<
(...)
- La ce naiba este Chandernagore* atît de aproape de Calcutta**, se gîndi Hurree, sforăind cu gura căscată pe mușchiul muiat al butucului, dacă nu sînt în stare să înțeleg ce spun în franțuzește.
Cînd se apropie din nou de cei doi străini, era chinuit de dureri de cap și umilit, căci spunea că fiind amețit de băutură, poate nu ți-a dat seama că ce vorbește și a îndrugat cîteva cuvinte lipsite de discreție. El era un credincios al Guvernului britanic, căruia i se datora prosperitatea și cinstea țării, și stăpînul său din Rampour*** profesează aceeași convingere. La auzul acestor cuvinte cei doi începură să facă glume pe socoteala lui și să-i repete ceea ce el spusese, pînă cînd bietul om, silit de zîmbetele lor dulcege și șirete clipiri din ochi, trebui să le spună adevărul. Cînd Lurgan Sahib**** află mai tîrziu despre această scenă, își exprimă în gura mare regretul că nu a putut fi și el de față în locul tîmpiților de indigeni, care stăteau fără să asculte la o mică distanță și cu rogojinile în cap, în timp ce picioarele le pătrundeau tot mai adînc în pămîntul muiat, și urmăreau mersul vremii, fără să le pese ce vorbesc cei alături de ei. Toți sahibii pe care îi cunoșteau ei, oameni întotdeauna bine îmbrăcați, se întorceau veseli în fiecare an spre munții și trecătorile obișnuite și aveau slugi, bucătari și argați, în cea mai mare parte, munteni. Sahibii aceștia doi însă, călătoreau singuri și fără nici o suită, prin urmare, trebuie că erau sahibi săraci și proști, căci altfel un sahib cu mintea întreagă nu se poate lua după vorbele unui bengalez*****. Cu toate acestea, acest bengalez le dăduse bani și vorbise cu ei pe limba lor. Dar cum nu erau obișnuiți să fie tratați omenește de cei de o culoare cu ei, bănuiau că prin apropiere trebuie să fie vreo cursă, și stăteau la pândă să o șteargă numaidecît, la primul semnal.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim******, vol. II, Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 142/143.
NOTE M. T.
* Chandernagore / Chandannagar = Oraș în apropierea coastei de E a Indiei. Colonie franceză în 1673-1950. (http://en.banglapedia.org/index.php?title=Chandannagar)
** Calcutta / Kolkata din 2001 = Cel mai mare oraș de pe coasta de E a Indiei. Capitala statului federal indian Bengalul de Vest. (https://www.kmcgov.in/KMCPortal/jsp/MunicipalHistoryHome.jsp)
*** Rampou / Rampur = Stat princiar (1774-1947) în nordul coloniei britanice India. (http://www.royalark.net/India/rampur.htm)
**** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
***** bengali = Grup etnic indo-arian majoritar în Bangladesh (musulman) și important în E Indiei (hinduist). (https://www.britannica.com/topic/Bengali)
****** Grete Tartler, Kim și Gora, „România literară”, 7/2013 (http://www.romlit.ro/kim_i_gora)
Se afișează postările cu eticheta sărac. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sărac. Afișați toate postările
sâmbătă, 28 ianuarie 2017
sâmbătă, 12 noiembrie 2016
Roata Vieții (KIPLING 1900-1)
<
(...)
La ceasul cînd umbrele începeau să se scurteze, și brațul lui lama* apăsa mai greu pe umărul lui Kim, scotea din sîn desenul cu Roata Vieții**, pe care îl netezea cu mîna și-l întindea pe cîte o lespede, după ce sufla deasupra ei, și în mînă cu un pai lung, începea să-i explice fiecare părticică. Pe înălțimea aceasta stăteau zeii... și această parte este ceea ce numai în vis un om își poate închipui. Dincoace este cerul nostru cu semizeii... cavalerii luptîndu-se printre coline. Dincolo erau tot felul de animale, care se opinteau sub poverile lor, în drumul de urcare sau coborîre a scării; acestea erau sufletele între care nu trebuie să te amesteci. Mai încolo era infernul cu tenebrele lor fierbinți sau înghețate, și pline de umbre chinuite. Chela*** trebuia să învețe care sînt relele pricinuite de lăcomia nesățioasă, dilatarea stomacului și arsurile intestinelor, din cauza mîncării exagerate. Ascultător și cu capul plecat asupra desenului, urmărind cu degetul tot ce-i spunea lama, discipolul învăța; cînd ajunseră însă la lumea celor erau muritori de rînd și se frămîntau fără nici un folos, lume care era tocmai deasupra infernului, gîndurile lui începură să alerge zburdalnice, căci chiar pe drumul pe unde treceau ei acum, trecea și roata vieții, cu o lume care mînca, bea, vorbea, se căsătorea și se certa, plină de neastîmpăr. Uneori, se întîmpla ca lama să întrebuințeze explicațiile lui chiar peisajele și lucrările pe lîngă care treceau, atrăgînd atenția lui Kim, care era întotdeauna gata să-l asculte, asupra miilor de forme plăcute și neplăcute, în care se întrupează ființa, după cum o văd oamenii, dar care totuși nu are nici o importanță; îi arăta cum duhul interior al omului - îl face să fie robul porcului, al porumbelului sau al șarpelui, și-l face să dorească nucile de betele, o nouă pereche de boi la jug, și mila regilor - înlănțuit de trupul pe care-l urmează în cer și în tenebrele iadului, ca pe urmă să înceapă din nou același drum al prefacerii, de la început. Se întîmpla cîteodată ca în timpul explicațiilor să se oprească alături de ei o femeie sau un om sărac, ca să asculte acest ritual, căci explicațiile lui nu erau cu nimic mai puțin decît un ritual, și arunca o mînă de flori sau de cowry**** pe marginea hărții întinse. Acești oameni simpli erau foarte mulțumiți că în drumul lor putuseră întîlni un om sfînt, care își va aduce aminte de ei în rugăciunile lui.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*****, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 101-1 .
NOTE M. T.
* LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
** Roata Vieții = Reprezentare imagistică a religiei budiste, care ilustrează un ciclu de renașteri prin care trece omul ca urmare a acțiunilor sale din trecut (karma).(http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2016/budismul-pe-roti/)
*** chela (sanscrită) = discipol (https://www.ananda.org/yogapedia/chela/)
**** cowry = melc de mare
***** Ana, Ce citim acum - „Kim” de Rudyard Kipling, „Ana are cărți.ro”, 30 octombrie 2016 (http://anaarecarti.ro/main/kim-de-rudyard-kipling/)
(...)
La ceasul cînd umbrele începeau să se scurteze, și brațul lui lama* apăsa mai greu pe umărul lui Kim, scotea din sîn desenul cu Roata Vieții**, pe care îl netezea cu mîna și-l întindea pe cîte o lespede, după ce sufla deasupra ei, și în mînă cu un pai lung, începea să-i explice fiecare părticică. Pe înălțimea aceasta stăteau zeii... și această parte este ceea ce numai în vis un om își poate închipui. Dincoace este cerul nostru cu semizeii... cavalerii luptîndu-se printre coline. Dincolo erau tot felul de animale, care se opinteau sub poverile lor, în drumul de urcare sau coborîre a scării; acestea erau sufletele între care nu trebuie să te amesteci. Mai încolo era infernul cu tenebrele lor fierbinți sau înghețate, și pline de umbre chinuite. Chela*** trebuia să învețe care sînt relele pricinuite de lăcomia nesățioasă, dilatarea stomacului și arsurile intestinelor, din cauza mîncării exagerate. Ascultător și cu capul plecat asupra desenului, urmărind cu degetul tot ce-i spunea lama, discipolul învăța; cînd ajunseră însă la lumea celor erau muritori de rînd și se frămîntau fără nici un folos, lume care era tocmai deasupra infernului, gîndurile lui începură să alerge zburdalnice, căci chiar pe drumul pe unde treceau ei acum, trecea și roata vieții, cu o lume care mînca, bea, vorbea, se căsătorea și se certa, plină de neastîmpăr. Uneori, se întîmpla ca lama să întrebuințeze explicațiile lui chiar peisajele și lucrările pe lîngă care treceau, atrăgînd atenția lui Kim, care era întotdeauna gata să-l asculte, asupra miilor de forme plăcute și neplăcute, în care se întrupează ființa, după cum o văd oamenii, dar care totuși nu are nici o importanță; îi arăta cum duhul interior al omului - îl face să fie robul porcului, al porumbelului sau al șarpelui, și-l face să dorească nucile de betele, o nouă pereche de boi la jug, și mila regilor - înlănțuit de trupul pe care-l urmează în cer și în tenebrele iadului, ca pe urmă să înceapă din nou același drum al prefacerii, de la început. Se întîmpla cîteodată ca în timpul explicațiilor să se oprească alături de ei o femeie sau un om sărac, ca să asculte acest ritual, căci explicațiile lui nu erau cu nimic mai puțin decît un ritual, și arunca o mînă de flori sau de cowry**** pe marginea hărții întinse. Acești oameni simpli erau foarte mulțumiți că în drumul lor putuseră întîlni un om sfînt, care își va aduce aminte de ei în rugăciunile lui.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*****, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 101-1 .
NOTE M. T.
* LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
** Roata Vieții = Reprezentare imagistică a religiei budiste, care ilustrează un ciclu de renașteri prin care trece omul ca urmare a acțiunilor sale din trecut (karma).(http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2016/budismul-pe-roti/)
*** chela (sanscrită) = discipol (https://www.ananda.org/yogapedia/chela/)
**** cowry = melc de mare
***** Ana, Ce citim acum - „Kim” de Rudyard Kipling, „Ana are cărți.ro”, 30 octombrie 2016 (http://anaarecarti.ro/main/kim-de-rudyard-kipling/)
duminică, 17 mai 2015
Săraci versus bogați în Franța secolului XIX (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
- Asemenea cruzimi adminstrative instigă războiul sărăcimii împotriva celor bogați, spuse medicul. Cei care deocamdată dețin puterea nu gîndesc niciodată serios la urmările inevitabile ale unei nedreptăți care se face unui om din popor. Un om sărac, nevoit a-și cîștige pîinea cea de toate zilele, nu luptă multă vreme, e adevărat, dar vorbește și găsește ecouri în toate inimile care suferă. O singură nedreptate se multiplică prin numărul celor care se simt loviți de ea. Această drojdie fermentează. Și asta încă nu-i totul; răul e încă și mai adînc. Nedreptățile întrețin în popor o ură ascunsă împotriva celor de sus. Burghezul devine și rămîne dușmanul celui sărac, și furtul nu mai e considerat un delict sau o crimă, ci o răzbunare. Dacă, în loc să facă dreptate celor mărunți, un funcționar îi maltratează și nesocotește drepturile lor cîștigate, cum mai putem pretinde unor nefericiți care n-au nici de pîine să se resemneze cu truda lor și să respecte proprietatea?... Mă cutremur gîndindu-mă că un mic funcționar, dintre cei care scutură de praf niște dosare, se bucură dă pensia de o mie de franci făgăduită lui Grondin. Și se mai găsesc oameni, printre cei care n-au măsurat niciodată adîncimea suferințelor, gata să condamne excesele răzbunărilor populare! Din ziua în care numărul nefericirilor individuale provocate de guvern îl întrece pe acela al binefacerilor, răsturnarea sa depinde numai de întîmplare; răsturnîndu-l, poporul se răfuieșe în felul lui. Un bărbat de stat ar trebui să aibă întotdeauna în fața ochilor îmaginea dreptății avînd la picioarele ei sărăcimea pentru care a fost imaginată.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 98-99.
(...)
- Asemenea cruzimi adminstrative instigă războiul sărăcimii împotriva celor bogați, spuse medicul. Cei care deocamdată dețin puterea nu gîndesc niciodată serios la urmările inevitabile ale unei nedreptăți care se face unui om din popor. Un om sărac, nevoit a-și cîștige pîinea cea de toate zilele, nu luptă multă vreme, e adevărat, dar vorbește și găsește ecouri în toate inimile care suferă. O singură nedreptate se multiplică prin numărul celor care se simt loviți de ea. Această drojdie fermentează. Și asta încă nu-i totul; răul e încă și mai adînc. Nedreptățile întrețin în popor o ură ascunsă împotriva celor de sus. Burghezul devine și rămîne dușmanul celui sărac, și furtul nu mai e considerat un delict sau o crimă, ci o răzbunare. Dacă, în loc să facă dreptate celor mărunți, un funcționar îi maltratează și nesocotește drepturile lor cîștigate, cum mai putem pretinde unor nefericiți care n-au nici de pîine să se resemneze cu truda lor și să respecte proprietatea?... Mă cutremur gîndindu-mă că un mic funcționar, dintre cei care scutură de praf niște dosare, se bucură dă pensia de o mie de franci făgăduită lui Grondin. Și se mai găsesc oameni, printre cei care n-au măsurat niciodată adîncimea suferințelor, gata să condamne excesele răzbunărilor populare! Din ziua în care numărul nefericirilor individuale provocate de guvern îl întrece pe acela al binefacerilor, răsturnarea sa depinde numai de întîmplare; răsturnîndu-l, poporul se răfuieșe în felul lui. Un bărbat de stat ar trebui să aibă întotdeauna în fața ochilor îmaginea dreptății avînd la picioarele ei sărăcimea pentru care a fost imaginată.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 98-99.
miercuri, 5 noiembrie 2014
Aparenţă versus realitate în societatea engleză din secolul XIX (THACKERAY 1862 )
<
(...)
Aţi ales între a păstra aparenţele şi a fi tu însuţi în societate? Adică, să presupunem că sînteţi sărac, se cade să aveţi aerul că sînteţi înstărit? Au oamenii dreptul de a păstra aparenţele? Sînteţi îndreptăţit să muriţi de foame numai ca să ţineţi o trăsură? Să locuiţi într-o casă costisitoare şi să nu aveţi posibilitatea să ajutaţi vreo rudă mai săracă? Să vă gătiţi fiicele în veşminte scumpe, pentru că trăiesc alături de ai căror părinţi sînt de două ori mai avuţi? Uneori, e greu de spus unde se termină mîndria legitimă şi unde începe ipocrizia. E o dovadă de meschinărie şi servilism să-ţi expui sărăcia; după cum un cerşetor care vrea să inspire milă arătîndu-şi rănile este odios. Dar să pretinzi că eşti bogat, să te arăţi plin de bani şi generos de trei ori pe an, cînd îţi inviţi prietenii, iar în rest să mesteci o coajă de pîine şi să stai la lumina unei lumînări - aceşti oameni care practică asmenea înşelătorii menită - oare să fie lăudaţi sau biciuiţi? Uneori este o nobilă mîndrie, alteori, o meschină înşelăciune. Cînd o văd pe Eugenia cu copilaşii ei veseli şi frumos îmbrăcaţi cum ascunde orice urmă de sărăcie şi nu se plînge de nimic şi cum susţine că Squanderfield*, soţul ei, se poartă frumos cu ea, că are suflet bun şi nu recunoaşte că ar lăsa-o pe ea şi pe copii în lipsuri şi nevoi, admir şi respect această nobilă falsitate, această minunată fermitate şi suferinţă care dispreţuieşte compătimirea. Cînd stau însă la masa sărmanei Jezebella şi sînt tratat cu pretinsă generozitate şi fast sărăcăcios, mă cuprinde furia faţă de o astfel de ospitalitate, iar prînzul respectiv, oaspetele şi gazda mi se par false, toate laolaltă.
(...)
* Nume cu valoare simbolică, format de la verbul englezesc to squader (a risipi, a irosi)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 36-37.
(...)
Aţi ales între a păstra aparenţele şi a fi tu însuţi în societate? Adică, să presupunem că sînteţi sărac, se cade să aveţi aerul că sînteţi înstărit? Au oamenii dreptul de a păstra aparenţele? Sînteţi îndreptăţit să muriţi de foame numai ca să ţineţi o trăsură? Să locuiţi într-o casă costisitoare şi să nu aveţi posibilitatea să ajutaţi vreo rudă mai săracă? Să vă gătiţi fiicele în veşminte scumpe, pentru că trăiesc alături de ai căror părinţi sînt de două ori mai avuţi? Uneori, e greu de spus unde se termină mîndria legitimă şi unde începe ipocrizia. E o dovadă de meschinărie şi servilism să-ţi expui sărăcia; după cum un cerşetor care vrea să inspire milă arătîndu-şi rănile este odios. Dar să pretinzi că eşti bogat, să te arăţi plin de bani şi generos de trei ori pe an, cînd îţi inviţi prietenii, iar în rest să mesteci o coajă de pîine şi să stai la lumina unei lumînări - aceşti oameni care practică asmenea înşelătorii menită - oare să fie lăudaţi sau biciuiţi? Uneori este o nobilă mîndrie, alteori, o meschină înşelăciune. Cînd o văd pe Eugenia cu copilaşii ei veseli şi frumos îmbrăcaţi cum ascunde orice urmă de sărăcie şi nu se plînge de nimic şi cum susţine că Squanderfield*, soţul ei, se poartă frumos cu ea, că are suflet bun şi nu recunoaşte că ar lăsa-o pe ea şi pe copii în lipsuri şi nevoi, admir şi respect această nobilă falsitate, această minunată fermitate şi suferinţă care dispreţuieşte compătimirea. Cînd stau însă la masa sărmanei Jezebella şi sînt tratat cu pretinsă generozitate şi fast sărăcăcios, mă cuprinde furia faţă de o astfel de ospitalitate, iar prînzul respectiv, oaspetele şi gazda mi se par false, toate laolaltă.
(...)
* Nume cu valoare simbolică, format de la verbul englezesc to squader (a risipi, a irosi)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 36-37.
joi, 2 octombrie 2014
UMOR Ce înseamnă să fii sărac în Elveţia
Un om de afaceri din Europa de Est intră într-o bancă elveţiană:
- Vreau să depun nişte bani în cont.
- Ce sumă?
Omul în şoaptă:
- Trei milioane de euro.
- Puteţi vorbi cu voce tare. La noi sărăcia nu se consideră un defect.
''Cuget Liber'', Constanţa, 18 septembrie 2013
- Vreau să depun nişte bani în cont.
- Ce sumă?
Omul în şoaptă:
- Trei milioane de euro.
- Puteţi vorbi cu voce tare. La noi sărăcia nu se consideră un defect.
''Cuget Liber'', Constanţa, 18 septembrie 2013
miercuri, 1 ianuarie 2014
joi, 8 august 2013
Moralitatea burgheză în Anglia secoclului XIX (SHAW )
<
DOOLITTLE: - (...) Ceea ce mă rîcîie e că m-au făcut gentleman. Ce? Eu le-am spus să mă procopsească? Eram fericit așa cum eram. Eram liber. Puteam să fac rost de gologani aproape de la fitecine, cînd îmi trebuiau, cum am făcut de la dumneata, Henry Higgins. Acum sînt necăjit, legat de mîini și de picioare, și toate lumea mă stoarce de bani. Avocatul meu îmi zice că asta îmi prinde bine. Așa? zic. Ți-o fi prinzînd dumitale bine, dară mie nu, zic eu. Cînd eram sărac, numai o dată am avut nevoie de avocat, cînd mi-au găsit un căruț de copil în tămbărău și el m-a scăpat de pîrnaie, după care s-a descotorosit repede de mine și eu de el. La fel cu doctorii: înainte, cînd abia mă puteam ține pe picioare și nu le puteam plăti nimc, mă izgoneau din spital. Acum au descoperit, mă rog, că nu sînt sănătos și că nu pot trăi dacă nu mă cercetează de două ori pe zi. În casă, n-am voie să dau o mînă de ajutor; altcineva face treaba și apoi îmi ia parale pentru asta. Acum un a n-aveam o rudă pe lume, afară de doi-trei, care se făceau că nu mă cunosc. Acum am cincizeci și, din toată liota, nu-i unul cu leafă mai acătării. Trebuie să trăiesc pentru alții și nu pentru mine; asta-i moralitatea clasei burgheze. Dumneata vorbești de pierderea Elizei. N-ai dumneata grijă, mă prind pe ce vrei că acuma va veni și ea pe capul meu; parcă o văd în prag, pe dumneaei, care s-ar putea lesne întreține vînzînd flori, dacă acuma n-aș fi ditai omul respectabil.Și următorul care mă va șurfului de bani vei dumneata, Henry Higgins. Va trebui să învăț limba burgheză de la dumneata, în loc să vorbesc englezește sadea. Aicea intri dumneata în joc; poate că d-aia ai și făcut-o.
>
Sursă
GEORGE BERNARD SHAW, Pygmalion, ed. Albatros/col. Texte comentate-Lyceum, tab. cron.&pref.¬e&ref. crit.&bibliogr. H. Hulban, trad. P. Comarnescu, București, 1990, p. 106-107.
DOOLITTLE: - (...) Ceea ce mă rîcîie e că m-au făcut gentleman. Ce? Eu le-am spus să mă procopsească? Eram fericit așa cum eram. Eram liber. Puteam să fac rost de gologani aproape de la fitecine, cînd îmi trebuiau, cum am făcut de la dumneata, Henry Higgins. Acum sînt necăjit, legat de mîini și de picioare, și toate lumea mă stoarce de bani. Avocatul meu îmi zice că asta îmi prinde bine. Așa? zic. Ți-o fi prinzînd dumitale bine, dară mie nu, zic eu. Cînd eram sărac, numai o dată am avut nevoie de avocat, cînd mi-au găsit un căruț de copil în tămbărău și el m-a scăpat de pîrnaie, după care s-a descotorosit repede de mine și eu de el. La fel cu doctorii: înainte, cînd abia mă puteam ține pe picioare și nu le puteam plăti nimc, mă izgoneau din spital. Acum au descoperit, mă rog, că nu sînt sănătos și că nu pot trăi dacă nu mă cercetează de două ori pe zi. În casă, n-am voie să dau o mînă de ajutor; altcineva face treaba și apoi îmi ia parale pentru asta. Acum un a n-aveam o rudă pe lume, afară de doi-trei, care se făceau că nu mă cunosc. Acum am cincizeci și, din toată liota, nu-i unul cu leafă mai acătării. Trebuie să trăiesc pentru alții și nu pentru mine; asta-i moralitatea clasei burgheze. Dumneata vorbești de pierderea Elizei. N-ai dumneata grijă, mă prind pe ce vrei că acuma va veni și ea pe capul meu; parcă o văd în prag, pe dumneaei, care s-ar putea lesne întreține vînzînd flori, dacă acuma n-aș fi ditai omul respectabil.Și următorul care mă va șurfului de bani vei dumneata, Henry Higgins. Va trebui să învăț limba burgheză de la dumneata, în loc să vorbesc englezește sadea. Aicea intri dumneata în joc; poate că d-aia ai și făcut-o.
>
Sursă
GEORGE BERNARD SHAW, Pygmalion, ed. Albatros/col. Texte comentate-Lyceum, tab. cron.&pref.¬e&ref. crit.&bibliogr. H. Hulban, trad. P. Comarnescu, București, 1990, p. 106-107.
sâmbătă, 3 august 2013
Bunătate versus sentimentalism (PETRESCU 1930)
<
Cartea întîia
(...)
Diagonalele unui testament
(...)
În ultimul timp, mai ales, scriitorii au speculat adevărul că nu există oameni "numai buni", sau "numai răi", că doar în melodramă există se întîlnesc astfel de varietăți extreme. Și s-a ajuns la o confuzie de trăsături morale, în care arbitrariul și întîmplarea joacă un rol esențial. Un asemenea scriitor ar fi înclinat să vadă în durerea deznădăjduită a lui Nae Gheorghidiu nuanță de bunătate și dovadă de suflet. Nu era decît exasperarea sentimentului părintesc pentru progenitură, lipsită de orice semnificație morală deosebită.
O explicație, în ordinul specific psihologic, a acestei bunătăți ar fi că oamenii ceilalți nu există pentru noi decît în măsura în care le cunoaștem dorințele, preferințele, nădejdile, actele și atitudinea în timpul vieții. Cum, însă, cei mai mediocri dintre părinți nu cunosc ca indivizi în lume - nu au reprezentarea lor efectivă - decît pe copiii lor (pe care i-au văzut crescînd), e probabil că de aceea îi iubesc numai pe ei.
Sînt, de altfel, gesturi și acte de pseudobunătate care nu sînt decît variații periferice și nu îndreptățesc nici o conluzie. E chiar un soi de bunătate care seamănă la culoare cu cea adevărată, ca albina cu viespea, dar sînt la fel de deosebite. Cînd țărănimea unui sat oriental iese, cu donițe de apă și cu codri de pîine, înaintea unui convoi de ocnași, cei care vorbesc de frumusețea sufletului țărănesc văd aici o pildă incontestabilă de bunătate și omenie. Mai mult chiar, e lăudată și ostilitatea pe care cei de pe la porțile caselor o arată gardienilor "lipsiți de inimă", care păzesc pe ocnași. Dar dacă se întîmplă ca în aceeași noapte să fie prins într-un grajd din sat vreun hoț de cai, tot satul tabără pe el și-l sfîșie fără milă. Femeia asasinată, copilul zdrobit de ocnașii duși în convoi erau din altă lume, de departe, dar calul, vezi bine, e din satul lor, al lor.
Alte specii, tot așa de false, sînt în general bunătatea celor amabili și indulgenți, a imensei majorități a oamenilor săraci, a chefliilor generoși, a poeților triști, a romancierilor duioși, a cititorilor sentimentali. Mai ales sentimentalismul e un indice scăzut de tot, nu departe de perversiune (dacă aceasta o fi existînd) pe scara morală. În afară de conștiință, totul e o bestialitate. Și sînt nenumărați oameni care, în bucuriile, în tristețile, în surîsurile, în pasiunile lor, în ideologia, în generozitatea, în dragostea, în indulgența lor, în gingășia lor, sînt numai bestiali.
(...)
>
Sursa
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, ed. Minerva/seria Patrimoniu, București, 1989, pp. 45-46.
Cartea întîia
(...)
Diagonalele unui testament
(...)
În ultimul timp, mai ales, scriitorii au speculat adevărul că nu există oameni "numai buni", sau "numai răi", că doar în melodramă există se întîlnesc astfel de varietăți extreme. Și s-a ajuns la o confuzie de trăsături morale, în care arbitrariul și întîmplarea joacă un rol esențial. Un asemenea scriitor ar fi înclinat să vadă în durerea deznădăjduită a lui Nae Gheorghidiu nuanță de bunătate și dovadă de suflet. Nu era decît exasperarea sentimentului părintesc pentru progenitură, lipsită de orice semnificație morală deosebită.
O explicație, în ordinul specific psihologic, a acestei bunătăți ar fi că oamenii ceilalți nu există pentru noi decît în măsura în care le cunoaștem dorințele, preferințele, nădejdile, actele și atitudinea în timpul vieții. Cum, însă, cei mai mediocri dintre părinți nu cunosc ca indivizi în lume - nu au reprezentarea lor efectivă - decît pe copiii lor (pe care i-au văzut crescînd), e probabil că de aceea îi iubesc numai pe ei.
Sînt, de altfel, gesturi și acte de pseudobunătate care nu sînt decît variații periferice și nu îndreptățesc nici o conluzie. E chiar un soi de bunătate care seamănă la culoare cu cea adevărată, ca albina cu viespea, dar sînt la fel de deosebite. Cînd țărănimea unui sat oriental iese, cu donițe de apă și cu codri de pîine, înaintea unui convoi de ocnași, cei care vorbesc de frumusețea sufletului țărănesc văd aici o pildă incontestabilă de bunătate și omenie. Mai mult chiar, e lăudată și ostilitatea pe care cei de pe la porțile caselor o arată gardienilor "lipsiți de inimă", care păzesc pe ocnași. Dar dacă se întîmplă ca în aceeași noapte să fie prins într-un grajd din sat vreun hoț de cai, tot satul tabără pe el și-l sfîșie fără milă. Femeia asasinată, copilul zdrobit de ocnașii duși în convoi erau din altă lume, de departe, dar calul, vezi bine, e din satul lor, al lor.
Alte specii, tot așa de false, sînt în general bunătatea celor amabili și indulgenți, a imensei majorități a oamenilor săraci, a chefliilor generoși, a poeților triști, a romancierilor duioși, a cititorilor sentimentali. Mai ales sentimentalismul e un indice scăzut de tot, nu departe de perversiune (dacă aceasta o fi existînd) pe scara morală. În afară de conștiință, totul e o bestialitate. Și sînt nenumărați oameni care, în bucuriile, în tristețile, în surîsurile, în pasiunile lor, în ideologia, în generozitatea, în dragostea, în indulgența lor, în gingășia lor, sînt numai bestiali.
(...)
>
Sursa
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, ed. Minerva/seria Patrimoniu, București, 1989, pp. 45-46.
duminică, 25 decembrie 2011
Orașul Kuka din Africa centrală la mijlocul secolului XIX (VERNE 1863)
Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.
„XXXIII
(…) zări orașul Kuka, faimoasa capitală a regiunii Bornu. Putu s-o vadă câteva clipe înconjurată de zidurile ei de argilă albă. Câteva moschei destul de grosolan construite, se ridicau greoaie deasupra aglomerării de case arabe, asemănătoare unor zaruri, în curțile caselor și în piețele publice creșteau palmieri și arbori de cauciuc, împodobiți cu o boltă de frunziș lat de peste o sută de picioare. Joe observă că umbrelele acestea naturale, imense, erau în raport direct cu aria razelor soarelui, astfel că ajunse la concluzii plăcute în legătură cu natura care se dovedise atât de prevăzătoare. Kuka se compune, în realitate, din două orașe distincte, despărțite printr-un dendal, un bulevard larg de trei sute de stânjeni, care de obicei e ticsit de pietoni și călăreți. De o parte se ridică orașul bogat, cu case înalte și sănătoase; de cealaltă parte se înghesuie orașul sărac, îngrămădire tristă de colibe joase, conice, unde locuiește populația nevoiașă. Kennedy găsi că ar semăna cu un Edinburgh întins pe o câmpie, cu cele două orașe ale sale complet deosebite.”
(…) zări orașul Kuka, faimoasa capitală a regiunii Bornu. Putu s-o vadă câteva clipe înconjurată de zidurile ei de argilă albă. Câteva moschei destul de grosolan construite, se ridicau greoaie deasupra aglomerării de case arabe, asemănătoare unor zaruri, în curțile caselor și în piețele publice creșteau palmieri și arbori de cauciuc, împodobiți cu o boltă de frunziș lat de peste o sută de picioare. Joe observă că umbrelele acestea naturale, imense, erau în raport direct cu aria razelor soarelui, astfel că ajunse la concluzii plăcute în legătură cu natura care se dovedise atât de prevăzătoare. Kuka se compune, în realitate, din două orașe distincte, despărțite printr-un dendal, un bulevard larg de trei sute de stânjeni, care de obicei e ticsit de pietoni și călăreți. De o parte se ridică orașul bogat, cu case înalte și sănătoase; de cealaltă parte se înghesuie orașul sărac, îngrămădire tristă de colibe joase, conice, unde locuiește populația nevoiașă. Kennedy găsi că ar semăna cu un Edinburgh întins pe o câmpie, cu cele două orașe ale sale complet deosebite.”
joi, 3 august 2000
Istorie și fals istoric (MIHAI 2000)
Ion M. Mihai, Istorie și fals istoric, „Pro Unione”, Baia Mare, 1-2 (5-6), august 2000
Cicero spunea că „a nu ști ce s-a întâmplat înaintea ta este ca și când a fi mereu prunc”. Ce te faci însă când ce știi că s-a întâmplat înaintea ta este fals, mincinos, tendențios, deformat? Răspunsul e subînțeles, retoric. Comuniștii considerau istoria ca pe unul dintre instrumentele prin care să-și impună ideologia, ea însăși adoptată scopului urmărit de a cuceri întreaga lume. De aceea ei au deformat-o, prezentând-o ca pe o istorie a luptei de clasă, a săracilor împotriva celor bogați, în care dreptatea trebuia să revină totdeauna celor slabi. Pe ei nu-i interesa că „atentatul”la istorie este unul mortal care lovește în coerenta noastră identitară, în stima noastră pentru noi înșine. Pentru ei istoria nu trebuia să fie adevărată, ci numai să le justifice atrocitățile comise, să le omologheze.
În acest context, istoria românilor a fost mutilată nu numai de aberațiile rolleriene dar chiar, mai târziu, de cei care pretindeau că o rescriu și o expun în mod obiectiv. falsificarea trecutului este , după cum se știe, una din capacitățile, azi de toată lumea recunoscute, ale regimurilor totalitare, dar cu precădere ale regimului comunist, atât în țara sa de baștină, cât și în țările foste satelite.
Printre multe interpretări „Pro domo sua”și deturnări intenționate ale trecutului nostru sunt și cele referitoare la Răscoalele țărănești din 5-10 martie 1907, la grevele minerilor de la Lupeni din 6 august 1929 și la cele de la Grivița Roșie din februarie 1933. (...)
Cicero spunea că „a nu ști ce s-a întâmplat înaintea ta este ca și când a fi mereu prunc”. Ce te faci însă când ce știi că s-a întâmplat înaintea ta este fals, mincinos, tendențios, deformat? Răspunsul e subînțeles, retoric. Comuniștii considerau istoria ca pe unul dintre instrumentele prin care să-și impună ideologia, ea însăși adoptată scopului urmărit de a cuceri întreaga lume. De aceea ei au deformat-o, prezentând-o ca pe o istorie a luptei de clasă, a săracilor împotriva celor bogați, în care dreptatea trebuia să revină totdeauna celor slabi. Pe ei nu-i interesa că „atentatul”la istorie este unul mortal care lovește în coerenta noastră identitară, în stima noastră pentru noi înșine. Pentru ei istoria nu trebuia să fie adevărată, ci numai să le justifice atrocitățile comise, să le omologheze.
În acest context, istoria românilor a fost mutilată nu numai de aberațiile rolleriene dar chiar, mai târziu, de cei care pretindeau că o rescriu și o expun în mod obiectiv. falsificarea trecutului este , după cum se știe, una din capacitățile, azi de toată lumea recunoscute, ale regimurilor totalitare, dar cu precădere ale regimului comunist, atât în țara sa de baștină, cât și în țările foste satelite.
Printre multe interpretări „Pro domo sua”și deturnări intenționate ale trecutului nostru sunt și cele referitoare la Răscoalele țărănești din 5-10 martie 1907, la grevele minerilor de la Lupeni din 6 august 1929 și la cele de la Grivița Roșie din februarie 1933. (...)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)