<
(...)
Aţi ales între a păstra aparenţele şi a fi tu însuţi în societate? Adică, să presupunem că sînteţi sărac, se cade să aveţi aerul că sînteţi înstărit? Au oamenii dreptul de a păstra aparenţele? Sînteţi îndreptăţit să muriţi de foame numai ca să ţineţi o trăsură? Să locuiţi într-o casă costisitoare şi să nu aveţi posibilitatea să ajutaţi vreo rudă mai săracă? Să vă gătiţi fiicele în veşminte scumpe, pentru că trăiesc alături de ai căror părinţi sînt de două ori mai avuţi? Uneori, e greu de spus unde se termină mîndria legitimă şi unde începe ipocrizia. E o dovadă de meschinărie şi servilism să-ţi expui sărăcia; după cum un cerşetor care vrea să inspire milă arătîndu-şi rănile este odios. Dar să pretinzi că eşti bogat, să te arăţi plin de bani şi generos de trei ori pe an, cînd îţi inviţi prietenii, iar în rest să mesteci o coajă de pîine şi să stai la lumina unei lumînări - aceşti oameni care practică asmenea înşelătorii menită - oare să fie lăudaţi sau biciuiţi? Uneori este o nobilă mîndrie, alteori, o meschină înşelăciune. Cînd o văd pe Eugenia cu copilaşii ei veseli şi frumos îmbrăcaţi cum ascunde orice urmă de sărăcie şi nu se plînge de nimic şi cum susţine că Squanderfield*, soţul ei, se poartă frumos cu ea, că are suflet bun şi nu recunoaşte că ar lăsa-o pe ea şi pe copii în lipsuri şi nevoi, admir şi respect această nobilă falsitate, această minunată fermitate şi suferinţă care dispreţuieşte compătimirea. Cînd stau însă la masa sărmanei Jezebella şi sînt tratat cu pretinsă generozitate şi fast sărăcăcios, mă cuprinde furia faţă de o astfel de ospitalitate, iar prînzul respectiv, oaspetele şi gazda mi se par false, toate laolaltă.
(...)
* Nume cu valoare simbolică, format de la verbul englezesc to squader (a risipi, a irosi)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 36-37.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu