-a apărut atunci în toată divina sa limpezime.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, Ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 230-23